dexonline wiki - Contribuțiile utilizatorului [ro]

Administrative/Informații pentru companii

2023-09-28T15:38:16Z

Anca Alexandru:

== Sponsorizări ==

Companiile ne pot sponsoriza oricînd, mai multe detalii [[https://dexonline.ro/doneaza#sposorizeaza aici]].
Suma oferită ca sponsorizare se poate deduce total sau parțial din impozitul pe venit.

Sponsorizările pot fi folosite și pentru realizarea unei componente noi pentru site-ul nostru.

== Publicitate ==

Cum putem face publicitate? Iată cîteva exemple:

* Cu bannere pe dexonline.ro
* Prin intermediul ''Cuvîntului zilei'' (sau al lunii) – alegeți dvs. cuvîntul zilei și un desen
* Cu ajutorul campaniilor de tip ''Expresia săptămînii''
* Prin organizarea de concursuri

== Servicii ==

Nu excludem nici oferirea de consultanță și/sau servicii în domeniile la care ne pricepem:
* limba română
* colecții de date
* OCR
* programare

Pentru mai multe detalii ne puteți scrie la contact@dexonline.ro

Dicționare/Metainformații/58 - CADE/Introducerea din CADE

2023-06-17T06:18:35Z

Anca Alexandru:

==PREFAȚA EDITURII==

Puțină vreme după înființarea societății „Cartea Românească”, Consiliul ei de administrație s’a gîndit la editarea unui ''Dicționar enciclopedic al limbii române'', care să poată fi la îndemîna oricui. Eram singura țară, chiar față de vecinii de la sud, care nu poseda o enciclopedie cît de mică. Mai ales după alipirea la Vechiul Regat a celorlalte provincii, un dicționar enciclopedic care să cuprindă pe lîngă cuvintele usuale, tot ce represintă trecut istoric, geografia țării ca și amintirea energiilor etnice, ar fi adus cea mai serioasă contribuție la apropierea sufletească între toți cei cuprinși în granițele lărgite.

Dorința Consiliului de administrație a devenit acum fapt împlinit, iar „Cartea Românească” aduce dar neamului cel dintîiu Dicționar ilustrat al limbii române.

Început în Februarie 1926, în zilele gloriosului Ferdinand I, încoronat la Alba-Iulia ca Rege al tuturor Românilor, Dicționarul a fost isprăvit în al doilea an de Domnie al M. S. Regelui Carol al II-lea. Cu toată silința depusă, tipărirea Dicționarului a ținut aproape șase ani, ceea ce dovedește cît de mari au fost greutățile de biruit, greutăți de redactare ca și de tehnică, mărite prin înăsprirea stării economice generale. În sfîrșit valurile au fost răzbite. Am ajuns la limanul dorit.

Am avut deosebitul noroc ca redactarea să cadă pe mîini destoinice, încercați specialiști fie-care în ramura lui. D-l ''I.-Aurel Candrea'', profesor la Universitatea din București, este un lexicograf și filolog cu reputație bine stabilită. D-l prof. ''G. Adamescu'', membru corespondent al Academiei Române, este cunoscut prin lucrăzile sale bibliografice.

Le rămînem recunoscători pentru rîvna depusă, ca și pentru munca grea săvîrșită, spre a duce la bun sfîrșit o operă atît de anevoios de îndeplinit. Lor le revine meritul întreg de a fi știut să închege o lucrare care va însemna, credem, un punct luminos în evoluția culturii naționale.

La rîndul nostru nu am ocolit nici un sacrificiu, pentru ca tehnica tipăririi să corespundă cuprinsului, iar dicționarul românesc să nu fie mai prejos de acele dicționare străine, cu care erau obișnuiți majoritatea cărturarilor noștri. Tragem nădejde că aprecierea cititorilor nu ne va fi defavorabilă în această privință.

Cele 11 milioane și mai bine de litere, cuprinse în dicționar, sînt citețe, clare ; materialul întrebuințat a fost fabricat anume pentru această lucrare.

Nu am făcut nici o economie la cheltuiala mare pentru ilustrații, anume desenate pentru Dicționar, cele mai multe după izvoarele, nepublicate unele, din bogata colecțiune a Academiei Române.

''Dicționarul ilustrat al limbii române'' este format din trei părți:

# Dicționarul limbii, cu cuvintele cele mai întrebuințate în cuprinsul României.
# Locuțiuni, maxime, proverbe străine și române.
# Geografia și datele istorice referitoare în special la toate provinciile românești, cît și sumare biografii a oamenilor de seamă. În întreaga această parte nu s’au pierdut din vedere țara și neamul, ci s’a insistat cu deosebire asupra a tot ce poate să ne intereseze pe noi. Nu s’a trecut cu vederea nici personalitățile minoritarilor din România de azi.

Ca prinos adus Academiei Române, am adăugat lista membrilor ei activi și corespondenți.

Textul e lămurit prin numeroase ilustrațiuni de tot soiul.

Dicționarul cuprinde:

Peste 7.000 de gravuri în text, mult mai numeroase decît în dicționarele similare străine.

83 tablouri enciclopedice, mai toate referitoare la România.

120 hărți geografice în text (între altele fie-care județ din România).

Peste 1.000 portrete ale personagiilor celebre străine, dar mai ales române.

10 hărți în culori (continentele și România).

13 planșe în culori (tablouri vestite ale pictorilor români, decorațiile românești, etc.).

Încheind cu bine această operă, adusă drept prinos neamului și țării, nu ne putem opri să nu mulțumim celor cari ne-au dat o mînă de ajutor, pentru a birui multe din piedicele ivite în cale.

D-lui Prof. univ. I. Bianu, președintele Academiei Române, îi rămînem recunoscători pentru că ne-a pus la îndemînă, cu toată însuflețirea, bogatele colecțiuni de stampe ale înaltei instituțiuni de cultură națională, spre a folosi pentru figurile trebuitoare.

Din primele momente consiliul de administrație al „Creditului industrial” ne-a sprijinit în chip deosebit, ceea ce ne-a mărit curajul de a încerca o întreprindere costisitoare de editură.

Mulțumim și D-lui Ing. Dan Costinescu, directorul fabricei de hîrtie „Letea”, pentru grija ce și-a dat-o ca vagoanele de hîntie, necesară pentru tipărirea dicționarului, să fie de calitate superioară și uniformă.

Nu putem uita nici echipa de lucrători și pe conducătorii lor pricepuți, cari au contribuit, prin zelul lor, ca dicționarul să apară în condițiuni tehnice demne de o instituție românească, arătînd astfel că sînt legați și sufletește de ea.

Ne-am pus toată străduința ca să împlinim cum se cuvine o lucrare de a cărei însemnătate în evoluția noastră culturală ne-am dat seamă, de îndată ce am pășit la împlinirea dorinței exprimată de Consiliul nostru de administrație.

Față de țară, gîndul nostru a fost curat, încercînd, cu mari sacrificii, să umplem un gol simțit în literatura noastră. Pe cititori îi rugăm să fie îngăduitori cu lipsurile inerente unei asemenea lucrări, iar de sprijinul ce-l vom găsi la ei, atîrnă îndreptarea din viitor.

CARTEA ROMÂNEASCĂ.

==PREFAȚĂ==

Dicționarul de față se datorește stăruințelor depuse pe lîngă mine de simpaticii conducători ai Institutului de cultură națională „Cartea Românească”. Dacă lucrarea ce și-au propus să hărăzească neamului e izbutită, și dacă umple în sfîrșit golul simțit pîn’ acum de lipsa unui bun lexic românesc, Domniilor-lor trebue să li se adreseze toate mulțumirile; dacă, din potrivă, lucrarea mea nu corespunde așteptărilor publicului căruia i se adresează, vina n’o poartă Domniile-lor, ci smeritul scriitor al acestor rînduri, care poate n’a fost destul de pregătit pentru îndeplinirea frumoasei misiuni ce i s’a încredințat. O singură scuză ar putea-o invoca autorul, pentru micșorarea vinei lui, anume că a făcut tot ce e omenește posibil, jertfindu-și o bună parte a vieții, muncind ani îndelungați cîte 16 ore pe zi, ca să adune într’un mănunchiu florile răzlețite pe ici pe colo ale graiului românesc, pe care să-l pună cu drag la îndemîna ori-cui, ca să-i poată sluji de pildă și îndrumare, de dascăl și sfătuitor în toate împrejurările. Recunosc, din capul locului, că mare mi-a fost îndrăzneala de a lua asupră-mi — un om singur, supus ca ori-care altul slăbiciunilor — înfăptuirea unui astfel de ideal. Dar, Dumnezeu mi-e martor, nu mi-am precupețit nici timpul nici sănătatea, ca să pot duce la bun sfîrșit greaua întreprindere ce luasem asupră-mi. Căci — precum zice diaconul Coresi, în epilogul Psaltirii lui din 1570, ''„deaca văzui că mai toate limbile au cuvîntul lu Dumnezeu în limba lor, numai noi, Rumînii, n’avem”'', — constatînd, cu durere, că toate neamurile din jurul nostru, Sîrbii, Bulgarii, Cehii, Polonii, Rușii și Ungurii, ca să nu vorbesc de popoarele din Apus, au de mult la îndemînă admirabile dicționare naționale, de care pot fi mîndri, numai noi, Românii, nu, am cedat în cele din urmă stăruințelor „Cărții Românești” și m’am pus cu rîvnă pe muncă. Ce e dreptul, lucrarea aceasta ar fi putut-o face alții mai tineri și mai pricepuți, poate, decît mine, și golul acesta ar fi putut fi umplut mai de mult, dar... n’au făcut-o. Și-au dat seama, probabil, mai bine decît mine, de greutățile întreprinderii și mai ales de munca, istovitoare ce urma s’o depună. Se vede că cunoșteau aforismul vestitului filolog Scaliger (1540-1609) că ''„mai ușoară poate fi socotită pentru cineva osînda de a munci toată viața la ocnă decît aceea de a face un dicționar”'', sau, poate, jurămîntul lexicografului Giuseppe Rigutini (1830-1903) care, în al său ,,Vocabolario italiano della lingua parlata” (Firenze, 1893), strecurase, printre rînduri, la pag. 1284, ca și strigătul înnăbușit de durere al omului supus unor cazne grozave: ''„non voglio più comporre vocabolarj finchè campo!”'' (n’am să mai fac dicționare cît oiu trăi!). De altfel, știam mai de mult, din experiență, ce însemnează să te înhami la o astfel de lucrare. Începusem adică, acum 25 de ani, colegul meu Ov. Densusianu și cu mine, alcătuirea unui „Dicționar general al limbii române”, în editura casei Socec. Tipărisem litera '''A''' într’o fasciculă de aproape 200 de pagini, dar redactarea și publicațiunea s’au oprit aci. Împrejurări independente de voința noastră ne-au silit să renunțăm la continuarea lucrării. Țin, cu acest prilej, să atrag atențiunea că litera '''A''' a prezentului Dicționar e în mare parte reproducerea sus-zisei publicațiuni, datorite colaborării cu Ov. Densusianu. Planul, în trăsături generale, conceput de amîndoi, a rămas aproape același în restul lucrării. Materialul strîns pentru continuarea Dicționarului și redacțiunea de la '''B-Z''' sînt însă în întregime opera subsemnatului; căci zecile de mii de fișe cu extrase din lecturi, făcute mai ’nainte, pentru alcătuirea „Dicționarului general”, dacă n’au servit de ''„fultuială ianicerilor”'', ca sărmana bibliotecă a tatălui lui Costache Negruzzi, au slujit, în timpul ocupațiunii, la aprinsul pipelor și la întreținerea focului din apartamentul meu, în care se lăfăiau dușmanii.

M’am pus deci pe muncă... muncă titanică, de care numai cei ce s’au îndeletnicit cu acest gen de lucrări își pot da seama. Trebuiau extrase citatele din sute și sute de volume, în parte necercetate. Noroc că cele mai multe le citisem mai de mult și subliniasem în ele cuvintele ce mă interesau. Extragerea acestor cuvinte pe fișe și copierea întregei fraze din care făceau parte e meritul soției mele. Fără ajutorul inteligent pe care mi l-a dat în tot cursul lucrării, niciodată Dicționarul acesta n’ar fi văzut lumina zilei. Patru sute douăzeci și cinci de mii de fișe, scrise de mîna ei, clasate în ordine alfabetică și așezate în 140 de cutii de cîte 30 de cm. lungime e materialul pe care mi l-a pus la îndemînă și pentru care-i sînt adînc recunoscător. Trei ani și mai bine a durat scrierea fișelor, și de trei ori pe atîția ani de muncă fără răgaz i-am consacrat redactării Dicționarului. În sfîrșit, în ziua de 4 Octombrie a.c., dată memorabilă de acum înainte pentru mine, răbdarea mea, pusă la grea încercare, a fost recompensată : ultimul articol al Dicționarului, cuvîntul ''Zuzuit'' — zuzuit dulce la urechile mele — fu redactat și cele din urmă foi de manuscris le expediam tipografiei cu tradiționala subscripție '''Sfîrșit!!!''' însoțită de zeci de puncte de exclamație. Nouă ani din viața mea, nouă ani de muncă silnică, de înfrigurare, de nopți întregi de meditare, de renunțare la tot ce-i e îngăduit ori-cui să guste din agrementele existenței, iată ce reprezintă acest Dicționar. Dacă totuși lucrarea mea e departe de a fi desăvîrșită, rog pe cititor s’o judece cu îngăduință și cu duhul blîndeței și să n’o condamne pentru lipsurile și scăderile ce va constata, căci ''„și voi înșivă sînteți oameni cu inimă de țărînă ca și noi, și cu fire neprecepătoare de toate”'', cum se exprimă, în graiu-i naiv, diaconul Coresi, în Predoslovia „Evangheliei cu învățătură” din 1580.

===PLANUL DICȚIONARULUI.===

Lucrarea mea, după cum se anunță prin titlu, cuprinde repertoriul aproape complet al cuvintelor dispărute din graiu și acelea care se întrebuințează astăzi.

Din limba veche am dat, pe lîngă cuvintele curente care circulau în graiu și pe acelea care se refereau la stările de lucruri din trecut, la demnități, angarale, obiceiuri, etc. și unora din acești termeni le-am dat adesea, după importanța lor, o atențiune deosebită. Materialul a fost cules din textele bisericești sau din scrierile cu cuprins religios, din pravile și din cronici, din tot felul de documente (hrisoave, zapise, hotărnicii), etc. Am lăsat afară numai acele turcisme care n’au fost niciodată cunoscute de marea masă a populațiunii și care se întîlnesc numai sporadic la cronicari. De asemenea n’am menționat unele derivate fanteziste ale Mitropolitului Dosoftei sau ale lui Dimitrie Cantemir, și nici acele slavisme fără importanță care se întîlnesc cîte o singură dată în textele bisericești. Atît cu privire la limba din trecut.

Altfel stau lucrurile cu privire la limba de astăzi. În aceasta intră: 1^{0} cuvintele băștinașe comune mai tuturor Românilor de dincoace de Dunăre; 2^{0} cuvintele care circulă numai într’o parte a teritoriului țării; 3^{0} neologismele curente, cele mai multe de origine franceză, cunoscute de mai toți oamenii culți ; 4^{0} termenii tehnici, introduși treptat, de la o vreme încoace, privitori la toate ramurile științei și, în genere, la toate manifestațiunile activității omenești. Acestor patru categorii de cuvinte le-am consacrat o atențiune specială în redactarea Dicționarului.

În ce privește prima categorie, adică cuvintele băștinașe comune tuturor Românilor de dincoace de Dunăre, tratarea lor în Dicționar s’a făcut pe larg, ilustrîndu-se fie-care nuanță de înțeles cu cîte unul sau mai multe citate din scriitori. Unele din ele, în special cele privitoare la istoria noastră, la așezămintele din trecut, la viața și îndeletnicirile țăranului, la datine și credințe, la literatura populară, etc., sînt adesea adevărate articole de enciclopedie (👉 '''alun, babă, baladă, balaur, ban^{2}, basm, boier, claie... strigoiu, vîrcolac, zînă, zmeu'''). Acestea și altele justifică pe deplin titlul de „enciclopedic“ pe care l-am dat Dicționarului. Toate locuțiunile și proverbele curente, cu explicațiunile lor, precedate totdeauna de semnul 🅟, spre a fi găsite la prima ochire, au fost incorporate la locul cuvenit. Am socotit că trebuesc deschise larg porțile pentru aceste expresiuni caracteristice, care oglindesc așa de fidel modul de gîndire și întreaga psihologie a poporului. Cred astfel că n’am lăsat de o parte nimic din ceea ce trebuia pentru a scoate la iveală vitalitatea acestor termeni curat românești, moșteniți din generație în generație, de atîtea veacuri, și pe care neologismele caută să-i cotropească. Acești termeni constitue miezul limbii noastre. În jurul lor au venit să se grupeze treptat cuvintele pătrunse mai tîrziu în graiu. Potrivit împrejurărilor, sau mai bine supunîndu-se necesităților, aceste cuvinte și-au lărgit cu timpul întrebuințarea, altoindu-se cu sensuri nouă, rezultat inerent al progresului și al cerințelor culturii.

Nu tot astfel stau lucrurile cu termenii din a doua categorie, provincialismele întrebuințate numai ici, colo de Românii de dincoace sau de dincolo de Carpați, din Muntenia sau din Moldova, din Oltenia sau din Dobrogea, de la munte sau de la șes. Pe acestea le-am trecut în Dicționar precedate de semnul ❍, cu indicația regiunii unde circulă. Recunosc că însemnările de ''Băn. Bucov. Maram''. etc., făcute de mine, spre a arăta partea țării unde se aud acești termeni, prezintă cîteodată ceva arbitrar. Nu totdeauna un cuvînt însoțit de ex. de indicația ''Băn''. circulă numai în Banat. Dese ori întrebuințarea lui radiază și mai departe, în partea apusană a Olteniei sau la N. de Mureș, în Crișana sau în colțul de S.-V. al Ardealului. Neavînd la îndemînă mijloacele de control, nici mult așteptatul Atlas linguistic al graiului românesc, am fost nevoit să mă mulțumesc cu izvoarele de care dispuneam. Aceasta în ce privește extensiunea teritorială a cuvîntului. Mai grea a fost însă, în foarte multe cazuri, redarea sensului exact al cutărui sau cutărui cuvînt întrebuințat numai în cîte un colțișor oare-care al țării. Nu odată mi s’a întîmplat ca răspunsurile ce mi s’au dat cu privire la înțelesul unui cuvînt să fie diametral opuse între ele sau să fie așa de vagi, așa de neînțelese, încît lămurirea ce mi se dedea echivala cu zero. Nici revistele, nici diferite alte publicațiuni care înregistrează forme dialectale, cu explicațiunile lor, nu mi-au fost în multe cazuri de folos; ba, din potrivă, mă încurcau mai mult. Iată cîteva exemple de felul cum sînt explicate unele cuvinte în diferite publicațiuni :

'''Padină''', care circulă în Oltenia, Banat și în Munții Sucevei, e explicat astfel:

a) „Loc potrivă sub deal; poalele unei coaste” ('''Boceanu''', ''Glosar de cuvinte din Mehedinti'', p. 17).

b) „Groapă, crov” (Mehedinți — ''Noua Revistă Română'', VIII, p. 87).

c) „Fața dealului” (Banat — ''ibid''., p. 194).

d) „Pajiște, loc neted și cu iarbă” (Munții Sucevei — ''Șezătoarea'', III, 84).

'''Smidă''', termen cunoscut în Moldova, Bucovina, Transilvania, Banat, etc. e definit în următoarele chipuri:

a) „Desiș de spini, rugi și tufe de alun” (Bihor — ''Convorbiri lilerare'', XX, 1017).

b) „Locul unde a rămas tăietură de pădure” (Munții Sucevei — ''Șezătoarea'', II, 43) și cam tot astfel în Bucovina ,,loc unde se găsește multă căzătură de pădure și copaci putregăiți” ('''Stefanelli''', ''Documente'', p. 4) și în Moldova „pădure căzută la pămînt, copac peste copac, și care a început a putrezi și a o cuprinde smeura și murele” (''Șezătoarea'', V, 174).

c) „Morman de butuci și crengi, aruncate peste olaltă în desordine” (Transilvania — '''Pașea''', ''Glosar'', s. v.).

d) „Pădure de brazi mici” (Transilvania — '''Păcală''', ''Monografia comunei Rășinariu'', p. 141).

'''Zăpodie''', termen frecuent în topografie:

a) „Ruptură de deal” ('''Chirițeseu''', ''Grănicerul'', glos.).

b) „Față întinsă pe deal mare sau mic” ('''C. Conachi''', în ''Uricariul'', I, 228).

c) „O poieniță în mijlocul unei păduri” ('''I. Bogdan''', ''Documentele lui Ștefan cel Mare'', I, 337) și „boltitură, adîncătură mare în coasta unui deal” ('''Id'''. ''ibid''.).

d) „Vale” (''Biblia'' de la 1688, Ierem. XLVIII, 8 și tot astfel în ''Codicele Todorescu'', 1141, edit. '''Drăganu''', p. 228).

Iată felul de informațiuni pe care le-am avut cu privire la sute și sute de cuvinte dialectale. Nu e deci exclus ca — ori-cîtă bunăvoință aș fi pus ca să mă regăsesc în acest dedal de sensuri și, adesea, de forme stîlcite — să se fi strecurat ici și colo cîte o interpretare inexactă. Acestea vor dispărea, nădăjduesc, în ediția viitoare, cu ajutorul binevoitorilor cititori, cari, în interesul superior al științei, mă vor informa și mă vor îndruma pe calea cea bună.

Neologismele curente, totdeauna precedate de semnul *, au fost explicate sau prin cuvintele curat Românești care le corespund, sau, în lipsa acestora, printr’o definiție scurtă, dar cît se poate de clară. Citate din autori s’au dat numai la o parte restrînsă din acestea. M’am ferit de a introduce în Dicționar acele formațiuni de cuvinte recente, cum sînt, d. ex. ''a conferenția'' „a ținea o conferență” (de ce nu atunci și ''a discursa'' „a face un discurs”?), ''a concerta'' „a da un concert”, etc. etc., create, de ieri de alaltăieri, de cîte un gazetar francez și adoptate cu prea multă grabă și ușurință de presa noastră. De asemenea cuvinte nu se simțea nevoie și n’au ce căuta în limbă. Am însemnat totdeauna cu ⦿ acele cuvinte sau expresiuni care se abat de la firea limbii noastre, pe care vulgul le-a stîlcit, și care, prin urmare, trebue evitate. De asemenea, am însoțit de semnul ‼ acele cuvinte sau sensuri, care se întrebuințează rar sau apar numai în operele unora din literații noștri de frunte și sînt mai toate creațiuni proprii ale acestora.

Dintre termenii tehnici, introduși de puțină vreme în limbă, mai toți din franțuzește, am menționat numai o parte relativ restrînsă, precedîndu-i și pe aceștia de semnul *, care indică originea lor recentă. M’am mulțumit să aleg, din miile de cuvinte, întrebuințate numai de specialiștii fie-cărei arte sau științe, numai pe acelea pe care cititorul le poate întîlni cîteodată în lecturile curente, iar nu în scrierile speciale. E poate o măsură arbitrară, dar n’am putut face altfel. Dacă aș fi procedat altminteri, aș fi încărcat Dicționarul cu un balast de mii de cuvinte pe care cititorul n’ar fi avut, poate, niciodată prilejul să le caute. Dar, cu modul acesta, la întrebarea naivă ce mi s’a pus de atîtea ori: ''„cîte cuvinte are Dicționarul dumitale”'', aș fi putut răspunde cu mîndrie: ''„cincizeci de mii”'' ori ''„șaizeci de mii”'', în loc de aproape patruzeci de mii, cît cuprinde și cît trebue să cuprindă în realitate. Ca și cum valoarea unui dicționar trebue judecată după numărul de cuvinte înșirate!

De asemenea, nu s’au trecut în Dicționar, pentru economie de spațiu, substantivele verbale derivate din infinitive, ca ''ajutare'', ''căptușire'', ''cunoaștere'', ''încărcare'', ''înverzire'', etc., al căror înțeles e numai acțiunea exprimată de verb, fără alt sens complementar. Acelea însă care, pe lîngă înțelesul abstract de „faptul de a…”, au căpătat și alte sensuri accesorii, ca d. ex. ''clădire'', ''lucrare'', ''mîncare'', ''vedere'', etc., le-am înregistrat regulat la locul lor. Ca să nu încarc iarăși prea mult Dicționarul cu înșirarea tuturor cuvintelor compuse cu ''ne''-, care exprimă o noțiune contrarie sau negativă, ca ''neașezat'', ''nefăcut'', ''nepricepere'', ''necuviincios'', etc., am arătat la pag. 828 felul cum am procedat.

După aceste lămuriri indispensabile cu privire la alegerea cuvintelor introduse în Dicționar, să arătăm acum modul în care a fost tratat fie-care articol în parte.

Sensurile fie-cărui cuvînt sînt despărțite prin ¶ și precedate de cîte o cifră închisă în cerc ''1 2 3''… Am început, nu cu înțelesul cel mai comun pe care-l are, ci cu cel mai vechiu, din care s’au desvoltat treptat celelalte. Am căutat, în felul acesta, să stabilesc, pe cît posibil, înlănțuirea logică între sensurile derivate și cel primitiv. Și de oare ce, cum remarcă foarte judicios Voltaire ''„un dictionnaire sans citation est un squelette”'', fie-care definiție sau lămurire a unui sens este urmată de unul sau mai multe citate din scrieri, care vin să ateste întrebuințarea cuvîntului și să completeze adesea definiția dată. Am căutat totdeauna, din zecile de exemple ce aveam extrase pentru unele sensuri, să aleg pe cele mai clare, pe cele mai caracteristice, pe cele mai frumoase. Fraza citată are, în cele mai multe cazuri, un înțeles deplin; acolo unde, din pricina lungimii citatului, a fost nevoie să-l scurtez, am însemnat prin … omisiunile făcute din textul original.

Cît privește scrierile și autorii din cari am extras exemplele, a trebuit să fac, firește, o selecțiune. Am dat, în primul rînd, o atenție deosebită literaturii populare și scrierilor neperitoare, în graiu curat popular, ale lui Creangă, Ispirescu, Ion Pop Reteganul, Anton Pann…, textelor bisericești și cronicilor. Am făcut apoi extrase din operele în proză și versuri ale literaților de seamă, dispăruți din

mijlocul nostru. Din scrierile literare ale autorilor în viață, n’am citat decît foarte puțin, și anume din aceia la cari cuvintele provinciale sau rare abundă la tot pasul. Să mă ierte, deci, pleiada de scriitori de frunte cari fac astăzi fala literaturii noastre, că nu i-am citat în Dicționar, și aceasta pentru motivul, binecuvîntat și de ei și de mine, că se află încă în viață. Lucrările de specialitate, mai vechi și mai nouă, mi-au furnisat și ele un număr respectabil de citate. De altfel, recunosc că am ciugulit, pe ici pe colo, cîte un citat din dicționarele lui Tiktin, Laurian-Massim, Costinescu, Fr. Damé, cînd exemplele găsite la aceștia erau mai caracteristice decît acelea pe care le extrăsesem eu din alte scrieri. De altă parte, Dicționarul în curs de publicațiune al Academiei Române și „Dicționarul universal” de L. Șăineanu mi-au fost de un real folos la tot pasul. Dacă însă recunosc, în mod cinstit, că m’am servit de aceste lucrări, aceasta nu vrea să zică că am făcut tot timpul împrumuturi din acestea. Coincidențele de definiții și de exemple ce se constată, destul de rar, de altfel, își au explicarea firească că, și unii și alții, am fost nevoiți să recurgem la aceleași mijloace de informațiune, uneori singurele existente, și că am făcut, atît ei cît și eu, extrase din aceleași scrieri.

Etimologia fie-cărui cuvînt e dată, numai cînd e sigură, la sfîrșitul articolului, între paranteze pătrate [] și cu litere rărite. Atunci cînd cuvîntul străin din care derivă cel românesc are o formă identică, sau aproape identică cu acesta, m’am mulțumit, pentru economie de spațiu, să dau simpla indicațiune fr. (= francez), sau it. (= italian), sau tc. (= turcesc), etc. Originea unui cuvînt derivat din altul românesc e indicată, sau între paranteze pătrate d. ex. [fală], sau în corpul articolului, prin cuvîntul de origine scris cu litere rărite. Acolo unde lipsește ori-ce informațiune cu privire la etimologie, însemnează că originea cuvîntului e necunoscută sau că cea propusă de filologi e foarte dubioasă.

În ce privește ortografia, m’am abătut întru cîtva de la scrierea curentă, înlocuind pe '''â''' cu '''î''', păstrîndu-l însă numai în ''Român'' și derivatele lui. Imperfectul verbelor de a patra conjugare l-am redat prin -''eam'', -''eai''…, în loc de -''iam'', -''iai''… al scrierii oficiale. Aceste modificări par a fi proiectate și de Academie, dar nu s’a luat pîn’ acum nici o hotărîre în privința lor.

Ordinea alfabetică se deosebește și ea puțin de cea adoptată pîn’ acum, întru cît am despărțit pe '''i''' de '''î''', pe '''s''' de '''ș''' și pe '''t''' de '''ț'''. Astfel, la căutarea unui cuvînt în Dicționar, să se aibă în vedere că '''î''' vine în urma lui '''i''', '''ș''' e așezat după '''s''', iar '''ț''' după''' t'''.

===EXECUȚIUNEA TEHNICĂ.===

Trecînd de la lămuririle date cu privire la redactarea Dicționarului la acelea relative la executarea tehnică a lucrării, țin să atrag atențiunea că am renunțat la caracterele ''cursive'', întrebuințate de obiceiu pentru citate, în urma constatării făcute că obosesc prea mult ochii și îngreuează căutarea unei informațiuni în articolele mai lungi. Le-am înlocuit cu '''''caractere semi-grase''''', care au avantajul de a ieși mai în evidență, fără a prezenta inconvenientul de a obosi vederea.

S’au întrebuințat în total 7 feluri de caractere, fie-care cu destinația lor specială, și anume:

# '''MAJUSCULE GRASE''', pentru cuvintele din capul articolului.
# MAJUSCULE SEMI-GRASE, pentru formele secundare din capul articolului.
# ''Caractere cursive'', pentru abreviațiuni, însemnări gramaticale și numele științifice ale animalelor sau plantelor.
# Caractere de rînd, de corp 7, pentru definirea cuvintelor.
# '''Semi-grase de rînd''', pentru exemple, citate din autori sau forme gramaticale.
# Capitaluțe mărunte, între paranteze, pentru indicarea autorilor.
# Caractere de rînd, de corp 6, pentru explicația figurilor.

Își poate ori-cine închipui că o lucrare, executată cu o atît de mare diversitate de caractere, nu prezenta o muncă ușoară pentru un corector. Grație însă străduinței și perspicacității ajutorului meu, D-l Gheorghe G. Predescu, licențiat în litere, care a citit de cîte 5-6 ori, cu multă băgare de seamă, toate corecturile, nu s’au strecurat decît foarte puține greșeli de tipar, dacă se ține seamă de enormul număr de aproape 11 milioane de litere întrebuințate în Dicționarul limbii române. Pentru ajutorul lui inteligent și desinteresat, țin să-i aduc și pe această cale mulțumirile mele.

Semnele simbolice 🐒 🏛 🌍 etc. întrebuințate pentru a înlocui abreviațiunile obicinuite, ca (''Zool''.), (''Arheol''.), (''Geogr''.), etc. le-am preferat pentru două motive: 1 pentru scurtimea lor, putînd astfel cîștiga un spațiu destul de apreciabil; 2 pentru înlesnirea găsirii, într’un articol mai lung, a sensului special căutat. Înțelegerea de la sine a acestor semne nu prezintă o mare dificultate, așa că cititorul nu va avea nevoie să recurgă în tot momentul la tabela explicativă.

Ilustrațiunea Dicționarului cu gravuri instructive, clare și artistice, a fost una din grijile de căpetenie ale mele și ale Casei editoare. Mai mulți desenatori, în frunte cu D-l Kalman, lucrînd sub direcțiunea Domnului Menny Toneghin — harnicul șef al editurii „Cărții Românești”, care m’a mai ajutat, cu experiența-i luminată în toate chestiunile tehnice dificile — au executat cele peste 6000 de gravuri și tabele de ansamblu. Acestor abili mînuitori ai peniței m’am asociat și eu adesea, executînd mai bine de 500 de desenuri. N’am căutat prin acest mare număr de ilustrațiuni, care întrece tot ce s’a făcut pîn’ acum în lexicografie, să fac din Dicționarul meu o carte de poze. Fie-care gravură își are rostul ei precis: să lămurească o noțiune necunoscută sau puțin cunoscută, să precizeze mai bine o definițiune, uneori prea sumară. Mai ales, în ce privește etnografia, datinele și lucrurile din trecut, n’am ezitat să consult sute și sute de volume, să răsfoiesc mii de stampe din prețioasa colecțiune a Academiei Române. Am mai recurs pentru acestea la admirabilele lucrări de etnografie ale Domnilor N. Iorga, G. Oprescu, Tache Papahagi, Tzigara-Samurcaș, Vuia, și la bogata colecție de fotografii a Seminarului de Sociologie din București de sub măiastra conducere a colegului D. Gusti.

Nu pot încheia această prefață, mai lungă decît aș fi dorit să fie, fără a adresa mulțumirile mele cele mai călduroase neobosiților conducători ai „Cărții Românești”, Consiliului de administrație, Domnilor Directori generali, Carol Rasidescu și Nicolae Ionnițiu, Domnilor administratori-delegați profesor A. G. Ioachimescu și inginer G. Dobrovici și veneratului președinte al acestui înalt Institut de cultură, profesorului și savantului Ion Simionescu. Domniile-lor n’au ezitat nici un moment să dea curs tuturor cerințelor mele cu privire la executarea tipografică desăvîrșită a lucrării, deși sacrificiile materiale ce impuneau uneori editurii erau considerabile. Numai grație lor, această publicațiune unică în analele tipografiei românești, a putut apărea în condițiuni tehnice admirabile.

Paris, 23 Octombrie 1931,

I.-AUREL CANDREA.

==PREFAȚĂ==

Nu e trebuință să arăt necesitatea unui dicționar istoric și geografic. În toate țările civilizate se publică multe și se țin în curent cu mersul evenimentelor prin edițiuni numeroase. La noi s’a făcut pînă azi prea puțin în această direcție. De aceea m’am decis să mă apuc de lucru și să trec peste toate greutățile pentru a-l da gata odată cu partea I din ''Dicționarul Enciclopedic al Cărții Românești''.

Trebue să arăt aci normele de cari m’am călăuzit la alcătuirea lui.

De și este dicționar universal, am dat mai mare desvoltare numelor proprii celor privitoare la România și la Români, iar din cele streine am ales pe cele cari fac parte din cultura generală strict necesară ori-cui și pe cele cari au legătură cu țara și poporul român. De aceea nume de Francezi, Germani, etc. cari nu figurează de loc sau prea pe scurt în dicționarele respective, se vor găsi aci cu desvoltări mai mari privitoare la raportul lor cu ale noastre. Am insistat la publiciști asupra acelor opere cari privesc țara noastră, la literați am arătat cari sînt traducerile românești.

Geografia a fost tratată mai pe larg la țările apropiate sau legate politicește ori economicește de noi, mai pe scurt la celelalte, deci mai mult pentru Europa, mai puțin pentru celelalte continente. Privitor la România am pus munții, rîurile, lacurile, etc., iar în privința centrelor de populație am dat loc tuturor orașelor, comunelor rurale cari au o populație de peste 2.000 locuitori, plus acelea cari au o notă interesantă din alte puncte de vedere.

Geografia României a fost o parte grea de redactat, pentru că în cursul anilor cît a ținut lucrarea acestui dicționar s’au produs legi administrative (1925, 1929), cari au modificat limitele județelor și numele lor, orînduirea comunelor rurale, gruparea lor în circumscripții administrative. Legea din 1931 n’am putut-o ținea în seamă, fiindcă lista comunelor și satelor a apărut cînd lucrarea noastră era întocmită aproape pînă la ultimele litere. Greutatea mare a stat în faptul că unele comune din lista anexată legii din 1925 nu figurează nici ca sate în cea din 1929.

În privința numelor de persoane românești am căutat să aplic criteriile pe cari le am văzut ținute în seamă de diferite dicționare străine de același fel. Am pus persoane din diferite categorii și ocupațiuni sociale, domnitori, oameni politici (toți miniștrii de la 1859 pînă azi), magistrați la Înalta Curte de Casație, militari, scriitori, artiști, comercianți, etc., căutînd a înfățișa astfel toată activitatea desfășurată în țările noastre în cursul secolelor. Firește, e vorba de cei ''decedați''. În ce privește pe cei în viață, am avut norme fixe, și am ținut să figureze: Membrii Academiei Române (toate categoriile), profesorii universitari cari au cel puțin 25 de ani de funcțiune (din 1905), scriitorii și artiștii cari au obținut premiul național, dintre oamenii politici cei cari au fost prezidenți de consiliu sau șefii partidelor care au fost vreodată chemate a forma guvernul. Țin să accentuez că n’am intenționat să fac un dicționar ''al contemporanilor'', ci un dicționar ''istoric''. În privința portretelor, n’am pus pe al nici unui om în viață, afară de membrii familiei regale.

Pentru a lămuri cît mai complet pe cititori, am notat accentul fiecărui cuvînt, pe cît mi-a fost posibil să-l aflu, căci la numirile geografice românești n’am avut totdeauna informații și unele n’au fost sigure. Am însemnat și pronunțarea numelor streine: am făcut-o cu aproximație, servindu-mă de literele obișnuite în românește și în limbi mai cunoscute, fără a complica prin semne convenționale. Cînd n’am fost bine informat, am renunțat la ea. Ortografia numelor proprii streine am păstrat-o la cele moderne, iar la cele antice (latinești și grecești) am simplificat-o, cum fac și Italienii, firește după pronunțarea îndatinată la noi mai ales prin cărțile de școală, dar am notat în parenteză și scrierea care se găsește în limba germană sau franceză.

Pentru listele de cărți ale autorilor, am avut mare supărare din pricina obiceiului ce s’a luat de către unii dintre editori de a nu pune anul imprimării. Asemenea și la traduceri, la cari lipsește de multe ori și numele traducătorului.

Mi-am impus ca redactarea să fie cît se poate mai obiectivă — și pentru cei decedați, dar mai ales pentru cei în viață — am expus numai faptele lăsînd la o parte calificarea lor.

Firește că într’o lucrare de felul acesta nu poate fi vorba de originalitate. Dacă un scriitor francez a zis despre cărți în genere: „on fait les livres avec des livres”, apoi cu atît mai mult se poate zice aceasta despre un dicționar. Aci trebue să te mulțumești cu cercetările altora. Din aceste cercetări a trebuit să fac o alegere cînd informațiile erau contradictorii. Mi s’a întîmplat să găsesc, chiar în lexicoanele streine, cazuri în cari faptele a două persoane erau atribuite uneia din ele. Nu mai vorbesc de nepotrivirea de date (naștere, moarte) de la un lexicon la altul. Pentru a remedia, într’o măsură, greșeli posibile, am preferit pentru persoanele din diferite țări datele din lexicoanele respective, cu gîndul că mai bine trebue să știe un autor italian cînd s’a născut ori a murit un Italian și tot așa pentru Francezi, Germani, etc. Greutatea cea mare a fost pentru partea românească: lipsuri de informații și contradicții între izvoare. Ca să fiu bine documentat ar fi trebuit să întreprinz însumi cercetări istorice speciale și călătorii prin țară, ceea ce ar fi fost, firește, imposibil, față de timpul și mijloacele de care am dispus. Partea de contribuție personală este în ceea ce privește specialitatea mea și informațiile ce am luat de la diferite instituții în privința organizării sau funcționării lor sau a unor date necesare.

Așa dar, după cărțile ce am cercetat am lucrat Dicționarul meu. Am avut și ajutorul cîtorva persoane cărora țin să le mulțumesc aci: d-lui Profesor I. Simionescu, pentru controlul părții științifice, d-lui general C. Constandache, pentru partea militară, d-lui Svilocosici, pentru numele sîrbești, d-lui Porsche, profesor în Sibiu, pentru informații privitoare la localități și persoane din Transilvania, d-lor I. Lupu și M. Maievschi, funcționari ai Bibliotecii Academiei, pentru materialul din lexicoanele ungurești și rusești, funcționarilor superiori de la diferite ministere la cari m’am adresat pentru informații, direcției recensămîntului, precum și tuturor persoanelor particulare cari mi-au dat relațiuni și date privitoare la persoana lor sau a membrilor familiei lor. Asemenea d-lui M. Toneghin, care mi-a dat un prețios ajutor pentru partea tehnică, realizarea ilustrațiilor, etc.

Îlustrațiile am căutat să le iau după cele mai bune izvoare (indicînd izvorul pentru cazul celor puțin cunoscute).

În așezarea alfabetică, am pus cuvintele cu ''a'', apoi cele cu ''ă'', asemenea pe cele cu ''i'' și apoi cele cu ''î'', cele cu ''s'' și apoi cele cu ''ș'', cele cu ''t'' și apoi cele cu ''ț''.

Încă un cuvînt înainte de a termina. Chestiunea greșelilor de tipar. Mi-am dat toate silințele să fie cît mai puține, am avut și ajutorul cîtorva persoane bine-voitoare, afară de corectorii speciali ai tipografiei. Dar oricum, nu negăm că vor fi rămas încă (am și descoperit cîteva în coalele deja trase); de aceea voiu încheia reproducînd următoarele din Molitfelnicul tipărit la Tîrgoviște în 1713:

„Iară cei ce vă veți întîmpla a ceti… ce greșală veți afla veri în cuvinte veri în slove, îndreptați cu duhul blîndeațelor, nepuindu-ne în ponos, că precum iaste cu neputință ceriul a să vedea fără de nori, așa și tipariul fără de greșală”.

GHEORGHE ADAMESCU.

Le premier livre d’une nation est le dictionnaire de sa langue.

VOLNAY.

Dicționare/Metainformații/58 - CADE/Introducerea din CADE

2023-06-17T06:18:02Z

Anca Alexandru:

==PREFAȚA EDITURII==

Puțină vreme după înființarea societății „Cartea Românească”, Consiliul ei de administrație s’a gîndit la editarea unui ''Dicționar enciclopedic al limbii române'', care să poată fi la îndemîna oricui. Eram singura țară, chiar față de vecinii de la sud, care nu poseda o enciclopedie cît de mică. Mai ales după alipirea la Vechiul Regat a celorlalte provincii, un dicționar enciclopedic care să cuprindă pe lîngă cuvintele usuale, tot ce represintă trecut istoric, geografia țării ca și amintirea energiilor etnice, ar fi adus cea mai serioasă contribuție la apropierea sufletească între toți cei cuprinși în granițele lărgite.

Dorința Consiliului de administrație a devenit acum fapt împlinit, iar „Cartea Românească” aduce dar neamului cel dintîiu Dicționar ilustrat al limbii române.

Început în Februarie 1926, în zilele gloriosului Ferdinand I, încoronat la Alba-Iulia ca Rege al tuturor Românilor, Dicționarul a fost isprăvit în al doilea an de Domnie al M. S. Regelui Carol al II-lea. Cu toată silința depusă, tipărirea Dicționarului a ținut aproape șase ani, ceea ce dovedește cît de mari au fost greutățile de biruit, greutăți de redactare ca și de tehnică, mărite prin înăsprirea stării economice generale. În sfîrșit valurile au fost răzbite. Am ajuns la limanul dorit.

Am avut deosebitul noroc ca redactarea să cadă pe mîini destoinice, încercați specialiști fie-care în ramura lui. D-l ''I.-Aurel Candrea'', profesor la Universitatea din București, este un lexicograf și filolog cu reputație bine stabilită. D-l prof. ''G. Adamescu'', membru corespondent al Academiei Române, este cunoscut prin lucrăzile sale bibliografice.

Le rămînem recunoscători pentru rîvna depusă, ca și pentru munca grea săvîrșită, spre a duce la bun sfîrșit o operă atît de anevoios de îndeplinit. Lor le revine meritul întreg de a fi știut să închege o lucrare care va însemna, credem, un punct luminos în evoluția culturii naționale.

La rîndul nostru nu am ocolit nici un sacrificiu, pentru ca tehnica tipăririi să corespundă cuprinsului, iar dicționarul românesc să nu fie mai prejos de acele dicționare străine, cu care erau obișnuiți majoritatea cărturarilor noștri. Tragem nădejde că aprecierea cititorilor nu ne va fi defavorabilă în această privință.

Cele 11 milioane și mai bine de litere, cuprinse în dicționar, sînt citețe, clare ; materialul întrebuințat a fost fabricat anume pentru această lucrare.

Nu am făcut nici o economie la cheltuiala mare pentru ilustrații, anume desenate pentru Dicționar, cele mai multe după izvoarele, nepublicate unele, din bogata colecțiune a Academiei Române.

''Dicționarul ilustrat al limbii române'' este format din trei părți:

# Dicționarul limbii, cu cuvintele cele mai întrebuințate în cuprinsul României.
# Locuțiuni, maxime, proverbe străine și române.
# Geografia și datele istorice referitoare în special la toate provinciile românești, cît și sumare biografii a oamenilor de seamă. În întreaga această parte nu s’au pierdut din vedere țara și neamul, ci s’a insistat cu deosebire asupra a tot ce poate să ne intereseze pe noi. Nu s’a trecut cu vederea nici personalitățile minoritarilor din România de azi.

Ca prinos adus Academiei Române, am adăugat lista membrilor ei activi și corespondenți.

Textul e lămurit prin numeroase ilustrațiuni de tot soiul.

Dicționarul cuprinde:

Peste 7.000 de gravuri în text, mult mai numeroase decît în dicționarele similare străine.

83 tablouri enciclopedice, mai toate referitoare la România.

120 hărți geografice în text (între altele fie-care județ din România).

Peste 1.000 portrete ale personagiilor celebre străine, dar mai ales române.

10 hărți în culori (continentele și România).

13 planșe în culori (tablouri vestite ale pictorilor români, decorațiile românești, etc.).

Încheind cu bine această operă, adusă drept prinos neamului și țării, nu ne putem opri să nu mulțumim celor cari ne-au dat o mînă de ajutor, pentru a birui multe din piedicele ivite în cale.

D-lui Prof. univ. I. Bianu, președintele Academiei Române, îi rămînem recunoscători pentru că ne-a pus la îndemînă, cu toată însuflețirea, bogatele colecțiuni de stampe ale înaltei instituțiuni de cultură națională, spre a folosi pentru figurile trebuitoare.

Din primele momente consiliul de administrație al „Creditului industrial” ne-a sprijinit în chip deosebit, ceea ce ne-a mărit curajul de a încerca o întreprindere costisitoare de editură.

Mulțumim și D-lui Ing. Dan Costinescu, directorul fabricei de hîrtie „Letea”, pentru grija ce și-a dat-o ca vagoanele de hîntie, necesară pentru tipărirea dicționarului, să fie de calitate superioară și uniformă.

Nu putem uita nici echipa de lucrători și pe conducătorii lor pricepuți, cari au contribuit, prin zelul lor, ca dicționarul să apară în condițiuni tehnice demne de o instituție românească, arătînd astfel că sînt legați și sufletește de ea.

Ne-am pus toată străduința ca să împlinim cum se cuvine o lucrare de a cărei însemnătate în evoluția noastră culturală ne-am dat seamă, de îndată ce am pășit la împlinirea dorinței exprimată de Consiliul nostru de administrație.

Față de țară, gîndul nostru a fost curat, încercînd, cu mari sacrificii, să umplem un gol simțit în literatura noastră. Pe cititori îi rugăm să fie îngăduitori cu lipsurile inerente unei asemenea lucrări, iar de sprijinul ce-l vom găsi la ei, atîrnă îndreptarea din viitor.

CARTEA ROMÂNEASCĂ.

==PREFAȚĂ==

Dicționarul de față se datorește stăruințelor depuse pe lîngă mine de simpaticii conducători ai Institutului de cultură națională „Cartea Românească”. Dacă lucrarea ce și-au propus să hărăzească neamului e izbutită, și dacă umple în sfîrșit golul simțit pîn’ acum de lipsa unui bun lexic românesc, Domniilor-lor trebue să li se adreseze toate mulțumirile; dacă, din potrivă, lucrarea mea nu corespunde așteptărilor publicului căruia i se adresează, vina n’o poartă Domniile-lor, ci smeritul scriitor al acestor rînduri, care poate n’a fost destul de pregătit pentru îndeplinirea frumoasei misiuni ce i s’a încredințat. O singură scuză ar putea-o invoca autorul, pentru micșorarea vinei lui, anume că a făcut tot ce e omenește posibil, jertfindu-și o bună parte a vieții, muncind ani îndelungați cîte 16 ore pe zi, ca să adune într’un mănunchiu florile răzlețite pe ici pe colo ale graiului românesc, pe care să-l pună cu drag la îndemîna ori-cui, ca să-i poată sluji de pildă și îndrumare, de dascăl și sfătuitor în toate împrejurările. Recunosc, din capul locului, că mare mi-a fost îndrăzneala de a lua asupră-mi — un om singur, supus ca ori-care altul slăbiciunilor — înfăptuirea unui astfel de ideal. Dar, Dumnezeu mi-e martor, nu mi-am precupețit nici timpul nici sănătatea, ca să pot duce la bun sfîrșit greaua întreprindere ce luasem asupră-mi. Căci — precum zice diaconul Coresi, în epilogul Psaltirii lui din 1570, ''„deaca văzui că mai toate limbile au cuvîntul lu Dumnezeu în limba lor, numai noi, Rumînii, n’avem”'', — constatînd, cu durere, că toate neamurile din jurul nostru, Sîrbii, Bulgarii, Cehii, Polonii, Rușii și Ungurii, ca să nu vorbesc de popoarele din Apus, au de mult la îndemînă admirabile dicționare naționale, de care pot fi mîndri, numai noi, Românii, nu, am cedat în cele din urmă stăruințelor „Cărții Românești” și m’am pus cu rîvnă pe muncă. Ce e dreptul, lucrarea aceasta ar fi putut-o face alții mai tineri și mai pricepuți, poate, decît mine, și golul acesta ar fi putut fi umplut mai de mult, dar... n’au făcut-o. Și-au dat seama, probabil, mai bine decît mine, de greutățile întreprinderii și mai ales de munca, istovitoare ce urma s’o depună. Se vede că cunoșteau aforismul vestitului filolog Scaliger (1540-1609) că ''„mai ușoară poate fi socotită pentru cineva osînda de a munci toată viața la ocnă decît aceea de a face un dicționar”'', sau, poate, jurămîntul lexicografului Giuseppe Rigutini (1830-1903) care, în al său ,,Vocabolario italiano della lingua parlata” (Firenze, 1893), strecurase, printre rînduri, la pag. 1284, ca și strigătul înnăbușit de durere al omului supus unor cazne grozave: ''„non voglio più comporre vocabolarj finchè campo!”'' (n’am să mai fac dicționare cît oiu trăi!). De altfel, știam mai de mult, din experiență, ce însemnează să te înhami la o astfel de lucrare. Începusem adică, acum 25 de ani, colegul meu Ov. Densusianu și cu mine, alcătuirea unui „Dicționar general al limbii române”, în editura casei Socec. Tipărisem litera '''A''' într’o fasciculă de aproape 200 de pagini, dar redactarea și publicațiunea s’au oprit aci. Împrejurări independente de voința noastră ne-au silit să renunțăm la continuarea lucrării. Țin, cu acest prilej, să atrag atențiunea că litera '''A''' a prezentului Dicționar e în mare parte reproducerea sus-zisei publicațiuni, datorite colaborării cu Ov. Densusianu. Planul, în trăsături generale, conceput de amîndoi, a rămas aproape același în restul lucrării. Materialul strîns pentru continuarea Dicționarului și redacțiunea de la '''B-Z''' sînt însă în întregime opera subsemnatului; căci zecile de mii de fișe cu extrase din lecturi, făcute mai ’nainte, pentru alcătuirea „Dicționarului general”, dacă n’au servit de ''„fultuială ianicerilor”'', ca sărmana bibliotecă a tatălui lui Costache Negruzzi, au slujit, în timpul ocupațiunii, la aprinsul pipelor și la întreținerea focului din apartamentul meu, în care se lăfăiau dușmanii.

M’am pus deci pe muncă... muncă titanică, de care numai cei ce s’au îndeletnicit cu acest gen de lucrări își pot da seama. Trebuiau extrase citatele din sute și sute de volume, în parte necercetate. Noroc că cele mai multe le citisem mai de mult și subliniasem în ele cuvintele ce mă interesau. Extragerea acestor cuvinte pe fișe și copierea întregei fraze din care făceau parte e meritul soției mele. Fără ajutorul inteligent pe care mi l-a dat în tot cursul lucrării, niciodată Dicționarul acesta n’ar fi văzut lumina zilei. Patru sute douăzeci și cinci de mii de fișe, scrise de mîna ei, clasate în ordine alfabetică și așezate în 140 de cutii de cîte 30 de cm. lungime e materialul pe care mi l-a pus la îndemînă și pentru care-i sînt adînc recunoscător. Trei ani și mai bine a durat scrierea fișelor, și de trei ori pe atîția ani de muncă fără răgaz i-am consacrat redactării Dicționarului. În sfîrșit, în ziua de 4 Octombrie a.c., dată memorabilă de acum înainte pentru mine, răbdarea mea, pusă la grea încercare, a fost recompensată : ultimul articol al Dicționarului, cuvîntul ''Zuzuit'' — zuzuit dulce la urechile mele — fu redactat și cele din urmă foi de manuscris le expediam tipografiei cu tradiționala subscripție '''Sfîrșit!!!''' însoțită de zeci de puncte de exclamație. Nouă ani din viața mea, nouă ani de muncă silnică, de înfrigurare, de nopți întregi de meditare, de renunțare la tot ce-i e îngăduit ori-cui să guste din agrementele existenței, iată ce reprezintă acest Dicționar. Dacă totuși lucrarea mea e departe de a fi desăvîrșită, rog pe cititor s’o judece cu îngăduință și cu duhul blîndeței și să n’o condamne pentru lipsurile și scăderile ce va constata, căci ''„și voi înșivă sînteți oameni cu inimă de țărînă ca și noi, și cu fire neprecepătoare de toate”'', cum se exprimă, în graiu-i naiv, diaconul Coresi, în Predoslovia „Evangheliei cu învățătură” din 1580.

===PLANUL DICȚIONARULUI.===

Lucrarea mea, după cum se anunță prin titlu, cuprinde repertoriul aproape complet al cuvintelor dispărute din graiu și acelea care se întrebuințează astăzi.

Din limba veche am dat, pe lîngă cuvintele curente care circulau în graiu și pe acelea care se refereau la stările de lucruri din trecut, la demnități, angarale, obiceiuri, etc. și unora din acești termeni le-am dat adesea, după importanța lor, o atențiune deosebită. Materialul a fost cules din textele bisericești sau din scrierile cu cuprins religios, din pravile și din cronici, din tot felul de documente (hrisoave, zapise, hotărnicii), etc. Am lăsat afară numai acele turcisme care n’au fost niciodată cunoscute de marea masă a populațiunii și care se întîlnesc numai sporadic la cronicari. De asemenea n’am menționat unele derivate fanteziste ale Mitropolitului Dosoftei sau ale lui Dimitrie Cantemir, și nici acele slavisme fără importanță care se întîlnesc cîte o singură dată în textele bisericești. Atît cu privire la limba din trecut.

Altfel stau lucrurile cu privire la limba de astăzi. În aceasta intră: 1^{0} cuvintele băștinașe comune mai tuturor Românilor de dincoace de Dunăre; 2^{0} cuvintele care circulă numai într’o parte a teritoriului țării; 3^{0} neologismele curente, cele mai multe de origine franceză, cunoscute de mai toți oamenii culți ; 4^{0} termenii tehnici, introduși treptat, de la o vreme încoace, privitori la toate ramurile științei și, în genere, la toate manifestațiunile activității omenești. Acestor patru categorii de cuvinte le-am consacrat o atențiune specială în redactarea Dicționarului.

În ce privește prima categorie, adică cuvintele băștinașe comune tuturor Românilor de dincoace de Dunăre, tratarea lor în Dicționar s’a făcut pe larg, ilustrîndu-se fie-care nuanță de înțeles cu cîte unul sau mai multe citate din scriitori. Unele din ele, în special cele privitoare la istoria noastră, la așezămintele din trecut, la viața și îndeletnicirile țăranului, la datine și credințe, la literatura populară, etc., sînt adesea adevărate articole de enciclopedie (👉 '''alun, babă, baladă, balaur, ban^{2}, basm, boier, claie... strigoiu, vîrcolac, zînă, zmeu'''). Acestea și altele justifică pe deplin titlul de „enciclopedic“ pe care l-am dat Dicționarului. Toate locuțiunile și proverbele curente, cu explicațiunile lor, precedate totdeauna de semnul 🅟, spre a fi găsite la prima ochire, au fost incorporate la locul cuvenit. Am socotit că trebuesc deschise larg porțile pentru aceste expresiuni caracteristice, care oglindesc așa de fidel modul de gîndire și întreaga psihologie a poporului. Cred astfel că n’am lăsat de o parte nimic din ceea ce trebuia pentru a scoate la iveală vitalitatea acestor termeni curat românești, moșteniți din generație în generație, de atîtea veacuri, și pe care neologismele caută să-i cotropească. Acești termeni constitue miezul limbii noastre. În jurul lor au venit să se grupeze treptat cuvintele pătrunse mai tîrziu în graiu. Potrivit împrejurărilor, sau mai bine supunîndu-se necesităților, aceste cuvinte și-au lărgit cu timpul întrebuințarea, altoindu-se cu sensuri nouă, rezultat inerent al progresului și al cerințelor culturii.

Nu tot astfel stau lucrurile cu termenii din a doua categorie, provincialismele întrebuințate numai ici, colo de Românii de dincoace sau de dincolo de Carpați, din Muntenia sau din Moldova, din Oltenia sau din Dobrogea, de la munte sau de la șes. Pe acestea le-am trecut în Dicționar precedate de semnul ❍, cu indicația regiunii unde circulă. Recunosc că însemnările de ''Băn. Bucov. Maram''. etc., făcute de mine, spre a arăta partea țării unde se aud acești termeni, prezintă cîteodată ceva arbitrar. Nu totdeauna un cuvînt însoțit de ex. de indicația ''Băn''. circulă numai în Banat. Dese ori întrebuințarea lui radiază și mai departe, în partea apusană a Olteniei sau la N. de Mureș, în Crișana sau în colțul de S.-V. al Ardealului. Neavînd la îndemînă mijloacele de control, nici mult așteptatul Atlas linguistic al graiului românesc, am fost nevoit să mă mulțumesc cu izvoarele de care dispuneam. Aceasta în ce privește extensiunea teritorială a cuvîntului. Mai grea a fost însă, în foarte multe cazuri, redarea sensului exact al cutărui sau cutărui cuvînt întrebuințat numai în cîte un colțișor oare-care al țării. Nu odată mi s’a întîmplat ca răspunsurile ce mi s’au dat cu privire la înțelesul unui cuvînt să fie diametral opuse între ele sau să fie așa de vagi, așa de neînțelese, încît lămurirea ce mi se dedea echivala cu zero. Nici revistele, nici diferite alte publicațiuni care înregistrează forme dialectale, cu explicațiunile lor, nu mi-au fost în multe cazuri de folos; ba, din potrivă, mă încurcau mai mult. Iată cîteva exemple de felul cum sînt explicate unele cuvinte în diferite publicațiuni :

'''Padină''', care circulă în Oltenia, Banat și în Munții Sucevei, e explicat astfel:

a) „Loc potrivă sub deal; poalele unei coaste” ('''Boceanu''', ''Glosar de cuvinte din Mehedinti'', p. 17).

b) „Groapă, crov” (Mehedinți — ''Noua Revistă Română'', VIII, p. 87).

c) „Fața dealului” (Banat — ''ibid''., p. 194).

d) „Pajiște, loc neted și cu iarbă” (Munții Sucevei — ''Șezătoarea'', III, 84).

'''Smidă''', termen cunoscut în Moldova, Bucovina, Transilvania, Banat, etc. e definit în următoarele chipuri:

a) „Desiș de spini, rugi și tufe de alun” (Bihor — ''Convorbiri lilerare'', XX, 1017).

b) „Locul unde a rămas tăietură de pădure” (Munții Sucevei — ''Șezătoarea'', II, 43) și cam tot astfel în Bucovina ,,loc unde se găsește multă căzătură de pădure și copaci putregăiți” ('''Stefanelli''', ''Documente'', p. 4) și în Moldova „pădure căzută la pămînt, copac peste copac, și care a început a putrezi și a o cuprinde smeura și murele” (''Șezătoarea'', V, 174).

c) „Morman de butuci și crengi, aruncate peste olaltă în desordine” (Transilvania — '''Pașea''', ''Glosar'', s. v.).

d) „Pădure de brazi mici” (Transilvania — '''Păcală''', ''Monografia comunei Rășinariu'', p. 141).

'''Zăpodie''', termen frecuent în topografie:

a) „Ruptură de deal” ('''Chirițeseu''', ''Grănicerul'', glos.).

b) „Față întinsă pe deal mare sau mic” ('''C. Conachi''', în ''Uricariul'', I, 228).

c) „O poieniță în mijlocul unei păduri” ('''I. Bogdan''', ''Documentele lui Ștefan cel Mare'', I, 337) și „boltitură, adîncătură mare în coasta unui deal” ('''Id'''. ''ibid''.).

d) „Vale” (''Biblia'' de la 1688, Ierem. XLVIII, 8 și tot astfel în ''Codicele Todorescu'', 1141, edit. '''Drăganu''', p. 228).

Iată felul de informațiuni pe care le-am avut cu privire la sute și sute de cuvinte dialectale. Nu e deci exclus ca — ori-cîtă bunăvoință aș fi pus ca să mă regăsesc în acest dedal de sensuri și, adesea, de forme stîlcite — să se fi strecurat ici și colo cîte o interpretare inexactă. Acestea vor dispărea, nădăjduesc, în ediția viitoare, cu ajutorul binevoitorilor cititori, cari, în interesul superior al științei, mă vor informa și mă vor îndruma pe calea cea bună.

Neologismele curente, totdeauna precedate de semnul *, au fost explicate sau prin cuvintele curat Românești care le corespund, sau, în lipsa acestora, printr’o definiție scurtă, dar cît se poate de clară. Citate din autori s’au dat numai la o parte restrînsă din acestea. M’am ferit de a introduce în Dicționar acele formațiuni de cuvinte recente, cum sînt, d. ex. ''a conferenția'' „a ținea o conferență” (de ce nu atunci și ''a discursa'' „a face un discurs”?), ''a concerta'' „a da un concert”, etc. etc., create, de ieri de alaltăieri, de cîte un gazetar francez și adoptate cu prea multă grabă și ușurință de presa noastră. De asemenea cuvinte nu se simțea nevoie și n’au ce căuta în limbă. Am însemnat totdeauna cu ⦿ acele cuvinte sau expresiuni care se abat de la firea limbii noastre, pe care vulgul le-a stîlcit, și care, prin urmare, trebue evitate. De asemenea, am însoțit de semnul ‼ acele cuvinte sau sensuri, care se întrebuințează rar sau apar numai în operele unora din literații noștri de frunte și sînt mai toate creațiuni proprii ale acestora.

Dintre termenii tehnici, introduși de puțină vreme în limbă, mai toți din franțuzește, am menționat numai o parte relativ restrînsă, precedîndu-i și pe aceștia de semnul *, care indică originea lor recentă. M’am mulțumit să aleg, din miile de cuvinte, întrebuințate numai de specialiștii fie-cărei arte sau științe, numai pe acelea pe care cititorul le poate întîlni cîteodată în lecturile curente, iar nu în scrierile speciale. E poate o măsură arbitrară, dar n’am putut face altfel. Dacă aș fi procedat altminteri, aș fi încărcat Dicționarul cu un balast de mii de cuvinte pe care cititorul n’ar fi avut, poate, niciodată prilejul să le caute. Dar, cu modul acesta, la întrebarea naivă ce mi s’a pus de atîtea ori: ''„cîte cuvinte are Dicționarul dumitale”'', aș fi putut răspunde cu mîndrie: ''„cincizeci de mii”'' ori ''„șaizeci de mii”'', în loc de aproape patruzeci de mii, cît cuprinde și cît trebue să cuprindă în realitate. Ca și cum valoarea unui dicționar trebue judecată după numărul de cuvinte înșirate!

De asemenea, nu s’au trecut în Dicționar, pentru economie de spațiu, substantivele verbale derivate din infinitive, ca ''ajutare'', ''căptușire'', ''cunoaștere'', ''încărcare'', ''înverzire'', etc., al căror înțeles e numai acțiunea exprimată de verb, fără alt sens complementar. Acelea însă care, pe lîngă înțelesul abstract de „faptul de a…”, au căpătat și alte sensuri accesorii, ca d. ex. ''clădire'', ''lucrare'', ''mîncare'', ''vedere'', etc., le-am înregistrat regulat la locul lor. Ca să nu încarc iarăși prea mult Dicționarul cu înșirarea tuturor cuvintelor compuse cu ''ne''-, care exprimă o noțiune contrarie sau negativă, ca ''neașezat'', ''nefăcut'', ''nepricepere'', ''necuviincios'', etc., am arătat la pag. 828 felul cum am procedat.

După aceste lămuriri indispensabile cu privire la alegerea cuvintelor introduse în Dicționar, să arătăm acum modul în care a fost tratat fie-care articol în parte.

Sensurile fie-cărui cuvînt sînt despărțite prin ¶ și precedate de cîte o cifră închisă în cerc ''1 2 3''… Am început, nu cu înțelesul cel mai comun pe care-l are, ci cu cel mai vechiu, din care s’au desvoltat treptat celelalte. Am căutat, în felul acesta, să stabilesc, pe cît posibil, înlănțuirea logică între sensurile derivate și cel primitiv. Și de oare ce, cum remarcă foarte judicios Voltaire ''„un dictionnaire sans citation est un squelette”'', fie-care definiție sau lămurire a unui sens este urmată de unul sau mai multe citate din scrieri, care vin să ateste întrebuințarea cuvîntului și să completeze adesea definiția dată. Am căutat totdeauna, din zecile de exemple ce aveam extrase pentru unele sensuri, să aleg pe cele mai clare, pe cele mai caracteristice, pe cele mai frumoase. Fraza citată are, în cele mai multe cazuri, un înțeles deplin; acolo unde, din pricina lungimii citatului, a fost nevoie să-l scurtez, am însemnat prin … omisiunile făcute din textul original.

Cît privește scrierile și autorii din cari am extras exemplele, a trebuit să fac, firește, o selecțiune. Am dat, în primul rînd, o atenție deosebită literaturii populare și scrierilor neperitoare, în graiu curat popular, ale lui Creangă, Ispirescu, Ion Pop Reteganul, Anton Pann…, textelor bisericești și cronicilor. Am făcut apoi extrase din operele în proză și versuri ale literaților de seamă, dispăruți din

mijlocul nostru. Din scrierile literare ale autorilor în viață, n’am citat decît foarte puțin, și anume din aceia la cari cuvintele provinciale sau rare abundă la tot pasul. Să mă ierte, deci, pleiada de scriitori de frunte cari fac astăzi fala literaturii noastre, că nu i-am citat în Dicționar, și aceasta pentru motivul, binecuvîntat și de ei și de mine, că se află încă în viață. Lucrările de specialitate, mai vechi și mai nouă, mi-au furnisat și ele un număr respectabil de citate. De altfel, recunosc că am ciugulit, pe ici pe colo, cîte un citat din dicționarele lui Tiktin, Laurian-Massim, Costinescu, Fr. Damé, cînd exemplele găsite la aceștia erau mai caracteristice decît acelea pe care le extrăsesem eu din alte scrieri. De altă parte, Dicționarul în curs de publicațiune al Academiei Române și „Dicționarul universal” de L. Șăineanu mi-au fost de un real folos la tot pasul. Dacă însă recunosc, în mod cinstit, că m’am servit de aceste lucrări, aceasta nu vrea să zică că am făcut tot timpul împrumuturi din acestea. Coincidențele de definiții și de exemple ce se constată, destul de rar, de altfel, își au explicarea firească că, și unii și alții, am fost nevoiți să recurgem la aceleași mijloace de informațiune, uneori singurele existente, și că am făcut, atît ei cît și eu, extrase din aceleași scrieri.

Etimologia fie-cărui cuvînt e dată, numai cînd e sigură, la sfîrșitul articolului, între paranteze pătrate [] și cu litere rărite. Atunci cînd cuvîntul străin din care derivă cel românesc are o formă identică, sau aproape identică cu acesta, m’am mulțumit, pentru economie de spațiu, să dau simpla indicațiune fr. (= francez), sau it. (= italian), sau tc. (= turcesc), etc. Originea unui cuvînt derivat din altul românesc e indicată, sau între paranteze pătrate d. ex. [fală], sau în corpul articolului, prin cuvîntul de origine scris cu litere rărite. Acolo unde lipsește ori-ce informațiune cu privire la etimologie, însemnează că originea cuvîntului e necunoscută sau că cea propusă de filologi e foarte dubioasă.

În ce privește ortografia, m’am abătut întru cîtva de la scrierea curentă, înlocuind pe '''â''' cu '''î''', păstrîndu-l însă numai în ''Român'' și derivatele lui. Imperfectul verbelor de a patra conjugare l-am redat prin -''eam'', -''eai''…, în loc de -''iam'', -''iai''… al scrierii oficiale. Aceste modificări par a fi proiectate și de Academie, dar nu s’a luat pîn’ acum nici o hotărîre în privința lor.

Ordinea alfabetică se deosebește și ea puțin de cea adoptată pîn’ acum, întru cît am despărțit pe '''i''' de '''î''', pe '''s''' de '''ș''' și pe '''t''' de '''ț'''. Astfel, la căutarea unui cuvînt în Dicționar, să se aibă în vedere că '''î''' vine în urma lui '''i''', '''ș''' e așezat după '''s''', iar '''ț''' după''' t'''.

===EXECUȚIUNEA TEHNICĂ.===

Trecînd de la lămuririle date cu privire la redactarea Dicționarului la acelea relative la executarea tehnică a lucrării, țin să atrag atențiunea că am renunțat la caracterele ''cursive'', întrebuințate de obiceiu pentru citate, în urma constatării făcute că obosesc prea mult ochii și îngreuează căutarea unei informațiuni în articolele mai lungi. Le-am înlocuit cu '''''caractere semi-grase''''', care au avantajul de a ieși mai în evidență, fără a prezenta inconvenientul de a obosi vederea.

S’au întrebuințat în total 7 feluri de caractere, fie-care cu destinația lor specială, și anume:

# '''MAJUSCULE GRASE''', pentru cuvintele din capul articolului.
# MAJUSCULE SEMI-GRASE, pentru formele secundare din capul articolului.
# ''Caractere cursive'', pentru abreviațiuni, însemnări gramaticale și numele științifice ale animalelor sau plantelor.
# Caractere de rînd, de corp 7, pentru definirea cuvintelor.
# '''Semi-grase de rînd''', pentru exemple, citate din autori sau forme gramaticale.
# Capitaluțe mărunte, între paranteze, pentru indicarea autorilor.
# Caractere de rînd, de corp 6, pentru explicația figurilor.

Își poate ori-cine închipui că o lucrare, executată cu o atît de mare diversitate de caractere, nu prezenta o muncă ușoară pentru un corector. Grație însă străduinței și perspicacității ajutorului meu, D-l Gheorghe G. Predescu, licențiat în litere, care a citit de cîte 5-6 ori, cu multă băgare de seamă, toate corecturile, nu s’au strecurat decît foarte puține greșeli de tipar, dacă se ține seamă de enormul număr de aproape 11 milioane de litere întrebuințate în Dicționarul limbii române. Pentru ajutorul lui inteligent și desinteresat, țin să-i aduc și pe această cale mulțumirile mele.

Semnele simbolice 🐒 🏛 🌍 etc. întrebuințate pentru a înlocui abreviațiunile obicinuite, ca (''Zool''.), (''Arheol''.), (''Geogr''.), etc. le-am preferat pentru două motive: 1 pentru scurtimea lor, putînd astfel cîștiga un spațiu destul de apreciabil ; 2 pentru înlesnirea găsirii, într’un articol mai lung, a sensului special căutat. Înțelegerea de la sine a acestor semne nu prezintă o mare dificultate, așa că cititorul nu va avea nevoie să recurgă în tot momentul la tabela explicativă.

Ilustrațiunea Dicționarului cu gravuri instructive, clare și artistice, a fost una din grijile de căpetenie ale mele și ale Casei editoare. Mai mulți desenatori, în frunte cu D-l Kalman, lucrînd sub direcțiunea Domnului Menny Toneghin — harnicul șef al editurii „Cărții Românești”, care m’a mai ajutat, cu experiența-i luminată în toate chestiunile tehnice dificile — au executat cele peste 6000 de gravuri și tabele de ansamblu. Acestor abili mînuitori ai peniței m’am asociat și eu adesea, executînd mai bine de 500 de desenuri. N’am căutat prin acest mare număr de ilustrațiuni, care întrece tot ce s’a făcut pîn’ acum în lexicografie, să fac din Dicționarul meu o carte de poze. Fie-care gravură își are rostul ei precis: să lămurească o noțiune necunoscută sau puțin cunoscută, să precizeze mai bine o definițiune, uneori prea sumară. Mai ales, în ce privește etnografia, datinele și lucrurile din trecut, n’am ezitat să consult sute și sute de volume, să răsfoiesc mii de stampe din prețioasa colecțiune a Academiei Române. Am mai recurs pentru acestea la admirabilele lucrări de etnografie ale Domnilor N. Iorga, G. Oprescu, Tache Papahagi, Tzigara-Samurcaș, Vuia, și la bogata colecție de fotografii a Seminarului de Sociologie din București de sub măiastra conducere a colegului D. Gusti.

Nu pot încheia această prefață, mai lungă decît aș fi dorit să fie, fără a adresa mulțumirile mele cele mai călduroase neobosiților conducători ai „Cărții Românești”, Consiliului de administrație, Domnilor Directori generali, Carol Rasidescu și Nicolae Ionnițiu, Domnilor administratori-delegați profesor A. G. Ioachimescu și inginer G. Dobrovici și veneratului președinte al acestui înalt Institut de cultură, profesorului și savantului Ion Simionescu. Domniile-lor n’au ezitat nici un moment să dea curs tuturor cerințelor mele cu privire la executarea tipografică desăvîrșită a lucrării, deși sacrificiile materiale ce impuneau uneori editurii erau considerabile. Numai grație lor, această publicațiune unică în analele tipografiei românești, a putut apărea în condițiuni tehnice admirabile.

Paris, 23 Octombrie 1931,

I.-AUREL CANDREA.

==PREFAȚĂ==

Nu e trebuință să arăt necesitatea unui dicționar istoric și geografic. În toate țările civilizate se publică multe și se țin în curent cu mersul evenimentelor prin edițiuni numeroase. La noi s’a făcut pînă azi prea puțin în această direcție. De aceea m’am decis să mă apuc de lucru și să trec peste toate greutățile pentru a-l da gata odată cu partea I din ''Dicționarul Enciclopedic al Cărții Românești''.

Trebue să arăt aci normele de cari m’am călăuzit la alcătuirea lui.

De și este dicționar universal, am dat mai mare desvoltare numelor proprii celor privitoare la România și la Români, iar din cele streine am ales pe cele cari fac parte din cultura generală strict necesară ori-cui și pe cele cari au legătură cu țara și poporul român. De aceea nume de Francezi, Germani, etc. cari nu figurează de loc sau prea pe scurt în dicționarele respective, se vor găsi aci cu desvoltări mai mari privitoare la raportul lor cu ale noastre. Am insistat la publiciști asupra acelor opere cari privesc țara noastră, la literați am arătat cari sînt traducerile românești.

Geografia a fost tratată mai pe larg la țările apropiate sau legate politicește ori economicește de noi, mai pe scurt la celelalte, deci mai mult pentru Europa, mai puțin pentru celelalte continente. Privitor la România am pus munții, rîurile, lacurile, etc., iar în privința centrelor de populație am dat loc tuturor orașelor, comunelor rurale cari au o populație de peste 2.000 locuitori, plus acelea cari au o notă interesantă din alte puncte de vedere.

Geografia României a fost o parte grea de redactat, pentru că în cursul anilor cît a ținut lucrarea acestui dicționar s’au produs legi administrative (1925, 1929), cari au modificat limitele județelor și numele lor, orînduirea comunelor rurale, gruparea lor în circumscripții administrative. Legea din 1931 n’am putut-o ținea în seamă, fiindcă lista comunelor și satelor a apărut cînd lucrarea noastră era întocmită aproape pînă la ultimele litere. Greutatea mare a stat în faptul că unele comune din lista anexată legii din 1925 nu figurează nici ca sate în cea din 1929.

În privința numelor de persoane românești am căutat să aplic criteriile pe cari le am văzut ținute în seamă de diferite dicționare străine de același fel. Am pus persoane din diferite categorii și ocupațiuni sociale, domnitori, oameni politici (toți miniștrii de la 1859 pînă azi), magistrați la Înalta Curte de Casație, militari, scriitori, artiști, comercianți, etc., căutînd a înfățișa astfel toată activitatea desfășurată în țările noastre în cursul secolelor. Firește, e vorba de cei ''decedați''. În ce privește pe cei în viață, am avut norme fixe, și am ținut să figureze: Membrii Academiei Române (toate categoriile), profesorii universitari cari au cel puțin 25 de ani de funcțiune (din 1905), scriitorii și artiștii cari au obținut premiul național, dintre oamenii politici cei cari au fost prezidenți de consiliu sau șefii partidelor care au fost vreodată chemate a forma guvernul. Țin să accentuez că n’am intenționat să fac un dicționar ''al contemporanilor'', ci un dicționar ''istoric''. În privința portretelor, n’am pus pe al nici unui om în viață, afară de membrii familiei regale.

Pentru a lămuri cît mai complet pe cititori, am notat accentul fiecărui cuvînt, pe cît mi-a fost posibil să-l aflu, căci la numirile geografice românești n’am avut totdeauna informații și unele n’au fost sigure. Am însemnat și pronunțarea numelor streine: am făcut-o cu aproximație, servindu-mă de literele obișnuite în românește și în limbi mai cunoscute, fără a complica prin semne convenționale. Cînd n’am fost bine informat, am renunțat la ea. Ortografia numelor proprii streine am păstrat-o la cele moderne, iar la cele antice (latinești și grecești) am simplificat-o, cum fac și Italienii, firește după pronunțarea îndatinată la noi mai ales prin cărțile de școală, dar am notat în parenteză și scrierea care se găsește în limba germană sau franceză.

Pentru listele de cărți ale autorilor, am avut mare supărare din pricina obiceiului ce s’a luat de către unii dintre editori de a nu pune anul imprimării. Asemenea și la traduceri, la cari lipsește de multe ori și numele traducătorului.

Mi-am impus ca redactarea să fie cît se poate mai obiectivă — și pentru cei decedați, dar mai ales pentru cei în viață — am expus numai faptele lăsînd la o parte calificarea lor.

Firește că într’o lucrare de felul acesta nu poate fi vorba de originalitate. Dacă un scriitor francez a zis despre cărți în genere: „on fait les livres avec des livres”, apoi cu atît mai mult se poate zice aceasta despre un dicționar. Aci trebue să te mulțumești cu cercetările altora. Din aceste cercetări a trebuit să fac o alegere cînd informațiile erau contradictorii. Mi s’a întîmplat să găsesc, chiar în lexicoanele streine, cazuri în cari faptele a două persoane erau atribuite uneia din ele. Nu mai vorbesc de nepotrivirea de date (naștere, moarte) de la un lexicon la altul. Pentru a remedia, într’o măsură, greșeli posibile, am preferit pentru persoanele din diferite țări datele din lexicoanele respective, cu gîndul că mai bine trebue să știe un autor italian cînd s’a născut ori a murit un Italian și tot așa pentru Francezi, Germani, etc. Greutatea cea mare a fost pentru partea românească: lipsuri de informații și contradicții între izvoare. Ca să fiu bine documentat ar fi trebuit să întreprinz însumi cercetări istorice speciale și călătorii prin țară, ceea ce ar fi fost, firește, imposibil, față de timpul și mijloacele de care am dispus. Partea de contribuție personală este în ceea ce privește specialitatea mea și informațiile ce am luat de la diferite instituții în privința organizării sau funcționării lor sau a unor date necesare.

Așa dar, după cărțile ce am cercetat am lucrat Dicționarul meu. Am avut și ajutorul cîtorva persoane cărora țin să le mulțumesc aci: d-lui Profesor I. Simionescu, pentru controlul părții științifice, d-lui general C. Constandache, pentru partea militară, d-lui Svilocosici, pentru numele sîrbești, d-lui Porsche, profesor în Sibiu, pentru informații privitoare la localități și persoane din Transilvania, d-lor I. Lupu și M. Maievschi, funcționari ai Bibliotecii Academiei, pentru materialul din lexicoanele ungurești și rusești, funcționarilor superiori de la diferite ministere la cari m’am adresat pentru informații, direcției recensămîntului, precum și tuturor persoanelor particulare cari mi-au dat relațiuni și date privitoare la persoana lor sau a membrilor familiei lor. Asemenea d-lui M. Toneghin, care mi-a dat un prețios ajutor pentru partea tehnică, realizarea ilustrațiilor, etc.

Îlustrațiile am căutat să le iau după cele mai bune izvoare (indicînd izvorul pentru cazul celor puțin cunoscute).

