Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/XXX. Despărțirea cuvintelor la capăt de rînd”

Linia 141: Linia 141:
Notarea despărțirii în toate silabele unui cuvînt poate evidenția greșeli de pronunțare care nu rezultă neapărat din despărțirea la capăt de rînd. De exemplu: ''Pe-ci-ca'' în loc de ''Peci-ca'' (vezi '''VIII''').
Notarea despărțirii în toate silabele unui cuvînt poate evidenția greșeli de pronunțare care nu rezultă neapărat din despărțirea la capăt de rînd. De exemplu: ''Pe-ci-ca'' în loc de ''Peci-ca'' (vezi '''VIII''').


'''3.''' Regulile morfologice, bazate pe structura formativă, se pot aplica numai la grupurile de cuvinte legate prin cratimă și la cuvinte analizabile sau măcar semianalizabile: la toate cele compuse și la toate derivatele cu prefixe, iar, dintre derivatele cu sufixe, numai la unele, anume la derivatele de la teme terminate în grupuri consonantice cu sufixe care încep cu o consoană (''-lîc'', ''-nic'', ''-șor''). Despărțirea la capăt de rînd după aceste reguli privește exclusiv punctul de întîlnire a două unități constitutive, făcîndu-se între două cuvinte dintr-un grup (de exemplu, ''într''-//''însul'') sau dintr-un cuvînt compus (''bună//stare''), între un element de compunere și rădăcină sau temă (''bio//sferă''), între prefix și rădăcină sau temă (''trans//atlantic''), între rădăcină sau temă și sufix (''berbant//lîc''); în rest despărțirea se face după reguli fonetice (...''în-sul'',...''sta-re'',...''sfe-ră'',...''a-tlan-tic'', ''ber-bant''...). Deși sînt justificate din punct de vedere etimologic și funcțional, regulile morfologice de despărțire la capăt de rînd sînt dificile și nu sînt accesibile oricui: pe de o parte, pentru că cer o anumită capacitate de analiză lingvistică și, pe de alta, pentru că depind de bagajul lexical al celui care scrie, mai ales în cazul formațiilor savante. De aceea normele nu le impun drept reguli obligatorii, ci le recomandă doar drept reguli culte, preferate — în situațiile menționate — față de cele fonetice.
'''3.''' Regulile morfologice, bazate pe structura formativă, se pot aplica numai la grupurile de cuvinte legate prin cratimă și la cuvinte analizabile sau măcar semianalizabile: la toate cele compuse și la toate derivatele cu prefixe, iar, dintre derivatele cu sufixe, numai la unele, anume la derivatele de la teme terminate în grupuri consonantice cu sufixe care încep cu o consoană (''-lîc'', ''-nic'', ''-șor''). Despărțirea la capăt de rînd după aceste reguli privește exclusiv punctul de întîlnire a două unități constitutive, făcîndu-se între două cuvinte dintr-un grup (de exemplu, ''într''-//''însul'') sau dintr-un cuvînt compus (''bună//stare''), între un element de compunere și rădăcină sau temă (''bio//sferă''), între prefix și rădăcină sau temă (''trans//atlantic''), între rădăcină sau temă și sufix (''berbant//lîc''); în rest despărțirea se face după reguli fonetice (...''în-sul'', ...''sta-re'', ...''sfe-ră'', ...''a-tlan-tic'', ''ber-bant''...). Deși sînt justificate din punct de vedere etimologic și funcțional, regulile morfologice de despărțire la capăt de rînd sînt dificile și nu sînt accesibile oricui: pe de o parte, pentru că cer o anumită capacitate de analiză lingvistică și, pe de alta, pentru că depind de bagajul lexical al celui care scrie, mai ales în cazul formațiilor savante. De aceea normele nu le impun drept reguli obligatorii, ci le recomandă doar drept reguli culte, preferate — în situațiile menționate — față de cele fonetice.


În unele cazuri concrete — grupuri sau cuvinte — despărțirea de tip morfologic coincide cu locul unei despărțiri de tip fonetic, deci cu o limită silabică; de exemplu, ''du-te'', ''om-zi'', ''nebun'' sau ''neom''.
În unele cazuri concrete — grupuri sau cuvinte — despărțirea de tip morfologic coincide cu locul unei despărțiri de tip fonetic, deci cu o limită silabică; de exemplu, ''du-te'', ''om-zi'', ''nebun'' sau ''neom''.
Lingviști
349 de modificări