În așezarea alfabetică, am pus cuvintele cu ''a'', apoi cele cu ''ă'', asemenea pe cele cu ''i'' și apoi cele cu ''î'', cele cu ''s'' și apoi cele cu ''ș'', cele cu ''t'' și apoi cele cu ''ț''.

Încă un cuvînt înainte de a termina. Chestiunea greșelilor de tipar. Mi-am dat toate silințele să fie cît mai puține, am avut și ajutorul cîtorva persoane bine-voitoare, afară de corectorii speciali ai tipografiei. Dar oricum, nu negăm că vor fi rămas încă (am și descoperit cîteva în coalele deja trase); de aceea voiu încheia reproducînd următoarele din Molitfelnicul tipărit la Tîrgoviște în 1713:

„Iară cei ce vă veți întîmpla a ceti… ce greșală veți afla veri în cuvinte veri în slove, îndreptați cu duhul blîndeațelor, nepuindu-ne în ponos, că precum iaste cu neputință ceriul a să vedea fără de nori, așa și tipariul fără de greșală”.

GHEORGHE ADAMESCU.

Le premier livre d’une nation est le dictionnaire de sa langue.

VOLNAY.

Articol/Dezbateri/Dan Ungureanu - Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.

2022-05-08T14:16:34Z

Anca Alexandru: /* Concluzii */

[[Fișier:Dan Ungureanu.jpg|thumb|right|alt=Dan Ungureanu|Dan Ungureanu]]
'''Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.'''

de conf. dr. Dan Ungureanu (Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad)

publicat în 2017, ''Journal of Humanistic and Social Studies''

Internetul a schimbat destul de mult natura studiilor lexicologice. Datele disponibile pe Internet sunt, cel mai adesea, compilate din mai multe surse, fiabile sau nu. În această situație, rezultatul e anonim și nu mai știm care lingvist cauționează, prin cercetările lui, originea unui cuvânt sau a altuia.

Trebuie să lămurim o confuzie: cuvânt de substrat nu înseamnă neapărat „cuvânt dacic”. Despre limba dacilor nu știm, științific, nimic. Avem un număr mic de nume de persoane, care pot însemna orice, un număr de toponime, care pot însemna orice. A spune că un cuvânt „e dacic” înseamnă, științific vorbind, că există în română și în albaneză, DAR nu există în nici o altă limbă cu care româna e înrudită. Pe măsură ce avansează cercetarea însă, diverse cuvinte se regăsesc în dialectele din Italia și Franța. Cuvintele noastre dacice, patriotic-neaoșe, se împuținează.

Faptul că un cuvânt există în română și în albaneză, dar nu și în alte limbi, nu înseamnă mare lucru. Etimologia lexicului albanez are încă multe lacune. De exemplu: ''brâu, brâne'' există în albaneză și română. E oare cuvânt de substrat? Nu. Cuvântul există în limbile germanice, de unde a fost împrumutat în proto-slavă. E probabil un împrumut slav vechi.

[[Fișier:Ungureanu-1.png|miniatura|alt=(în Ricard Christophe de Villeneuve, Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas, Marseille, 1821, p. 886) |(în Ricard Christophe de Villeneuve, ''Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas'', Marseille, 1821, p. 886) ]]

''Barză''? În Oltenia și Banatul de munte a existat masculinul ''bardoș''
id. Adjectivul ''barz, breaz'' „cu dungă albă pe bot” a fost chiar mai răspândit. A fost legat de alb. ''bardhë'' „alb”. În provensală există ''bardet'' „petite aigrette, héron garzette”, ''Ardea garzetta'', egreta mică, pasăre asemănătoare berzei.

Tot în Franța, în regiunea Morez, există adj. ''bayard'' „cu pată albă pe bot” (din *''bard'', contaminat cu fr. ''bayard'' „murg”). Vedem că ambele cuvinte sunt, într-adevăr, de substrat, și probabil înrudite între ele.

Vom discuta mai jos cercetările lui Ion I. Russu și ale lui Grigore Brâncuș, oarecum consacrate.

Ion I. Russu, ''Etnogeneza românilor'', 1981, cuprinde 168 de cuvinte care ar fi, după părerea autorului, de substrat. Ion I. Russu a fost de meserie istoric și arheolog, nu lingvist. Cartea sa e alcătuită din conspecte oțioase cu etimologii oferite de alți autori, citate in extenso, și acceptate sau respinse temperamental.

'''Lista lui Russu'''

Cuprindem mai jos 155 din cele 168 de cuvinte propuse de Ion I. Russu ca dacice, în cartea sa ''Etnogeneza românilor'':
{| class="wikitable"
| abur, acăța, a adia, a ameți, amurg, a anina, aprig, argea, a arunca, baci, baier, baligă, baltă, barză, bască, balaur, a băga, băiat, beregată, boare, bordei, brad, brândușă, brânză, brusture, a se bucura, bunget, burlan, burtă, butuc, butură, buză, caier, cață, căciulă, căpușă, căpută, cătun, cârlan, cârlig, copac, copil, creț, a cruța, a curma, curpăn, cursă, a dărâma, darari, daș, a dărâma, a deretica, a descurca, a desghina, a dezbăra, dop, droaie, fărâmă, gard, gata, gălbează, genune, gheară, ghes, ghimpe, ghionoaie, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, a se gudura, gușă, a încurca, a înghina, a îngurzi, a înseila, a întrema, leagăn, a lepăda, lespede, a leșina, mal, mazăre, măceș, a mădări, măgură, mărcat, mătură, melc, mieriu, mire, mistreț, a mișca, a mușca, mânz, morman, moș, mugure, murg, mușat, năpârcă, nițel, noian, păstaie, a păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea, a răbda, reazem, a ridica, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, a se scula, a scurma, sâmbure, spânz, sterp, străghiată, strepede, strugure, strungă, a sugruma, a sugușa, șale, șiră, șopârlă, șoric, șut, tare, țap, țarc, țăruș, a se uita, undrea, a urca, urcior, urdă, a urdina, urdoare, vatră, a vătăma, vătui, viezure, viscol, zară, zăr, a zburda, zestre, zgardă, a zgârâia.
|}

'''Cuvinte de origine latină'''

* ''a arunca, baier, fărâmă, gușă, lespede, a leșina, a mișca, a mușca, pânză, a ridica, a zgârâia'' sunt romanice și deci nu pot fi nici dacice, nici de substrat.
* ''a arunca'' – provensal ''arrancar'', franco-provensal Entremont ''arroutschi'' „jeter”, poate și Calabr. Mesoraca ''arringare'' „lanciare, gettare”.
* ''baier, baieră'' – din lat. ''baiula'', romanș sursilvan ''baila'' '''I''' f, 1. Seil n, Strick m, Leitseil n. – „funie, lesă” și ''bera'' '''II''' f, (vereinz.) kurzer Hanfstrick; ~ da rentar, Bindestrick m. – „funie” (Alexi Decurtins).
* ''fărâmă'' < ''a sfărâma'' < ''*ex-fragmentare'' x ''*ex-formare'', atestat în Italia de S.
* ''gușă'' – ladină ''goš'' „gușă, goâtre, Kropf”: Fassano, Val Gardena ''gosc’'', Selvano ''gos'', tosc. ''gozzo'', Rovigno ''guṣo'', fr. ''gosier''.
* ''lespede'' – din ''lapidem xlausa'', cuvânt-valiză.
Există și în italiană asemenea cuvinte hibride – ''pietra'' + ''lastra'' = ''pyastra'' (Prunetta, Toscana).
* ''a leșina'' – romanș ''lišná'' „a aluneca”, sard ''lascinare'' „a aluneca” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 847, „sdrucciolare”.
* ''a mișca'', ''meša'' „a se mișca” Liguria, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1647, „non ti muovere”.
* ''a mușca'' – are echivalentul ''muccicare'' bine păstrat în toată Italia la sud de Roma: marchigiano Ancona ''moška'', Perugia ''moska'', Sicilia Calabria etc. Sardinia ''mossiγa''. ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1109, „morde?”.
* ''pânză'' – Lombardia Trentino Veneto, ''panižel'', „feșe de copil” – termen secundar care a înlocuit lent mai vechiul ''teară'' < ''tela''.
* ''a zgârâia'' < lat. ''excoriare''.
* ''baligă, baltă, beregată, boare, bordei, brad, buză, gheară, mal, măgură, mânz, sterp, țap'' sunt de substrat, dar răspândite și în alte limbi și zone geografice; ''baligă, baltă, sterp, țap'' în Italia, ''beregată, mânz'' în limbile celtice, ''bordei'', germanic, ''buză, mal'', în toată Europa.
* ''gheară'', celtic (cf. port. și sp. ''garra'', labă cu gheare, ca cea de urs sau de vultur). Nimic specific.
* ''balegă'', în sudul Franței, în zona occitană. '''Languedoc:'''
** Claude François Achard, ''Dictionnaire de la Provence et du Comté-Venaissin: Vocabulaire provençal'' 1785, ''velego'': vilainie, saloperie, ordures.
** J. T. Avril, ''Dictionnaire provençal-français, suivi d'un vocabulaire français-provençal'', Edouard Cartier, Imprimeur, Apt, 1839: ''veleguo'': crotte.
** Étienne Garcin, ''Nouveau dictionnaire provençal-français'', Fabre, Draguignan, 1841: ''veleguo'': crotte que l’on prend dans les rues, saloperie, ordures.
** Absent în dicționarul lui Léger Gary (occitană din Tarn) din 1845.
** Jacques Azaïs, ''Dieu, l’homme et la parole, ou la langue primitive'', Imprimerie de Mlle Paul, Béziers 1853: fiente des bêtes à laine: ''bélégo'' languedocien (p. 267).
** Gabriel Azaïs, ''Dictionnaire des idiomes languedociens étymologique, comparatif et technologique'', Delpech Imprimeur, Béziers, 1864: ''belego'': excrément des bêtes à laine en forme de boulettes, crotte /.../ crottes attachées à la toison des animaux.
** Frédéric Mistral, ''Lou trésor dóu Felibrige'', 1878: vol. 2, p. 1094: ''velego'', belego: flocon de laine grasse, mèche de cheveux gras, gringuenaude, (ordure attachée à l’anus) crotte attachée à la laine ou au poil.
** Louis Rouquier, ''Contes a la troubilho'', 1925, fără editură, Levallois-Perret, conte ''Lou Roumiu'', glosat ''fumier de mouton''. Dialectul din Puisserguier, Hérault.
** Jean-Louis Garrot, ''Lexique des mots patois employés à Barre'' ''(Tarn)'': ''bélégo'' glosat ''fumier sec des brebis.'' Și La Salvetat, Olargues, Hérault.
** Périgord St. Pierre de Chignac ''laboulego'' „noroi” și în toată Italia de Nord.
* ''bilaka'', Ceppomorelli, Lombardia, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1174, „sterco di cavallo”.
* ''bilaka, bulaka, ''Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1173, „la bovina”.
* ''bagule'', Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1083, „cacherelli”.
* ''belegot'', Ligornetto ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1077, „lana”.
* ''baltă - palta, pauta'' tot nordul Italiei.
* ''boare'', cf. ital. ''boria'' din *buria > boare ca muria > moare. Meyer-Lübke REW 1219. ''boria'' atestat în Italia: Piemont, și coloniile galo-italice din Molise și Sicilia; Franța ''esbaura'' Annonay „vânt care usucă”; Sicilia, Bronte (colonie galo-italică) ''boria''; Sardinia Cagliari ''boria'' etc.
* ''bordei'' > germanicul ''bordel'' „căsuță” probabil împrumut vechi germanic din sec. III-V.
* ''brad'' - După Ahmad Al-Jallad, Universitatea din Leida (comunicare personală) se poate reconstrui numele ienupărului în proto-semită ca ''burāth'', (← Accad. ''burash'', hebr. ''berosh'', aramaic ''brātā'').
** Dioscoride ''Peri hyles iatrikes, De materia medica'', cartea I, 102, ''kyparissos'', lat. ''cupressus''; 103, ''arkeuthos'', ienupăr ; 104 ''βράϑυ'', sabina; 105 cedru – ceea ce arată clar că e vorba de un conifer, fiind enumerat printre alte conifere. „ (... pasaj interpolat) există două feluri de ''brathy. ''Unul are acele ca de chiparos, dar mai spinos, cu miros greu, înțepător, de ars. E un arbore pitic, care se întinde mai mult pe orizontală. Unii îi folosesc frunzele în loc de tămâie. Celălalt are frunzele ca cele de tamarisc (Tamarix sp.). Acele ambelor specii domolesc ulcerațiile pielii și flegmoanele și cu miere curăță buboaiele...”
** Plinius (''Naturalis Historia'', lib. XII, XXXIX): petunt igitur în Elymaeos arborem bratum, cupresso fusae similem, exalbidis ramis, iucundi odoris accensam – „merg să caute în munții Zagros, în Elam, un arbore ''bratus, ''ca și ''jneapănul ''cu ramuri albe, și miros plăcut dacă se aprind”. Descrierea lui Pliniu se poate referi la ''Juniper sp''. Dacă da, atunci un împrumut iranian nu e verosimil.
** Și herba Sabinae = ''σαβίναβράϑυân Glos. Servii. Hesychius, Glosar βράϑυ: πόατιςϑεοῖςϑυοµένη'' – brathy ''e o iarbă (poa) folosită ca tămâie zeilor.
* ''buză – ''nespecific, în toate limbile Europei: limbi romanice: ''um boz / dua boza ''ALI s.v. ''Labbra'', p. 46 Pragelato. Corticiasca Ticino ''bazleta'' „buze mari” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 106; romanș ''biutscha ''„bot, a face bot”; Lombard Valtellina ''bésc<nowiki>'</nowiki>iulaid. '' lat. ''basiare'', din celtă. Probabil termen celtic.
* ''mal ''proto-Germanic *''melha'' “banc de nisip”: cf. Old Norse ''melr'' „dună de nisip”; isl. ''melur'' „banc de pietriș”. Termenul germanic a fost împrumutat în Saami ''miel<nowiki>'</nowiki>li'' „mal abrupt nisipos”; velș ''moel'' „deal”; fr. Jèrriais (insula Jersey) ''mielle'' „dună de nisip”; rus. мель „banc de nisip”; садиться на мель „a ajunge la mal”. ''mal'' nu poate fi dacic, pentru motivul că există în mai toate limbile Europei, și nu are nimic specific. Iar, semantic, e foarte distant de alb. ''mal ''„munte”.
* ''cătun ''nu are atestări vechi în daco-română (un toponim ''Katun'' în anul 1210, spune ''Dicționarul Etimologic al Academiei,''fără să citeze sursa, (cartea lui N. Drăganu, ''Românii în veacurile IX - XIV pe baza toponimiei ''ș''i a onomasticei'') și fără să menționeze că e atestat în Slovacia'', ''nu în România, înainte de venirea românilor în Slovacia, izolat, îndoielnic). Nu e atestat în Transilvania, (e absent și în cuprinzătorul ''Lexicon de la Buda ''din 1825); rar în Moldova, ''cotună, ''cu vocalism slav. Frecvent în sudul Munteniei; are toate semnalmentele unui împrumut tardiv dintr-o limbă balcanică. Contra ipotezei lui Drăganu, v. și obiecțiile lui István Kniesza, ''Pseudorumänen in Pannonien und in den NordKarpathien'', în ''Archivum Europae Centro-Orientalis - Tome 1.'' 1935, (pag. 97-220), pag. 166.
* ''gata, gard, groapă ''sunt slave.
* ''burlan ''e turcesc, un împrumut târziu, din tc. ''borulama ''„țevărie” din tc. ''boru ''„țeavă”.

25 de cuvinte dintr-o listă de 155, pe lângă multe alte etimologii controversate, 15% au cu siguranță alte origini decât cele oferite de autor. Russu e un lingvist slab. Uneori refuză etimologii evidente pentru dificultăți fonetice sau semantice; alteori trece peste ele cu neglijență.

'''Grigore Brâncuș'''

Grigore Brâncuș, în mai multe studii printre care ''Istoria limbii române, ''2005, p. 48–49, oferă următoarea listă, nu mult diferită:
{| class="wikitable"
| abure, argea, baci, balaur, bală, balegă, baltă, bardz (alb), bască (lână tunsă), bâlc, brad, brânză, brâu, brusture, buc, bucur, bunget, buză, călbează, căpuşă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciucă „vârf de deal, pisc”, ciuf „moţ de păr”, ciump, a ciupi, ciut (şi şut), coacăză, copac, copil, curpen, cursă, fărâmă, fluier, gard, gata, ghimpe, ghionoaie, ghiuj, grapă, gresie, groapă, grumaz, grunz „bulgăraş, cocoloş”, guşă, a hămesi, jumătate, îndelete, leurdă „usturoi sălbatic”, mal, mare ''adj''., mazăre, măgar,măgură, mărar, mânz, moş, mugur, murg, muşcoi, năpârcă, noian, pârâu, pupăză, raţă, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, sâmbure, spânz, strepede, strugure, strungă, șopârlă, știră, țap, ţarc, ţeapă, urdă, vatră, viezure (şi vizuină), zară, zgardă.
'''Nesigure''': băiat, băl, brâncă (boala cu acest nume) bulz, burduf, burtă, codru, Crăciun, creţ, a cruţa, a curma, daltă, a dărâma, fluture, lai „negru”, mătură, mire, negură, păstaie, scorbură, spuză, stăpân, sterp, stână, traistă.
|}

'''Cuvinte din substratul italian'''

Printre multe altele: ''brâu/brâne, ciuf, cioară, grapă, rață, stearpă, țap'' sunt de substrat, dar vin din substratul italian, fiindcă le găsim în Italia.
* ''brâu, ''ital. ''brena'', în Veneto, ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1234, „briglia”. proto-sl. *''brъnja'' ”hamuri, ''suit of armour''” slava veche ''brъnję'' ‘harness, suit of armour’; rus ''brónjá, bron'' f. ‘zale, hamuri’; sârb''brnjica'' ‘botniță’ ceha veche ''brně ''”armură” din proto-germanic. *''brunj''ō- ‘hamuri, ''breastplate''’ Goth. ''brunjo'' f.; OHG ''brunna'', ''brunia''; MHG ''brünne'', ''brünje'' ‘harness, coat of mail’; germ.''Brünne ''„diverse armuri, cămașă de zale etc.”; OE ''byrne'' f.; OS ''brunnia'' f.; ON ''brynja'' f. (Saskia Pronk-Tiethoff, s. v.).
Termenul italian și cel românesc sunt mult mai apropiate, fiindcă au sensul de ''hamuri. ''Și în germ. și în slavă sensul de ''zale, armură ''e cel mai frecvent, cel de ''hamuri ''aproape inexistent.
* ''ciuf'', ital. ''ciuffo''.
* ''cioară'', ital. ''čola, čaola, čoris'' în ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 502, ”cornacchia” Veneto, Ladinia, Friuli, dar și Piemont; Provence ''tsaurio'' Névache'', chàoulia'' Barcelonnette.
* ''grapă'' – a fost neglijată înrudirea cu friul. ''grapa ''(SSI, harta 1430 „erpice”) considerat de lingviști grăbiți ca fiind un slavism din friulană. Dar provens. ''crebi'' Puy-de-Dôme „grapă” ne arată că termenul există la un nivel romanic foarte vechi.
* ''rață'', în Friuli și Emilia Romagna, Bologna ''rizzòn'' „rățoi” / Franța, occitan ''ritou ''masc''. ''St. Pierre de Chignac, Périgord; ''rit, rital, ritard, ritàs, riton'' masc. (Aveyron, Lot, Tarn, Lot-et-Garonne, Tarn-et- Garonne); ''rita'' fem. ibid. + Cantal, Gironde, Lozère. (Thésoc) // Jean Bodon, ''La montanha negra'': Sul ser, tres ''ritas'' venguèron nadar: la ''rita'' negra primièira, puèi la grisa, puèi la blanca. / Malvezin, p. 254. / ''rite'', masc. ''riton ''Périgord. ''rit ''Montpellier.
* ''stearpă'', în toată Italia.
* '' țap'', în jurul Romei, ''tsappu'' ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1080, „becco”.

'''Cuvinte latine'''

* ''fluier, jumătate, îndelete, negură, spuză ''sunt latine.
* ''flabeolum, dimidietas, dilecte, nebula, spodia'' – cu evoluție fonetică normală.
* ''nebula ''dă în nordul Italiei ''nivura'' (Liguria) și ''nigula ''(Lombardia, Veneto) și chiar ''negula ''(Latsch Zuoz, romanș, Elveția) ''nugra ''(Olivoto, Canton Ticino) și, ''nuru ''(Chironico, Canton Ticino) și ''un nür, negür ''(Corticiasca, Ticino). SSI, harta 364, ''(il cielo e) nuvoloso.''
* ''fluier'' are echivalenți decenți în franceza veche, occitană și catalană: fr. Iohannes de Garlandia ''De mensurabili musica,'' append. 15, 25: Et iste modus sumitur ''flaiolis''. // Guillaume de Machaut, ''Dit dou Lion'': Au ''flaiol'' et au taburel; occit. ''fiular, ''a fluiera, Saint-Bonnet-le-Château ''fyura, ''ALF harta 1231 „siffler”.
* ''măgar ''e un balcanism de origine semitică (proto-semitic *ḥimār-, accadian ''imēru'', ugaritic ''hmr'', aramaic ''ḥămārā'','' hebr. רומח''hamor ''„măgar” > greacă ''gomár'' > alban. ''gomár'' > bulg. магаре''magare'' > rom.); ''mărar ''din gr. ''Μάραϑρονmarathron. ''
* ''măgură ''are, desigur, echivalent în albaneză, ceea ce nu înseamnă nimic. Mai există și ''Mogorro ''în Sardinia, și cuvântul a existat și în Spania: ''Cartulari de Sant Cugat de Valles'', act de vânzare, anul 908: usque ad collum inter duos signos et inde vadit usque ad collum que dicunt Collo Formici et pergit per summa ''mucera'' de monte Cavallare...
** Italia, Istria, Pirano ''Monte Mogoron. ''
** Spania Sierra de Cuenca ''Mogorrita, Mogorra de la Hoya, Mogorrón. ''
** Spania Avila ''Mogorra de Robledillo, Mogorra de(l) Helechar. ''
** Spania Toledo ''Mogorro''; Spania Extremadura Caceres ''Mogorro del Vilano. ''
** Sardinia Oristano ''Mogoredda ''(transcr. ital. hipercorect. ''Mogorella'') și'' Mogoro. ''
** Sardinia Nuoro ''Monte Maguri. ''etc. etc. etc.
E vorba de un cuvânt mediteranean vechi, care n-are nimic specific dacic:
* ''ghionoaie'' e, desigur, derivat din ''găunos < caună, ''despre care au existat discuții lungi, și care e latin.
* ''mare'' adj. e celtic.
Lingviștii români au afirmat că nu pot exista cuvinte celtice în română. Cu toate acestea, Gallia Cisalpină acoperea tot nordul Italiei (Aosta, Piemont, Liguria, Trento, Tirol, Lombardia, Veneto, Friuli, Emilia) 100 000 de kmp, aproape o treime din teritoriul peninsulei Italice. Galia Cisalpină era la 300 de km de Roma. Celții care atacă Roma vin din Sena Gallia, de la 300 de km de Roma. Romanii cuceresc și romanizează Galia Cisalpină, dar populația acesteia e una celtică. În zonele înalte ale Alpilor, romanii ajung tardiv, în jurul erei noastre. Între Milano și Como sunt 60 de km. Pe verticală. Romanii așteaptă două secole după cucerirea Mediolanului ca să urce pieptiș și să cucerească vârfurile Alpilor. Putem deci, presupune că latina din Gallia Cisalpină era o latină învățată de celți. ''O treime din Italia e locuită de celți romanizați târziu. ''

Evoluții fonetice inexplicabile: ''quattuor > patru'';'' equa > iapă'' se pot explica prin limba galilor (''patru, epo''-, velș ''pedwar'').

Pe lista cuvintelor nesigure, ''băl, bălai, daltă ''sunt slave.
A afirma că ''daltă'' e dacic, în condițiile în care celelalte nume de unelte sunt slave (clește, nicovală, lopată, greblă) e neștiințific.
* ''mătură'' e slav; deși dificultățile fonetice sunt mari, a-l explica prin substrat e o înlocuire de tip ''obscurum per obscurius'', „a explica ceva nedeslușit prin ceva încă și mai neclar”.
* ''scorbură ''e probabil latin, fiindcă are echivalenți dialectali în Italia (SSI harta 534 ''(un albero) incavato'', arbore scorburos: Rovegno, Liguria ''zgarbu, ''și Corneliano d’Alba ''žgarbela'' (scorbură) Mombaruzzo ''žgarbulon. ''
* ''stăpân ''posibil iranian, ''sterp ''din substratul italian.
* ''stăpân ''e de origine iraniană. Triburile iraniene au locuit în Moldova și Dobrogea în Antichitate, apoi s-au retras, și o parte din ei au revenit cu maghiarii în sec. IX. Are acelaș sufix ca și ''cioban'': persanul ''ciupan ''ناپوچ > iran. veche *''fšupāna > * fšu- „oaie, vită” și * pān- „a păzi” venit din persană în turcă sau cumană, ''çoban''. Turcmenă ''çopan'', azeră ''çoban, ''uzbecă ''cho'pon, ''kazahă ''шопан'' šopan; uigură ''čopan''. Termenul e analizabil în vechea persană (oaie+păzitor), deci e persan.''
* ''traistă ''din gr. ''τάγιστρον'', ''ταγιστήριον'' „sac pentru mâncare” atestat tardiv, la Nicetas Choniates, sec. XII, din gr. bizantinăταγίζω „a hrăni”, atestat și el târziu, abia în Teofan Cronograful, sec. IX. Termen militar. Primele contexte se referă la hrana cailor. Decent etimologizat în DEX (nu s-o fi uitat în DEX academicianul Brâncuș?).

88 de cuvinte „sigure”, și un total de 113 cuvinte. Dintre acestea:
* ''balegă, bălai, baltă, brad, brâu, buză, cătun,''
* ''cioară, ciuf, fărâmă, fluier, gard,''
* ''gata, ghionoaie, grapă, groapă, gușă,''
* ''jumătate, îndelete, mal, mare, măgar,''
* ''măgură, mărar, rață, țap, daltă,''
* ''mătură, negură, scorbură, spuză, stăpân,''
* ''sterp, traistă''.
34 de cuvinte cu etimologie cunoscută și care sigur NU fac parte din substratul dacic al limbii române. E vorba de aproape o treime.

Lista e foarte șubredă, chiar pentru un academician.

Faptul că un cuvânt există în română și albaneză nu înseamnă, automat, că e cuvânt de substrat sau dacic. Româna și albaneza au în comun cel puțin cinci straturi distincte de vocabular:

- cuvinte de substrat în română, autohtone în albaneză,

- împrumuturi celtice vechi în cele două limbi,

- latine moștenite în română, împrumutate din lat. în albaneză, slave, grecești, turcești.

=== Concluzii ===

Putem vorbi despre un vocabular de substrat în limba română. Substrat, însă, nu înseamnă neapărat „dacic”. E posibil să existe cuvinte dacice în substratul limbii române, dar, cum cunoaștem foarte puține cuvinte dacice, unul e cert, ''roborasta / brusture, ''din Dioscoride, și al doilea e probabil (druete „lemn”).

Un cuvânt care există în română și albaneză (dar nu e latin nici slav) nu trebuie imediat identificat ca fiind dacic, tracic sau ilir, ci trebuie verificat dacă nu există și în alte limbi romanice.

Cuvinte care există deja în Italia și Franța, dar nu în latină, pot fi puse pe seama substratului italic prelatin, a substratului celtic din Italia și Franța, și poate și a substratului pre-celtic. Alte cuvinte (''brad, măgură, mal'') au o răspândire mare în Europa și nu au nici un specific local.

Substratul limbii române '''NU '''e un tot unitar, ci o categorie negativă – cuvinte vechi, dar care nu sunt nici latine, nici slave.

De aceea, tentative ca cea a lui Sorin Paliga, ''Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian, ''200 de pagini de cuvinte și toponimie presupus traco-dacice, fără nici un cuvânt dacic – sunt supuse eșecului de la bun început. Cartea, finanțată de compania de transportat gunoaie a lui Silviu Prigoană, Rosal Grup, cu care Sorin Paliga a făcut afaceri în perioada în care era primar al sectorului III București, este și ea reciclabilă.

=== Bibliografie ===

* Aebischer, Paul, ''Les pluriels analogiques en -ora dans ler chartes latines de l’Italie'', în ''Archivium Latinitatis Medii Aevi'', vol. 8, 1933.
* Avril, J. T., ''Dictionnaire provençal-français'', Edouard Cartier imprimeurlibraire, Apt, 1839 (provensal).
* Bouvier, Jean Claude. Claude Martel, ''Atlas linguistique et ethnographique de la Provence'', CNRS, 1975 (occit.).
* Dori, Nino, Aldo Onorati, Giorgio Sirilli, Piero Torregiani, ''Vocabolario del dialetto albanense'', Albano Laziale, 2006 (Laziale).
* Duch, Célestin, Henri Béjean, ''Le patois de Tignes (Savoie)'', ELLUG, Grenoble, 1998 (romand).
* Gardani, Francesco, ''Dynamics of Morphological Productivity : The Evolution of Noun Classes from Latin to Italian'', Brill, Leiden, 2013.
* Grange, Didier, ''Lexique descriptif occitan - français du vivaro-alpin au nord du Velay et du Vivarais'', 2008 (occitan).
* Lepri, Luigi, Daniele Vitali, ''Dizionario bolognese-italiano, italianobolognese'', Edizioni Pendragon, Bologna, 2009 (lomb.).
* Liautaud, René, ''Essai de lexique français-entraunois avec correspondances en niçois'', CNDP, 1985 (occitan gavot).
* Pietro, Gerardo di, ''Vocabolario del dialetto morrese con cenni di grammatica'', 2004 s. l. (Campania).
* Robez-Ferraris, Jacqueline, ''Particularités du français parlé dans la région de Morez, Haut-Jura'', ELLUG, Grenoble, 1995 (franco-provens., romandă).
* Ungureanu, Dan, ''Româna şi dialectele italiene'', Bucureşti, Editura Academiei Române, 2016.
* Zolt, Germano de, ''Dizionario del dialetto ladino di Campolongo di Cadore'', Istituto bellunese di ricerche sociali e culturali, Belluno,1986.

Articol/Dezbateri/Dan Ungureanu - Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.

2022-05-08T14:15:41Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Dan Ungureanu.jpg|thumb|right|alt=Dan Ungureanu|Dan Ungureanu]]
'''Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.'''

de conf. dr. Dan Ungureanu (Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad)

publicat în 2017, ''Journal of Humanistic and Social Studies''

Internetul a schimbat destul de mult natura studiilor lexicologice. Datele disponibile pe Internet sunt, cel mai adesea, compilate din mai multe surse, fiabile sau nu. În această situație, rezultatul e anonim și nu mai știm care lingvist cauționează, prin cercetările lui, originea unui cuvânt sau a altuia.

Trebuie să lămurim o confuzie: cuvânt de substrat nu înseamnă neapărat „cuvânt dacic”. Despre limba dacilor nu știm, științific, nimic. Avem un număr mic de nume de persoane, care pot însemna orice, un număr de toponime, care pot însemna orice. A spune că un cuvânt „e dacic” înseamnă, științific vorbind, că există în română și în albaneză, DAR nu există în nici o altă limbă cu care româna e înrudită. Pe măsură ce avansează cercetarea însă, diverse cuvinte se regăsesc în dialectele din Italia și Franța. Cuvintele noastre dacice, patriotic-neaoșe, se împuținează.

Faptul că un cuvânt există în română și în albaneză, dar nu și în alte limbi, nu înseamnă mare lucru. Etimologia lexicului albanez are încă multe lacune. De exemplu: ''brâu, brâne'' există în albaneză și română. E oare cuvânt de substrat? Nu. Cuvântul există în limbile germanice, de unde a fost împrumutat în proto-slavă. E probabil un împrumut slav vechi.

[[Fișier:Ungureanu-1.png|miniatura|alt=(în Ricard Christophe de Villeneuve, Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas, Marseille, 1821, p. 886) |(în Ricard Christophe de Villeneuve, ''Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas'', Marseille, 1821, p. 886) ]]

''Barză''? În Oltenia și Banatul de munte a existat masculinul ''bardoș''
id. Adjectivul ''barz, breaz'' „cu dungă albă pe bot” a fost chiar mai răspândit. A fost legat de alb. ''bardhë'' „alb”. În provensală există ''bardet'' „petite aigrette, héron garzette”, ''Ardea garzetta'', egreta mică, pasăre asemănătoare berzei.

Tot în Franța, în regiunea Morez, există adj. ''bayard'' „cu pată albă pe bot” (din *''bard'', contaminat cu fr. ''bayard'' „murg”). Vedem că ambele cuvinte sunt, într-adevăr, de substrat, și probabil înrudite între ele.

Vom discuta mai jos cercetările lui Ion I. Russu și ale lui Grigore Brâncuș, oarecum consacrate.

Ion I. Russu, ''Etnogeneza românilor'', 1981, cuprinde 168 de cuvinte care ar fi, după părerea autorului, de substrat. Ion I. Russu a fost de meserie istoric și arheolog, nu lingvist. Cartea sa e alcătuită din conspecte oțioase cu etimologii oferite de alți autori, citate in extenso, și acceptate sau respinse temperamental.

'''Lista lui Russu'''

Cuprindem mai jos 155 din cele 168 de cuvinte propuse de Ion I. Russu ca dacice, în cartea sa ''Etnogeneza românilor'':
{| class="wikitable"
| abur, acăța, a adia, a ameți, amurg, a anina, aprig, argea, a arunca, baci, baier, baligă, baltă, barză, bască, balaur, a băga, băiat, beregată, boare, bordei, brad, brândușă, brânză, brusture, a se bucura, bunget, burlan, burtă, butuc, butură, buză, caier, cață, căciulă, căpușă, căpută, cătun, cârlan, cârlig, copac, copil, creț, a cruța, a curma, curpăn, cursă, a dărâma, darari, daș, a dărâma, a deretica, a descurca, a desghina, a dezbăra, dop, droaie, fărâmă, gard, gata, gălbează, genune, gheară, ghes, ghimpe, ghionoaie, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, a se gudura, gușă, a încurca, a înghina, a îngurzi, a înseila, a întrema, leagăn, a lepăda, lespede, a leșina, mal, mazăre, măceș, a mădări, măgură, mărcat, mătură, melc, mieriu, mire, mistreț, a mișca, a mușca, mânz, morman, moș, mugure, murg, mușat, năpârcă, nițel, noian, păstaie, a păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea, a răbda, reazem, a ridica, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, a se scula, a scurma, sâmbure, spânz, sterp, străghiată, strepede, strugure, strungă, a sugruma, a sugușa, șale, șiră, șopârlă, șoric, șut, tare, țap, țarc, țăruș, a se uita, undrea, a urca, urcior, urdă, a urdina, urdoare, vatră, a vătăma, vătui, viezure, viscol, zară, zăr, a zburda, zestre, zgardă, a zgârâia.
|}

'''Cuvinte de origine latină'''

* ''a arunca, baier, fărâmă, gușă, lespede, a leșina, a mișca, a mușca, pânză, a ridica, a zgârâia'' sunt romanice și deci nu pot fi nici dacice, nici de substrat.
* ''a arunca'' – provensal ''arrancar'', franco-provensal Entremont ''arroutschi'' „jeter”, poate și Calabr. Mesoraca ''arringare'' „lanciare, gettare”.
* ''baier, baieră'' – din lat. ''baiula'', romanș sursilvan ''baila'' '''I''' f, 1. Seil n, Strick m, Leitseil n. – „funie, lesă” și ''bera'' '''II''' f, (vereinz.) kurzer Hanfstrick; ~ da rentar, Bindestrick m. – „funie” (Alexi Decurtins).
* ''fărâmă'' < ''a sfărâma'' < ''*ex-fragmentare'' x ''*ex-formare'', atestat în Italia de S.
* ''gușă'' – ladină ''goš'' „gușă, goâtre, Kropf”: Fassano, Val Gardena ''gosc’'', Selvano ''gos'', tosc. ''gozzo'', Rovigno ''guṣo'', fr. ''gosier''.
* ''lespede'' – din ''lapidem xlausa'', cuvânt-valiză.
Există și în italiană asemenea cuvinte hibride – ''pietra'' + ''lastra'' = ''pyastra'' (Prunetta, Toscana).
* ''a leșina'' – romanș ''lišná'' „a aluneca”, sard ''lascinare'' „a aluneca” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 847, „sdrucciolare”.
* ''a mișca'', ''meša'' „a se mișca” Liguria, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1647, „non ti muovere”.
* ''a mușca'' – are echivalentul ''muccicare'' bine păstrat în toată Italia la sud de Roma: marchigiano Ancona ''moška'', Perugia ''moska'', Sicilia Calabria etc. Sardinia ''mossiγa''. ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1109, „morde?”.
* ''pânză'' – Lombardia Trentino Veneto, ''panižel'', „feșe de copil” – termen secundar care a înlocuit lent mai vechiul ''teară'' < ''tela''.
* ''a zgârâia'' < lat. ''excoriare''.
* ''baligă, baltă, beregată, boare, bordei, brad, buză, gheară, mal, măgură, mânz, sterp, țap'' sunt de substrat, dar răspândite și în alte limbi și zone geografice; ''baligă, baltă, sterp, țap'' în Italia, ''beregată, mânz'' în limbile celtice, ''bordei'', germanic, ''buză, mal'', în toată Europa.
* ''gheară'', celtic (cf. port. și sp. ''garra'', labă cu gheare, ca cea de urs sau de vultur). Nimic specific.
* ''balegă'', în sudul Franței, în zona occitană. '''Languedoc:'''
** Claude François Achard, ''Dictionnaire de la Provence et du Comté-Venaissin: Vocabulaire provençal'' 1785, ''velego'': vilainie, saloperie, ordures.
** J. T. Avril, ''Dictionnaire provençal-français, suivi d'un vocabulaire français-provençal'', Edouard Cartier, Imprimeur, Apt, 1839: ''veleguo'': crotte.
** Étienne Garcin, ''Nouveau dictionnaire provençal-français'', Fabre, Draguignan, 1841: ''veleguo'': crotte que l’on prend dans les rues, saloperie, ordures.
** Absent în dicționarul lui Léger Gary (occitană din Tarn) din 1845.
** Jacques Azaïs, ''Dieu, l’homme et la parole, ou la langue primitive'', Imprimerie de Mlle Paul, Béziers 1853: fiente des bêtes à laine: ''bélégo'' languedocien (p. 267).
** Gabriel Azaïs, ''Dictionnaire des idiomes languedociens étymologique, comparatif et technologique'', Delpech Imprimeur, Béziers, 1864: ''belego'': excrément des bêtes à laine en forme de boulettes, crotte /.../ crottes attachées à la toison des animaux.
** Frédéric Mistral, ''Lou trésor dóu Felibrige'', 1878: vol. 2, p. 1094: ''velego'', belego: flocon de laine grasse, mèche de cheveux gras, gringuenaude, (ordure attachée à l’anus) crotte attachée à la laine ou au poil.
** Louis Rouquier, ''Contes a la troubilho'', 1925, fără editură, Levallois-Perret, conte ''Lou Roumiu'', glosat ''fumier de mouton''. Dialectul din Puisserguier, Hérault.
** Jean-Louis Garrot, ''Lexique des mots patois employés à Barre'' ''(Tarn)'': ''bélégo'' glosat ''fumier sec des brebis.'' Și La Salvetat, Olargues, Hérault.
** Périgord St. Pierre de Chignac ''laboulego'' „noroi” și în toată Italia de Nord.
* ''bilaka'', Ceppomorelli, Lombardia, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1174, „sterco di cavallo”.
* ''bilaka, bulaka, ''Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1173, „la bovina”.
* ''bagule'', Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1083, „cacherelli”.
* ''belegot'', Ligornetto ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1077, „lana”.
* ''baltă - palta, pauta'' tot nordul Italiei.
* ''boare'', cf. ital. ''boria'' din *buria > boare ca muria > moare. Meyer-Lübke REW 1219. ''boria'' atestat în Italia: Piemont, și coloniile galo-italice din Molise și Sicilia; Franța ''esbaura'' Annonay „vânt care usucă”; Sicilia, Bronte (colonie galo-italică) ''boria''; Sardinia Cagliari ''boria'' etc.
* ''bordei'' > germanicul ''bordel'' „căsuță” probabil împrumut vechi germanic din sec. III-V.
* ''brad'' - După Ahmad Al-Jallad, Universitatea din Leida (comunicare personală) se poate reconstrui numele ienupărului în proto-semită ca ''burāth'', (← Accad. ''burash'', hebr. ''berosh'', aramaic ''brātā'').
** Dioscoride ''Peri hyles iatrikes, De materia medica'', cartea I, 102, ''kyparissos'', lat. ''cupressus''; 103, ''arkeuthos'', ienupăr ; 104 ''βράϑυ'', sabina; 105 cedru – ceea ce arată clar că e vorba de un conifer, fiind enumerat printre alte conifere. „ (... pasaj interpolat) există două feluri de ''brathy. ''Unul are acele ca de chiparos, dar mai spinos, cu miros greu, înțepător, de ars. E un arbore pitic, care se întinde mai mult pe orizontală. Unii îi folosesc frunzele în loc de tămâie. Celălalt are frunzele ca cele de tamarisc (Tamarix sp.). Acele ambelor specii domolesc ulcerațiile pielii și flegmoanele și cu miere curăță buboaiele...”
** Plinius (''Naturalis Historia'', lib. XII, XXXIX): petunt igitur în Elymaeos arborem bratum, cupresso fusae similem, exalbidis ramis, iucundi odoris accensam – „merg să caute în munții Zagros, în Elam, un arbore ''bratus, ''ca și ''jneapănul ''cu ramuri albe, și miros plăcut dacă se aprind”. Descrierea lui Pliniu se poate referi la ''Juniper sp''. Dacă da, atunci un împrumut iranian nu e verosimil.
** Și herba Sabinae = ''σαβίναβράϑυân Glos. Servii. Hesychius, Glosar βράϑυ: πόατιςϑεοῖςϑυοµένη'' – brathy ''e o iarbă (poa) folosită ca tămâie zeilor.
* ''buză – ''nespecific, în toate limbile Europei: limbi romanice: ''um boz / dua boza ''ALI s.v. ''Labbra'', p. 46 Pragelato. Corticiasca Ticino ''bazleta'' „buze mari” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 106; romanș ''biutscha ''„bot, a face bot”; Lombard Valtellina ''bésc<nowiki>'</nowiki>iulaid. '' lat. ''basiare'', din celtă. Probabil termen celtic.
* ''mal ''proto-Germanic *''melha'' “banc de nisip”: cf. Old Norse ''melr'' „dună de nisip”; isl. ''melur'' „banc de pietriș”. Termenul germanic a fost împrumutat în Saami ''miel<nowiki>'</nowiki>li'' „mal abrupt nisipos”; velș ''moel'' „deal”; fr. Jèrriais (insula Jersey) ''mielle'' „dună de nisip”; rus. мель „banc de nisip”; садиться на мель „a ajunge la mal”. ''mal'' nu poate fi dacic, pentru motivul că există în mai toate limbile Europei, și nu are nimic specific. Iar, semantic, e foarte distant de alb. ''mal ''„munte”.
* ''cătun ''nu are atestări vechi în daco-română (un toponim ''Katun'' în anul 1210, spune ''Dicționarul Etimologic al Academiei,''fără să citeze sursa, (cartea lui N. Drăganu, ''Românii în veacurile IX - XIV pe baza toponimiei ''ș''i a onomasticei'') și fără să menționeze că e atestat în Slovacia'', ''nu în România, înainte de venirea românilor în Slovacia, izolat, îndoielnic). Nu e atestat în Transilvania, (e absent și în cuprinzătorul ''Lexicon de la Buda ''din 1825); rar în Moldova, ''cotună, ''cu vocalism slav. Frecvent în sudul Munteniei; are toate semnalmentele unui împrumut tardiv dintr-o limbă balcanică. Contra ipotezei lui Drăganu, v. și obiecțiile lui István Kniesza, ''Pseudorumänen in Pannonien und in den NordKarpathien'', în ''Archivum Europae Centro-Orientalis - Tome 1.'' 1935, (pag. 97-220), pag. 166.
* ''gata, gard, groapă ''sunt slave.
* ''burlan ''e turcesc, un împrumut târziu, din tc. ''borulama ''„țevărie” din tc. ''boru ''„țeavă”.

25 de cuvinte dintr-o listă de 155, pe lângă multe alte etimologii controversate, 15% au cu siguranță alte origini decât cele oferite de autor. Russu e un lingvist slab. Uneori refuză etimologii evidente pentru dificultăți fonetice sau semantice; alteori trece peste ele cu neglijență.

'''Grigore Brâncuș'''

Grigore Brâncuș, în mai multe studii printre care ''Istoria limbii române, ''2005, p. 48–49, oferă următoarea listă, nu mult diferită:
{| class="wikitable"
| abure, argea, baci, balaur, bală, balegă, baltă, bardz (alb), bască (lână tunsă), bâlc, brad, brânză, brâu, brusture, buc, bucur, bunget, buză, călbează, căpuşă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciucă „vârf de deal, pisc”, ciuf „moţ de păr”, ciump, a ciupi, ciut (şi şut), coacăză, copac, copil, curpen, cursă, fărâmă, fluier, gard, gata, ghimpe, ghionoaie, ghiuj, grapă, gresie, groapă, grumaz, grunz „bulgăraş, cocoloş”, guşă, a hămesi, jumătate, îndelete, leurdă „usturoi sălbatic”, mal, mare ''adj''., mazăre, măgar,măgură, mărar, mânz, moş, mugur, murg, muşcoi, năpârcă, noian, pârâu, pupăză, raţă, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, sâmbure, spânz, strepede, strugure, strungă, șopârlă, știră, țap, ţarc, ţeapă, urdă, vatră, viezure (şi vizuină), zară, zgardă.
'''Nesigure''': băiat, băl, brâncă (boala cu acest nume) bulz, burduf, burtă, codru, Crăciun, creţ, a cruţa, a curma, daltă, a dărâma, fluture, lai „negru”, mătură, mire, negură, păstaie, scorbură, spuză, stăpân, sterp, stână, traistă.
|}

'''Cuvinte din substratul italian'''

Printre multe altele: ''brâu/brâne, ciuf, cioară, grapă, rață, stearpă, țap'' sunt de substrat, dar vin din substratul italian, fiindcă le găsim în Italia.
* ''brâu, ''ital. ''brena'', în Veneto, ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1234, „briglia”. proto-sl. *''brъnja'' ”hamuri, ''suit of armour''” slava veche ''brъnję'' ‘harness, suit of armour’; rus ''brónjá, bron'' f. ‘zale, hamuri’; sârb''brnjica'' ‘botniță’ ceha veche ''brně ''”armură” din proto-germanic. *''brunj''ō- ‘hamuri, ''breastplate''’ Goth. ''brunjo'' f.; OHG ''brunna'', ''brunia''; MHG ''brünne'', ''brünje'' ‘harness, coat of mail’; germ.''Brünne ''„diverse armuri, cămașă de zale etc.”; OE ''byrne'' f.; OS ''brunnia'' f.; ON ''brynja'' f. (Saskia Pronk-Tiethoff, s. v.).
Termenul italian și cel românesc sunt mult mai apropiate, fiindcă au sensul de ''hamuri. ''Și în germ. și în slavă sensul de ''zale, armură ''e cel mai frecvent, cel de ''hamuri ''aproape inexistent.
* ''ciuf'', ital. ''ciuffo''.
* ''cioară'', ital. ''čola, čaola, čoris'' în ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 502, ”cornacchia” Veneto, Ladinia, Friuli, dar și Piemont; Provence ''tsaurio'' Névache'', chàoulia'' Barcelonnette.
* ''grapă'' – a fost neglijată înrudirea cu friul. ''grapa ''(SSI, harta 1430 „erpice”) considerat de lingviști grăbiți ca fiind un slavism din friulană. Dar provens. ''crebi'' Puy-de-Dôme „grapă” ne arată că termenul există la un nivel romanic foarte vechi.
* ''rață'', în Friuli și Emilia Romagna, Bologna ''rizzòn'' „rățoi” / Franța, occitan ''ritou ''masc''. ''St. Pierre de Chignac, Périgord; ''rit, rital, ritard, ritàs, riton'' masc. (Aveyron, Lot, Tarn, Lot-et-Garonne, Tarn-et- Garonne); ''rita'' fem. ibid. + Cantal, Gironde, Lozère. (Thésoc) // Jean Bodon, ''La montanha negra'': Sul ser, tres ''ritas'' venguèron nadar: la ''rita'' negra primièira, puèi la grisa, puèi la blanca. / Malvezin, p. 254. / ''rite'', masc. ''riton ''Périgord. ''rit ''Montpellier.
* ''stearpă'', în toată Italia.
* '' țap'', în jurul Romei, ''tsappu'' ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1080, „becco”.

'''Cuvinte latine'''

* ''fluier, jumătate, îndelete, negură, spuză ''sunt latine.
* ''flabeolum, dimidietas, dilecte, nebula, spodia'' – cu evoluție fonetică normală.
* ''nebula ''dă în nordul Italiei ''nivura'' (Liguria) și ''nigula ''(Lombardia, Veneto) și chiar ''negula ''(Latsch Zuoz, romanș, Elveția) ''nugra ''(Olivoto, Canton Ticino) și, ''nuru ''(Chironico, Canton Ticino) și ''un nür, negür ''(Corticiasca, Ticino). SSI, harta 364, ''(il cielo e) nuvoloso.''
* ''fluier'' are echivalenți decenți în franceza veche, occitană și catalană: fr. Iohannes de Garlandia ''De mensurabili musica,'' append. 15, 25: Et iste modus sumitur ''flaiolis''. // Guillaume de Machaut, ''Dit dou Lion'': Au ''flaiol'' et au taburel; occit. ''fiular, ''a fluiera, Saint-Bonnet-le-Château ''fyura, ''ALF harta 1231 „siffler”.
* ''măgar ''e un balcanism de origine semitică (proto-semitic *ḥimār-, accadian ''imēru'', ugaritic ''hmr'', aramaic ''ḥămārā'','' hebr. רומח''hamor ''„măgar” > greacă ''gomár'' > alban. ''gomár'' > bulg. магаре''magare'' > rom.); ''mărar ''din gr. ''Μάραϑρονmarathron. ''
* ''măgură ''are, desigur, echivalent în albaneză, ceea ce nu înseamnă nimic. Mai există și ''Mogorro ''în Sardinia, și cuvântul a existat și în Spania: ''Cartulari de Sant Cugat de Valles'', act de vânzare, anul 908: usque ad collum inter duos signos et inde vadit usque ad collum que dicunt Collo Formici et pergit per summa ''mucera'' de monte Cavallare...
** Italia, Istria, Pirano ''Monte Mogoron. ''
** Spania Sierra de Cuenca ''Mogorrita, Mogorra de la Hoya, Mogorrón. ''
** Spania Avila ''Mogorra de Robledillo, Mogorra de(l) Helechar. ''
** Spania Toledo ''Mogorro''; Spania Extremadura Caceres ''Mogorro del Vilano. ''
** Sardinia Oristano ''Mogoredda ''(transcr. ital. hipercorect. ''Mogorella'') și'' Mogoro. ''
** Sardinia Nuoro ''Monte Maguri. ''etc. etc. etc.
E vorba de un cuvânt mediteranean vechi, care n-are nimic specific dacic:
* ''ghionoaie'' e, desigur, derivat din ''găunos < caună, ''despre care au existat discuții lungi, și care e latin.
* ''mare'' adj. e celtic.
Lingviștii români au afirmat că nu pot exista cuvinte celtice în română. Cu toate acestea, Gallia Cisalpină acoperea tot nordul Italiei (Aosta, Piemont, Liguria, Trento, Tirol, Lombardia, Veneto, Friuli, Emilia) 100 000 de kmp, aproape o treime din teritoriul peninsulei Italice. Galia Cisalpină era la 300 de km de Roma. Celții care atacă Roma vin din Sena Gallia, de la 300 de km de Roma. Romanii cuceresc și romanizează Galia Cisalpină, dar populația acesteia e una celtică. În zonele înalte ale Alpilor, romanii ajung tardiv, în jurul erei noastre. Între Milano și Como sunt 60 de km. Pe verticală. Romanii așteaptă două secole după cucerirea Mediolanului ca să urce pieptiș și să cucerească vârfurile Alpilor. Putem deci, presupune că latina din Gallia Cisalpină era o latină învățată de celți. ''O treime din Italia e locuită de celți romanizați târziu. ''

Evoluții fonetice inexplicabile: ''quattuor > patru'';'' equa > iapă'' se pot explica prin limba galilor (''patru, epo''-, velș ''pedwar'').

Pe lista cuvintelor nesigure, ''băl, bălai, daltă ''sunt slave.
A afirma că ''daltă'' e dacic, în condițiile în care celelalte nume de unelte sunt slave (clește, nicovală, lopată, greblă) e neștiințific.
* ''mătură'' e slav; deși dificultățile fonetice sunt mari, a-l explica prin substrat e o înlocuire de tip ''obscurum per obscurius'', „a explica ceva nedeslușit prin ceva încă și mai neclar”.
* ''scorbură ''e probabil latin, fiindcă are echivalenți dialectali în Italia (SSI harta 534 ''(un albero) incavato'', arbore scorburos: Rovegno, Liguria ''zgarbu, ''și Corneliano d’Alba ''žgarbela'' (scorbură) Mombaruzzo ''žgarbulon. ''
* ''stăpân ''posibil iranian, ''sterp ''din substratul italian.
* ''stăpân ''e de origine iraniană. Triburile iraniene au locuit în Moldova și Dobrogea în Antichitate, apoi s-au retras, și o parte din ei au revenit cu maghiarii în sec. IX. Are acelaș sufix ca și ''cioban'': persanul ''ciupan ''ناپوچ > iran. veche *''fšupāna > * fšu- „oaie, vită” și * pān- „a păzi” venit din persană în turcă sau cumană, ''çoban''. Turcmenă ''çopan'', azeră ''çoban, ''uzbecă ''cho'pon, ''kazahă ''шопан'' šopan; uigură ''čopan''. Termenul e analizabil în vechea persană (oaie+păzitor), deci e persan.''
* ''traistă ''din gr. ''τάγιστρον'', ''ταγιστήριον'' „sac pentru mâncare” atestat tardiv, la Nicetas Choniates, sec. XII, din gr. bizantinăταγίζω „a hrăni”, atestat și el târziu, abia în Teofan Cronograful, sec. IX. Termen militar. Primele contexte se referă la hrana cailor. Decent etimologizat în DEX (nu s-o fi uitat în DEX academicianul Brâncuș?).

88 de cuvinte „sigure”, și un total de 113 cuvinte. Dintre acestea:
* ''balegă, bălai, baltă, brad, brâu, buză, cătun,''
* ''cioară, ciuf, fărâmă, fluier, gard,''
* ''gata, ghionoaie, grapă, groapă, gușă,''
* ''jumătate, îndelete, mal, mare, măgar,''
* ''măgură, mărar, rață, țap, daltă,''
* ''mătură, negură, scorbură, spuză, stăpân,''
* ''sterp, traistă''.
34 de cuvinte cu etimologie cunoscută și care sigur NU fac parte din substratul dacic al limbii române. E vorba de aproape o treime.

Lista e foarte șubredă, chiar pentru un academician.

Faptul că un cuvânt există în română și albaneză nu înseamnă, automat, că e cuvânt de substrat sau dacic. Româna și albaneza au în comun cel puțin cinci straturi distincte de vocabular:

- cuvinte de substrat în română, autohtone în albaneză,

- împrumuturi celtice vechi în cele două limbi,

- latine moștenite în română, împrumutate din lat. în albaneză, slave, grecești, turcești.

=== Concluzii ===

Putem vorbi despre un vocabular de substrat în limba română. Substrat, însă, nu înseamnă neapărat „dacic”. E posibil să existe cuvinte dacice în substratul limbii române, dar, cum cunoaștem foarte puține cuvinte dacice, unul e cert, ''roborasta / brusture, ''din Dioscoride, și al doilea e probabil (druete „lemn”).
Un cuvânt care există în română și albaneză (dar nu e latin nici slav) nu trebuie imediat identificat ca fiind dacic, tracic sau ilir, ci trebuie verificat dacă nu există și în alte limbi romanice.
Cuvinte care există deja în Italia și Franța, dar nu în latină, pot fi puse pe seama substratului italic prelatin, a substratului celtic din Italia și Franța, și poate și a substratului pre-celtic. Alte cuvinte (''brad, măgură, mal'') au o răspândire mare în Europa și nu au nici un specific local.
Substratul limbii române '''NU '''e un tot unitar, ci o categorie negativă – cuvinte vechi, dar care nu sunt nici latine, nici slave.
De aceea, tentative ca cea a lui Sorin Paliga, ''Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian, ''200 de pagini de cuvinte și toponimie presupus traco-dacice, fără nici un cuvânt dacic – sunt supuse eșecului de la bun început. Cartea, finanțată de compania de transportat gunoaie a lui Silviu Prigoană, Rosal Grup, cu care Sorin Paliga a făcut afaceri în perioada în care era primar al sectorului III București, este și ea reciclabilă.

=== Bibliografie ===

* Aebischer, Paul, ''Les pluriels analogiques en -ora dans ler chartes latines de l’Italie'', în ''Archivium Latinitatis Medii Aevi'', vol. 8, 1933.
* Avril, J. T., ''Dictionnaire provençal-français'', Edouard Cartier imprimeurlibraire, Apt, 1839 (provensal).
* Bouvier, Jean Claude. Claude Martel, ''Atlas linguistique et ethnographique de la Provence'', CNRS, 1975 (occit.).
* Dori, Nino, Aldo Onorati, Giorgio Sirilli, Piero Torregiani, ''Vocabolario del dialetto albanense'', Albano Laziale, 2006 (Laziale).
* Duch, Célestin, Henri Béjean, ''Le patois de Tignes (Savoie)'', ELLUG, Grenoble, 1998 (romand).
* Gardani, Francesco, ''Dynamics of Morphological Productivity : The Evolution of Noun Classes from Latin to Italian'', Brill, Leiden, 2013.
* Grange, Didier, ''Lexique descriptif occitan - français du vivaro-alpin au nord du Velay et du Vivarais'', 2008 (occitan).
* Lepri, Luigi, Daniele Vitali, ''Dizionario bolognese-italiano, italianobolognese'', Edizioni Pendragon, Bologna, 2009 (lomb.).
* Liautaud, René, ''Essai de lexique français-entraunois avec correspondances en niçois'', CNDP, 1985 (occitan gavot).
* Pietro, Gerardo di, ''Vocabolario del dialetto morrese con cenni di grammatica'', 2004 s. l. (Campania).
* Robez-Ferraris, Jacqueline, ''Particularités du français parlé dans la région de Morez, Haut-Jura'', ELLUG, Grenoble, 1995 (franco-provens., romandă).
* Ungureanu, Dan, ''Româna şi dialectele italiene'', Bucureşti, Editura Academiei Române, 2016.
* Zolt, Germano de, ''Dizionario del dialetto ladino di Campolongo di Cadore'', Istituto bellunese di ricerche sociali e culturali, Belluno,1986.

Articol/Dezbateri/Dan Ungureanu - Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.

2022-05-08T14:14:32Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Dan Ungureanu.jpg|thumb|right|alt=Dan Ungureanu|Dan Ungureanu]]
'''Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.'''

de conf. dr. Dan Ungureanu (Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad)

publicat în 2017, ''Journal of Humanistic and Social Studies''

Internetul a schimbat destul de mult natura studiilor lexicologice. Datele disponibile pe Internet sunt, cel mai adesea, compilate din mai multe surse, fiabile sau nu. În această situație, rezultatul e anonim și nu mai știm care lingvist cauționează, prin cercetările lui, originea unui cuvânt sau a altuia.

Trebuie să lămurim o confuzie: cuvânt de substrat nu înseamnă neapărat „cuvânt dacic”. Despre limba dacilor nu știm, științific, nimic. Avem un număr mic de nume de persoane, care pot însemna orice, un număr de toponime, care pot însemna orice. A spune că un cuvânt „e dacic” înseamnă, științific vorbind, că există în română și în albaneză, DAR nu există în nici o altă limbă cu care româna e înrudită. Pe măsură ce avansează cercetarea însă, diverse cuvinte se regăsesc în dialectele din Italia și Franța. Cuvintele noastre dacice, patriotic-neaoșe, se împuținează.

Faptul că un cuvânt există în română și în albaneză, dar nu și în alte limbi, nu înseamnă mare lucru. Etimologia lexicului albanez are încă multe lacune. De exemplu: ''brâu, brâne'' există în albaneză și română. E oare cuvânt de substrat? Nu. Cuvântul există în limbile germanice, de unde a fost împrumutat în proto-slavă. E probabil un împrumut slav vechi.

[[Fișier:Ungureanu-1.png|miniatura|alt=(în Ricard Christophe de Villeneuve, Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas, Marseille, 1821, p. 886) |(în Ricard Christophe de Villeneuve, ''Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas'', Marseille, 1821, p. 886) ]]

''Barză''? În Oltenia și Banatul de munte a existat masculinul ''bardoș''
id. Adjectivul ''barz, breaz'' „cu dungă albă pe bot” a fost chiar mai răspândit. A fost legat de alb. ''bardhë'' „alb”. În provensală există ''bardet'' „petite aigrette, héron garzette”, ''Ardea garzetta'', egreta mică, pasăre asemănătoare berzei.

Tot în Franța, în regiunea Morez, există adj. ''bayard'' „cu pată albă pe bot” (din *''bard'', contaminat cu fr. ''bayard'' „murg”). Vedem că ambele cuvinte sunt, într-adevăr, de substrat, și probabil înrudite între ele.

Vom discuta mai jos cercetările lui Ion I. Russu și ale lui Grigore Brâncuș, oarecum consacrate.

Ion I. Russu, ''Etnogeneza românilor'', 1981, cuprinde 168 de cuvinte care ar fi, după părerea autorului, de substrat. Ion I. Russu a fost de meserie istoric și arheolog, nu lingvist. Cartea sa e alcătuită din conspecte oțioase cu etimologii oferite de alți autori, citate in extenso, și acceptate sau respinse temperamental.

'''Lista lui Russu'''

Cuprindem mai jos 155 din cele 168 de cuvinte propuse de Ion I. Russu ca dacice, în cartea sa ''Etnogeneza românilor'':
{| class="wikitable"
| abur, acăța, a adia, a ameți, amurg, a anina, aprig, argea, a arunca, baci, baier, baligă, baltă, barză, bască, balaur, a băga, băiat, beregată, boare, bordei, brad, brândușă, brânză, brusture, a se bucura, bunget, burlan, burtă, butuc, butură, buză, caier, cață, căciulă, căpușă, căpută, cătun, cârlan, cârlig, copac, copil, creț, a cruța, a curma, curpăn, cursă, a dărâma, darari, daș, a dărâma, a deretica, a descurca, a desghina, a dezbăra, dop, droaie, fărâmă, gard, gata, gălbează, genune, gheară, ghes, ghimpe, ghionoaie, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, a se gudura, gușă, a încurca, a înghina, a îngurzi, a înseila, a întrema, leagăn, a lepăda, lespede, a leșina, mal, mazăre, măceș, a mădări, măgură, mărcat, mătură, melc, mieriu, mire, mistreț, a mișca, a mușca, mânz, morman, moș, mugure, murg, mușat, năpârcă, nițel, noian, păstaie, a păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea, a răbda, reazem, a ridica, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, a se scula, a scurma, sâmbure, spânz, sterp, străghiată, strepede, strugure, strungă, a sugruma, a sugușa, șale, șiră, șopârlă, șoric, șut, tare, țap, țarc, țăruș, a se uita, undrea, a urca, urcior, urdă, a urdina, urdoare, vatră, a vătăma, vătui, viezure, viscol, zară, zăr, a zburda, zestre, zgardă, a zgârâia.
|}

'''Cuvinte de origine latină'''

* ''a arunca, baier, fărâmă, gușă, lespede, a leșina, a mișca, a mușca, pânză, a ridica, a zgârâia'' sunt romanice și deci nu pot fi nici dacice, nici de substrat.
* ''a arunca'' – provensal ''arrancar'', franco-provensal Entremont ''arroutschi'' „jeter”, poate și Calabr. Mesoraca ''arringare'' „lanciare, gettare”.
* ''baier, baieră'' – din lat. ''baiula'', romanș sursilvan ''baila'' '''I''' f, 1. Seil n, Strick m, Leitseil n. – „funie, lesă” și ''bera'' '''II''' f, (vereinz.) kurzer Hanfstrick; ~ da rentar, Bindestrick m. – „funie” (Alexi Decurtins).
* ''fărâmă'' < ''a sfărâma'' < ''*ex-fragmentare'' x ''*ex-formare'', atestat în Italia de S.
* ''gușă'' – ladină ''goš'' „gușă, goâtre, Kropf”: Fassano, Val Gardena ''gosc’'', Selvano ''gos'', tosc. ''gozzo'', Rovigno ''guṣo'', fr. ''gosier''.
* ''lespede'' – din ''lapidem xlausa'', cuvânt-valiză.
Există și în italiană asemenea cuvinte hibride – ''pietra'' + ''lastra'' = ''pyastra'' (Prunetta, Toscana).
* ''a leșina'' – romanș ''lišná'' „a aluneca”, sard ''lascinare'' „a aluneca” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 847, „sdrucciolare”.
* ''a mișca'', ''meša'' „a se mișca” Liguria, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1647, „non ti muovere”.
* ''a mușca'' – are echivalentul ''muccicare'' bine păstrat în toată Italia la sud de Roma: marchigiano Ancona ''moška'', Perugia ''moska'', Sicilia Calabria etc. Sardinia ''mossiγa''. ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1109, „morde?”.
* ''pânză'' – Lombardia Trentino Veneto, ''panižel'', „feșe de copil” – termen secundar care a înlocuit lent mai vechiul ''teară'' < ''tela''.
* ''a zgârâia'' < lat. ''excoriare''.
* ''baligă, baltă, beregată, boare, bordei, brad, buză, gheară, mal, măgură, mânz, sterp, țap'' sunt de substrat, dar răspândite și în alte limbi și zone geografice; ''baligă, baltă, sterp, țap'' în Italia, ''beregată, mânz'' în limbile celtice, ''bordei'', germanic, ''buză, mal'', în toată Europa.
* ''gheară'', celtic (cf. port. și sp. ''garra'', labă cu gheare, ca cea de urs sau de vultur). Nimic specific.
* ''balegă'', în sudul Franței, în zona occitană. '''Languedoc:'''
** Claude François Achard, ''Dictionnaire de la Provence et du Comté-Venaissin: Vocabulaire provençal'' 1785, ''velego'': vilainie, saloperie, ordures.
** J. T. Avril, ''Dictionnaire provençal-français, suivi d'un vocabulaire français-provençal'', Edouard Cartier, Imprimeur, Apt, 1839: ''veleguo'': crotte.
** Étienne Garcin, ''Nouveau dictionnaire provençal-français'', Fabre, Draguignan, 1841: ''veleguo'': crotte que l’on prend dans les rues, saloperie, ordures.
** Absent în dicționarul lui Léger Gary (occitană din Tarn) din 1845.
** Jacques Azaïs, ''Dieu, l’homme et la parole, ou la langue primitive'', Imprimerie de Mlle Paul, Béziers 1853: fiente des bêtes à laine: ''bélégo'' languedocien (p. 267).
** Gabriel Azaïs, ''Dictionnaire des idiomes languedociens étymologique, comparatif et technologique'', Delpech Imprimeur, Béziers, 1864: ''belego'': excrément des bêtes à laine en forme de boulettes, crotte /.../ crottes attachées à la toison des animaux.
** Frédéric Mistral, ''Lou trésor dóu Felibrige'', 1878: vol. 2, p. 1094: ''velego'', belego: flocon de laine grasse, mèche de cheveux gras, gringuenaude, (ordure attachée à l’anus) crotte attachée à la laine ou au poil.
** Louis Rouquier, ''Contes a la troubilho'', 1925, fără editură, Levallois-Perret, conte ''Lou Roumiu'', glosat ''fumier de mouton''. Dialectul din Puisserguier, Hérault.
** Jean-Louis Garrot, ''Lexique des mots patois employés à Barre'' ''(Tarn)'': ''bélégo'' glosat ''fumier sec des brebis.'' Și La Salvetat, Olargues, Hérault.
** Périgord St. Pierre de Chignac ''laboulego'' „noroi” și în toată Italia de Nord.
* ''bilaka'', Ceppomorelli, Lombardia, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1174, „sterco di cavallo”.
* ''bilaka, bulaka, ''Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1173, „la bovina”.
* ''bagule'', Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1083, „cacherelli”.
* ''belegot'', Ligornetto ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1077, „lana”.
* ''baltă - palta, pauta'' tot nordul Italiei.
* ''boare'', cf. ital. ''boria'' din *buria > boare ca muria > moare. Meyer-Lübke REW 1219. ''boria'' atestat în Italia: Piemont, și coloniile galo-italice din Molise și Sicilia; Franța ''esbaura'' Annonay „vânt care usucă”; Sicilia, Bronte (colonie galo-italică) ''boria''; Sardinia Cagliari ''boria'' etc.
* ''bordei'' > germanicul ''bordel'' „căsuță” probabil împrumut vechi germanic din sec. III-V.
* ''brad'' - După Ahmad Al-Jallad, Universitatea din Leida (comunicare personală) se poate reconstrui numele ienupărului în proto-semită ca ''burāth'', (← Accad. ''burash'', hebr. ''berosh'', aramaic ''brātā'').
** Dioscoride ''Peri hyles iatrikes, De materia medica'', cartea I, 102, ''kyparissos'', lat. ''cupressus''; 103, ''arkeuthos'', ienupăr ; 104 ''βράϑυ'', sabina; 105 cedru – ceea ce arată clar că e vorba de un conifer, fiind enumerat printre alte conifere. „ (... pasaj interpolat) există două feluri de ''brathy. ''Unul are acele ca de chiparos, dar mai spinos, cu miros greu, înțepător, de ars. E un arbore pitic, care se întinde mai mult pe orizontală. Unii îi folosesc frunzele în loc de tămâie. Celălalt are frunzele ca cele de tamarisc (Tamarix sp.). Acele ambelor specii domolesc ulcerațiile pielii și flegmoanele și cu miere curăță buboaiele...”
** Plinius (''Naturalis Historia'', lib. XII, XXXIX): petunt igitur în Elymaeos arborem bratum, cupresso fusae similem, exalbidis ramis, iucundi odoris accensam – „merg să caute în munții Zagros, în Elam, un arbore ''bratus, ''ca și ''jneapănul ''cu ramuri albe, și miros plăcut dacă se aprind”. Descrierea lui Pliniu se poate referi la ''Juniper sp''. Dacă da, atunci un împrumut iranian nu e verosimil.
** Și herba Sabinae = ''σαβίναβράϑυân Glos. Servii. Hesychius, Glosar βράϑυ: πόατιςϑεοῖςϑυοµένη'' – brathy ''e o iarbă (poa) folosită ca tămâie zeilor.
* ''buză – ''nespecific, în toate limbile Europei: limbi romanice: ''um boz / dua boza ''ALI s.v. ''Labbra'', p. 46 Pragelato. Corticiasca Ticino ''bazleta'' „buze mari” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 106; romanș ''biutscha ''„bot, a face bot”; Lombard Valtellina ''bésc<nowiki>'</nowiki>iulaid. '' lat. ''basiare'', din celtă. Probabil termen celtic.
* ''mal ''proto-Germanic *''melha'' “banc de nisip”: cf. Old Norse ''melr'' „dună de nisip”; isl. ''melur'' „banc de pietriș”. Termenul germanic a fost împrumutat în Saami ''miel<nowiki>'</nowiki>li'' „mal abrupt nisipos”; velș ''moel'' „deal”; fr. Jèrriais (insula Jersey) ''mielle'' „dună de nisip”; rus. мель „banc de nisip”; садиться на мель „a ajunge la mal”. ''mal'' nu poate fi dacic, pentru motivul că există în mai toate limbile Europei, și nu are nimic specific. Iar, semantic, e foarte distant de alb. ''mal ''„munte”.
* ''cătun ''nu are atestări vechi în daco-română (un toponim ''Katun'' în anul 1210, spune ''Dicționarul Etimologic al Academiei,''fără să citeze sursa, (cartea lui N. Drăganu, ''Românii în veacurile IX - XIV pe baza toponimiei ''ș''i a onomasticei'') și fără să menționeze că e atestat în Slovacia'', ''nu în România, înainte de venirea românilor în Slovacia, izolat, îndoielnic). Nu e atestat în Transilvania, (e absent și în cuprinzătorul ''Lexicon de la Buda ''din 1825); rar în Moldova, ''cotună, ''cu vocalism slav. Frecvent în sudul Munteniei; are toate semnalmentele unui împrumut tardiv dintr-o limbă balcanică. Contra ipotezei lui Drăganu, v. și obiecțiile lui István Kniesza, ''Pseudorumänen in Pannonien und in den NordKarpathien'', în ''Archivum Europae Centro-Orientalis - Tome 1.'' 1935, (pag. 97-220), pag. 166.
* ''gata, gard, groapă ''sunt slave.
* ''burlan ''e turcesc, un împrumut târziu, din tc. ''borulama ''„țevărie” din tc. ''boru ''„țeavă”.

25 de cuvinte dintr-o listă de 155, pe lângă multe alte etimologii controversate, 15% au cu siguranță alte origini decât cele oferite de autor. Russu e un lingvist slab. Uneori refuză etimologii evidente pentru dificultăți fonetice sau semantice; alteori trece peste ele cu neglijență.

'''Grigore Brâncuș'''

Grigore Brâncuș, în mai multe studii printre care ''Istoria limbii române, ''2005, p. 48–49, oferă următoarea listă, nu mult diferită:
{| class="wikitable"
| abure, argea, baci, balaur, bală, balegă, baltă, bardz (alb), bască (lână tunsă), bâlc, brad, brânză, brâu, brusture, buc, bucur, bunget, buză, călbează, căpuşă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciucă „vârf de deal, pisc”, ciuf „moţ de păr”, ciump, a ciupi, ciut (şi şut), coacăză, copac, copil, curpen, cursă, fărâmă, fluier, gard, gata, ghimpe, ghionoaie, ghiuj, grapă, gresie, groapă, grumaz, grunz „bulgăraş, cocoloş”, guşă, a hămesi, jumătate, îndelete, leurdă „usturoi sălbatic”, mal, mare ''adj''., mazăre, măgar,măgură, mărar, mânz, moş, mugur, murg, muşcoi, năpârcă, noian, pârâu, pupăză, raţă, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, sâmbure, spânz, strepede, strugure, strungă, șopârlă, știră, țap, ţarc, ţeapă, urdă, vatră, viezure (şi vizuină), zară, zgardă.
'''Nesigure''': băiat, băl, brâncă (boala cu acest nume) bulz, burduf, burtă, codru, Crăciun, creţ, a cruţa, a curma, daltă, a dărâma, fluture, lai „negru”, mătură, mire, negură, păstaie, scorbură, spuză, stăpân, sterp, stână, traistă.
|}

'''Cuvinte din substratul italian'''

Printre multe altele: ''brâu/brâne, ciuf, cioară, grapă, rață, stearpă, țap'' sunt de substrat, dar vin din substratul italian, fiindcă le găsim în Italia.
* ''brâu, ''ital. ''brena'', în Veneto, ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1234, „briglia”. proto-sl. *''brъnja'' ”hamuri, ''suit of armour''” slava veche ''brъnję'' ‘harness, suit of armour’; rus ''brónjá, bron'' f. ‘zale, hamuri’; sârb''brnjica'' ‘botniță’ ceha veche ''brně ''”armură” din proto-germanic. *''brunj''ō- ‘hamuri, ''breastplate''’ Goth. ''brunjo'' f.; OHG ''brunna'', ''brunia''; MHG ''brünne'', ''brünje'' ‘harness, coat of mail’; germ.''Brünne ''„diverse armuri, cămașă de zale etc.”; OE ''byrne'' f.; OS ''brunnia'' f.; ON ''brynja'' f. (Saskia Pronk-Tiethoff, s. v.).
Termenul italian și cel românesc sunt mult mai apropiate, fiindcă au sensul de ''hamuri. ''Și în germ. și în slavă sensul de ''zale, armură ''e cel mai frecvent, cel de ''hamuri ''aproape inexistent.
* ''ciuf'', ital. ''ciuffo''.
* ''cioară'', ital. ''čola, čaola, čoris'' în ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 502, ”cornacchia” Veneto, Ladinia, Friuli, dar și Piemont; Provence ''tsaurio'' Névache'', chàoulia'' Barcelonnette.
* ''grapă'' – a fost neglijată înrudirea cu friul. ''grapa ''(SSI, harta 1430 „erpice”) considerat de lingviști grăbiți ca fiind un slavism din friulană. Dar provens. ''crebi'' Puy-de-Dôme „grapă” ne arată că termenul există la un nivel romanic foarte vechi.
* ''rață'', în Friuli și Emilia Romagna, Bologna ''rizzòn'' „rățoi” / Franța, occitan ''ritou ''masc''. ''St. Pierre de Chignac, Périgord; ''rit, rital, ritard, ritàs, riton'' masc. (Aveyron, Lot, Tarn, Lot-et-Garonne, Tarn-et- Garonne); ''rita'' fem. ibid. + Cantal, Gironde, Lozère. (Thésoc) // Jean Bodon, ''La montanha negra'': Sul ser, tres ''ritas'' venguèron nadar: la ''rita'' negra primièira, puèi la grisa, puèi la blanca. / Malvezin, p. 254. / ''rite'', masc. ''riton ''Périgord. ''rit ''Montpellier.
* ''stearpă'', în toată Italia.
* '' țap'', în jurul Romei, ''tsappu'' ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1080, „becco”.

'''Cuvinte latine'''

* ''fluier, jumătate, îndelete, negură, spuză ''sunt latine.
* ''flabeolum, dimidietas, dilecte, nebula, spodia'' – cu evoluție fonetică normală.
* ''nebula ''dă în nordul Italiei ''nivura'' (Liguria) și ''nigula ''(Lombardia, Veneto) și chiar ''negula ''(Latsch Zuoz, romanș, Elveția) ''nugra ''(Olivoto, Canton Ticino) și, ''nuru ''(Chironico, Canton Ticino) și ''un nür, negür ''(Corticiasca, Ticino). SSI, harta 364, ''(il cielo e) nuvoloso.''
* ''fluier'' are echivalenți decenți în franceza veche, occitană și catalană: fr. Iohannes de Garlandia ''De mensurabili musica,'' append. 15, 25: Et iste modus sumitur ''flaiolis''. // Guillaume de Machaut, ''Dit dou Lion'': Au ''flaiol'' et au taburel; occit. ''fiular, ''a fluiera, Saint-Bonnet-le-Château ''fyura, ''ALF harta 1231 „siffler”.
* ''măgar ''e un balcanism de origine semitică (proto-semitic *ḥimār-, accadian ''imēru'', ugaritic ''hmr'', aramaic ''ḥămārā'','' hebr. רומח''hamor ''„măgar” > greacă ''gomár'' > alban. ''gomár'' > bulg. магаре''magare'' > rom.); ''mărar ''din gr. ''Μάραϑρονmarathron. ''
* ''măgură ''are, desigur, echivalent în albaneză, ceea ce nu înseamnă nimic. Mai există și ''Mogorro ''în Sardinia, și cuvântul a existat și în Spania: ''Cartulari de Sant Cugat de Valles'', act de vânzare, anul 908: usque ad collum inter duos signos et inde vadit usque ad collum que dicunt Collo Formici et pergit per summa ''mucera'' de monte Cavallare...
** Italia, Istria, Pirano ''Monte Mogoron. ''
** Spania Sierra de Cuenca ''Mogorrita, Mogorra de la Hoya, Mogorrón. ''
** Spania Avila ''Mogorra de Robledillo, Mogorra de(l) Helechar. ''
** Spania Toledo ''Mogorro''; Spania Extremadura Caceres ''Mogorro del Vilano. ''
** Sardinia Oristano ''Mogoredda ''(transcr. ital. hipercorect. ''Mogorella'') și'' Mogoro. ''
** Sardinia Nuoro ''Monte Maguri. ''etc. etc. etc.
E vorba de un cuvânt mediteranean vechi, care n-are nimic specific dacic:
* ''ghionoaie'' e, desigur, derivat din ''găunos < caună, ''despre care au existat discuții lungi, și care e latin.
* ''mare'' adj. e celtic.
Lingviștii români au afirmat că nu pot exista cuvinte celtice în română. Cu toate acestea, Gallia Cisalpină acoperea tot nordul Italiei (Aosta, Piemont, Liguria, Trento, Tirol, Lombardia, Veneto, Friuli, Emilia) 100 000 de kmp, aproape o treime din teritoriul peninsulei Italice. Galia Cisalpină era la 300 de km de Roma. Celții care atacă Roma vin din Sena Gallia, de la 300 de km de Roma. Romanii cuceresc și romanizează Galia Cisalpină, dar populația acesteia e una celtică. În zonele înalte ale Alpilor, romanii ajung tardiv, în jurul erei noastre. Între Milano și Como sunt 60 de km. Pe verticală. Romanii așteaptă două secole după cucerirea Mediolanului ca să urce pieptiș și să cucerească vârfurile Alpilor. Putem deci, presupune că latina din Gallia Cisalpină era o latină învățată de celți. ''O treime din Italia e locuită de celți romanizați târziu. ''

Evoluții fonetice inexplicabile: ''quattuor > patru'';'' equa > iapă'' se pot explica prin limba galilor (''patru, epo''-, velș ''pedwar'').

Pe lista cuvintelor nesigure, ''băl, bălai, daltă ''sunt slave.
A afirma că ''daltă'' e dacic, în condițiile în care celelalte nume de unelte sunt slave (clește, nicovală, lopată, greblă) e neștiințific.
* ''mătură'' e slav; deși dificultățile fonetice sunt mari, a-l explica prin substrat e o înlocuire de tip ''obscurum per obscurius'', „a explica ceva nedeslușit prin ceva încă și mai neclar”.
* ''scorbură ''e probabil latin, fiindcă are echivalenți dialectali în Italia (SSI harta 534 ''(un albero) incavato'', arbore scorburos: Rovegno, Liguria ''zgarbu, ''și Corneliano d’Alba ''žgarbela'' (scorbură) Mombaruzzo ''žgarbulon. ''
* ''stăpân ''posibil iranian, ''sterp ''din substratul italian.
* ''stăpân ''e de origine iraniană. Triburile iraniene au locuit în Moldova și Dobrogea în Antichitate, apoi s-au retras, și o parte din ei au revenit cu maghiarii în sec. IX. Are acelaș sufix ca și ''cioban'': persanul ''ciupan ''ناپوچ > iran. veche *''fšupāna > * fšu- „oaie, vită” și * pān- „a păzi” venit din persană în turcă sau cumană, ''çoban''. Turcmenă ''çopan'', azeră ''çoban, ''uzbecă ''cho'pon, ''kazahă ''шопан'' šopan; uigură ''čopan''. Termenul e analizabil în vechea persană (oaie+păzitor), deci e persan.''
* ''traistă ''din gr. ''τάγιστρον'', ''ταγιστήριον'' „sac pentru mâncare” atestat tardiv, la Nicetas Choniates, sec. XII, din gr. bizantinăταγίζω „a hrăni”, atestat și el târziu, abia în Teofan Cronograful, sec. IX. Termen militar. Primele contexte se referă la hrana cailor. Decent etimologizat în DEX (nu s-o fi uitat în DEX academicianul Brâncuș?).

88 de cuvinte „sigure”, și un total de 113 cuvinte. Dintre acestea:
* ''balegă, bălai, baltă, brad, brâu, buză, cătun,''
* ''cioară, ciuf, fărâmă, fluier, gard,''
* ''gata, ghionoaie, grapă, groapă, gușă,''
* ''jumătate, îndelete, mal, mare, măgar,''
* ''măgură, mărar, rață, țap, daltă,''
* ''mătură, negură, scorbură, spuză, stăpân,''
* ''sterp, traistă''.
34 de cuvinte cu etimologie cunoscută și care sigur NU fac parte din substratul dacic al limbii române. E vorba de aproape o treime.

Lista e foarte șubredă, chiar pentru un academician. Faptul că un cuvânt există în română și albaneză nu înseamnă, automat, că e cuvânt de substrat sau dacic. Româna și albaneza au în comun cel puțin cinci straturi distincte de vocabular:
- cuvinte de substrat în română, autohtone în albaneză,
- împrumuturi celtice vechi în cele două limbi,
- latine moștenite în română, împrumutate din lat. în albaneză, slave, grecești, turcești.

=== Concluzii ===

Putem vorbi despre un vocabular de substrat în limba română. Substrat, însă, nu înseamnă neapărat „dacic”. E posibil să existe cuvinte dacice în substratul limbii române, dar, cum cunoaștem foarte puține cuvinte dacice, unul e cert, ''roborasta / brusture, ''din Dioscoride, și al doilea e probabil (druete „lemn”).
Un cuvânt care există în română și albaneză (dar nu e latin nici slav) nu trebuie imediat identificat ca fiind dacic, tracic sau ilir, ci trebuie verificat dacă nu există și în alte limbi romanice.
Cuvinte care există deja în Italia și Franța, dar nu în latină, pot fi puse pe seama substratului italic prelatin, a substratului celtic din Italia și Franța, și poate și a substratului pre-celtic. Alte cuvinte (''brad, măgură, mal'') au o răspândire mare în Europa și nu au nici un specific local.
Substratul limbii române '''NU '''e un tot unitar, ci o categorie negativă – cuvinte vechi, dar care nu sunt nici latine, nici slave.
De aceea, tentative ca cea a lui Sorin Paliga, ''Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian, ''200 de pagini de cuvinte și toponimie presupus traco-dacice, fără nici un cuvânt dacic – sunt supuse eșecului de la bun început. Cartea, finanțată de compania de transportat gunoaie a lui Silviu Prigoană, Rosal Grup, cu care Sorin Paliga a făcut afaceri în perioada în care era primar al sectorului III București, este și ea reciclabilă.

=== Bibliografie ===

* Aebischer, Paul, ''Les pluriels analogiques en -ora dans ler chartes latines de l’Italie'', în ''Archivium Latinitatis Medii Aevi'', vol. 8, 1933.
* Avril, J. T., ''Dictionnaire provençal-français'', Edouard Cartier imprimeurlibraire, Apt, 1839 (provensal).
* Bouvier, Jean Claude. Claude Martel, ''Atlas linguistique et ethnographique de la Provence'', CNRS, 1975 (occit.).
* Dori, Nino, Aldo Onorati, Giorgio Sirilli, Piero Torregiani, ''Vocabolario del dialetto albanense'', Albano Laziale, 2006 (Laziale).
* Duch, Célestin, Henri Béjean, ''Le patois de Tignes (Savoie)'', ELLUG, Grenoble, 1998 (romand).
* Gardani, Francesco, ''Dynamics of Morphological Productivity : The Evolution of Noun Classes from Latin to Italian'', Brill, Leiden, 2013.
* Grange, Didier, ''Lexique descriptif occitan - français du vivaro-alpin au nord du Velay et du Vivarais'', 2008 (occitan).
* Lepri, Luigi, Daniele Vitali, ''Dizionario bolognese-italiano, italianobolognese'', Edizioni Pendragon, Bologna, 2009 (lomb.).
* Liautaud, René, ''Essai de lexique français-entraunois avec correspondances en niçois'', CNDP, 1985 (occitan gavot).
* Pietro, Gerardo di, ''Vocabolario del dialetto morrese con cenni di grammatica'', 2004 s. l. (Campania).
* Robez-Ferraris, Jacqueline, ''Particularités du français parlé dans la région de Morez, Haut-Jura'', ELLUG, Grenoble, 1995 (franco-provens., romandă).
* Ungureanu, Dan, ''Româna şi dialectele italiene'', Bucureşti, Editura Academiei Române, 2016.
* Zolt, Germano de, ''Dizionario del dialetto ladino di Campolongo di Cadore'', Istituto bellunese di ricerche sociali e culturali, Belluno,1986.

Articol/Dezbateri/Dan Ungureanu - Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.

2022-05-08T14:11:16Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Dan Ungureanu.jpg|thumb|right|alt=Dan Ungureanu|Dan Ungureanu]]
'''Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.'''

de conf. dr. Dan Ungureanu (Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad)

publicat în 2017, ''Journal of Humanistic and Social Studies''

Internetul a schimbat destul de mult natura studiilor lexicologice. Datele disponibile pe Internet sunt, cel mai adesea, compilate din mai multe surse, fiabile sau nu. În această situație, rezultatul e anonim și nu mai știm care lingvist cauționează, prin cercetările lui, originea unui cuvânt sau a altuia.

Trebuie să lămurim o confuzie: cuvânt de substrat nu înseamnă neapărat „cuvânt dacic”. Despre limba dacilor nu știm, științific, nimic. Avem un număr mic de nume de persoane, care pot însemna orice, un număr de toponime, care pot însemna orice. A spune că un cuvânt „e dacic” înseamnă, științific vorbind, că există în română și în albaneză, DAR nu există în nici o altă limbă cu care româna e înrudită. Pe măsură ce avansează cercetarea însă, diverse cuvinte se regăsesc în dialectele din Italia și Franța. Cuvintele noastre dacice, patriotic-neaoșe, se împuținează.

Faptul că un cuvânt există în română și în albaneză, dar nu și în alte limbi, nu înseamnă mare lucru. Etimologia lexicului albanez are încă multe lacune. De exemplu: ''brâu, brâne'' există în albaneză și română. E oare cuvânt de substrat? Nu. Cuvântul există în limbile germanice, de unde a fost împrumutat în proto-slavă. E probabil un împrumut slav vechi.

[[Fișier:Ungureanu-1.png|miniatura|alt=(în Ricard Christophe de Villeneuve, Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas, Marseille, 1821, p. 886) |(în Ricard Christophe de Villeneuve, ''Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas'', Marseille, 1821, p. 886) ]]

''Barză''? În Oltenia și Banatul de munte a existat masculinul ''bardoș''
id. Adjectivul ''barz, breaz'' „cu dungă albă pe bot” a fost chiar mai răspândit. A fost legat de alb. ''bardhë'' „alb”. În provensală există ''bardet'' „petite aigrette, héron garzette”, ''Ardea garzetta'', egreta mică, pasăre asemănătoare berzei.

Tot în Franța, în regiunea Morez, există adj. ''bayard'' „cu pată albă pe bot” (din *''bard'', contaminat cu fr. ''bayard'' „murg”). Vedem că ambele cuvinte sunt, într-adevăr, de substrat, și probabil înrudite între ele.

Vom discuta mai jos cercetările lui Ion I. Russu și ale lui Grigore Brâncuș, oarecum consacrate.

Ion I. Russu, ''Etnogeneza românilor'', 1981, cuprinde 168 de cuvinte care ar fi, după părerea autorului, de substrat. Ion I. Russu a fost de meserie istoric și arheolog, nu lingvist. Cartea sa e alcătuită din conspecte oțioase cu etimologii oferite de alți autori, citate in extenso, și acceptate sau respinse temperamental.

'''Lista lui Russu'''

Cuprindem mai jos 155 din cele 168 de cuvinte propuse de Ion I. Russu ca dacice, în cartea sa ''Etnogeneza românilor'':
{| class="wikitable"
| abur, acăța, a adia, a ameți, amurg, a anina, aprig, argea, a arunca, baci, baier, baligă, baltă, barză, bască, balaur, a băga, băiat, beregată, boare, bordei, brad, brândușă, brânză, brusture, a se bucura, bunget, burlan, burtă, butuc, butură, buză, caier, cață, căciulă, căpușă, căpută, cătun, cârlan, cârlig, copac, copil, creț, a cruța, a curma, curpăn, cursă, a dărâma, darari, daș, a dărâma, a deretica, a descurca, a desghina, a dezbăra, dop, droaie, fărâmă, gard, gata, gălbează, genune, gheară, ghes, ghimpe, ghionoaie, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, a se gudura, gușă, a încurca, a înghina, a îngurzi, a înseila, a întrema, leagăn, a lepăda, lespede, a leșina, mal, mazăre, măceș, a mădări, măgură, mărcat, mătură, melc, mieriu, mire, mistreț, a mișca, a mușca, mânz, morman, moș, mugure, murg, mușat, năpârcă, nițel, noian, păstaie, a păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea, a răbda, reazem, a ridica, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, a se scula, a scurma, sâmbure, spânz, sterp, străghiată, strepede, strugure, strungă, a sugruma, a sugușa, șale, șiră, șopârlă, șoric, șut, tare, țap, țarc, țăruș, a se uita, undrea, a urca, urcior, urdă, a urdina, urdoare, vatră, a vătăma, vătui, viezure, viscol, zară, zăr, a zburda, zestre, zgardă, a zgârâia.
|}

'''Cuvinte de origine latină'''

* ''a arunca, baier, fărâmă, gușă, lespede, a leșina, a mișca, a mușca, pânză, a ridica, a zgârâia'' sunt romanice și deci nu pot fi nici dacice, nici de substrat.
* ''a arunca'' – provensal ''arrancar'', franco-provensal Entremont ''arroutschi'' „jeter”, poate și Calabr. Mesoraca ''arringare'' „lanciare, gettare”.
* ''baier, baieră'' – din lat. ''baiula'', romanș sursilvan ''baila'' '''I''' f, 1. Seil n, Strick m, Leitseil n. – „funie, lesă” și ''bera'' '''II''' f, (vereinz.) kurzer Hanfstrick; ~ da rentar, Bindestrick m. – „funie” (Alexi Decurtins).
* ''fărâmă'' < ''a sfărâma'' < ''*ex-fragmentare'' x ''*ex-formare'', atestat în Italia de S.
* ''gușă'' – ladină ''goš'' „gușă, goâtre, Kropf”: Fassano, Val Gardena ''gosc’'', Selvano ''gos'', tosc. ''gozzo'', Rovigno ''guṣo'', fr. ''gosier''.
* ''lespede'' – din ''lapidem xlausa'', cuvânt-valiză.
Există și în italiană asemenea cuvinte hibride – ''pietra'' + ''lastra'' = ''pyastra'' (Prunetta, Toscana).
* ''a leșina'' – romanș ''lišná'' „a aluneca”, sard ''lascinare'' „a aluneca” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 847, „sdrucciolare”.
* ''a mișca'', ''meša'' „a se mișca” Liguria, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1647, „non ti muovere”.
* ''a mușca'' – are echivalentul ''muccicare'' bine păstrat în toată Italia la sud de Roma: marchigiano Ancona ''moška'', Perugia ''moska'', Sicilia Calabria etc. Sardinia ''mossiγa''. ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1109, „morde?”.
* ''pânză'' – Lombardia Trentino Veneto, ''panižel'', „feșe de copil” – termen secundar care a înlocuit lent mai vechiul ''teară'' < ''tela''.
* ''a zgârâia'' < lat. ''excoriare''.
* ''baligă, baltă, beregată, boare, bordei, brad, buză, gheară, mal, măgură, mânz, sterp, țap'' sunt de substrat, dar răspândite și în alte limbi și zone geografice; ''baligă, baltă, sterp, țap'' în Italia, ''beregată, mânz'' în limbile celtice, ''bordei'', germanic, ''buză, mal'', în toată Europa.
* ''gheară'', celtic (cf. port. și sp. ''garra'', labă cu gheare, ca cea de urs sau de vultur). Nimic specific.
* ''balegă'', în sudul Franței, în zona occitană. '''Languedoc:'''
** Claude François Achard, ''Dictionnaire de la Provence et du Comté-Venaissin: Vocabulaire provençal'' 1785, ''velego'': vilainie, saloperie, ordures.
** J. T. Avril, ''Dictionnaire provençal-français, suivi d'un vocabulaire français-provençal'', Edouard Cartier, Imprimeur, Apt, 1839: ''veleguo'': crotte.
** Étienne Garcin, ''Nouveau dictionnaire provençal-français'', Fabre, Draguignan, 1841: ''veleguo'': crotte que l’on prend dans les rues, saloperie, ordures.
** Absent în dicționarul lui Léger Gary (occitană din Tarn) din 1845.
** Jacques Azaïs, ''Dieu, l’homme et la parole, ou la langue primitive'', Imprimerie de Mlle Paul, Béziers 1853: fiente des bêtes à laine: ''bélégo'' languedocien (p. 267).
** Gabriel Azaïs, ''Dictionnaire des idiomes languedociens étymologique, comparatif et technologique'', Delpech Imprimeur, Béziers, 1864: ''belego'': excrément des bêtes à laine en forme de boulettes, crotte /.../ crottes attachées à la toison des animaux.
** Frédéric Mistral, ''Lou trésor dóu Felibrige'', 1878: vol. 2, p. 1094: ''velego'', belego: flocon de laine grasse, mèche de cheveux gras, gringuenaude, (ordure attachée à l’anus) crotte attachée à la laine ou au poil.
** Louis Rouquier, ''Contes a la troubilho'', 1925, fără editură, Levallois-Perret, conte ''Lou Roumiu'', glosat ''fumier de mouton''. Dialectul din Puisserguier, Hérault.
** Jean-Louis Garrot, ''Lexique des mots patois employés à Barre'' ''(Tarn)'': ''bélégo'' glosat ''fumier sec des brebis.'' Și La Salvetat, Olargues, Hérault.
** Périgord St. Pierre de Chignac ''laboulego'' „noroi” și în toată Italia de Nord.
* ''bilaka'', Ceppomorelli, Lombardia, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1174, „sterco di cavallo”.
* ''bilaka, bulaka, ''Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1173, „la bovina”.
* ''bagule'', Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1083, „cacherelli”.
* ''belegot'', Ligornetto ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1077, „lana”.
* ''baltă - palta, pauta'' tot nordul Italiei.
* ''boare'', cf. ital. ''boria'' din *buria > boare ca muria > moare. Meyer-Lübke REW 1219. ''boria'' atestat în Italia: Piemont, și coloniile galo-italice din Molise și Sicilia; Franța ''esbaura'' Annonay „vânt care usucă”; Sicilia, Bronte (colonie galo-italică) ''boria''; Sardinia Cagliari ''boria'' etc.
* ''bordei'' > germanicul ''bordel'' „căsuță” probabil împrumut vechi germanic din sec. III-V.
* ''brad'' - După Ahmad Al-Jallad, Universitatea din Leida (comunicare personală) se poate reconstrui numele ienupărului în proto-semită ca ''burāth'', (← Accad. ''burash'', hebr. ''berosh'', aramaic ''brātā'').
** Dioscoride ''Peri hyles iatrikes, De materia medica'', cartea I, 102, ''kyparissos'', lat. ''cupressus''; 103, ''arkeuthos'', ienupăr ; 104 ''βράϑυ'', sabina; 105 cedru – ceea ce arată clar că e vorba de un conifer, fiind enumerat printre alte conifere. „ (... pasaj interpolat) există două feluri de ''brathy. ''Unul are acele ca de chiparos, dar mai spinos, cu miros greu, înțepător, de ars. E un arbore pitic, care se întinde mai mult pe orizontală. Unii îi folosesc frunzele în loc de tămâie. Celălalt are frunzele ca cele de tamarisc (Tamarix sp.). Acele ambelor specii domolesc ulcerațiile pielii și flegmoanele și cu miere curăță buboaiele...”
** Plinius (''Naturalis Historia'', lib. XII, XXXIX): petunt igitur în Elymaeos arborem bratum, cupresso fusae similem, exalbidis ramis, iucundi odoris accensam – „merg să caute în munții Zagros, în Elam, un arbore ''bratus, ''ca și ''jneapănul ''cu ramuri albe, și miros plăcut dacă se aprind”. Descrierea lui Pliniu se poate referi la ''Juniper sp''. Dacă da, atunci un împrumut iranian nu e verosimil.
** Și herba Sabinae = ''σαβίναβράϑυân Glos. Servii. Hesychius, Glosar βράϑυ: πόατιςϑεοῖςϑυοµένη'' – brathy ''e o iarbă (poa) folosită ca tămâie zeilor.
* ''buză – ''nespecific, în toate limbile Europei: limbi romanice: ''um boz / dua boza ''ALI s.v. ''Labbra'', p. 46 Pragelato. Corticiasca Ticino ''bazleta'' „buze mari” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 106; romanș ''biutscha ''„bot, a face bot”; Lombard Valtellina ''bésc<nowiki>'</nowiki>iulaid. '' lat. ''basiare'', din celtă. Probabil termen celtic.
* ''mal ''proto-Germanic *''melha'' “banc de nisip”: cf. Old Norse ''melr'' „dună de nisip”; isl. ''melur'' „banc de pietriș”. Termenul germanic a fost împrumutat în Saami ''miel<nowiki>'</nowiki>li'' „mal abrupt nisipos”; velș ''moel'' „deal”; fr. Jèrriais (insula Jersey) ''mielle'' „dună de nisip”; rus. мель „banc de nisip”; садиться на мель „a ajunge la mal”. ''mal'' nu poate fi dacic, pentru motivul că există în mai toate limbile Europei, și nu are nimic specific. Iar, semantic, e foarte distant de alb. ''mal ''„munte”.
* ''cătun ''nu are atestări vechi în daco-română (un toponim ''Katun'' în anul 1210, spune ''Dicționarul Etimologic al Academiei,''fără să citeze sursa, (cartea lui N. Drăganu, ''Românii în veacurile IX - XIV pe baza toponimiei ''ș''i a onomasticei'') și fără să menționeze că e atestat în Slovacia'', ''nu în România, înainte de venirea românilor în Slovacia, izolat, îndoielnic). Nu e atestat în Transilvania, (e absent și în cuprinzătorul ''Lexicon de la Buda ''din 1825); rar în Moldova, ''cotună, ''cu vocalism slav. Frecvent în sudul Munteniei; are toate semnalmentele unui împrumut tardiv dintr-o limbă balcanică. Contra ipotezei lui Drăganu, v. și obiecțiile lui István Kniesza, ''Pseudorumänen in Pannonien und in den NordKarpathien'', în ''Archivum Europae Centro-Orientalis - Tome 1.'' 1935, (pag. 97-220), pag. 166.
* ''gata, gard, groapă ''sunt slave.
* ''burlan ''e turcesc, un împrumut târziu, din tc. ''borulama ''„țevărie” din tc. ''boru ''„țeavă”.

25 de cuvinte dintr-o listă de 155, pe lângă multe alte etimologii controversate, 15% au cu siguranță alte origini decât cele oferite de autor. Russu e un lingvist slab. Uneori refuză etimologii evidente pentru dificultăți fonetice sau semantice; alteori trece peste ele cu neglijență.

'''Grigore Brâncuș'''

Grigore Brâncuș, în mai multe studii printre care ''Istoria limbii române, ''2005, p. 48–49, oferă următoarea listă, nu mult diferită:
{| class="wikitable"
| abure, argea, baci, balaur, bală, balegă, baltă, bardz (alb), bască (lână tunsă), bâlc, brad, brânză, brâu, brusture, buc, bucur, bunget, buză, călbează, căpuşă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciucă „vârf de deal, pisc”, ciuf „moţ de păr”, ciump, a ciupi, ciut (şi şut), coacăză, copac, copil, curpen, cursă, fărâmă, fluier, gard, gata, ghimpe, ghionoaie, ghiuj, grapă, gresie, groapă, grumaz, grunz „bulgăraş, cocoloş”, guşă, a hămesi, jumătate, îndelete, leurdă „usturoi sălbatic”, mal, mare ''adj''., mazăre, măgar,măgură, mărar, mânz, moş, mugur, murg, muşcoi, năpârcă, noian, pârâu, pupăză, raţă, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, sâmbure, spânz, strepede, strugure, strungă, șopârlă, știră, țap, ţarc, ţeapă, urdă, vatră, viezure (şi vizuină), zară, zgardă.
'''Nesigure''': băiat, băl, brâncă (boala cu acest nume) bulz, burduf, burtă, codru, Crăciun, creţ, a cruţa, a curma, daltă, a dărâma, fluture, lai „negru”, mătură, mire, negură, păstaie, scorbură, spuză, stăpân, sterp, stână, traistă.
|}

'''Cuvinte din substratul italian'''

Printre multe altele: ''brâu/brâne, ciuf, cioară, grapă, rață, stearpă, țap'' sunt de substrat, dar vin din substratul italian, fiindcă le găsim în Italia.
* ''brâu, ''ital. ''brena'', în Veneto, ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1234, „briglia”. proto-sl. *''brъnja'' ”hamuri, ''suit of armour''” slava veche ''brъnję'' ‘harness, suit of armour’; rus ''brónjá, bron'' f. ‘zale, hamuri’; sârb''brnjica'' ‘botniță’ ceha veche ''brně ''”armură” din proto-germanic. *''brunj''ō- ‘hamuri, ''breastplate''’ Goth. ''brunjo'' f.; OHG ''brunna'', ''brunia''; MHG ''brünne'', ''brünje'' ‘harness, coat of mail’; germ.''Brünne ''„diverse armuri, cămașă de zale etc.”; OE ''byrne'' f.; OS ''brunnia'' f.; ON ''brynja'' f. (Saskia Pronk-Tiethoff, s. v.).
Termenul italian și cel românesc sunt mult mai apropiate, fiindcă au sensul de ''hamuri. ''Și în germ. și în slavă sensul de ''zale, armură ''e cel mai frecvent, cel de ''hamuri ''aproape inexistent.
* ''ciuf'', ital. ''ciuffo''.
* ''cioară'', ital. ''čola, čaola, čoris'' în ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 502, ”cornacchia” Veneto, Ladinia, Friuli, dar și Piemont; Provence ''tsaurio'' Névache'', chàoulia'' Barcelonnette.
* ''grapă'' – a fost neglijată înrudirea cu friul. ''grapa ''(SSI, harta 1430 „erpice”) considerat de lingviști grăbiți ca fiind un slavism din friulană. Dar provens. ''crebi'' Puy-de-Dôme „grapă” ne arată că termenul există la un nivel romanic foarte vechi.
* ''rață'', în Friuli și Emilia Romagna, Bologna ''rizzòn'' „rățoi” / Franța, occitan ''ritou ''masc''. ''St. Pierre de Chignac, Périgord; ''rit, rital, ritard, ritàs, riton'' masc. (Aveyron, Lot, Tarn, Lot-et-Garonne, Tarn-et- Garonne); ''rita'' fem. ibid. + Cantal, Gironde, Lozère. (Thésoc) // Jean Bodon, ''La montanha negra'': Sul ser, tres ''ritas'' venguèron nadar: la ''rita'' negra primièira, puèi la grisa, puèi la blanca. / Malvezin, p. 254. / ''rite'', masc. ''riton ''Périgord. ''rit ''Montpellier.
* ''stearpă'', în toată Italia.
* '' țap'', în jurul Romei, ''tsappu'' ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1080, „becco”.

'''Cuvinte latine'''

* ''fluier, jumătate, îndelete, negură, spuză ''sunt latine.
* ''flabeolum, dimidietas, dilecte, nebula, spodia'' – cu evoluție fonetică normală.
* ''nebula ''dă în nordul Italiei ''nivura'' (Liguria) și ''nigula ''(Lombardia, Veneto) și chiar ''negula ''(Latsch Zuoz, romanș, Elveția) ''nugra ''(Olivoto, Canton Ticino) și, ''nuru ''(Chironico, Canton Ticino) și ''un nür, negür ''(Corticiasca, Ticino). SSI, harta 364, ''(il cielo e) nuvoloso.''
* ''fluier'' are echivalenți decenți în franceza veche, occitană și catalană: fr. Iohannes de Garlandia ''De mensurabili musica,'' append. 15, 25: Et iste modus sumitur ''flaiolis''. // Guillaume de Machaut, ''Dit dou Lion'': Au ''flaiol'' et au taburel; occit. ''fiular, ''a fluiera, Saint-Bonnet-le-Château ''fyura, ''ALF harta 1231 „siffler”.
* ''măgar ''e un balcanism de origine semitică (proto-semitic *ḥimār-, accadian ''imēru'', ugaritic ''hmr'', aramaic ''ḥămārā'','' hebr. רומח''hamor ''„măgar” > greacă ''gomár'' > alban. ''gomár'' > bulg. магаре''magare'' > rom.); ''mărar ''din gr. ''Μάραϑρονmarathron. ''
* ''măgură ''are, desigur, echivalent în albaneză, ceea ce nu înseamnă nimic. Mai există și ''Mogorro ''în Sardinia, și cuvântul a existat și în Spania: ''Cartulari de Sant Cugat de Valles'', act de vânzare, anul 908: usque ad collum inter duos signos et inde vadit usque ad collum que dicunt Collo Formici et pergit per summa ''mucera'' de monte Cavallare...
** Italia, Istria, Pirano ''Monte Mogoron. ''
** Spania Sierra de Cuenca ''Mogorrita, Mogorra de la Hoya, Mogorrón. ''
** Spania Avila ''Mogorra de Robledillo, Mogorra de(l) Helechar. ''
** Spania Toledo ''Mogorro''; Spania Extremadura Caceres ''Mogorro del Vilano. ''
** Sardinia Oristano ''Mogoredda ''(transcr. ital. hipercorect. ''Mogorella'') și'' Mogoro. ''
** Sardinia Nuoro ''Monte Maguri. ''etc. etc. etc.
E vorba de un cuvânt mediteranean vechi, care n-are nimic specific dacic:
* ''ghionoaie'' e, desigur, derivat din ''găunos < caună, ''despre care au existat discuții lungi, și care e latin.
* ''mare'' adj. e celtic.
Lingviștii români au afirmat că nu pot exista cuvinte celtice în română. Cu toate acestea, Gallia Cisalpină acoperea tot nordul Italiei (Aosta, Piemont, Liguria, Trento, Tirol, Lombardia, Veneto, Friuli, Emilia) 100 000 de kmp, aproape o treime din teritoriul peninsulei Italice. Galia Cisalpină era la 300 de km de Roma. Celții care atacă Roma vin din Sena Gallia, de la 300 de km de Roma. Romanii cuceresc și romanizează Galia Cisalpină, dar populația acesteia e una celtică. În zonele înalte ale Alpilor, romanii ajung tardiv, în jurul erei noastre. Între Milano și Como sunt 60 de km. Pe verticală. Romanii așteaptă două secole după cucerirea Mediolanului ca să urce pieptiș și să cucerească vârfurile Alpilor. Putem deci, presupune că latina din Gallia Cisalpină era o latină învățată de celți. ''O treime din Italia e locuită de celți romanizați târziu. ''

Evoluții fonetice inexplicabile: ''quattuor > patru'';'' equa > iapă'' se pot explica prin limba galilor (''patru, epo''-, velș ''pedwar'').

Pe lista cuvintelor nesigure, ''băl, bălai, daltă ''sunt slave.
A afirma că ''daltă'' e dacic, în condițiile în care celelalte nume de unelte sunt slave (clește, nicovală, lopată, greblă) e neștiințific.
* ''mătură'' e slav; deși dificultățile fonetice sunt mari, a-l explica prin substrat e o înlocuire de tip ''obscurum per obscurius'', „a explica ceva nedeslușit prin ceva încă și mai neclar”.
* ''scorbură ''e probabil latin, fiindcă are echivalenți dialectali în Italia (SSI harta 534 ''(un albero) incavato'', arbore scorburos: Rovegno, Liguria ''zgarbu, ''și Corneliano d’Alba ''žgarbela'' (scorbură) Mombaruzzo ''žgarbulon. ''
* ''stăpân ''posibil iranian, ''sterp ''din substratul italian.
* ''stăpân ''e de origine iraniană. Triburile iraniene au locuit în Moldova și Dobrogea în Antichitate, apoi s-au retras, și o parte din ei au revenit cu maghiarii în sec. IX. Are acelaș sufix ca și ''cioban'': persanul ''ciupan ''ناپوچ > iran. veche *''fšupāna > * fšu- „oaie, vită” și * pān- „a păzi” venit din persană în turcă sau cumană, ''çoban''. Turcmenă ''çopan'', azeră ''çoban, ''uzbecă ''cho'pon, ''kazahă ''шопан'' šopan; uigură ''čopan''. Termenul e analizabil în vechea persană (oaie+păzitor), deci e persan.''
* ''traistă ''din gr. ''τάγιστρον'', ''ταγιστήριον'' „sac pentru mâncare” atestat tardiv, la Nicetas Choniates, sec. XII, din gr. bizantinăταγίζω „a hrăni”, atestat și el târziu, abia în Teofan Cronograful, sec. IX. Termen militar. Primele contexte se referă la hrana cailor. Decent etimologizat în DEX (nu s-o fi uitat în DEX academicianul Brâncuș?).

88 de cuvinte „sigure”, și un total de 113 cuvinte. Dintre acestea:
''balegă, bălai, baltă, brad, brâu, buză, cătun,
cioară, ciuf, fărâmă, fluier, gard,
gata, ghionoaie, grapă, groapă, gușă,
jumătate, îndelete, mal, mare, măgar,
măgură, mărar, rață, țap, daltă,
mătură, negură, scorbură, spuză, stăpân,
sterp, traistă''.
34 de cuvinte cu etimologie cunoscută și care sigur NU fac parte din substratul dacic al limbii române. E vorba de aproape o treime.

Lista e foarte șubredă, chiar pentru un academician. Faptul că un cuvânt există în română și albaneză nu înseamnă, automat, că e cuvânt de substrat sau dacic. Româna și albaneza au în comun cel puțin cinci straturi distincte de vocabular:
- cuvinte de substrat în română, autohtone în albaneză,
- împrumuturi celtice vechi în cele două limbi,
- latine moștenite în română, împrumutate din lat. în albaneză, slave, grecești, turcești.

=== Concluzii ===

Putem vorbi despre un vocabular de substrat în limba română. Substrat, însă, nu înseamnă neapărat „dacic”. E posibil să existe cuvinte dacice în substratul limbii române, dar, cum cunoaștem foarte puține cuvinte dacice, unul e cert, ''roborasta / brusture, ''din Dioscoride, și al doilea e probabil (druete „lemn”).
Un cuvânt care există în română și albaneză (dar nu e latin nici slav) nu trebuie imediat identificat ca fiind dacic, tracic sau ilir, ci trebuie verificat dacă nu există și în alte limbi romanice.
Cuvinte care există deja în Italia și Franța, dar nu în latină, pot fi puse pe seama substratului italic prelatin, a substratului celtic din Italia și Franța, și poate și a substratului pre-celtic. Alte cuvinte (''brad, măgură, mal'') au o răspândire mare în Europa și nu au nici un specific local.
Substratul limbii române '''NU '''e un tot unitar, ci o categorie negativă – cuvinte vechi, dar care nu sunt nici latine, nici slave.
De aceea, tentative ca cea a lui Sorin Paliga, ''Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian, ''200 de pagini de cuvinte și toponimie presupus traco-dacice, fără nici un cuvânt dacic – sunt supuse eșecului de la bun început. Cartea, finanțată de compania de transportat gunoaie a lui Silviu Prigoană, Rosal Grup, cu care Sorin Paliga a făcut afaceri în perioada în care era primar al sectorului III București, este și ea reciclabilă.

=== Bibliografie ===

* Aebischer, Paul, ''Les pluriels analogiques en -ora dans ler chartes latines de l’Italie'', în ''Archivium Latinitatis Medii Aevi'', vol. 8, 1933.
* Avril, J. T., ''Dictionnaire provençal-français'', Edouard Cartier imprimeurlibraire, Apt, 1839 (provensal).
* Bouvier, Jean Claude. Claude Martel, ''Atlas linguistique et ethnographique de la Provence'', CNRS, 1975 (occit.).
* Dori, Nino, Aldo Onorati, Giorgio Sirilli, Piero Torregiani, ''Vocabolario del dialetto albanense'', Albano Laziale, 2006 (Laziale).
* Duch, Célestin, Henri Béjean, ''Le patois de Tignes (Savoie)'', ELLUG, Grenoble, 1998 (romand).
* Gardani, Francesco, ''Dynamics of Morphological Productivity : The Evolution of Noun Classes from Latin to Italian'', Brill, Leiden, 2013.
* Grange, Didier, ''Lexique descriptif occitan - français du vivaro-alpin au nord du Velay et du Vivarais'', 2008 (occitan).
* Lepri, Luigi, Daniele Vitali, ''Dizionario bolognese-italiano, italianobolognese'', Edizioni Pendragon, Bologna, 2009 (lomb.).
* Liautaud, René, ''Essai de lexique français-entraunois avec correspondances en niçois'', CNDP, 1985 (occitan gavot).
* Pietro, Gerardo di, ''Vocabolario del dialetto morrese con cenni di grammatica'', 2004 s. l. (Campania).
* Robez-Ferraris, Jacqueline, ''Particularités du français parlé dans la région de Morez, Haut-Jura'', ELLUG, Grenoble, 1995 (franco-provens., romandă).
* Ungureanu, Dan, ''Româna şi dialectele italiene'', Bucureşti, Editura Academiei Române, 2016.
* Zolt, Germano de, ''Dizionario del dialetto ladino di Campolongo di Cadore'', Istituto bellunese di ricerche sociali e culturali, Belluno,1986.

Articol/Dezbateri/Dan Ungureanu - Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.

2022-05-08T14:09:27Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Dan Ungureanu.jpg|thumb|right|alt=Dan Ungureanu|Dan Ungureanu]]
'''Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.'''

de conf. dr. Dan Ungureanu (Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad)

publicat în 2017, ''Journal of Humanistic and Social Studies''

Internetul a schimbat destul de mult natura studiilor lexicologice. Datele disponibile pe Internet sunt, cel mai adesea, compilate din mai multe surse, fiabile sau nu. În această situație, rezultatul e anonim și nu mai știm care lingvist cauționează, prin cercetările lui, originea unui cuvânt sau a altuia.

Trebuie să lămurim o confuzie: cuvânt de substrat nu înseamnă neapărat „cuvânt dacic”. Despre limba dacilor nu știm, științific, nimic. Avem un număr mic de nume de persoane, care pot însemna orice, un număr de toponime, care pot însemna orice. A spune că un cuvânt „e dacic” înseamnă, științific vorbind, că există în română și în albaneză, DAR nu există în nici o altă limbă cu care româna e înrudită. Pe măsură ce avansează cercetarea însă, diverse cuvinte se regăsesc în dialectele din Italia și Franța. Cuvintele noastre dacice, patriotic-neaoșe, se împuținează.

Faptul că un cuvânt există în română și în albaneză, dar nu și în alte limbi, nu înseamnă mare lucru. Etimologia lexicului albanez are încă multe lacune. De exemplu: ''brâu, brâne'' există în albaneză și română. E oare cuvânt de substrat? Nu. Cuvântul există în limbile germanice, de unde a fost împrumutat în proto-slavă. E probabil un împrumut slav vechi.

[[Fișier:Ungureanu-1.png|miniatura|alt=(în Ricard Christophe de Villeneuve, Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas, Marseille, 1821, p. 886) |(în Ricard Christophe de Villeneuve, ''Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas'', Marseille, 1821, p. 886) ]]

''Barză''? În Oltenia și Banatul de munte a existat masculinul ''bardoș''
id. Adjectivul ''barz, breaz'' „cu dungă albă pe bot” a fost chiar mai răspândit. A fost legat de alb. ''bardhë'' „alb”. În provensală există ''bardet'' „petite aigrette, héron garzette”, ''Ardea garzetta'', egreta mică, pasăre asemănătoare berzei.

Tot în Franța, în regiunea Morez, există adj. ''bayard'' „cu pată albă pe bot” (din *''bard'', contaminat cu fr. ''bayard'' „murg”). Vedem că ambele cuvinte sunt, într-adevăr, de substrat, și probabil înrudite între ele.

Vom discuta mai jos cercetările lui Ion I. Russu și ale lui Grigore Brâncuș, oarecum consacrate.

Ion I. Russu, ''Etnogeneza românilor'', 1981, cuprinde 168 de cuvinte care ar fi, după părerea autorului, de substrat. Ion I. Russu a fost de meserie istoric și arheolog, nu lingvist. Cartea sa e alcătuită din conspecte oțioase cu etimologii oferite de alți autori, citate in extenso, și acceptate sau respinse temperamental.

'''Lista lui Russu'''

Cuprindem mai jos 155 din cele 168 de cuvinte propuse de Ion I. Russu ca dacice, în cartea sa ''Etnogeneza românilor'':
{| class="wikitable"
| abur, acăța, a adia, a ameți, amurg, a anina, aprig, argea, a arunca, baci, baier, baligă, baltă, barză, bască, balaur, a băga, băiat, beregată, boare, bordei, brad, brândușă, brânză, brusture, a se bucura, bunget, burlan, burtă, butuc, butură, buză, caier, cață, căciulă, căpușă, căpută, cătun, cârlan, cârlig, copac, copil, creț, a cruța, a curma, curpăn, cursă, a dărâma, darari, daș, a dărâma, a deretica, a descurca, a desghina, a dezbăra, dop, droaie, fărâmă, gard, gata, gălbează, genune, gheară, ghes, ghimpe, ghionoaie, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, a se gudura, gușă, a încurca, a înghina, a îngurzi, a înseila, a întrema, leagăn, a lepăda, lespede, a leșina, mal, mazăre, măceș, a mădări, măgură, mărcat, mătură, melc, mieriu, mire, mistreț, a mișca, a mușca, mânz, morman, moș, mugure, murg, mușat, năpârcă, nițel, noian, păstaie, a păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea, a răbda, reazem, a ridica, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, a se scula, a scurma, sâmbure, spânz, sterp, străghiată, strepede, strugure, strungă, a sugruma, a sugușa, șale, șiră, șopârlă, șoric, șut, tare, țap, țarc, țăruș, a se uita, undrea, a urca, urcior, urdă, a urdina, urdoare, vatră, a vătăma, vătui, viezure, viscol, zară, zăr, a zburda, zestre, zgardă, a zgârâia.
|}

'''Cuvinte de origine latină'''

* ''a arunca, baier, fărâmă, gușă, lespede, a leșina, a mișca, a mușca, pânză, a ridica, a zgârâia'' sunt romanice și deci nu pot fi nici dacice, nici de substrat.
* ''a arunca'' – provensal ''arrancar'', franco-provensal Entremont ''arroutschi'' „jeter”, poate și Calabr. Mesoraca ''arringare'' „lanciare, gettare”.
* ''baier, baieră'' – din lat. ''baiula'', romanș sursilvan ''baila'' '''I''' f, 1. Seil n, Strick m, Leitseil n. – „funie, lesă” și ''bera'' '''II''' f, (vereinz.) kurzer Hanfstrick; ~ da rentar, Bindestrick m. – „funie” (Alexi Decurtins).
* ''fărâmă'' < ''a sfărâma'' < ''*ex-fragmentare'' x ''*ex-formare'', atestat în Italia de S.
* ''gușă'' – ladină ''goš'' „gușă, goâtre, Kropf”: Fassano, Val Gardena ''gosc’'', Selvano ''gos'', tosc. ''gozzo'', Rovigno ''guṣo'', fr. ''gosier''.
* ''lespede'' – din ''lapidem xlausa'', cuvânt-valiză.
Există și în italiană asemenea cuvinte hibride – ''pietra'' + ''lastra'' = ''pyastra'' (Prunetta, Toscana).
* ''a leșina'' – romanș ''lišná'' „a aluneca”, sard ''lascinare'' „a aluneca” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 847, „sdrucciolare”.
* ''a mișca'', ''meša'' „a se mișca” Liguria, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1647, „non ti muovere”.
* ''a mușca'' – are echivalentul ''muccicare'' bine păstrat în toată Italia la sud de Roma: marchigiano Ancona ''moška'', Perugia ''moska'', Sicilia Calabria etc. Sardinia ''mossiγa''. ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1109, „morde?”.
* ''pânză'' – Lombardia Trentino Veneto, ''panižel'', „feșe de copil” – termen secundar care a înlocuit lent mai vechiul ''teară'' < ''tela''.
* ''a zgârâia'' < lat. ''excoriare''.
* ''baligă, baltă, beregată, boare, bordei, brad, buză, gheară, mal, măgură, mânz, sterp, țap'' sunt de substrat, dar răspândite și în alte limbi și zone geografice; ''baligă, baltă, sterp, țap'' în Italia, ''beregată, mânz'' în limbile celtice, ''bordei'', germanic, ''buză, mal'', în toată Europa.
* ''gheară'', celtic (cf. port. și sp. ''garra'', labă cu gheare, ca cea de urs sau de vultur). Nimic specific.
* ''balegă'', în sudul Franței, în zona occitană. '''Languedoc:'''
** Claude François Achard, ''Dictionnaire de la Provence et du Comté-Venaissin: Vocabulaire provençal'' 1785, ''velego'': vilainie, saloperie, ordures.
** J. T. Avril, ''Dictionnaire provençal-français, suivi d'un vocabulaire français-provençal'', Edouard Cartier, Imprimeur, Apt, 1839: ''veleguo'': crotte.
** Étienne Garcin, ''Nouveau dictionnaire provençal-français'', Fabre, Draguignan, 1841: ''veleguo'': crotte que l’on prend dans les rues, saloperie, ordures.
** Absent în dicționarul lui Léger Gary (occitană din Tarn) din 1845.
** Jacques Azaïs, ''Dieu, l’homme et la parole, ou la langue primitive'', Imprimerie de Mlle Paul, Béziers 1853: fiente des bêtes à laine: ''bélégo'' languedocien (p. 267).
** Gabriel Azaïs, ''Dictionnaire des idiomes languedociens étymologique, comparatif et technologique'', Delpech Imprimeur, Béziers, 1864: ''belego'': excrément des bêtes à laine en forme de boulettes, crotte /.../ crottes attachées à la toison des animaux.
** Frédéric Mistral, ''Lou trésor dóu Felibrige'', 1878: vol. 2, p. 1094: ''velego'', belego: flocon de laine grasse, mèche de cheveux gras, gringuenaude, (ordure attachée à l’anus) crotte attachée à la laine ou au poil.
** Louis Rouquier, ''Contes a la troubilho'', 1925, fără editură, Levallois-Perret, conte ''Lou Roumiu'', glosat ''fumier de mouton''. Dialectul din Puisserguier, Hérault.
** Jean-Louis Garrot, ''Lexique des mots patois employés à Barre'' ''(Tarn)'': ''bélégo'' glosat ''fumier sec des brebis.'' Și La Salvetat, Olargues, Hérault.
** Périgord St. Pierre de Chignac ''laboulego'' „noroi” și în toată Italia de Nord.
* ''bilaka'', Ceppomorelli, Lombardia, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1174, „sterco di cavallo”.
* ''bilaka, bulaka, ''Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1173, „la bovina”.
* ''bagule'', Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1083, „cacherelli”.
* ''belegot'', Ligornetto ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1077, „lana”.
* ''baltă - palta, pauta'' tot nordul Italiei.
* ''boare'', cf. ital. ''boria'' din *buria > boare ca muria > moare. Meyer-Lübke REW 1219. ''boria'' atestat în Italia: Piemont, și coloniile galo-italice din Molise și Sicilia; Franța ''esbaura'' Annonay „vânt care usucă”; Sicilia, Bronte (colonie galo-italică) ''boria''; Sardinia Cagliari ''boria'' etc.
* ''bordei'' > germanicul ''bordel'' „căsuță” probabil împrumut vechi germanic din sec. III-V.
* ''brad'' - După Ahmad Al-Jallad, Universitatea din Leida (comunicare personală) se poate reconstrui numele ienupărului în proto-semită ca ''burāth'', (← Accad. ''burash'', hebr. ''berosh'', aramaic ''brātā'').
** Dioscoride ''Peri hyles iatrikes, De materia medica'', cartea I, 102, ''kyparissos'', lat. ''cupressus''; 103, ''arkeuthos'', ienupăr ; 104 ''βράϑυ'', sabina; 105 cedru – ceea ce arată clar că e vorba de un conifer, fiind enumerat printre alte conifere. „ (... pasaj interpolat) există două feluri de ''brathy. ''Unul are acele ca de chiparos, dar mai spinos, cu miros greu, înțepător, de ars. E un arbore pitic, care se întinde mai mult pe orizontală. Unii îi folosesc frunzele în loc de tămâie. Celălalt are frunzele ca cele de tamarisc (Tamarix sp.). Acele ambelor specii domolesc ulcerațiile pielii și flegmoanele și cu miere curăță buboaiele...”
** Plinius (''Naturalis Historia'', lib. XII, XXXIX): petunt igitur în Elymaeos arborem bratum, cupresso fusae similem, exalbidis ramis, iucundi odoris accensam – „merg să caute în munții Zagros, în Elam, un arbore ''bratus, ''ca și ''jneapănul ''cu ramuri albe, și miros plăcut dacă se aprind”. Descrierea lui Pliniu se poate referi la ''Juniper sp''. Dacă da, atunci un împrumut iranian nu e verosimil.
** Și herba Sabinae = ''σαβίναβράϑυân Glos. Servii. Hesychius, Glosar βράϑυ: πόατιςϑεοῖςϑυοµένη'' – brathy ''e o iarbă (poa) folosită ca tămâie zeilor.
* ''buză – ''nespecific, în toate limbile Europei: limbi romanice: ''um boz / dua boza ''ALI s.v. ''Labbra'', p. 46 Pragelato. Corticiasca Ticino ''bazleta'' „buze mari” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 106; romanș ''biutscha ''„bot, a face bot”; Lombard Valtellina ''bésc<nowiki>'</nowiki>iulaid. '' lat. ''basiare'', din celtă. Probabil termen celtic.
* ''mal ''proto-Germanic *''melha'' “banc de nisip”: cf. Old Norse ''melr'' „dună de nisip”; isl. ''melur'' „banc de pietriș”. Termenul germanic a fost împrumutat în Saami ''miel<nowiki>'</nowiki>li'' „mal abrupt nisipos”; velș ''moel'' „deal”; fr. Jèrriais (insula Jersey) ''mielle'' „dună de nisip”; rus. мель „banc de nisip”; садиться на мель „a ajunge la mal”. ''mal'' nu poate fi dacic, pentru motivul că există în mai toate limbile Europei, și nu are nimic specific. Iar, semantic, e foarte distant de alb. ''mal ''„munte”.
* ''cătun ''nu are atestări vechi în daco-română (un toponim ''Katun'' în anul 1210, spune ''Dicționarul Etimologic al Academiei,''fără să citeze sursa, (cartea lui N. Drăganu, ''Românii în veacurile IX - XIV pe baza toponimiei ''ș''i a onomasticei'') și fără să menționeze că e atestat în Slovacia'', ''nu în România, înainte de venirea românilor în Slovacia, izolat, îndoielnic). Nu e atestat în Transilvania, (e absent și în cuprinzătorul ''Lexicon de la Buda ''din 1825); rar în Moldova, ''cotună, ''cu vocalism slav. Frecvent în sudul Munteniei; are toate semnalmentele unui împrumut tardiv dintr-o limbă balcanică. Contra ipotezei lui Drăganu, v. și obiecțiile lui István Kniesza, ''Pseudorumänen in Pannonien und in den NordKarpathien'', în ''Archivum Europae Centro-Orientalis - Tome 1.'' 1935, (pag. 97-220), pag. 166.
* ''gata, gard, groapă ''sunt slave.
* ''burlan ''e turcesc, un împrumut târziu, din tc. ''borulama ''„țevărie” din tc. ''boru ''„țeavă”.

25 de cuvinte dintr-o listă de 155, pe lângă multe alte etimologii controversate, 15% au cu siguranță alte origini decât cele oferite de autor. Russu e un lingvist slab. Uneori refuză etimologii evidente pentru dificultăți fonetice sau semantice; alteori trece peste ele cu neglijență.

'''Grigore Brâncuș'''

Grigore Brâncuș, în mai multe studii printre care ''Istoria limbii române, ''2005, p. 48–49, oferă următoarea listă, nu mult diferită:
{| class="wikitable"
| abure, argea, baci, balaur, bală, balegă, baltă, bardz (alb), bască (lână tunsă), bâlc, brad, brânză, brâu, brusture, buc, bucur, bunget, buză, călbează, căpuşă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciucă „vârf de deal, pisc”, ciuf „moţ de păr”, ciump, a ciupi, ciut (şi şut), coacăză, copac, copil, curpen, cursă, fărâmă, fluier, gard, gata, ghimpe, ghionoaie, ghiuj, grapă, gresie, groapă, grumaz, grunz „bulgăraş, cocoloş”, guşă, a hămesi, jumătate, îndelete, leurdă „usturoi sălbatic”, mal, mare ''adj''., mazăre, măgar,măgură, mărar, mânz, moş, mugur, murg, muşcoi, năpârcă, noian, pârâu, pupăză, raţă, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, sâmbure, spânz, strepede, strugure, strungă, șopârlă, știră, țap, ţarc, ţeapă, urdă, vatră, viezure (şi vizuină), zară, zgardă.
'''Nesigure''': băiat, băl, brâncă (boala cu acest nume) bulz, burduf, burtă, codru, Crăciun, creţ, a cruţa, a curma, daltă, a dărâma, fluture, lai „negru”, mătură, mire, negură, păstaie, scorbură, spuză, stăpân, sterp, stână, traistă.
|}

'''Cuvinte din substratul italian'''

Printre multe altele: ''brâu/brâne, ciuf, cioară, grapă, rață, stearpă, țap'' sunt de substrat, dar vin din substratul italian, fiindcă le găsim în Italia.
* ''brâu, ''ital. ''brena'', în Veneto, ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1234, „briglia”. proto-sl. *''brъnja'' ”hamuri, ''suit of armour''” slava veche ''brъnję'' ‘harness, suit of armour’; rus ''brónjá, bron'' f. ‘zale, hamuri’; sârb''brnjica'' ‘botniță’ ceha veche ''brně ''”armură” din proto-germanic. *''brunj''ō- ‘hamuri, ''breastplate''’ Goth. ''brunjo'' f.; OHG ''brunna'', ''brunia''; MHG ''brünne'', ''brünje'' ‘harness, coat of mail’; germ.''Brünne ''„diverse armuri, cămașă de zale etc.”; OE ''byrne'' f.; OS ''brunnia'' f.; ON ''brynja'' f. (Saskia Pronk-Tiethoff, s. v.).
Termenul italian și cel românesc sunt mult mai apropiate, fiindcă au sensul de ''hamuri. ''Și în germ. și în slavă sensul de ''zale, armură ''e cel mai frecvent, cel de ''hamuri ''aproape inexistent.
* ''ciuf'', ital. ''ciuffo''.
* ''cioară'', ital. ''čola, čaola, čoris'' în ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 502, ”cornacchia” Veneto, Ladinia, Friuli, dar și Piemont; Provence ''tsaurio'' Névache'', chàoulia'' Barcelonnette.
* ''grapă'' – a fost neglijată înrudirea cu friul. ''grapa ''(SSI, harta 1430 „erpice”) considerat de lingviști grăbiți ca fiind un slavism din friulană. Dar provens. ''crebi'' Puy-de-Dôme „grapă” ne arată că termenul există la un nivel romanic foarte vechi.
* ''rață'', în Friuli și Emilia Romagna, Bologna ''rizzòn'' „rățoi” / Franța, occitan ''ritou ''masc''. ''St. Pierre de Chignac, Périgord; ''rit, rital, ritard, ritàs, riton'' masc. (Aveyron, Lot, Tarn, Lot-et-Garonne, Tarn-et- Garonne); ''rita'' fem. ibid. + Cantal, Gironde, Lozère. (Thésoc) // Jean Bodon, ''La montanha negra'': Sul ser, tres ''ritas'' venguèron nadar: la ''rita'' negra primièira, puèi la grisa, puèi la blanca. / Malvezin, p. 254. / ''rite'', masc. ''riton ''Périgord. ''rit ''Montpellier.
* ''stearpă'', în toată Italia.
* '' țap'', în jurul Romei, ''tsappu'' ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1080, „becco”.

'''Cuvinte latine'''

* ''fluier, jumătate, îndelete, negură, spuză ''sunt latine.
* ''flabeolum, dimidietas, dilecte, nebula, spodia'' – cu evoluție fonetică normală.
* ''nebula ''dă în nordul Italiei ''nivura'' (Liguria) și ''nigula ''(Lombardia, Veneto) și chiar ''negula ''(Latsch Zuoz, romanș, Elveția) ''nugra ''(Olivoto, Canton Ticino) și, ''nuru ''(Chironico, Canton Ticino) și ''un nür, negür ''(Corticiasca, Ticino).
SSI, harta 364, ''(il cielo e) nuvoloso.''
* ''fluier'' are echivalenți decenți în franceza veche, occitană și catalană: fr. Iohannes de Garlandia ''De mensurabili musica,'' append. 15, 25: Et iste modus sumitur ''flaiolis''. // Guillaume de Machaut, ''Dit dou Lion'': Au ''flaiol'' et au taburel; occit. ''fiular, ''a fluiera, Saint-Bonnet-le-Château ''fyura, ''ALF harta 1231 „siffler”.
* ''măgar ''e un balcanism de origine semitică (proto-semitic *ḥimār-, accadian ''imēru'', ugaritic ''hmr'', aramaic ''ḥămārā'','' hebr. רומח''hamor ''„măgar” > greacă ''gomár'' > alban. ''gomár'' > bulg. магаре''magare'' > rom.); ''mărar ''din gr. ''Μάραϑρονmarathron. ''
* ''măgură ''are, desigur, echivalent în albaneză, ceea ce nu înseamnă nimic. Mai există și ''Mogorro ''în Sardinia, și cuvântul a existat și în Spania: ''Cartulari de Sant Cugat de Valles'', act de vânzare, anul 908: usque ad collum inter duos signos et inde vadit usque ad collum que dicunt Collo Formici et pergit per summa ''mucera'' de monte Cavallare...
** Italia, Istria, Pirano ''Monte Mogoron. ''
** Spania Sierra de Cuenca ''Mogorrita, Mogorra de la Hoya, Mogorrón. ''
** Spania Avila ''Mogorra de Robledillo, Mogorra de(l) Helechar. ''
** Spania Toledo ''Mogorro''; Spania Extremadura Caceres ''Mogorro del Vilano. ''
** Sardinia Oristano ''Mogoredda ''(transcr. ital. hipercorect. ''Mogorella'') și'' Mogoro. ''
** Sardinia Nuoro ''Monte Maguri. ''etc. etc. etc.
E vorba de un cuvânt mediteranean vechi, care n-are nimic specific dacic:
* ''ghionoaie'' e, desigur, derivat din ''găunos < caună, ''despre care au existat discuții lungi, și care e latin.
* ''mare'' adj. e celtic.
Lingviștii români au afirmat că nu pot exista cuvinte celtice în română. Cu toate acestea, Gallia Cisalpină acoperea tot nordul Italiei (Aosta, Piemont, Liguria, Trento, Tirol, Lombardia, Veneto, Friuli, Emilia) 100 000 de kmp, aproape o treime din teritoriul peninsulei Italice. Galia Cisalpină era la 300 de km de Roma. Celții care atacă Roma vin din Sena Gallia, de la 300 de km de Roma. Romanii cuceresc și romanizează Galia Cisalpină, dar populația acesteia e una celtică. În zonele înalte ale Alpilor, romanii ajung tardiv, în jurul erei noastre. Între Milano și Como sunt 60 de km. Pe verticală. Romanii așteaptă două secole după cucerirea Mediolanului ca să urce pieptiș și să cucerească vârfurile Alpilor. Putem deci, presupune că latina din Gallia Cisalpină era o latină învățată de celți. ''O treime din Italia e locuită de celți romanizați târziu. ''

Evoluții fonetice inexplicabile: ''quattuor > patru'';'' equa > iapă'' se pot explica prin limba galilor (''patru, epo''-, velș ''pedwar'').

Pe lista cuvintelor nesigure, ''băl, bălai, daltă ''sunt slave.
A afirma că ''daltă'' e dacic, în condițiile în care celelalte nume de unelte sunt slave (clește, nicovală, lopată, greblă) e neștiințific.
* ''mătură'' e slav; deși dificultățile fonetice sunt mari, a-l explica prin substrat e o înlocuire de tip ''obscurum per obscurius'', „a explica ceva nedeslușit prin ceva încă și mai neclar”.
* ''scorbură ''e probabil latin, fiindcă are echivalenți dialectali în Italia (SSI harta 534 ''(un albero) incavato'', arbore scorburos: Rovegno, Liguria ''zgarbu, ''și Corneliano d’Alba ''žgarbela'' (scorbură) Mombaruzzo ''žgarbulon. ''
* ''stăpân ''posibil iranian, ''sterp ''din substratul italian.
* ''stăpân ''e de origine iraniană. Triburile iraniene au locuit în Moldova și Dobrogea în Antichitate, apoi s-au retras, și o parte din ei au revenit cu maghiarii în sec. IX. Are acelaș sufix ca și ''cioban'': persanul ''ciupan ''ناپوچ > iran. veche *''fšupāna > * fšu- „oaie, vită” și * pān- „a păzi” venit din persană în turcă sau cumană, ''çoban''. Turcmenă ''çopan'', azeră ''çoban, ''uzbecă ''cho'pon, ''kazahă ''шопан'' šopan; uigură ''čopan''. Termenul e analizabil în vechea persană (oaie+păzitor), deci e persan.''
* ''traistă ''din gr. ''τάγιστρον'', ''ταγιστήριον'' „sac pentru mâncare” atestat tardiv, la Nicetas Choniates, sec. XII, din gr. bizantinăταγίζω „a hrăni”, atestat și el târziu, abia în Teofan Cronograful, sec. IX. Termen militar. Primele contexte se referă la hrana cailor. Decent etimologizat în DEX (nu s-o fi uitat în DEX academicianul Brâncuș?).

88 de cuvinte „sigure”, și un total de 113 cuvinte. Dintre acestea:
''balegă, bălai, baltă, brad, brâu, buză, cătun,
cioară, ciuf, fărâmă, fluier, gard,
gata, ghionoaie, grapă, groapă, gușă,
jumătate, îndelete, mal, mare, măgar,
măgură, mărar, rață, țap, daltă,
mătură, negură, scorbură, spuză, stăpân,
sterp, traistă''.
34 de cuvinte cu etimologie cunoscută și care sigur NU fac parte din substratul dacic al limbii române. E vorba de aproape o treime.

Lista e foarte șubredă, chiar pentru un academician. Faptul că un cuvânt există în română și albaneză nu înseamnă, automat, că e cuvânt de substrat sau dacic. Româna și albaneza au în comun cel puțin cinci straturi distincte de vocabular:
- cuvinte de substrat în română, autohtone în albaneză,
- împrumuturi celtice vechi în cele două limbi,
- latine moștenite în română, împrumutate din lat. în albaneză, slave, grecești, turcești.

=== Concluzii ===

Putem vorbi despre un vocabular de substrat în limba română. Substrat, însă, nu înseamnă neapărat „dacic”. E posibil să existe cuvinte dacice în substratul limbii române, dar, cum cunoaștem foarte puține cuvinte dacice, unul e cert, ''roborasta / brusture, ''din Dioscoride, și al doilea e probabil (druete „lemn”).
Un cuvânt care există în română și albaneză (dar nu e latin nici slav) nu trebuie imediat identificat ca fiind dacic, tracic sau ilir, ci trebuie verificat dacă nu există și în alte limbi romanice.
Cuvinte care există deja în Italia și Franța, dar nu în latină, pot fi puse pe seama substratului italic prelatin, a substratului celtic din Italia și Franța, și poate și a substratului pre-celtic. Alte cuvinte (''brad, măgură, mal'') au o răspândire mare în Europa și nu au nici un specific local.
Substratul limbii române '''NU '''e un tot unitar, ci o categorie negativă – cuvinte vechi, dar care nu sunt nici latine, nici slave.
De aceea, tentative ca cea a lui Sorin Paliga, ''Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian, ''200 de pagini de cuvinte și toponimie presupus traco-dacice, fără nici un cuvânt dacic – sunt supuse eșecului de la bun început. Cartea, finanțată de compania de transportat gunoaie a lui Silviu Prigoană, Rosal Grup, cu care Sorin Paliga a făcut afaceri în perioada în care era primar al sectorului III București, este și ea reciclabilă.

=== Bibliografie ===

* Aebischer, Paul, ''Les pluriels analogiques en -ora dans ler chartes latines de l’Italie'', în ''Archivium Latinitatis Medii Aevi'', vol. 8, 1933.
* Avril, J. T., ''Dictionnaire provençal-français'', Edouard Cartier imprimeurlibraire, Apt, 1839 (provensal).
* Bouvier, Jean Claude. Claude Martel, ''Atlas linguistique et ethnographique de la Provence'', CNRS, 1975 (occit.).
* Dori, Nino, Aldo Onorati, Giorgio Sirilli, Piero Torregiani, ''Vocabolario del dialetto albanense'', Albano Laziale, 2006 (Laziale).
* Duch, Célestin, Henri Béjean, ''Le patois de Tignes (Savoie)'', ELLUG, Grenoble, 1998 (romand).
* Gardani, Francesco, ''Dynamics of Morphological Productivity : The Evolution of Noun Classes from Latin to Italian'', Brill, Leiden, 2013.
* Grange, Didier, ''Lexique descriptif occitan - français du vivaro-alpin au nord du Velay et du Vivarais'', 2008 (occitan).
* Lepri, Luigi, Daniele Vitali, ''Dizionario bolognese-italiano, italianobolognese'', Edizioni Pendragon, Bologna, 2009 (lomb.).
* Liautaud, René, ''Essai de lexique français-entraunois avec correspondances en niçois'', CNDP, 1985 (occitan gavot).
* Pietro, Gerardo di, ''Vocabolario del dialetto morrese con cenni di grammatica'', 2004 s. l. (Campania).
* Robez-Ferraris, Jacqueline, ''Particularités du français parlé dans la région de Morez, Haut-Jura'', ELLUG, Grenoble, 1995 (franco-provens., romandă).
* Ungureanu, Dan, ''Româna şi dialectele italiene'', Bucureşti, Editura Academiei Române, 2016.
* Zolt, Germano de, ''Dizionario del dialetto ladino di Campolongo di Cadore'', Istituto bellunese di ricerche sociali e culturali, Belluno,1986.

Articol/Dezbateri/Dan Ungureanu - Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.

2022-05-08T14:08:50Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Dan Ungureanu.jpg|thumb|right|alt=Dan Ungureanu|Dan Ungureanu]]
'''Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.'''

de conf. dr. Dan Ungureanu (Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad)

publicat în 2017, ''Journal of Humanistic and Social Studies''

Internetul a schimbat destul de mult natura studiilor lexicologice. Datele disponibile pe Internet sunt, cel mai adesea, compilate din mai multe surse, fiabile sau nu. În această situație, rezultatul e anonim și nu mai știm care lingvist cauționează, prin cercetările lui, originea unui cuvânt sau a altuia.

Trebuie să lămurim o confuzie: cuvânt de substrat nu înseamnă neapărat „cuvânt dacic”. Despre limba dacilor nu știm, științific, nimic. Avem un număr mic de nume de persoane, care pot însemna orice, un număr de toponime, care pot însemna orice. A spune că un cuvânt „e dacic” înseamnă, științific vorbind, că există în română și în albaneză, DAR nu există în nici o altă limbă cu care româna e înrudită. Pe măsură ce avansează cercetarea însă, diverse cuvinte se regăsesc în dialectele din Italia și Franța. Cuvintele noastre dacice, patriotic-neaoșe, se împuținează.

Faptul că un cuvânt există în română și în albaneză, dar nu și în alte limbi, nu înseamnă mare lucru. Etimologia lexicului albanez are încă multe lacune. De exemplu: ''brâu, brâne'' există în albaneză și română. E oare cuvânt de substrat? Nu. Cuvântul există în limbile germanice, de unde a fost împrumutat în proto-slavă. E probabil un împrumut slav vechi.

[[Fișier:Ungureanu-1.png|miniatura|alt=(în Ricard Christophe de Villeneuve, Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas, Marseille, 1821, p. 886) |(în Ricard Christophe de Villeneuve, ''Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas'', Marseille, 1821, p. 886) ]]

''Barză''? În Oltenia și Banatul de munte a existat masculinul ''bardoș''
id. Adjectivul ''barz, breaz'' „cu dungă albă pe bot” a fost chiar mai răspândit. A fost legat de alb. ''bardhë'' „alb”. În provensală există ''bardet'' „petite aigrette, héron garzette”, ''Ardea garzetta'', egreta mică, pasăre asemănătoare berzei.

Tot în Franța, în regiunea Morez, există adj. ''bayard'' „cu pată albă pe bot” (din *''bard'', contaminat cu fr. ''bayard'' „murg”). Vedem că ambele cuvinte sunt, într-adevăr, de substrat, și probabil înrudite între ele.

Vom discuta mai jos cercetările lui Ion I. Russu și ale lui Grigore Brâncuș, oarecum consacrate.

Ion I. Russu, ''Etnogeneza românilor'', 1981, cuprinde 168 de cuvinte care ar fi, după părerea autorului, de substrat. Ion I. Russu a fost de meserie istoric și arheolog, nu lingvist. Cartea sa e alcătuită din conspecte oțioase cu etimologii oferite de alți autori, citate in extenso, și acceptate sau respinse temperamental.

'''Lista lui Russu'''

Cuprindem mai jos 155 din cele 168 de cuvinte propuse de Ion I. Russu ca dacice, în cartea sa ''Etnogeneza românilor'':
{| class="wikitable"
| abur, acăța, a adia, a ameți, amurg, a anina, aprig, argea, a arunca, baci, baier, baligă, baltă, barză, bască, balaur, a băga, băiat, beregată, boare, bordei, brad, brândușă, brânză, brusture, a se bucura, bunget, burlan, burtă, butuc, butură, buză, caier, cață, căciulă, căpușă, căpută, cătun, cârlan, cârlig, copac, copil, creț, a cruța, a curma, curpăn, cursă, a dărâma, darari, daș, a dărâma, a deretica, a descurca, a desghina, a dezbăra, dop, droaie, fărâmă, gard, gata, gălbează, genune, gheară, ghes, ghimpe, ghionoaie, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, a se gudura, gușă, a încurca, a înghina, a îngurzi, a înseila, a întrema, leagăn, a lepăda, lespede, a leșina, mal, mazăre, măceș, a mădări, măgură, mărcat, mătură, melc, mieriu, mire, mistreț, a mișca, a mușca, mânz, morman, moș, mugure, murg, mușat, năpârcă, nițel, noian, păstaie, a păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea, a răbda, reazem, a ridica, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, a se scula, a scurma, sâmbure, spânz, sterp, străghiată, strepede, strugure, strungă, a sugruma, a sugușa, șale, șiră, șopârlă, șoric, șut, tare, țap, țarc, țăruș, a se uita, undrea, a urca, urcior, urdă, a urdina, urdoare, vatră, a vătăma, vătui, viezure, viscol, zară, zăr, a zburda, zestre, zgardă, a zgârâia.
|}

'''Cuvinte de origine latină'''

* ''a arunca, baier, fărâmă, gușă, lespede, a leșina, a mișca, a mușca, pânză, a ridica, a zgârâia'' sunt romanice și deci nu pot fi nici dacice, nici de substrat.
* ''a arunca'' – provensal ''arrancar'', franco-provensal Entremont ''arroutschi'' „jeter”, poate și Calabr. Mesoraca ''arringare'' „lanciare, gettare”.
* ''baier, baieră'' – din lat. ''baiula'', romanș sursilvan ''baila'' '''I''' f, 1. Seil n, Strick m, Leitseil n. – „funie, lesă” și ''bera'' '''II''' f, (vereinz.) kurzer Hanfstrick; ~ da rentar, Bindestrick m. – „funie” (Alexi Decurtins).
* ''fărâmă'' < ''a sfărâma'' < ''*ex-fragmentare'' x ''*ex-formare'', atestat în Italia de S.
* ''gușă'' – ladină ''goš'' „gușă, goâtre, Kropf”: Fassano, Val Gardena ''gosc’'', Selvano ''gos'', tosc. ''gozzo'', Rovigno ''guṣo'', fr. ''gosier''.
* ''lespede'' – din ''lapidem xlausa'', cuvânt-valiză.
Există și în italiană asemenea cuvinte hibride – ''pietra'' + ''lastra'' = ''pyastra'' (Prunetta, Toscana).
* ''a leșina'' – romanș ''lišná'' „a aluneca”, sard ''lascinare'' „a aluneca” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 847, „sdrucciolare”.
* ''a mișca'', ''meša'' „a se mișca” Liguria, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1647, „non ti muovere”.
* ''a mușca'' – are echivalentul ''muccicare'' bine păstrat în toată Italia la sud de Roma: marchigiano Ancona ''moška'', Perugia ''moska'', Sicilia Calabria etc. Sardinia ''mossiγa''. ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1109, „morde?”.
* ''pânză'' – Lombardia Trentino Veneto, ''panižel'', „feșe de copil” – termen secundar care a înlocuit lent mai vechiul ''teară'' < ''tela''.
* ''a zgârâia'' < lat. ''excoriare''.
* ''baligă, baltă, beregată, boare, bordei, brad, buză, gheară, mal, măgură, mânz, sterp, țap'' sunt de substrat, dar răspândite și în alte limbi și zone geografice; ''baligă, baltă, sterp, țap'' în Italia, ''beregată, mânz'' în limbile celtice, ''bordei'', germanic, ''buză, mal'', în toată Europa.
* ''gheară'', celtic (cf. port. și sp. ''garra'', labă cu gheare, ca cea de urs sau de vultur). Nimic specific.
* ''balegă'', în sudul Franței, în zona occitană. '''Languedoc:'''
** Claude François Achard, ''Dictionnaire de la Provence et du Comté-Venaissin: Vocabulaire provençal'' 1785, ''velego'': vilainie, saloperie, ordures.
** J. T. Avril, ''Dictionnaire provençal-français, suivi d'un vocabulaire français-provençal'', Edouard Cartier, Imprimeur, Apt, 1839: ''veleguo'': crotte.
** Étienne Garcin, ''Nouveau dictionnaire provençal-français'', Fabre, Draguignan, 1841: ''veleguo'': crotte que l’on prend dans les rues, saloperie, ordures.
** Absent în dicționarul lui Léger Gary (occitană din Tarn) din 1845.
** Jacques Azaïs, ''Dieu, l’homme et la parole, ou la langue primitive'', Imprimerie de Mlle Paul, Béziers 1853: fiente des bêtes à laine: ''bélégo'' languedocien (p. 267).
** Gabriel Azaïs, ''Dictionnaire des idiomes languedociens étymologique, comparatif et technologique'', Delpech Imprimeur, Béziers, 1864: ''belego'': excrément des bêtes à laine en forme de boulettes, crotte /.../ crottes attachées à la toison des animaux.
** Frédéric Mistral, ''Lou trésor dóu Felibrige'', 1878: vol. 2, p. 1094: ''velego'', belego: flocon de laine grasse, mèche de cheveux gras, gringuenaude, (ordure attachée à l’anus) crotte attachée à la laine ou au poil.
** Louis Rouquier, ''Contes a la troubilho'', 1925, fără editură, Levallois-Perret, conte ''Lou Roumiu'', glosat ''fumier de mouton''. Dialectul din Puisserguier, Hérault.
** Jean-Louis Garrot, ''Lexique des mots patois employés à Barre'' ''(Tarn)'': ''bélégo'' glosat ''fumier sec des brebis.'' Și La Salvetat, Olargues, Hérault.
** Périgord St. Pierre de Chignac ''laboulego'' „noroi” și în toată Italia de Nord.
* ''bilaka'', Ceppomorelli, Lombardia, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1174, „sterco di cavallo”.
* ''bilaka, bulaka, ''Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1173, „la bovina”.
* ''bagule'', Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1083, „cacherelli”.
* ''belegot'', Ligornetto ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1077, „lana”.
* ''baltă - palta, pauta'' tot nordul Italiei.
* ''boare'', cf. ital. ''boria'' din *buria > boare ca muria > moare. Meyer-Lübke REW 1219. ''boria'' atestat în Italia: Piemont, și coloniile galo-italice din Molise și Sicilia; Franța ''esbaura'' Annonay „vânt care usucă”; Sicilia, Bronte (colonie galo-italică) ''boria''; Sardinia Cagliari ''boria'' etc.
* ''bordei'' > germanicul ''bordel'' „căsuță” probabil împrumut vechi germanic din sec. III-V.
* ''brad'' - După Ahmad Al-Jallad, Universitatea din Leida (comunicare personală) se poate reconstrui numele ienupărului în proto-semită ca ''burāth'', (← Accad. ''burash'', hebr. ''berosh'', aramaic ''brātā'').
** Dioscoride ''Peri hyles iatrikes, De materia medica'', cartea I, 102, ''kyparissos'', lat. ''cupressus''; 103, ''arkeuthos'', ienupăr ; 104 ''βράϑυ'', sabina; 105 cedru – ceea ce arată clar că e vorba de un conifer, fiind enumerat printre alte conifere. „ (... pasaj interpolat) există două feluri de ''brathy. ''Unul are acele ca de chiparos, dar mai spinos, cu miros greu, înțepător, de ars. E un arbore pitic, care se întinde mai mult pe orizontală. Unii îi folosesc frunzele în loc de tămâie. Celălalt are frunzele ca cele de tamarisc (Tamarix sp.). Acele ambelor specii domolesc ulcerațiile pielii și flegmoanele și cu miere curăță buboaiele...”
** Plinius (''Naturalis Historia'', lib. XII, XXXIX): petunt igitur în Elymaeos arborem bratum, cupresso fusae similem, exalbidis ramis, iucundi odoris accensam – „merg să caute în munții Zagros, în Elam, un arbore ''bratus, ''ca și ''jneapănul ''cu ramuri albe, și miros plăcut dacă se aprind”. Descrierea lui Pliniu se poate referi la ''Juniper sp''. Dacă da, atunci un împrumut iranian nu e verosimil.
** Și herba Sabinae = ''σαβίναβράϑυân Glos. Servii. Hesychius, Glosar βράϑυ: πόατιςϑεοῖςϑυοµένη'' – brathy ''e o iarbă (poa) folosită ca tămâie zeilor.
* ''buză – ''nespecific, în toate limbile Europei: limbi romanice: ''um boz / dua boza ''ALI s.v. ''Labbra'', p. 46 Pragelato. Corticiasca Ticino ''bazleta'' „buze mari” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 106; romanș ''biutscha ''„bot, a face bot”; Lombard Valtellina ''bésc<nowiki>'</nowiki>iulaid. '' lat. ''basiare'', din celtă. Probabil termen celtic.
* ''mal ''proto-Germanic *''melha'' “banc de nisip”: cf. Old Norse ''melr'' „dună de nisip”; isl. ''melur'' „banc de pietriș”. Termenul germanic a fost împrumutat în Saami ''miel<nowiki>'</nowiki>li'' „mal abrupt nisipos”; velș ''moel'' „deal”; fr. Jèrriais (insula Jersey) ''mielle'' „dună de nisip”; rus. мель „banc de nisip”; садиться на мель „a ajunge la mal”.
* ''mal'' nu poate fi dacic, pentru motivul că există în mai toate limbile Europei, și nu are nimic specific. Iar, semantic, e foarte distant de alb. ''mal ''„munte”.
* ''cătun ''nu are atestări vechi în daco-română (un toponim ''Katun'' în anul 1210, spune ''Dicționarul Etimologic al Academiei,''fără să citeze sursa, (cartea lui N. Drăganu, ''Românii în veacurile IX - XIV pe baza toponimiei ''ș''i a onomasticei'') și fără să menționeze că e atestat în Slovacia'', ''nu în România, înainte de venirea românilor în Slovacia, izolat, îndoielnic). Nu e atestat în Transilvania, (e absent și în cuprinzătorul ''Lexicon de la Buda ''din 1825); rar în Moldova, ''cotună, ''cu vocalism slav. Frecvent în sudul Munteniei; are toate semnalmentele unui împrumut tardiv dintr-o limbă balcanică. Contra ipotezei lui Drăganu, v. și obiecțiile lui István Kniesza, ''Pseudorumänen in Pannonien und in den NordKarpathien'', în ''Archivum Europae Centro-Orientalis - Tome 1.'' 1935, (pag. 97-220), pag. 166.
* ''gata, gard, groapă ''sunt slave.
* ''burlan ''e turcesc, un împrumut târziu, din tc. ''borulama ''„țevărie” din tc. ''boru ''„țeavă”.

25 de cuvinte dintr-o listă de 155, pe lângă multe alte etimologii controversate, 15% au cu siguranță alte origini decât cele oferite de autor. Russu e un lingvist slab. Uneori refuză etimologii evidente pentru dificultăți fonetice sau semantice; alteori trece peste ele cu neglijență.

'''Grigore Brâncuș'''

Grigore Brâncuș, în mai multe studii printre care ''Istoria limbii române, ''2005, p. 48–49, oferă următoarea listă, nu mult diferită:
{| class="wikitable"
| abure, argea, baci, balaur, bală, balegă, baltă, bardz (alb), bască (lână tunsă), bâlc, brad, brânză, brâu, brusture, buc, bucur, bunget, buză, călbează, căpuşă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciucă „vârf de deal, pisc”, ciuf „moţ de păr”, ciump, a ciupi, ciut (şi şut), coacăză, copac, copil, curpen, cursă, fărâmă, fluier, gard, gata, ghimpe, ghionoaie, ghiuj, grapă, gresie, groapă, grumaz, grunz „bulgăraş, cocoloş”, guşă, a hămesi, jumătate, îndelete, leurdă „usturoi sălbatic”, mal, mare ''adj''., mazăre, măgar,măgură, mărar, mânz, moş, mugur, murg, muşcoi, năpârcă, noian, pârâu, pupăză, raţă, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, sâmbure, spânz, strepede, strugure, strungă, șopârlă, știră, țap, ţarc, ţeapă, urdă, vatră, viezure (şi vizuină), zară, zgardă.
'''Nesigure''': băiat, băl, brâncă (boala cu acest nume) bulz, burduf, burtă, codru, Crăciun, creţ, a cruţa, a curma, daltă, a dărâma, fluture, lai „negru”, mătură, mire, negură, păstaie, scorbură, spuză, stăpân, sterp, stână, traistă.
|}

'''Cuvinte din substratul italian'''

Printre multe altele: ''brâu/brâne, ciuf, cioară, grapă, rață, stearpă, țap'' sunt de substrat, dar vin din substratul italian, fiindcă le găsim în Italia.
* ''brâu, ''ital. ''brena'', în Veneto, ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1234, „briglia”. proto-sl. *''brъnja'' ”hamuri, ''suit of armour''” slava veche ''brъnję'' ‘harness, suit of armour’; rus ''brónjá, bron'' f. ‘zale, hamuri’; sârb''brnjica'' ‘botniță’ ceha veche ''brně ''”armură” din proto-germanic. *''brunj''ō- ‘hamuri, ''breastplate''’ Goth. ''brunjo'' f.; OHG ''brunna'', ''brunia''; MHG ''brünne'', ''brünje'' ‘harness, coat of mail’; germ.''Brünne ''„diverse armuri, cămașă de zale etc.”; OE ''byrne'' f.; OS ''brunnia'' f.; ON ''brynja'' f. (Saskia Pronk-Tiethoff, s. v.).
Termenul italian și cel românesc sunt mult mai apropiate, fiindcă au sensul de ''hamuri. ''Și în germ. și în slavă sensul de ''zale, armură ''e cel mai frecvent, cel de ''hamuri ''aproape inexistent.
* ''ciuf'', ital. ''ciuffo''.
* ''cioară'', ital. ''čola, čaola, čoris'' în ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 502, ”cornacchia” Veneto, Ladinia, Friuli, dar și Piemont; Provence ''tsaurio'' Névache'', chàoulia'' Barcelonnette.
* ''grapă'' – a fost neglijată înrudirea cu friul. ''grapa ''(SSI, harta 1430 „erpice”) considerat de lingviști grăbiți ca fiind un slavism din friulană. Dar provens. ''crebi'' Puy-de-Dôme „grapă” ne arată că termenul există la un nivel romanic foarte vechi.
* ''rață'', în Friuli și Emilia Romagna, Bologna ''rizzòn'' „rățoi” / Franța, occitan ''ritou ''masc''. ''St. Pierre de Chignac, Périgord; ''rit, rital, ritard, ritàs, riton'' masc. (Aveyron, Lot, Tarn, Lot-et-Garonne, Tarn-et- Garonne); ''rita'' fem. ibid. + Cantal, Gironde, Lozère. (Thésoc) // Jean Bodon, ''La montanha negra'': Sul ser, tres ''ritas'' venguèron nadar: la ''rita'' negra primièira, puèi la grisa, puèi la blanca. / Malvezin, p. 254. / ''rite'', masc. ''riton ''Périgord. ''rit ''Montpellier.
* ''stearpă'', în toată Italia.
* '' țap'', în jurul Romei, ''tsappu'' ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1080, „becco”.

'''Cuvinte latine'''

* ''fluier, jumătate, îndelete, negură, spuză ''sunt latine.
* ''flabeolum, dimidietas, dilecte, nebula, spodia'' – cu evoluție fonetică normală.
* ''nebula ''dă în nordul Italiei ''nivura'' (Liguria) și ''nigula ''(Lombardia, Veneto) și chiar ''negula ''(Latsch Zuoz, romanș, Elveția) ''nugra ''(Olivoto, Canton Ticino) și, ''nuru ''(Chironico, Canton Ticino) și ''un nür, negür ''(Corticiasca, Ticino).
SSI, harta 364, ''(il cielo e) nuvoloso.''
* ''fluier'' are echivalenți decenți în franceza veche, occitană și catalană: fr. Iohannes de Garlandia ''De mensurabili musica,'' append. 15, 25: Et iste modus sumitur ''flaiolis''. // Guillaume de Machaut, ''Dit dou Lion'': Au ''flaiol'' et au taburel; occit. ''fiular, ''a fluiera, Saint-Bonnet-le-Château ''fyura, ''ALF harta 1231 „siffler”.
* ''măgar ''e un balcanism de origine semitică (proto-semitic *ḥimār-, accadian ''imēru'', ugaritic ''hmr'', aramaic ''ḥămārā'','' hebr. רומח''hamor ''„măgar” > greacă ''gomár'' > alban. ''gomár'' > bulg. магаре''magare'' > rom.); ''mărar ''din gr. ''Μάραϑρονmarathron. ''
* ''măgură ''are, desigur, echivalent în albaneză, ceea ce nu înseamnă nimic. Mai există și ''Mogorro ''în Sardinia, și cuvântul a existat și în Spania: ''Cartulari de Sant Cugat de Valles'', act de vânzare, anul 908: usque ad collum inter duos signos et inde vadit usque ad collum que dicunt Collo Formici et pergit per summa ''mucera'' de monte Cavallare...
** Italia, Istria, Pirano ''Monte Mogoron. ''
** Spania Sierra de Cuenca ''Mogorrita, Mogorra de la Hoya, Mogorrón. ''
** Spania Avila ''Mogorra de Robledillo, Mogorra de(l) Helechar. ''
** Spania Toledo ''Mogorro''; Spania Extremadura Caceres ''Mogorro del Vilano. ''
** Sardinia Oristano ''Mogoredda ''(transcr. ital. hipercorect. ''Mogorella'') și'' Mogoro. ''
** Sardinia Nuoro ''Monte Maguri. ''etc. etc. etc.
E vorba de un cuvânt mediteranean vechi, care n-are nimic specific dacic:
* ''ghionoaie'' e, desigur, derivat din ''găunos < caună, ''despre care au existat discuții lungi, și care e latin.
* ''mare'' adj. e celtic.
Lingviștii români au afirmat că nu pot exista cuvinte celtice în română. Cu toate acestea, Gallia Cisalpină acoperea tot nordul Italiei (Aosta, Piemont, Liguria, Trento, Tirol, Lombardia, Veneto, Friuli, Emilia) 100 000 de kmp, aproape o treime din teritoriul peninsulei Italice. Galia Cisalpină era la 300 de km de Roma. Celții care atacă Roma vin din Sena Gallia, de la 300 de km de Roma. Romanii cuceresc și romanizează Galia Cisalpină, dar populația acesteia e una celtică. În zonele înalte ale Alpilor, romanii ajung tardiv, în jurul erei noastre. Între Milano și Como sunt 60 de km. Pe verticală. Romanii așteaptă două secole după cucerirea Mediolanului ca să urce pieptiș și să cucerească vârfurile Alpilor. Putem deci, presupune că latina din Gallia Cisalpină era o latină învățată de celți. ''O treime din Italia e locuită de celți romanizați târziu. ''

Evoluții fonetice inexplicabile: ''quattuor > patru'';'' equa > iapă'' se pot explica prin limba galilor (''patru, epo''-, velș ''pedwar'').

Pe lista cuvintelor nesigure, ''băl, bălai, daltă ''sunt slave.
A afirma că ''daltă'' e dacic, în condițiile în care celelalte nume de unelte sunt slave (clește, nicovală, lopată, greblă) e neștiințific.
* ''mătură'' e slav; deși dificultățile fonetice sunt mari, a-l explica prin substrat e o înlocuire de tip ''obscurum per obscurius'', „a explica ceva nedeslușit prin ceva încă și mai neclar”.
* ''scorbură ''e probabil latin, fiindcă are echivalenți dialectali în Italia (SSI harta 534 ''(un albero) incavato'', arbore scorburos: Rovegno, Liguria ''zgarbu, ''și Corneliano d’Alba ''žgarbela'' (scorbură) Mombaruzzo ''žgarbulon. ''
* ''stăpân ''posibil iranian, ''sterp ''din substratul italian.
* ''stăpân ''e de origine iraniană. Triburile iraniene au locuit în Moldova și Dobrogea în Antichitate, apoi s-au retras, și o parte din ei au revenit cu maghiarii în sec. IX. Are acelaș sufix ca și ''cioban'': persanul ''ciupan ''ناپوچ > iran. veche *''fšupāna > * fšu- „oaie, vită” și * pān- „a păzi” venit din persană în turcă sau cumană, ''çoban''. Turcmenă ''çopan'', azeră ''çoban, ''uzbecă ''cho'pon, ''kazahă ''шопан'' šopan; uigură ''čopan''. Termenul e analizabil în vechea persană (oaie+păzitor), deci e persan.''
* ''traistă ''din gr. ''τάγιστρον'', ''ταγιστήριον'' „sac pentru mâncare” atestat tardiv, la Nicetas Choniates, sec. XII, din gr. bizantinăταγίζω „a hrăni”, atestat și el târziu, abia în Teofan Cronograful, sec. IX. Termen militar. Primele contexte se referă la hrana cailor. Decent etimologizat în DEX (nu s-o fi uitat în DEX academicianul Brâncuș?).

88 de cuvinte „sigure”, și un total de 113 cuvinte. Dintre acestea:
''balegă, bălai, baltă, brad, brâu, buză, cătun,
cioară, ciuf, fărâmă, fluier, gard,
gata, ghionoaie, grapă, groapă, gușă,
jumătate, îndelete, mal, mare, măgar,
măgură, mărar, rață, țap, daltă,
mătură, negură, scorbură, spuză, stăpân,
sterp, traistă''.
34 de cuvinte cu etimologie cunoscută și care sigur NU fac parte din substratul dacic al limbii române. E vorba de aproape o treime.

Lista e foarte șubredă, chiar pentru un academician. Faptul că un cuvânt există în română și albaneză nu înseamnă, automat, că e cuvânt de substrat sau dacic. Româna și albaneza au în comun cel puțin cinci straturi distincte de vocabular:
- cuvinte de substrat în română, autohtone în albaneză,
- împrumuturi celtice vechi în cele două limbi,
- latine moștenite în română, împrumutate din lat. în albaneză, slave, grecești, turcești.

=== Concluzii ===

Putem vorbi despre un vocabular de substrat în limba română. Substrat, însă, nu înseamnă neapărat „dacic”. E posibil să existe cuvinte dacice în substratul limbii române, dar, cum cunoaștem foarte puține cuvinte dacice, unul e cert, ''roborasta / brusture, ''din Dioscoride, și al doilea e probabil (druete „lemn”).
Un cuvânt care există în română și albaneză (dar nu e latin nici slav) nu trebuie imediat identificat ca fiind dacic, tracic sau ilir, ci trebuie verificat dacă nu există și în alte limbi romanice.
Cuvinte care există deja în Italia și Franța, dar nu în latină, pot fi puse pe seama substratului italic prelatin, a substratului celtic din Italia și Franța, și poate și a substratului pre-celtic. Alte cuvinte (''brad, măgură, mal'') au o răspândire mare în Europa și nu au nici un specific local.
Substratul limbii române '''NU '''e un tot unitar, ci o categorie negativă – cuvinte vechi, dar care nu sunt nici latine, nici slave.
De aceea, tentative ca cea a lui Sorin Paliga, ''Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian, ''200 de pagini de cuvinte și toponimie presupus traco-dacice, fără nici un cuvânt dacic – sunt supuse eșecului de la bun început. Cartea, finanțată de compania de transportat gunoaie a lui Silviu Prigoană, Rosal Grup, cu care Sorin Paliga a făcut afaceri în perioada în care era primar al sectorului III București, este și ea reciclabilă.

=== Bibliografie ===

* Aebischer, Paul, ''Les pluriels analogiques en -ora dans ler chartes latines de l’Italie'', în ''Archivium Latinitatis Medii Aevi'', vol. 8, 1933.
* Avril, J. T., ''Dictionnaire provençal-français'', Edouard Cartier imprimeurlibraire, Apt, 1839 (provensal).
* Bouvier, Jean Claude. Claude Martel, ''Atlas linguistique et ethnographique de la Provence'', CNRS, 1975 (occit.).
* Dori, Nino, Aldo Onorati, Giorgio Sirilli, Piero Torregiani, ''Vocabolario del dialetto albanense'', Albano Laziale, 2006 (Laziale).
* Duch, Célestin, Henri Béjean, ''Le patois de Tignes (Savoie)'', ELLUG, Grenoble, 1998 (romand).
* Gardani, Francesco, ''Dynamics of Morphological Productivity : The Evolution of Noun Classes from Latin to Italian'', Brill, Leiden, 2013.
* Grange, Didier, ''Lexique descriptif occitan - français du vivaro-alpin au nord du Velay et du Vivarais'', 2008 (occitan).
* Lepri, Luigi, Daniele Vitali, ''Dizionario bolognese-italiano, italianobolognese'', Edizioni Pendragon, Bologna, 2009 (lomb.).
* Liautaud, René, ''Essai de lexique français-entraunois avec correspondances en niçois'', CNDP, 1985 (occitan gavot).
* Pietro, Gerardo di, ''Vocabolario del dialetto morrese con cenni di grammatica'', 2004 s. l. (Campania).
* Robez-Ferraris, Jacqueline, ''Particularités du français parlé dans la région de Morez, Haut-Jura'', ELLUG, Grenoble, 1995 (franco-provens., romandă).
* Ungureanu, Dan, ''Româna şi dialectele italiene'', Bucureşti, Editura Academiei Române, 2016.
* Zolt, Germano de, ''Dizionario del dialetto ladino di Campolongo di Cadore'', Istituto bellunese di ricerche sociali e culturali, Belluno,1986.

Articol/Dezbateri/Dan Ungureanu - Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.

2022-05-08T14:08:15Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Dan Ungureanu.jpg|thumb|right|alt=Dan Ungureanu|Dan Ungureanu]]
'''Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.'''

de conf. dr. Dan Ungureanu (Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad)

publicat în 2017, ''Journal of Humanistic and Social Studies''

Internetul a schimbat destul de mult natura studiilor lexicologice. Datele disponibile pe Internet sunt, cel mai adesea, compilate din mai multe surse, fiabile sau nu. În această situație, rezultatul e anonim și nu mai știm care lingvist cauționează, prin cercetările lui, originea unui cuvânt sau a altuia.

Trebuie să lămurim o confuzie: cuvânt de substrat nu înseamnă neapărat „cuvânt dacic”. Despre limba dacilor nu știm, științific, nimic. Avem un număr mic de nume de persoane, care pot însemna orice, un număr de toponime, care pot însemna orice. A spune că un cuvânt „e dacic” înseamnă, științific vorbind, că există în română și în albaneză, DAR nu există în nici o altă limbă cu care româna e înrudită. Pe măsură ce avansează cercetarea însă, diverse cuvinte se regăsesc în dialectele din Italia și Franța. Cuvintele noastre dacice, patriotic-neaoșe, se împuținează.

Faptul că un cuvânt există în română și în albaneză, dar nu și în alte limbi, nu înseamnă mare lucru. Etimologia lexicului albanez are încă multe lacune. De exemplu: ''brâu, brâne'' există în albaneză și română. E oare cuvânt de substrat? Nu. Cuvântul există în limbile germanice, de unde a fost împrumutat în proto-slavă. E probabil un împrumut slav vechi.

[[Fișier:Ungureanu-1.png|miniatura|alt=(în Ricard Christophe de Villeneuve, Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas, Marseille, 1821, p. 886) |(în Ricard Christophe de Villeneuve, ''Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas'', Marseille, 1821, p. 886) ]]

''Barză''? În Oltenia și Banatul de munte a existat masculinul ''bardoș''
id. Adjectivul ''barz, breaz'' „cu dungă albă pe bot” a fost chiar mai răspândit. A fost legat de alb. ''bardhë'' „alb”. În provensală există ''bardet'' „petite aigrette, héron garzette”, ''Ardea garzetta'', egreta mică, pasăre asemănătoare berzei.

Tot în Franța, în regiunea Morez, există adj. ''bayard'' „cu pată albă pe bot” (din *''bard'', contaminat cu fr. ''bayard'' „murg”). Vedem că ambele cuvinte sunt, într-adevăr, de substrat, și probabil înrudite între ele.

Vom discuta mai jos cercetările lui Ion I. Russu și ale lui Grigore Brâncuș, oarecum consacrate.

Ion I. Russu, ''Etnogeneza românilor'', 1981, cuprinde 168 de cuvinte care ar fi, după părerea autorului, de substrat. Ion I. Russu a fost de meserie istoric și arheolog, nu lingvist. Cartea sa e alcătuită din conspecte oțioase cu etimologii oferite de alți autori, citate in extenso, și acceptate sau respinse temperamental.

'''Lista lui Russu'''

Cuprindem mai jos 155 din cele 168 de cuvinte propuse de Ion I. Russu ca dacice, în cartea sa ''Etnogeneza românilor'':
{| class="wikitable"
| abur, acăța, a adia, a ameți, amurg, a anina, aprig, argea, a arunca, baci, baier, baligă, baltă, barză, bască, balaur, a băga, băiat, beregată, boare, bordei, brad, brândușă, brânză, brusture, a se bucura, bunget, burlan, burtă, butuc, butură, buză, caier, cață, căciulă, căpușă, căpută, cătun, cârlan, cârlig, copac, copil, creț, a cruța, a curma, curpăn, cursă, a dărâma, darari, daș, a dărâma, a deretica, a descurca, a desghina, a dezbăra, dop, droaie, fărâmă, gard, gata, gălbează, genune, gheară, ghes, ghimpe, ghionoaie, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, a se gudura, gușă, a încurca, a înghina, a îngurzi, a înseila, a întrema, leagăn, a lepăda, lespede, a leșina, mal, mazăre, măceș, a mădări, măgură, mărcat, mătură, melc, mieriu, mire, mistreț, a mișca, a mușca, mânz, morman, moș, mugure, murg, mușat, năpârcă, nițel, noian, păstaie, a păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea, a răbda, reazem, a ridica, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, a se scula, a scurma, sâmbure, spânz, sterp, străghiată, strepede, strugure, strungă, a sugruma, a sugușa, șale, șiră, șopârlă, șoric, șut, tare, țap, țarc, țăruș, a se uita, undrea, a urca, urcior, urdă, a urdina, urdoare, vatră, a vătăma, vătui, viezure, viscol, zară, zăr, a zburda, zestre, zgardă, a zgârâia.
|}

'''Cuvinte de origine latină'''

* ''a arunca, baier, fărâmă, gușă, lespede, a leșina, a mișca, a mușca, pânză, a ridica, a zgârâia'' sunt romanice și deci nu pot fi nici dacice, nici de substrat.
* ''a arunca'' – provensal ''arrancar'', franco-provensal Entremont ''arroutschi'' „jeter”, poate și Calabr. Mesoraca ''arringare'' „lanciare, gettare”.
* ''baier, baieră'' – din lat. ''baiula'', romanș sursilvan ''baila'' '''I''' f, 1. Seil n, Strick m, Leitseil n. – „funie, lesă” și ''bera'' '''II''' f, (vereinz.) kurzer Hanfstrick; ~ da rentar, Bindestrick m. – „funie” (Alexi Decurtins).
* ''fărâmă'' < ''a sfărâma'' < ''*ex-fragmentare'' x ''*ex-formare'', atestat în Italia de S.
* ''gușă'' – ladină ''goš'' „gușă, goâtre, Kropf”: Fassano, Val Gardena ''gosc’'', Selvano ''gos'', tosc. ''gozzo'', Rovigno ''guṣo'', fr. ''gosier''.
* ''lespede'' – din ''lapidem xlausa'', cuvânt-valiză.
Există și în italiană asemenea cuvinte hibride – ''pietra'' + ''lastra'' = ''pyastra'' (Prunetta, Toscana).
* ''a leșina'' – romanș ''lišná'' „a aluneca”, sard ''lascinare'' „a aluneca” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 847, „sdrucciolare”.
* ''a mișca'', ''meša'' „a se mișca” Liguria, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1647, „non ti muovere”.
* ''a mușca'' – are echivalentul ''muccicare'' bine păstrat în toată Italia la sud de Roma: marchigiano Ancona ''moška'', Perugia ''moska'', Sicilia Calabria etc. Sardinia ''mossiγa''. ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1109, „morde?”.
* ''pânză'' – Lombardia Trentino Veneto, ''panižel'', „feșe de copil” – termen secundar care a înlocuit lent mai vechiul ''teară'' < ''tela''.
* ''a zgârâia'' < lat. ''excoriare''.
* ''baligă, baltă, beregată, boare, bordei, brad, buză, gheară, mal, măgură, mânz, sterp, țap'' sunt de substrat, dar răspândite și în alte limbi și zone geografice; ''baligă, baltă, sterp, țap'' în Italia, ''beregată, mânz'' în limbile celtice, ''bordei'', germanic, ''buză, mal'', în toată Europa.
* ''gheară'', celtic (cf. port. și sp. ''garra'', labă cu gheare, ca cea de urs sau de vultur). Nimic specific.
* ''balegă'', în sudul Franței, în zona occitană. '''Languedoc:'''
** Claude François Achard, ''Dictionnaire de la Provence et du Comté-Venaissin: Vocabulaire provençal'' 1785, ''velego'': vilainie, saloperie, ordures.
** J. T. Avril, ''Dictionnaire provençal-français, suivi d'un vocabulaire français-provençal'', Edouard Cartier, Imprimeur, Apt, 1839: ''veleguo'': crotte.
** Étienne Garcin, ''Nouveau dictionnaire provençal-français'', Fabre, Draguignan, 1841: ''veleguo'': crotte que l’on prend dans les rues, saloperie, ordures.
** Absent în dicționarul lui Léger Gary (occitană din Tarn) din 1845.
** Jacques Azaïs, ''Dieu, l’homme et la parole, ou la langue primitive'', Imprimerie de Mlle Paul, Béziers 1853: fiente des bêtes à laine: ''bélégo'' languedocien (p. 267).
** Gabriel Azaïs, ''Dictionnaire des idiomes languedociens étymologique, comparatif et technologique'', Delpech Imprimeur, Béziers, 1864: ''belego'': excrément des bêtes à laine en forme de boulettes, crotte /.../ crottes attachées à la toison des animaux.
** Frédéric Mistral, ''Lou trésor dóu Felibrige'', 1878: vol. 2, p. 1094: ''velego'', belego: flocon de laine grasse, mèche de cheveux gras, gringuenaude, (ordure attachée à l’anus) crotte attachée à la laine ou au poil.
** Louis Rouquier, ''Contes a la troubilho'', 1925, fără editură, Levallois-Perret, conte ''Lou Roumiu'', glosat ''fumier de mouton''. Dialectul din Puisserguier, Hérault.
** Jean-Louis Garrot, ''Lexique des mots patois employés à Barre'' ''(Tarn)'': ''bélégo'' glosat ''fumier sec des brebis.'' Și La Salvetat, Olargues, Hérault.
** Périgord St. Pierre de Chignac ''laboulego'' „noroi” și în toată Italia de Nord.
* ''bilaka'', Ceppomorelli, Lombardia, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1174, „sterco di cavallo”.
* ''bilaka, bulaka, ''Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1173, „la bovina”.
* ''bagule'', Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1083, „cacherelli”.
* ''belegot'', Ligornetto ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1077, „lana”.
* ''baltă - palta, pauta'' tot nordul Italiei.
* ''boare'', cf. ital. ''boria'' din *buria > boare ca muria > moare. Meyer-Lübke REW 1219. ''boria'' atestat în Italia: Piemont, și coloniile galo-italice din Molise și Sicilia; Franța ''esbaura'' Annonay „vânt care usucă”; Sicilia, Bronte (colonie galo-italică) ''boria''; Sardinia Cagliari ''boria'' etc.
* ''bordei'' > germanicul ''bordel'' „căsuță” probabil împrumut vechi germanic din sec. III-V.
* ''brad'' - După Ahmad Al-Jallad, Universitatea din Leida (comunicare personală) se poate reconstrui numele ienupărului în proto-semită ca ''burāth'', (← Accad. ''burash'', hebr. ''berosh'', aramaic ''brātā'').
** Dioscoride ''Peri hyles iatrikes, De materia medica'', cartea I, 102, ''kyparissos'', lat. ''cupressus''; 103, ''arkeuthos'', ienupăr ; 104 ''βράϑυ'', sabina; 105 cedru – ceea ce arată clar că e vorba de un conifer, fiind enumerat printre alte conifere. „ (... pasaj interpolat) există două feluri de ''brathy. ''Unul are acele ca de chiparos, dar mai spinos, cu miros greu, înțepător, de ars. E un arbore pitic, care se întinde mai mult pe orizontală. Unii îi folosesc frunzele în loc de tămâie. Celălalt are frunzele ca cele de tamarisc (Tamarix sp.). Acele ambelor specii domolesc ulcerațiile pielii și flegmoanele și cu miere curăță buboaiele...”
** Plinius (''Naturalis Historia'', lib. XII, XXXIX): petunt igitur în Elymaeos arborem bratum, cupresso fusae similem, exalbidis ramis, iucundi odoris accensam – „merg să caute în munții Zagros, în Elam, un arbore ''bratus, ''ca și ''jneapănul ''cu ramuri albe, și miros plăcut dacă se aprind”. Descrierea lui Pliniu se poate referi la ''Juniper sp''. Dacă da, atunci un împrumut iranian nu e verosimil.
** Și herba Sabinae = ''σαβίναβράϑυân Glos. Servii. Hesychius, Glosar βράϑυ: πόατιςϑεοῖςϑυοµένη'' – brathy ''e o iarbă (poa) folosită ca tămâie zeilor.
* ''buză – ''nespecific, în toate limbile Europei: limbi romanice: ''um boz / dua boza ''ALI s.v. ''Labbra'', p. 46 Pragelato.
Corticiasca Ticino ''bazleta'' „buze mari” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 106; romanș ''biutscha ''„bot, a face bot”; Lombard Valtellina ''bésc<nowiki>'</nowiki>iulaid. ''
lat. ''basiare'', din celtă. Probabil termen celtic.
* ''mal ''proto-Germanic *''melha'' “banc de nisip”: cf. Old Norse ''melr'' „dună de nisip”; isl. ''melur'' „banc de pietriș”. Termenul germanic a fost împrumutat în Saami ''miel<nowiki>'</nowiki>li'' „mal abrupt nisipos”; velș ''moel'' „deal”; fr. Jèrriais (insula Jersey) ''mielle'' „dună de nisip”; rus. мель „banc de nisip”; садиться на мель „a ajunge la mal”.
* ''mal'' nu poate fi dacic, pentru motivul că există în mai toate limbile Europei, și nu are nimic specific. Iar, semantic, e foarte distant de alb. ''mal ''„munte”.
* ''cătun ''nu are atestări vechi în daco-română (un toponim ''Katun'' în anul 1210, spune ''Dicționarul Etimologic al Academiei,''fără să citeze sursa, (cartea lui N. Drăganu, ''Românii în veacurile IX - XIV pe baza toponimiei ''ș''i a onomasticei'') și fără să menționeze că e atestat în Slovacia'', ''nu în România, înainte de venirea românilor în Slovacia, izolat, îndoielnic). Nu e atestat în Transilvania, (e absent și în cuprinzătorul ''Lexicon de la Buda ''din 1825); rar în Moldova, ''cotună, ''cu vocalism slav. Frecvent în sudul Munteniei; are toate semnalmentele unui împrumut tardiv dintr-o limbă balcanică. Contra ipotezei lui Drăganu, v. și obiecțiile lui István Kniesza, ''Pseudorumänen in Pannonien und in den NordKarpathien'', în ''Archivum Europae Centro-Orientalis - Tome 1.'' 1935, (pag. 97-220), pag. 166.
* ''gata, gard, groapă ''sunt slave.
* ''burlan ''e turcesc, un împrumut târziu, din tc. ''borulama ''„țevărie” din tc. ''boru ''„țeavă”.

25 de cuvinte dintr-o listă de 155, pe lângă multe alte etimologii controversate, 15% au cu siguranță alte origini decât cele oferite de autor. Russu e un lingvist slab. Uneori refuză etimologii evidente pentru dificultăți fonetice sau semantice; alteori trece peste ele cu neglijență.

'''Grigore Brâncuș'''

Grigore Brâncuș, în mai multe studii printre care ''Istoria limbii române, ''2005, p. 48–49, oferă următoarea listă, nu mult diferită:
{| class="wikitable"
| abure, argea, baci, balaur, bală, balegă, baltă, bardz (alb), bască (lână tunsă), bâlc, brad, brânză, brâu, brusture, buc, bucur, bunget, buză, călbează, căpuşă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciucă „vârf de deal, pisc”, ciuf „moţ de păr”, ciump, a ciupi, ciut (şi şut), coacăză, copac, copil, curpen, cursă, fărâmă, fluier, gard, gata, ghimpe, ghionoaie, ghiuj, grapă, gresie, groapă, grumaz, grunz „bulgăraş, cocoloş”, guşă, a hămesi, jumătate, îndelete, leurdă „usturoi sălbatic”, mal, mare ''adj''., mazăre, măgar,măgură, mărar, mânz, moş, mugur, murg, muşcoi, năpârcă, noian, pârâu, pupăză, raţă, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, sâmbure, spânz, strepede, strugure, strungă, șopârlă, știră, țap, ţarc, ţeapă, urdă, vatră, viezure (şi vizuină), zară, zgardă.
'''Nesigure''': băiat, băl, brâncă (boala cu acest nume) bulz, burduf, burtă, codru, Crăciun, creţ, a cruţa, a curma, daltă, a dărâma, fluture, lai „negru”, mătură, mire, negură, păstaie, scorbură, spuză, stăpân, sterp, stână, traistă.
|}

'''Cuvinte din substratul italian'''

Printre multe altele: ''brâu/brâne, ciuf, cioară, grapă, rață, stearpă, țap'' sunt de substrat, dar vin din substratul italian, fiindcă le găsim în Italia.
* ''brâu, ''ital. ''brena'', în Veneto, ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1234, „briglia”. proto-sl. *''brъnja'' ”hamuri, ''suit of armour''” slava veche ''brъnję'' ‘harness, suit of armour’; rus ''brónjá, bron'' f. ‘zale, hamuri’; sârb''brnjica'' ‘botniță’ ceha veche ''brně ''”armură” din proto-germanic. *''brunj''ō- ‘hamuri, ''breastplate''’ Goth. ''brunjo'' f.; OHG ''brunna'', ''brunia''; MHG ''brünne'', ''brünje'' ‘harness, coat of mail’; germ.''Brünne ''„diverse armuri, cămașă de zale etc.”; OE ''byrne'' f.; OS ''brunnia'' f.; ON ''brynja'' f. (Saskia Pronk-Tiethoff, s. v.).
Termenul italian și cel românesc sunt mult mai apropiate, fiindcă au sensul de ''hamuri. ''Și în germ. și în slavă sensul de ''zale, armură ''e cel mai frecvent, cel de ''hamuri ''aproape inexistent.
* ''ciuf'', ital. ''ciuffo''.
* ''cioară'', ital. ''čola, čaola, čoris'' în ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 502, ”cornacchia” Veneto, Ladinia, Friuli, dar și Piemont; Provence ''tsaurio'' Névache'', chàoulia'' Barcelonnette.
* ''grapă'' – a fost neglijată înrudirea cu friul. ''grapa ''(SSI, harta 1430 „erpice”) considerat de lingviști grăbiți ca fiind un slavism din friulană. Dar provens. ''crebi'' Puy-de-Dôme „grapă” ne arată că termenul există la un nivel romanic foarte vechi.
* ''rață'', în Friuli și Emilia Romagna, Bologna ''rizzòn'' „rățoi” / Franța, occitan ''ritou ''masc''. ''St. Pierre de Chignac, Périgord; ''rit, rital, ritard, ritàs, riton'' masc. (Aveyron, Lot, Tarn, Lot-et-Garonne, Tarn-et- Garonne); ''rita'' fem. ibid. + Cantal, Gironde, Lozère. (Thésoc) // Jean Bodon, ''La montanha negra'': Sul ser, tres ''ritas'' venguèron nadar: la ''rita'' negra primièira, puèi la grisa, puèi la blanca. / Malvezin, p. 254. / ''rite'', masc. ''riton ''Périgord. ''rit ''Montpellier.
* ''stearpă'', în toată Italia.
* '' țap'', în jurul Romei, ''tsappu'' ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1080, „becco”.

'''Cuvinte latine'''

* ''fluier, jumătate, îndelete, negură, spuză ''sunt latine.
* ''flabeolum, dimidietas, dilecte, nebula, spodia'' – cu evoluție fonetică normală.
* ''nebula ''dă în nordul Italiei ''nivura'' (Liguria) și ''nigula ''(Lombardia, Veneto) și chiar ''negula ''(Latsch Zuoz, romanș, Elveția) ''nugra ''(Olivoto, Canton Ticino) și, ''nuru ''(Chironico, Canton Ticino) și ''un nür, negür ''(Corticiasca, Ticino).
SSI, harta 364, ''(il cielo e) nuvoloso.''
* ''fluier'' are echivalenți decenți în franceza veche, occitană și catalană: fr. Iohannes de Garlandia ''De mensurabili musica,'' append. 15, 25: Et iste modus sumitur ''flaiolis''. // Guillaume de Machaut, ''Dit dou Lion'': Au ''flaiol'' et au taburel; occit. ''fiular, ''a fluiera, Saint-Bonnet-le-Château ''fyura, ''ALF harta 1231 „siffler”.
* ''măgar ''e un balcanism de origine semitică (proto-semitic *ḥimār-, accadian ''imēru'', ugaritic ''hmr'', aramaic ''ḥămārā'','' hebr. רומח''hamor ''„măgar” > greacă ''gomár'' > alban. ''gomár'' > bulg. магаре''magare'' > rom.); ''mărar ''din gr. ''Μάραϑρονmarathron. ''
* ''măgură ''are, desigur, echivalent în albaneză, ceea ce nu înseamnă nimic. Mai există și ''Mogorro ''în Sardinia, și cuvântul a existat și în Spania: ''Cartulari de Sant Cugat de Valles'', act de vânzare, anul 908: usque ad collum inter duos signos et inde vadit usque ad collum que dicunt Collo Formici et pergit per summa ''mucera'' de monte Cavallare...
** Italia, Istria, Pirano ''Monte Mogoron. ''
** Spania Sierra de Cuenca ''Mogorrita, Mogorra de la Hoya, Mogorrón. ''
** Spania Avila ''Mogorra de Robledillo, Mogorra de(l) Helechar. ''
** Spania Toledo ''Mogorro''; Spania Extremadura Caceres ''Mogorro del Vilano. ''
** Sardinia Oristano ''Mogoredda ''(transcr. ital. hipercorect. ''Mogorella'') și'' Mogoro. ''
** Sardinia Nuoro ''Monte Maguri. ''etc. etc. etc.
E vorba de un cuvânt mediteranean vechi, care n-are nimic specific dacic:
* ''ghionoaie'' e, desigur, derivat din ''găunos < caună, ''despre care au existat discuții lungi, și care e latin.
* ''mare'' adj. e celtic.
Lingviștii români au afirmat că nu pot exista cuvinte celtice în română. Cu toate acestea, Gallia Cisalpină acoperea tot nordul Italiei (Aosta, Piemont, Liguria, Trento, Tirol, Lombardia, Veneto, Friuli, Emilia) 100 000 de kmp, aproape o treime din teritoriul peninsulei Italice. Galia Cisalpină era la 300 de km de Roma. Celții care atacă Roma vin din Sena Gallia, de la 300 de km de Roma. Romanii cuceresc și romanizează Galia Cisalpină, dar populația acesteia e una celtică. În zonele înalte ale Alpilor, romanii ajung tardiv, în jurul erei noastre. Între Milano și Como sunt 60 de km. Pe verticală. Romanii așteaptă două secole după cucerirea Mediolanului ca să urce pieptiș și să cucerească vârfurile Alpilor. Putem deci, presupune că latina din Gallia Cisalpină era o latină învățată de celți. ''O treime din Italia e locuită de celți romanizați târziu. ''

Evoluții fonetice inexplicabile: ''quattuor > patru'';'' equa > iapă'' se pot explica prin limba galilor (''patru, epo''-, velș ''pedwar'').

Pe lista cuvintelor nesigure, ''băl, bălai, daltă ''sunt slave.
A afirma că ''daltă'' e dacic, în condițiile în care celelalte nume de unelte sunt slave (clește, nicovală, lopată, greblă) e neștiințific.
* ''mătură'' e slav; deși dificultățile fonetice sunt mari, a-l explica prin substrat e o înlocuire de tip ''obscurum per obscurius'', „a explica ceva nedeslușit prin ceva încă și mai neclar”.
* ''scorbură ''e probabil latin, fiindcă are echivalenți dialectali în Italia (SSI harta 534 ''(un albero) incavato'', arbore scorburos: Rovegno, Liguria ''zgarbu, ''și Corneliano d’Alba ''žgarbela'' (scorbură) Mombaruzzo ''žgarbulon. ''
* ''stăpân ''posibil iranian, ''sterp ''din substratul italian.
* ''stăpân ''e de origine iraniană. Triburile iraniene au locuit în Moldova și Dobrogea în Antichitate, apoi s-au retras, și o parte din ei au revenit cu maghiarii în sec. IX. Are acelaș sufix ca și ''cioban'': persanul ''ciupan ''ناپوچ > iran. veche *''fšupāna > * fšu- „oaie, vită” și * pān- „a păzi” venit din persană în turcă sau cumană, ''çoban''. Turcmenă ''çopan'', azeră ''çoban, ''uzbecă ''cho'pon, ''kazahă ''шопан'' šopan; uigură ''čopan''. Termenul e analizabil în vechea persană (oaie+păzitor), deci e persan.''
* ''traistă ''din gr. ''τάγιστρον'', ''ταγιστήριον'' „sac pentru mâncare” atestat tardiv, la Nicetas Choniates, sec. XII, din gr. bizantinăταγίζω „a hrăni”, atestat și el târziu, abia în Teofan Cronograful, sec. IX. Termen militar. Primele contexte se referă la hrana cailor. Decent etimologizat în DEX (nu s-o fi uitat în DEX academicianul Brâncuș?).

88 de cuvinte „sigure”, și un total de 113 cuvinte. Dintre acestea:
''balegă, bălai, baltă, brad, brâu, buză, cătun,
cioară, ciuf, fărâmă, fluier, gard,
gata, ghionoaie, grapă, groapă, gușă,
jumătate, îndelete, mal, mare, măgar,
măgură, mărar, rață, țap, daltă,
mătură, negură, scorbură, spuză, stăpân,
sterp, traistă''.
34 de cuvinte cu etimologie cunoscută și care sigur NU fac parte din substratul dacic al limbii române. E vorba de aproape o treime.

Lista e foarte șubredă, chiar pentru un academician. Faptul că un cuvânt există în română și albaneză nu înseamnă, automat, că e cuvânt de substrat sau dacic. Româna și albaneza au în comun cel puțin cinci straturi distincte de vocabular:
- cuvinte de substrat în română, autohtone în albaneză,
- împrumuturi celtice vechi în cele două limbi,
- latine moștenite în română, împrumutate din lat. în albaneză, slave, grecești, turcești.

=== Concluzii ===

Putem vorbi despre un vocabular de substrat în limba română. Substrat, însă, nu înseamnă neapărat „dacic”. E posibil să existe cuvinte dacice în substratul limbii române, dar, cum cunoaștem foarte puține cuvinte dacice, unul e cert, ''roborasta / brusture, ''din Dioscoride, și al doilea e probabil (druete „lemn”).
Un cuvânt care există în română și albaneză (dar nu e latin nici slav) nu trebuie imediat identificat ca fiind dacic, tracic sau ilir, ci trebuie verificat dacă nu există și în alte limbi romanice.
Cuvinte care există deja în Italia și Franța, dar nu în latină, pot fi puse pe seama substratului italic prelatin, a substratului celtic din Italia și Franța, și poate și a substratului pre-celtic. Alte cuvinte (''brad, măgură, mal'') au o răspândire mare în Europa și nu au nici un specific local.
Substratul limbii române '''NU '''e un tot unitar, ci o categorie negativă – cuvinte vechi, dar care nu sunt nici latine, nici slave.
De aceea, tentative ca cea a lui Sorin Paliga, ''Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian, ''200 de pagini de cuvinte și toponimie presupus traco-dacice, fără nici un cuvânt dacic – sunt supuse eșecului de la bun început. Cartea, finanțată de compania de transportat gunoaie a lui Silviu Prigoană, Rosal Grup, cu care Sorin Paliga a făcut afaceri în perioada în care era primar al sectorului III București, este și ea reciclabilă.

=== Bibliografie ===

* Aebischer, Paul, ''Les pluriels analogiques en -ora dans ler chartes latines de l’Italie'', în ''Archivium Latinitatis Medii Aevi'', vol. 8, 1933.
* Avril, J. T., ''Dictionnaire provençal-français'', Edouard Cartier imprimeurlibraire, Apt, 1839 (provensal).
* Bouvier, Jean Claude. Claude Martel, ''Atlas linguistique et ethnographique de la Provence'', CNRS, 1975 (occit.).
* Dori, Nino, Aldo Onorati, Giorgio Sirilli, Piero Torregiani, ''Vocabolario del dialetto albanense'', Albano Laziale, 2006 (Laziale).
* Duch, Célestin, Henri Béjean, ''Le patois de Tignes (Savoie)'', ELLUG, Grenoble, 1998 (romand).
* Gardani, Francesco, ''Dynamics of Morphological Productivity : The Evolution of Noun Classes from Latin to Italian'', Brill, Leiden, 2013.
* Grange, Didier, ''Lexique descriptif occitan - français du vivaro-alpin au nord du Velay et du Vivarais'', 2008 (occitan).
* Lepri, Luigi, Daniele Vitali, ''Dizionario bolognese-italiano, italianobolognese'', Edizioni Pendragon, Bologna, 2009 (lomb.).
* Liautaud, René, ''Essai de lexique français-entraunois avec correspondances en niçois'', CNDP, 1985 (occitan gavot).
* Pietro, Gerardo di, ''Vocabolario del dialetto morrese con cenni di grammatica'', 2004 s. l. (Campania).
* Robez-Ferraris, Jacqueline, ''Particularités du français parlé dans la région de Morez, Haut-Jura'', ELLUG, Grenoble, 1995 (franco-provens., romandă).
* Ungureanu, Dan, ''Româna şi dialectele italiene'', Bucureşti, Editura Academiei Române, 2016.
* Zolt, Germano de, ''Dizionario del dialetto ladino di Campolongo di Cadore'', Istituto bellunese di ricerche sociali e culturali, Belluno,1986.

Articol/Dezbateri/Dan Ungureanu - Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.

2022-05-08T14:07:43Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Dan Ungureanu.jpg|thumb|right|alt=Dan Ungureanu|Dan Ungureanu]]
'''Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.'''

de conf. dr. Dan Ungureanu (Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad)

publicat în 2017, ''Journal of Humanistic and Social Studies''

Internetul a schimbat destul de mult natura studiilor lexicologice. Datele disponibile pe Internet sunt, cel mai adesea, compilate din mai multe surse, fiabile sau nu. În această situație, rezultatul e anonim și nu mai știm care lingvist cauționează, prin cercetările lui, originea unui cuvânt sau a altuia.

Trebuie să lămurim o confuzie: cuvânt de substrat nu înseamnă neapărat „cuvânt dacic”. Despre limba dacilor nu știm, științific, nimic. Avem un număr mic de nume de persoane, care pot însemna orice, un număr de toponime, care pot însemna orice. A spune că un cuvânt „e dacic” înseamnă, științific vorbind, că există în română și în albaneză, DAR nu există în nici o altă limbă cu care româna e înrudită. Pe măsură ce avansează cercetarea însă, diverse cuvinte se regăsesc în dialectele din Italia și Franța. Cuvintele noastre dacice, patriotic-neaoșe, se împuținează.

Faptul că un cuvânt există în română și în albaneză, dar nu și în alte limbi, nu înseamnă mare lucru. Etimologia lexicului albanez are încă multe lacune. De exemplu: ''brâu, brâne'' există în albaneză și română. E oare cuvânt de substrat? Nu. Cuvântul există în limbile germanice, de unde a fost împrumutat în proto-slavă. E probabil un împrumut slav vechi.

[[Fișier:Ungureanu-1.png|miniatura|alt=(în Ricard Christophe de Villeneuve, Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas, Marseille, 1821, p. 886) |(în Ricard Christophe de Villeneuve, ''Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas'', Marseille, 1821, p. 886) ]]

''Barză''? În Oltenia și Banatul de munte a existat masculinul ''bardoș''
id. Adjectivul ''barz, breaz'' „cu dungă albă pe bot” a fost chiar mai răspândit. A fost legat de alb. ''bardhë'' „alb”. În provensală există ''bardet'' „petite aigrette, héron garzette”, ''Ardea garzetta'', egreta mică, pasăre asemănătoare berzei.

Tot în Franța, în regiunea Morez, există adj. ''bayard'' „cu pată albă pe bot” (din *''bard'', contaminat cu fr. ''bayard'' „murg”). Vedem că ambele cuvinte sunt, într-adevăr, de substrat, și probabil înrudite între ele.

Vom discuta mai jos cercetările lui Ion I. Russu și ale lui Grigore Brâncuș, oarecum consacrate.

Ion I. Russu, ''Etnogeneza românilor'', 1981, cuprinde 168 de cuvinte care ar fi, după părerea autorului, de substrat. Ion I. Russu a fost de meserie istoric și arheolog, nu lingvist. Cartea sa e alcătuită din conspecte oțioase cu etimologii oferite de alți autori, citate in extenso, și acceptate sau respinse temperamental.

'''Lista lui Russu'''

Cuprindem mai jos 155 din cele 168 de cuvinte propuse de Ion I. Russu ca dacice, în cartea sa ''Etnogeneza românilor'':
{| class="wikitable"
| abur, acăța, a adia, a ameți, amurg, a anina, aprig, argea, a arunca, baci, baier, baligă, baltă, barză, bască, balaur, a băga, băiat, beregată, boare, bordei, brad, brândușă, brânză, brusture, a se bucura, bunget, burlan, burtă, butuc, butură, buză, caier, cață, căciulă, căpușă, căpută, cătun, cârlan, cârlig, copac, copil, creț, a cruța, a curma, curpăn, cursă, a dărâma, darari, daș, a dărâma, a deretica, a descurca, a desghina, a dezbăra, dop, droaie, fărâmă, gard, gata, gălbează, genune, gheară, ghes, ghimpe, ghionoaie, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, a se gudura, gușă, a încurca, a înghina, a îngurzi, a înseila, a întrema, leagăn, a lepăda, lespede, a leșina, mal, mazăre, măceș, a mădări, măgură, mărcat, mătură, melc, mieriu, mire, mistreț, a mișca, a mușca, mânz, morman, moș, mugure, murg, mușat, năpârcă, nițel, noian, păstaie, a păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea, a răbda, reazem, a ridica, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, a se scula, a scurma, sâmbure, spânz, sterp, străghiată, strepede, strugure, strungă, a sugruma, a sugușa, șale, șiră, șopârlă, șoric, șut, tare, țap, țarc, țăruș, a se uita, undrea, a urca, urcior, urdă, a urdina, urdoare, vatră, a vătăma, vătui, viezure, viscol, zară, zăr, a zburda, zestre, zgardă, a zgârâia.
|}

'''Cuvinte de origine latină'''

* ''a arunca, baier, fărâmă, gușă, lespede, a leșina, a mișca, a mușca, pânză, a ridica, a zgârâia'' sunt romanice și deci nu pot fi nici dacice, nici de substrat.
* ''a arunca'' – provensal ''arrancar'', franco-provensal Entremont ''arroutschi'' „jeter”, poate și Calabr. Mesoraca ''arringare'' „lanciare, gettare”.
* ''baier, baieră'' – din lat. ''baiula'', romanș sursilvan ''baila'' '''I''' f, 1. Seil n, Strick m, Leitseil n. – „funie, lesă” și ''bera'' '''II''' f, (vereinz.) kurzer Hanfstrick; ~ da rentar, Bindestrick m. – „funie” (Alexi Decurtins).
* ''fărâmă'' < ''a sfărâma'' < ''*ex-fragmentare'' x ''*ex-formare'', atestat în Italia de S.
* ''gușă'' – ladină ''goš'' „gușă, goâtre, Kropf”: Fassano, Val Gardena ''gosc’'', Selvano ''gos'', tosc. ''gozzo'', Rovigno ''guṣo'', fr. ''gosier''.
* ''lespede'' – din ''lapidem xlausa'', cuvânt-valiză.
Există și în italiană asemenea cuvinte hibride – ''pietra'' + ''lastra'' = ''pyastra'' (Prunetta, Toscana).
* ''a leșina'' – romanș ''lišná'' „a aluneca”, sard ''lascinare'' „a aluneca” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 847, „sdrucciolare”.
* ''a mișca'', ''meša'' „a se mișca” Liguria, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1647, „non ti muovere”.
* ''a mușca'' – are echivalentul ''muccicare'' bine păstrat în toată Italia la sud de Roma: marchigiano Ancona ''moška'', Perugia ''moska'', Sicilia Calabria etc. Sardinia ''mossiγa''. ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1109, „morde?”.
* ''pânză'' – Lombardia Trentino Veneto, ''panižel'', „feșe de copil” – termen secundar care a înlocuit lent mai vechiul ''teară'' < ''tela''.
* ''a zgârâia'' < lat. ''excoriare''.
* ''baligă, baltă, beregată, boare, bordei, brad, buză, gheară, mal, măgură, mânz, sterp, țap'' sunt de substrat, dar răspândite și în alte limbi și zone geografice; ''baligă, baltă, sterp, țap'' în Italia, ''beregată, mânz'' în limbile celtice, ''bordei'', germanic, ''buză, mal'', în toată Europa.
* ''gheară'', celtic (cf. port. și sp. ''garra'', labă cu gheare, ca cea de urs sau de vultur). Nimic specific.
* ''balegă'', în sudul Franței, în zona occitană. '''Languedoc:'''
** Claude François Achard, ''Dictionnaire de la Provence et du Comté-Venaissin: Vocabulaire provençal'' 1785, ''velego'': vilainie, saloperie, ordures.
** J. T. Avril, ''Dictionnaire provençal-français, suivi d'un vocabulaire français-provençal'', Edouard Cartier, Imprimeur, Apt, 1839: ''veleguo'': crotte.
** Étienne Garcin, ''Nouveau dictionnaire provençal-français'', Fabre, Draguignan, 1841: ''veleguo'': crotte que l’on prend dans les rues, saloperie, ordures.
** Absent în dicționarul lui Léger Gary (occitană din Tarn) din 1845.
** Jacques Azaïs, ''Dieu, l’homme et la parole, ou la langue primitive'', Imprimerie de Mlle Paul, Béziers 1853: fiente des bêtes à laine: ''bélégo'' languedocien (p. 267).
** Gabriel Azaïs, ''Dictionnaire des idiomes languedociens étymologique, comparatif et technologique'', Delpech Imprimeur, Béziers, 1864: ''belego'': excrément des bêtes à laine en forme de boulettes, crotte /.../ crottes attachées à la toison des animaux.
** Frédéric Mistral, ''Lou trésor dóu Felibrige'', 1878: vol. 2, p. 1094: ''velego'', belego: flocon de laine grasse, mèche de cheveux gras, gringuenaude, (ordure attachée à l’anus) crotte attachée à la laine ou au poil.
** Louis Rouquier, ''Contes a la troubilho'', 1925, fără editură, Levallois-Perret, conte ''Lou Roumiu'', glosat ''fumier de mouton''. Dialectul din Puisserguier, Hérault.
** Jean-Louis Garrot, ''Lexique des mots patois employés à Barre'' ''(Tarn)'': ''bélégo'' glosat ''fumier sec des brebis.'' Și La Salvetat, Olargues, Hérault.
** Périgord St. Pierre de Chignac ''laboulego'' „noroi” și în toată Italia de Nord.
* ''bilaka'', Ceppomorelli, Lombardia, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1174, „sterco di cavallo”.
* ''bilaka, bulaka, ''Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1173, „la bovina”.
* ''bagule'', Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1083, „cacherelli”.
* ''belegot'', Ligornetto ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1077, „lana”.
* ''baltă - palta, pauta'' tot nordul Italiei.
* ''boare'', cf. ital. ''boria'' din *buria > boare ca muria > moare. Meyer-Lübke REW 1219. ''boria'' atestat în Italia: Piemont, și coloniile galo-italice din Molise și Sicilia; Franța ''esbaura'' Annonay „vânt care usucă”; Sicilia, Bronte (colonie galo-italică) ''boria''; Sardinia Cagliari ''boria'' etc.
* ''bordei'' > germanicul ''bordel'' „căsuță” probabil împrumut vechi germanic din sec. III-V.
* ''brad'' - După Ahmad Al-Jallad, Universitatea din Leida (comunicare personală) se poate reconstrui numele ienupărului în proto-semită ca ''burāth'', (← Accad. ''burash'', hebr. ''berosh'', aramaic ''brātā'').
** Dioscoride ''Peri hyles iatrikes, De materia medica'', cartea I, 102, ''kyparissos'', lat. ''cupressus''; 103, ''arkeuthos'', ienupăr ; 104 ''βράϑυ'', sabina; 105 cedru – ceea ce arată clar că e vorba de un conifer, fiind enumerat printre alte conifere. „ (... pasaj interpolat) există două feluri de ''brathy. ''Unul are acele ca de chiparos, dar mai spinos, cu miros greu, înțepător, de ars. E un arbore pitic, care se întinde mai mult pe orizontală. Unii îi folosesc frunzele în loc de tămâie. Celălalt are frunzele ca cele de tamarisc (Tamarix sp.). Acele ambelor specii domolesc ulcerațiile pielii și flegmoanele și cu miere curăță buboaiele...”
** Plinius (''Naturalis Historia'', lib. XII, XXXIX): petunt igitur în Elymaeos arborem bratum, cupresso fusae similem, exalbidis ramis, iucundi odoris accensam – „merg să caute în munții Zagros, în Elam, un arbore ''bratus, ''ca și ''jneapănul ''cu ramuri albe, și miros plăcut dacă se aprind”. Descrierea lui Pliniu se poate referi la ''Juniper sp''. Dacă da, atunci un împrumut iranian nu e verosimil.
** Și herba Sabinae = ''σαβίναβράϑυân Glos. Servii. Hesychius, Glosar βράϑυ: πόατιςϑεοῖςϑυοµένη'' – brathy ''e o iarbă (poa) folosită ca tămâie zeilor.
* ''buză – ''nespecific, în toate limbile Europei:
limbi romanice: ''um boz / dua boza ''ALI s.v. ''Labbra'', p. 46 Pragelato.
Corticiasca Ticino ''bazleta'' „buze mari” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 106; romanș ''biutscha ''„bot, a face bot”; Lombard Valtellina ''bésc<nowiki>'</nowiki>iulaid. ''
lat. ''basiare'', din celtă. Probabil termen celtic.
* ''mal ''proto-Germanic *''melha'' “banc de nisip”: cf. Old Norse ''melr'' „dună de nisip”; isl. ''melur'' „banc de pietriș”. Termenul germanic a fost împrumutat în Saami ''miel<nowiki>'</nowiki>li'' „mal abrupt nisipos”; velș ''moel'' „deal”; fr. Jèrriais (insula Jersey) ''mielle'' „dună de nisip”; rus. мель „banc de nisip”; садиться на мель „a ajunge la mal”.
* ''mal'' nu poate fi dacic, pentru motivul că există în mai toate limbile Europei, și nu are nimic specific. Iar, semantic, e foarte distant de alb. ''mal ''„munte”.
* ''cătun ''nu are atestări vechi în daco-română (un toponim ''Katun'' în anul 1210, spune ''Dicționarul Etimologic al Academiei,''fără să citeze sursa, (cartea lui N. Drăganu, ''Românii în veacurile IX - XIV pe baza toponimiei ''ș''i a onomasticei'') și fără să menționeze că e atestat în Slovacia'', ''nu în România, înainte de venirea românilor în Slovacia, izolat, îndoielnic). Nu e atestat în Transilvania, (e absent și în cuprinzătorul ''Lexicon de la Buda ''din 1825); rar în Moldova, ''cotună, ''cu vocalism slav. Frecvent în sudul Munteniei; are toate semnalmentele unui împrumut tardiv dintr-o limbă balcanică. Contra ipotezei lui Drăganu, v. și obiecțiile lui István Kniesza, ''Pseudorumänen in Pannonien und in den NordKarpathien'', în ''Archivum Europae Centro-Orientalis - Tome 1.'' 1935, (pag. 97-220), pag. 166.
* ''gata, gard, groapă ''sunt slave.
* ''burlan ''e turcesc, un împrumut târziu, din tc. ''borulama ''„țevărie” din tc. ''boru ''„țeavă”.

25 de cuvinte dintr-o listă de 155, pe lângă multe alte etimologii controversate, 15% au cu siguranță alte origini decât cele oferite de autor. Russu e un lingvist slab. Uneori refuză etimologii evidente pentru dificultăți fonetice sau semantice; alteori trece peste ele cu neglijență.

'''Grigore Brâncuș'''

Grigore Brâncuș, în mai multe studii printre care ''Istoria limbii române, ''2005, p. 48–49, oferă următoarea listă, nu mult diferită:
{| class="wikitable"
| abure, argea, baci, balaur, bală, balegă, baltă, bardz (alb), bască (lână tunsă), bâlc, brad, brânză, brâu, brusture, buc, bucur, bunget, buză, călbează, căpuşă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciucă „vârf de deal, pisc”, ciuf „moţ de păr”, ciump, a ciupi, ciut (şi şut), coacăză, copac, copil, curpen, cursă, fărâmă, fluier, gard, gata, ghimpe, ghionoaie, ghiuj, grapă, gresie, groapă, grumaz, grunz „bulgăraş, cocoloş”, guşă, a hămesi, jumătate, îndelete, leurdă „usturoi sălbatic”, mal, mare ''adj''., mazăre, măgar,măgură, mărar, mânz, moş, mugur, murg, muşcoi, năpârcă, noian, pârâu, pupăză, raţă, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, sâmbure, spânz, strepede, strugure, strungă, șopârlă, știră, țap, ţarc, ţeapă, urdă, vatră, viezure (şi vizuină), zară, zgardă.
'''Nesigure''': băiat, băl, brâncă (boala cu acest nume) bulz, burduf, burtă, codru, Crăciun, creţ, a cruţa, a curma, daltă, a dărâma, fluture, lai „negru”, mătură, mire, negură, păstaie, scorbură, spuză, stăpân, sterp, stână, traistă.
|}

'''Cuvinte din substratul italian'''

Printre multe altele: ''brâu/brâne, ciuf, cioară, grapă, rață, stearpă, țap'' sunt de substrat, dar vin din substratul italian, fiindcă le găsim în Italia.
* ''brâu, ''ital. ''brena'', în Veneto, ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1234, „briglia”. proto-sl. *''brъnja'' ”hamuri, ''suit of armour''” slava veche ''brъnję'' ‘harness, suit of armour’; rus ''brónjá, bron'' f. ‘zale, hamuri’; sârb''brnjica'' ‘botniță’ ceha veche ''brně ''”armură” din proto-germanic. *''brunj''ō- ‘hamuri, ''breastplate''’ Goth. ''brunjo'' f.; OHG ''brunna'', ''brunia''; MHG ''brünne'', ''brünje'' ‘harness, coat of mail’; germ.''Brünne ''„diverse armuri, cămașă de zale etc.”; OE ''byrne'' f.; OS ''brunnia'' f.; ON ''brynja'' f. (Saskia Pronk-Tiethoff, s. v.).
Termenul italian și cel românesc sunt mult mai apropiate, fiindcă au sensul de ''hamuri. ''Și în germ. și în slavă sensul de ''zale, armură ''e cel mai frecvent, cel de ''hamuri ''aproape inexistent.
* ''ciuf'', ital. ''ciuffo''.
* ''cioară'', ital. ''čola, čaola, čoris'' în ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 502, ”cornacchia” Veneto, Ladinia, Friuli, dar și Piemont; Provence ''tsaurio'' Névache'', chàoulia'' Barcelonnette.
* ''grapă'' – a fost neglijată înrudirea cu friul. ''grapa ''(SSI, harta 1430 „erpice”) considerat de lingviști grăbiți ca fiind un slavism din friulană. Dar provens. ''crebi'' Puy-de-Dôme „grapă” ne arată că termenul există la un nivel romanic foarte vechi.
* ''rață'', în Friuli și Emilia Romagna, Bologna ''rizzòn'' „rățoi” / Franța, occitan ''ritou ''masc''. ''St. Pierre de Chignac, Périgord; ''rit, rital, ritard, ritàs, riton'' masc. (Aveyron, Lot, Tarn, Lot-et-Garonne, Tarn-et- Garonne); ''rita'' fem. ibid. + Cantal, Gironde, Lozère. (Thésoc) // Jean Bodon, ''La montanha negra'': Sul ser, tres ''ritas'' venguèron nadar: la ''rita'' negra primièira, puèi la grisa, puèi la blanca. / Malvezin, p. 254. / ''rite'', masc. ''riton ''Périgord. ''rit ''Montpellier.
* ''stearpă'', în toată Italia.
* '' țap'', în jurul Romei, ''tsappu'' ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1080, „becco”.

'''Cuvinte latine'''

* ''fluier, jumătate, îndelete, negură, spuză ''sunt latine.
* ''flabeolum, dimidietas, dilecte, nebula, spodia'' – cu evoluție fonetică normală.
* ''nebula ''dă în nordul Italiei ''nivura'' (Liguria) și ''nigula ''(Lombardia, Veneto) și chiar ''negula ''(Latsch Zuoz, romanș, Elveția) ''nugra ''(Olivoto, Canton Ticino) și, ''nuru ''(Chironico, Canton Ticino) și ''un nür, negür ''(Corticiasca, Ticino).
SSI, harta 364, ''(il cielo e) nuvoloso.''
* ''fluier'' are echivalenți decenți în franceza veche, occitană și catalană: fr. Iohannes de Garlandia ''De mensurabili musica,'' append. 15, 25: Et iste modus sumitur ''flaiolis''. // Guillaume de Machaut, ''Dit dou Lion'': Au ''flaiol'' et au taburel; occit. ''fiular, ''a fluiera, Saint-Bonnet-le-Château ''fyura, ''ALF harta 1231 „siffler”.
* ''măgar ''e un balcanism de origine semitică (proto-semitic *ḥimār-, accadian ''imēru'', ugaritic ''hmr'', aramaic ''ḥămārā'','' hebr. רומח''hamor ''„măgar” > greacă ''gomár'' > alban. ''gomár'' > bulg. магаре''magare'' > rom.); ''mărar ''din gr. ''Μάραϑρονmarathron. ''
* ''măgură ''are, desigur, echivalent în albaneză, ceea ce nu înseamnă nimic. Mai există și ''Mogorro ''în Sardinia, și cuvântul a existat și în Spania: ''Cartulari de Sant Cugat de Valles'', act de vânzare, anul 908: usque ad collum inter duos signos et inde vadit usque ad collum que dicunt Collo Formici et pergit per summa ''mucera'' de monte Cavallare...
** Italia, Istria, Pirano ''Monte Mogoron. ''
** Spania Sierra de Cuenca ''Mogorrita, Mogorra de la Hoya, Mogorrón. ''
** Spania Avila ''Mogorra de Robledillo, Mogorra de(l) Helechar. ''
** Spania Toledo ''Mogorro''; Spania Extremadura Caceres ''Mogorro del Vilano. ''
** Sardinia Oristano ''Mogoredda ''(transcr. ital. hipercorect. ''Mogorella'') și'' Mogoro. ''
** Sardinia Nuoro ''Monte Maguri. ''etc. etc. etc.
E vorba de un cuvânt mediteranean vechi, care n-are nimic specific dacic:
* ''ghionoaie'' e, desigur, derivat din ''găunos < caună, ''despre care au existat discuții lungi, și care e latin.
* ''mare'' adj. e celtic.
Lingviștii români au afirmat că nu pot exista cuvinte celtice în română. Cu toate acestea, Gallia Cisalpină acoperea tot nordul Italiei (Aosta, Piemont, Liguria, Trento, Tirol, Lombardia, Veneto, Friuli, Emilia) 100 000 de kmp, aproape o treime din teritoriul peninsulei Italice. Galia Cisalpină era la 300 de km de Roma. Celții care atacă Roma vin din Sena Gallia, de la 300 de km de Roma. Romanii cuceresc și romanizează Galia Cisalpină, dar populația acesteia e una celtică. În zonele înalte ale Alpilor, romanii ajung tardiv, în jurul erei noastre. Între Milano și Como sunt 60 de km. Pe verticală. Romanii așteaptă două secole după cucerirea Mediolanului ca să urce pieptiș și să cucerească vârfurile Alpilor. Putem deci, presupune că latina din Gallia Cisalpină era o latină învățată de celți. ''O treime din Italia e locuită de celți romanizați târziu. ''

Evoluții fonetice inexplicabile: ''quattuor > patru'';'' equa > iapă'' se pot explica prin limba galilor (''patru, epo''-, velș ''pedwar'').

Pe lista cuvintelor nesigure, ''băl, bălai, daltă ''sunt slave.
A afirma că ''daltă'' e dacic, în condițiile în care celelalte nume de unelte sunt slave (clește, nicovală, lopată, greblă) e neștiințific.
* ''mătură'' e slav; deși dificultățile fonetice sunt mari, a-l explica prin substrat e o înlocuire de tip ''obscurum per obscurius'', „a explica ceva nedeslușit prin ceva încă și mai neclar”.
* ''scorbură ''e probabil latin, fiindcă are echivalenți dialectali în Italia (SSI harta 534 ''(un albero) incavato'', arbore scorburos: Rovegno, Liguria ''zgarbu, ''și Corneliano d’Alba ''žgarbela'' (scorbură) Mombaruzzo ''žgarbulon. ''
* ''stăpân ''posibil iranian, ''sterp ''din substratul italian.
* ''stăpân ''e de origine iraniană. Triburile iraniene au locuit în Moldova și Dobrogea în Antichitate, apoi s-au retras, și o parte din ei au revenit cu maghiarii în sec. IX. Are acelaș sufix ca și ''cioban'': persanul ''ciupan ''ناپوچ > iran. veche *''fšupāna > * fšu- „oaie, vită” și * pān- „a păzi” venit din persană în turcă sau cumană, ''çoban''. Turcmenă ''çopan'', azeră ''çoban, ''uzbecă ''cho'pon, ''kazahă ''шопан'' šopan; uigură ''čopan''. Termenul e analizabil în vechea persană (oaie+păzitor), deci e persan.''
* ''traistă ''din gr. ''τάγιστρον'', ''ταγιστήριον'' „sac pentru mâncare” atestat tardiv, la Nicetas Choniates, sec. XII, din gr. bizantinăταγίζω „a hrăni”, atestat și el târziu, abia în Teofan Cronograful, sec. IX. Termen militar. Primele contexte se referă la hrana cailor. Decent etimologizat în DEX (nu s-o fi uitat în DEX academicianul Brâncuș?).

88 de cuvinte „sigure”, și un total de 113 cuvinte. Dintre acestea:
''balegă, bălai, baltă, brad, brâu, buză, cătun,
cioară, ciuf, fărâmă, fluier, gard,
gata, ghionoaie, grapă, groapă, gușă,
jumătate, îndelete, mal, mare, măgar,
măgură, mărar, rață, țap, daltă,
mătură, negură, scorbură, spuză, stăpân,
sterp, traistă''.
34 de cuvinte cu etimologie cunoscută și care sigur NU fac parte din substratul dacic al limbii române. E vorba de aproape o treime.

Lista e foarte șubredă, chiar pentru un academician. Faptul că un cuvânt există în română și albaneză nu înseamnă, automat, că e cuvânt de substrat sau dacic. Româna și albaneza au în comun cel puțin cinci straturi distincte de vocabular:
- cuvinte de substrat în română, autohtone în albaneză,
- împrumuturi celtice vechi în cele două limbi,
- latine moștenite în română, împrumutate din lat. în albaneză, slave, grecești, turcești.

=== Concluzii ===

Putem vorbi despre un vocabular de substrat în limba română. Substrat, însă, nu înseamnă neapărat „dacic”. E posibil să existe cuvinte dacice în substratul limbii române, dar, cum cunoaștem foarte puține cuvinte dacice, unul e cert, ''roborasta / brusture, ''din Dioscoride, și al doilea e probabil (druete „lemn”).
Un cuvânt care există în română și albaneză (dar nu e latin nici slav) nu trebuie imediat identificat ca fiind dacic, tracic sau ilir, ci trebuie verificat dacă nu există și în alte limbi romanice.
Cuvinte care există deja în Italia și Franța, dar nu în latină, pot fi puse pe seama substratului italic prelatin, a substratului celtic din Italia și Franța, și poate și a substratului pre-celtic. Alte cuvinte (''brad, măgură, mal'') au o răspândire mare în Europa și nu au nici un specific local.
Substratul limbii române '''NU '''e un tot unitar, ci o categorie negativă – cuvinte vechi, dar care nu sunt nici latine, nici slave.
De aceea, tentative ca cea a lui Sorin Paliga, ''Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian, ''200 de pagini de cuvinte și toponimie presupus traco-dacice, fără nici un cuvânt dacic – sunt supuse eșecului de la bun început. Cartea, finanțată de compania de transportat gunoaie a lui Silviu Prigoană, Rosal Grup, cu care Sorin Paliga a făcut afaceri în perioada în care era primar al sectorului III București, este și ea reciclabilă.

=== Bibliografie ===

* Aebischer, Paul, ''Les pluriels analogiques en -ora dans ler chartes latines de l’Italie'', în ''Archivium Latinitatis Medii Aevi'', vol. 8, 1933.
* Avril, J. T., ''Dictionnaire provençal-français'', Edouard Cartier imprimeurlibraire, Apt, 1839 (provensal).
* Bouvier, Jean Claude. Claude Martel, ''Atlas linguistique et ethnographique de la Provence'', CNRS, 1975 (occit.).
* Dori, Nino, Aldo Onorati, Giorgio Sirilli, Piero Torregiani, ''Vocabolario del dialetto albanense'', Albano Laziale, 2006 (Laziale).
* Duch, Célestin, Henri Béjean, ''Le patois de Tignes (Savoie)'', ELLUG, Grenoble, 1998 (romand).
* Gardani, Francesco, ''Dynamics of Morphological Productivity : The Evolution of Noun Classes from Latin to Italian'', Brill, Leiden, 2013.
* Grange, Didier, ''Lexique descriptif occitan - français du vivaro-alpin au nord du Velay et du Vivarais'', 2008 (occitan).
* Lepri, Luigi, Daniele Vitali, ''Dizionario bolognese-italiano, italianobolognese'', Edizioni Pendragon, Bologna, 2009 (lomb.).
* Liautaud, René, ''Essai de lexique français-entraunois avec correspondances en niçois'', CNDP, 1985 (occitan gavot).
* Pietro, Gerardo di, ''Vocabolario del dialetto morrese con cenni di grammatica'', 2004 s. l. (Campania).
* Robez-Ferraris, Jacqueline, ''Particularités du français parlé dans la région de Morez, Haut-Jura'', ELLUG, Grenoble, 1995 (franco-provens., romandă).
* Ungureanu, Dan, ''Româna şi dialectele italiene'', Bucureşti, Editura Academiei Române, 2016.
* Zolt, Germano de, ''Dizionario del dialetto ladino di Campolongo di Cadore'', Istituto bellunese di ricerche sociali e culturali, Belluno,1986.

Articol/Dezbateri/Dan Ungureanu - Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.

2022-05-08T14:06:31Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Dan Ungureanu.jpg|thumb|right|alt=Dan Ungureanu|Dan Ungureanu]]
'''Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.'''

de conf. dr. Dan Ungureanu (Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad)

publicat în 2017, ''Journal of Humanistic and Social Studies''

Internetul a schimbat destul de mult natura studiilor lexicologice. Datele disponibile pe Internet sunt, cel mai adesea, compilate din mai multe surse, fiabile sau nu. În această situație, rezultatul e anonim și nu mai știm care lingvist cauționează, prin cercetările lui, originea unui cuvânt sau a altuia.

Trebuie să lămurim o confuzie: cuvânt de substrat nu înseamnă neapărat „cuvânt dacic”. Despre limba dacilor nu știm, științific, nimic. Avem un număr mic de nume de persoane, care pot însemna orice, un număr de toponime, care pot însemna orice. A spune că un cuvânt „e dacic” înseamnă, științific vorbind, că există în română și în albaneză, DAR nu există în nici o altă limbă cu care româna e înrudită. Pe măsură ce avansează cercetarea însă, diverse cuvinte se regăsesc în dialectele din Italia și Franța. Cuvintele noastre dacice, patriotic-neaoșe, se împuținează.

Faptul că un cuvânt există în română și în albaneză, dar nu și în alte limbi, nu înseamnă mare lucru. Etimologia lexicului albanez are încă multe lacune. De exemplu: ''brâu, brâne'' există în albaneză și română. E oare cuvânt de substrat? Nu. Cuvântul există în limbile germanice, de unde a fost împrumutat în proto-slavă. E probabil un împrumut slav vechi.

[[Fișier:Ungureanu-1.png|miniatura|alt=(în Ricard Christophe de Villeneuve, Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas, Marseille, 1821, p. 886) |(în Ricard Christophe de Villeneuve, ''Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas'', Marseille, 1821, p. 886) ]]

''Barză''? În Oltenia și Banatul de munte a existat masculinul ''bardoș''
id. Adjectivul ''barz, breaz'' „cu dungă albă pe bot” a fost chiar mai răspândit. A fost legat de alb. ''bardhë'' „alb”. În provensală există ''bardet'' „petite aigrette, héron garzette”, ''Ardea garzetta'', egreta mică, pasăre asemănătoare berzei.

Tot în Franța, în regiunea Morez, există adj. ''bayard'' „cu pată albă pe bot” (din *''bard'', contaminat cu fr. ''bayard'' „murg”). Vedem că ambele cuvinte sunt, într-adevăr, de substrat, și probabil înrudite între ele.

Vom discuta mai jos cercetările lui Ion I. Russu și ale lui Grigore Brâncuș, oarecum consacrate.

Ion I. Russu, ''Etnogeneza românilor'', 1981, cuprinde 168 de cuvinte care ar fi, după părerea autorului, de substrat. Ion I. Russu a fost de meserie istoric și arheolog, nu lingvist. Cartea sa e alcătuită din conspecte oțioase cu etimologii oferite de alți autori, citate in extenso, și acceptate sau respinse temperamental.

'''Lista lui Russu'''

Cuprindem mai jos 155 din cele 168 de cuvinte propuse de Ion I. Russu ca dacice, în cartea sa ''Etnogeneza românilor'':
{| class="wikitable"
| abur, acăța, a adia, a ameți, amurg, a anina, aprig, argea, a arunca, baci, baier, baligă, baltă, barză, bască, balaur, a băga, băiat, beregată, boare, bordei, brad, brândușă, brânză, brusture, a se bucura, bunget, burlan, burtă, butuc, butură, buză, caier, cață, căciulă, căpușă, căpută, cătun, cârlan, cârlig, copac, copil, creț, a cruța, a curma, curpăn, cursă, a dărâma, darari, daș, a dărâma, a deretica, a descurca, a desghina, a dezbăra, dop, droaie, fărâmă, gard, gata, gălbează, genune, gheară, ghes, ghimpe, ghionoaie, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, a se gudura, gușă, a încurca, a înghina, a îngurzi, a înseila, a întrema, leagăn, a lepăda, lespede, a leșina, mal, mazăre, măceș, a mădări, măgură, mărcat, mătură, melc, mieriu, mire, mistreț, a mișca, a mușca, mânz, morman, moș, mugure, murg, mușat, năpârcă, nițel, noian, păstaie, a păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea, a răbda, reazem, a ridica, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, a se scula, a scurma, sâmbure, spânz, sterp, străghiată, strepede, strugure, strungă, a sugruma, a sugușa, șale, șiră, șopârlă, șoric, șut, tare, țap, țarc, țăruș, a se uita, undrea, a urca, urcior, urdă, a urdina, urdoare, vatră, a vătăma, vătui, viezure, viscol, zară, zăr, a zburda, zestre, zgardă, a zgârâia.
|}

'''Cuvinte de origine latină'''

* ''a arunca, baier, fărâmă, gușă, lespede, a leșina, a mișca, a mușca, pânză, a ridica, a zgârâia'' sunt romanice și deci nu pot fi nici dacice, nici de substrat.
* ''a arunca'' – provensal ''arrancar'', franco-provensal Entremont ''arroutschi'' „jeter”, poate și Calabr. Mesoraca ''arringare'' „lanciare, gettare”.
* ''baier, baieră'' – din lat. ''baiula'', romanș sursilvan ''baila'' '''I''' f, 1. Seil n, Strick m, Leitseil n. – „funie, lesă” și ''bera'' '''II''' f, (vereinz.) kurzer Hanfstrick; ~ da rentar, Bindestrick m. – „funie” (Alexi Decurtins).
* ''fărâmă'' < ''a sfărâma'' < ''*ex-fragmentare'' x ''*ex-formare'', atestat în Italia de S.
* ''gușă'' – ladină ''goš'' „gușă, goâtre, Kropf”: Fassano, Val Gardena ''gosc’'', Selvano ''gos'', tosc. ''gozzo'', Rovigno ''guṣo'', fr. ''gosier''.
* ''lespede'' – din ''lapidem xlausa'', cuvânt-valiză.
Există și în italiană asemenea cuvinte hibride – ''pietra'' + ''lastra'' = ''pyastra'' (Prunetta, Toscana).
* ''a leșina'' – romanș ''lišná'' „a aluneca”, sard ''lascinare'' „a aluneca” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 847, „sdrucciolare”.
* ''a mișca'', ''meša'' „a se mișca” Liguria, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1647, „non ti muovere”.
* ''a mușca'' – are echivalentul ''muccicare'' bine păstrat în toată Italia la sud de Roma: marchigiano Ancona ''moška'', Perugia ''moska'', Sicilia Calabria etc. Sardinia ''mossiγa''. ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1109, „morde?”.
* ''pânză'' – Lombardia Trentino Veneto, ''panižel'', „feșe de copil” – termen secundar care a înlocuit lent mai vechiul ''teară'' < ''tela''.
* ''a zgârâia'' < lat. ''excoriare''.
* ''baligă, baltă, beregată, boare, bordei, brad, buză, gheară, mal, măgură, mânz, sterp, țap'' sunt de substrat, dar răspândite și în alte limbi și zone geografice; ''baligă, baltă, sterp, țap'' în Italia, ''beregată, mânz'' în limbile celtice, ''bordei'', germanic, ''buză, mal'', în toată Europa.
* ''gheară'', celtic (cf. port. și sp. ''garra'', labă cu gheare, ca cea de urs sau de vultur). Nimic specific.
* ''balegă'', în sudul Franței, în zona occitană. '''Languedoc:'''
** Claude François Achard, ''Dictionnaire de la Provence et du Comté-Venaissin: Vocabulaire provençal'' 1785, ''velego'': vilainie, saloperie, ordures.
** J. T. Avril, ''Dictionnaire provençal-français, suivi d'un vocabulaire français-provençal'', Edouard Cartier, Imprimeur, Apt, 1839: ''veleguo'': crotte.
** Étienne Garcin, ''Nouveau dictionnaire provençal-français'', Fabre, Draguignan, 1841: ''veleguo'': crotte que l’on prend dans les rues, saloperie, ordures.
** Absent în dicționarul lui Léger Gary (occitană din Tarn) din 1845.
** Jacques Azaïs, ''Dieu, l’homme et la parole, ou la langue primitive'', Imprimerie de Mlle Paul, Béziers 1853: fiente des bêtes à laine: ''bélégo'' languedocien (p. 267).
** Gabriel Azaïs, ''Dictionnaire des idiomes languedociens étymologique, comparatif et technologique'', Delpech Imprimeur, Béziers, 1864: ''belego'': excrément des bêtes à laine en forme de boulettes, crotte /.../ crottes attachées à la toison des animaux.
** Frédéric Mistral, ''Lou trésor dóu Felibrige'', 1878: vol. 2, p. 1094: ''velego'', belego: flocon de laine grasse, mèche de cheveux gras, gringuenaude, (ordure attachée à l’anus) crotte attachée à la laine ou au poil.
** Louis Rouquier, ''Contes a la troubilho'', 1925, fără editură, Levallois-Perret, conte ''Lou Roumiu'', glosat ''fumier de mouton''. Dialectul din Puisserguier, Hérault.
** Jean-Louis Garrot, ''Lexique des mots patois employés à Barre'' ''(Tarn)'': ''bélégo'' glosat ''fumier sec des brebis.'' Și La Salvetat, Olargues, Hérault.
** Périgord St. Pierre de Chignac ''laboulego'' „noroi” și în toată Italia de Nord.
* ''bilaka'', Ceppomorelli, Lombardia, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1174, „sterco di cavallo”.
* ''bilaka, bulaka, ''Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1173, „la bovina”.
* ''bagule'', Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1083, „cacherelli”.
* ''belegot'', Ligornetto ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1077, „lana”.
* ''baltă - palta, pauta'' tot nordul Italiei.
* ''boare'', cf. ital. ''boria'' din *buria > boare ca muria > moare. Meyer-Lübke REW 1219. ''boria'' atestat în Italia: Piemont, și coloniile galo-italice din Molise și Sicilia; Franța ''esbaura'' Annonay „vânt care usucă”; Sicilia, Bronte (colonie galo-italică) ''boria''; Sardinia Cagliari ''boria'' etc.
* ''bordei'' > germanicul ''bordel'' „căsuță” probabil împrumut vechi germanic din sec. III-V.
* ''brad'' - După Ahmad Al-Jallad, Universitatea din Leida (comunicare personală) se poate reconstrui numele ienupărului în proto-semită ca ''burāth'', (← Accad. ''burash'', hebr. ''berosh'', aramaic ''brātā'').
** Dioscoride ''Peri hyles iatrikes, De materia medica'', cartea I, 102, ''kyparissos'', lat. ''cupressus''; 103, ''arkeuthos'', ienupăr ; 104 ''βράϑυ'', sabina; 105 cedru – ceea ce arată clar că e vorba de un conifer, fiind enumerat printre alte conifere. „ (... pasaj interpolat) există două feluri de ''brathy. ''Unul are acele ca de chiparos, dar mai spinos, cu miros greu, înțepător, de ars. E un arbore pitic, care se întinde mai mult pe orizontală. Unii îi folosesc frunzele în loc de tămâie. Celălalt are frunzele ca cele de tamarisc (Tamarix sp.). Acele ambelor specii domolesc ulcerațiile pielii și flegmoanele și cu miere curăță buboaiele...”
** Plinius (''Naturalis Historia'', lib. XII, XXXIX): petunt igitur în Elymaeos arborem bratum, cupresso fusae similem, exalbidis ramis, iucundi odoris accensam – „merg să caute în munții Zagros, în Elam, un arbore ''bratus, ''ca și ''jneapănul ''cu ramuri albe, și miros plăcut dacă se aprind”. Descrierea lui Pliniu se poate referi la ''Juniper sp''. Dacă da, atunci un împrumut iranian nu e verosimil.
** Și herba Sabinae = ''σαβίναβράϑυân Glos. Servii. Hesychius, Glosar βράϑυ: πόατιςϑεοῖςϑυοµένη'' – brathy ''e o iarbă (poa) folosită ca tămâie zeilor.
* ''buză – ''nespecific, în toate limbile Europei:
limbi romanice: ''um boz / dua boza ''ALI s.v. ''Labbra'', p. 46 Pragelato.
Corticiasca Ticino ''bazleta'' „buze mari” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 106; romanș ''biutscha ''„bot, a face bot”; Lombard Valtellina ''bésc<nowiki>'</nowiki>iulaid. ''
* lat. ''basiare'', din celtă. Probabil termen celtic.
* ''mal ''proto-Germanic *''melha'' “banc de nisip”: cf. Old Norse ''melr'' „dună de nisip”; isl. ''melur'' „banc de pietriș”. Termenul germanic a fost împrumutat în Saami ''miel<nowiki>'</nowiki>li'' „mal abrupt nisipos”; velș ''moel'' „deal”; fr. Jèrriais (insula Jersey) ''mielle'' „dună de nisip”; rus. мель „banc de nisip”; садиться на мель „a ajunge la mal”.
* ''mal'' nu poate fi dacic, pentru motivul că există în mai toate limbile Europei, și nu are nimic specific. Iar, semantic, e foarte distant de alb. ''mal ''„munte”.
* ''cătun ''nu are atestări vechi în daco-română (un toponim ''Katun'' în anul 1210, spune ''Dicționarul Etimologic al Academiei,''fără să citeze sursa, (cartea lui N. Drăganu, ''Românii în veacurile IX - XIV pe baza toponimiei ''ș''i a onomasticei'') și fără să menționeze că e atestat în Slovacia'', ''nu în România, înainte de venirea românilor în Slovacia, izolat, îndoielnic). Nu e atestat în Transilvania, (e absent și în cuprinzătorul ''Lexicon de la Buda ''din 1825); rar în Moldova, ''cotună, ''cu vocalism slav. Frecvent în sudul Munteniei; are toate semnalmentele unui împrumut tardiv dintr-o limbă balcanică. Contra ipotezei lui Drăganu, v. și obiecțiile lui István Kniesza, ''Pseudorumänen in Pannonien und in den NordKarpathien'', în ''Archivum Europae Centro-Orientalis - Tome 1.'' 1935, (pag. 97-220), pag. 166.
* ''gata, gard, groapă ''sunt slave.
* ''burlan ''e turcesc, un împrumut târziu, din tc. ''borulama ''„țevărie” din tc. ''boru ''„țeavă”.

25 de cuvinte dintr-o listă de 155, pe lângă multe alte etimologii controversate, 15% au cu siguranță alte origini decât cele oferite de autor. Russu e un lingvist slab. Uneori refuză etimologii evidente pentru dificultăți fonetice sau semantice; alteori trece peste ele cu neglijență.

'''Grigore Brâncuș'''

Grigore Brâncuș, în mai multe studii printre care ''Istoria limbii române, ''2005, p. 48–49, oferă următoarea listă, nu mult diferită:
{| class="wikitable"
| abure, argea, baci, balaur, bală, balegă, baltă, bardz (alb), bască (lână tunsă), bâlc, brad, brânză, brâu, brusture, buc, bucur, bunget, buză, călbează, căpuşă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciucă „vârf de deal, pisc”, ciuf „moţ de păr”, ciump, a ciupi, ciut (şi şut), coacăză, copac, copil, curpen, cursă, fărâmă, fluier, gard, gata, ghimpe, ghionoaie, ghiuj, grapă, gresie, groapă, grumaz, grunz „bulgăraş, cocoloş”, guşă, a hămesi, jumătate, îndelete, leurdă „usturoi sălbatic”, mal, mare ''adj''., mazăre, măgar,măgură, mărar, mânz, moş, mugur, murg, muşcoi, năpârcă, noian, pârâu, pupăză, raţă, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, sâmbure, spânz, strepede, strugure, strungă, șopârlă, știră, țap, ţarc, ţeapă, urdă, vatră, viezure (şi vizuină), zară, zgardă.
'''Nesigure''': băiat, băl, brâncă (boala cu acest nume) bulz, burduf, burtă, codru, Crăciun, creţ, a cruţa, a curma, daltă, a dărâma, fluture, lai „negru”, mătură, mire, negură, păstaie, scorbură, spuză, stăpân, sterp, stână, traistă.
|}

'''Cuvinte din substratul italian'''

Printre multe altele: ''brâu/brâne, ciuf, cioară, grapă, rață, stearpă, țap'' sunt de substrat, dar vin din substratul italian, fiindcă le găsim în Italia.
* ''brâu, ''ital. ''brena'', în Veneto, ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1234, „briglia”. proto-sl. *''brъnja'' ”hamuri, ''suit of armour''” slava veche ''brъnję'' ‘harness, suit of armour’; rus ''brónjá, bron'' f. ‘zale, hamuri’; sârb''brnjica'' ‘botniță’ ceha veche ''brně ''”armură” din proto-germanic. *''brunj''ō- ‘hamuri, ''breastplate''’ Goth. ''brunjo'' f.; OHG ''brunna'', ''brunia''; MHG ''brünne'', ''brünje'' ‘harness, coat of mail’; germ.''Brünne ''„diverse armuri, cămașă de zale etc.”; OE ''byrne'' f.; OS ''brunnia'' f.; ON ''brynja'' f. (Saskia Pronk-Tiethoff, s. v.).
Termenul italian și cel românesc sunt mult mai apropiate, fiindcă au sensul de ''hamuri. ''Și în germ. și în slavă sensul de ''zale, armură ''e cel mai frecvent, cel de ''hamuri ''aproape inexistent.
* ''ciuf'', ital. ''ciuffo''.
* ''cioară'', ital. ''čola, čaola, čoris'' în ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 502, ”cornacchia” Veneto, Ladinia, Friuli, dar și Piemont; Provence ''tsaurio'' Névache'', chàoulia'' Barcelonnette.
* ''grapă'' – a fost neglijată înrudirea cu friul. ''grapa ''(SSI, harta 1430 „erpice”) considerat de lingviști grăbiți ca fiind un slavism din friulană. Dar provens. ''crebi'' Puy-de-Dôme „grapă” ne arată că termenul există la un nivel romanic foarte vechi.
* ''rață'', în Friuli și Emilia Romagna, Bologna ''rizzòn'' „rățoi” / Franța, occitan ''ritou ''masc''. ''St. Pierre de Chignac, Périgord; ''rit, rital, ritard, ritàs, riton'' masc. (Aveyron, Lot, Tarn, Lot-et-Garonne, Tarn-et- Garonne); ''rita'' fem. ibid. + Cantal, Gironde, Lozère. (Thésoc) // Jean Bodon, ''La montanha negra'': Sul ser, tres ''ritas'' venguèron nadar: la ''rita'' negra primièira, puèi la grisa, puèi la blanca. / Malvezin, p. 254. / ''rite'', masc. ''riton ''Périgord. ''rit ''Montpellier.
* ''stearpă'', în toată Italia.
* '' țap'', în jurul Romei, ''tsappu'' ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1080, „becco”.

'''Cuvinte latine'''

* ''fluier, jumătate, îndelete, negură, spuză ''sunt latine.
* ''flabeolum, dimidietas, dilecte, nebula, spodia'' – cu evoluție fonetică normală.
* ''nebula ''dă în nordul Italiei ''nivura'' (Liguria) și ''nigula ''(Lombardia, Veneto) și chiar ''negula ''(Latsch Zuoz, romanș, Elveția) ''nugra ''(Olivoto, Canton Ticino) și, ''nuru ''(Chironico, Canton Ticino) și ''un nür, negür ''(Corticiasca, Ticino).
SSI, harta 364, ''(il cielo e) nuvoloso.''
* ''fluier'' are echivalenți decenți în franceza veche, occitană și catalană: fr. Iohannes de Garlandia ''De mensurabili musica,'' append. 15, 25: Et iste modus sumitur ''flaiolis''. // Guillaume de Machaut, ''Dit dou Lion'': Au ''flaiol'' et au taburel; occit. ''fiular, ''a fluiera, Saint-Bonnet-le-Château ''fyura, ''ALF harta 1231 „siffler”.
* ''măgar ''e un balcanism de origine semitică (proto-semitic *ḥimār-, accadian ''imēru'', ugaritic ''hmr'', aramaic ''ḥămārā'','' hebr. רומח''hamor ''„măgar” > greacă ''gomár'' > alban. ''gomár'' > bulg. магаре''magare'' > rom.); ''mărar ''din gr. ''Μάραϑρονmarathron. ''
* ''măgură ''are, desigur, echivalent în albaneză, ceea ce nu înseamnă nimic. Mai există și ''Mogorro ''în Sardinia, și cuvântul a existat și în Spania: ''Cartulari de Sant Cugat de Valles'', act de vânzare, anul 908: usque ad collum inter duos signos et inde vadit usque ad collum que dicunt Collo Formici et pergit per summa ''mucera'' de monte Cavallare...
** Italia, Istria, Pirano ''Monte Mogoron. ''
** Spania Sierra de Cuenca ''Mogorrita, Mogorra de la Hoya, Mogorrón. ''
** Spania Avila ''Mogorra de Robledillo, Mogorra de(l) Helechar. ''
** Spania Toledo ''Mogorro''; Spania Extremadura Caceres ''Mogorro del Vilano. ''
** Sardinia Oristano ''Mogoredda ''(transcr. ital. hipercorect. ''Mogorella'') și'' Mogoro. ''
** Sardinia Nuoro ''Monte Maguri. ''etc. etc. etc.
E vorba de un cuvânt mediteranean vechi, care n-are nimic specific dacic:
* ''ghionoaie'' e, desigur, derivat din ''găunos < caună, ''despre care au existat discuții lungi, și care e latin.
* ''mare'' adj. e celtic.
Lingviștii români au afirmat că nu pot exista cuvinte celtice în română. Cu toate acestea, Gallia Cisalpină acoperea tot nordul Italiei (Aosta, Piemont, Liguria, Trento, Tirol, Lombardia, Veneto, Friuli, Emilia) 100 000 de kmp, aproape o treime din teritoriul peninsulei Italice. Galia Cisalpină era la 300 de km de Roma. Celții care atacă Roma vin din Sena Gallia, de la 300 de km de Roma. Romanii cuceresc și romanizează Galia Cisalpină, dar populația acesteia e una celtică. În zonele înalte ale Alpilor, romanii ajung tardiv, în jurul erei noastre. Între Milano și Como sunt 60 de km. Pe verticală. Romanii așteaptă două secole după cucerirea Mediolanului ca să urce pieptiș și să cucerească vârfurile Alpilor. Putem deci, presupune că latina din Gallia Cisalpină era o latină învățată de celți. ''O treime din Italia e locuită de celți romanizați târziu. ''

Evoluții fonetice inexplicabile: ''quattuor > patru'';'' equa > iapă'' se pot explica prin limba galilor (''patru, epo''-, velș ''pedwar'').

Pe lista cuvintelor nesigure, ''băl, bălai, daltă ''sunt slave.
A afirma că ''daltă'' e dacic, în condițiile în care celelalte nume de unelte sunt slave (clește, nicovală, lopată, greblă) e neștiințific.
* ''mătură'' e slav; deși dificultățile fonetice sunt mari, a-l explica prin substrat e o înlocuire de tip ''obscurum per obscurius'', „a explica ceva nedeslușit prin ceva încă și mai neclar”.
* ''scorbură ''e probabil latin, fiindcă are echivalenți dialectali în Italia (SSI harta 534 ''(un albero) incavato'', arbore scorburos: Rovegno, Liguria ''zgarbu, ''și Corneliano d’Alba ''žgarbela'' (scorbură) Mombaruzzo ''žgarbulon. ''
* ''stăpân ''posibil iranian, ''sterp ''din substratul italian.
* ''stăpân ''e de origine iraniană. Triburile iraniene au locuit în Moldova și Dobrogea în Antichitate, apoi s-au retras, și o parte din ei au revenit cu maghiarii în sec. IX. Are acelaș sufix ca și ''cioban'': persanul ''ciupan ''ناپوچ > iran. veche *''fšupāna > * fšu- „oaie, vită” și * pān- „a păzi” venit din persană în turcă sau cumană, ''çoban''. Turcmenă ''çopan'', azeră ''çoban, ''uzbecă ''cho'pon, ''kazahă ''шопан'' šopan; uigură ''čopan''. Termenul e analizabil în vechea persană (oaie+păzitor), deci e persan.''
* ''traistă ''din gr. ''τάγιστρον'', ''ταγιστήριον'' „sac pentru mâncare” atestat tardiv, la Nicetas Choniates, sec. XII, din gr. bizantinăταγίζω „a hrăni”, atestat și el târziu, abia în Teofan Cronograful, sec. IX. Termen militar. Primele contexte se referă la hrana cailor. Decent etimologizat în DEX (nu s-o fi uitat în DEX academicianul Brâncuș?).

88 de cuvinte „sigure”, și un total de 113 cuvinte. Dintre acestea:
''balegă, bălai, baltă, brad, brâu, buză, cătun,
cioară, ciuf, fărâmă, fluier, gard,
gata, ghionoaie, grapă, groapă, gușă,
jumătate, îndelete, mal, mare, măgar,
măgură, mărar, rață, țap, daltă,
mătură, negură, scorbură, spuză, stăpân,
sterp, traistă''.
34 de cuvinte cu etimologie cunoscută și care sigur NU fac parte din substratul dacic al limbii române. E vorba de aproape o treime.

Lista e foarte șubredă, chiar pentru un academician. Faptul că un cuvânt există în română și albaneză nu înseamnă, automat, că e cuvânt de substrat sau dacic. Româna și albaneza au în comun cel puțin cinci straturi distincte de vocabular:
- cuvinte de substrat în română, autohtone în albaneză,
- împrumuturi celtice vechi în cele două limbi,
- latine moștenite în română, împrumutate din lat. în albaneză, slave, grecești, turcești.

=== Concluzii ===

Putem vorbi despre un vocabular de substrat în limba română. Substrat, însă, nu înseamnă neapărat „dacic”. E posibil să existe cuvinte dacice în substratul limbii române, dar, cum cunoaștem foarte puține cuvinte dacice, unul e cert, ''roborasta / brusture, ''din Dioscoride, și al doilea e probabil (druete „lemn”).
Un cuvânt care există în română și albaneză (dar nu e latin nici slav) nu trebuie imediat identificat ca fiind dacic, tracic sau ilir, ci trebuie verificat dacă nu există și în alte limbi romanice.
Cuvinte care există deja în Italia și Franța, dar nu în latină, pot fi puse pe seama substratului italic prelatin, a substratului celtic din Italia și Franța, și poate și a substratului pre-celtic. Alte cuvinte (''brad, măgură, mal'') au o răspândire mare în Europa și nu au nici un specific local.
Substratul limbii române '''NU '''e un tot unitar, ci o categorie negativă – cuvinte vechi, dar care nu sunt nici latine, nici slave.
De aceea, tentative ca cea a lui Sorin Paliga, ''Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian, ''200 de pagini de cuvinte și toponimie presupus traco-dacice, fără nici un cuvânt dacic – sunt supuse eșecului de la bun început. Cartea, finanțată de compania de transportat gunoaie a lui Silviu Prigoană, Rosal Grup, cu care Sorin Paliga a făcut afaceri în perioada în care era primar al sectorului III București, este și ea reciclabilă.

=== Bibliografie ===

* Aebischer, Paul, ''Les pluriels analogiques en -ora dans ler chartes latines de l’Italie'', în ''Archivium Latinitatis Medii Aevi'', vol. 8, 1933.
* Avril, J. T., ''Dictionnaire provençal-français'', Edouard Cartier imprimeurlibraire, Apt, 1839 (provensal).
* Bouvier, Jean Claude. Claude Martel, ''Atlas linguistique et ethnographique de la Provence'', CNRS, 1975 (occit.).
* Dori, Nino, Aldo Onorati, Giorgio Sirilli, Piero Torregiani, ''Vocabolario del dialetto albanense'', Albano Laziale, 2006 (Laziale).
* Duch, Célestin, Henri Béjean, ''Le patois de Tignes (Savoie)'', ELLUG, Grenoble, 1998 (romand).
* Gardani, Francesco, ''Dynamics of Morphological Productivity : The Evolution of Noun Classes from Latin to Italian'', Brill, Leiden, 2013.
* Grange, Didier, ''Lexique descriptif occitan - français du vivaro-alpin au nord du Velay et du Vivarais'', 2008 (occitan).
* Lepri, Luigi, Daniele Vitali, ''Dizionario bolognese-italiano, italianobolognese'', Edizioni Pendragon, Bologna, 2009 (lomb.).
* Liautaud, René, ''Essai de lexique français-entraunois avec correspondances en niçois'', CNDP, 1985 (occitan gavot).
* Pietro, Gerardo di, ''Vocabolario del dialetto morrese con cenni di grammatica'', 2004 s. l. (Campania).
* Robez-Ferraris, Jacqueline, ''Particularités du français parlé dans la région de Morez, Haut-Jura'', ELLUG, Grenoble, 1995 (franco-provens., romandă).
* Ungureanu, Dan, ''Româna şi dialectele italiene'', Bucureşti, Editura Academiei Române, 2016.
* Zolt, Germano de, ''Dizionario del dialetto ladino di Campolongo di Cadore'', Istituto bellunese di ricerche sociali e culturali, Belluno,1986.

Articol/Dezbateri/Dan Ungureanu - Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.

2022-05-08T14:03:19Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Dan Ungureanu.jpg|thumb|right|alt=Dan Ungureanu|Dan Ungureanu]]
'''Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.'''

de conf. dr. Dan Ungureanu (Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad)

publicat în 2017, ''Journal of Humanistic and Social Studies''

Internetul a schimbat destul de mult natura studiilor lexicologice. Datele disponibile pe Internet sunt, cel mai adesea, compilate din mai multe surse, fiabile sau nu. În această situație, rezultatul e anonim și nu mai știm care lingvist cauționează, prin cercetările lui, originea unui cuvânt sau a altuia.

Trebuie să lămurim o confuzie: cuvânt de substrat nu înseamnă neapărat „cuvânt dacic”. Despre limba dacilor nu știm, științific, nimic. Avem un număr mic de nume de persoane, care pot însemna orice, un număr de toponime, care pot însemna orice. A spune că un cuvânt „e dacic” înseamnă, științific vorbind, că există în română și în albaneză, DAR nu există în nici o altă limbă cu care româna e înrudită. Pe măsură ce avansează cercetarea însă, diverse cuvinte se regăsesc în dialectele din Italia și Franța. Cuvintele noastre dacice, patriotic-neaoșe, se împuținează.

Faptul că un cuvânt există în română și în albaneză, dar nu și în alte limbi, nu înseamnă mare lucru. Etimologia lexicului albanez are încă multe lacune. De exemplu: ''brâu, brâne'' există în albaneză și română. E oare cuvânt de substrat? Nu. Cuvântul există în limbile germanice, de unde a fost împrumutat în proto-slavă. E probabil un împrumut slav vechi.

[[Fișier:Ungureanu-1.png|miniatura|alt=(în Ricard Christophe de Villeneuve, Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas, Marseille, 1821, p. 886) |(în Ricard Christophe de Villeneuve, ''Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas'', Marseille, 1821, p. 886) ]]

''Barză''? În Oltenia și Banatul de munte a existat masculinul ''bardoș''
id. Adjectivul ''barz, breaz'' „cu dungă albă pe bot” a fost chiar mai răspândit. A fost legat de alb. ''bardhë'' „alb”. În provensală există ''bardet'' „petite aigrette, héron garzette”, ''Ardea garzetta'', egreta mică, pasăre asemănătoare berzei.

Tot în Franța, în regiunea Morez, există adj. ''bayard'' „cu pată albă pe bot” (din *''bard'', contaminat cu fr. ''bayard'' „murg”). Vedem că ambele cuvinte sunt, într-adevăr, de substrat, și probabil înrudite între ele.

Vom discuta mai jos cercetările lui Ion I. Russu și ale lui Grigore Brâncuș, oarecum consacrate.

Ion I. Russu, ''Etnogeneza românilor'', 1981, cuprinde 168 de cuvinte care ar fi, după părerea autorului, de substrat. Ion I. Russu a fost de meserie istoric și arheolog, nu lingvist. Cartea sa e alcătuită din conspecte oțioase cu etimologii oferite de alți autori, citate in extenso, și acceptate sau respinse temperamental.

'''Lista lui Russu'''

Cuprindem mai jos 155 din cele 168 de cuvinte propuse de Ion I. Russu ca dacice, în cartea sa ''Etnogeneza românilor'':
{| class="wikitable"
| abur, acăța, a adia, a ameți, amurg, a anina, aprig, argea, a arunca, baci, baier, baligă, baltă, barză, bască, balaur, a băga, băiat, beregată, boare, bordei, brad, brândușă, brânză, brusture, a se bucura, bunget, burlan, burtă, butuc, butură, buză, caier, cață, căciulă, căpușă, căpută, cătun, cârlan, cârlig, copac, copil, creț, a cruța, a curma, curpăn, cursă, a dărâma, darari, daș, a dărâma, a deretica, a descurca, a desghina, a dezbăra, dop, droaie, fărâmă, gard, gata, gălbează, genune, gheară, ghes, ghimpe, ghionoaie, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, a se gudura, gușă, a încurca, a înghina, a îngurzi, a înseila, a întrema, leagăn, a lepăda, lespede, a leșina, mal, mazăre, măceș, a mădări, măgură, mărcat, mătură, melc, mieriu, mire, mistreț, a mișca, a mușca, mânz, morman, moș, mugure, murg, mușat, năpârcă, nițel, noian, păstaie, a păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea, a răbda, reazem, a ridica, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, a se scula, a scurma, sâmbure, spânz, sterp, străghiată, strepede, strugure, strungă, a sugruma, a sugușa, șale, șiră, șopârlă, șoric, șut, tare, țap, țarc, țăruș, a se uita, undrea, a urca, urcior, urdă, a urdina, urdoare, vatră, a vătăma, vătui, viezure, viscol, zară, zăr, a zburda, zestre, zgardă, a zgârâia.
|}

'''Cuvinte de origine latină'''

* ''a arunca, baier, fărâmă, gușă, lespede, a leșina, a mișca, a mușca, pânză, a ridica, a zgârâia'' sunt romanice și deci nu pot fi nici dacice, nici de substrat.
* ''a arunca'' – provensal ''arrancar'', franco-provensal Entremont ''arroutschi'' „jeter”, poate și Calabr. Mesoraca ''arringare'' „lanciare, gettare”.
* ''baier, baieră'' – din lat. ''baiula'', romanș sursilvan ''baila'' '''I''' f, 1. Seil n, Strick m, Leitseil n. – „funie, lesă” și ''bera'' '''II''' f, (vereinz.) kurzer Hanfstrick; ~ da rentar, Bindestrick m. – „funie” (Alexi Decurtins).
* ''fărâmă'' < ''a sfărâma'' < ''*ex-fragmentare'' x ''*ex-formare'', atestat în Italia de S.
* ''gușă'' – ladină ''goš'' „gușă, goâtre, Kropf”: Fassano, Val Gardena ''gosc’'', Selvano ''gos'', tosc. ''gozzo'', Rovigno ''guṣo'', fr. ''gosier''.
* ''lespede'' – din ''lapidem xlausa'', cuvânt-valiză.
Există și în italiană asemenea cuvinte hibride – ''pietra'' + ''lastra'' = ''pyastra'' (Prunetta, Toscana).
* ''a leșina'' – romanș ''lišná'' „a aluneca”, sard ''lascinare'' „a aluneca” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 847, „sdrucciolare”.
* ''a mișca'', ''meša'' „a se mișca” Liguria, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1647, „non ti muovere”.
* ''a mușca'' – are echivalentul ''muccicare'' bine păstrat în toată Italia la sud de Roma: marchigiano Ancona ''moška'', Perugia ''moska'', Sicilia Calabria etc. Sardinia ''mossiγa''. ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1109, „morde?”.
* ''pânză'' – Lombardia Trentino Veneto, ''panižel'', „feșe de copil” – termen secundar care a înlocuit lent mai vechiul ''teară'' < ''tela''.
* ''a zgârâia'' < lat. ''excoriare''.
* ''baligă, baltă, beregată, boare, bordei, brad, buză, gheară, mal, măgură, mânz, sterp, țap'' sunt de substrat, dar răspândite și în alte limbi și zone geografice; ''baligă, baltă, sterp, țap'' în Italia, ''beregată, mânz'' în limbile celtice, ''bordei'', germanic, ''buză, mal'', în toată Europa.
* ''gheară'', celtic (cf. port. și sp. ''garra'', labă cu gheare, ca cea de urs sau de vultur). Nimic specific.
* ''balegă'', în sudul Franței, în zona occitană. '''Languedoc:'''
** Claude François Achard, ''Dictionnaire de la Provence et du Comté-Venaissin: Vocabulaire provençal'' 1785, ''velego'': vilainie, saloperie, ordures.
** J. T. Avril, ''Dictionnaire provençal-français, suivi d'un vocabulaire français-provençal'', Edouard Cartier, Imprimeur, Apt, 1839: ''veleguo'': crotte.
** Étienne Garcin, ''Nouveau dictionnaire provençal-français'', Fabre, Draguignan, 1841: ''veleguo'': crotte que l’on prend dans les rues, saloperie, ordures.
** Absent în dicționarul lui Léger Gary (occitană din Tarn) din 1845.
** Jacques Azaïs, ''Dieu, l’homme et la parole, ou la langue primitive'', Imprimerie de Mlle Paul, Béziers 1853: fiente des bêtes à laine: ''bélégo'' languedocien (p. 267).
** Gabriel Azaïs, ''Dictionnaire des idiomes languedociens étymologique, comparatif et technologique'', Delpech Imprimeur, Béziers, 1864: ''belego'': excrément des bêtes à laine en forme de boulettes, crotte /.../ crottes attachées à la toison des animaux.
** Frédéric Mistral, ''Lou trésor dóu Felibrige'', 1878: vol. 2, p. 1094: ''velego'', belego: flocon de laine grasse, mèche de cheveux gras, gringuenaude, (ordure attachée à l’anus) crotte attachée à la laine ou au poil.
** Louis Rouquier, ''Contes a la troubilho'', 1925, fără editură, Levallois-Perret, conte ''Lou Roumiu'', glosat ''fumier de mouton''. Dialectul din Puisserguier, Hérault.
** Jean-Louis Garrot, ''Lexique des mots patois employés à Barre'' ''(Tarn)'': ''bélégo'' glosat ''fumier sec des brebis.'' Și La Salvetat, Olargues, Hérault.
** Périgord St. Pierre de Chignac ''laboulego'' „noroi” și în toată Italia de Nord.
* ''bilaka'', Ceppomorelli, Lombardia, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1174, „sterco di cavallo”.
* ''bilaka, bulaka, ''Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1173, „la bovina”.
* ''bagule'', Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1083, „cacherelli”.
* ''belegot'', Ligornetto ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1077, „lana”.
* ''baltă - palta, pauta'' tot nordul Italiei.
* ''boare'', cf. ital. ''boria'' din *buria > boare ca muria > moare. Meyer-Lübke REW 1219. ''boria'' atestat în Italia: Piemont, și coloniile galo-italice din Molise și Sicilia; Franța ''esbaura'' Annonay „vânt care usucă”; Sicilia, Bronte (colonie galo-italică) ''boria''; Sardinia Cagliari ''boria'' etc.
* ''bordei'' > germanicul ''bordel'' „căsuță” probabil împrumut vechi germanic din sec. III-V.
* ''brad'' - După Ahmad Al-Jallad, Universitatea din Leida (comunicare personală) se poate reconstrui numele ienupărului în proto-semită ca ''burāth'', (← Accad. ''burash'', hebr. ''berosh'', aramaic ''brātā'').
** Dioscoride ''Peri hyles iatrikes, De materia medica'', cartea I, 102, ''kyparissos'', lat. ''cupressus''; 103, ''arkeuthos'', ienupăr ; 104 ''βράϑυ'', sabina; 105 cedru – ceea ce arată clar că e vorba de un conifer, fiind enumerat printre alte conifere. „ (... pasaj interpolat) există două feluri de ''brathy. ''Unul are acele ca de chiparos, dar mai spinos, cu miros greu, înțepător, de ars. E un arbore pitic, care se întinde mai mult pe orizontală. Unii îi folosesc frunzele în loc de tămâie. Celălalt are frunzele ca cele de tamarisc (Tamarix sp.). Acele ambelor specii domolesc ulcerațiile pielii și flegmoanele și cu miere curăță buboaiele...”
** Plinius (''Naturalis Historia'', lib. XII, XXXIX): petunt igitur în Elymaeos arborem bratum, cupresso fusae similem, exalbidis ramis, iucundi odoris accensam – „merg să caute în munții Zagros, în Elam, un arbore ''bratus, ''ca și ''jneapănul ''cu ramuri albe, și miros plăcut dacă se aprind”. Descrierea lui Pliniu se poate referi la ''Juniper sp''. Dacă da, atunci un împrumut iranian nu e verosimil.
** Și herba Sabinae = ''σαβίναβράϑυân Glos. Servii. Hesychius, Glosar βράϑυ: πόατιςϑεοῖςϑυοµένη'' – brathy ''e o iarbă (poa) folosită ca tămâie zeilor.
* ''buză – ''nespecific, în toate limbile Europei: limbi romanice: ''um boz / dua boza ''ALI s.v. ''Labbra'', p. 46 Pragelato. Corticiasca Ticino ''bazleta'' „buze mari” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 106; romanș ''biutscha ''„bot, a face bot”; Lombard Valtellina ''bésc<nowiki>'</nowiki>iulaid. '' lat. ''basiare'', din celtă.
* Probabil termen celtic. ''mal ''proto-Germanic *''melha'' “banc de nisip”: cf. Old Norse ''melr'' „dună de nisip”; isl. ''melur'' „banc de pietriș”. Termenul germanic a fost împrumutat în Saami ''miel<nowiki>'</nowiki>li'' „mal abrupt nisipos”; velș ''moel'' „deal”; fr. Jèrriais (insula Jersey) ''mielle'' „dună de nisip”; rus. мель „banc de nisip”; садиться на мель „a ajunge la mal”. ''mal'' nu poate fi dacic, pentru motivul că există în mai toate limbile Europei, și nu are nimic specific. Iar, semantic, e foarte distant de alb. ''mal ''„munte”.
* ''cătun ''nu are atestări vechi în daco-română (un toponim ''Katun'' în anul 1210, spune ''Dicționarul Etimologic al Academiei,''fără să citeze sursa, (cartea lui N. Drăganu, ''Românii în veacurile IX - XIV pe baza toponimiei ''ș''i a onomasticei'') și fără să menționeze că e atestat în Slovacia'', ''nu în România, înainte de venirea românilor în Slovacia, izolat, îndoielnic). Nu e atestat în Transilvania, (e absent și în cuprinzătorul ''Lexicon de la Buda ''din 1825); rar în Moldova, ''cotună, ''cu vocalism slav. Frecvent în sudul Munteniei; are toate semnalmentele unui împrumut tardiv dintr-o limbă balcanică. Contra ipotezei lui Drăganu, v. și obiecțiile lui István Kniesza, ''Pseudorumänen in Pannonien und in den NordKarpathien'', în ''Archivum Europae Centro-Orientalis - Tome 1.'' 1935, (pag. 97-220), pag. 166.
* ''gata, gard, groapă ''sunt slave.
* ''burlan ''e turcesc, un împrumut târziu, din tc. ''borulama ''„țevărie” din tc. ''boru ''„țeavă”.

25 de cuvinte dintr-o listă de 155, pe lângă multe alte etimologii controversate, 15% au cu siguranță alte origini decât cele oferite de autor. Russu e un lingvist slab. Uneori refuză etimologii evidente pentru dificultăți fonetice sau semantice; alteori trece peste ele cu neglijență.

'''Grigore Brâncuș'''

Grigore Brâncuș, în mai multe studii printre care ''Istoria limbii române, ''2005, p. 48–49, oferă următoarea listă, nu mult diferită:
{| class="wikitable"
| abure, argea, baci, balaur, bală, balegă, baltă, bardz (alb), bască (lână tunsă), bâlc, brad, brânză, brâu, brusture, buc, bucur, bunget, buză, călbează, căpuşă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciucă „vârf de deal, pisc”, ciuf „moţ de păr”, ciump, a ciupi, ciut (şi şut), coacăză, copac, copil, curpen, cursă, fărâmă, fluier, gard, gata, ghimpe, ghionoaie, ghiuj, grapă, gresie, groapă, grumaz, grunz „bulgăraş, cocoloş”, guşă, a hămesi, jumătate, îndelete, leurdă „usturoi sălbatic”, mal, mare ''adj''., mazăre, măgar,măgură, mărar, mânz, moş, mugur, murg, muşcoi, năpârcă, noian, pârâu, pupăză, raţă, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, sâmbure, spânz, strepede, strugure, strungă, șopârlă, știră, țap, ţarc, ţeapă, urdă, vatră, viezure (şi vizuină), zară, zgardă.
'''Nesigure''': băiat, băl, brâncă (boala cu acest nume) bulz, burduf, burtă, codru, Crăciun, creţ, a cruţa, a curma, daltă, a dărâma, fluture, lai „negru”, mătură, mire, negură, păstaie, scorbură, spuză, stăpân, sterp, stână, traistă.
|}

'''Cuvinte din substratul italian'''

Printre multe altele: ''brâu/brâne, ciuf, cioară, grapă, rață, stearpă, țap'' sunt de substrat, dar vin din substratul italian, fiindcă le găsim în Italia.
* ''brâu, ''ital. ''brena'', în Veneto, ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1234, „briglia”. proto-sl. *''brъnja'' ”hamuri, ''suit of armour''” slava veche ''brъnję'' ‘harness, suit of armour’; rus ''brónjá, bron'' f. ‘zale, hamuri’; sârb''brnjica'' ‘botniță’ ceha veche ''brně ''”armură” din proto-germanic. *''brunj''ō- ‘hamuri, ''breastplate''’ Goth. ''brunjo'' f.; OHG ''brunna'', ''brunia''; MHG ''brünne'', ''brünje'' ‘harness, coat of mail’; germ.''Brünne ''„diverse armuri, cămașă de zale etc.”; OE ''byrne'' f.; OS ''brunnia'' f.; ON ''brynja'' f. (Saskia Pronk-Tiethoff, s. v.).
Termenul italian și cel românesc sunt mult mai apropiate, fiindcă au sensul de ''hamuri. ''Și în germ. și în slavă sensul de ''zale, armură ''e cel mai frecvent, cel de ''hamuri ''aproape inexistent.
* ''ciuf'', ital. ''ciuffo''.
* ''cioară'', ital. ''čola, čaola, čoris'' în ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 502, ”cornacchia” Veneto, Ladinia, Friuli, dar și Piemont; Provence ''tsaurio'' Névache'', chàoulia'' Barcelonnette.
* ''grapă'' – a fost neglijată înrudirea cu friul. ''grapa ''(SSI, harta 1430 „erpice”) considerat de lingviști grăbiți ca fiind un slavism din friulană. Dar provens. ''crebi'' Puy-de-Dôme „grapă” ne arată că termenul există la un nivel romanic foarte vechi.
* ''rață'', în Friuli și Emilia Romagna, Bologna ''rizzòn'' „rățoi” / Franța, occitan ''ritou ''masc''. ''St. Pierre de Chignac, Périgord; ''rit, rital, ritard, ritàs, riton'' masc. (Aveyron, Lot, Tarn, Lot-et-Garonne, Tarn-et- Garonne); ''rita'' fem. ibid. + Cantal, Gironde, Lozère. (Thésoc) // Jean Bodon, ''La montanha negra'': Sul ser, tres ''ritas'' venguèron nadar: la ''rita'' negra primièira, puèi la grisa, puèi la blanca. / Malvezin, p. 254. / ''rite'', masc. ''riton ''Périgord. ''rit ''Montpellier.
* ''stearpă'', în toată Italia.
* '' țap'', în jurul Romei, ''tsappu'' ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1080, „becco”.

'''Cuvinte latine'''

* ''fluier, jumătate, îndelete, negură, spuză ''sunt latine.
* ''flabeolum, dimidietas, dilecte, nebula, spodia'' – cu evoluție fonetică normală.
* ''nebula ''dă în nordul Italiei ''nivura'' (Liguria) și ''nigula ''(Lombardia, Veneto) și chiar ''negula ''(Latsch Zuoz, romanș, Elveția) ''nugra ''(Olivoto, Canton Ticino) și, ''nuru ''(Chironico, Canton Ticino) și ''un nür, negür ''(Corticiasca, Ticino).
SSI, harta 364, ''(il cielo e) nuvoloso.''
* ''fluier'' are echivalenți decenți în franceza veche, occitană și catalană: fr. Iohannes de Garlandia ''De mensurabili musica,'' append. 15, 25: Et iste modus sumitur ''flaiolis''. // Guillaume de Machaut, ''Dit dou Lion'': Au ''flaiol'' et au taburel; occit. ''fiular, ''a fluiera, Saint-Bonnet-le-Château ''fyura, ''ALF harta 1231 „siffler”.
* ''măgar ''e un balcanism de origine semitică (proto-semitic *ḥimār-, accadian ''imēru'', ugaritic ''hmr'', aramaic ''ḥămārā'','' hebr. רומח''hamor ''„măgar” > greacă ''gomár'' > alban. ''gomár'' > bulg. магаре''magare'' > rom.); ''mărar ''din gr. ''Μάραϑρονmarathron. ''
* ''măgură ''are, desigur, echivalent în albaneză, ceea ce nu înseamnă nimic. Mai există și ''Mogorro ''în Sardinia, și cuvântul a existat și în Spania: ''Cartulari de Sant Cugat de Valles'', act de vânzare, anul 908: usque ad collum inter duos signos et inde vadit usque ad collum que dicunt Collo Formici et pergit per summa ''mucera'' de monte Cavallare...
** Italia, Istria, Pirano ''Monte Mogoron. ''
** Spania Sierra de Cuenca ''Mogorrita, Mogorra de la Hoya, Mogorrón. ''
** Spania Avila ''Mogorra de Robledillo, Mogorra de(l) Helechar. ''
** Spania Toledo ''Mogorro''; Spania Extremadura Caceres ''Mogorro del Vilano. ''
** Sardinia Oristano ''Mogoredda ''(transcr. ital. hipercorect. ''Mogorella'') și'' Mogoro. ''
** Sardinia Nuoro ''Monte Maguri. ''etc. etc. etc.
E vorba de un cuvânt mediteranean vechi, care n-are nimic specific dacic:
* ''ghionoaie'' e, desigur, derivat din ''găunos < caună, ''despre care au existat discuții lungi, și care e latin.
* ''mare'' adj. e celtic.
Lingviștii români au afirmat că nu pot exista cuvinte celtice în română. Cu toate acestea, Gallia Cisalpină acoperea tot nordul Italiei (Aosta, Piemont, Liguria, Trento, Tirol, Lombardia, Veneto, Friuli, Emilia) 100 000 de kmp, aproape o treime din teritoriul peninsulei Italice. Galia Cisalpină era la 300 de km de Roma. Celții care atacă Roma vin din Sena Gallia, de la 300 de km de Roma. Romanii cuceresc și romanizează Galia Cisalpină, dar populația acesteia e una celtică. În zonele înalte ale Alpilor, romanii ajung tardiv, în jurul erei noastre. Între Milano și Como sunt 60 de km. Pe verticală. Romanii așteaptă două secole după cucerirea Mediolanului ca să urce pieptiș și să cucerească vârfurile Alpilor. Putem deci, presupune că latina din Gallia Cisalpină era o latină învățată de celți. ''O treime din Italia e locuită de celți romanizați târziu. ''

Evoluții fonetice inexplicabile: ''quattuor > patru'';'' equa > iapă'' se pot explica prin limba galilor (''patru, epo''-, velș ''pedwar'').

Pe lista cuvintelor nesigure, ''băl, bălai, daltă ''sunt slave.
A afirma că ''daltă'' e dacic, în condițiile în care celelalte nume de unelte sunt slave (clește, nicovală, lopată, greblă) e neștiințific.
* ''mătură'' e slav; deși dificultățile fonetice sunt mari, a-l explica prin substrat e o înlocuire de tip ''obscurum per obscurius'', „a explica ceva nedeslușit prin ceva încă și mai neclar”.
* ''scorbură ''e probabil latin, fiindcă are echivalenți dialectali în Italia (SSI harta 534 ''(un albero) incavato'', arbore scorburos: Rovegno, Liguria ''zgarbu, ''și Corneliano d’Alba ''žgarbela'' (scorbură) Mombaruzzo ''žgarbulon. ''
* ''stăpân ''posibil iranian, ''sterp ''din substratul italian.
* ''stăpân ''e de origine iraniană. Triburile iraniene au locuit în Moldova și Dobrogea în Antichitate, apoi s-au retras, și o parte din ei au revenit cu maghiarii în sec. IX. Are acelaș sufix ca și ''cioban'': persanul ''ciupan ''ناپوچ > iran. veche *''fšupāna > * fšu- „oaie, vită” și * pān- „a păzi” venit din persană în turcă sau cumană, ''çoban''. Turcmenă ''çopan'', azeră ''çoban, ''uzbecă ''cho'pon, ''kazahă ''шопан'' šopan; uigură ''čopan''. Termenul e analizabil în vechea persană (oaie+păzitor), deci e persan.''
* ''traistă ''din gr. ''τάγιστρον'', ''ταγιστήριον'' „sac pentru mâncare” atestat tardiv, la Nicetas Choniates, sec. XII, din gr. bizantinăταγίζω „a hrăni”, atestat și el târziu, abia în Teofan Cronograful, sec. IX. Termen militar. Primele contexte se referă la hrana cailor. Decent etimologizat în DEX (nu s-o fi uitat în DEX academicianul Brâncuș?).

88 de cuvinte „sigure”, și un total de 113 cuvinte. Dintre acestea:
''balegă, bălai, baltă, brad, brâu, buză, cătun,
cioară, ciuf, fărâmă, fluier, gard,
gata, ghionoaie, grapă, groapă, gușă,
jumătate, îndelete, mal, mare, măgar,
măgură, mărar, rață, țap, daltă,
mătură, negură, scorbură, spuză, stăpân,
sterp, traistă''.
34 de cuvinte cu etimologie cunoscută și care sigur NU fac parte din substratul dacic al limbii române. E vorba de aproape o treime.

Lista e foarte șubredă, chiar pentru un academician. Faptul că un cuvânt există în română și albaneză nu înseamnă, automat, că e cuvânt de substrat sau dacic. Româna și albaneza au în comun cel puțin cinci straturi distincte de vocabular:
- cuvinte de substrat în română, autohtone în albaneză,
- împrumuturi celtice vechi în cele două limbi,
- latine moștenite în română, împrumutate din lat. în albaneză, slave, grecești, turcești.

=== Concluzii ===

Putem vorbi despre un vocabular de substrat în limba română. Substrat, însă, nu înseamnă neapărat „dacic”. E posibil să existe cuvinte dacice în substratul limbii române, dar, cum cunoaștem foarte puține cuvinte dacice, unul e cert, ''roborasta / brusture, ''din Dioscoride, și al doilea e probabil (druete „lemn”).
Un cuvânt care există în română și albaneză (dar nu e latin nici slav) nu trebuie imediat identificat ca fiind dacic, tracic sau ilir, ci trebuie verificat dacă nu există și în alte limbi romanice.
Cuvinte care există deja în Italia și Franța, dar nu în latină, pot fi puse pe seama substratului italic prelatin, a substratului celtic din Italia și Franța, și poate și a substratului pre-celtic. Alte cuvinte (''brad, măgură, mal'') au o răspândire mare în Europa și nu au nici un specific local.
Substratul limbii române '''NU '''e un tot unitar, ci o categorie negativă – cuvinte vechi, dar care nu sunt nici latine, nici slave.
De aceea, tentative ca cea a lui Sorin Paliga, ''Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian, ''200 de pagini de cuvinte și toponimie presupus traco-dacice, fără nici un cuvânt dacic – sunt supuse eșecului de la bun început. Cartea, finanțată de compania de transportat gunoaie a lui Silviu Prigoană, Rosal Grup, cu care Sorin Paliga a făcut afaceri în perioada în care era primar al sectorului III București, este și ea reciclabilă.

=== Bibliografie ===

* Aebischer, Paul, ''Les pluriels analogiques en -ora dans ler chartes latines de l’Italie'', în ''Archivium Latinitatis Medii Aevi'', vol. 8, 1933.
* Avril, J. T., ''Dictionnaire provençal-français'', Edouard Cartier imprimeurlibraire, Apt, 1839 (provensal).
* Bouvier, Jean Claude. Claude Martel, ''Atlas linguistique et ethnographique de la Provence'', CNRS, 1975 (occit.).
* Dori, Nino, Aldo Onorati, Giorgio Sirilli, Piero Torregiani, ''Vocabolario del dialetto albanense'', Albano Laziale, 2006 (Laziale).
* Duch, Célestin, Henri Béjean, ''Le patois de Tignes (Savoie)'', ELLUG, Grenoble, 1998 (romand).
* Gardani, Francesco, ''Dynamics of Morphological Productivity : The Evolution of Noun Classes from Latin to Italian'', Brill, Leiden, 2013.
* Grange, Didier, ''Lexique descriptif occitan - français du vivaro-alpin au nord du Velay et du Vivarais'', 2008 (occitan).
* Lepri, Luigi, Daniele Vitali, ''Dizionario bolognese-italiano, italianobolognese'', Edizioni Pendragon, Bologna, 2009 (lomb.).
* Liautaud, René, ''Essai de lexique français-entraunois avec correspondances en niçois'', CNDP, 1985 (occitan gavot).
* Pietro, Gerardo di, ''Vocabolario del dialetto morrese con cenni di grammatica'', 2004 s. l. (Campania).
* Robez-Ferraris, Jacqueline, ''Particularités du français parlé dans la région de Morez, Haut-Jura'', ELLUG, Grenoble, 1995 (franco-provens., romandă).
* Ungureanu, Dan, ''Româna şi dialectele italiene'', Bucureşti, Editura Academiei Române, 2016.
* Zolt, Germano de, ''Dizionario del dialetto ladino di Campolongo di Cadore'', Istituto bellunese di ricerche sociali e culturali, Belluno,1986.

Articol/Dezbateri/Dan Ungureanu - Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.

2022-05-08T13:59:57Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Dan Ungureanu.jpg|thumb|right|alt=Dan Ungureanu|Dan Ungureanu]]
'''Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.'''

de conf. dr. Dan Ungureanu (Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad)

publicat în 2017, ''Journal of Humanistic and Social Studies''

Internetul a schimbat destul de mult natura studiilor lexicologice. Datele disponibile pe Internet sunt, cel mai adesea, compilate din mai multe surse, fiabile sau nu. În această situație, rezultatul e anonim și nu mai știm care lingvist cauționează, prin cercetările lui, originea unui cuvânt sau a altuia.

Trebuie să lămurim o confuzie: cuvânt de substrat nu înseamnă neapărat „cuvânt dacic”. Despre limba dacilor nu știm, științific, nimic. Avem un număr mic de nume de persoane, care pot însemna orice, un număr de toponime, care pot însemna orice. A spune că un cuvânt „e dacic” înseamnă, științific vorbind, că există în română și în albaneză, DAR nu există în nici o altă limbă cu care româna e înrudită. Pe măsură ce avansează cercetarea însă, diverse cuvinte se regăsesc în dialectele din Italia și Franța. Cuvintele noastre dacice, patriotic-neaoșe, se împuținează.

Faptul că un cuvânt există în română și în albaneză, dar nu și în alte limbi, nu înseamnă mare lucru. Etimologia lexicului albanez are încă multe lacune. De exemplu: ''brâu, brâne'' există în albaneză și română. E oare cuvânt de substrat? Nu. Cuvântul există în limbile germanice, de unde a fost împrumutat în proto-slavă. E probabil un împrumut slav vechi.

[[Fișier:Ungureanu-1.png|miniatura|alt=(în Ricard Christophe de Villeneuve, Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas, Marseille, 1821, p. 886) |(în Ricard Christophe de Villeneuve, ''Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas'', Marseille, 1821, p. 886) ]]

''Barză''? În Oltenia și Banatul de munte a existat masculinul ''bardoș''
id. Adjectivul ''barz, breaz'' „cu dungă albă pe bot” a fost chiar mai răspândit. A fost legat de alb. ''bardhë'' „alb”. În provensală există ''bardet'' „petite aigrette, héron garzette”, ''Ardea garzetta'', egreta mică, pasăre asemănătoare berzei.

Tot în Franța, în regiunea Morez, există adj. ''bayard'' „cu pată albă pe bot” (din *''bard'', contaminat cu fr. ''bayard'' „murg”). Vedem că ambele cuvinte sunt, într-adevăr, de substrat, și probabil înrudite între ele.

Vom discuta mai jos cercetările lui Ion I. Russu și ale lui Grigore Brâncuș, oarecum consacrate.

Ion I. Russu, ''Etnogeneza românilor'', 1981, cuprinde 168 de cuvinte care ar fi, după părerea autorului, de substrat. Ion I. Russu a fost de meserie istoric și arheolog, nu lingvist. Cartea sa e alcătuită din conspecte oțioase cu etimologii oferite de alți autori, citate in extenso, și acceptate sau respinse temperamental.

'''Lista lui Russu'''

Cuprindem mai jos 155 din cele 168 de cuvinte propuse de Ion I. Russu ca dacice, în cartea sa ''Etnogeneza românilor'':
{| class="wikitable"
| abur, acăța, a adia, a ameți, amurg, a anina, aprig, argea, a arunca, baci, baier, baligă, baltă, barză, bască, balaur, a băga, băiat, beregată, boare, bordei, brad, brândușă, brânză, brusture, a se bucura, bunget, burlan, burtă, butuc, butură, buză, caier, cață, căciulă, căpușă, căpută, cătun, cârlan, cârlig, copac, copil, creț, a cruța, a curma, curpăn, cursă, a dărâma, darari, daș, a dărâma, a deretica, a descurca, a desghina, a dezbăra, dop, droaie, fărâmă, gard, gata, gălbează, genune, gheară, ghes, ghimpe, ghionoaie, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, a se gudura, gușă, a încurca, a înghina, a îngurzi, a înseila, a întrema, leagăn, a lepăda, lespede, a leșina, mal, mazăre, măceș, a mădări, măgură, mărcat, mătură, melc, mieriu, mire, mistreț, a mișca, a mușca, mânz, morman, moș, mugure, murg, mușat, năpârcă, nițel, noian, păstaie, a păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea, a răbda, reazem, a ridica, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, a se scula, a scurma, sâmbure, spânz, sterp, străghiată, strepede, strugure, strungă, a sugruma, a sugușa, șale, șiră, șopârlă, șoric, șut, tare, țap, țarc, țăruș, a se uita, undrea, a urca, urcior, urdă, a urdina, urdoare, vatră, a vătăma, vătui, viezure, viscol, zară, zăr, a zburda, zestre, zgardă, a zgârâia.
|}

'''Cuvinte de origine latină'''

* ''a arunca, baier, fărâmă, gușă, lespede, a leșina, a mișca, a mușca, pânză, a ridica, a zgârâia'' sunt romanice și deci nu pot fi nici dacice, nici de substrat.
* ''a arunca'' – provensal ''arrancar'', franco-provensal Entremont ''arroutschi'' „jeter”, poate și Calabr. Mesoraca ''arringare'' „lanciare, gettare”.
* ''baier, baieră'' – din lat. ''baiula'', romanș sursilvan ''baila'' '''I''' f, 1. Seil n, Strick m, Leitseil n. – „funie, lesă” și ''bera'' '''II''' f, (vereinz.) kurzer Hanfstrick; ~ da rentar, Bindestrick m. – „funie” (Alexi Decurtins).
* ''fărâmă'' < ''a sfărâma'' < ''*ex-fragmentare'' x ''*ex-formare'', atestat în Italia de S.
* ''gușă'' – ladină ''goš'' „gușă, goâtre, Kropf”: Fassano, Val Gardena ''gosc’'', Selvano ''gos'', tosc. ''gozzo'', Rovigno ''guṣo'', fr. ''gosier''.
* ''lespede'' – din ''lapidem xlausa'', cuvânt-valiză.
Există și în italiană asemenea cuvinte hibride – ''pietra'' + ''lastra'' = ''pyastra'' (Prunetta, Toscana).
* ''a leșina'' – romanș ''lišná'' „a aluneca”, sard ''lascinare'' „a aluneca” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 847, „sdrucciolare”.
* ''a mișca'', ''meša'' „a se mișca” Liguria, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1647, „non ti muovere”.
* ''a mușca'' – are echivalentul ''muccicare'' bine păstrat în toată Italia la sud de Roma: marchigiano Ancona ''moška'', Perugia ''moska'', Sicilia Calabria etc. Sardinia ''mossiγa''. ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1109, „morde?”.
* ''pânză'' – Lombardia Trentino Veneto, ''panižel'', „feșe de copil” – termen secundar care a înlocuit lent mai vechiul ''teară'' < ''tela''.
* ''a zgârâia'' < lat. ''excoriare''.
* ''baligă, baltă, beregată, boare, bordei, brad, buză, gheară, mal, măgură, mânz, sterp, țap'' sunt de substrat, dar răspândite și în alte limbi și zone geografice; ''baligă, baltă, sterp, țap'' în Italia, ''beregată, mânz'' în limbile celtice, ''bordei'', germanic, ''buză, mal'', în toată Europa.
* ''gheară'', celtic (cf. port. și sp. ''garra'', labă cu gheare, ca cea de urs sau de vultur). Nimic specific.
* ''balegă'', în sudul Franței, în zona occitană. '''Languedoc:'''
** Claude François Achard, ''Dictionnaire de la Provence et du Comté-Venaissin: Vocabulaire provençal'' 1785, ''velego'': vilainie, saloperie, ordures.
** J. T. Avril, ''Dictionnaire provençal-français, suivi d'un vocabulaire français-provençal'', Edouard Cartier, Imprimeur, Apt, 1839: ''veleguo'': crotte.
** Étienne Garcin, ''Nouveau dictionnaire provençal-français'', Fabre, Draguignan, 1841: ''veleguo'': crotte que l’on prend dans les rues, saloperie, ordures.
** Absent în dicționarul lui Léger Gary (occitană din Tarn) din 1845.
** Jacques Azaïs, ''Dieu, l’homme et la parole, ou la langue primitive'', Imprimerie de Mlle Paul, Béziers 1853: fiente des bêtes à laine: ''bélégo'' languedocien (p. 267).
** Gabriel Azaïs, ''Dictionnaire des idiomes languedociens étymologique, comparatif et technologique'', Delpech Imprimeur, Béziers, 1864: ''belego'': excrément des bêtes à laine en forme de boulettes, crotte /.../ crottes attachées à la toison des animaux.
** Frédéric Mistral, ''Lou trésor dóu Felibrige'', 1878: vol. 2, p. 1094: ''velego'', belego: flocon de laine grasse, mèche de cheveux gras, gringuenaude, (ordure attachée à l’anus) crotte attachée à la laine ou au poil.
** Louis Rouquier, ''Contes a la troubilho'', 1925, fără editură, Levallois-Perret, conte ''Lou Roumiu'', glosat ''fumier de mouton''. Dialectul din Puisserguier, Hérault.
** Jean-Louis Garrot, ''Lexique des mots patois employés à Barre'' ''(Tarn)'': ''bélégo'' glosat ''fumier sec des brebis.'' Și La Salvetat, Olargues, Hérault.
** Périgord St. Pierre de Chignac ''laboulego'' „noroi” și în toată Italia de Nord.
** ''bilaka'', Ceppomorelli, Lombardia, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1174, „sterco di cavallo”.
** ''bilaka, bulaka, ''Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1173, „la bovina”.
** ''bagule'', Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1083, „cacherelli”.
** ''belegot'', Ligornetto ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1077, „lana”.
** ''baltă - palta, pauta'' tot nordul Italiei.
* ''boare'', cf. ital. ''boria'' din *buria > boare ca muria > moare. Meyer-Lübke REW 1219. ''boria'' atestat în Italia: Piemont, și coloniile galo-italice din Molise și Sicilia; Franța ''esbaura'' Annonay „vânt care usucă”; Sicilia, Bronte (colonie galo-italică) ''boria''; Sardinia Cagliari ''boria'' etc.
* ''bordei'' > germanicul ''bordel'' „căsuță” probabil împrumut vechi germanic din sec. III-V.
* ''brad'' - După Ahmad Al-Jallad, Universitatea din Leida (comunicare personală) se poate reconstrui numele ienupărului în proto-semită ca ''burāth'', (← Accad. ''burash'', hebr. ''berosh'', aramaic ''brātā'').
** Dioscoride ''Peri hyles iatrikes, De materia medica'', cartea I, 102, ''kyparissos'', lat. ''cupressus''; 103, ''arkeuthos'', ienupăr ; 104 ''βράϑυ'', sabina; 105 cedru – ceea ce arată clar că e vorba de un conifer, fiind enumerat printre alte conifere. „ (... pasaj interpolat) există două feluri de ''brathy. ''Unul are acele ca de chiparos, dar mai spinos, cu miros greu, înțepător, de ars. E un arbore pitic, care se întinde mai mult pe orizontală. Unii îi folosesc frunzele în loc de tămâie. Celălalt are frunzele ca cele de tamarisc (Tamarix sp.). Acele ambelor specii domolesc ulcerațiile pielii și flegmoanele și cu miere curăță buboaiele...”
** Plinius (''Naturalis Historia'', lib. XII, XXXIX): petunt igitur în Elymaeos arborem bratum, cupresso fusae similem, exalbidis ramis, iucundi odoris accensam – „merg să caute în munții Zagros, în Elam, un arbore ''bratus, ''ca și ''jneapănul ''cu ramuri albe, și miros plăcut dacă se aprind”. Descrierea lui Pliniu se poate referi la ''Juniper sp''. Dacă da, atunci un împrumut iranian nu e verosimil.
** Și herba Sabinae = ''σαβίναβράϑυân Glos. Servii. Hesychius, Glosar βράϑυ: πόατιςϑεοῖςϑυοµένη'' – brathy ''e o iarbă (poa) folosită ca tămâie zeilor.
* ''buză – ''nespecific, în toate limbile Europei: limbi romanice: ''um boz / dua boza ''ALI s.v. ''Labbra'', p. 46 Pragelato. Corticiasca Ticino ''bazleta'' „buze mari” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 106; romanș ''biutscha ''„bot, a face bot”; Lombard Valtellina ''bésc<nowiki>'</nowiki>iulaid. '' lat. ''basiare'', din celtă.
* Probabil termen celtic. ''mal ''proto-Germanic *''melha'' “banc de nisip”: cf. Old Norse ''melr'' „dună de nisip”; isl. ''melur'' „banc de pietriș”. Termenul germanic a fost împrumutat în Saami ''miel<nowiki>'</nowiki>li'' „mal abrupt nisipos”; velș ''moel'' „deal”; fr. Jèrriais (insula Jersey) ''mielle'' „dună de nisip”; rus. мель „banc de nisip”; садиться на мель „a ajunge la mal”. ''mal'' nu poate fi dacic, pentru motivul că există în mai toate limbile Europei, și nu are nimic specific. Iar, semantic, e foarte distant de alb. ''mal ''„munte”.
* ''cătun ''nu are atestări vechi în daco-română (un toponim ''Katun'' în anul 1210, spune ''Dicționarul Etimologic al Academiei,''fără să citeze sursa, (cartea lui N. Drăganu, ''Românii în veacurile IX - XIV pe baza toponimiei ''ș''i a onomasticei'') și fără să menționeze că e atestat în Slovacia'', ''nu în România, înainte de venirea românilor în Slovacia, izolat, îndoielnic). Nu e atestat în Transilvania, (e absent și în cuprinzătorul ''Lexicon de la Buda ''din 1825); rar în Moldova, ''cotună, ''cu vocalism slav. Frecvent în sudul Munteniei; are toate semnalmentele unui împrumut tardiv dintr-o limbă balcanică. Contra ipotezei lui Drăganu, v. și obiecțiile lui István Kniesza, ''Pseudorumänen in Pannonien und in den NordKarpathien'', în ''Archivum Europae Centro-Orientalis - Tome 1.'' 1935, (pag. 97-220), pag. 166.
* ''gata, gard, groapă ''sunt slave.
* ''burlan ''e turcesc, un împrumut târziu, din tc. ''borulama ''„țevărie” din tc. ''boru ''„țeavă”.

25 de cuvinte dintr-o listă de 155, pe lângă multe alte etimologii controversate, 15% au cu siguranță alte origini decât cele oferite de autor. Russu e un lingvist slab. Uneori refuză etimologii evidente pentru dificultăți fonetice sau semantice; alteori trece peste ele cu neglijență.

'''Grigore Brâncuș'''

Grigore Brâncuș, în mai multe studii printre care ''Istoria limbii române, ''2005, p. 48–49, oferă următoarea listă, nu mult diferită:
{| class="wikitable"
| abure, argea, baci, balaur, bală, balegă, baltă, bardz (alb), bască (lână tunsă), bâlc, brad, brânză, brâu, brusture, buc, bucur, bunget, buză, călbează, căpuşă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciucă „vârf de deal, pisc”, ciuf „moţ de păr”, ciump, a ciupi, ciut (şi şut), coacăză, copac, copil, curpen, cursă, fărâmă, fluier, gard, gata, ghimpe, ghionoaie, ghiuj, grapă, gresie, groapă, grumaz, grunz „bulgăraş, cocoloş”, guşă, a hămesi, jumătate, îndelete, leurdă „usturoi sălbatic”, mal, mare ''adj''., mazăre, măgar,măgură, mărar, mânz, moş, mugur, murg, muşcoi, năpârcă, noian, pârâu, pupăză, raţă, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, sâmbure, spânz, strepede, strugure, strungă, șopârlă, știră, țap, ţarc, ţeapă, urdă, vatră, viezure (şi vizuină), zară, zgardă.
'''Nesigure''': băiat, băl, brâncă (boala cu acest nume) bulz, burduf, burtă, codru, Crăciun, creţ, a cruţa, a curma, daltă, a dărâma, fluture, lai „negru”, mătură, mire, negură, păstaie, scorbură, spuză, stăpân, sterp, stână, traistă.
|}

'''Cuvinte din substratul italian'''

Printre multe altele: ''brâu/brâne, ciuf, cioară, grapă, rață, stearpă, țap'' sunt de substrat, dar vin din substratul italian, fiindcă le găsim în Italia.
* ''brâu, ''ital. ''brena'', în Veneto, ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1234, „briglia”. proto-sl. *''brъnja'' ”hamuri, ''suit of armour''” slava veche ''brъnję'' ‘harness, suit of armour’; rus ''brónjá, bron'' f. ‘zale, hamuri’; sârb''brnjica'' ‘botniță’ ceha veche ''brně ''”armură” din proto-germanic. *''brunj''ō- ‘hamuri, ''breastplate''’ Goth. ''brunjo'' f.; OHG ''brunna'', ''brunia''; MHG ''brünne'', ''brünje'' ‘harness, coat of mail’; germ.''Brünne ''„diverse armuri, cămașă de zale etc.”; OE ''byrne'' f.; OS ''brunnia'' f.; ON ''brynja'' f. (Saskia Pronk-Tiethoff, s. v.).
Termenul italian și cel românesc sunt mult mai apropiate, fiindcă au sensul de ''hamuri. ''Și în germ. și în slavă sensul de ''zale, armură ''e cel mai frecvent, cel de ''hamuri ''aproape inexistent.
* ''ciuf'', ital. ''ciuffo''.
* ''cioară'', ital. ''čola, čaola, čoris'' în ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 502, ”cornacchia” Veneto, Ladinia, Friuli, dar și Piemont; Provence ''tsaurio'' Névache'', chàoulia'' Barcelonnette.
* ''grapă'' – a fost neglijată înrudirea cu friul. ''grapa ''(SSI, harta 1430 „erpice”) considerat de lingviști grăbiți ca fiind un slavism din friulană. Dar provens. ''crebi'' Puy-de-Dôme „grapă” ne arată că termenul există la un nivel romanic foarte vechi.
* ''rață'', în Friuli și Emilia Romagna, Bologna ''rizzòn'' „rățoi” / Franța, occitan ''ritou ''masc''. ''St. Pierre de Chignac, Périgord; ''rit, rital, ritard, ritàs, riton'' masc. (Aveyron, Lot, Tarn, Lot-et-Garonne, Tarn-et- Garonne); ''rita'' fem. ibid. + Cantal, Gironde, Lozère. (Thésoc) // Jean Bodon, ''La montanha negra'': Sul ser, tres ''ritas'' venguèron nadar: la ''rita'' negra primièira, puèi la grisa, puèi la blanca. / Malvezin, p. 254. / ''rite'', masc. ''riton ''Périgord. ''rit ''Montpellier.
* ''stearpă'', în toată Italia.
* '' țap'', în jurul Romei, ''tsappu'' ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1080, „becco”.

'''Cuvinte latine'''

* ''fluier, jumătate, îndelete, negură, spuză ''sunt latine.
* ''flabeolum, dimidietas, dilecte, nebula, spodia'' – cu evoluție fonetică normală.
* ''nebula ''dă în nordul Italiei ''nivura'' (Liguria) și ''nigula ''(Lombardia, Veneto) și chiar ''negula ''(Latsch Zuoz, romanș, Elveția) ''nugra ''(Olivoto, Canton Ticino) și, ''nuru ''(Chironico, Canton Ticino) și ''un nür, negür ''(Corticiasca, Ticino).
SSI, harta 364, ''(il cielo e) nuvoloso.''
* ''fluier'' are echivalenți decenți în franceza veche, occitană și catalană: fr. Iohannes de Garlandia ''De mensurabili musica,'' append. 15, 25: Et iste modus sumitur ''flaiolis''. // Guillaume de Machaut, ''Dit dou Lion'': Au ''flaiol'' et au taburel; occit. ''fiular, ''a fluiera, Saint-Bonnet-le-Château ''fyura, ''ALF harta 1231 „siffler”.
* ''măgar ''e un balcanism de origine semitică (proto-semitic *ḥimār-, accadian ''imēru'', ugaritic ''hmr'', aramaic ''ḥămārā'','' hebr. רומח''hamor ''„măgar” > greacă ''gomár'' > alban. ''gomár'' > bulg. магаре''magare'' > rom.); ''mărar ''din gr. ''Μάραϑρονmarathron. ''
* ''măgură ''are, desigur, echivalent în albaneză, ceea ce nu înseamnă nimic. Mai există și ''Mogorro ''în Sardinia, și cuvântul a existat și în Spania: ''Cartulari de Sant Cugat de Valles'', act de vânzare, anul 908: usque ad collum inter duos signos et inde vadit usque ad collum que dicunt Collo Formici et pergit per summa ''mucera'' de monte Cavallare...
** Italia, Istria, Pirano ''Monte Mogoron. ''
** Spania Sierra de Cuenca ''Mogorrita, Mogorra de la Hoya, Mogorrón. ''
** Spania Avila ''Mogorra de Robledillo, Mogorra de(l) Helechar. ''
** Spania Toledo ''Mogorro''; Spania Extremadura Caceres ''Mogorro del Vilano. ''
** Sardinia Oristano ''Mogoredda ''(transcr. ital. hipercorect. ''Mogorella'') și'' Mogoro. ''
** Sardinia Nuoro ''Monte Maguri. ''etc. etc. etc.
E vorba de un cuvânt mediteranean vechi, care n-are nimic specific dacic:
* ''ghionoaie'' e, desigur, derivat din ''găunos < caună, ''despre care au existat discuții lungi, și care e latin.
* ''mare'' adj. e celtic.
Lingviștii români au afirmat că nu pot exista cuvinte celtice în română. Cu toate acestea, Gallia Cisalpină acoperea tot nordul Italiei (Aosta, Piemont, Liguria, Trento, Tirol, Lombardia, Veneto, Friuli, Emilia) 100 000 de kmp, aproape o treime din teritoriul peninsulei Italice. Galia Cisalpină era la 300 de km de Roma. Celții care atacă Roma vin din Sena Gallia, de la 300 de km de Roma. Romanii cuceresc și romanizează Galia Cisalpină, dar populația acesteia e una celtică. În zonele înalte ale Alpilor, romanii ajung tardiv, în jurul erei noastre. Între Milano și Como sunt 60 de km. Pe verticală. Romanii așteaptă două secole după cucerirea Mediolanului ca să urce pieptiș și să cucerească vârfurile Alpilor. Putem deci, presupune că latina din Gallia Cisalpină era o latină învățată de celți. ''O treime din Italia e locuită de celți romanizați târziu. ''

Evoluții fonetice inexplicabile: ''quattuor > patru'';'' equa > iapă'' se pot explica prin limba galilor (''patru, epo''-, velș ''pedwar'').

Pe lista cuvintelor nesigure, ''băl, bălai, daltă ''sunt slave.
A afirma că ''daltă'' e dacic, în condițiile în care celelalte nume de unelte sunt slave (clește, nicovală, lopată, greblă) e neștiințific.
* ''mătură'' e slav; deși dificultățile fonetice sunt mari, a-l explica prin substrat e o înlocuire de tip ''obscurum per obscurius'', „a explica ceva nedeslușit prin ceva încă și mai neclar”.
* ''scorbură ''e probabil latin, fiindcă are echivalenți dialectali în Italia (SSI harta 534 ''(un albero) incavato'', arbore scorburos: Rovegno, Liguria ''zgarbu, ''și Corneliano d’Alba ''žgarbela'' (scorbură) Mombaruzzo ''žgarbulon. ''
* ''stăpân ''posibil iranian, ''sterp ''din substratul italian.
* ''stăpân ''e de origine iraniană. Triburile iraniene au locuit în Moldova și Dobrogea în Antichitate, apoi s-au retras, și o parte din ei au revenit cu maghiarii în sec. IX. Are acelaș sufix ca și ''cioban'': persanul ''ciupan ''ناپوچ > iran. veche *''fšupāna > * fšu- „oaie, vită” și * pān- „a păzi” venit din persană în turcă sau cumană, ''çoban''. Turcmenă ''çopan'', azeră ''çoban, ''uzbecă ''cho'pon, ''kazahă ''шопан'' šopan; uigură ''čopan''. Termenul e analizabil în vechea persană (oaie+păzitor), deci e persan.''
* ''traistă ''din gr. ''τάγιστρον'', ''ταγιστήριον'' „sac pentru mâncare” atestat tardiv, la Nicetas Choniates, sec. XII, din gr. bizantinăταγίζω „a hrăni”, atestat și el târziu, abia în Teofan Cronograful, sec. IX. Termen militar. Primele contexte se referă la hrana cailor. Decent etimologizat în DEX (nu s-o fi uitat în DEX academicianul Brâncuș?).

88 de cuvinte „sigure”, și un total de 113 cuvinte. Dintre acestea:
''balegă, bălai, baltă, brad, brâu, buză, cătun,
cioară, ciuf, fărâmă, fluier, gard,
gata, ghionoaie, grapă, groapă, gușă,
jumătate, îndelete, mal, mare, măgar,
măgură, mărar, rață, țap, daltă,
mătură, negură, scorbură, spuză, stăpân,
sterp, traistă''.
34 de cuvinte cu etimologie cunoscută și care sigur NU fac parte din substratul dacic al limbii române. E vorba de aproape o treime.

Lista e foarte șubredă, chiar pentru un academician. Faptul că un cuvânt există în română și albaneză nu înseamnă, automat, că e cuvânt de substrat sau dacic. Româna și albaneza au în comun cel puțin cinci straturi distincte de vocabular:
- cuvinte de substrat în română, autohtone în albaneză,
- împrumuturi celtice vechi în cele două limbi,
- latine moștenite în română, împrumutate din lat. în albaneză, slave, grecești, turcești.

=== Concluzii ===

Putem vorbi despre un vocabular de substrat în limba română. Substrat, însă, nu înseamnă neapărat „dacic”. E posibil să existe cuvinte dacice în substratul limbii române, dar, cum cunoaștem foarte puține cuvinte dacice, unul e cert, ''roborasta / brusture, ''din Dioscoride, și al doilea e probabil (druete „lemn”).
Un cuvânt care există în română și albaneză (dar nu e latin nici slav) nu trebuie imediat identificat ca fiind dacic, tracic sau ilir, ci trebuie verificat dacă nu există și în alte limbi romanice.
Cuvinte care există deja în Italia și Franța, dar nu în latină, pot fi puse pe seama substratului italic prelatin, a substratului celtic din Italia și Franța, și poate și a substratului pre-celtic. Alte cuvinte (''brad, măgură, mal'') au o răspândire mare în Europa și nu au nici un specific local.
Substratul limbii române '''NU '''e un tot unitar, ci o categorie negativă – cuvinte vechi, dar care nu sunt nici latine, nici slave.
De aceea, tentative ca cea a lui Sorin Paliga, ''Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian, ''200 de pagini de cuvinte și toponimie presupus traco-dacice, fără nici un cuvânt dacic – sunt supuse eșecului de la bun început. Cartea, finanțată de compania de transportat gunoaie a lui Silviu Prigoană, Rosal Grup, cu care Sorin Paliga a făcut afaceri în perioada în care era primar al sectorului III București, este și ea reciclabilă.

=== Bibliografie ===

* Aebischer, Paul, ''Les pluriels analogiques en -ora dans ler chartes latines de l’Italie'', în ''Archivium Latinitatis Medii Aevi'', vol. 8, 1933.
* Avril, J. T., ''Dictionnaire provençal-français'', Edouard Cartier imprimeurlibraire, Apt, 1839 (provensal).
* Bouvier, Jean Claude. Claude Martel, ''Atlas linguistique et ethnographique de la Provence'', CNRS, 1975 (occit.).
* Dori, Nino, Aldo Onorati, Giorgio Sirilli, Piero Torregiani, ''Vocabolario del dialetto albanense'', Albano Laziale, 2006 (Laziale).
* Duch, Célestin, Henri Béjean, ''Le patois de Tignes (Savoie)'', ELLUG, Grenoble, 1998 (romand).
* Gardani, Francesco, ''Dynamics of Morphological Productivity : The Evolution of Noun Classes from Latin to Italian'', Brill, Leiden, 2013.
* Grange, Didier, ''Lexique descriptif occitan - français du vivaro-alpin au nord du Velay et du Vivarais'', 2008 (occitan).
* Lepri, Luigi, Daniele Vitali, ''Dizionario bolognese-italiano, italianobolognese'', Edizioni Pendragon, Bologna, 2009 (lomb.).
* Liautaud, René, ''Essai de lexique français-entraunois avec correspondances en niçois'', CNDP, 1985 (occitan gavot).
* Pietro, Gerardo di, ''Vocabolario del dialetto morrese con cenni di grammatica'', 2004 s. l. (Campania).
* Robez-Ferraris, Jacqueline, ''Particularités du français parlé dans la région de Morez, Haut-Jura'', ELLUG, Grenoble, 1995 (franco-provens., romandă).
* Ungureanu, Dan, ''Româna şi dialectele italiene'', Bucureşti, Editura Academiei Române, 2016.
* Zolt, Germano de, ''Dizionario del dialetto ladino di Campolongo di Cadore'', Istituto bellunese di ricerche sociali e culturali, Belluno,1986.

Articol/Dezbateri/Dan Ungureanu - Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.

2022-05-08T13:55:58Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Dan Ungureanu.jpg|thumb|right|alt=Dan Ungureanu|Dan Ungureanu]]
'''Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.'''

de conf. dr. Dan Ungureanu (Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad)

publicat în 2017, ''Journal of Humanistic and Social Studies''

Internetul a schimbat destul de mult natura studiilor lexicologice. Datele disponibile pe Internet sunt, cel mai adesea, compilate din mai multe surse, fiabile sau nu. În această situație, rezultatul e anonim și nu mai știm care lingvist cauționează, prin cercetările lui, originea unui cuvânt sau a altuia.

Trebuie să lămurim o confuzie: cuvânt de substrat nu înseamnă neapărat „cuvânt dacic”. Despre limba dacilor nu știm, științific, nimic. Avem un număr mic de nume de persoane, care pot însemna orice, un număr de toponime, care pot însemna orice. A spune că un cuvânt „e dacic” înseamnă, științific vorbind, că există în română și în albaneză, DAR nu există în nici o altă limbă cu care româna e înrudită. Pe măsură ce avansează cercetarea însă, diverse cuvinte se regăsesc în dialectele din Italia și Franța. Cuvintele noastre dacice, patriotic-neaoșe, se împuținează.

Faptul că un cuvânt există în română și în albaneză, dar nu și în alte limbi, nu înseamnă mare lucru. Etimologia lexicului albanez are încă multe lacune. De exemplu: ''brâu, brâne'' există în albaneză și română. E oare cuvânt de substrat? Nu. Cuvântul există în limbile germanice, de unde a fost împrumutat în proto-slavă. E probabil un împrumut slav vechi.

[[Fișier:Ungureanu-1.png|miniatura|alt=(în Ricard Christophe de Villeneuve, Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas, Marseille, 1821, p. 886) |(în Ricard Christophe de Villeneuve, ''Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas'', Marseille, 1821, p. 886) ]]

''Barză''? În Oltenia și Banatul de munte a existat masculinul ''bardoș''
id. Adjectivul ''barz, breaz'' „cu dungă albă pe bot” a fost chiar mai răspândit. A fost legat de alb. ''bardhë'' „alb”. În provensală există ''bardet'' „petite aigrette, héron garzette”, ''Ardea garzetta'', egreta mică, pasăre asemănătoare berzei.

Tot în Franța, în regiunea Morez, există adj. ''bayard'' „cu pată albă pe bot” (din *''bard'', contaminat cu fr. ''bayard'' „murg”). Vedem că ambele cuvinte sunt, într-adevăr, de substrat, și probabil înrudite între ele.

Vom discuta mai jos cercetările lui Ion I. Russu și ale lui Grigore Brâncuș, oarecum consacrate.

Ion I. Russu, ''Etnogeneza românilor'', 1981, cuprinde 168 de cuvinte care ar fi, după părerea autorului, de substrat. Ion I. Russu a fost de meserie istoric și arheolog, nu lingvist. Cartea sa e alcătuită din conspecte oțioase cu etimologii oferite de alți autori, citate in extenso, și acceptate sau respinse temperamental.

'''Lista lui Russu'''

Cuprindem mai jos 155 din cele 168 de cuvinte propuse de Ion I. Russu ca dacice, în cartea sa ''Etnogeneza românilor'':
{| class="wikitable"
| abur, acăța, a adia, a ameți, amurg, a anina, aprig, argea, a arunca, baci, baier, baligă, baltă, barză, bască, balaur, a băga, băiat, beregată, boare, bordei, brad, brândușă, brânză, brusture, a se bucura, bunget, burlan, burtă, butuc, butură, buză, caier, cață, căciulă, căpușă, căpută, cătun, cârlan, cârlig, copac, copil, creț, a cruța, a curma, curpăn, cursă, a dărâma, darari, daș, a dărâma, a deretica, a descurca, a desghina, a dezbăra, dop, droaie, fărâmă, gard, gata, gălbează, genune, gheară, ghes, ghimpe, ghionoaie, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, a se gudura, gușă, a încurca, a înghina, a îngurzi, a înseila, a întrema, leagăn, a lepăda, lespede, a leșina, mal, mazăre, măceș, a mădări, măgură, mărcat, mătură, melc, mieriu, mire, mistreț, a mișca, a mușca, mânz, morman, moș, mugure, murg, mușat, năpârcă, nițel, noian, păstaie, a păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea, a răbda, reazem, a ridica, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, a se scula, a scurma, sâmbure, spânz, sterp, străghiată, strepede, strugure, strungă, a sugruma, a sugușa, șale, șiră, șopârlă, șoric, șut, tare, țap, țarc, țăruș, a se uita, undrea, a urca, urcior, urdă, a urdina, urdoare, vatră, a vătăma, vătui, viezure, viscol, zară, zăr, a zburda, zestre, zgardă, a zgârâia.
|}

'''Cuvinte de origine latină'''

* ''a arunca, baier, fărâmă, gușă, lespede, a leșina, a mișca, a mușca, pânză, a ridica, a zgârâia'' sunt romanice și deci nu pot fi nici dacice, nici de substrat.
* ''a arunca'' – provensal ''arrancar'', franco-provensal Entremont ''arroutschi'' „jeter”, poate și Calabr. Mesoraca ''arringare'' „lanciare, gettare”.
* ''baier, baieră'' – din lat. ''baiula'', romanș sursilvan ''baila'' '''I''' f, 1. Seil n, Strick m, Leitseil n. – „funie, lesă” și ''bera'' '''II''' f, (vereinz.) kurzer Hanfstrick; ~ da rentar, Bindestrick m. – „funie” (Alexi Decurtins).
* ''fărâmă'' < ''a sfărâma'' < ''*ex-fragmentare'' x ''*ex-formare'', atestat în Italia de S.
* ''gușă'' – ladină ''goš'' „gușă, goâtre, Kropf”: Fassano, Val Gardena ''gosc’'', Selvano ''gos'', tosc. ''gozzo'', Rovigno ''guṣo'', fr. ''gosier''.
* ''lespede'' – din ''lapidem xlausa'', cuvânt-valiză. Există și în italiană asemenea cuvinte hibride – ''pietra'' + ''lastra'' = ''pyastra'' (Prunetta, Toscana).
* ''a leșina'' – romanș ''lišná'' „a aluneca”, sard ''lascinare'' „a aluneca” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 847, „sdrucciolare”.
* ''a mișca'', ''meša'' „a se mișca” Liguria, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1647, „non ti muovere”.
* ''a mușca'' – are echivalentul ''muccicare'' bine păstrat în toată Italia la sud de Roma: marchigiano Ancona ''moška'', Perugia ''moska'', Sicilia Calabria etc. Sardinia ''mossiγa''. ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1109, „morde?”.
* ''pânză'' – Lombardia Trentino Veneto, ''panižel'', „feșe de copil” – termen secundar care a înlocuit lent mai vechiul ''teară'' < ''tela''.
* ''a zgârâia'' < lat. ''excoriare''.
* ''baligă, baltă, beregată, boare, bordei, brad, buză, gheară, mal, măgură, mânz, sterp, țap'' sunt de substrat, dar răspândite și în alte limbi și zone geografice; ''baligă, baltă, sterp, țap'' în Italia, ''beregată, mânz'' în limbile celtice, ''bordei'', germanic, ''buză, mal'', în toată Europa.
* ''gheară'', celtic (cf. port. și sp. ''garra'', labă cu gheare, ca cea de urs sau de vultur). Nimic specific.
* ''balegă'', în sudul Franței, în zona occitană. '''Languedoc:'''
** Claude François Achard, ''Dictionnaire de la Provence et du Comté-Venaissin: Vocabulaire provençal'' 1785, ''velego'': vilainie, saloperie, ordures.
** J. T. Avril, ''Dictionnaire provençal-français, suivi d'un vocabulaire français-provençal'', Edouard Cartier, Imprimeur, Apt, 1839: ''veleguo'': crotte.
** Étienne Garcin, ''Nouveau dictionnaire provençal-français'', Fabre, Draguignan, 1841: ''veleguo'': crotte que l’on prend dans les rues, saloperie, ordures.
** Absent în dicționarul lui Léger Gary (occitană din Tarn) din 1845.
** Jacques Azaïs, ''Dieu, l’homme et la parole, ou la langue primitive'', Imprimerie de Mlle Paul, Béziers 1853: fiente des bêtes à laine: ''bélégo'' languedocien (p. 267).
** Gabriel Azaïs, ''Dictionnaire des idiomes languedociens étymologique, comparatif et technologique'', Delpech Imprimeur, Béziers, 1864: ''belego'': excrément des bêtes à laine en forme de boulettes, crotte /.../ crottes attachées à la toison des animaux.
** Frédéric Mistral, ''Lou trésor dóu Felibrige'', 1878: vol. 2, p. 1094: ''velego'', belego: flocon de laine grasse, mèche de cheveux gras, gringuenaude, (ordure attachée à l’anus) crotte attachée à la laine ou au poil.
** Louis Rouquier, ''Contes a la troubilho'', 1925, fără editură, Levallois-Perret, conte ''Lou Roumiu'', glosat ''fumier de mouton''. Dialectul din Puisserguier, Hérault.
** Jean-Louis Garrot, ''Lexique des mots patois employés à Barre'' ''(Tarn)'': ''bélégo'' glosat ''fumier sec des brebis.'' Și La Salvetat, Olargues, Hérault.
** Périgord St. Pierre de Chignac ''laboulego'' „noroi” și în toată Italia de Nord.
** ''bilaka'', Ceppomorelli, Lombardia, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1174, „sterco di cavallo”.
** ''bilaka, bulaka, ''Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1173, „la bovina”.
** ''bagule'', Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1083, „cacherelli”.
** ''belegot'', Ligornetto ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1077, „lana”.
** ''baltă - palta, pauta'' tot nordul Italiei.
* ''boare'', cf. ital. ''boria'' din *buria > boare ca muria > moare. Meyer-Lübke REW 1219. ''boria'' atestat în Italia: Piemont, și coloniile galo-italice din Molise și Sicilia; Franța ''esbaura'' Annonay „vânt care usucă”; Sicilia, Bronte (colonie galo-italică) ''boria''; Sardinia Cagliari ''boria'' etc.
* ''bordei'' > germanicul ''bordel'' „căsuță” probabil împrumut vechi germanic din sec. III-V.
* ''brad'' - După Ahmad Al-Jallad, Universitatea din Leida (comunicare personală) se poate reconstrui numele ienupărului în proto-semită ca ''burāth'', (← Accad. ''burash'', hebr. ''berosh'', aramaic ''brātā'').
** Dioscoride ''Peri hyles iatrikes, De materia medica'', cartea I, 102, ''kyparissos'', lat. ''cupressus''; 103, ''arkeuthos'', ienupăr ; 104 ''βράϑυ'', sabina; 105 cedru – ceea ce arată clar că e vorba de un conifer, fiind enumerat printre alte conifere. „ (... pasaj interpolat) există două feluri de ''brathy. ''Unul are acele ca de chiparos, dar mai spinos, cu miros greu, înțepător, de ars. E un arbore pitic, care se întinde mai mult pe orizontală. Unii îi folosesc frunzele în loc de tămâie. Celălalt are frunzele ca cele de tamarisc (Tamarix sp.). Acele ambelor specii domolesc ulcerațiile pielii și flegmoanele și cu miere curăță buboaiele...”
** Plinius (''Naturalis Historia'', lib. XII, XXXIX): petunt igitur în Elymaeos arborem bratum, cupresso fusae similem, exalbidis ramis, iucundi odoris accensam – „merg să caute în munții Zagros, în Elam, un arbore ''bratus, ''ca și ''jneapănul ''cu ramuri albe, și miros plăcut dacă se aprind”. Descrierea lui Pliniu se poate referi la ''Juniper sp''. Dacă da, atunci un împrumut iranian nu e verosimil.
** Și herba Sabinae = ''σαβίναβράϑυân Glos. Servii. Hesychius, Glosar βράϑυ: πόατιςϑεοῖςϑυοµένη'' – brathy ''e o iarbă (poa) folosită ca tămâie zeilor.
* ''buză – ''nespecific, în toate limbile Europei: limbi romanice: ''um boz / dua boza ''ALI s.v. ''Labbra'', p. 46 Pragelato. Corticiasca Ticino ''bazleta'' „buze mari” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 106; romanș ''biutscha ''„bot, a face bot”; Lombard Valtellina ''bésc<nowiki>'</nowiki>iulaid. '' lat. ''basiare'', din celtă.
* Probabil termen celtic. ''mal ''proto-Germanic *''melha'' “banc de nisip”: cf. Old Norse ''melr'' „dună de nisip”; isl. ''melur'' „banc de pietriș”. Termenul germanic a fost împrumutat în Saami ''miel<nowiki>'</nowiki>li'' „mal abrupt nisipos”; velș ''moel'' „deal”; fr. Jèrriais (insula Jersey) ''mielle'' „dună de nisip”; rus. мель „banc de nisip”; садиться на мель „a ajunge la mal”. ''mal'' nu poate fi dacic, pentru motivul că există în mai toate limbile Europei, și nu are nimic specific. Iar, semantic, e foarte distant de alb. ''mal ''„munte”.
* ''cătun ''nu are atestări vechi în daco-română (un toponim ''Katun'' în anul 1210, spune ''Dicționarul Etimologic al Academiei,''fără să citeze sursa, (cartea lui N. Drăganu, ''Românii în veacurile IX - XIV pe baza toponimiei ''ș''i a onomasticei'') și fără să menționeze că e atestat în Slovacia'', ''nu în România, înainte de venirea românilor în Slovacia, izolat, îndoielnic). Nu e atestat în Transilvania, (e absent și în cuprinzătorul ''Lexicon de la Buda ''din 1825); rar în Moldova, ''cotună, ''cu vocalism slav. Frecvent în sudul Munteniei; are toate semnalmentele unui împrumut tardiv dintr-o limbă balcanică. Contra ipotezei lui Drăganu, v. și obiecțiile lui István Kniesza, ''Pseudorumänen in Pannonien und in den NordKarpathien'', în ''Archivum Europae Centro-Orientalis - Tome 1.'' 1935, (pag. 97-220), pag. 166.
* ''gata, gard, groapă ''sunt slave.
* ''burlan ''e turcesc, un împrumut târziu, din tc. ''borulama ''„țevărie” din tc. ''boru ''„țeavă”.

25 de cuvinte dintr-o listă de 155, pe lângă multe alte etimologii controversate, 15% au cu siguranță alte origini decât cele oferite de autor. Russu e un lingvist slab. Uneori refuză etimologii evidente pentru dificultăți fonetice sau semantice; alteori trece peste ele cu neglijență.

'''Grigore Brâncuș'''

Grigore Brâncuș, în mai multe studii printre care ''Istoria limbii române, ''2005, p. 48–49, oferă următoarea listă, nu mult diferită:
{| class="wikitable"
| abure, argea, baci, balaur, bală, balegă, baltă, bardz (alb), bască (lână tunsă), bâlc, brad, brânză, brâu, brusture, buc, bucur, bunget, buză, călbează, căpuşă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciucă „vârf de deal, pisc”, ciuf „moţ de păr”, ciump, a ciupi, ciut (şi şut), coacăză, copac, copil, curpen, cursă, fărâmă, fluier, gard, gata, ghimpe, ghionoaie, ghiuj, grapă, gresie, groapă, grumaz, grunz „bulgăraş, cocoloş”, guşă, a hămesi, jumătate, îndelete, leurdă „usturoi sălbatic”, mal, mare ''adj''., mazăre, măgar,măgură, mărar, mânz, moş, mugur, murg, muşcoi, năpârcă, noian, pârâu, pupăză, raţă, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, sâmbure, spânz, strepede, strugure, strungă, șopârlă, știră, țap, ţarc, ţeapă, urdă, vatră, viezure (şi vizuină), zară, zgardă.
'''Nesigure''': băiat, băl, brâncă (boala cu acest nume) bulz, burduf, burtă, codru, Crăciun, creţ, a cruţa, a curma, daltă, a dărâma, fluture, lai „negru”, mătură, mire, negură, păstaie, scorbură, spuză, stăpân, sterp, stână, traistă.
|}

'''Cuvinte din substratul italian'''

Printre multe altele: ''brâu/brâne, ciuf, cioară, grapă, rață, stearpă, țap'' sunt de substrat, dar vin din substratul italian, fiindcă le găsim în Italia.
* ''brâu, ''ital. ''brena'', în Veneto, ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1234, „briglia”. proto-sl. *''brъnja'' ”hamuri, ''suit of armour''” slava veche ''brъnję'' ‘harness, suit of armour’; rus ''brónjá, bron'' f. ‘zale, hamuri’; sârb''brnjica'' ‘botniță’ ceha veche ''brně ''”armură” din proto-germanic. *''brunj''ō- ‘hamuri, ''breastplate''’ Goth. ''brunjo'' f.; OHG ''brunna'', ''brunia''; MHG ''brünne'', ''brünje'' ‘harness, coat of mail’; germ.''Brünne ''„diverse armuri, cămașă de zale etc.”; OE ''byrne'' f.; OS ''brunnia'' f.; ON ''brynja'' f. (Saskia Pronk-Tiethoff, s. v.).
Termenul italian și cel românesc sunt mult mai apropiate, fiindcă au sensul de ''hamuri. ''Și în germ. și în slavă sensul de ''zale, armură ''e cel mai frecvent, cel de ''hamuri ''aproape inexistent.
* ''ciuf'', ital. ''ciuffo''.
* ''cioară'', ital. ''čola, čaola, čoris'' în ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 502, ”cornacchia” Veneto, Ladinia, Friuli, dar și Piemont; Provence ''tsaurio'' Névache'', chàoulia'' Barcelonnette.
* ''grapă'' – a fost neglijată înrudirea cu friul. ''grapa ''(SSI, harta 1430 „erpice”) considerat de lingviști grăbiți ca fiind un slavism din friulană. Dar provens. ''crebi'' Puy-de-Dôme „grapă” ne arată că termenul există la un nivel romanic foarte vechi.
* ''rață'', în Friuli și Emilia Romagna, Bologna ''rizzòn'' „rățoi” / Franța, occitan ''ritou ''masc''. ''St. Pierre de Chignac, Périgord; ''rit, rital, ritard, ritàs, riton'' masc. (Aveyron, Lot, Tarn, Lot-et-Garonne, Tarn-et- Garonne); ''rita'' fem. ibid. + Cantal, Gironde, Lozère. (Thésoc) // Jean Bodon, ''La montanha negra'': Sul ser, tres ''ritas'' venguèron nadar: la ''rita'' negra primièira, puèi la grisa, puèi la blanca. / Malvezin, p. 254. / ''rite'', masc. ''riton ''Périgord. ''rit ''Montpellier.
* ''stearpă'', în toată Italia.
* '' țap'', în jurul Romei, ''tsappu'' ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1080, „becco”.

'''Cuvinte latine'''

* ''fluier, jumătate, îndelete, negură, spuză ''sunt latine.
* ''flabeolum, dimidietas, dilecte, nebula, spodia'' – cu evoluție fonetică normală.
* ''nebula ''dă în nordul Italiei ''nivura'' (Liguria) și ''nigula ''(Lombardia, Veneto) și chiar ''negula ''(Latsch Zuoz, romanș, Elveția) ''nugra ''(Olivoto, Canton Ticino) și, ''nuru ''(Chironico, Canton Ticino) și ''un nür, negür ''(Corticiasca, Ticino).
SSI, harta 364, ''(il cielo e) nuvoloso.''
* ''fluier'' are echivalenți decenți în franceza veche, occitană și catalană: fr. Iohannes de Garlandia ''De mensurabili musica,'' append. 15, 25: Et iste modus sumitur ''flaiolis''. // Guillaume de Machaut, ''Dit dou Lion'': Au ''flaiol'' et au taburel; occit. ''fiular, ''a fluiera, Saint-Bonnet-le-Château ''fyura, ''ALF harta 1231 „siffler”.
* ''măgar ''e un balcanism de origine semitică (proto-semitic *ḥimār-, accadian ''imēru'', ugaritic ''hmr'', aramaic ''ḥămārā'','' hebr. רומח''hamor ''„măgar” > greacă ''gomár'' > alban. ''gomár'' > bulg. магаре''magare'' > rom.); ''mărar ''din gr. ''Μάραϑρονmarathron. ''
* ''măgură ''are, desigur, echivalent în albaneză, ceea ce nu înseamnă nimic. Mai există și ''Mogorro ''în Sardinia, și cuvântul a existat și în Spania: ''Cartulari de Sant Cugat de Valles'', act de vânzare, anul 908: usque ad collum inter duos signos et inde vadit usque ad collum que dicunt Collo Formici et pergit per summa ''mucera'' de monte Cavallare...
** Italia, Istria, Pirano ''Monte Mogoron. ''
** Spania Sierra de Cuenca ''Mogorrita, Mogorra de la Hoya, Mogorrón. ''
** Spania Avila ''Mogorra de Robledillo, Mogorra de(l) Helechar. ''
** Spania Toledo ''Mogorro''; Spania Extremadura Caceres ''Mogorro del Vilano. ''
** Sardinia Oristano ''Mogoredda ''(transcr. ital. hipercorect. ''Mogorella'') și'' Mogoro. ''
** Sardinia Nuoro ''Monte Maguri. ''etc. etc. etc.
E vorba de un cuvânt mediteranean vechi, care n-are nimic specific dacic:
* ''ghionoaie'' e, desigur, derivat din ''găunos < caună, ''despre care au existat discuții lungi, și care e latin.
* ''mare'' adj. e celtic.
Lingviștii români au afirmat că nu pot exista cuvinte celtice în română. Cu toate acestea, Gallia Cisalpină acoperea tot nordul Italiei (Aosta, Piemont, Liguria, Trento, Tirol, Lombardia, Veneto, Friuli, Emilia) 100 000 de kmp, aproape o treime din teritoriul peninsulei Italice. Galia Cisalpină era la 300 de km de Roma. Celții care atacă Roma vin din Sena Gallia, de la 300 de km de Roma. Romanii cuceresc și romanizează Galia Cisalpină, dar populația acesteia e una celtică. În zonele înalte ale Alpilor, romanii ajung tardiv, în jurul erei noastre. Între Milano și Como sunt 60 de km. Pe verticală. Romanii așteaptă două secole după cucerirea Mediolanului ca să urce pieptiș și să cucerească vârfurile Alpilor. Putem deci, presupune că latina din Gallia Cisalpină era o latină învățată de celți. ''O treime din Italia e locuită de celți romanizați târziu. ''

Evoluții fonetice inexplicabile: ''quattuor > patru'';'' equa > iapă'' se pot explica prin limba galilor (''patru, epo''-, velș ''pedwar'').

Pe lista cuvintelor nesigure, ''băl, bălai, daltă ''sunt slave.
A afirma că ''daltă'' e dacic, în condițiile în care celelalte nume de unelte sunt slave (clește, nicovală, lopată, greblă) e neștiințific.
* ''mătură'' e slav; deși dificultățile fonetice sunt mari, a-l explica prin substrat e o înlocuire de tip ''obscurum per obscurius'', „a explica ceva nedeslușit prin ceva încă și mai neclar”.
* ''scorbură ''e probabil latin, fiindcă are echivalenți dialectali în Italia (SSI harta 534 ''(un albero) incavato'', arbore scorburos: Rovegno, Liguria ''zgarbu, ''și Corneliano d’Alba ''žgarbela'' (scorbură) Mombaruzzo ''žgarbulon. ''
* ''stăpân ''posibil iranian, ''sterp ''din substratul italian.
* ''stăpân ''e de origine iraniană. Triburile iraniene au locuit în Moldova și Dobrogea în Antichitate, apoi s-au retras, și o parte din ei au revenit cu maghiarii în sec. IX. Are acelaș sufix ca și ''cioban'': persanul ''ciupan ''ناپوچ > iran. veche *''fšupāna > * fšu- „oaie, vită” și * pān- „a păzi” venit din persană în turcă sau cumană, ''çoban''. Turcmenă ''çopan'', azeră ''çoban, ''uzbecă ''cho'pon, ''kazahă ''шопан'' šopan; uigură ''čopan''. Termenul e analizabil în vechea persană (oaie+păzitor), deci e persan.''
* ''traistă ''din gr. ''τάγιστρον'', ''ταγιστήριον'' „sac pentru mâncare” atestat tardiv, la Nicetas Choniates, sec. XII, din gr. bizantinăταγίζω „a hrăni”, atestat și el târziu, abia în Teofan Cronograful, sec. IX. Termen militar. Primele contexte se referă la hrana cailor. Decent etimologizat în DEX (nu s-o fi uitat în DEX academicianul Brâncuș?).

88 de cuvinte „sigure”, și un total de 113 cuvinte. Dintre acestea:
''balegă, bălai, baltă, brad, brâu, buză, cătun,
cioară, ciuf, fărâmă, fluier, gard,
gata, ghionoaie, grapă, groapă, gușă,
jumătate, îndelete, mal, mare, măgar,
măgură, mărar, rață, țap, daltă,
mătură, negură, scorbură, spuză, stăpân,
sterp, traistă''.
34 de cuvinte cu etimologie cunoscută și care sigur NU fac parte din substratul dacic al limbii române. E vorba de aproape o treime.

Lista e foarte șubredă, chiar pentru un academician. Faptul că un cuvânt există în română și albaneză nu înseamnă, automat, că e cuvânt de substrat sau dacic. Româna și albaneza au în comun cel puțin cinci straturi distincte de vocabular:
- cuvinte de substrat în română, autohtone în albaneză,
- împrumuturi celtice vechi în cele două limbi,
- latine moștenite în română, împrumutate din lat. în albaneză, slave, grecești, turcești.

=== Concluzii ===

Putem vorbi despre un vocabular de substrat în limba română. Substrat, însă, nu înseamnă neapărat „dacic”. E posibil să existe cuvinte dacice în substratul limbii române, dar, cum cunoaștem foarte puține cuvinte dacice, unul e cert, ''roborasta / brusture, ''din Dioscoride, și al doilea e probabil (druete „lemn”).
Un cuvânt care există în română și albaneză (dar nu e latin nici slav) nu trebuie imediat identificat ca fiind dacic, tracic sau ilir, ci trebuie verificat dacă nu există și în alte limbi romanice.
Cuvinte care există deja în Italia și Franța, dar nu în latină, pot fi puse pe seama substratului italic prelatin, a substratului celtic din Italia și Franța, și poate și a substratului pre-celtic. Alte cuvinte (''brad, măgură, mal'') au o răspândire mare în Europa și nu au nici un specific local.
Substratul limbii române '''NU '''e un tot unitar, ci o categorie negativă – cuvinte vechi, dar care nu sunt nici latine, nici slave.
De aceea, tentative ca cea a lui Sorin Paliga, ''Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian, ''200 de pagini de cuvinte și toponimie presupus traco-dacice, fără nici un cuvânt dacic – sunt supuse eșecului de la bun început. Cartea, finanțată de compania de transportat gunoaie a lui Silviu Prigoană, Rosal Grup, cu care Sorin Paliga a făcut afaceri în perioada în care era primar al sectorului III București, este și ea reciclabilă.

=== Bibliografie ===

* Aebischer, Paul, ''Les pluriels analogiques en -ora dans ler chartes latines de l’Italie'', în ''Archivium Latinitatis Medii Aevi'', vol. 8, 1933.
* Avril, J. T., ''Dictionnaire provençal-français'', Edouard Cartier imprimeurlibraire, Apt, 1839 (provensal).
* Bouvier, Jean Claude. Claude Martel, ''Atlas linguistique et ethnographique de la Provence'', CNRS, 1975 (occit.).
* Dori, Nino, Aldo Onorati, Giorgio Sirilli, Piero Torregiani, ''Vocabolario del dialetto albanense'', Albano Laziale, 2006 (Laziale).
* Duch, Célestin, Henri Béjean, ''Le patois de Tignes (Savoie)'', ELLUG, Grenoble, 1998 (romand).
* Gardani, Francesco, ''Dynamics of Morphological Productivity : The Evolution of Noun Classes from Latin to Italian'', Brill, Leiden, 2013.
* Grange, Didier, ''Lexique descriptif occitan - français du vivaro-alpin au nord du Velay et du Vivarais'', 2008 (occitan).
* Lepri, Luigi, Daniele Vitali, ''Dizionario bolognese-italiano, italianobolognese'', Edizioni Pendragon, Bologna, 2009 (lomb.).
* Liautaud, René, ''Essai de lexique français-entraunois avec correspondances en niçois'', CNDP, 1985 (occitan gavot).
* Pietro, Gerardo di, ''Vocabolario del dialetto morrese con cenni di grammatica'', 2004 s. l. (Campania).
* Robez-Ferraris, Jacqueline, ''Particularités du français parlé dans la région de Morez, Haut-Jura'', ELLUG, Grenoble, 1995 (franco-provens., romandă).
* Ungureanu, Dan, ''Româna şi dialectele italiene'', Bucureşti, Editura Academiei Române, 2016.
* Zolt, Germano de, ''Dizionario del dialetto ladino di Campolongo di Cadore'', Istituto bellunese di ricerche sociali e culturali, Belluno,1986.

Articol/Dezbateri/Dan Ungureanu - Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.

2022-05-08T13:54:46Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Dan Ungureanu.jpg|thumb|right|alt=Dan Ungureanu|Dan Ungureanu]]
'''Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.'''

de conf. dr. Dan Ungureanu (Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad)

publicat în 2017, ''Journal of Humanistic and Social Studies''

Internetul a schimbat destul de mult natura studiilor lexicologice. Datele disponibile pe Internet sunt, cel mai adesea, compilate din mai multe surse, fiabile sau nu. În această situație, rezultatul e anonim și nu mai știm care lingvist cauționează, prin cercetările lui, originea unui cuvânt sau a altuia.

Trebuie să lămurim o confuzie: cuvânt de substrat nu înseamnă neapărat „cuvânt dacic”. Despre limba dacilor nu știm, științific, nimic. Avem un număr mic de nume de persoane, care pot însemna orice, un număr de toponime, care pot însemna orice. A spune că un cuvânt „e dacic” înseamnă, științific vorbind, că există în română și în albaneză, DAR nu există în nici o altă limbă cu care româna e înrudită. Pe măsură ce avansează cercetarea însă, diverse cuvinte se regăsesc în dialectele din Italia și Franța. Cuvintele noastre dacice, patriotic-neaoșe, se împuținează.

Faptul că un cuvânt există în română și în albaneză, dar nu și în alte limbi, nu înseamnă mare lucru. Etimologia lexicului albanez are încă multe lacune. De exemplu: ''brâu, brâne'' există în albaneză și română. E oare cuvânt de substrat? Nu. Cuvântul există în limbile germanice, de unde a fost împrumutat în proto-slavă. E probabil un împrumut slav vechi.

[[Fișier:Ungureanu-1.png|miniatura|alt=(în Ricard Christophe de Villeneuve, Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas, Marseille, 1821, p. 886) |(în Ricard Christophe de Villeneuve, Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas, Marseille, 1821, p. 886) ]]

''Barză''? În Oltenia și Banatul de munte a existat masculinul ''bardoș''
id. Adjectivul ''barz, breaz'' „cu dungă albă pe bot” a fost chiar mai răspândit. A fost legat de alb. ''bardhë'' „alb”. În provensală există ''bardet'' „petite aigrette, héron garzette”, ''Ardea garzetta'', egreta mică, pasăre asemănătoare berzei.

Tot în Franța, în regiunea Morez, există adj. ''bayard'' „cu pată albă pe bot” (din *''bard'', contaminat cu fr. ''bayard'' „murg”). Vedem că ambele cuvinte sunt, într-adevăr, de substrat, și probabil înrudite între ele.

Vom discuta mai jos cercetările lui Ion I. Russu și ale lui Grigore Brâncuș, oarecum consacrate.

Ion I. Russu, ''Etnogeneza românilor'', 1981, cuprinde 168 de cuvinte care ar fi, după părerea autorului, de substrat. Ion I. Russu a fost de meserie istoric și arheolog, nu lingvist. Cartea sa e alcătuită din conspecte oțioase cu etimologii oferite de alți autori, citate in extenso, și acceptate sau respinse temperamental.

'''Lista lui Russu'''

Cuprindem mai jos 155 din cele 168 de cuvinte propuse de Ion I. Russu ca dacice, în cartea sa ''Etnogeneza românilor'':
{| class="wikitable"
| abur, acăța, a adia, a ameți, amurg, a anina, aprig, argea, a arunca, baci, baier, baligă, baltă, barză, bască, balaur, a băga, băiat, beregată, boare, bordei, brad, brândușă, brânză, brusture, a se bucura, bunget, burlan, burtă, butuc, butură, buză, caier, cață, căciulă, căpușă, căpută, cătun, cârlan, cârlig, copac, copil, creț, a cruța, a curma, curpăn, cursă, a dărâma, darari, daș, a dărâma, a deretica, a descurca, a desghina, a dezbăra, dop, droaie, fărâmă, gard, gata, gălbează, genune, gheară, ghes, ghimpe, ghionoaie, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, a se gudura, gușă, a încurca, a înghina, a îngurzi, a înseila, a întrema, leagăn, a lepăda, lespede, a leșina, mal, mazăre, măceș, a mădări, măgură, mărcat, mătură, melc, mieriu, mire, mistreț, a mișca, a mușca, mânz, morman, moș, mugure, murg, mușat, năpârcă, nițel, noian, păstaie, a păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea, a răbda, reazem, a ridica, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, a se scula, a scurma, sâmbure, spânz, sterp, străghiată, strepede, strugure, strungă, a sugruma, a sugușa, șale, șiră, șopârlă, șoric, șut, tare, țap, țarc, țăruș, a se uita, undrea, a urca, urcior, urdă, a urdina, urdoare, vatră, a vătăma, vătui, viezure, viscol, zară, zăr, a zburda, zestre, zgardă, a zgârâia.
|}

'''Cuvinte de origine latină'''

* ''a arunca, baier, fărâmă, gușă, lespede, a leșina, a mișca, a mușca, pânză, a ridica, a zgârâia'' sunt romanice și deci nu pot fi nici dacice, nici de substrat.
* ''a arunca'' – provensal ''arrancar'', franco-provensal Entremont ''arroutschi'' „jeter”, poate și Calabr. Mesoraca ''arringare'' „lanciare, gettare”.
* ''baier, baieră'' – din lat. ''baiula'', romanș sursilvan ''baila'' '''I''' f, 1. Seil n, Strick m, Leitseil n. – „funie, lesă” și ''bera'' '''II''' f, (vereinz.) kurzer Hanfstrick; ~ da rentar, Bindestrick m. – „funie” (Alexi Decurtins).
* ''fărâmă'' < ''a sfărâma'' < ''*ex-fragmentare'' x ''*ex-formare'', atestat în Italia de S.
* ''gușă'' – ladină ''goš'' „gușă, goâtre, Kropf”: Fassano, Val Gardena ''gosc’'', Selvano ''gos'', tosc. ''gozzo'', Rovigno ''guṣo'', fr. ''gosier''.
* ''lespede'' – din ''lapidem xlausa'', cuvânt-valiză. Există și în italiană asemenea cuvinte hibride – ''pietra'' + ''lastra'' = ''pyastra'' (Prunetta, Toscana).
* ''a leșina'' – romanș ''lišná'' „a aluneca”, sard ''lascinare'' „a aluneca” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 847, „sdrucciolare”.
* ''a mișca'', ''meša'' „a se mișca” Liguria, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1647, „non ti muovere”.
* ''a mușca'' – are echivalentul ''muccicare'' bine păstrat în toată Italia la sud de Roma: marchigiano Ancona ''moška'', Perugia ''moska'', Sicilia Calabria etc. Sardinia ''mossiγa''. ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1109, „morde?”.
* ''pânză'' – Lombardia Trentino Veneto, ''panižel'', „feșe de copil” – termen secundar care a înlocuit lent mai vechiul ''teară'' < ''tela''.
* ''a zgârâia'' < lat. ''excoriare''.
* ''baligă, baltă, beregată, boare, bordei, brad, buză, gheară, mal, măgură, mânz, sterp, țap'' sunt de substrat, dar răspândite și în alte limbi și zone geografice; ''baligă, baltă, sterp, țap'' în Italia, ''beregată, mânz'' în limbile celtice, ''bordei'', germanic, ''buză, mal'', în toată Europa.
* ''gheară'', celtic (cf. port. și sp. ''garra'', labă cu gheare, ca cea de urs sau de vultur). Nimic specific.
* ''balegă'', în sudul Franței, în zona occitană. '''Languedoc:'''
** Claude François Achard, ''Dictionnaire de la Provence et du Comté-Venaissin: Vocabulaire provençal'' 1785, ''velego'': vilainie, saloperie, ordures.
** J. T. Avril, ''Dictionnaire provençal-français, suivi d'un vocabulaire français-provençal'', Edouard Cartier, Imprimeur, Apt, 1839: ''veleguo'': crotte.
** Étienne Garcin, ''Nouveau dictionnaire provençal-français'', Fabre, Draguignan, 1841: ''veleguo'': crotte que l’on prend dans les rues, saloperie, ordures.
** Absent în dicționarul lui Léger Gary (occitană din Tarn) din 1845.
** Jacques Azaïs, ''Dieu, l’homme et la parole, ou la langue primitive'', Imprimerie de Mlle Paul, Béziers 1853: fiente des bêtes à laine: ''bélégo'' languedocien (p. 267).
** Gabriel Azaïs, ''Dictionnaire des idiomes languedociens étymologique, comparatif et technologique'', Delpech Imprimeur, Béziers, 1864: ''belego'': excrément des bêtes à laine en forme de boulettes, crotte /.../ crottes attachées à la toison des animaux.
** Frédéric Mistral, ''Lou trésor dóu Felibrige'', 1878: vol. 2, p. 1094: ''velego'', belego: flocon de laine grasse, mèche de cheveux gras, gringuenaude, (ordure attachée à l’anus) crotte attachée à la laine ou au poil.
** Louis Rouquier, ''Contes a la troubilho'', 1925, fără editură, Levallois-Perret, conte ''Lou Roumiu'', glosat ''fumier de mouton''. Dialectul din Puisserguier, Hérault.
** Jean-Louis Garrot, ''Lexique des mots patois employés à Barre'' ''(Tarn)'': ''bélégo'' glosat ''fumier sec des brebis.'' Și La Salvetat, Olargues, Hérault.
** Périgord St. Pierre de Chignac ''laboulego'' „noroi” și în toată Italia de Nord.
** ''bilaka'', Ceppomorelli, Lombardia, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1174, „sterco di cavallo”.
** ''bilaka, bulaka, ''Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1173, „la bovina”.
** ''bagule'', Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1083, „cacherelli”.
** ''belegot'', Ligornetto ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1077, „lana”.
** ''baltă - palta, pauta'' tot nordul Italiei.
* ''boare'', cf. ital. ''boria'' din *buria > boare ca muria > moare. Meyer-Lübke REW 1219. ''boria'' atestat în Italia: Piemont, și coloniile galo-italice din Molise și Sicilia; Franța ''esbaura'' Annonay „vânt care usucă”; Sicilia, Bronte (colonie galo-italică) ''boria''; Sardinia Cagliari ''boria'' etc.
* ''bordei'' > germanicul ''bordel'' „căsuță” probabil împrumut vechi germanic din sec. III-V.
* ''brad'' - După Ahmad Al-Jallad, Universitatea din Leida (comunicare personală) se poate reconstrui numele ienupărului în proto-semită ca ''burāth'', (← Accad. ''burash'', hebr. ''berosh'', aramaic ''brātā'').
** Dioscoride ''Peri hyles iatrikes, De materia medica'', cartea I, 102, ''kyparissos'', lat. ''cupressus''; 103, ''arkeuthos'', ienupăr ; 104 ''βράϑυ'', sabina; 105 cedru – ceea ce arată clar că e vorba de un conifer, fiind enumerat printre alte conifere. „ (... pasaj interpolat) există două feluri de ''brathy. ''Unul are acele ca de chiparos, dar mai spinos, cu miros greu, înțepător, de ars. E un arbore pitic, care se întinde mai mult pe orizontală. Unii îi folosesc frunzele în loc de tămâie. Celălalt are frunzele ca cele de tamarisc (Tamarix sp.). Acele ambelor specii domolesc ulcerațiile pielii și flegmoanele și cu miere curăță buboaiele...”
** Plinius (''Naturalis Historia'', lib. XII, XXXIX): petunt igitur în Elymaeos arborem bratum, cupresso fusae similem, exalbidis ramis, iucundi odoris accensam – „merg să caute în munții Zagros, în Elam, un arbore ''bratus, ''ca și ''jneapănul ''cu ramuri albe, și miros plăcut dacă se aprind”. Descrierea lui Pliniu se poate referi la ''Juniper sp''. Dacă da, atunci un împrumut iranian nu e verosimil.
** Și herba Sabinae = ''σαβίναβράϑυân Glos. Servii. Hesychius, Glosar βράϑυ: πόατιςϑεοῖςϑυοµένη'' – brathy ''e o iarbă (poa) folosită ca tămâie zeilor.
* ''buză – ''nespecific, în toate limbile Europei: limbi romanice: ''um boz / dua boza ''ALI s.v. ''Labbra'', p. 46 Pragelato. Corticiasca Ticino ''bazleta'' „buze mari” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 106; romanș ''biutscha ''„bot, a face bot”; Lombard Valtellina ''bésc<nowiki>'</nowiki>iulaid. '' lat. ''basiare'', din celtă.
* Probabil termen celtic. ''mal ''proto-Germanic *''melha'' “banc de nisip”: cf. Old Norse ''melr'' „dună de nisip”; isl. ''melur'' „banc de pietriș”. Termenul germanic a fost împrumutat în Saami ''miel<nowiki>'</nowiki>li'' „mal abrupt nisipos”; velș ''moel'' „deal”; fr. Jèrriais (insula Jersey) ''mielle'' „dună de nisip”; rus. мель „banc de nisip”; садиться на мель „a ajunge la mal”. ''mal'' nu poate fi dacic, pentru motivul că există în mai toate limbile Europei, și nu are nimic specific. Iar, semantic, e foarte distant de alb. ''mal ''„munte”.
* ''cătun ''nu are atestări vechi în daco-română (un toponim ''Katun'' în anul 1210, spune ''Dicționarul Etimologic al Academiei,''fără să citeze sursa, (cartea lui N. Drăganu, ''Românii în veacurile IX - XIV pe baza toponimiei ''ș''i a onomasticei'') și fără să menționeze că e atestat în Slovacia'', ''nu în România, înainte de venirea românilor în Slovacia, izolat, îndoielnic). Nu e atestat în Transilvania, (e absent și în cuprinzătorul ''Lexicon de la Buda ''din 1825); rar în Moldova, ''cotună, ''cu vocalism slav. Frecvent în sudul Munteniei; are toate semnalmentele unui împrumut tardiv dintr-o limbă balcanică. Contra ipotezei lui Drăganu, v. și obiecțiile lui István Kniesza, ''Pseudorumänen in Pannonien und in den NordKarpathien'', în ''Archivum Europae Centro-Orientalis - Tome 1.'' 1935, (pag. 97-220), pag. 166.
* ''gata, gard, groapă ''sunt slave.
* ''burlan ''e turcesc, un împrumut târziu, din tc. ''borulama ''„țevărie” din tc. ''boru ''„țeavă”.

25 de cuvinte dintr-o listă de 155, pe lângă multe alte etimologii controversate, 15% au cu siguranță alte origini decât cele oferite de autor. Russu e un lingvist slab. Uneori refuză etimologii evidente pentru dificultăți fonetice sau semantice; alteori trece peste ele cu neglijență.

'''Grigore Brâncuș'''

Grigore Brâncuș, în mai multe studii printre care ''Istoria limbii române, ''2005, p. 48–49, oferă următoarea listă, nu mult diferită:
{| class="wikitable"
| abure, argea, baci, balaur, bală, balegă, baltă, bardz (alb), bască (lână tunsă), bâlc, brad, brânză, brâu, brusture, buc, bucur, bunget, buză, călbează, căpuşă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciucă „vârf de deal, pisc”, ciuf „moţ de păr”, ciump, a ciupi, ciut (şi şut), coacăză, copac, copil, curpen, cursă, fărâmă, fluier, gard, gata, ghimpe, ghionoaie, ghiuj, grapă, gresie, groapă, grumaz, grunz „bulgăraş, cocoloş”, guşă, a hămesi, jumătate, îndelete, leurdă „usturoi sălbatic”, mal, mare ''adj''., mazăre, măgar,măgură, mărar, mânz, moş, mugur, murg, muşcoi, năpârcă, noian, pârâu, pupăză, raţă, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, sâmbure, spânz, strepede, strugure, strungă, șopârlă, știră, țap, ţarc, ţeapă, urdă, vatră, viezure (şi vizuină), zară, zgardă.
'''Nesigure''': băiat, băl, brâncă (boala cu acest nume) bulz, burduf, burtă, codru, Crăciun, creţ, a cruţa, a curma, daltă, a dărâma, fluture, lai „negru”, mătură, mire, negură, păstaie, scorbură, spuză, stăpân, sterp, stână, traistă.
|}

'''Cuvinte din substratul italian'''

Printre multe altele: ''brâu/brâne, ciuf, cioară, grapă, rață, stearpă, țap'' sunt de substrat, dar vin din substratul italian, fiindcă le găsim în Italia.
* ''brâu, ''ital. ''brena'', în Veneto, ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1234, „briglia”. proto-sl. *''brъnja'' ”hamuri, ''suit of armour''” slava veche ''brъnję'' ‘harness, suit of armour’; rus ''brónjá, bron'' f. ‘zale, hamuri’; sârb''brnjica'' ‘botniță’ ceha veche ''brně ''”armură” din proto-germanic. *''brunj''ō- ‘hamuri, ''breastplate''’ Goth. ''brunjo'' f.; OHG ''brunna'', ''brunia''; MHG ''brünne'', ''brünje'' ‘harness, coat of mail’; germ.''Brünne ''„diverse armuri, cămașă de zale etc.”; OE ''byrne'' f.; OS ''brunnia'' f.; ON ''brynja'' f. (Saskia Pronk-Tiethoff, s. v.).
Termenul italian și cel românesc sunt mult mai apropiate, fiindcă au sensul de ''hamuri. ''Și în germ. și în slavă sensul de ''zale, armură ''e cel mai frecvent, cel de ''hamuri ''aproape inexistent.
* ''ciuf'', ital. ''ciuffo''.
* ''cioară'', ital. ''čola, čaola, čoris'' în ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 502, ”cornacchia” Veneto, Ladinia, Friuli, dar și Piemont; Provence ''tsaurio'' Névache'', chàoulia'' Barcelonnette.
* ''grapă'' – a fost neglijată înrudirea cu friul. ''grapa ''(SSI, harta 1430 „erpice”) considerat de lingviști grăbiți ca fiind un slavism din friulană. Dar provens. ''crebi'' Puy-de-Dôme „grapă” ne arată că termenul există la un nivel romanic foarte vechi.
* ''rață'', în Friuli și Emilia Romagna, Bologna ''rizzòn'' „rățoi” / Franța, occitan ''ritou ''masc''. ''St. Pierre de Chignac, Périgord; ''rit, rital, ritard, ritàs, riton'' masc. (Aveyron, Lot, Tarn, Lot-et-Garonne, Tarn-et- Garonne); ''rita'' fem. ibid. + Cantal, Gironde, Lozère. (Thésoc) // Jean Bodon, ''La montanha negra'': Sul ser, tres ''ritas'' venguèron nadar: la ''rita'' negra primièira, puèi la grisa, puèi la blanca. / Malvezin, p. 254. / ''rite'', masc. ''riton ''Périgord. ''rit ''Montpellier.
* ''stearpă'', în toată Italia.
* '' țap'', în jurul Romei, ''tsappu'' ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1080, „becco”.

'''Cuvinte latine'''

* ''fluier, jumătate, îndelete, negură, spuză ''sunt latine.
* ''flabeolum, dimidietas, dilecte, nebula, spodia'' – cu evoluție fonetică normală.
* ''nebula ''dă în nordul Italiei ''nivura'' (Liguria) și ''nigula ''(Lombardia, Veneto) și chiar ''negula ''(Latsch Zuoz, romanș, Elveția) ''nugra ''(Olivoto, Canton Ticino) și, ''nuru ''(Chironico, Canton Ticino) și ''un nür, negür ''(Corticiasca, Ticino).
SSI, harta 364, ''(il cielo e) nuvoloso.''
* ''fluier'' are echivalenți decenți în franceza veche, occitană și catalană: fr. Iohannes de Garlandia ''De mensurabili musica,'' append. 15, 25: Et iste modus sumitur ''flaiolis''. // Guillaume de Machaut, ''Dit dou Lion'': Au ''flaiol'' et au taburel; occit. ''fiular, ''a fluiera, Saint-Bonnet-le-Château ''fyura, ''ALF harta 1231 „siffler”.
* ''măgar ''e un balcanism de origine semitică (proto-semitic *ḥimār-, accadian ''imēru'', ugaritic ''hmr'', aramaic ''ḥămārā'','' hebr. רומח''hamor ''„măgar” > greacă ''gomár'' > alban. ''gomár'' > bulg. магаре''magare'' > rom.); ''mărar ''din gr. ''Μάραϑρονmarathron. ''
* ''măgură ''are, desigur, echivalent în albaneză, ceea ce nu înseamnă nimic. Mai există și ''Mogorro ''în Sardinia, și cuvântul a existat și în Spania: ''Cartulari de Sant Cugat de Valles'', act de vânzare, anul 908: usque ad collum inter duos signos et inde vadit usque ad collum que dicunt Collo Formici et pergit per summa ''mucera'' de monte Cavallare...
** Italia, Istria, Pirano ''Monte Mogoron. ''
** Spania Sierra de Cuenca ''Mogorrita, Mogorra de la Hoya, Mogorrón. ''
** Spania Avila ''Mogorra de Robledillo, Mogorra de(l) Helechar. ''
** Spania Toledo ''Mogorro''; Spania Extremadura Caceres ''Mogorro del Vilano. ''
** Sardinia Oristano ''Mogoredda ''(transcr. ital. hipercorect. ''Mogorella'') și'' Mogoro. ''
** Sardinia Nuoro ''Monte Maguri. ''etc. etc. etc.
E vorba de un cuvânt mediteranean vechi, care n-are nimic specific dacic:
* ''ghionoaie'' e, desigur, derivat din ''găunos < caună, ''despre care au existat discuții lungi, și care e latin.
* ''mare'' adj. e celtic.
Lingviștii români au afirmat că nu pot exista cuvinte celtice în română. Cu toate acestea, Gallia Cisalpină acoperea tot nordul Italiei (Aosta, Piemont, Liguria, Trento, Tirol, Lombardia, Veneto, Friuli, Emilia) 100 000 de kmp, aproape o treime din teritoriul peninsulei Italice. Galia Cisalpină era la 300 de km de Roma. Celții care atacă Roma vin din Sena Gallia, de la 300 de km de Roma. Romanii cuceresc și romanizează Galia Cisalpină, dar populația acesteia e una celtică. În zonele înalte ale Alpilor, romanii ajung tardiv, în jurul erei noastre. Între Milano și Como sunt 60 de km. Pe verticală. Romanii așteaptă două secole după cucerirea Mediolanului ca să urce pieptiș și să cucerească vârfurile Alpilor. Putem deci, presupune că latina din Gallia Cisalpină era o latină învățată de celți. ''O treime din Italia e locuită de celți romanizați târziu. ''

Evoluții fonetice inexplicabile: ''quattuor > patru'';'' equa > iapă'' se pot explica prin limba galilor (''patru, epo''-, velș ''pedwar'').

Pe lista cuvintelor nesigure, ''băl, bălai, daltă ''sunt slave.
A afirma că ''daltă'' e dacic, în condițiile în care celelalte nume de unelte sunt slave (clește, nicovală, lopată, greblă) e neștiințific.
* ''mătură'' e slav; deși dificultățile fonetice sunt mari, a-l explica prin substrat e o înlocuire de tip ''obscurum per obscurius'', „a explica ceva nedeslușit prin ceva încă și mai neclar”.
* ''scorbură ''e probabil latin, fiindcă are echivalenți dialectali în Italia (SSI harta 534 ''(un albero) incavato'', arbore scorburos: Rovegno, Liguria ''zgarbu, ''și Corneliano d’Alba ''žgarbela'' (scorbură) Mombaruzzo ''žgarbulon. ''
* ''stăpân ''posibil iranian, ''sterp ''din substratul italian.
* ''stăpân ''e de origine iraniană. Triburile iraniene au locuit în Moldova și Dobrogea în Antichitate, apoi s-au retras, și o parte din ei au revenit cu maghiarii în sec. IX. Are acelaș sufix ca și ''cioban'': persanul ''ciupan ''ناپوچ > iran. veche *''fšupāna > * fšu- „oaie, vită” și * pān- „a păzi” venit din persană în turcă sau cumană, ''çoban''. Turcmenă ''çopan'', azeră ''çoban, ''uzbecă ''cho'pon, ''kazahă ''шопан'' šopan; uigură ''čopan''. Termenul e analizabil în vechea persană (oaie+păzitor), deci e persan.''
* ''traistă ''din gr. ''τάγιστρον'', ''ταγιστήριον'' „sac pentru mâncare” atestat tardiv, la Nicetas Choniates, sec. XII, din gr. bizantinăταγίζω „a hrăni”, atestat și el târziu, abia în Teofan Cronograful, sec. IX. Termen militar. Primele contexte se referă la hrana cailor. Decent etimologizat în DEX (nu s-o fi uitat în DEX academicianul Brâncuș?).

88 de cuvinte „sigure”, și un total de 113 cuvinte. Dintre acestea:
''balegă, bălai, baltă, brad, brâu, buză, cătun,
cioară, ciuf, fărâmă, fluier, gard,
gata, ghionoaie, grapă, groapă, gușă,
jumătate, îndelete, mal, mare, măgar,
măgură, mărar, rață, țap, daltă,
mătură, negură, scorbură, spuză, stăpân,
sterp, traistă''.
34 de cuvinte cu etimologie cunoscută și care sigur NU fac parte din substratul dacic al limbii române. E vorba de aproape o treime.

Lista e foarte șubredă, chiar pentru un academician. Faptul că un cuvânt există în română și albaneză nu înseamnă, automat, că e cuvânt de substrat sau dacic. Româna și albaneza au în comun cel puțin cinci straturi distincte de vocabular:
- cuvinte de substrat în română, autohtone în albaneză,
- împrumuturi celtice vechi în cele două limbi,
- latine moștenite în română, împrumutate din lat. în albaneză, slave, grecești, turcești.

=== Concluzii ===

Putem vorbi despre un vocabular de substrat în limba română. Substrat, însă, nu înseamnă neapărat „dacic”. E posibil să existe cuvinte dacice în substratul limbii române, dar, cum cunoaștem foarte puține cuvinte dacice, unul e cert, ''roborasta / brusture, ''din Dioscoride, și al doilea e probabil (druete „lemn”).
Un cuvânt care există în română și albaneză (dar nu e latin nici slav) nu trebuie imediat identificat ca fiind dacic, tracic sau ilir, ci trebuie verificat dacă nu există și în alte limbi romanice.
Cuvinte care există deja în Italia și Franța, dar nu în latină, pot fi puse pe seama substratului italic prelatin, a substratului celtic din Italia și Franța, și poate și a substratului pre-celtic. Alte cuvinte (''brad, măgură, mal'') au o răspândire mare în Europa și nu au nici un specific local.
Substratul limbii române '''NU '''e un tot unitar, ci o categorie negativă – cuvinte vechi, dar care nu sunt nici latine, nici slave.
De aceea, tentative ca cea a lui Sorin Paliga, ''Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian, ''200 de pagini de cuvinte și toponimie presupus traco-dacice, fără nici un cuvânt dacic – sunt supuse eșecului de la bun început. Cartea, finanțată de compania de transportat gunoaie a lui Silviu Prigoană, Rosal Grup, cu care Sorin Paliga a făcut afaceri în perioada în care era primar al sectorului III București, este și ea reciclabilă.

=== Bibliografie ===

* Aebischer, Paul, ''Les pluriels analogiques en -ora dans ler chartes latines de l’Italie'', în ''Archivium Latinitatis Medii Aevi'', vol. 8, 1933.
* Avril, J. T., ''Dictionnaire provençal-français'', Edouard Cartier imprimeurlibraire, Apt, 1839 (provensal).
* Bouvier, Jean Claude. Claude Martel, ''Atlas linguistique et ethnographique de la Provence'', CNRS, 1975 (occit.).
* Dori, Nino, Aldo Onorati, Giorgio Sirilli, Piero Torregiani, ''Vocabolario del dialetto albanense'', Albano Laziale, 2006 (Laziale).
* Duch, Célestin, Henri Béjean, ''Le patois de Tignes (Savoie)'', ELLUG, Grenoble, 1998 (romand).
* Gardani, Francesco, ''Dynamics of Morphological Productivity : The Evolution of Noun Classes from Latin to Italian'', Brill, Leiden, 2013.
* Grange, Didier, ''Lexique descriptif occitan - français du vivaro-alpin au nord du Velay et du Vivarais'', 2008 (occitan).
* Lepri, Luigi, Daniele Vitali, ''Dizionario bolognese-italiano, italianobolognese'', Edizioni Pendragon, Bologna, 2009 (lomb.).
* Liautaud, René, ''Essai de lexique français-entraunois avec correspondances en niçois'', CNDP, 1985 (occitan gavot).
* Pietro, Gerardo di, ''Vocabolario del dialetto morrese con cenni di grammatica'', 2004 s. l. (Campania).
* Robez-Ferraris, Jacqueline, ''Particularités du français parlé dans la région de Morez, Haut-Jura'', ELLUG, Grenoble, 1995 (franco-provens., romandă).
* Ungureanu, Dan, ''Româna şi dialectele italiene'', Bucureşti, Editura Academiei Române, 2016.
* Zolt, Germano de, ''Dizionario del dialetto ladino di Campolongo di Cadore'', Istituto bellunese di ricerche sociali e culturali, Belluno,1986.

Articol/Dezbateri/Dan Ungureanu - Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.

2022-05-08T13:52:17Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Dan Ungureanu.jpg|thumb|right|alt=Dan Ungureanu|Dan Ungureanu]]
'''Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.'''

de conf. dr. Dan Ungureanu (Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad)

publicat în 2017, ''Journal of Humanistic and Social Studies''

Internetul a schimbat destul de mult natura studiilor lexicologice. Datele disponibile pe Internet sunt, cel mai adesea, compilate din mai multe surse, fiabile sau nu. În această situație, rezultatul e anonim și nu mai știm care lingvist cauționează, prin cercetările lui, originea unui cuvânt sau a altuia.

Trebuie să lămurim o confuzie: cuvânt de substrat nu înseamnă neapărat „cuvânt dacic”. Despre limba dacilor nu știm, științific, nimic. Avem un număr mic de nume de persoane, care pot însemna orice, un număr de toponime, care pot însemna orice. A spune că un cuvânt „e dacic” înseamnă, științific vorbind, că există în română și în albaneză, DAR nu există în nici o altă limbă cu care româna e înrudită. Pe măsură ce avansează cercetarea însă, diverse cuvinte se regăsesc în dialectele din Italia și Franța. Cuvintele noastre dacice, patriotic-neaoșe, se împuținează.

Faptul că un cuvânt există în română și în albaneză, dar nu și în alte limbi, nu înseamnă mare lucru. Etimologia lexicului albanez are încă multe lacune. De exemplu: ''brâu, brâne'' există în albaneză și română. E oare cuvânt de substrat? Nu. Cuvântul există în limbile germanice, de unde a fost împrumutat în proto-slavă. E probabil un împrumut slav vechi.

[[Fișier:Ungureanu-1.png|miniatura|alt=(în Ricard Christophe de Villeneuve, Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas, Marseille, 1821, p. 886) |(în Ricard Christophe de Villeneuve, Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas, Marseille, 1821, p. 886) ]]

''Barză''? În Oltenia și Banatul de munte a existat masculinul ''bardoș''
id. Adjectivul ''barz, breaz''„cu dungă albă pe bot” a fost chiar mai răspândit. A fost legat de alb. ''bardhë'' „alb”. În provensală există ''bardet'' „petite aigrette, héron garzette”, ''Ardea garzetta'', egreta mică, pasăre asemănătoare berzei.

Tot în Franța, în regiunea Morez, există adj. ''bayard'' „cu pată albă pe bot” (din *''bard'', contaminat cu fr. ''bayard'' „murg”). Vedem că ambele cuvinte sunt, într-adevăr, de substrat, și probabil înrudite între ele.

Vom discuta mai jos cercetările lui Ion I. Russu și ale lui Grigore Brâncuș, oarecum consacrate.

Ion I. Russu, ''Etnogeneza românilor'', 1981, cuprinde 168 de cuvinte care ar fi, după părerea autorului, de substrat. Ion I. Russu a fost de meserie istoric și arheolog, nu lingvist. Cartea sa e alcătuită din conspecte oțioase cu etimologii oferite de alți autori, citate in extenso, și acceptate sau respinse temperamental.

'''Lista lui Russu'''

Cuprindem mai jos 155 din cele 168 de cuvinte propuse de Ion I. Russu ca dacice, în cartea sa ''Etnogeneza românilor'':
{| class="wikitable"
| abur, acăța, a adia, a ameți, amurg, a anina, aprig, argea, a arunca, baci, baier, baligă, baltă, barză, bască, balaur, a băga, băiat, beregată, boare, bordei, brad, brândușă, brânză, brusture, a se bucura, bunget, burlan, burtă, butuc, butură, buză, caier, cață, căciulă, căpușă, căpută, cătun, cârlan, cârlig, copac, copil, creț, a cruța, a curma, curpăn, cursă, a dărâma, darari, daș, a dărâma, a deretica, a descurca, a desghina, a dezbăra, dop, droaie, fărâmă, gard, gata, gălbează, genune, gheară, ghes, ghimpe, ghionoaie, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, a se gudura, gușă, a încurca, a înghina, a îngurzi, a înseila, a întrema, leagăn, a lepăda, lespede, a leșina, mal, mazăre, măceș, a mădări, măgură, mărcat, mătură, melc, mieriu, mire, mistreț, a mișca, a mușca, mânz, morman, moș, mugure, murg, mușat, năpârcă, nițel, noian, păstaie, a păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea, a răbda, reazem, a ridica, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, a se scula, a scurma, sâmbure, spânz, sterp, străghiată, strepede, strugure, strungă, a sugruma, a sugușa, șale, șiră, șopârlă, șoric, șut, tare, țap, țarc, țăruș, a se uita, undrea, a urca, urcior, urdă, a urdina, urdoare, vatră, a vătăma, vătui, viezure, viscol, zară, zăr, a zburda, zestre, zgardă, a zgârâia.
|}

'''Cuvinte de origine latină'''

* ''a arunca, baier, fărâmă, gușă, lespede, a leșina, a mișca, a mușca, pânză, a ridica, a zgârâia'' sunt romanice și deci nu pot fi nici dacice, nici de substrat.
* ''a arunca'' – provensal ''arrancar'', franco-provensal Entremont ''arroutschi'' „jeter”, poate și Calabr. Mesoraca ''arringare'' „lanciare, gettare”.
* ''baier, baieră'' – din lat. ''baiula'', romanș sursilvan ''baila'' '''I''' f, 1. Seil n, Strick m, Leitseil n. – „funie, lesă” și ''bera'' '''II''' f, (vereinz.) kurzer Hanfstrick; ~ da rentar, Bindestrick m. – „funie” (Alexi Decurtins).
* ''fărâmă'' < ''a sfărâma'' < ''*ex-fragmentare'' x ''*ex-formare'', atestat în Italia de S.
* ''gușă'' – ladină ''goš'' „gușă, goâtre, Kropf”: Fassano, Val Gardena ''gosc’'', Selvano ''gos'', tosc. ''gozzo'', Rovigno ''guṣo'', fr. ''gosier''.
* ''lespede'' – din ''lapidem xlausa'', cuvânt-valiză. Există și în italiană asemenea cuvinte hibride – ''pietra'' + ''lastra'' = ''pyastra'' (Prunetta, Toscana).
* ''a leșina'' – romanș ''lišná'' „a aluneca”, sard ''lascinare'' „a aluneca” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 847, „sdrucciolare”.
* ''a mișca'', ''meša'' „a se mișca” Liguria, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1647, „non ti muovere”.
* ''a mușca'' – are echivalentul ''muccicare'' bine păstrat în toată Italia la sud de Roma: marchigiano Ancona ''moška'', Perugia ''moska'', Sicilia Calabria etc. Sardinia ''mossiγa''. ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1109, „morde?”.
* ''pânză'' – Lombardia Trentino Veneto, ''panižel'', „feșe de copil” – termen secundar care a înlocuit lent mai vechiul ''teară'' < ''tela''.
* ''a zgârâia'' < lat. ''excoriare''.
* ''baligă, baltă, beregată, boare, bordei, brad, buză, gheară, mal, măgură, mânz, sterp, țap'' sunt de substrat, dar răspândite și în alte limbi și zone geografice; ''baligă, baltă, sterp, țap'' în Italia, ''beregată, mânz'' în limbile celtice, ''bordei'', germanic, ''buză, mal'', în toată Europa.
* ''gheară'', celtic (cf. port. și sp. ''garra'', labă cu gheare, ca cea de urs sau de vultur). Nimic specific.
* ''balegă'', în sudul Franței, în zona occitană. '''Languedoc:'''
** Claude François Achard, ''Dictionnaire de la Provence et du Comté-Venaissin: Vocabulaire provençal'' 1785, ''velego'': vilainie, saloperie, ordures.
** J. T. Avril, ''Dictionnaire provençal-français, suivi d'un vocabulaire français-provençal'', Edouard Cartier, Imprimeur, Apt, 1839: ''veleguo'': crotte.
** Étienne Garcin, ''Nouveau dictionnaire provençal-français'', Fabre, Draguignan, 1841: ''veleguo'': crotte que l’on prend dans les rues, saloperie, ordures.
** Absent în dicționarul lui Léger Gary (occitană din Tarn) din 1845.
** Jacques Azaïs, ''Dieu, l’homme et la parole, ou la langue primitive'', Imprimerie de Mlle Paul, Béziers 1853: fiente des bêtes à laine: ''bélégo'' languedocien (p. 267).
** Gabriel Azaïs, ''Dictionnaire des idiomes languedociens étymologique, comparatif et technologique'', Delpech Imprimeur, Béziers, 1864: ''belego'': excrément des bêtes à laine en forme de boulettes, crotte /.../ crottes attachées à la toison des animaux.
** Frédéric Mistral, ''Lou trésor dóu Felibrige'', 1878: vol. 2, p. 1094: ''velego'', belego: flocon de laine grasse, mèche de cheveux gras, gringuenaude, (ordure attachée à l’anus) crotte attachée à la laine ou au poil.
** Louis Rouquier, ''Contes a la troubilho'', 1925, fără editură, Levallois-Perret, conte ''Lou Roumiu'', glosat ''fumier de mouton''. Dialectul din Puisserguier, Hérault.
** Jean-Louis Garrot, ''Lexique des mots patois employés à Barre'' ''(Tarn)'': ''bélégo'' glosat ''fumier sec des brebis.'' Și La Salvetat, Olargues, Hérault.
** Périgord St. Pierre de Chignac ''laboulego'' „noroi” și în toată Italia de Nord.
** ''bilaka'', Ceppomorelli, Lombardia, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1174, „sterco di cavallo”.
** ''bilaka, bulaka, ''Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1173, „la bovina”.
** ''bagule'', Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1083, „cacherelli”.
** ''belegot'', Ligornetto ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1077, „lana”.
** ''baltă - palta, pauta'' tot nordul Italiei.
* ''boare'', cf. ital. ''boria'' din *buria > boare ca muria > moare. Meyer-Lübke REW 1219. ''boria'' atestat în Italia: Piemont, și coloniile galo-italice din Molise și Sicilia; Franța ''esbaura'' Annonay „vânt care usucă”; Sicilia, Bronte (colonie galo-italică) ''boria''; Sardinia Cagliari ''boria'' etc.
* ''bordei'' > germanicul ''bordel'' „căsuță” probabil împrumut vechi germanic din sec. III-V.
* ''brad'' - După Ahmad Al-Jallad, Universitatea din Leida (comunicare personală) se poate reconstrui numele ienupărului în proto-semită ca ''burāth'', (← Accad. ''burash'', hebr. ''berosh'', aramaic ''brātā'').
** Dioscoride ''Peri hyles iatrikes, De materia medica'', cartea I, 102, ''kyparissos'', lat. ''cupressus''; 103, ''arkeuthos'', ienupăr ; 104 ''βράϑυ'', sabina; 105 cedru – ceea ce arată clar că e vorba de un conifer, fiind enumerat printre alte conifere. „ (... pasaj interpolat) există două feluri de ''brathy. ''Unul are acele ca de chiparos, dar mai spinos, cu miros greu, înțepător, de ars. E un arbore pitic, care se întinde mai mult pe orizontală. Unii îi folosesc frunzele în loc de tămâie. Celălalt are frunzele ca cele de tamarisc (Tamarix sp.). Acele ambelor specii domolesc ulcerațiile pielii și flegmoanele și cu miere curăță buboaiele...”
** Plinius (''Naturalis Historia'', lib. XII, XXXIX): petunt igitur în Elymaeos arborem bratum, cupresso fusae similem, exalbidis ramis, iucundi odoris accensam – „merg să caute în munții Zagros, în Elam, un arbore ''bratus, ''ca și ''jneapănul ''cu ramuri albe, și miros plăcut dacă se aprind”. Descrierea lui Pliniu se poate referi la ''Juniper sp''. Dacă da, atunci un împrumut iranian nu e verosimil.
** Și herba Sabinae = ''σαβίναβράϑυân Glos. Servii. Hesychius, Glosar βράϑυ: πόατιςϑεοῖςϑυοµένη'' – brathy ''e o iarbă (poa) folosită ca tămâie zeilor.
* ''buză – ''nespecific, în toate limbile Europei: limbi romanice: ''um boz / dua boza ''ALI s.v. ''Labbra'', p. 46 Pragelato. Corticiasca Ticino ''bazleta'' „buze mari” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 106; romanș ''biutscha ''„bot, a face bot”; Lombard Valtellina ''bésc<nowiki>'</nowiki>iulaid. '' lat. ''basiare'', din celtă.
* Probabil termen celtic. ''mal ''proto-Germanic *''melha'' “banc de nisip”: cf. Old Norse ''melr'' „dună de nisip”; isl. ''melur'' „banc de pietriș”. Termenul germanic a fost împrumutat în Saami ''miel<nowiki>'</nowiki>li'' „mal abrupt nisipos”; velș ''moel'' „deal”; fr. Jèrriais (insula Jersey) ''mielle'' „dună de nisip”; rus. мель „banc de nisip”; садиться на мель „a ajunge la mal”. ''mal'' nu poate fi dacic, pentru motivul că există în mai toate limbile Europei, și nu are nimic specific. Iar, semantic, e foarte distant de alb. ''mal ''„munte”.
* ''cătun ''nu are atestări vechi în daco-română (un toponim ''Katun'' în anul 1210, spune ''Dicționarul Etimologic al Academiei,''fără să citeze sursa, (cartea lui N. Drăganu, ''Românii în veacurile IX - XIV pe baza toponimiei ''ș''i a onomasticei'') și fără să menționeze că e atestat în Slovacia'', ''nu în România, înainte de venirea românilor în Slovacia, izolat, îndoielnic). Nu e atestat în Transilvania, (e absent și în cuprinzătorul ''Lexicon de la Buda ''din 1825); rar în Moldova, ''cotună, ''cu vocalism slav. Frecvent în sudul Munteniei; are toate semnalmentele unui împrumut tardiv dintr-o limbă balcanică. Contra ipotezei lui Drăganu, v. și obiecțiile lui István Kniesza, ''Pseudorumänen in Pannonien und in den NordKarpathien'', în ''Archivum Europae Centro-Orientalis - Tome 1.'' 1935, (pag. 97-220), pag. 166.
* ''gata, gard, groapă ''sunt slave.
* ''burlan ''e turcesc, un împrumut târziu, din tc. ''borulama ''„țevărie” din tc. ''boru ''„țeavă”.

25 de cuvinte dintr-o listă de 155, pe lângă multe alte etimologii controversate, 15% au cu siguranță alte origini decât cele oferite de autor. Russu e un lingvist slab. Uneori refuză etimologii evidente pentru dificultăți fonetice sau semantice; alteori trece peste ele cu neglijență.

'''Grigore Brâncuș'''

Grigore Brâncuș, în mai multe studii printre care ''Istoria limbii române, ''2005, p. 48–49, oferă următoarea listă, nu mult diferită:
{| class="wikitable"
| abure, argea, baci, balaur, bală, balegă, baltă, bardz (alb), bască (lână tunsă), bâlc, brad, brânză, brâu, brusture, buc, bucur, bunget, buză, călbează, căpuşă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciucă „vârf de deal, pisc”, ciuf „moţ de păr”, ciump, a ciupi, ciut (şi şut), coacăză, copac, copil, curpen, cursă, fărâmă, fluier, gard, gata, ghimpe, ghionoaie, ghiuj, grapă, gresie, groapă, grumaz, grunz „bulgăraş, cocoloş”, guşă, a hămesi, jumătate, îndelete, leurdă „usturoi sălbatic”, mal, mare ''adj''., mazăre, măgar,măgură, mărar, mânz, moş, mugur, murg, muşcoi, năpârcă, noian, pârâu, pupăză, raţă, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, sâmbure, spânz, strepede, strugure, strungă, șopârlă, știră, țap, ţarc, ţeapă, urdă, vatră, viezure (şi vizuină), zară, zgardă.
'''Nesigure''': băiat, băl, brâncă (boala cu acest nume) bulz, burduf, burtă, codru, Crăciun, creţ, a cruţa, a curma, daltă, a dărâma, fluture, lai „negru”, mătură, mire, negură, păstaie, scorbură, spuză, stăpân, sterp, stână, traistă.
|}

'''Cuvinte din substratul italian'''

Printre multe altele: ''brâu/brâne, ciuf, cioară, grapă, rață, stearpă, țap'' sunt de substrat, dar vin din substratul italian, fiindcă le găsim în Italia.
* ''brâu, ''ital. ''brena'', în Veneto, ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1234, „briglia”. proto-sl. *''brъnja'' ”hamuri, ''suit of armour''” slava veche ''brъnję'' ‘harness, suit of armour’; rus ''brónjá, bron'' f. ‘zale, hamuri’; sârb''brnjica'' ‘botniță’ ceha veche ''brně ''”armură” din proto-germanic. *''brunj''ō- ‘hamuri, ''breastplate''’ Goth. ''brunjo'' f.; OHG ''brunna'', ''brunia''; MHG ''brünne'', ''brünje'' ‘harness, coat of mail’; germ.''Brünne ''„diverse armuri, cămașă de zale etc.”; OE ''byrne'' f.; OS ''brunnia'' f.; ON ''brynja'' f. (Saskia Pronk-Tiethoff, s. v.).
Termenul italian și cel românesc sunt mult mai apropiate, fiindcă au sensul de ''hamuri. ''Și în germ. și în slavă sensul de ''zale, armură ''e cel mai frecvent, cel de ''hamuri ''aproape inexistent.
* ''ciuf'', ital. ''ciuffo''.
* ''cioară'', ital. ''čola, čaola, čoris'' în ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 502, ”cornacchia” Veneto, Ladinia, Friuli, dar și Piemont; Provence ''tsaurio'' Névache'', chàoulia'' Barcelonnette.
* ''grapă'' – a fost neglijată înrudirea cu friul. ''grapa ''(SSI, harta 1430 „erpice”) considerat de lingviști grăbiți ca fiind un slavism din friulană. Dar provens. ''crebi'' Puy-de-Dôme „grapă” ne arată că termenul există la un nivel romanic foarte vechi.
* ''rață'', în Friuli și Emilia Romagna, Bologna ''rizzòn'' „rățoi” / Franța, occitan ''ritou ''masc''. ''St. Pierre de Chignac, Périgord; ''rit, rital, ritard, ritàs, riton'' masc. (Aveyron, Lot, Tarn, Lot-et-Garonne, Tarn-et- Garonne); ''rita'' fem. ibid. + Cantal, Gironde, Lozère. (Thésoc) // Jean Bodon, ''La montanha negra'': Sul ser, tres ''ritas'' venguèron nadar: la ''rita'' negra primièira, puèi la grisa, puèi la blanca. / Malvezin, p. 254. / ''rite'', masc. ''riton ''Périgord. ''rit ''Montpellier.
* ''stearpă'', în toată Italia.
* '' țap'', în jurul Romei, ''tsappu'' ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1080, „becco”.

'''Cuvinte latine'''

* ''fluier, jumătate, îndelete, negură, spuză ''sunt latine.
* ''flabeolum, dimidietas, dilecte, nebula, spodia'' – cu evoluție fonetică normală.
* ''nebula ''dă în nordul Italiei ''nivura'' (Liguria) și ''nigula ''(Lombardia, Veneto) și chiar ''negula ''(Latsch Zuoz, romanș, Elveția) ''nugra ''(Olivoto, Canton Ticino) și, ''nuru ''(Chironico, Canton Ticino) și ''un nür, negür ''(Corticiasca, Ticino).
SSI, harta 364, ''(il cielo e) nuvoloso.''
* ''fluier'' are echivalenți decenți în franceza veche, occitană și catalană: fr. Iohannes de Garlandia ''De mensurabili musica,'' append. 15, 25: Et iste modus sumitur ''flaiolis''. // Guillaume de Machaut, ''Dit dou Lion'': Au ''flaiol'' et au taburel; occit. ''fiular, ''a fluiera, Saint-Bonnet-le-Château ''fyura, ''ALF harta 1231 „siffler”.
* ''măgar ''e un balcanism de origine semitică (proto-semitic *ḥimār-, accadian ''imēru'', ugaritic ''hmr'', aramaic ''ḥămārā'','' hebr. רומח''hamor ''„măgar” > greacă ''gomár'' > alban. ''gomár'' > bulg. магаре''magare'' > rom.); ''mărar ''din gr. ''Μάραϑρονmarathron. ''
* ''măgură ''are, desigur, echivalent în albaneză, ceea ce nu înseamnă nimic. Mai există și ''Mogorro ''în Sardinia, și cuvântul a existat și în Spania: ''Cartulari de Sant Cugat de Valles'', act de vânzare, anul 908: usque ad collum inter duos signos et inde vadit usque ad collum que dicunt Collo Formici et pergit per summa ''mucera'' de monte Cavallare...
** Italia, Istria, Pirano ''Monte Mogoron. ''
** Spania Sierra de Cuenca ''Mogorrita, Mogorra de la Hoya, Mogorrón. ''
** Spania Avila ''Mogorra de Robledillo, Mogorra de(l) Helechar. ''
** Spania Toledo ''Mogorro''; Spania Extremadura Caceres ''Mogorro del Vilano. ''
** Sardinia Oristano ''Mogoredda ''(transcr. ital. hipercorect. ''Mogorella'') și'' Mogoro. ''
** Sardinia Nuoro ''Monte Maguri. ''etc. etc. etc.
E vorba de un cuvânt mediteranean vechi, care n-are nimic specific dacic:
* ''ghionoaie'' e, desigur, derivat din ''găunos < caună, ''despre care au existat discuții lungi, și care e latin.
* ''mare'' adj. e celtic.
Lingviștii români au afirmat că nu pot exista cuvinte celtice în română. Cu toate acestea, Gallia Cisalpină acoperea tot nordul Italiei (Aosta, Piemont, Liguria, Trento, Tirol, Lombardia, Veneto, Friuli, Emilia) 100 000 de kmp, aproape o treime din teritoriul peninsulei Italice. Galia Cisalpină era la 300 de km de Roma. Celții care atacă Roma vin din Sena Gallia, de la 300 de km de Roma. Romanii cuceresc și romanizează Galia Cisalpină, dar populația acesteia e una celtică. În zonele înalte ale Alpilor, romanii ajung tardiv, în jurul erei noastre. Între Milano și Como sunt 60 de km. Pe verticală. Romanii așteaptă două secole după cucerirea Mediolanului ca să urce pieptiș și să cucerească vârfurile Alpilor. Putem deci, presupune că latina din Gallia Cisalpină era o latină învățată de celți. ''O treime din Italia e locuită de celți romanizați târziu. ''

Evoluții fonetice inexplicabile: ''quattuor > patru'';'' equa > iapă'' se pot explica prin limba galilor (''patru, epo''-, velș ''pedwar'').

Pe lista cuvintelor nesigure, ''băl, bălai, daltă ''sunt slave.
A afirma că ''daltă'' e dacic, în condițiile în care celelalte nume de unelte sunt slave (clește, nicovală, lopată, greblă) e neștiințific.
* ''mătură'' e slav; deși dificultățile fonetice sunt mari, a-l explica prin substrat e o înlocuire de tip ''obscurum per obscurius'', „a explica ceva nedeslușit prin ceva încă și mai neclar”.
* ''scorbură ''e probabil latin, fiindcă are echivalenți dialectali în Italia (SSI harta 534 ''(un albero) incavato'', arbore scorburos: Rovegno, Liguria ''zgarbu, ''și Corneliano d’Alba ''žgarbela'' (scorbură) Mombaruzzo ''žgarbulon. ''
* ''stăpân ''posibil iranian, ''sterp ''din substratul italian.
* ''stăpân ''e de origine iraniană. Triburile iraniene au locuit în Moldova și Dobrogea în Antichitate, apoi s-au retras, și o parte din ei au revenit cu maghiarii în sec. IX. Are acelaș sufix ca și ''cioban'': persanul ''ciupan ''ناپوچ > iran. veche *''fšupāna > * fšu- „oaie, vită” și * pān- „a păzi” venit din persană în turcă sau cumană, ''çoban''. Turcmenă ''çopan'', azeră ''çoban, ''uzbecă ''cho'pon, ''kazahă ''шопан'' šopan; uigură ''čopan''. Termenul e analizabil în vechea persană (oaie+păzitor), deci e persan.''
* ''traistă ''din gr. ''τάγιστρον'', ''ταγιστήριον'' „sac pentru mâncare” atestat tardiv, la Nicetas Choniates, sec. XII, din gr. bizantinăταγίζω „a hrăni”, atestat și el târziu, abia în Teofan Cronograful, sec. IX. Termen militar. Primele contexte se referă la hrana cailor. Decent etimologizat în DEX (nu s-o fi uitat în DEX academicianul Brâncuș?).

88 de cuvinte „sigure”, și un total de 113 cuvinte. Dintre acestea:
''balegă, bălai, baltă, brad, brâu, buză, cătun,
cioară, ciuf, fărâmă, fluier, gard,
gata, ghionoaie, grapă, groapă, gușă,
jumătate, îndelete, mal, mare, măgar,
măgură, mărar, rață, țap, daltă,
mătură, negură, scorbură, spuză, stăpân,
sterp, traistă''.
34 de cuvinte cu etimologie cunoscută și care sigur NU fac parte din substratul dacic al limbii române. E vorba de aproape o treime.

Lista e foarte șubredă, chiar pentru un academician. Faptul că un cuvânt există în română și albaneză nu înseamnă, automat, că e cuvânt de substrat sau dacic. Româna și albaneza au în comun cel puțin cinci straturi distincte de vocabular:
- cuvinte de substrat în română, autohtone în albaneză,
- împrumuturi celtice vechi în cele două limbi,
- latine moștenite în română, împrumutate din lat. în albaneză, slave, grecești, turcești.

=== Concluzii ===

Putem vorbi despre un vocabular de substrat în limba română. Substrat, însă, nu înseamnă neapărat „dacic”. E posibil să existe cuvinte dacice în substratul limbii române, dar, cum cunoaștem foarte puține cuvinte dacice, unul e cert, ''roborasta / brusture, ''din Dioscoride, și al doilea e probabil (druete „lemn”).
Un cuvânt care există în română și albaneză (dar nu e latin nici slav) nu trebuie imediat identificat ca fiind dacic, tracic sau ilir, ci trebuie verificat dacă nu există și în alte limbi romanice.
Cuvinte care există deja în Italia și Franța, dar nu în latină, pot fi puse pe seama substratului italic prelatin, a substratului celtic din Italia și Franța, și poate și a substratului pre-celtic. Alte cuvinte (''brad, măgură, mal'') au o răspândire mare în Europa și nu au nici un specific local.
Substratul limbii române '''NU '''e un tot unitar, ci o categorie negativă – cuvinte vechi, dar care nu sunt nici latine, nici slave.
De aceea, tentative ca cea a lui Sorin Paliga, ''Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian, ''200 de pagini de cuvinte și toponimie presupus traco-dacice, fără nici un cuvânt dacic – sunt supuse eșecului de la bun început. Cartea, finanțată de compania de transportat gunoaie a lui Silviu Prigoană, Rosal Grup, cu care Sorin Paliga a făcut afaceri în perioada în care era primar al sectorului III București, este și ea reciclabilă.

=== Bibliografie ===

* Aebischer, Paul, ''Les pluriels analogiques en -ora dans ler chartes latines de l’Italie'', în ''Archivium Latinitatis Medii Aevi'', vol. 8, 1933.
* Avril, J. T., ''Dictionnaire provençal-français'', Edouard Cartier imprimeurlibraire, Apt, 1839 (provensal).
* Bouvier, Jean Claude. Claude Martel, ''Atlas linguistique et ethnographique de la Provence'', CNRS, 1975 (occit.).
* Dori, Nino, Aldo Onorati, Giorgio Sirilli, Piero Torregiani, ''Vocabolario del dialetto albanense'', Albano Laziale, 2006 (Laziale).
* Duch, Célestin, Henri Béjean, ''Le patois de Tignes (Savoie)'', ELLUG, Grenoble, 1998 (romand).
* Gardani, Francesco, ''Dynamics of Morphological Productivity : The Evolution of Noun Classes from Latin to Italian'', Brill, Leiden, 2013.
* Grange, Didier, ''Lexique descriptif occitan - français du vivaro-alpin au nord du Velay et du Vivarais'', 2008 (occitan).
* Lepri, Luigi, Daniele Vitali, ''Dizionario bolognese-italiano, italianobolognese'', Edizioni Pendragon, Bologna, 2009 (lomb.).
* Liautaud, René, ''Essai de lexique français-entraunois avec correspondances en niçois'', CNDP, 1985 (occitan gavot).
* Pietro, Gerardo di, ''Vocabolario del dialetto morrese con cenni di grammatica'', 2004 s. l. (Campania).
* Robez-Ferraris, Jacqueline, ''Particularités du français parlé dans la région de Morez, Haut-Jura'', ELLUG, Grenoble, 1995 (franco-provens., romandă).
* Ungureanu, Dan, ''Româna şi dialectele italiene'', Bucureşti, Editura Academiei Române, 2016.
* Zolt, Germano de, ''Dizionario del dialetto ladino di Campolongo di Cadore'', Istituto bellunese di ricerche sociali e culturali, Belluno,1986.

Articol/Dezbateri/Dan Ungureanu - Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.

2022-05-08T04:26:35Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Dan Ungureanu.jpg|thumb|right|alt=Dan Ungureanu|Dan Ungureanu]]
'''Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.'''

de conf. dr. Dan Ungureanu (Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad)

publicat în 2017, ''Journal of Humanistic and Social Studies''

Internetul a schimbat destul de mult natura studiilor lexicologice. Datele disponibile pe Internet sunt, cel mai adesea, compilate din mai multe surse, fiabile sau nu. În această situație, rezultatul e anonim și nu mai știm care lingvist cauționează, prin cercetările lui, originea unui cuvânt sau a altuia.

Trebuie să lămurim o confuzie: cuvânt de substrat nu înseamnă neapărat „cuvânt dacic”. Despre limba dacilor nu știm, științific, nimic. Avem un număr mic de nume de persoane, care pot însemna orice, un număr de toponime, care pot însemna orice. A spune că un cuvânt „e dacic” înseamnă, științific vorbind, că există în română și în albaneză, DAR nu există în nici o altă limbă cu care româna e înrudită. Pe măsură ce avansează cercetarea însă, diverse cuvinte se regăsesc în dialectele din Italia și Franța. Cuvintele noastre dacice, patriotic-neaoșe, se împuținează.

Faptul că un cuvânt există în română și în albaneză, dar nu și în alte limbi, nu înseamnă mare lucru. Etimologia lexicului albanez are încă multe lacune. De exemplu: ''brâu, brâne'' există în albaneză și română. E oare cuvânt de substrat? Nu. Cuvântul există în limbile germanice, de unde a fost împrumutat în proto-slavă. E probabil un împrumut slav vechi.

''Barză''? În Oltenia și Banatul de munte a existat masculinul ''bardoș''
id. Adjectivul ''barz, breaz''„cu dungă albă pe bot” a fost chiar mai răspândit. A fost legat de alb. ''bardhë'' „alb”. În provensală există ''bardet'' „petite aigrette, héron garzette”, Ardea garzetta, egreta mică, pasăre asemănătoare berzei.

Tot în Franța, în regiunea Morez, există adj. ''bayard'' „cu pată albă pe bot” (din *''bard'', contaminat cu fr. ''bayard'' „murg”).

Vedem că ambele cuvinte sunt, într-adevăr, de substrat, și probabil înrudite între ele.
xxx imagine xxx
(în Ricard Christophe de Villeneuve, ''Statistique du département des Bouches du Rhône avec atlas'', Marseille, 1821, p. 886)

Vom discuta mai jos cercetările lui Ion I. Russu și ale lui Grigore Brâncuș, oarecum consacrate.

Ion I. Russu, ''Etnogeneza românilor'', 1981, cuprinde 168 de cuvinte care ar fi, după părerea autorului, de substrat. Ion I. Russu a fost de meserie istoric și arheolog, nu lingvist. Cartea sa e alcătuită din conspecte oțioase cu etimologii oferite de alți autori, citate in extenso, și acceptate sau respinse temperamental.

=== Lista lui Russu ===

Cuprindem mai jos 155 din cele 168 de cuvinte propuse de Ion I. Russu ca dacice, în cartea sa ''Etnogeneza românilor'':
{| class="wikitable"
| abur, acăța, a adia, a ameți, amurg, a anina, aprig, argea, a arunca, baci, baier, baligă, baltă, barză, bască, balaur, a băga, băiat, beregată, boare, bordei, brad, brândușă, brânză, brusture, a se bucura, bunget, burlan, burtă, butuc, butură, buză, caier, cață, căciulă, căpușă, căpută, cătun, cârlan, cârlig, copac, copil, creț, a cruța, a curma, curpăn, cursă, a dărâma, darari, daș, a dărâma, a deretica, a descurca, a desghina, a dezbăra, dop, droaie, fărâmă, gard, gata, gălbează, genune, gheară, ghes, ghimpe, ghionoaie, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, a se gudura, gușă, a încurca, a înghina, a îngurzi, a înseila, a întrema, leagăn, a lepăda, lespede, a leșina, mal, mazăre, măceș, a mădări, măgură, mărcat, mătură, melc, mieriu, mire, mistreț, a mișca, a mușca, mânz, morman, moș, mugure, murg, mușat, năpârcă, nițel, noian, păstaie, a păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea, a răbda, reazem, a ridica, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, a se scula, a scurma, sâmbure, spânz, sterp, străghiată, strepede, strugure, strungă, a sugruma, a sugușa, șale, șiră, șopârlă, șoric, șut, tare, țap, țarc, țăruș, a se uita, undrea, a urca, urcior, urdă, a urdina, urdoare, vatră, a vătăma, vătui, viezure, viscol, zară, zăr, a zburda, zestre, zgardă, a zgârâia.

==== Cuvinte de origine latină ====

* ''a arunca, baier, fărâmă, gușă, lespede, a leșina, a mișca, a mușca, pânză, a ridica, a zgârâia'' sunt romanice și deci nu pot fi nici dacice, nici de substrat.
* ''a arunca'' – provensal ''arrancar'', franco-provensal Entremont ''arroutschi'' „jeter”, poate și Calabr. Mesoraca ''arringare'' „lanciare, gettare”.
* ''baier, baieră'' – din lat. ''baiula'', romanș sursilvan ''baila'' '''I''' f, 1. Seil n, Strick m, Leitseil n. – „funie, lesă” și ''bera'' '''II''' f, (vereinz.) kurzer Hanfstrick; ~ da rentar, Bindestrick m. – „funie” (Alexi Decurtins).
* ''fărâmă'' < ''a sfărâma'' < ''*ex-fragmentare'' x ''*ex-formare'', atestat în Italia de S.
* ''gușă'' – ladină ''goš'' „gușă, goâtre, Kropf”: Fassano, Val Gardena ''gosc’'', Selvano ''gos'', tosc. ''gozzo'', Rovigno ''guṣo'', fr. ''gosier''.
* ''lespede'' – din ''lapidem xlausa'', cuvânt-valiză.
Există și în italiană asemenea cuvinte hibride – ''pietra'' + ''lastra'' = ''pyastra'' (Prunetta, Toscana).
* ''a leșina'' – romanș ''lišná'' „a aluneca”, sard ''lascinare'' „a aluneca” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 847, „sdrucciolare”.
* ''a mișca'', ''meša'' „a se mișca” Liguria, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1647, „non ti muovere”.
* ''a mușca'' – are echivalentul ''muccicare'' bine păstrat în toată Italia la sud de Roma: marchigiano Ancona ''moška'', Perugia ''moska'', Sicilia Calabria etc. Sardinia ''mossiγa''.
''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1109, „morde?”.
* ''pânză'' – Lombardia Trentino Veneto, ''panižel'', „feșe de copil” – termen secundar care a înlocuit lent mai vechiul ''teară'' < ''tela''.
* ''a zgârâia'' < lat. ''excoriare''.
* ''baligă, baltă, beregată, boare, bordei, brad, buză, gheară, mal, măgură, mânz, sterp, țap'' sunt de substrat, dar răspândite și în alte limbi și zone geografice; ''baligă, baltă, sterp, țap'' în Italia, ''beregată, mânz'' în limbile celtice, ''bordei'', germanic, ''buză, mal'', în toată Europa.
* ''gheară'', celtic (cf. port. și sp. ''garra'', labă cu gheare, ca cea de urs sau de vultur). Nimic specific.
* ''balegă'', în sudul Franței, în zona occitană. '''Languedoc:'''
** Claude François Achard, ''Dictionnaire de la Provence et du Comté-Venaissin: Vocabulaire provençal'' 1785, ''velego'': vilainie, saloperie, ordures.
** J. T. Avril, ''Dictionnaire provençal-français, suivi d'un vocabulaire français-provençal'', Edouard Cartier, Imprimeur, Apt, 1839: ''veleguo'': crotte.
** Étienne Garcin, ''Nouveau dictionnaire provençal-français'', Fabre, Draguignan, 1841: ''veleguo'': crotte que l’on prend dans les rues, saloperie, ordures.
Absent în dicționarul lui Léger Gary (occitană din Tarn) din 1845.
** Jacques Azaïs, ''Dieu, l’homme et la parole, ou la langue primitive'', Imprimerie de Mlle Paul, Béziers 1853: fiente des bêtes à laine: ''bélégo'' languedocien (p. 267).
** Gabriel Azaïs, ''Dictionnaire des idiomes languedociens étymologique, comparatif et technologique'', Delpech Imprimeur, Béziers, 1864: ''belego'': excrément des bêtes à laine en forme de boulettes, crotte /.../ crottes attachées à la toison des animaux.
** Frédéric Mistral, ''Lou trésor dóu Felibrige'', 1878: vol. 2, p. 1094: ''velego'', belego: flocon de laine grasse, mèche de cheveux gras, gringuenaude, (ordure attachée à l’anus) crotte attachée à la laine ou au poil.
** Louis Rouquier, ''Contes a la troubilho'', 1925, fără editură, Levallois-Perret, conte ''Lou Roumiu'', glosat ''fumier de mouton''. Dialectul din Puisserguier, Hérault.
** Jean-Louis Garrot, ''Lexique des mots patois employés à Barre'' ''(Tarn)'': ''bélégo'' glosat ''fumier sec des brebis.'' Și La Salvetat, Olargues, Hérault.
** Périgord St. Pierre de Chignac ''laboulego'' „noroi” și în toată Italia de Nord.
** ''bilaka'', Ceppomorelli, Lombardia, ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1174, „sterco di cavallo”.
** ''bilaka, bulaka, ''Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1173, „la bovina”.
** ''bagule'', Lombardia ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1083, „cacherelli”.
** ''belegot'', Ligornetto ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1077, „lana”.
** ''baltă - palta, pauta'' tot nordul Italiei.
* ''boare'', cf. ital. ''boria'' din *buria > boare ca muria > moare. Meyer-Lübke REW 1219. ''boria'' atestat în Italia: Piemont, și coloniile galo-italice din Molise și Sicilia; Franța ''esbaura'' Annonay „vânt care usucă”; Sicilia, Bronte (colonie galo-italică) ''boria''; Sardinia Cagliari ''boria'' etc.
* ''bordei'' > germanicul ''bordel'' „căsuță” probabil împrumut vechi germanic din sec. III-V.
* ''brad'' - După Ahmad Al-Jallad, Universitatea din Leida (comunicare personală) se poate reconstrui numele ienupărului în proto-semită ca ''burāth'', (← Accad. ''burash'', hebr. ''berosh'', aramaic ''brātā'').
** Dioscoride ''Peri hyles iatrikes, De materia medica'', cartea I, 102, ''kyparissos'', lat. ''cupressus''; 103, ''arkeuthos'', ienupăr ; 104 ''βράϑυ'', sabina; 105 cedru – ceea ce arată clar că e vorba de un conifer, fiind enumerat printre alte conifere.

„ (... pasaj interpolat) există două feluri de ''brathy. ''Unul are acele ca de chiparos, dar mai spinos, cu miros greu, înțepător, de ars. E un arbore pitic, care se întinde mai mult pe orizontală. Unii îi folosesc frunzele în loc de tămâie. Celălalt are frunzele ca cele de tamarisc (Tamarix sp.). Acele ambelor specii domolesc ulcerațiile pielii și flegmoanele și cu miere curăță buboaiele...”
** Plinius (''Naturalis Historia'', lib. XII, XXXIX): petunt igitur în Elymaeos arborem bratum, cupresso fusae similem, exalbidis ramis, iucundi odoris accensam – „merg să caute în munții Zagros, în Elam, un arbore ''bratus, ''ca și ''jneapănul ''cu ramuri albe, și miros plăcut dacă se aprind”. Descrierea lui Pliniu se poate referi la ''Juniper sp''. Dacă da, atunci un împrumut iranian nu e verosimil.
** Și herba Sabinae = ''σαβίναβράϑυân Glos. Servii. Hesychius, Glosar βράϑυ: πόατιςϑεοῖςϑυοµένη'' – brathy ''e o iarbă (poa) folosită ca tămâie zeilor.
* ''buză – ''nespecific, în toate limbile Europei: limbi romanice: ''um boz / dua boza ''ALI s.v. ''Labbra'', p. 46 Pragelato. Corticiasca Ticino ''bazleta'' „buze mari” ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 106; romanș ''biutscha ''„bot, a face bot”; Lombard Valtellina ''bésc<nowiki>'</nowiki>iulaid. '' lat. ''basiare'', din celtă.
* Probabil termen celtic. ''mal ''proto-Germanic *''melha'' “banc de nisip”: cf. Old Norse ''melr'' „dună de nisip”; isl. ''melur'' „banc de pietriș”. Termenul germanic a fost împrumutat în Saami ''miel<nowiki>'</nowiki>li'' „mal abrupt nisipos”; velș ''moel'' „deal”; fr. Jèrriais (insula Jersey) ''mielle'' „dună de nisip”; rus. мель „banc de nisip”; садиться на мель „a ajunge la mal”. ''mal'' nu poate fi dacic, pentru motivul că există în mai toate limbile Europei, și nu are nimic specific. Iar, semantic, e foarte distant de alb. ''mal ''„munte”.
* ''cătun ''nu are atestări vechi în daco-română (un toponim ''Katun'' în anul 1210, spune ''Dicționarul Etimologic al Academiei,''fără să citeze sursa, (cartea lui N. Drăganu, ''Românii în veacurile IX - XIV pe baza toponimiei ''ș''i a onomasticei'') și fără să menționeze că e atestat în Slovacia'', ''nu în România, înainte de venirea românilor în Slovacia, izolat, îndoielnic). Nu e atestat în Transilvania, (e absent și în cuprinzătorul ''Lexicon de la Buda ''din 1825); rar în Moldova, ''cotună, ''cu vocalism slav. Frecvent în sudul Munteniei; are toate semnalmentele unui împrumut tardiv dintr-o limbă balcanică. Contra ipotezei lui Drăganu, v. și obiecțiile lui István Kniesza, ''Pseudorumänen in Pannonien und in den NordKarpathien'', în ''Archivum Europae Centro-Orientalis - Tome 1.'' 1935, (pag. 97-220), pag. 166.
** ''gata, gard, groapă ''sunt slave. ''burlan ''e turcesc, un împrumut târziu, din tc. ''borulama ''„țevărie” din tc. ''boru ''„țeavă”.

25 de cuvinte dintr-o listă de 155, pe lângă multe alte etimologii controversate, 15% au cu siguranță alte origini decât cele oferite de autor. Russu e un lingvist slab. Uneori refuză etimologii evidente pentru dificultăți fonetice sau semantice; alteori trece peste ele cu neglijență.

=== Grigore Brâncuș ===

Grigore Brâncuș, în mai multe studii printre care ''Istoria limbii române, ''2005, p. 48–49, oferă următoarea listă, nu mult diferită:
{| class="wikitable"
| abure, argea, baci, balaur, bală, balegă, baltă, bardz (alb), bască (lână tunsă), bâlc, brad, brânză, brâu, brusture, buc, bucur, bunget, buză, călbează, căpuşă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciucă „vârf de deal, pisc”, ciuf „moţ de păr”, ciump, a ciupi, ciut (şi şut), coacăză, copac, copil, curpen, cursă, fărâmă, fluier, gard, gata, ghimpe, ghionoaie, ghiuj, grapă, gresie, groapă, grumaz, grunz „bulgăraş, cocoloş”, guşă, a hămesi, jumătate, îndelete, leurdă „usturoi sălbatic”, mal, mare ''adj''., mazăre, măgar,măgură, mărar, mânz, moş, mugur, murg, muşcoi, năpârcă, noian, pârâu, pupăză, raţă, rânză, sarbăd, a scăpăra, scrum, sâmbure, spânz, strepede, strugure, strungă, șopârlă, știră, țap, ţarc, ţeapă, urdă, vatră, viezure (şi vizuină), zară, zgardă.
Nesigure: băiat, băl, brâncă (boala cu acest nume) bulz, burduf, burtă, codru, Crăciun, creţ, a cruţa, a curma, daltă, a dărâma, fluture, lai „negru”, mătură, mire, negură, păstaie, scorbură, spuză, stăpân, sterp, stână, traistă.
|}

==== Cuvinte din substratul italian ====

Printre multe altele: ''brâu/brâne, ciuf, cioară, grapă, rață, stearpă, țap'' sunt de substrat, dar vin din substratul italian, fiindcă le găsim în Italia.
* ''brâu, ''ital. ''brena'', în Veneto, ''Sprach-und Sachatlas Italiens, ''harta 1234, „briglia”. proto-sl. *''brъnja'' ”hamuri, ''suit of armour''” slava veche ''brъnję'' ‘harness, suit of armour’; rus ''brónjá, bron'' f. ‘zale, hamuri’; sârb''brnjica'' ‘botniță’ ceha veche ''brn''ě'' ''”armură” din proto-germanic. *''brunj''ō- ‘hamuri, ''breastplate''’ Goth. ''brunjo'' f.; OHG ''brunna'', ''brunia''; MHG ''brünne'', ''brünje'' ‘harness, coat of mail’; germ.''Brünne ''„diverse armuri, cămașă de zale etc.”; OE ''byrne'' f.; OS ''brunnia'' f.; ON ''brynja'' f. (Saskia Pronk-Tiethoff, s. v.).
Termenul italian și cel românesc sunt mult mai apropiate, fiindcă au sensul de ''hamuri. ''Și în germ. și în slavă sensul de ''zale, armură ''e cel mai frecvent, cel de ''hamuri ''aproape inexistent.
* ''ciuf'', ital. ''ciuffo. '' ''cioar''ă,'' ''Ital. č''ola, ''č''aola, ''č''oris ''în ''Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 502, ”cornacchia” Veneto, Ladinia, Friuli, ''dar ''și Piemont; Provence ''tsaurio'' Névache'', chàoulia'' Barcelonnette.
* ''grapă'' – a fost neglijată înrudirea cu friul. ''grapa ''(SSI, harta 1430 „erpice”) considerat de lingviști grăbiți ca fiind un slavism din friulană. Dar provens. ''crebi'' Puy-de-Dôme „grapă” ne arată că termenul există la un nivel romanic foarte vechi.
* ''rață'', în Friuli și Emilia Romagna, Bologna ''rizzòn'' „rățoi” / Franța, occitan ''ritou ''masc''. ''St. Pierre de Chignac, Périgord; ''rit, rital, ritard, ritàs, riton'' masc. (Aveyron, Lot, Tarn, Lot-et-Garonne, Tarn-et- Garonne); ''rita'' fem. ibid. + Cantal, Gironde, Lozère. (Thésoc) // Jean Bodon, ''La montanha negra'': Sul ser, tres ''ritas'' venguèron nadar: la ''rita'' negra primièira, puèi la grisa, puèi la blanca. / Malvezin, p. 254. / ''rite'', masc. ''riton ''Périgord. ''rit ''Montpellier.
* ''stearpă'', în toată Italia.
* '' țap, ''în jurul Romei, ''tsappu Sprach-und Sachatlas Italiens'', harta 1080, „becco”.

==== Cuvinte latine ====

* ''fluier, jumătate, îndelete, negură, spuză ''sunt latine. ''flabeolum, dimidietas, dilecte, nebula, spodia'' – cu evoluție fonetică normală.
* ''nebula ''dă în nordul Italiei ''nivura'' (Liguria) și ''nigula ''(Lombardia, Veneto) și chiar ''negula ''(Latsch Zuoz, romanș, Elveția) ''nugra ''(Olivoto, Canton Ticino) și, ''nuru ''(Chironico, Canton Ticino) și ''un nür, negür ''(Corticiasca, Ticino). SSI, harta 364, ''(il cielo e) nuvoloso.''
* ''fluier'' are echivalenți decenți în franceza veche, occitană și catalană: fr. Iohannes de Garlandia ''De mensurabili musica,'' append. 15, 25: Et iste modus sumitur ''flaiolis''. // Guillaume de Machaut, ''Dit dou Lion'': Au ''flaiol'' et au taburel; occit. ''fiular, ''a fluiera, Saint-Bonnet-le-Château ''fyura, ''ALF harta 1231 „siffler”.
* ''măgar ''e un balcanism de origine semitică (proto-semitic *ḥimār-, accadian ''im''ē''ru'', ugaritic ''hmr'', aramaic'' ''ḥă''m''ā''r''ā'','' hebr.רומח''hamor ''„măgar” > greacă ''gomár''> alban. ''gomár''> bulg. магаре''magare''> rom.); ''mărar ''din gr. Μάραϑρον''marathron. ''
* ''măgură ''are, desigur, echivalent în albaneză, ceea ce nu înseamnă nimic. Mai există și ''Mogorro ''în Sardinia, și cuvântul a existat și în Spania: ''Cartulari de Sant Cugat de Valles'', act de vânzare, anul 908: usque ad collum inter duos signos et inde vadit usque ad collum que dicunt Collo Formici et pergit per summa ''mucera'' de monte Cavallare...
** Italia, Istria, Pirano ''Monte Mogoron. '' Spania Sierra de Cuenca ''Mogorrita, Mogorra de la Hoya, Mogorrón. ''
** Spania Avila ''Mogorra de Robledillo, Mogorra de(l) Helechar. ''Spania Toledo ''Mogorro'';'' ''Spania Extremadura Caceres ''Mogorro del Vilano. ''
** Sardinia Oristano ''Mogoredda ''(transcr. ital. hipercorect. ''Mogorella'') și'' Mogoro. '' Sardinia Nuoro ''Monte Maguri. ''etc. etc. etc.
E vorba de un cuvânt mediteranean vechi, care n-are nimic specific dacic.
* ''ghionoaie'' e, desigur, derivat din ''găunos < caună, ''despre care au existat discuții lungi, și care e latin.
* ''mare'' adj. e celtic. Lingviștii români au afirmat că nu pot exista cuvinte celtice în română. Cu toate acestea, Gallia Cisalpină acoperea tot nordul Italiei (Aosta, Piemont, Liguria, Trento, Tirol, Lombardia, Veneto, Friuli, Emilia) 100 000 de kmp, aproape o treime din teritoriul peninsulei Italice. Galia Cisalpină era la 300 de km de Roma. Celții care atacă Roma vin din Sena Gallia, de la 300 de km de Roma. Romanii cuceresc și romanizează Galia Cisalpină, dar populația acesteia e una celtică. În zonele înalte ale Alpilor, romanii ajung tardiv, în jurul erei noastre. Între Milano și Como sunt 60 de km. Pe verticală. Romanii așteaptă două secole după cucerirea Mediolanului ca să urce pieptiș și să cucerească vârfurile Alpilor. Putem deci, presupune că latina din Gallia Cisalpină era o latină învățată de celți. ''O treime din Italia e locuită de celți romanizați târziu. ''

Evoluții fonetice inexplicabile: ''quattuor > patru'';'' equa > iapă'' se pot explica prin limba galilor (''patru, epo''-, velș ''pedwar'').

Pe lista cuvintelor nesigure, ''băl, bălai, daltă ''sunt slave. A afirma că ''daltă'' e dacic, în condițiile în care celelalte nume de unelte sunt slave (clește, nicovală, lopată, greblă) e neștiințific.
* ''mătură'' e slav; deși dificultățile fonetice sunt mari, a-l explica prin substrat e o înlocuire de tip ''obscurum per obscurius'', „a explica ceva nedeslușit prin ceva încă și mai neclar”.
* ''scorbură ''e probabil latin, fiindcă are echivalenți dialectali în Italia (SSI harta 534 ''(un albero) incavato'', arbore scorburos: Rovegno, Liguria ''zgarbu, ''și Corneliano d’Alba ''žgarbela'' (scorbură) Mombaruzzo ''žgarbulon. ''
* ''stăpân ''posibil iranian, ''sterp ''din substratul italian. ''stăpân ''e de origine iraniană. Triburile iraniene au locuit în Moldova și Dobrogea în Antichitate, apoi s-au retras, și o parte din ei au revenit cu maghiarii în sec. IX. Are acelaș sufix ca și ''cioban'': persanul ''ciupan ''ناپوچ''' <'''iran. veche *''fšup''ā''na ''<* fšu- „oaie, vită” și * pān- „a păzi” venit din persană în turcă sau cumană, ''çoban'''. '''''Turcmenă ''çopan, ''azeră ''çoban, ''uzbecă ''cho <nowiki>'</nowiki>pon, ''kazahă шопан šopan; uigură č''opan''. Termenul e analizabil în vechea persană (oaie+păzitor), deci e persan.'' ''
* ''traistă ''din gr. τάγιστρον'', ''ταγιστήριον „sac pentru mâncare” atestat tardiv, la Nicetas Choniates, sec. XII, din gr. bizantinăταγίζω „a hrăni”, atestat și el târziu, abia în Teofan Cronograful, sec. IX. Termen militar. Primele contexte se referă la hrana cailor. Decent etimologizat în DEX (nu s-o fi uitat în DEX academicianul Brâncuș?).

88 de cuvinte „sigure”, și un total de 113 cuvinte. Dintre acestea: ''balegă, bălai, baltă, brad, brâu, buză, cătun, cioară, ciuf, fărâmă, fluier, gard, gata, ghionoaie, grapă, groapă, gușă, jumătate, îndelete, mal, mare, măgar, măgură, mărar, rață, țap, daltă, mătură, negură, scorbură, spuză, stăpân, sterp, traistă''. 34 de cuvinte cu etimologie cunoscută și care sigur NU fac parte din substratul dacic al limbii române. E vorba de aproape o treime.

Lista e foarte șubredă, chiar pentru un academician. Faptul că un cuvânt există în română și albaneză nu înseamnă,
automat, că e cuvânt de substrat sau dacic. Româna și albaneza au în comun cel puțin cinci straturi distincte de vocabular:
- cuvinte de substrat în română, autohtone în albaneză,
- împrumuturi celtice vechi în cele două limbi,
- latine moștenite în română, împrumutate din lat. în albaneză,
slave, grecești, turcești.

=== Concluzii ===

Putem vorbi despre un vocabular de substrat în limba română.
Substrat, însă, nu înseamnă neapărat „dacic”. E posibil să existe cuvinte dacice în substratul limbii române, dar, cum cunoaștem foarte puține cuvinte dacice, unul e cert, ''roborasta / brusture, ''din Dioscoride, și al doilea e probabil (druete „lemn”).
Un cuvânt care există în română și albaneză (dar nu e latin nici slav) nu trebuie imediat identificat ca fiind dacic, tracic sau ilir, ci trebuie verificat dacă nu există și în alte limbi romanice.
Cuvinte care există deja în Italia și Franța, dar nu în latină, pot fi puse pe seama substratului italic prelatin, a substratului celtic din Italia și Franța, și poate și a substratului pre-celtic. Alte cuvinte (''brad, măgură, mal'') au o răspândire mare în Europa și nu au nici un specific local.
Substratul limbii române '''NU '''e un tot unitar, ci o categorie negativă – cuvinte vechi, dar care nu sunt nici latine, nici slave.
De aceea, tentative ca cea a lui Sorin Paliga, ''Etymological Lexicon '' ''of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian, ''200 de pagini de cuvinte și toponimie presupus traco-dacice, fără nici un cuvânt dacic – sunt supuse eșecului de la bun început. Cartea, finanțată de compania de transportat gunoaie a lui Silviu Prigoană, Rosal Grup, cu care Sorin Paliga a făcut afaceri în perioada în care era primar al sectorului III București, este și ea reciclabilă.

=== Bibliografie ===

* Aebischer, Paul, Les pluriels analogiques en -ora dans ler chartes latines de l’Italie, în Archivium Latinitatis Medii Aevi, vol. 8, 1933.
* Avril, J. T., Dictionnaire provençal-français, Edouard Cartier imprimeurlibraire, Apt, 1839 (provensal).
* Bouvier, Jean Claude. Claude Martel, Atlas linguistique et ethnographique de la Provence, CNRS, 1975 (occit.).
* Dori, Nino, Aldo Onorati, Giorgio Sirilli, Piero Torregiani, Vocabolario del dialetto albanense, Albano Laziale, 2006 (Laziale).
* Duch, Célestin, Henri Béjean, Le patois de Tignes (Savoie), ELLUG, Grenoble, 1998 (romand).
* Gardani, Francesco, Dynamics of Morphological Productivity : The Evolution of Noun Classes from Latin to Italian, Brill, Leiden, 2013.
* Grange, Didier, Lexique descriptif occitan - français du vivaro-alpin au nord du Velay et du Vivarais, 2008 (occitan).
* Lepri, Luigi, Daniele Vitali, Dizionario bolognese-italiano, italianobolognese, Edizioni Pendragon, Bologna, 2009 (lomb.).
* Liautaud, René, Essai de lexique français-entraunois avec correspondances en niçois, CNDP, 1985 (occitan gavot).
* Pietro, Gerardo di, Vocabolario del dialetto morrese con cenni di grammatica, 2004 s. l. (Campania).
* Robez-Ferraris, Jacqueline, Particularités du français parlé dans la région de Morez, Haut-Jura, ELLUG, Grenoble, 1995 (franco-provens., romandă).
* Ungureanu, Dan, Româna şi dialectele italiene, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2016.
* Zolt, Germano de, Dizionario del dialetto ladino di Campolongo di Cadore, Istituto bellunese di ricerche sociali e culturali, Belluno,1986.

Administrative/Informații pentru voluntari

2021-03-07T08:39:54Z

Anca Alexandru: /* Grafică */

Ca principiu: puteți alege o variantă (sau mai multe) în funcție de ce vi se pare mai atractiv!
Oricînd este posibil să vă schimbați opțiunea sau, desigur, să încetați colaborarea!

==Programare==

Oricînd puteți să contribuiți la proiectul dexonline scriind cod: [[Informații pentru programatori]]

==Lingvistică și lexicografie==

Ca activități de voluntariat în acest domeniu, avem în principal:
* editarea și corectarea definițiilor;
* structurarea definițiilor (necesită noțiuni de bază de lexicografie);
* editarea și corectarea articolelor;
dar există și alte activități.

===Editarea definițiilor===

Trebuie să vă gîndiți întîi cam ce cantitate de muncă puteți investi în editarea/corectarea definițiilor și care este modalitatea preferată de lucru:

* folosind editorul dvs. preferat, local, pe computerul dvs. (de exemplu Word sau LibreOffice), caz în care vă vom furniza fișierele pdf și doc corespunzătoare.
* online, direct de dexonline (necesită crearea unui cont pe dexonline și un mic training pentru a înțelege cum funcționează aplicația).

Cea de-a doua variantă se potrivește doar pentru volume relativ mari de corectură (de la 100.000 de caractere corectate pe lună în sus), prima variantă este opțiunea utilă dacă nu știți exact de cît timp dispuneți sau nu sînteți 100% siguri dacă doriți o colaborare pe termen lung! Oricum, opțiunile nu sînt bătute în cuie, oricînd puteți trece de la una la alta!

Dacă doriți să știți cam cum arată editorul nostru online, aveți aici cîteva documente:
* [[Ghidul corectorului]]
* [[Ghidul voluntarului]]
* [[Editarea definițiilor]]

===Structurarea definițiilor===

După ce vă familiarizați cu definițiile, puteți trece la nivelul următor: agregarea mai multor definiții într-o sinteză. Avem o aplicație specială care ne permite asta.

Cel mai util document este acesta:
* [[Ghid pentru structurare]]

Exemplu de definiție structurată: [https://dexonline.ro/definitie/da/sinteza a da]

===Editarea articolelor===

Se face în wikiul nostru: vă oferim fie articole deja preparate (care trebuie doar corectate), fie articole generate prin OCR (care au nevoie și de editare/structurare conformă articolului original).

Cel mai util document ar fi acesta:
* [[Ghidul lingvistului]]

Exemplu de articol: [https://dexonline.ro/articol/XXVIII._Abrevierile Abrevierile] este produs din [[Articol/Mioara_Avram/XXVIII._Abrevierile]]

===Etichetarea articolelor===
Secțiune încă nedocumentată

===Etichetarea hărților lingvistice===
Secțiune încă nedocumentată

===Etichetarea dicționarului vizual===
Secțiune încă nedocumentată

===Indexarea dicționarelor===
Secțiune încă nedocumentată

==Grafică==
Ca activități de voluntariat în acest domeniu, avem în principal:
* Ilustrarea cuvîntului zilei
* Ilustrarea cuvîntului lunii
* Ilustrarea dicționarului vizual

===Ilustrarea cuvîntului zilei===

Tot timpul avem cîteva zile libere pe lună pentru ilustrarea cuvîntului zilei (în acest moment avem 2 sloturi disponibile). Cuvintele zilei se aleg înainte cu circa o lună și sînt disponibile pentru desenatori.

Procedura se găsește [[Ghid pentru imaginea zilei|aici]] (dacă e ceva neclar, ne spuneți și clarificăm!)

De asemenea, trebuie să ne dați datele pentru a vă da credit:
* un e-mail unde vă vom trimite eventualele probleme (nu e nevoie dacă e același cu cel cu care vă logați);
* pentru site: un nume (obligatoriu, fie numele, fie un pseudonim) și un link (dacă vreți să vă facem „reclamă”);
* pentru Facebook (deocamdată nu mai este necesar, probabil vom renunța la Facebook): un nume (la fel ca mai sus) și o pagină Facebook publică;

Trebuie doar să aveți un cont la noi (simplu de făcut) și, evident, să ne spuneți!

===Ilustrarea cuvîntului lunii===

Similar cu cuvîntul zilei, doar că este o singură imagine pe lună, nu se alege dinainte, iar termenul este mai „din scurt”!

===Ilustrarea dicționarului vizual===

[[Fișier:DEXI-far.png|frame|Ilustrația lui ''far'' în DEXI]]

În stand by avem ''Dicționarul vizual'' (fără deadline, se desenează după chef), care se bazează pe modele 3D (vezi, de exemplu {{d|templu}} și dați click pe imagine);

Există posibilitatea să „coborîm” standardele pentru anumite desene din dicționar, adică să nu desenăm 3D, ci doar 2D (cam ca ilustrația lui far din DEXI):

===Alte opțiuni pentru graficieni===

În stadiu incipient avem mai multe proiecte:
* '''ilustrarea unei expresii''' (săptămînal?): în fiecare săptămînă găsim o expresie mai „colorată” (eventual un proverb) și o ilustrăm: ceva similar cu [https://blog.azimo.com/en/16-romanian-phrases-british-people-find-hilarious articolul acesta] sau [https://blog.azimo.com/en/14-polish-phrases-british-people-find-hilarious-say-instead acesta].
* o variantă ar fi '''ilustrarea unor cuvinte telescopate''': [http://www.iulianicolaie.ro/wp-content/uploads/2018/01/Strutocamila-330x210.jpg struțocămilă].
* '''desene tematice''' (de exemplu o imagine care să conțină cît mai multe detalii care să fie cuvinte care încep cu litera M);
* ilustrarea unor ghicitori sau crearea unei ghicitori grafice;
* ilustrații pentru jocuri;

==Cultură generală și activități ludice==

===Propuneri pentru cuvîntul zilei===
Se pot propune cuvintele zilei pentru diverse evenimente, conform regulilor de [[Ghid pentru alegerea cuvântului zilei|Ghidul pentru alegerea cuvântului zilei]]. De obicei nu alegem anul, avem un om dedicat acestei acțiuni – alegerea cuvîntului potrivit din lista de propuneri –, dar în cazuri speciale putem accepta.

Administrative/Informații pentru voluntari

2021-03-07T08:37:58Z

Anca Alexandru: /* Editarea definițiilor */

Ca principiu: puteți alege o variantă (sau mai multe) în funcție de ce vi se pare mai atractiv!
Oricînd este posibil să vă schimbați opțiunea sau, desigur, să încetați colaborarea!

==Programare==

Oricînd puteți să contribuiți la proiectul dexonline scriind cod: [[Informații pentru programatori]]

==Lingvistică și lexicografie==

Ca activități de voluntariat în acest domeniu, avem în principal:
* editarea și corectarea definițiilor;
* structurarea definițiilor (necesită noțiuni de bază de lexicografie);
* editarea și corectarea articolelor;
dar există și alte activități.

===Editarea definițiilor===

Trebuie să vă gîndiți întîi cam ce cantitate de muncă puteți investi în editarea/corectarea definițiilor și care este modalitatea preferată de lucru:

* folosind editorul dvs. preferat, local, pe computerul dvs. (de exemplu Word sau LibreOffice), caz în care vă vom furniza fișierele pdf și doc corespunzătoare.
* online, direct de dexonline (necesită crearea unui cont pe dexonline și un mic training pentru a înțelege cum funcționează aplicația).

Cea de-a doua variantă se potrivește doar pentru volume relativ mari de corectură (de la 100.000 de caractere corectate pe lună în sus), prima variantă este opțiunea utilă dacă nu știți exact de cît timp dispuneți sau nu sînteți 100% siguri dacă doriți o colaborare pe termen lung! Oricum, opțiunile nu sînt bătute în cuie, oricînd puteți trece de la una la alta!

Dacă doriți să știți cam cum arată editorul nostru online, aveți aici cîteva documente:
* [[Ghidul corectorului]]
* [[Ghidul voluntarului]]
* [[Editarea definițiilor]]

===Structurarea definițiilor===

După ce vă familiarizați cu definițiile, puteți trece la nivelul următor: agregarea mai multor definiții într-o sinteză. Avem o aplicație specială care ne permite asta.

Cel mai util document este acesta:
* [[Ghid pentru structurare]]

Exemplu de definiție structurată: [https://dexonline.ro/definitie/da/sinteza a da]

===Editarea articolelor===

Se face în wikiul nostru: vă oferim fie articole deja preparate (care trebuie doar corectate), fie articole generate prin OCR (care au nevoie și de editare/structurare conformă articolului original).

Cel mai util document ar fi acesta:
* [[Ghidul lingvistului]]

Exemplu de articol: [https://dexonline.ro/articol/XXVIII._Abrevierile Abrevierile] este produs din [[Articol/Mioara_Avram/XXVIII._Abrevierile]]

===Etichetarea articolelor===
Secțiune încă nedocumentată

===Etichetarea hărților lingvistice===
Secțiune încă nedocumentată

===Etichetarea dicționarului vizual===
Secțiune încă nedocumentată

===Indexarea dicționarelor===
Secțiune încă nedocumentată

==Grafică==
Ca activități de voluntariat în acest domeniu, avem în principal:
* Ilustrarea cuvîntului zilei
* Ilustrarea cuvîntului lunii
* Ilustrarea dicționarul vizual

===Ilustrarea cuvîntului zilei===

Tot timpul avem cîteva zile libere pe lună pentru ilustrarea cuvîntului zilei (în acest moment avem 2 sloturi disponibile). Cuvintele zilei se aleg înainte cu circa o lună și sînt disponibile pentru desenatori.

Procedura se găsește [[Ghid pentru imaginea zilei|aici]] (dacă e ceva neclar, ne spuneți și clarificăm!)

De asemenea, trebuie să ne dați datele pentru a vă da credit:
* un e-mail unde vă vom trimite eventualele probleme (nu e nevoie dacă e același cu cel cu care vă logați);
* pentru site: un nume (obligatoriu, fie numele, fie un pseudonim) și un link (dacă vreți să vă facem „reclamă”);
* pentru Facebook (deocamdată nu mai este necesar, probabil vom renunța la Facebook): un nume (la fel ca mai sus) și o pagină Facebook publică;

Trebuie doar să aveți un cont la noi (simplu de făcut) și, evident, să ne spuneți!

===Ilustrarea cuvîntului lunii===

Similar cu cuvîntul zilei, doar că este o singură imagine pe lună, nu se alege dinainte, iar termenul este mai „din scurt”!

===Ilustrarea dicționarului vizual===

[[Fișier:DEXI-far.png|frame|Ilustrația lui ''far'' în DEXI]]

În stand by avem ''Dicționarul vizual'' (fără deadline, se desenează după chef), care se bazează pe modele 3D (vezi, de exemplu {{d|templu}} și dați click pe imagine);

Există posibilitatea să „coborîm” standardele pentru anumite desene din dicționar, adică să nu desenăm 3D, ci doar 2D (cam ca ilustrația lui far din DEXI):

===Alte opțiuni pentru graficieni===

În stadiu incipient avem mai multe proiecte:
* '''ilustrarea unei expresii''' (săptămînal?): în fiecare săptămînă găsim o expresie mai „colorată” (eventual un proverb) și o ilustrăm: ceva similar cu [https://blog.azimo.com/en/16-romanian-phrases-british-people-find-hilarious articolul acesta] sau [https://blog.azimo.com/en/14-polish-phrases-british-people-find-hilarious-say-instead acesta].
* o variantă ar fi '''ilustrarea unor cuvinte telescopate''': [http://www.iulianicolaie.ro/wp-content/uploads/2018/01/Strutocamila-330x210.jpg struțocămilă].
* '''desene tematice''' (de exemplu o imagine care să conțină cît mai multe detalii care să fie cuvinte care încep cu litera M);
* ilustrarea unor ghicitori sau crearea unei ghicitori grafice;
* ilustrații pentru jocuri;

==Cultură generală și activități ludice==

===Propuneri pentru cuvîntul zilei===
Se pot propune cuvintele zilei pentru diverse evenimente, conform regulilor de [[Ghid pentru alegerea cuvântului zilei|Ghidul pentru alegerea cuvântului zilei]]. De obicei nu alegem anul, avem un om dedicat acestei acțiuni – alegerea cuvîntului potrivit din lista de propuneri –, dar în cazuri speciale putem accepta.

Administrative/Informații pentru voluntari

2021-03-07T08:36:47Z

Anca Alexandru: /* Lingvistică și lexicografie */

Ca principiu: puteți alege o variantă (sau mai multe) în funcție de ce vi se pare mai atractiv!
Oricînd este posibil să vă schimbați opțiunea sau, desigur, să încetați colaborarea!

==Programare==

Oricînd puteți să contribuiți la proiectul dexonline scriind cod: [[Informații pentru programatori]]

==Lingvistică și lexicografie==

Ca activități de voluntariat în acest domeniu, avem în principal:
* editarea și corectarea definițiilor;
* structurarea definițiilor (necesită noțiuni de bază de lexicografie);
* editarea și corectarea articolelor;
dar există și alte activități.

===Editarea definițiilor===

Trebuie să vă gîndiți întîi cam ce cantitate de muncă puteți investi în editarea/corectarea definițiilor și care este modalitatea preferată de lucru:

* folosind editorul dvs. preferat, local, pe computerul dvs. (de exemplu Word sau LibreOffice), caz în care vă vom furniza fișierele pdf și doc corespunzătoare.
* online, direct de dexonline (necesită crearea unui cont pe dexonline și un mic training pentru a înțelege cum funcționează aplicația).

Cea de-a doua variantă se potrivește doar pentru volume relativ mari de corectură (de la 100.000 de caractere corectate pe lună în sus), prima variantă este opțiunea utilă dacă nu știți exact de cît timp dispuneți sau nu sînteți 100% sigură dacă doriți o colaborare pe termen lung! Oricum, opțiunile nu sînt bătute în cuie, oricînd puteți trece de la una la alta!

Dacă doriți să știți cam cum arată editorul nostru online, aveți aici cîteva documente:
* [[Ghidul corectorului]]
* [[Ghidul voluntarului]]
* [[Editarea definițiilor]]

===Structurarea definițiilor===

După ce vă familiarizați cu definițiile, puteți trece la nivelul următor: agregarea mai multor definiții într-o sinteză. Avem o aplicație specială care ne permite asta.

Cel mai util document este acesta:
* [[Ghid pentru structurare]]

Exemplu de definiție structurată: [https://dexonline.ro/definitie/da/sinteza a da]

===Editarea articolelor===

Se face în wikiul nostru: vă oferim fie articole deja preparate (care trebuie doar corectate), fie articole generate prin OCR (care au nevoie și de editare/structurare conformă articolului original).

Cel mai util document ar fi acesta:
* [[Ghidul lingvistului]]

Exemplu de articol: [https://dexonline.ro/articol/XXVIII._Abrevierile Abrevierile] este produs din [[Articol/Mioara_Avram/XXVIII._Abrevierile]]

===Etichetarea articolelor===
Secțiune încă nedocumentată

===Etichetarea hărților lingvistice===
Secțiune încă nedocumentată

===Etichetarea dicționarului vizual===
Secțiune încă nedocumentată

===Indexarea dicționarelor===
Secțiune încă nedocumentată

==Grafică==
Ca activități de voluntariat în acest domeniu, avem în principal:
* Ilustrarea cuvîntului zilei
* Ilustrarea cuvîntului lunii
* Ilustrarea dicționarul vizual

===Ilustrarea cuvîntului zilei===

Tot timpul avem cîteva zile libere pe lună pentru ilustrarea cuvîntului zilei (în acest moment avem 2 sloturi disponibile). Cuvintele zilei se aleg înainte cu circa o lună și sînt disponibile pentru desenatori.

Procedura se găsește [[Ghid pentru imaginea zilei|aici]] (dacă e ceva neclar, ne spuneți și clarificăm!)

De asemenea, trebuie să ne dați datele pentru a vă da credit:
* un e-mail unde vă vom trimite eventualele probleme (nu e nevoie dacă e același cu cel cu care vă logați);
* pentru site: un nume (obligatoriu, fie numele, fie un pseudonim) și un link (dacă vreți să vă facem „reclamă”);
* pentru Facebook (deocamdată nu mai este necesar, probabil vom renunța la Facebook): un nume (la fel ca mai sus) și o pagină Facebook publică;

Trebuie doar să aveți un cont la noi (simplu de făcut) și, evident, să ne spuneți!

===Ilustrarea cuvîntului lunii===

Similar cu cuvîntul zilei, doar că este o singură imagine pe lună, nu se alege dinainte, iar termenul este mai „din scurt”!

===Ilustrarea dicționarului vizual===

[[Fișier:DEXI-far.png|frame|Ilustrația lui ''far'' în DEXI]]

În stand by avem ''Dicționarul vizual'' (fără deadline, se desenează după chef), care se bazează pe modele 3D (vezi, de exemplu {{d|templu}} și dați click pe imagine);

Există posibilitatea să „coborîm” standardele pentru anumite desene din dicționar, adică să nu desenăm 3D, ci doar 2D (cam ca ilustrația lui far din DEXI):

===Alte opțiuni pentru graficieni===

În stadiu incipient avem mai multe proiecte:
* '''ilustrarea unei expresii''' (săptămînal?): în fiecare săptămînă găsim o expresie mai „colorată” (eventual un proverb) și o ilustrăm: ceva similar cu [https://blog.azimo.com/en/16-romanian-phrases-british-people-find-hilarious articolul acesta] sau [https://blog.azimo.com/en/14-polish-phrases-british-people-find-hilarious-say-instead acesta].
* o variantă ar fi '''ilustrarea unor cuvinte telescopate''': [http://www.iulianicolaie.ro/wp-content/uploads/2018/01/Strutocamila-330x210.jpg struțocămilă].
* '''desene tematice''' (de exemplu o imagine care să conțină cît mai multe detalii care să fie cuvinte care încep cu litera M);
* ilustrarea unor ghicitori sau crearea unei ghicitori grafice;
* ilustrații pentru jocuri;

==Cultură generală și activități ludice==

===Propuneri pentru cuvîntul zilei===
Se pot propune cuvintele zilei pentru diverse evenimente, conform regulilor de [[Ghid pentru alegerea cuvântului zilei|Ghidul pentru alegerea cuvântului zilei]]. De obicei nu alegem anul, avem un om dedicat acestei acțiuni – alegerea cuvîntului potrivit din lista de propuneri –, dar în cazuri speciale putem accepta.

Articol/Ionel Funeriu/au mai pățit-o și alții

2020-03-27T15:44:10Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Nu numai limba română a avut parte de ingerințe livrești neavenite. Prestigiul latinei a fost imens multă vreme în toată Europa. Pe timpul lui François Rabelais (secolul al XVI-lea), un soi de școală latinistă a încercat latinizarea forțată a limbii franceze. Mulți s-au opus acestei tendințe excesive. Nimeni n-a făcut-o însă cu atâta talent și eficacitate precum Rabelais. Redau o pagină antologică din ''Gargantua și Pantagruel'' (în traducerea lui Romulus Vulpescu), pagină care, asemenea ''Prânzului academic'' al lui Alexandru Odobescu, mă scutește de prea multe comentarii. Ca de fiecare dată, literatura ripostează<ref name=”ftn1”>'' ''În'' Love’s Labour’s Lost ''(''Zadarnicele chinuri ale dragostei''), Shakespeare recurge la un latinism cu efecte burlești: ''honorificabilitudinitatibus'', de natură să-i pună pe gânduri pe latiniștii excesivi. (Șerban Foarță preia cuvântul și-l folosește ca titlu pentru cartea sa „mai greu s-o ceri decât s-o cumperi”, cum ne explică însuși autorul, cu umor, în preambul.)</ref> la excese cu armele sale; dar iată textul:

Într-o zi, n-aș putea să spun care, Pantagruel ieșise la plimbare cu prietenii săi spre poarta orașului, pe drumul care duce la Paris; când în fața lui s-a ivit deodată un școlar frumușel, care venea dinspre partea aceea. După ce și-au dat binețe, l-a întrebat:

— De unde vii, prietene?

— Din opidul unde ființează ilustra și notoria academie denumită Luteția.

— Ce zice? a întrebat Pantagruel pe unul din prietenii lui.

— Vrea să spună că vine de la Paris.

— A, vii de la Paris ? a întrebat din nou Pantagruel. Și cum își petrec vremea domnișorii care învață la Paris ?

Școlarul a răspuns:

— Traversăm Secvana în dilicul și crepuscul; ambulăm prin compitele și cvadriviile urbei; expectorăm locuțiunile latine și, ca niște amatori autentici, perseverăm în captarea amabilităților omnipotentului și omnigenului sex feminin. În tranzițiile crepusculare descindem în lupanarele din Champgaillard, Matcon, Cul-de-Sac, Bourbon, Glattigny, Huslieu etcetera, și în extaz bipartit depunem laborioase ofrande zeiței Venus, generatoarea de indicibile voluptăți afrodiziace. După care ne transferăm în abundentele taverne, denumite La Bradul Verde, La Castel, La Magdalena și La Peștele-de-Mare, îngurgitând opulente spa- tule de ovine, agrementate de petroselinonul adiacent. Considerând anemia pecuniară a buzunarelor și având în vedere, în general, penuria metalului feruginos, pentru a lichida obligațiunile contractate, abandonăm în garanție caietele și ornamentele noastre vestimentare, așteptând magnificența larilor și penaților paterni.

—Ce naiba de limbă o fi asta? a strigat Pantagruel. Nu vei fi, Doamne ferește, eretic?

— Nu, ilustrisime. De câte ori aurora cu degetele ei de roză deschide porțile orientului, mă refugiez într-un edificiu monahal, stropindu-mă cu apă sanctificată și purificându-mă cu invocațiuni liturgice. În mistica rogațiunilor îmi purific sufletul de păcatele comise în libațiuni nocturne, onorez forța celestă și mă închin marelui imperator al astrelor. Ador și prețuiesc pe aproapele meu. Păzesc preceptele decalogului și în măsura puterilor mele nu mă abat de la ele, nici cât e negru sub unghie. E adevărat că Mamona, refuzând să-mi alimenteze peculiul, nu sunt în situația de a distribui donațiuni ființelor mizere, care peregrinează din poartă în poartă, solicitând o monedă.

— Pârț! a zis Pantagruel. Ce spune nebunul ăsta? îmi pare că vorbește limba diavolului, ca să ne zăpăcească dinadins cu descântece vrăjitorești.

Unul din cei de față a încercat să-l lămurească:

— Măria-ta, acest domnișor se căznește să maimuțărească limba parizienilor, dar nu face altceva decât s-o împestrițeze cu zdrențe latinești. Se crede mai iscusit decât Pindar și, disprețuind vorbirea obișnuită, își închipuie că e un mare orator, pe franțuzește!

Pantagruel l-a întrebat pe școlar, dacă acest lucru e adevărat, iar acela a răspuns.

— Ilustrisime, ingeniul rațiunii mele nu e apt a distinge divagațiunile acestui plebeu ignar, care își debitează insanitățile într-o franceză vulgară<nowiki>; ci, </nowiki>''a contrario'', eu îmi dau silința s-o înfrumusețez ''per longum et per latum'', redându-i rezonanța latină.

— Să te ia naiba! a izbucnit Pantagruel. Am să te învăț eu să vorbești ca lumea! Dar mai întâi, ia spune-mi, din ce parte a locului ești?

Școlarul a răspuns:

Originea primordială a bunicilor și străbunilor mei a fost în ținuturile limuzine, unde repauzează corpul sfântului Marțial.

— Aha! a spus Pantagruel. Ești din Limoges, de la coada vacii, și ai venit aici să faci pe parizianul? Am să-ți rup urechile!

Apoi, punându-i mâna în gât, a strigat:

— Te-ai apucat să stâlcești limba țării, schimonositule! Am să te stâlcesc și eu, să mă ții minte.

Văzând că se îngroașă gluma, școlarul din Limoges a început să se vaite:

— Văleleu, tăticule, mânca-ți-aș sufletul, maica ta, Cristoase, îndură-te, tălică, nu mă păli, nu mă stâlci, nu mă stropși, că n-oi mai greși, cât oi trăi!

Iar Pantagruel a spus:

— Așa? Vasăzică știi să vorbești ca oamenii?

În loc de concluzie, „dizendul” maestrului Hughes Salel închinat lui François Rabelais, amintind de adagiul latin ''ridendo castigat mores'' „râzând se îndreaptă moravurile”:

Dacă-mpletind folos și desfătare,

Un scriitor de toți e lăudat,

Nu te-ndoi, vei fi la cinste mare;

De-aceasta poți să fii încredințat,

''Căci scrisul tău, pe glumă-ntemeiat, ''

''Bogate-nvățături ne-a dăruit,''

Ca-n vremuri, înțeleptul Democrit

Râzând de întâmplările-omenești.

Tu stăruie, și fi-vei răsplătit,

De nu aici, în lumile cerești.

----
<references/>

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|păți, latină, română, Rabelais}}

Articol/Ionel Funeriu/ogni abuso sará punito

2020-03-27T15:39:43Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Sloganul din titlu era inscripționat în italiană pe vremea copilăriei mele în trenul cu care mă deplasam din când în când la oraș (Arad). Am fost mândru că, pe la 12-13 ani, eram în stare să-l traduc fără ajutorul nimănui: „orice abuz va fi pedepsit”. Același slogan, afișat alături în germană: Jeglicher Missbrauch wird bestraft, m-a lăsat complet indiferent. Să fiu iertat, pentru detaliul ce urmează, dar el „pledează” în cel mai original mod pentru... latinitate; pe vremea aceea, la țară, closetul era în curte, de apă curentă nici vorbă. (Până și medicul Egon Ruppert, om cu dare de mână, singurul ce conducea mașină în sat, mergea în fundul curții pentru cele fiziologice.) Vagoanele importate înainte de război din Germania erau prevăzute însă cu WC-uri civilizate. În drum spre Arad, am vizitat și eu „compartimentul de o singură persoană”, dar habar n-aveam cum se folosesc instalațiile de acolo. Șansa a fost inscripția italiană: dopo l’uso tirare la maniglia! pe care am reușit s-o traduc. Sperietura a fost pe măsură: am înghețat când am auzit zgomotul apei... noroc că totul s-a liniștit în câteva secunde. Inscripționarea germană de alături: Nach Gebrauch, ziehen Sie den Griff, m-ar fi scăpat de sperietură, dar m-ar fi făcut de rușine.

Un an-doi mai târziu, am văzut un film italian căruia i-am uitat titlul. Am reținut în schimb dialogul dintre doi mafioți, pentru care n-am avut nevoie de subtitrare:

— Giuseppe e morto!

— Ma comme è morto?

— Morto definitivo!

Ar fi prea mult să mă laud că am avut intuiția romanității limbii noastre încă de pe atunci, dar un fapt rămâne cert: ''anume că până și un copil simte înrudirea dintre cele două limbi''. Nu rămâne decât să i se explice că amândouă pleacă de la un trunchi comun, care este latina. Tocmai pentru că e atât de evident, ''nu este nevoie să exagerăm în privința latinității''! E cunoscut eșecul dicționarului lui Laurian și Massim din secolul al XIX-lea, prin care s-a încercat purificarea românei de tot ce e nelatin în ea. Autorii au făcut-o dintr-un patriotism greșit înțeles și au sfârșit prin a ne livra o limbă artificială, de neacceptat. Personalitățile culturale ale vremii, de la Maiorescu până la Hasdeu, au combătut cu argumente științifice excesele din acest dicționar. Nimeni n-a pedepsit abuzul cu mai mult talent decât Alexandru Odobescu. El a imaginat un meniu pe care l-a scris (îngroșând tușele) în stilul dicționarului amintit:

Vinu arsu de anicetu.

Sorbitione cu scriblete.

Vinu perunctu dein Insulele Fortunate.

Fame — stimuli varii.

Siluru munitu cu astuci fluviali, în condimentu de sinape.

Vinu albicante perenniu alutense de Acidava.

Lumbu bubulinu instinctu in cremore cu bacce e tuberculi leguminose.

Vinu nigru de Bardigala.

Coturnici cu pulte venatorica, abstrudi in placenta foliacea.

Potione congellata de modu romanu.

Melungine rubre cu farcimine de minutale.

Copsa de ariete in verubi torresa.

Acietaru de olere, condita pre usu Athonicu.

Vinu Campanicu spumosu. Casiu induratu de Batavia.

Vesice fermentate pre ratione Germanica.

Biscopte lactantia glaciate. Canistru mulți pomariu.

Pepone Cantaliense. Vinu Appianu Bestarnicu.

Conditure melimeraria e prunaria.

Confapte saccharine.

Licuore bellaria de Bromelia.

Meniul a fost prezentat academicienilor pe care scriitorul nostru i-a invitat la un prânz academic (''Prandiulu academicu''). Se poate imagina cam ce efect a avut asupra lor acest meniu, a cărui „traducere”, o reproduc mai jos:

Rachiu anason.

Supă cu plăcintioare.

Vin dulce de Madera.

Mezeluri felurite.

Somn fiert însoțit cu raci și cu sos de muștar.

Vin alb de Drăgășani.

Mușchi de vacă cu sos de smântână, garnit cu boabe de mazăre și cu cartofi.

Vin negru de Bordeaux.

Prepelițe gătite cu sos de vânat și nădușite în foi de plăcintă.

Punch a la Roumaine. Pătlăgele roșii cu tocătură de măruntaie.

Coapsă de berbec friptă la frigare.

Salată de verdețuri gătite ca la Muntele Atonului.

Vin de Champania.

Cașcaval uscat de Olanda.

Gogoși dospite nemțești.

Pișcoturi cu înghețată de lapte.

Coșulețe cu poame, pepene cantalup.

Vin dulce de Tokay.

Dulcețuri de mere dulci și de prune.

Cofeturi cu zahăr.

Votcă de ananas.

Trebuie să recunoaștem că reacțiile scriitorilor împotriva abuzurilor de tot felul asupra limbii sunt cel puțin tot atât de eficace precum cele ale lingviștilor. Uneori sunt chiar mai convingătoare, pentru că scriitorul nu-l dădăcește pe cititor livrându-i școlărește argumente și concluzii gata prelucrate. Acesta evocă — atractiv, că de aceea e scriitor, — scene din viața reală, lăsând cititorului libertatea de a-și face singur o părere asupra lor. Citind meniul latinizant, este greu să mai susții „puritatea” limbii române, așa cum ar fi vrut Laurian și Massim, autorii dicționarului amintit.

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|abuz, pedepsi, water-closet, italiană, romanitate, latinitate, latină, purificare, meniu, română}}

Articol/Ionel Funeriu/ogni abuso sará punito

2020-03-27T15:39:28Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Sloganul din titlu era inscripționat în italiană pe vremea copilăriei mele în trenul cu care mă deplasam din când în când la oraș (Arad). Am fost mândru că, pe la 12-l3 ani, eram în stare să-l traduc fără ajutorul nimănui: „orice abuz va fi pedepsit”. Același slogan, afișat alături în germană: Jeglicher Missbrauch wird bestraft, m-a lăsat complet indiferent. Să fiu iertat, pentru detaliul ce urmează, dar el „pledează” în cel mai original mod pentru... latinitate; pe vremea aceea, la țară, closetul era în curte, de apă curentă nici vorbă. (Până și medicul Egon Ruppert, om cu dare de mână, singurul ce conducea mașină în sat, mergea în fundul curții pentru cele fiziologice.) Vagoanele importate înainte de război din Germania erau prevăzute însă cu WC-uri civilizate. În drum spre Arad, am vizitat și eu „compartimentul de o singură persoană”, dar habar n-aveam cum se folosesc instalațiile de acolo. Șansa a fost inscripția italiană: dopo l’uso tirare la maniglia! pe care am reușit s-o traduc. Sperietura a fost pe măsură: am înghețat când am auzit zgomotul apei... noroc că totul s-a liniștit în câteva secunde. Inscripționarea germană de alături: Nach Gebrauch, ziehen Sie den Griff, m-ar fi scăpat de sperietură, dar m-ar fi făcut de rușine.

Un an-doi mai târziu, am văzut un film italian căruia i-am uitat titlul. Am reținut în schimb dialogul dintre doi mafioți, pentru care n-am avut nevoie de subtitrare:

— Giuseppe e morto!

— Ma comme è morto?

— Morto definitivo!

Ar fi prea mult să mă laud că am avut intuiția romanității limbii noastre încă de pe atunci, dar un fapt rămâne cert: ''anume că până și un copil simte înrudirea dintre cele două limbi''. Nu rămâne decât să i se explice că amândouă pleacă de la un trunchi comun, care este latina. Tocmai pentru că e atât de evident, ''nu este nevoie să exagerăm în privința latinității''! E cunoscut eșecul dicționarului lui Laurian și Massim din secolul al XIX-lea, prin care s-a încercat purificarea românei de tot ce e nelatin în ea. Autorii au făcut-o dintr-un patriotism greșit înțeles și au sfârșit prin a ne livra o limbă artificială, de neacceptat. Personalitățile culturale ale vremii, de la Maiorescu până la Hasdeu, au combătut cu argumente științifice excesele din acest dicționar. Nimeni n-a pedepsit abuzul cu mai mult talent decât Alexandru Odobescu. El a imaginat un meniu pe care l-a scris (îngroșând tușele) în stilul dicționarului amintit:

Vinu arsu de anicetu.

Sorbitione cu scriblete.

Vinu perunctu dein Insulele Fortunate.

Fame — stimuli varii.

Siluru munitu cu astuci fluviali, în condimentu de sinape.

Vinu albicante perenniu alutense de Acidava.

Lumbu bubulinu instinctu in cremore cu bacce e tuberculi leguminose.

Vinu nigru de Bardigala.

Coturnici cu pulte venatorica, abstrudi in placenta foliacea.

Potione congellata de modu romanu.

Melungine rubre cu farcimine de minutale.

Copsa de ariete in verubi torresa.

Acietaru de olere, condita pre usu Athonicu.

Vinu Campanicu spumosu. Casiu induratu de Batavia.

Vesice fermentate pre ratione Germanica.

Biscopte lactantia glaciate. Canistru mulți pomariu.

Pepone Cantaliense. Vinu Appianu Bestarnicu.

Conditure melimeraria e prunaria.

Confapte saccharine.

Licuore bellaria de Bromelia.

Meniul a fost prezentat academicienilor pe care scriitorul nostru i-a invitat la un prânz academic (''Prandiulu academicu''). Se poate imagina cam ce efect a avut asupra lor acest meniu, a cărui „traducere”, o reproduc mai jos:

Rachiu anason.

Supă cu plăcintioare.

Vin dulce de Madera.

Mezeluri felurite.

Somn fiert însoțit cu raci și cu sos de muștar.

Vin alb de Drăgășani.

Mușchi de vacă cu sos de smântână, garnit cu boabe de mazăre și cu cartofi.

Vin negru de Bordeaux.

Prepelițe gătite cu sos de vânat și nădușite în foi de plăcintă.

Punch a la Roumaine. Pătlăgele roșii cu tocătură de măruntaie.

Coapsă de berbec friptă la frigare.

Salată de verdețuri gătite ca la Muntele Atonului.

Vin de Champania.

Cașcaval uscat de Olanda.

Gogoși dospite nemțești.

Pișcoturi cu înghețată de lapte.

Coșulețe cu poame, pepene cantalup.

Vin dulce de Tokay.

Dulcețuri de mere dulci și de prune.

Cofeturi cu zahăr.

Votcă de ananas.

Trebuie să recunoaștem că reacțiile scriitorilor împotriva abuzurilor de tot felul asupra limbii sunt cel puțin tot atât de eficace precum cele ale lingviștilor. Uneori sunt chiar mai convingătoare, pentru că scriitorul nu-l dădăcește pe cititor livrându-i școlărește argumente și concluzii gata prelucrate. Acesta evocă — atractiv, că de aceea e scriitor, — scene din viața reală, lăsând cititorului libertatea de a-și face singur o părere asupra lor. Citind meniul latinizant, este greu să mai susții „puritatea” limbii române, așa cum ar fi vrut Laurian și Massim, autorii dicționarului amintit.

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|abuz, pedepsi, water-closet, italiană, romanitate, latinitate, latină, purificare, meniu, română}}

Articol/Ionel Funeriu/o polemică

2020-03-27T15:32:48Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Cineva, scandalizat de ultimul meu articol, îmi trimite, de pe o adresă fictivă, un mail, cu următorul conținut (am eliminat înjurătura):

Recent, Miceal Ledwith, confident al Papei Ioan Paul al II-lea, omul care a avut acces la arhivele secrete ale Vaticanului, a declarat că, potrivit informațiilor pe care le deține, limba latină se trage din limba română arhaică și nu invers cum cred lingviștii.

Conform declarației lui Ledwith, la întâlnirea lor cu romanii, dacii nu au avut nevoie de translatori. Vorbeau în limba din care se născuse chiar latina. Pe Columna de la Roma, solii daci se adresează împăratului Traian fără translator. Din această perspectivă, românii apar drept unul și același popor cu dacii, continuatorii direcți și legitimi ai acestora. Mai mult, rezultă că și romanii au fost de neam tracic. Prin urmare, războiul pe care l-au purtat romanii pentru aurul dacilor, a fost un război fratricid.

Italienii, francezii, spaniolii și portughezii contemporani vorbesc dialecte provenind din limba română arhaică. Și când te gândești ca minoritatea maghiară din țara noastră tratează cu dispreț limba română, deși se duce duminica la biserica catolică să asculte cu smerenie slujba religioasă în limba latină!

În anul 1979, dr. Nicolaie Copoiu, secretar științific al Institutului de Studii Istorice și Social-politice, m-a convocat la institut să îmi arate un document procurat pe căi diplomatice de la Biblioteca Universității din Uppsala (Suedia). Era vorba de o carte de mari dimensiuni, scrisă în limba latină medievală, intitulată ''Zamolxis, primul legiuitor al Terrei''. Cartea s-a pierdut în vâltoarea evenimentelor din decembrie ’89, ca și alte documente cu valoare istorică inestimabilă privind istoria poporului român. Am aflat câțiva ani mai târziu că acea carte-document din Biblioteca Universității din Uppsala a fost vândută de către un „revoluționar” român unui colecționar american pentru 1.500 ''. Așa suntem noi, românii, ne vindem și cenușa de sub vatra străbună pentru câțiva arginți.

Cred că a sosit timpul ca poporul român să ridice fruntea din țărână și să privească cu încredere în jurul său. Și să își asume viitorul prin propriile strădanii.

Răspunsul meu

Cum poate fi cineva atât de neghiob încât să susțină o asemenea enormitate? Au cucerit cumva dacii Peninsula Italică, Peninsula Iberică, Gallia Transalpină sau Coasta Dalmată ca să-și poată impune limba în arealul romanic? Să fie clar: dacii au fost barbari, în sensul vechi, grecesc al termenului, de la ei nu s-a găsit nimic esențial în ordine culturală majoră. Cum să se fi putut impune atunci limba lor? A mai susținut un protocronist de doi lei din oastea lui Vadim că centrul civilizației mondiale — ''axis mundi'' — s-ar afla în Retezat. Ce gogomănie! Ăștia se cred patrioți, precum nu demult I.C. Drăgan, miliardarul de la Lugoj. În fond ei sunt niște derbedei intelectuali care inoculează enormități semidocților fără filtru critic, cărora le intră în erecție organul naționalist. Nici măcar patriotismul sincer (atât de rar totuși!) nu are ce căuta în știință. Știința trebuie să exprime adevărul, iar adevărul nu are a face cu sentimentul, fie acesta chiar nobil. A spus-o limpede Ovid Densusianu în prefața la ''Histoire de la langue roumaine''. Atât numai că la noi, dacă ai curajul să exprimi franc lucruri adevărate, dar neplăcute, te linșează gașca aplaudacilor eșuați în delirul propagandistic. Să nu uităm niciodată ca un adevăr neplăcut, chiar brutal, e preferabil unei minciuni agreabile.

„Să ridicăm fruntea din țărână”, de acord, dar să ne sprijinim numai pe argumente valide.

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|polemică, latină, dac}}

Articol/Ionel Funeriu/dacisca domnului Roxin

2020-03-27T15:25:57Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

''O fantomă bântuie prin România […]. Este misteriosul Zamolxis [...], zeul suprem al „geto-dacilor”, despre care tot ce știm este că nu știm de fapt mai nimic.''

Lucian Boia

Nomen meum est Funeriu. Je suis roumain, sono rumeno, sunt român. Get-beget. Și nu mă mândresc cu asta. Dar nici nu mă rușinez. Constat numai și Vă aduc la cunoștință ca să n-avem vorbe de ocară. Pe bunica mea din partea mamei o chema Lipovan; s-a măritat cu Ilisie, la 1918. Pe bunica din partea tatălui o chema Ursoi; s-a măritat cu Funeriu Pavel, fiul lui Iancu, la 1900. De la el, cum se vede, se trage numele meu de azi. N-am niciun x în nume. Un străstrăbunic al meu a avut însă cândva, demult, la 1746, un ''y'' (''i grec''!): ''Funyer Lup''!…, așa l-am găsit în arhiva Primăriei din Pâncota, județul Arad. Primarul Iosif Retter, neamț sadea după nume, dar român în cuget și simțuri bahice după prenume, a preluat catastiful cu botezații de la popa Micluța, ortodox din tată-n fiu... „Oi fi grecotei, păcatele mele”, mi-am zis, când am văzut înscrisul. Un fan Burebista de la primărie m-a domolit cu binișorul, povestindu-mi — în șoaptă, să nu ne-audă dactilografa Ildiko, reciclată recent în Word Office 2015, — că a vorbit el cu Dan Puric, care i-a explicat cum ungurii cei răi au vrut să ne facă bozgori de-ai lor, dar rromânii nicicum nu s-au lăsat; ai mei, cel puțin, s-au ținut tare, m-a liniștit el. Daci din vechime, adăugă savant, atingând delicat cu buricul arătătorului numele strămoșului meu ''Lup'' de pe înscrisul pomenit; după care își înălță privirea cu înțeles adânc către ''canis lupus'', strașnica fiară dacică, învăscută-n Tricolor și fixată-ntr-un diblu deasupra biroului său... Câtă înțelepciune străbună! Cât patriotism! Ăi bătrâni nu știau slova, unuia i-am văzut urma degetului gros pe un zapis de la 1901, da’ au înțeles ei, chiar așa fără carte, că ceva nu-i ''biztoș'' cu ''y''-ul ăla și au făcut ce-au făcut că l-au scos până la urmă de-acolo. M-am tot mirat, Domnu’ Daniel, că ai Dumneavoastră strămoși n-au fost destul de vigilenți și n-au scos ''x''-ul alogen din Roxin. L-ar fi putut înlocui patriotic cu ''v'' (în memoria eroilor de la ''Rovine'') sau cu ''b'' de la ''Robin Hood'' (un inginer care a avut acces la arhiva secretă a Vaticanului a descoperit că ''Robin'' acesta se trăgea din Munții Făgărașului, mai exact din satul Lisa care ni i-a mai dat pe Paler și Gâdea). M-am tot mirat eu până într-o seară când ne-ați vorbit atât de frumos (un pic cam tare) la ''Nașu tv'' despre William Spadă-Lungă, care acum 1000 de ani și-a îndemnat fiul să învețe ''dacisca'', limba dacilor cum ne-ați luminat. Ne-ați și tradus (ce cultură!) din latina medievală, ca să fie clar pentru toată lumea:

Pentru că locuitorii din Ruen utilizează mai mult limba romană decât ''limba dacă'', și pentru că cei din Bayeux se servesc mai mult de ''limba dacă'' decât de cea romană, eu vreau ca fiul meu să fie dus cât mai repede posibil la Bayeux ca să fie, Bothon, crescut și format sub responsabilitatea ta cu cea mai mare grijă în ''limba dacă'', învățând-o definitiv ca să poată discuta mai târziu cu ''oamenii de origine dacă''.

Și atunci am înțeles: un scrib, nu prea instruit, a încurcat ''sc''-ul din ''dacisca'' aia cu ''cs''-ul și l-a vârât, concentrat într-o literă, pe acesta din urmă în ''Ro'''x'''in'', taman la mijloc. Am văzut că și domnul profesor Coja se minunează ce-i cu ''x''-ul ăla fix în centru și vă face în fel și chip. Mă mir la un om ca dânsu’, să nu înțeleagă atâta lucru! V-am mai privit o dată în ochi (pe YouTube, că ''face to face'' n-am avut onoarea) și mi-am zis: „iată, în sfârșit, un dac pur, bărbat de bărbat, iar noi abia acum cu dacisca asta aflarăm de unde se trage el”. Mare-mi fu însă deziluzia când un tânăr din Timișoara, școlit în putreda Danemarcă, mi-a cam tăiat elanul etimologic; zice el că ''dacisca'' nu-i nici pe departe ''dacica'', ci e daneza, frate, limba lui Hamlet, saracu’ (ăl de muri răpus de sabia otrăvită a lui Laertes). Mare-mi fu dezamăgirea când se prăbuși șandramaua, dar nu m-am lăsat dovedit și V-am ascultat din nou atent privindu-vă-n ochi (atât cât se poate pe YouTube). Ce mai încoace-ncolo, de sus până jos, de la chică până la opincă, de la șalvari până la ițari, sunteți un dac adevărat și atunci avui revelația: ''x''-ul din Ro''x''in e ''x''-ul din Zamol''x''is. Amin!

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|dacă, Zamolxis}}

Articol/Ionel Funeriu/potică

2020-03-27T15:15:25Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Cât de repede evoluează limba! În urmă cu 50-60 de ani, o țărancă din Ardeal mergea „la ''potică'' după ''leacuri''”. Azi ea merge „la ''farmacie'' după ''medicamente''”. Formele vechi și dialectale dispar încet-încet. Pentru istoria limbii române cunoașterea lor are însă importanță capitală, întrucât ne ajută să înțelegem direcția schimbărilor lingvistice. Într-un articol mai vechi, am vorbit despre istoria propriului nume. Am spus atunci că bunicul meu patern nu era cunoscut în sat după numele oficial de la primărie, ''Funeri Pavel'', ci i se spunea ''Pavelu’ Iancului'', ceea ce însemna că ''Pavel'' este fiul ''lui Iancu''. Asta se întâmpla acum mai bine de 100 de ani. Astăzi obiceiul a dispărut, suntem cunoscuți după numele din buletin. Dar, chiar dacă s-ar fi păstrat obiceiul denominației de atunci, azi s-ar zice: ''Pavel al lui Iancu'', pentru că în direcția aceasta a evoluat morfosintaxa românei.

Dicționarele, atlasele lingvistice, glosarele înregistrează faptele de limbă vechi și dialectale pentru a nu se pierde legătura cu trecutul. Se uită adesea că poezia populară este un rezervor important de asemenea date. De ce? Pentru că expresia este fixată în tipare prozodice, care nu permit ingerințe; o schimbare, cât de mică, ar deregla rima, ritmul sau măsura. E destul să ne gândim cum ar suna versurile:

Pe dealul Feleacului

Trec carăle ''Iancului''

dacă am zice, conform morfologiei actuale, „carăle'' lui Iancu''”.

Că ''potică'' a dispărut din vorbirea cotidiană, chiar și la țară, s-a văzut la început. Rigorile prozodice contribuie însă la menținerea în viață a cuvântului; cum ar fi să înlocuim ''potica'' și ''poticarășul'' cu ''farmacie'' și ''farmacist'' în cunoscutul cântec popular:

Săracă inima mea,

Iar începe-a mă durea.

M-am dus la doctor cu ea

La doctor și la ''potică''

Și mi-or spus că n-am nimică.

''Poticarășul'' mi-o spus:

Leacuri la inimă nu-s!

Încercați pe cont propriu și veți constata că nu numai atmosfera stilistică ar fi făcută praf și pulbere, ci și ritmul, măsura sau rima (farmacie n-ar mai rima cu ''nimică'', iar ''farmacistul'', în loc de ''poticarășul'', ar perturba ritmul și metrul).

''Potică'' a ajuns la noi din magh. ''patika''. Este curent doar în graiurile ardelenești. La maghiari, el provine din germ. ''Apotheke''. Germana l-a luat din lat. ''apotheka''. La rându-i, latina l-a preluat din vechea greacă: ''apothéké''. Cum de a dispărut întâiul ''a'' din ''apothéké'' în maghiară ne putem întreba firesc, cu atât mai mult cu cât știm, din sute de alte cazuri, că vocalele inițiale sunt foarte rezistente, adică dispar greu în cursul modificărilor fonetice pe care le suferă cuvintele de-a lungul istoriei lor. Dar, dacă aflăm că în maghiară ''a'' este articol hotărât proclitic, atunci lucrurile devin limpezi: vorbitorii erau încredințați că ''apatika'' ('''''a''''' + ''patika'') este ''farmaci'''a''''' (''potic'''a'''''), nu ''farmaci'''e''''' (''potic'''ă''''')<ref name=”ftn1”> Un fenomen similar s-a petrecut cu rom. ''buric.'' În latina clasică era ''umbilicus'' care în latina vulgară era ''<nowiki>*umbulicus.</nowiki>'' Româna l-a moștenit, evident, din latina vulgară, într-o primă fază în forma ''umburic,'' cuvânt pe care vorbitorii l-au analizat greșit: ''un + buric'' (pronunțat, în fapt, ''um buric, ''ca'' um brad, um pom''). Asemenea confuzii fac vorbitorii pentru care româna nu e limbă maternă. Prin anii ’90, locuia lângă mine un neamț bătrân, trecut bine de 80 de ani, care vorbea românește relativ corect. Mi se plângea că rudele încearcă să-i pună ''travă'' în ceai. Am înțeles despre ce e vorba abia când am aflat cât îl chinuia ideea că rudele lui vor să-l omoare, pentru a-i moșteni averea. Otrava era, pentru el, '''''o''' travă.''</ref>.

În franceză, gr. ''apothéké'' a pătruns prin latină și a suferit mari transformări fonetice, devenind până la urmă ''boutique''. De aici provine neologismul nostru ''butic'' = magazin mic, cuvânt care a făcut carieră după 1989, când ''buticurile'' au apărut cu sutele, odată cu privatizarea spațiilor comerciale din orașele și satele noastre. Un alt neologism, care are ultima rădăcină cunoscută în gr. ''apothéké'', este ''bodegă'' = local (mic) unde se consumă gustări și băuturi (alcoolice). Dicționarele noastre ne spun că neologismul românesc este preluat din germ. ''Bodega''. În spaniolă, ''bodega'' denumește un magazin la subsol, o pivniță chiar. În Londra și în alte orașe din Marea Britanie și SUA trăiesc comunități spaniole semnificative. ''Bodega'', în engleză, a fost împrumutat din spaniolă și a denumit, la început, magazinele comercianților hispanici („a small grocery store, especially in a Spanish-speaking neighborhood”). În urma uzului îndelungat, cuvântul și-a lărgit sfera semantică, denumind un magazin de mici dimensiuni.

Se vede acum, după descrierea parțială a inventarului lexical european, că pierderea regionalismului ''potică'' ar fi împuținat perspectiva schițată mai sus. Poezia populară îl ține însă viu în limbă.

----
<references/>

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|potică, farmacie, poticăraș, farmacist, buric, butic, bodegă}}

Articol/Ionel Funeriu/naturalia non (sunt) turpia

2020-03-20T15:33:17Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

În epilogul la romanul soldatului Šveik, Jaroslav Hašek explică cititorilor că a folosit cuvinte vulgare în dialogurile de acolo, pentru a reconstitui credibil mizeria și degringolada trivială în care își duceau veacul pe timp de război soldații Imperiului Austro-Ungar. Dar iată cuvintele grele adresate de scriitor pudibonzilor ipocriți: „Bine s-a spus cândva că un om educat poate citi orice. Împotriva a ceea ce este firesc se ridică numai porcii și bădăranii ipocriți [...]. Acest soi de oameni [...] caută în schimb cu nespusă plăcere closetele publice pentru a citi acolo inscripțiile nerușinate de pe pereți”. Se va vedea, abia spre sfârșit, de ce am reprodus acest citat. Dar pentru aceasta înarmați-vă cu răbdare sau, dacă n-aveți chef, treceți la articolul următor.

Cât de ușor se poate greși când e vorba de etimologie! Într-un pasaj precedent (''supra'', p. 213 și urm.), vorbind despre germanisme, am analizat cinci cuvinte românești provenite din germană: ''claviatură'', ''maistru'', ''matriță'', ''șurub'' și ''ventil''. Am afirmat că, în afară de ''șurub'', celelalte patru cuvinte sunt de origine latină în germană și am emis concluzia că „ne latinizăm”, în continuare, chiar și atunci când împrumutăm din germană. Nu totdeauna, evident, dar de multe ori. Concluzia aceasta este valabilă și o susțin în continuare fără să-mi fie teamă că greșesc. M-am pripit însă când am afirmat că ''șurub'' este un cuvânt germanic, fără să investighez până la capăt cazul. Cum s-a întâmplat? Întâi de toate am scris pur și simplu că e germanic, bizuindu-mă pe impresia lăsată de structura fonetică a cuvântului care părea să nu aibă vreun corespondent în latină. Știam din experiență că nu e corect să te bazezi pe impresii în nicio știință, și atunci, înainte de a trimite articolul spre publicare, am verificat informația. Prima dată în ''Deutsches Wörterbuch'' (33 de volume), opera monumentală a Fraților Grimm de acum un secol și jumătate; aici, ipoteza mea a fost confirmată: autorii indică drept etimon nordicul vechi ''skrufa'' și înregistrează descendenții acestuia și în alte limbi germanice: în suedeză — ''skruf'', în daneză — ''skrue'', în engleza veche — ''scrue'' (azi ''screw'') și, bineînțeles, în germana actuală — ''Schraube'' (dialectal ''Schrube''). Un ultim argument mi s-a părut a fi irecuzabil: dicționarul lui ''Littré'' (''Dictionnaire de la langue frangaise'', 1863) confirmă originea germanică a fr. vechi ''escroue'' devenit ''escrou'', apoi ''écrou''. Un amănunt din dicționar mi-a dat însă de gândit: ''Littré'' menționează la acest articol corespondentul italian al lui ''écrou'', care este ''scrofola''. Detaliul m-a trimis imediat la un posibil etimon latin — ''scrofa''. Fr. ''écrou'' este îndepărtat fonetic de lat. ''scrofa'', dar numai aparent, pentru că sunt destule exemple care confirmă direcția acestei evoluții fonetice: lat. ''scribere'' > fr. ''écrire'', lat. ''scrinium'' > fr. ''écrin'' „scrin”. Nu este deloc greu acum să înțelegem că ''scr''- din latină a devenit ''écr''- în franceză. ''Dicționarul etimologic al limbii latine'' al lui Ernout și Meillet din 1932 confirmă această etimologie și citează o propoziție din latina medievală care aduce lămuriri suplimentare: „À basse époque apparaît une forme ''scroba porca quae generavit'' [...] influencée par ''scrobis'', la truie étant considérée comme « la fouilleuse » ce qui explique le sens de ''scrofa'' (''scrōba'') « écrou ».”

Cred că ați observat cât de curioasă este terminologia „înșurubării” tehnice în românește: ea se bazează adesea pe analogii și aluzii sexuale. Electricianul meu, când mi-a cuplat aparatele din casă la sursa energetică, vorbea de „moș” și „babă”. Informaticianul care mi-a instalat routerul wireless a întinerit un pic cuplul vorbind de „tată” și „mamă”. În maghiară, ''anya'' = mamă, iar ''csvar'' = șurub. Perechea șurubului e ''anyacsvar'' = mamășurub, cum ar veni. Nemții am înțeles că-i zic ''Mutter'' piuliței gata pregătite pentru înfiletarea unui ''Feder'' = arc, resort. La englezi, membrii perechii sunt ''male'' și ''female''. Dar cel mai interesant este în franceză, unde piulița este ''écrou'', adică, etimologic vorbind: ''scroafă'', cum s-a văzut mai sus. ''Dicționarul tezaur informatizat al limbii franceze'' (''Trésor de la langue frangaise informatisé'') ne explică metamorfoza: în latina medievală ''scrofa'' a devenit ''piuliță'' în baza unei „comparaison vulgaire” cu monta porcină. În franceză, „moșul” sau, dacă vreți „tata”, e ''vis'', adică ''șurub''. Cuvântul provine din latinescul ''vitis'' care desemna vrejul viței-de-vie. Acesta penetrează desișul vegetativ prin răsucire, de unde analogia cu înșurubarea e gata. M-am întrebat totuși de ce au ales francezii, din diversitatea faunei domestice, tocmai ''scroafa''. Că n-au ales ''pisica'', am înțeles, în franceză cuvântul e masculin — ''le chat'', ''oaia'' așijderea — ''le mouton'', ''găina'' (doamne ferește!), dar mai aveau atâtea altele, ''capră'' de pildă — ''une chevre'' sau ''gâscă'' — ''une oie'' etc. M-am tot gândit și în cele din urmă am renunțat, punând transferul metaforic pe seama întâmplării. Norocul (este atât de necesar câteodată!) a fost un cititor<ref name=”ftn1”> E vorba de cititorul meu fidel, loan Barbura din Arad''.'' Dacă lingviștii de mâine vor confirma etimologia propusă, îi rog să-i atribuie domniei sale paternitatea descoperirii. De data aceasta contrazicem dreptul roman (''pater semper incertus'') și decretăm în cunoștință de cauză: ''pater certus'' [''est''], domnule avocat.</ref> care m-a luminat, ajutându-mă să dezleg enigma până la capăt. Trăitor în copilărie la țară, acesta (cititorul) era vecin cu tehnicianul veterinar al comunei, care deținea un vier de rasă. Sătenii veneau cu scroafele lor la montă „pentru o reproducție de calitate”... Copilului curios, cum era, pesemne, cititorul meu, nu i-a fost prea greu să observe un amănunt anatomic: „bărbăția” vierului are forma elicoidală, de burghiu care se „înșurubează”, acolo unde are el misiunea s-o facă, asemenea sfredelului din lada de scule din atelierul tatălui său<ref name=”ftn2”> Și coada o are „în sfredel”: „Porcii… cu coada ''sfredel'' și cu râtul în jos, ronțăiau ghinda” (Delavrancea) sau: „Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț / Purceluși cu coada ''sfredel'' și cu bețe-n loc de labă” (Eminescu). V. exemplele din DLRLC ''s.v. sfredel''.</ref>. Vorba poetului: „Nu e carte să înveți / Ca viața s-aibă preț —/ Ci trăiește, chinuiește / și de toate pătimește / și-ai s-auzi cum iarba crește.”

Chiar având la îndemână toate aceste informații care fac lumină în evoluția sensurilor, este greu de decis ce a fost mai întâi: vechiul nordic ''skrufa'', cum credeau Frații Grimm și Littré, sau vechiul lat. ''scroba'', din dicționarul etimologic Ernout-Meillet. După cum au evoluat sensurile, s-ar părea că totuși elementul latin a fost primordial<ref name=”ftn3”> Profesorul Dorin Urițescu de la Universitatea din Toronto, lingvist ''nec plus ultra'', pe care l-am consultant asupra chestiunii, mi-a scris un mail prin care confirmă prioritatea latinei. Îmi și trimite proba: „From Middle High German ''Schrūbe'', from Medieval Latin ''scrōba'' (9th cent.), blend of ''scrobis'' ‘cavity, pit’ and ''scrōfa'' ‘screw’ (compare Occitan ''escrofa'' ‘screw nut’, French ''écrou'' ‘id.’). Irregular ''-f'' in Luxembourgian / Swabian ''Schrauf'' and Swiss ''Schruuf''”. V. http://www.wordsense.eu/scrobis/</ref>. Dacă e așa, înseamnă că am greșit când am susținut că ''Schraube'' (dialectal ''Schrube'') ar fi un cuvânt pur germanic. ''Șurubul'' și ''șurubelnița'' se vor fi „''înșurubat''” ele în română venind din Germania, ''scroafa'' e însă din latină.

----
<references/>

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|șurub, scroafă, șurubelniță}}

Articol/Ionel Funeriu/pișcot și servus

2020-03-20T15:30:47Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Când scriu, nu încerc să fiu patriot. Patriotismul n-are ce căuta în știință. Nu mă laud cu latinitatea românei cum ați putea înțelege când îmi citiți articolele. Pur și simplu cred că filonul latin este foarte puternic în Europa, iar noi, românii, continuăm să ne latinizăm, chiar și atunci când împrumutăm cuvinte din limbi care nu sunt de origine latină. Am comentat până acum câteva neologisme românești provenite din germană (''claviatură'', ''matriță'', ''ventil'') și din engleză (''computer'', ''manager'', ''mass-media'') a căror origine mai îndepărtată este latinească. Relațiile comerciale și culturale dintre popoarele Europei au apropiat între ele și limbile vorbite de aceste popoare. Urmărind îndeaproape destinul unor cuvinte, constatăm că latinizarea continuă și atunci când împrumutăm din maghiară, o limbă atât de diferită — și ca origine, și ca structură gramaticală — de celelalte limbi europene.

PIȘCOT

În română, ''pișcotul'' este un „produs de patiserie obținut prin coacere”. Termenul este preluat din magh. ''piskóta'', zice DEX-ul. Dacă descindem însă în istoria cuvântului, ajungem tot la limba latină, unde ''bis'' = de două ori, iar ''coctus'' = copt (din ''coquo'', ''coquere'', ''coxi'', ''coctum''). Verbul acesta a lăsat urmași în limbile romanice: fr. ''cuire'' (part. ''cuit''), it. ''cuocere'' (part. ''cotto''), port. ''cozer'' (part. ''cozido''), sp. ''cocer'' (part. ''cocido''). Din ''bis'' + ''cuit'' franceza a obținut compusul ''biscuit<ref name=”ftn1”>^{ }Neologismul ''biscuit'' a fost importat din franceză (cf. DEX, s.v.). Alexandru Odobescu îl va folosi în ''Prandiulu academicu,'' ironizând excesele latiniste: „''biscote'' lactantia glaciate”, adică ''biscuiți'' (''pișcoturi'') cu înghețată de lapte. (Cf. ''infra'', p. 251 și urm.)</ref>, ceea ce, etimologic vorbind, înseamnă „copt de două ori”. Produsul de patiserie s-a răspândit în Europa și, odată cu el, și cuvântul compus. Din franceză, termenul a fost preluat de germ. ''Biskot'', de unde a ajuns în magh. ''piskóta'', apoi în rom. ''pișcot''. În româna literară, cuvântul este de genul neutru (''pișcot'', ''pișcoturi''), ceea ce mă face să pun la îndoială proveniența lui maghiară în româna cultă. ''Pișcotul'' nostru pare a fi, mai degrabă, urmașul germ. ''Biskot'', cuvânt care, încheindu-se în consoană, îl explică mult mai bine. În graiurile ardelenești însă substantivul este feminin: ''pișcotă'' (pl. ''pișcoate''), ceea ce e mai aproape de magh. ''piskóta'', perceput de români ca fiind un feminin, din moment ce se termină în -''a''. Dar, oricum ar fi, totul pleacă de la ''cuptorul'' (*''coctorium''<ref name=”ftn2”> Asteriscul [*] din fața cuvântului avertizează că lat. ''coctorium'' nu este atestat în documente latinești. El a fost reconstituit (dedus) de savanți, plecând de la ''coctor'' = cel care coace, bucătar, coroborat cu rom. ''cuptor''. ''Cuptor'' în latină era ''fornus'', de unde fr. ''four'', it. ''forno'', sp. și port. ''horno''. ''Furnal'' este în română neologism, din fr. ''fourneau''.</ref>) latin unde ''s-a copt'' de două ori aluatul (''coca'').

SERVUS

''Servus'' este o formulă de salut cunoscută, în toată Europa Centrală. DEX-ul indică drept etimon germ. ''Servus''. Așa o fi, dar eu cred că, în Transilvania cel puțin, cuvântul a fost preluat mai degrabă din magh. ''szervusz''. Știu din experiență că această formulă de salut era cu deosebire răspândită în rândul populației maghiare cu care românii au avut contacte mai multe și mai puternice decât cu germanii. Mai știu că, atunci când salutul se adresa mai multor persoane, maghiarii spuneau ''szervusztok'', formulă preluată de mulți români în varianta populară ''serbustoc''. Din nou, oricum ar fi rostit, termenul este până la urmă latinesc. ''Sum servus tuum'' = sunt sclavul tău ziceau romanii, atunci când se întâlneau, în semn de respect, nu de slugărnicie.

P.S. Din ''servus'' româna l-a moștenit pe ''șerb'' (cf. ''șerbie'', ''Șerban'', ''Șerbănescu'', ''Șerbănoiu''), dar l-a și împrumutat: ''a servi'' și familia sa (''servantă, serviabil, serviciu<ref name=”ftn3”> ''Serviciu'' (popular ''servici'') are două sensuri în românește: „slujbă, job” și „lovitura care pune în joc mingea de tenis”. Lingvistul franco-elvețian Jules Gilliéron zicea că omonimia este o boală a limbii (''patologie de la langue''). O întâmplare de acum vreo 30 de ani îi confirmă teoria… La Universitatea de Vest din Timișoara mișuna „un securist de omenie” care avea în fișa postului „tenis cu universitarii”. Era dotat ăsta cu o palmă cât pagaia lui Patzaichin. Câțiva dintre colegii mei, împătimiți de tenis, jucau cu el, profitând de faptul că „avea pile” la diverse cluburi sportive inaccesibile oamenilor de rând. Făceau glume, râdeau împreună, dar toți se fereau de subiecte sensibile: aluzii politice, bancuri etc., până într-o zi. Într-un meci cu V.M., pălește securistul nostru un ''smash'' de-l îngheață pe bietul V. Acesta uită de toate tabuurile politico-ideologice, își privește neputincios racheta și exclamă îngrozit: „dumneavoastră dați aici ca la ''servici''!”. O clipă au înlemnit cu toții, apoi au izbucnit în râs ca în povestea cu împăratul gol. În mai puțin de două ore (fără ''facebook'') toată universitatea a aflat întâmplarea.</ref>'', servietă, servitor'', ''servitute'', ''șervețel'').

P.P.S. Azi tinerii nu-și mai spun ''servus'', ci își zic ''ciao''. Acest cuvânt este din italiană, unde provine din lat. ''sclavus''.

----
<references/>

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|pișcot, servus, latinitate, biscuit, ciao, serviciu}}

Articol/Ionel Funeriu/hiperurbanism

2020-03-20T15:28:29Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

„Mai mult decât orășenesc” ar fi, etimologic vorbind, sensul acestui cuvânt greco-latin (gr. ''hyper'' „mai mult” + lat. ''urbs'' „oraș”). În limbă e ca la chimie. Combini clorul cu sodiul și obții ''clorura de sodiu'' (''sarea''), o substanță nouă cu însușiri proprii, altele decât suma însușirilor celor două elemente din care a rezultat. Tot astfel, ''hiperurban'' nu însemnă „mai mult decât orășean”, ci cu totul altceva, dar asta se va vedea mai jos.

Oamenii încearcă să-și adapteze exprimarea în funcție de împrejurările în care se află. Într-un fel vorbești la Universitate și cu totul altfel la piață, acasă în familie sau pe stradă. Există destui oameni care nu-și adaptează frazarea la circumstanțele în care se găsesc; și mai sunt dintre aceia care vor să-și impresioneze partenerul de dialog cu o exprimare elevată, dar cu totul nepotrivită. Pe aceștia din urmă înțelepciunea populară îi sancționează fără milă: „ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul”. Dar cei mai mulți doresc doar să se exprime corect, însă n-au pregătirea necesară s-o facă. Și atunci cad în păcatul ce se cheamă ''hiperurbanism''.

1. În graiurile din Moldova și din unele părți ale Banatului și ale Ardealului ''p'' + ''i'' din ''picior'' și din ''pită'' se pronunță ''chi'': ''chicior'', ''chită''. Fenomenul acesta a fost botezat de lingviști ''palatalizare'', pentru că atunci când zici ''chi'' limba se apropie de „cerul gurii”, adică de zona ''palatală''. Există însă cuvinte cum ar fi ''chiftea'' (din tc. ''köfte''), unde ''chi''-ul inițial este natural, ca-n limba de origine, și atunci corect ar fi să-l rostești ca atare. Necunoscându-i originea, vorbitorii caută să restabilească o prezumtivă formă corectă și zic: ''piftea'', ceea ce-i greșit. Chestiunea este că ''piftea'' s-a generalizat în Moldova și atunci, dacă zici ''chiftea'', ești inclus în categoria ignoranților care rostesc ''chiatră'' în loc de ''piatră'' și ''chită'' în loc de ''pită''. Așa că aveți grijă cum solicitați ''chifteaua'' la vreo cârciumă de pe-acolo…

2. În copilăria mea, la țară, mă vizitează doi veri din Timișoara. Să tot fi avut ei vreo 15-l6 ani. Într-una din zile, o vecină cam de vârsta lor îi invită la masă. Văzând ea că nu prea se îndeamnă aceștia la pâine, mă trezesc că-i îmbie amabil: „mâncați ''pite'', numai acuma a scos-o mama din cuptor”. Mi-a ramas în memorie ciudatul cuvânt ''pite'' și a trebuit să treacă multă vreme până să înțeleg ce-i cu el. În sat, oamenii ziceau ''pă'' în loc de ''pe'' (ca domnul Pleșu) și ''brață'' în loc de ''brațe'' (cum rostea probabil și Eminescu, din moment ce-l pune în rimă cu ''față''). Vecina mea, nu prea cultivată, dar cu un oarecare simț al limbii, a tras concluzia că e ''urban'' să-l înlocuiești pe ''ă'' cu ''e'' și a extins regula și acolo unde ea nu are de ce să se aplice, la neaoșul ''pită''. A vrut să fie corectă și a fost mai mult decât corectă, adică ''hipercorectă''. A vrut să fie ''urbană'' și a ajuns să fie chiar mai mult, adică ''hiperurbană''.

3. Într-o excelentă teză de doctorat despre aspectele documentare ale scrierilor lui Slavici, profesoara Adela Gorcea descoperă un alt caz de ''hiperurbanism''. Numele satului ''Măderat'', din zona în care a trăit scriitorul, provine din magh. ''Magyarad'', ceea ce înseamnă că forma corectă ar fi ''Măgerat'' sau ''Măghierat'', așa cum se rostește, cu mici ezitări, în graiul local și cum, de altfel, îl găsim de mai multe ori la Slavici (''Maghierat''). După întâiul război, administrația română — înlocuind-o pe cea maghiară — s-a lăsat înșelată de faptul că în partea locului se zice: „''ge'' un''ge'' viñi” în loc de literarul: „''de'' un''de'' vii” și atunci l-a schimbat pe ''ge'' în ''de'', acolo unde nu este cazul, cu convingerea că astfel restabilește forma (pronunția) corectă a localității.

Nu-mi rămăne acum decât să reproduc din DEX definiția ''hiperurbanismului'', deși poate că exemplele mele l-au explicat singure: „Fenomen care constă în crearea unor variante fonetice, forme gramaticale, accentuări sau grafii necorecte, datorită intenției vorbitorului de a evita o exprimare sau o grafie presupusă neliterară.”

P.S. Un sinonim pentru ''hiperurbanism'' este ''hipercorectitudine'', termen, acesta din urmă, preferat de manualele școlare de limba română.

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|hiperurbanism, hipercorectitudine, chiftea}}

Articol/Ionel Funeriu/germanisme

2020-03-20T15:26:47Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

''Für G.G. Neamțu, den Großmeister der rumänischen Grammatik''

Un cititor, altfel bine intenționat, inginer de meserie, m-a întrebat dacă nu m-am grăbit când am afirmat că româna continuă procesul de reromanizare început în secolul al XVIII-lea, chiar și atunci când împrumută din limbi neromanice. Cu împrumuturile din engleză era lămurit: citise undeva că, dintre toate limbile germanice, engleza conține cele mai multe cuvinte provenind din latină. Era însă rezervat când a venit vorba de unele limbi slave și de germană. Mi-a spus: „atunci când ați scris despre ''manufactură'' că provine din germ. ''Manufaktur'', ați tras concluzia că, din moment ce recunoaștem aici pe lat. ''manus'', reromanizarea continuă și prin împrumuturile nemțești”. Considera că e prea subțire argumentul meu și cam nesemnificativ. Ce mai încoace și încolo, era convins că m-am pripit cu concluzia asta. Mi-a oferit imediat câteva exemple de cuvinte românești din domeniul tehnic, provenite din germană, care, credea el, n-au nimic comun cu latina: ''claviatură'', ''maistru'', ''matriță'', ''șurub'', ''ventil''. Mi-am asumat critica cu atât mai mult cu cât interlocutorul meu era delicat și de bună-credință: aproape se scuza că a îndrăznit... Mă simt dator totuși cu o precizare: n-am spus niciodată că ''toate'' cuvintele de origine germană „latinizează”, ci doar că ''și prin asemenea împrumuturi se întâmplă să sporim zestrea latină''. Dacă n-am fost destul de clar, îmi pare rău și fac acum amendamentul necesar.

Să ne întoarcem atent la cuvintele inginerului nostru, nu înainte de a înțelege că legăturile dintre cuvinte, în periplul lor de la o limbă la alta, sunt întortocheate și greu sesizabile.

CLAVIATURĂ

Este nevoie să coborâm în istoria germ. ''Klaviatur'', ca să ne dăm seama că este rudă îndepărtată cu lat. ''clavis'', ac. ''clavem'' = zăvor, cheie, de unde și cuvintele vechi românești ''cheie'', ''a închide'' și ''a deschide'', ''a încheia'', precum și neologismele: ''clauză'', ''include'' și ''exclude'', ''a claustra'', ''concluzie'', ''recluziune''. Ce să mai zicem de ''conclav'' care, etimologic vorbind, e locul unde se iau decizii importante și se urzesc uneltiri sub taina ''cheii'' sau de osul în formă de ''cheie'' căruia îi zicem ''claviculă'' „cheiță” sau de... ''closetul'' care, teoretic cel puțin, ar trebui prevăzut cu o ''cheie''.

''Clavirul'' e un instrument muzical cu clape care, important din Germania, a pătruns mai întâi în Transilvania, apoi în Țările Române. Astăzi îi spunem ''pian''. Ambele cuvinte sunt împrumutate din limba țării de origine (''Klavier'' și Pian). ''Clavir'' e pe cale de dispariție din vorbirea cotidiană. Poezia ni-l ține în viață, pentru că rigorile prozodice nu permit substituiri sinonimice: ''pian'' n-ar rima cu ''cimitir'' în ''Nevroze''-le lui Bacovia, d.e.:

Afară ninge prăpădind,

Iubita cântă la ''clavir'' –

Și târgul stă întunecat,

De parcă ninge-n ''cimitir''.

maistrU

Germ. ''Meister'' provine am lat. ''magister'' = mai marele, căpetenia unei comunități, care a ajuns apoi să însemne „cel mai priceput dintre meseriași”. Ideea de „mare” se recunoaște în toată familia urmașilor lui ''magnus'': ''magnat'', ''maior'', ''maestru'' și ''măiestru'', ''major'', ''maxim'', ''magnific'', ''magistrat'', ''majuscul'', ''meșter'', ''maiestate''. Până și ''metresa'' (fr. ''maîtresse'') e... „mare”, ne-o spune Minulescu: „Căci amanta pentru rege e mai mult ca o Regină”.

MATRIȚĂ

Germ. ''Matrize'' este tot latinesc, sporind în românește familia lui ''mater'' (mamă), fiind rudă bună cu ''materie'', ''matern'', ''maternitate'', ''maternal'', ''cumătră'' (''con'' + ''mater'') și, oricât ar părea de surprinzător, cu mătreață.

ȘURUB

Iată, în sfârșit, un cuvânt ale cărui origini nu sunt latinești<ref name=”ftn1”> Așa am crezut la data când am redactat articolul. Adâncind investigațiile mi-am revizuit opinia (cf. ''infra'', p. 226 și urm.)</ref>.

VENTIL

Originea germ. ''Ventil'' o găsim în lat. ''ventus''. Familia lui ''vânt'' (''vântoase'', ''a se vântura'', ''a se zvânta'', apoi neologismele: ''ventuză'', ''paravan'', ''evantai'') sporește cu acest germanism care, până la urmă, tot de la Roma vine.

''Precizare importantă'': a fost o întâmplare că patru din cele cinci cuvinte rostite de inginerul nostru au fost latinești și unul singur pur germanic. N-aș vrea să se tragă de aici concluzia că aceasta este proporția reală când vorbim de neologisme din germană. Din comentariul meu aș vrea să se înțeleagă doar că româna își poate spori latinitatea și atunci când împrumută din germană. Atât și nimic mai mult!

----
<references/>

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|germanism, claviatură, maistru, matriță, șurub, ventil, împrumut, etimologie}}

Articol/Ionel Funeriu/computer

2020-03-17T12:07:20Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

''Ceterum censeo Carthaginem esse delendam'' — „iarăși mă încăpățânez să spun că trebuie să distrugem Cartagina”, cam așa ar suna, într-o traducere mai liberă, cuvintele cu care Cato cel Bătrân (234-l49 î.H.) își începea intervențiile în Senatul roman. Insistența cu care rostea aceste cuvinte izvora din exasperarea pe care care o trăia constatând că senatorii nu sunt conștienți de imensul pericol pe care îl reprezenta cetatea Cartaginei pentru Roma.

Peste multe secole, la noi, Constantin Noica își îndemna discipolii să-și susțină convingerile stăruitor și ferm, încredințat că: „nu numai linear și progresiv se gândește valabil. Poate niciodată linear, ci în spirală, în burghiu, ca într-un act de sondaj. Știi de la început un lucru, și-l spui ''de mai multe ori'', îl spui neîncetat sub altă formă — până se spune singur”.

Cuvintele acestea mi-au venit în minte în timp ce urmăream pe YouTube elucubrațiile unor pretinși savanți care susțineau că româna este limba vechilor daci, că însăși latina descinde din limba dacă și alte bazaconii de acest fel. Revolta mea creștea văzând pe forum câți adepți au câștigat ipochimenii și câți oameni fără nicio pregătire lingvistică le-au sărit în ajutor cu cele mai absurde argumente; asta în timp ce savanți de notorietate, lexicografi prestigioși, etimologi renumiți și ziariști onești erau atacați cu injurii imunde din arsenalul extremismului dintotdeauna. Și atunci am înțeles că trebuie să stăruim, cu riscul să enervăm ori să plictisim, asupra unor adevăruri cardinale, să le exprimăm franc și să le susținem cu argumente ori de câte ori avem ocazia, așa cum ne-au învățat iluștrii predecesori.

Azi voi insista, urmând sfatul lui Noica, asupra faptului că latina ajunge la noi și cu „ajutorul” englezei. Și cum aș putea fi mai convingător altfel decât vorbind despre ''computerul'' nostru cel de toate zilele. Termenul provine din omograful englez: ''computer'' și s-a instalat în limbă odată cu introducerea obiectului ca atare. Nu însă dintr-odată. La început i s-a spus ''calculator'', un derivat din ''a calcula''. Recunoaștem în structura internă a acestuia rădăcina ''calc-'', pe care o regăsim în lat. ''calculus'' = pietricică. Cum vechile instrumente de socotit romane se foloseau de niște pietricele înșirate pe ață, nu-i greu de reconstituit legătura pe care fantezia vorbitorilor a stabilit-o între ''socoteală'' și ''piatră''.

În românește, recunoaștem aceeași rădăcină în neologismele ''calciu'' (elementul chimic), ''calcar'' (roca), ''calcul'' (renal sau biliar) și ''calcul'' (socoteală). Încet, dar sigur, cuvântul ''calculator'' pierde teren în favoarea lui ''computer''. Explicații ar fi multe, important este însă să înțelegem că principalul motiv stă în faptul că așa i se spune în engleza din SUA, acolo unde, în Silicon Valley, este centrul informaticii mondiale. E adevărat că multe computere și accesorii sunt importate din China și alte țări asiatice, dar nu trebuie să uităm că, pentru a putea fi vândute în lume, ele sunt inscripționate în engleză.

Etimologic, originea ''computerului'' american este tot în latină, unde verbul ''computare'' înseamnă „a socoti”. Deși franceza a moștenit verbul latin (''compter''), limba literară l-a respins pe ''computer'', temperând invazia anglicismelor. Și atunci i-a spus ''ordinateur'', idee preluată și de spaniolă: ''ordinador''. În schimb, italienii s-au consolat importând din țara de origine odată cu obiectul în sine și numele acestuia: ''computer''. Portugheza a împăcat capra cu varza, recurgând la o contaminare: ''computer'' + ''ordinador'' = ''computador''. În Basarabia am auzit spunându-i-se ''computator''.

Aflat sub auspiciile (''avis specere'') protectoare ale marilor înaintași, repet cu obstinație concluzia de ieri și de alaltăieri: ''împrumutând din engleză, nu ne îndepărtăm de latină, ci, de multe ori, ne apropiem și mai mult''.

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|computer, latină, engleză, calculator, calcula}}

Articol/Ionel Funeriu/management

2020-03-17T12:05:23Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Creierul, acest centru nervos al organismului, dirijează toate acțiunile noastre practice, punând la treabă un „instrument” intermediar care este ''mâna''. Scrie Arghezi:

Gândește mintea, zicu-mi, dar ce-ar putea să facă

Fără gândirea<ref name=”ftn1”> N-am posibilitatea să verific, poetul n-a prea lăsat manuscrise, dar îndrăznesc să cred că Arghezi a scris: „Fără ''lucrarea'' mâinii”, nu: „Fără gândirea mâinii”. Pe de altă parte, trebuie să recunosc că în toate edițiile pe care le-am consultat am găsit „gândirea mâinii”, nu „lucrarea mâinii”. Și totuși, Arghezi era imprevizibil. Editorul său, Gheorghe Pienescu, povestea odată, într-o emisiune la radio, că versul „În ''seara'' răzvrătită care vine” din ''Testament'' era în manuscris „În ''scara'' răzvrătită care vine”. Când a văzut eroarea de tipar, Arghezi s-ar fi amuzat (!?) și i-a spus: „acuma las-o așa”. Și așa a rămas.</ref> mâinii, închisă și săracă!

Așa este: cu mâna a șlefuit omul preistoric prima piatră, cu mâna a construit întâiul bordei și întâia colibă, în mâna lui a ținut frâiele cu care a strunit caii; cu mâna se ține volanul mașinii, ghidonul bicicletei, vâslele bărcii și timona vaporului; ținând în mână o baghetă magică, dirijorul armonizează sunetul instrumentelor muzicale ale orchestrei sau feluritele voci umane ale unui cor; pana, penița, apoi tocul rezervor și pixul, clapele pianului sau tastele computerului urmează comenzile date de mâna omului; cu mâna acționăm telecomanda și schimbăm canalele tv; mâna lovește, pricinuind suferințe, dar tot ea mângâie alinând sufletul...

Lat. ''manus'' este panromanic, prezent, adică, în toate limbile și dialectele romanice: fr. ''main'', it. și sp. ''mano'', port. ''mão'', rom. ''mână''. La noi, cuvântul e vechi și a dezvoltat o familie bogată: ''a mâna'', ''a mânui'', ''a înmâna'', ''a mânări'', ''mâner'', ''îndemânatic'', ''la îndemână'', ''mânecă'' și ''mânecuță''. Familia neologică este și mai bogată: ''manivela'' (fr. ''manivelle'') este o... „prelungire a mâinii”, ''manualul'' (fr. ''manuel'') este „cartea din mâna școlarilor”, adjectivul ''manual'' înseamnă „făcut de mână”, ''manualitatea'' (fr. ''manualité'', it. ''manualità'') este „însușirea de a fi îndemânatic”. Alte neologisme: ''manevră'' (fr. ''manoeuvre''), ''manierat'' și ''maniere'' (fr. ''manières''), ''manșon'' și ''manșetă'' (fr. ''manchon'', ''manchette''), ''a manipula'' și ''manipulant'' (fr. ''manipuler''), ''manșă'' (fr. ''manche''), ''manufactură'' (germ. ''Manufaktur''), ''manuscris'' (lat. ''manuscriptus''), ''manej'' (fr. ''manège''). ''La Manche'' au botezat francezii marea în formă de mânecă ce-i separă de englezi, ''Marea Mânecii'' sau ''Canalul Mânecii'' îi spunem noi copiind modelul.

Întâiul sens al verbului latinesc ''ago'', ''agere'', ''egi'', ''actum'' a fost „a pune în mișcare, a conduce”. Având un corp fonetic redus, româna l-a primit cu rezerve (a reținut doar pe ''ager'' și pe ''act''), preferând alte cuvinte cu sens asemănător: ''duco'', ''conduco'', ''facio'' > ''a duce'', ''a conduce'', ''a face''. Ne-au rămas însă de la ''ago'' multe neologisme precum: ''ager'', ''agerime'', ''agita'', ''actor'', ''agendă'', ''actual'' etc.

Când concurența acerbă din SUA i-a obligat pe întreprinzători să facă artă veritabilă din știința conducerii pentru a rezista rigorilor pieței, economiștii au simțit nevoia unui termen care să denumească această artă. Și i-au spus: ''management'' (prima atestare — 1933). Lung drum a străbătut acest cuvânt. În latină ''manum agere'' însemna „a conduce cu mâna”<nowiki>; modelul a fost copiat de italieni: </nowiki>''maneggiare'' = a trage calul ținându-l cu mâna de frâu; din italiană, a ajuns în fr. ''manège'', apoi în engl. ''to manage'' = ''to control a horse'' (atestat din 1560). Peste aproape patru secole, ''management'' a revenit glorios în limbile de la care a migrat (italiană și franceză), însă cu noul sens creat de americani. A ajuns apoi, ignorând frontierele Schengen, până în România și Bulgaria. Originea lui îndepărtată este însă, cum am văzut, în latină, așa încât mă văd obligat să reiau concluzia formulată în episodul trecut: ''apropiindu-ne de engleză, nu ne îndepărtăm de latină, ci, de multe ori, ne apropiem și mai mult''.

P.S. ''Manufactură'' a ajuns în română prin germanul ''Manufaktur'', ceea ce ne îndreptățește să extindem concluzia de mai înainte și pentru germană, pentru că recunoaștem aici două cuvinte latinești: substantivul ''manus'' și participiul ''factum'', al verbului ''facio'', ''facere'', ''feci'', ''factum''.

P.P.S. Când vorbim, uităm adesea originea cuvintelor. Azi am auzit la tv că Lionel Messi e mai ''îndemânatic'' decât Cristiano Ronaldo! Așa o fi, atât numai că ei sunt fotbaliști, nu handbaliști.

----
<references/>

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|management, latină, engleză, îndemânare}}

Articol/Ionel Funeriu/mass-media

2020-03-17T12:02:40Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Dacă deschidem un dicționar românesc la cuvântul ''algebră'', aflăm că acesta provine din fr. ''algèbre''. Căutându-l într-un dicționar franțuzesc, vedem că acolo e indicat etimonul arab ''al-ğabr'', iar dacă cercetăm un dicționar arab, cine știe ce mai putem găsi? Cuvintele circulă de la o limbă la alta asemenea trenurilor, de la o gară la alta. Așa cum un impiegat notează în foaia lui de parcurs ultima stație înainte de a ajunge trenul în gara sa, tot așa și dicționarele înregistrează doar ultima haltă a unui cuvânt înainte de a ajunge în limba pe care o definește lexicografic.

Cuvântul ''mass-media ''a fost introdus în circulație de americani, care i-au acordat semnificația cunoscută: „ansamblul mijloacelor de informare a maselor”. Chiar dacă engleza a asamblat două cuvinte latinești: ''medium'' = mijloc și ''massa'' = masă (pl. ''mase''), dicționarele românești nu marchează acest fapt și se mulțumesc cu indicația etimologică: ''cuvânt englezesc''. Judecând însă lucrurile dintr-o perspectivă istorică mai largă, putem susține, împotriva indicației din dicționare, că avem aici două cuvinte get-beget latinești. Și cine ne-ar putea contrazice? Tema a fost „dezbătută” într-un mod foarte original cu ani în urmă, să tot fie vreo zece... Mă aflam invitat la un simpozion național de jurnalism organizat la Cluj-Napoca de cordialul profesor Ilie Rad. La deschiderea lucrărilor, am fost onorați de prezența președintelui Universității, Andrei Marga, secondat de adjunctul său, rectorul Nicolae Bocșan. Invitat de onoare al acestei întruniri era cunoscutul scriitor și publicist George Pruteanu. Chiar în timpul desfășurării ceremonialului de deschidere, am asistat la o polemică „submersă”: în discursul inaugural, domnul Marga relua ori de câte ori putea, și mi s-a părut că făcea în așa fel încât să poată cât mai des, cuvântul ''mass-media'', pronunțându-l, cu pedagogie, ''mesmidia'', asta ca să înțelegem și noi, muritorii din sală, că vorba-i englezească (mă rog, americănească). Domnul Pruteanu ședea la prezidiu alături de oratorul nostru și, de fiecare dată când îi ajungea la ureche vorba asta șoadă, afișa o grimasă lirică abia perceptibilă. Îi vine rândul la cuvânt și constat că face și el eforturi să zică ''mass-media'' cât de des. Atât numai că de fiecare dată, înainte de a pronunța cuvântul, își suspenda o clipă vocea și articula apoi cu dicție profesorală: ''masmedia''. Spre sfârșitul alocuțiunii, ultima dată când a rostit cuvântul, a adăugat șoptit, așa, ''en passant'': „n-am ce face, e latinesc”!

Sunt sigur că așteptați să vă spun cine a avut dreptate; din păcate o să vă dezamăgesc îngăimând o frază absurdă: „amândoi au avut dreptate, dar eu cred că Pruteanu a avut dreptate”. Aceasta pentru că noi, românii, am preluat cuvântul gata construit și l-am adaptat cum am putut: unii pronunțând ''masmedia'', urmându-i pe romani, alții ''mesmidia'', imitându-i pe anglo-americani. Fiind mai apropiată de sistemul fonetic românesc, varianta ''masmedia'' a fost preferată de vorbitori (statistica o arată), așa încât dau credit uzului și, implicit, lui Pruteanu.

În cazul acestui neologism, apare o dificultate majoră privind acordul gramatical. Terminându-se în -''a'', cuvântul ''media'' are formă de feminin singular. Cei mai mulți dintre vorbitori îl asimilează ca atare, înseriindu-l alături de substantive ca ''masa'', ''casa'', ''lumina'' și celelalte asemenea. Aceștia vor fi contrariați să citească ori să audă propoziții de felul: „''mass-media'' vor fi prezente la conferința de presă a președintelui”. Evident că lor li se pare corectă propoziția „''mass-media'' va fi prezentă...”. Pe de altă parte, există destui vorbitori care știu că lat. ''media'' = mijloace este un plural al substantivului neutru ''medium'' (neutrele latinești fac pluralul în -''a''). Și atunci vor susține acordul cu pluralul din prima variantă. Contradicția pare a fi ireconciliabilă, pentru că nu poate fi găsită o soluție care să mulțumească pe toată lumea. Dicționarele și lucrările normative trebuie totuși să hotărască chiar în absența unor argumente științifice irecuzabile. Și atunci cel mai bine ar fi să dăm credit ''uzului'' majoritar, așa cum ne-a învățat poetul latin Horatius acum 2000 de ani și mai bine<ref name=”ftn1”> Ideea a fost prinsă în versuri acum 2000 de ani de Horatius în ''Epistula ad Pisones'' (''Epistola către Pisoni''):

Multa renascentur quae iam cecidere, cadentque

quae nunc sunt in honore vocabula, (''si volet usus'',

quem penes arbitrium est et ius et norma loquendi.)

în românește de Ionel Marinescu:

Multe cuvinte căzute-or renaște și iar au să cadă

Cele ce-s în prețuire acum, ''dacă astfel vrea uzul'',

El, cel puternic, mereu îndreptar, călăuză a vorbirii.

Citatul e reluat – ca argument – într-o polemică lingvistică (V. ''infra'', p. 276).</ref><nowiki>; de altfel, aceasta a și fost până la urmă poziția celei mai importante lucră</nowiki>ri normative românești, DOOM-ul din 2005, care a impus forma de feminin singular<ref name=”ftn2”> Că decizia DOOM-ului este de bun simț stă mărturie felul în care a fost asimilat un alt neutru latinesc, ''errata'', tot un neologism, dar mai… vechi, care s-a instalat în română încă acum două secole; deși în latinește ''errata'' este pluralul neutrului ''erratum'', în românește este utilizat întotdeauna la singular. Niciun român, nici chiar dintre aceia care știu că în latină ''errata'' este un plural, nu cred că va fi atât de pedant încât să formuleze o propoziție ca aceasta: „cartea se încheie cu niște… ''erata''”. Nu este atunci cât se poate de firesc ca neologismul mai recent, ''mass-media'', să urmeze sănătoasa tradiție și să fie asimilat femininului singular?</ref>.

Dar mult mai importantă este o altă concluzie pe care o putem formula în încheierea acestui articol. Anume că, dacă ne raportăm la istoricul cuvântului și la circulația sa în toată lumea, avem dovada vigurozității filonului roman: ''continuăm și azi după atâtea secole să ne latinizăm până și atunci când împrumutăm de la un neam germanic, precum englezii''. Cu alte cuvinte, apropiindu-ne de engleză, nu ne îndepărtăm de latină, ci, de multe ori, ne apropiem și mai mult.

P.S. Adaptarea neologismului ''mass-media'' ridică încă multe probleme, care nu pot fi epuizate într-un articol ca acesta. Cine dorește să se documenteze temeinic asupra chestiunii găsește informații excelent prezentate și profesionist dezbătute într-un studiu al Rodicăi Zafiu accesibil ''online'', la adresa: http://www.romlit.ro/mass-media.

----
<references/>

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|mass-media, latină, engleză, erată}}

Articol/Ionel Funeriu/făcliile latine

2020-03-17T12:01:08Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

În anul 274, împăratul Aurelian a retras armata și administrația romană din Dacia. Populația sedentară a pierdut astfel, pentru multă vreme, contactul cu Roma și cu vestul european în general. Izolarea geografică, economică și comercială — ca să nu mai vorbim de cea culturală — a antrenat ruperea relațiilor cu limbile neolatine în formare precum franceza, italiana ș.c.l. Timp de aproape 16 veacuri, cuvintele nou intrate în limba noastră soseau din limbile popoarelor vecine: de la slavi, greci, maghiari, turci. Prin adoptarea ritului ortodox — confesiune a cărei limbă de cult nu era latina, ca la catolici, ci slavona —, ne-am îndepărtat și mai mult de lumea neoromanică. Ca să descopere singur că „de la Râm ne tragem”, un cronicar precum Grigore Ureche a trebuit să studieze în Polonia, o țară slavă, dar catolică, unde învățământul și cultul creștin se oficiau în latină. Și nici nu îi va fi fost prea greu să observe, învățând latinește, că ''râmlenii'' (adică romanii) ziceau: ''panem'', ''gallina'', ''carnem'', ''mulier'', iar'' ''moldovenii lui de acasă: ''pâine'', ''găină'', ''carne'', ''muiere''...

Începând de prin secolul al XVIII-lea, tot mai mulți tineri români merg la studii în vestul Europei. Întorși în țară, aduc cu ei o sumedenie de neologisme, cele mai multe din franceză, întrucât pe vremea aceea franceza era limba dominantă pe continent. Româna își redescoperă astfel, treptat, vocația neolatină și începe să împingă la marginea vocabularului său cuvintele neromanice cu iz oriental. De-a lungul vremii, concurența sinonimică a dat câștig de cauză, mai mereu, lexicului romanic. Să se compare: ''belea'', ''dugheană'', ''han'', ''hatâr'', din turcește, cu: ''ghinion'', ''magazin'', ''hotel'', ''favoare'' (fr. ''guignon'', ''magasin'', ''hôtel'', ''faveur'') sau ''a firitisi'', din grecește, cu ''a felicita'' (fr. ''féliciter'') ori ''polcovnic'', din rusește, cu ''colonel'' (fr. ''colonel'') și atâtea altele. Mai mult, neologismele de origine franceză au fost înnobilate de vorbitori cu valori meliorative în mare parte datorită prestigiului cultural al acestei limbi, pe când cuvintele de proveniență turcă sau neogreacă au acumulat note peiorative, ca reflex al repugnanței față de împilarea turco-fanariotă. Mai totdeauna, relațiile cu francezii s-au dezvoltat în spirit elevat și amiabil, de natură preponderent culturală. Atitudinea vorbitorilor a fost, în consecință, prietenoasă față de neologismul francez care a dobândit astfel o aură de noblețe și rafinament. Nu-i de mirare atunci că, odată adoptat, acesta câștigă lupta pentru supraviețuire cu adversarul nelatin, iar româna — redescoperindu-și treptat consangvinitatea — se apropie din ce în ce mai mult de lumea romanică.

Influența franceza asupra lexicului neologic românesc a scăzut simțitor azi, când hegemonia mondială a englezei este atât de evidentă<ref name=”ftn1”> Se adeverește, iată, premoniția lui Costache Negruzzi de acum aproape 200 de ani: „Am fost pe rând turcomani, grecomani sau Domnul știe ce încă; acum, din mila lui Dumnezeu, suntem franțezomani; poate curând vom trece și Manha, în vreun balon aerostatic, și atunci ne vei vedea anglomani”. (V. ''Păcatele tinerețelor'')</ref>. Cu toate acestea, procesul de reromanizare e viu și de durată, aparent paradoxal, dacă ne gândim că engleza este un idiom din familia limbilor germanice, nu romanice. Și totuși, filonul latin este atât de viguros, încât el se perpetuează chiar prin anglicismele recente. Neologismele: ''computer'', ''manager'' și ''mass-media'' — a căror „biografie” o puteți consulta în paginile următoare — vor deveni argumente în sprijinul continuității. Veți vedea cât de actuale sunt versurile lui Alexandru Philippide adresate poetului latin ''Ausonius'' (310-395), trăitor în castrul roman Burdigala (azi orașul Bordeaux):

Sunt șaisprezece veacuri de la tine,

Mai ard și-acum făcliile latine.

----
<references/>

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|latină, franceză, neologism, lexic, computer, manager, mass-media}}

Articol/Ionel Funeriu/adaptare și adoptare

2020-03-17T11:58:54Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Îmi dau seama că mulți dintre cei care mă citesc se întreabă de ce mă raportez atât de des la limba latină din moment ce scriu despre cuvinte românești. Este o întrebare firească pe care mi-au pus-o și studenții mei în orele de istoria limbii române de la Facultatea de Litere arădeană. Am relatat un asemenea episod mai înainte. Le-am explicat studenților că româna este chiar latina, dar o latină care a suferit transformări importante de-a lungul a două milenii de existență neîntreruptă. Am adus argumente doveditoare și am citat în acest sens opiniile unor nume celebre ale lingvisticii românești precum, între atâția alții, Sextil Pușcariu, Alexandru Rosetti, Alexandru Graur, G.I. Tohăneanu; nu i-am uitat pe marii lingviști străini ca Giacomo Devoto, Wilhelm Meyer-Lübke sau Carlo Tagliavini, care au susținut la unison ideea continuității latinei în întregul areal romanic. Referindu-se strict la română, lingvistul suedez Alf Lombard afirmă textual că aproape tot ce este esențial în românește se explică prin limba latină. Am importat noi numeroase cuvinte de la popoarele cu care am intrat în contact, e drept, dar până la urmă le-am latinizat (sau românizat, e totuna) pe toate. Când am adoptat un cuvânt de origine slavă, turcă, maghiară sau germană, fondul nostru latin l-a „prelucrat” în așa fel, încât el a devenit în scurt timp românesc. S-ar putea spune, apelând la jocul inocent al paronimiei, că ''adaptarea'' a dublat cu succes ''adoptarea''.

Am relatat pe larg în preambul (''supra'', p. 16 și urm. și p. 26) pățania cu instalatorul meu care voia să scoată din vocabularul limbii române cuvântul ''bormașină'' pentru că-i nemțesc. Am încercat să-i explic că, integrându-se perfect în morfologia limbii române, el a devenit cuvânt românesc. Nu l-am convins. Nu m-a crezut nici când am găsit împreună cuvântul înregistrat în DEX la litera ''b''. Am încercat cu alte exemple. I-am arătat o carte cu o frumoasă copertă și i-am spus: „vedeți, cuvântul ''copertă'' e din italianul ''coperta''. Nu vi se pare că ar fi nepotrivit să-i spunem, pe românește, ''îmbrăcăminte de carte''?” Profit în continuare de faptul că avea la gât o cravată (din întâmplare bordo). Arăt spre cravată și-i spun: „acum vreo două sute de ani, tinerii români s-au întors în țară de la Paris legați la gât cu o eșarfă subțire pe care o numeau ''cravată''. Obiectul în sine, necunoscut în Țările Române, i-a iritat pe boierii de atunci, dar parcă mai mult i-a supărat cuvântul în sine, ''cravată'', care au înțeles ei că-i francez<ref name=”ftn1”> I-am explicat că, de fapt, acest cuvânt provine din numele unei țări: ''Croația'', întrucât mercenarii croați purtau la gât o eșarfă asemănătoare cu cravatele noastre de astăzi. Nu cunoșteam la vremea aceea ''Ultima Baionadă'' a lui Șerban Foarță, căci i-aș fi putut cita drept argument primele versuri: „Sursa cravatei e croată/ (poți să te spânzuri de vreun pom/ cu ea, – pe-o pajiște plouată)”...</ref>, nu românesc. Vrând-nevrând, au acceptat obiectul vestimentar, dar n-au acceptat cuvântul și atunci s-a găsit unul să-i spună românește ''de-gât-legău''! Cum ar fi să zic că ați venit să-mi reparați ''zăvorul'' (nu ''yala'') cu un ''de-gât-legău roșu închis'' la grumaz?”. L-au amuzat explicațiile mele, dar de lămurit nu l-am lămurit din moment ce, la finalul lecției, mi-a trântit irefutabila concluzie: „văd eu bine că nu prea iubiți limba română, dom’ profesor”.

Cunosc oameni asemenea meșterului meu. Ei sunt patrioți. Ei sunt gata să sară în ajutorul limbii române. Și atunci când nu le-o cere nimeni. Ei n-au aflat că limba știe să se apere singură. Și nu i-au înțeles uimitoarea capacitate integratoare: primește oaspetele străin, dar îl toarnă în matrițele gramaticii sale. Dacă musafirul se supune, rămâne, dacă nu, pleacă el singur. Așa face limba română de 2000 de ani. Fără să ostenească.

----
<references/>

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|adaptare, adoptare, latină, lingvistică, bormașină, copertă, cravată}}

Articol/Ionel Funeriu/Volvo — o mașină revoluționară

2020-03-17T11:56:20Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Nu, nu e ce credeți: titlul meu nu e o reclamă. Corporația suedeză care produce această limuzină nu sponsorizează nici articolele mele, nici ziarul în care le public. ''Volvo'' înseamnă în latină „a se învârti”. Este acum cât se poate de transparentă legătura dintre numele automobilului ale cărui roți se ''învârtesc'', înghițind kilometri, și verbul ''volvo''.

Să continuăm cu ''revoluția'', că tot suntem în decembrie. Cuvântul provine din lat. ''revolvo'', -''ere'', care înseamnă „a te întoarce de unde ai plecat”. Verbul este un derivat în care recunoaștem prefixul iterativ ''re''- adăugat verbului de bază ''volvo''. Cuvântul ''revoluție'' a câștigat de-a lungul istoriei mai multe sensuri. În astronomie, mișcarea de ''revoluție'' denumește deplasarea anuală a Terrei în jurul Soarelui; în mecanică: deplasarea unei piese în jurul unui ax; în geometrie: traiectoria unei drepte care se întoarce la punctul de pornire. Cum se vede, în științele exacte, revoluție înseamnă revenire la poziția inițială, după un ocol de 360°. În științele sociale, ''revoluția'' a ajuns să însemne „ansamblul acțiunilor care duc la răsturnarea ordinii de stat”, ceea ce presupune, în spiritul dialecticii hegeliene, tot o întoarcere la o ordine de stat, dar la una nouă, superioară.

Este adevărat însă că te poți întoarce de unde ai plecat și pentru a-ți manifesta ''re'''vol'''ta'' în legătură cu o stare de lucruri. Ne amintim de ''re'''vol'''ta'' Clarei Zachanassian din piesa ''Vizita bătrânei doamne'' a lui Dürrenmatt, care se „întoarce” (''revolvo'') în satul din care a fost izgonită în tinerețe, pentru a se răzbuna, sau de ''re'''vol'''tatul'' Jimmy Porter din piesa (apoi filmul) ''Look Back in Anger'' (''Privește înapoi cu mânie'') a lui John Osborne.

Forma de supin a lui ''volvo'' este ''volutum'' = de întors. De aici, supinul latin a ajuns în italiană în forma ''volta'' = viraj, apoi în franceză: ''volte'' = mișcare circulară, dar și semicirculară, de unde, în epoca modernă, l-am preluat și noi atribuindu-i cam aceleași sensuri. Alte neologisme în care recunoaștem rădăcina ''vol''-: ''volum'' din lat. ''volumen'' = papirus răsucit; ''evoluție'' din lat. ''evolutio'' = a desfășura (un papirus răsucit), a derula; ''involuție'' din lat. ''involutio'' = a înfășura (un papirus). La origine latinești, acestea au pătruns în română prin filieră franceză.

Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, americanul Samuel Colt a inventat un fel de butoiaș ''rotitor'' care, atașat pistolului, ''se învârtea'' cu repeziciune eliberând pe țeavă unul câte unul gloanțele ucigașe. Pistolul prevăzut cu un asemenea dispozitiv ''rotitor'' a fost botezat de americani: ''re'''volv'''er''. Din engleza americană, l-au preluat nemții, iar apoi termenul s-a răspândit în toată Europa.

Cuvintele descrise până aici (''Volvo'', ''revoluție'', ''revoltă'', ''voltă'', ''volum'', ''revolver'') sunt împrumuturi relativ recente. Vârsta lor nu depășește 200 de ani, ceea ce, la scara istoriei, este puțin. Dar latinescul ''volvo'' a pătruns în limba noastră și acum aproape 2000 de ani, fiind moștenit de la cuceritorii romani. Atât numai că, de-a lungul secolelor, cuvântul a suferit modificări fonetice devenind ''a se holba'' = a-ți ''roti'' ochii de uimire, de spaimă, de admirație. Aspectul sonor al cuvântului moștenit face astăzi mai puțin evidentă legătura lui cu verbul ''volvo''. Tot vechi, dar mai aproape de etimon, este cuvântul ''volbură'' = vânt cu vârtejuri, ciclon, de la care s-a format verbul ''a se învolbura'' (cu derivatele sale).

''Convolvulus arvensis'' este numele științific al ''volburei'', planta erbacee care se înfășoară în jurul lujerelor altor plante, din vecinătatea ei, care îi servesc de suport. Însușirea de ''a se răsuci'' i-a dat și numele în latină, recognoscibilă aceasta (însușirea) în rădăcina ''volv''-. ''Volb''- din ''volbură'' și ''holb''- din ''a se holba''<ref name=”ftn1”> În acel ''vademecum'' din ''Introducere'', am afirmat că ''h ''latin nu s-a păstrat în niciun cuvânt moștenit din latină (''haedus > ied'', ''herba > iarbă'', ''homo > om'' etc.). Acest ''h'' din '''''h'''olba'' este o inserție slavă târzie, adoptată prin disimilare (''v...v'' din '''''v'''ol'''v'''ere'' s-au transformat în ''h...b''),'' ''mă lămurește profesorul Vasile Frățilă, expertisim în asemenea chestiuni.</ref> sunt variante ale aceleiași rădăcini, deteriorate fonetic de uzul îndelungat.

În cartierul timișorean Zona Lipovei există o stradă care, la un moment dat, pare a se întoarce de unde a pornit. O notă bună pentru edilii locali, care au botezat o ''Strada Volta''.

Cel mai important fluviu din Africa de Vest a fost denumit de coloniștii francezi ''Volta'', întrucât, după un lung periplu, cursul său părea a reveni de unde a izvorât („la obârșie, la izvor”, cum zice Blaga). Țara însăși, situată în partea superioară a fluviului, a fost botezată, de aceiași coloniști, ''Volta Superioară'' (fr. ''Haute-Volta''). După câștigarea independenței, țara și a schimbat numele în urma unei ''revoluții'' pașnice, numindu-se acum ''Burkina Faso'' (în limba băștinașilor: „Patria oamenilor integri”).

P.S. În timp ce mi aranjează textul în pagină, d-ra Larisa Pleșca mă întreabă dacă nu cumva și ''volanul'' are legătură cu ''volvo''. Pe bună dreptate, așa este. Uitasem de el.

''Erratum'':

Ce ușor te poți înșela când dai verdicte etimologice! Ajuns acasă, verific în dicționare și constat că ''volan'' e din fr. ''volant'', care, la rându-i, e din lat. ''volare''. N-am mai putut face nimic. Cartea era deja în tipografie. Fac acum, la a doua ediție, cuvenita rectificare.

----
<references/>

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|revoluție, învârti, revolver, revolta, volum, evoluție, involuție, revoltă, voltă, holba, volbură, învolbura}}

Articol/Ionel Funeriu/rovinietă

2020-03-14T13:21:48Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Când ne suim în ''avion'' și ne predăm destinul în mâinile ''aviatorilor'', nu ne gândim la ''avis'' (pasăre), cuvânt de la care provin cele două neologisme; când tinerii se întâlnesc și-și spun ''ciao'', nu se gândesc la ''sclavus'', cuvânt de la care provine această vorbă de salut din ce în ce mai răspândită; nici când se despart definitiv și își zic ''adio'', nu-și promit să se mai vadă totuși odată, dar ''post-mortem'', în fața lui Dumnezeu (fr. à + ''Dieu'', it. ''a''(''d'') + ''Dio'', sp. ''a'' + ''Dios'' = la Dumnezeu); când sorbim un ''expresso'' la „Libelula” numai filologii înțeleg că e o cafea ''presată să iasă'' din aparat (''ex'' = în afară, ''pressi'' = apăsat, presat, de unde și rom. ''presiune''); se gândesc, oare, fetele că pomada ''nivea'' te face — etimologic vorbind — „albă ca zăpada” (''nivem'' = nea, zăpadă) sau școlarii se mai gândesc ei că ''virgula'' e o ''crenguță'' (lat. ''virga'' = creangă, vargă, ''virgula'' = crenguță) și că ''punctul'' este o ''împunsătură'' (''punctum'' = înțepătură)?

Puțini dintre vorbitorii obișnuiți sunt la curent cu „metamorfoza” cuvintelor. Ei sunt interesați în primul rând să fie înțeleși de partenerul de dialog și, la rându-le, să înțeleagă ce le comunică acesta. Vorbitorii sunt asemenea șoferilor amatori cărora nici că le pasă de principiile de funcționare a motorului cu ardere internă: ei vor doar să ajungă teferi la destinație. (Unii vor să ajungă prea repede și nu mai ajung deloc.)

La cursurile mele de istoria limbii române am încercat să-i obișnuiesc pe studenți să raporteze sensurile de astăzi ale unui cuvânt la sensurile sale din trecut.

Într-o zi, venind spre facultate, un polițist era cât pe ce să mă amendeze fiindcă uitasem să plătesc ''rovinieta''. Când, cercetându-mi buletinul, a văzut unde m-am născut, m-a iertat, dar m-a avertizat în glumă că va trece el odată prin Pâncota și atunci să știu bine că-i datorez un vin roșu din partea locului. Ajuns la curs cu o mică întârziere, dar bucuros că am scăpat de amendă, i-am întrebat pe studenți dacă pot stabili vreo legătură între ''vin'' și ''rovinietă''. Au stat ei cât au stat pe gânduri, până când unul mai melancolic, exasperat că nu găsește răspunsul la întrebarea mea, își ia inima-n dinți și-mi zice: „trebuie că asta-i o taxă ca să poți bea vin la volan”.

Am râs cu toții și am trecut la povestea vinului pentru că, nu-i așa?'' in vino veritas''! În latinește, cuvântul este de genul neutru: ''vinum''. Prin derivare, s-a obținut un adjectiv ''vinius'', folosit aproape numai la feminin: ''vinea''<nowiki>; acesta din urmă, prin conversiune, a devenit substantiv desemnâ</nowiki>nd „vița-de-vie”. Și româna, și franceza au moștenit termenul, adaptându-l fiecare propriului specific: ''vie'', respectiv ''vigne''. În termeni botanici, ''vița-de-vie'' este, asemenea iederei, o plantă agățătoare, care are nevoie de suport (arac, butuc, spalier, perete) de care să se „lipească” pentru a nu cădea pe pământul umed și apoi să-i putrezească strugurii.

Sufixul diminutival -''ette'' face din ''vigne'', ''vignette''. Când tipografii francezi au „lipit” mici ornamente grafice sau ilustrații miniaturale, la început și sfârșit de pagină, de capitol ori de carte, au botezat acele inserții ''vignettes'', reținând dintre toate proprietățile ''viței-de-vie'' doar ușurința cu care se „lipește” aceasta de un arac. Mai târziu, în pas cu vremea, termenul și-a adăugat noi sensuri, ajungând să însemne timbru poștal, etichetă și, în cele din urmă, ''vinietă''. ''Rovinieta'' este un cuvânt compus din abrevierea standardizată a României (''Ro'') + ''vinieta''.

P.S. Dacă șofați prin Ungaria sau Austria, plătiți-vă ''vinieta''<nowiki>; </nowiki>''rovinieta'' nu-i valabilă, iar polițiștii de pe-acolo, fără cunoștințe etimologice, nu te iartă și-ți trag o amendă pe care n-o plătești nici c-un butoi de Cotnari.

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|rovinietă, vinietă, vin, vie, viță}}

Articol/Ionel Funeriu/Nicolae

2020-03-14T13:19:39Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

''Profesorului '''Nicolae''' Felecan: închinare''

În ziua de 6 decembrie a fiecărui an îl sărbătorim pe Sfântul Nicolae. Originea europeană a prenumelui ''Nicolae'' o găsim în greaca veche unde ''Nike'' era zeița ce-o însoțea la război pe Atena. Cum izbânda era mai totdeauna de partea celor două, ''Nike'' a ajuns să semnifice chiar „victorie”. Tot în greaca veche, ''laos'' însemna „popor” (''demos'' e un sinonim pe care îl recunoaștem în neologismul '''''demo'''crație''). Prin alăturarea celor două cuvinte, s-a obținut compusul ''Nicolaos'', adică „victoria poporului”. Romanii l-au preluat de la greci în forma ''Nicolaus'', prenume care s-a răspândit în toată lumea; l-au purtat celebrități precum italianul ''Niccolò Paganini'' (compozitor, violonist), austriacul ''Nikolaus Lenau'' (poet), sârbul ''Nikola Tesla'' (inventator), danezul ''Niels Bohr'' (fizician), ''Nicolas Sarkozy'' (președintele Franței), ucraineanul ''Nikita Hrușciov'' (secretar general al PCUS), englezul ''Nicholas Pegg'' (scriitor și regizor), americanul ''Nicholas Cage'' (actor), iar la noi ''Nicolae'' (''Bălcescu'', ''Iorga'', ''Grigorescu''...), ca să citez doar câteva nume ce-mi vin întâmplător în minte.

Prenumele ''Nicolae'' cunoaște o sumedenie de variante, multe dintre ele hipocoristice (diminutive, prescurtări): ''Nicu'', ''Nicușor'', ''Nicola'', ''Niculăiță'', ''Nicodim'', ''Nichita'', ''Nicoară'', ''Nichifor'', ''Neculai'', ''Laie'', ''Lăiță'', ''Miculae'', ''Micula'', ''Colea'', ''Coli'', ''Nichi''... Unele dintre acestea au devenit nume de familie: ''Nicola'', ''Nicolăescu'', ''Niculescu'', ''Miclăuș'', ''Micula'', ''Nicoară''. Altele au ajuns să desemneze nume de așezări omenești, ''oiconime'' cum le spun lingviștii (din grecescul ''oico'' = casă, locuință și ''onoma'' = nume): ''Sânnicolau'' Mare (județul Timiș), ''Sânnicolau'' de Munte, ''Sânnicolau'' de Beiuș (ambele din județul Bihor). Interesant este că numele acestor localități sunt compuse din adjectivul ''sân''(''t'') provenit din lat. ''sanctus'', care se atașează variantei germ. Nikolaus, în grafie românească ''Nicolau''. În oiconimul ''Sânmiclăuș'' (județul Alba), îl recunoaștem pe același sân(t), dar de data aceasta în alianță cu ''Miclăuș'' (din magh. ''Miklos'').

Suferind modificări fonetice, potrivit specificului limbii de adopție, numele zeiței Nike a creat mai întâi prenume masculine. Ulterior, din acestea s-au format cele feminine ca: ''Nicoleta'', ''Nicolina'', ''Niculina'', ''Nina'', ''Coleta'' (din fr. ''Colette'', it. ''Coletta'') ș.a. Unele variante s-au îndepărtat fonetic atât de mult față de originarul ''Nicolae ''(vezi ''Nichita'', ''Nicoară'', ''Nichifor'', ''Coleta'', ''Nina''), încât vorbitorii nu le mai raportează la sursă și, în consecință, nici nu-și mai serbează onomastica în 6 decembrie. Îndepărtarea fonetică a unor variante față de etimon este un fenomen comun limbilor europene; în germană ''Klaus'', prenumele președintelui nostru, provine din ''Nikolaus'', prin urmare, dacă l-am traduce, echivalentul românesc al lui ''Klaus Iohannis'' ar fi ''Nicușor Ionescu''.

În calendarul ortodox, găsim multe sărbători ce poartă nume de sfinți: ''Sânvăsâi'', ''Sântion'', ''Sâmedru'', ''Sângeorz'', ''Sâmpetru'' ș.a., unde îi recunoaștem pe ''Vasile'', ''Ion'', ''Dumitru'', ''Gheorghe'' și ''Petru''. ''Nicolae'' lipsește din această listă<nowiki>; absen</nowiki>ța e însă numai aparentă, căci în Banat, Crișana de nord și Țara Hațegului sărbătoarea este cunoscută sub numele Sânnicoară. Atât numai că ''Nicoară'', nemaifiind simțit de toți românii ca aparținând familiei lui ''Nicolae'', numele sărbătorii e astăzi pe cale de dispariție.

Cum am văzut, ''Nicolae'' (''Nike'' + ''laos'') înseamnă victoria poporului. Acum 27 de ani, poporul a repurtat marea victorie alungându-l pe... ''Nicolae întâiul''. Acum un an, tot în decembrie, poporul a obținând a doua victorie, înscăunându-l pe (Ni)'''K'''(o)'''LAUS'''. Să sperăm că istoria nu îl va consemna, în linie succesorală, drept ''Nicolae al doilea…''

P.S. Un sfat prietenesc: chiar dacă ați știut, chiar dacă ați aflat din dicționare ori, poate, abia din lectura de azi, că Nike e, în grecește, „victorie”…, și, mai cu seamă, chiar dacă știți că grecii îl pronunță ''n-i-k-e'', nu riscați să-l rostiți aidoma în nicio împrejurare, nici măcar la magazinul de unde cumpărați celebrii teniși Nike: veți simți privirile îngăduitor-disprețuitoare ale anglofonilor din jur. Vă spun din experiență: de două ori am avut parte de ele, prima dată la ''Mallul'' timișorean, a doua oară la ''Parndorful'' austriac… și m-am lecuit.

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|Nicolae}}

Articol/Ionel Funeriu/privighetoare, veioză, Revelion

2020-03-14T13:17:38Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

„A sta treaz noaptea, a păzi, a supra''veghea'' o activitate” ''—'' cam acestea ar fi sensurile principale ale verbului ''a veghea''. Cuvântul este vechi și provine din lat. ''vigilare''. Infinitivul lung al verbului ''a veghea'' este ''veghere'' și e folosit ca substantiv; îl găsim la Alecsandri:

S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării,

S-au dus zilele Babei și nopțile ''vegherii''.

Din același verb, româna a creat, prin derivare regresivă, substantivul ''veghe'', pe care îl regăsim în locuțiunea verbală ''a sta de veghe'' sau în locuțiunea adverbială ''de veghe''. ('''''De veghe''' în lanul de secară'' e, tradus în românește, titlul romanului ''The Catcher in the Rye'' al scriitorului american J.D. Salinger.) Din familia lui ''vigilare'' limba noastră s-a îmbogățit cu câteva neologisme: ''vigilent'' din lat. ''vigilantis'', prin fr. ''vigilant'', ''vigilență'' din lat. ''vigilantia'', fr. ''vigilance'', ''vigil'' din lat. ''vigil'', fr. ''vigile''. De altfel, ''vigilare'' a lăsat urmași în toată Romania: fr. ''veiller'', it. ''vegliare'', port. și sp. ''vigilar''.

Alături de prepoziția ''per —'' care s-a transformat în română întâi în ''pre'', apoi în ''pe'' —, în latină mai exista un adverb ''per'' având sensul „până la capăt”. Acest al doilea ''per'' s-a abstractizat treptat încât a devenit un simplu element de compunere, așa încât, servindu-se de el, latina a putut crea verbul ''pervigilare'' care însemna „a păzi pe cineva toată noaptea”; nu e greu de ghicit că de la acest cuvânt provine verbul românesc ''a priveghea<ref name=”ftn1”> După modelul cunoscut: ''ambulare'' > ''îmblare'' > ''umblare'' > și apoi ''perambulare'' > ''preumblare'' > ''primblare'' > ''plimbare''.</ref>. Cuvântul ''priveghi'' este, asemenea lui ''veghe'' de mai sus, tot un derivat regresiv. ''Privegherea'' mortului este un obicei specific ortodoxismului răsăritean. Majoritar catolice, popoarele romanice din vest nu ''veghează'' mortul. Înțelegem acum de ce numai româna, dintre limbile neolatine, a moștenit verbul ''pervigilare''.

''Privighetoarea ''este „cântăreața nopților ș-a iubirii”, zice Sadoveanu, iar Lucian Blaga îl completează încă mai liric în ''Catren''-ul său:

Ușor nu e nici cântecul. Zi

și noapte nimic nu-i ușor pe pământ;

căci roua este sudoarea ''privighetorilor''

ce s-au ostenit toată noaptea cântând.

Acest cuvânt este un derivat obținut pe teren românesc. Toate componentele sale: adverbul ''per''- (devenit un fel de pseudoprefix încă din latină), verbul ''vigilare'' și sufixul -''toare'' sunt latinești. În restul lumii neolatine cuvântul nu este cunoscut ceea ce-i în firea lucrurilor din moment ce nici verbul ''pervigilare'' nu a lăsat urmași în vestul României. În latină, ''privighetoarei'' i se spunea ''luscinia'', cuvânt care s-a perpetuat în limbile romanice cu excepția românei: fr. ''rossignol<ref name=”ftn2”> În anii ’60 ai secolului trecut, tenorul Luis Mariano lansa șansoneta ''Rossignol'', care s-a bucurat de mare succes în epocă; o puteți asculta pe YouTube accesând: https://www.youtube.com/watch!v=piNE8Z8FGLY</ref>, it. ''usignolo'', port. ''rouxignol'', sp. ''ruiseñor''. Un sinonim pentru ''luscinia'' era în latină ''philomela'', un cuvânt împrumutat de romani de la greci (''philos'' = cel care iubește, prieten și ''melos'' = muzică, melodie). Termenul a fost preluat apoi pe cale cultă de franceză, de unde a ajuns la noi ca neologism: ''filomelă''. Îl găsim, între alții, la Macedonski, în poemul ''Lewki'':

Lună! fin e însă tortul de pe fusul tău de aur,

Și divin e sentimentul ce măriți cu valul roz,

Când zefirii cântă-n sistru, ori în flaut de rogoz

Cu magii de ''filomelă'' și cu tremolo de graur.

Ar trebui adăugat aici că în română mai există un sinonim pentru ''privighetoare'', anume onomatopeicul ''biulbiul'', împrumut lexical din tc. ''bülbül<ref name=”ftn3”> Arghezi are o poezie intitulată chiar ''Biulbiul''. Cuvântul mai apare la Anton Pann și Alecsandri; cu toate acestea, termenul nu e înregistrat nici în DEX, nici în MDA.</ref>.

După ce veacuri la rând româna a pierdut contactul cu limbile neolatine, începând de prin a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, odată cu reluarea legăturilor economice și culturale cu Occidentul, limba noastră a început să împrumute masiv cuvinte latinești. Acestea nu au pătruns însă direct din latină, ci au sosit la noi (cele mai multe) din limba franceză care le-a preluat — pe cale naturală uneori, savantă alteori — de la cuceritorii romani ai Galliei Transalpine. Prin urmare, aceste cuvinte sunt vechi în franceză, dar noi în română. Astfel, ''vigilare ''a devenit în franceză ''veiller''. De aici s-a format substantivul masculin ''veilleur'' = cel care te are în grijă. Cum bolnavii erau lăsați noaptea în „veghea” femeilor, femininul ''veilleuse'' l-a înlocuit pe ''veilleur''. Prin analogie, ''veilleuse'' a fost numită lampa cu abajur care stă „de veghe” în timpul nopții, adică pe românește: ''veioza''.

Din familia lui ''veiller'' mai fac parte verbe precum: ''éveiller'' = a trezi pe cineva din somn și ''réveiller'' = a trezi pe cineva ''brusc'' din somn, ba chiar din morți<ref name=”ftn4”> Pe la sfârșitul anilor ’80, Mihail Gorbaciov restricționează drastic consumul de alcool, prin suprataxarea băuturii naționale, ''vodca'' (etimologic ''apșoară''). În revista franceză de umor „Le Canard enchaîné”, un rus în sevraj imploră: „Brejnev, ''réveille''-toi, rends nous la vodka!”.</ref>. De la ''réveiller'' franceza a mai creat două substantive: ''réveille'' <nowiki>=</nowiki> ceas deșteptător și ''réveillon'' = noaptea de la cumpăna anilor, adică ''Revelionul'' nostru, când toată lumea e... deșteaptă.

----
<references/>

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|privighetoare, veioză, revelion, veghea, veghe, supraveghea, priveghi}}

Articol/Ionel Funeriu/diminutive

2020-03-11T09:22:54Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Cuvântul ''diminutiv'' a pătruns în română relativ târziu. El provine din francezul ''diminutif'' care, la rându-i, este descendentul latinescului ''diminutivus'', un derivat al verbului ''diminuere'' = a micșora. Formațiile diminutivale sunt bine reprezentate în limba noastră spre deosebire de alte limbi „mai sobre”, ca germana, engleza sau chiar franceza de la care am împrumutat termenul în discuție. Într-adevăr, cine urmărește cu atenție viața diminutivelor în limba română constată că numărul sufixelor diminutivale este important: -''aș'' (''copilaș''), -''ălaș'', -''ălașă'' (''drăgălaș'', ''drăgălașă''), -''el'' (''băiețel'', ''suflețel''), -''ic'', -''ică'' (''tătic'', ''mămică''), -''icel'', -''icică'' (''măricel'', ''floricică''), -''ior'', -''ioară'' (''frățior'', ''surioară''), -''ișor'', -''ișoară'' (''puișor'', ''domnișoară''), -''iță'' (''lămăiță''), -''uș'', -''ușă'' (''purceluș'', ''cățelușă''), -''uleț'' (''ursuleț''), -''uț'', -''uță'' (''slăbuț'', ''străduță'') și mai sunt. Același observator mai poate constata că nu numai substantivele acceptă diminutivarea, ci și adjectivele: ''frumușel'', ''micuț'', adverbele: ''acușica'', ''puțintel'' și pronumele ''cutărică'', ''mătăluță''.

Un vorbitor recurge la diminutive când e stăpânit de o anume stare afectivă. Obiectele și ființele miniaturale trezesc în noi, de regulă, simpatia. ''Căniță'', ''loc''(''u'')''șor'', ''copilaș'', ''fetiță'', ''ineluș'' se adresează sensibilității noastre mai pregnant decât ''cană'', ''loc'', ''copil'', ''fată'', ''inel''.

În ciuda numelui pe care îl poartă, diminutivul își contrazice adeseori nota dominantă, aceea de a „micșora” dimensiunea obiectului, a calității sau a acțiunii pe care le denumește. Lingviștii au observat că ''ghiocelul'' nu e un ''ghioc'' mai mic, ''lămâița'' nu e o ''lămâie'' mai mică, nici ''lăcrimioara'' nu e o ''lacrimă'' mai mică și nici ''albăstrița'' nu e o floare mai puțin ''albastră''. Când cineva oferă un buchet de ''lăcrimioare'' unei persoane dragi nu se gândește, desigur, la ''lacrimă'', după cum e destul de improbabil ca primăvara timpuriu, la zărirea primilor ''ghiocei'', să te gândești la ''ghioc''. Nu-i însă nicio îndoială că și primul român care a „legat” ''lăcrimioara'' de ''lacrimă'', și cel care a asociat ''albăstrița'' cu ''albastru'' sau ''ghiocelul'' cu ''ghioc'' ș.a.m.d. au fost persoane sensibile, cu o intensă trăire afectivă, dar și oameni dotați cu excepțională imaginație lexicală de tip asociativ. Este un fapt cunoscut că, prin uz îndelungat, legăturile etimologice dintre cuvinte se estompează treptat, iar până la urmă se șterg complet din conștiința vorbitorilor. Rar ne gândim la etimologia cuvintelor pe care le folosim când vorbim sau când scriem.

Sensurile cuvintelor evoluează imprevizibil. Se ajunge până acolo încât, paradoxal, diminutivele măresc dimensiunile obiectului desemnat, în loc să le micșoreze. Dacă zic: „azi noapte am tras un ''chefuleț'' de pomină”, toată lumea înțelege că numai mică n-a fost petrecerea, ci din contră. Când auzim pe cineva vorbind de ''lefșoara'' parlamentarilor, nu suntem atât de naivi să înțelegem că plata-i mică, ci că-i exact invers. În cartea sa ''Stilistica limbii române'' din 1944, Iorgu Iordan observă cât de ușor se trece de la diminutiv la augmentativ și citează două texte, ilustrative în această privință, pe care le reproduc pentru pitorescul lor. Primul este din povestea ''Harap-Alb'' a lui Ion Creangă. Ne amintim cu toții de ''Gerilă'', fantasticul personaj cu ale sale „''buzoaie'' groase și dăbălăzate”, din care una „se resfrângea în sus, peste scăfârlia capului, iar cea de dedesubt atârna în jos, de-i acoperea pântecele”. Doar câteva rânduri mai la vale, cititorul constată că ''buzoaiele'' eroului devin... ''buzișoare'': „atunci Gerilă suflă cu ''buzișoarele'' sale cele ascuțite și casa rămâne nici ferbinte, nici rece, cum e mai bine de dormit într-însa”. Al doilea text este din Cezar Petrescu (1907). Scriitorul găsește cu cale să ne explice el însuși ce va să zică diminutivul ''gurița'': „Ea, dă-i și dă-i!… îi mergea ''gurița'' — adică ''guroaia'', că avea o gură să se muște de urechi cu dânsa”.

Se întâmplă uneori ca un cuvânt să fi fost ''diminutiv'' în limba sursă, dar să nu mai fie perceput ca atare în limba de adopție. Din ''porcus'' latina a obținut cu ajutorul sufixului -''ellus'' diminutivul ''porcellus''. Acesta din urmă a devenit în românește ''purcel''. Nemulțumită parcă de insuficiența diminutivării, româna i-a atașat un al doilea sufix -''uș'', obținând astfel un... ''purceluș''. Pe ''dantelă'' l-am împrumutat de la francezi, unde ''dentelle'' = dințișor este diminutivul lui ''dent'' = dinte. Nici cu ''dantela'' nu ne-am mulțumit, așa diminutiv cum era când am „împrumutat-o”, și i-am spus ''danteluță''.

Problematica diminutivelor este complexă în limba noastră, n-am cum s-o analizez în toată diversitatea ei ''hic et nunc''. Aș mai vrea totuși să adaug că sufixele diminutivale — cu deosebire sufixul -''aș'' —, atunci când sunt atașate unor nume de profesii prestigioase, le imprimă acestora serioase note ironice: ''doctoraș'', ''ingineraș'', ''profesoraș'', ''scriitoraș''. Cât de în firea limbii noastre e diminutivarea ne-o dovedesc adverbele, care o acceptă cu ușurință, ceea ce nu se prea întâmplă în alte limbi. Pe ''depărtișor'' îl găsim la Eminescu în versurile de factură populară:

Bădișor, ''depărtișor'',

Ce-mi trimiți atâta dor?

iar pe ''târzior'' l-am găsit ''—'' plăcută surpriză! — chiar la Brumar, când i-am prezentat doamnei Loredana ''Tîrzioru'' (redactoarea de carte) manuscrisul meu.

În anumite contexte, un adverb diminutivat poate crea neplăceri. Îmi aduc aminte și azi, deși au trecut atâția ani de atunci, cât de umilit m-am simțit la școală când răspunsul meu a primit calificativul ''binișor'' de la profesorul de istorie pe care, altfel, îl veneram de-a dreptul.

P.S. Pare de necrezut, dar până și augmentativele pot deveni diminutive. ''Butoiul'' este o ''bute'' mai mare. Astăzi, cuvântul ''butoi'' este mai răspândit și mult mai cunoscut decât ''butea'' de la care s-a format cu ajutorul sufixului -''oi''. Vorbitorii au pierdut legătura semantică dintre cele două cuvinte și nu-l mai percep pe ''butoi'' ca pe un derivat augmentativ, ceea ce le permite să-l diminutiveze: ''butoiaș''.

P.P.S. Din interjecția ''pis'', româna a creat un diminutiv (''pisica'') și un augmentativ (''pisoi'', puiul ei). Cum se vede, diminutivul e mare, iar augmentativul e mic.

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|diminutiv, sufix, purcel, ghiocel, lăcrimioară, albăstriță, dantelă, butoi, pis, pisică, pisoi}}

Articol/Ionel Funeriu/sunătoare

2020-03-11T09:15:58Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

E luni dimineața (12 octombrie). Observ că nu a apărut articolul meu obișnuit despre ''etimologii''. Un ziarist mă sună, prezentându-și scuze că s-a petrecut o încurcătură în redacție. Nu mă supăr, dar nu peste multă vreme îmi țârâie iar telefonul: o învățătoare îngrijorată de absența articolului meu. Nu-mi vine să cred. Mă bucur însă. Nu sunt ipocrit. Cred că orice autor se bucură dacă e citit. Îmi zice: „vă citesc în fiecare luni, scrieți cu umor”. Mă bucur și mai tare, fiindcă știu din experiență că un dram de umor înlocuiește cu succes lecitina. Cu aceste gânduri mă îndrept spre farmacia din colț să-mi cumpăr ceaiul de sunătoare cu care înlocuiesc mai nou cafeaua de dimineață. Înaintea mea, un ''pensionar amărât'' (iertați, Marcel Tolcea zice că-i pleonasm!) se roagă de farmacistă:

— Doamnă, mă arde rău la stomac! Dați-mi ceva să-mi treacă.

— Luați Gaviscon..., două cotidian, se ''mastică''!

— Doamne păzește! Păi, doamnă dragă, mie tocma’ de la ''mastică<ref name=”ftn1”> Cuvântul e din turcește și desemnează băutura alcoolică ieftină cu care „se drogau” lumpenii comunismului prin anii ’80 ai veacului trecut. Deliu Petroiu o elogiază autoironic: „Bolnav și dus pe targă/ Cuprins de-a morții frică,/ În cap să mi se spargă/ O sticlă de mastică”. (''Jurământ de bețiv'', în volumul ''Versuri de pahar'', Editura Universității de Vest, 2006.)</ref> mi se trage.

— Domnule, se ''mas-ti-că'', adica se ''mes-te-că''!

— Și atunci de ce nu mi-ați spus așa de la început?

— Pentru că suntem unitate farmaceutică și aici se folosesc termeni de specialitate!

Mă încântă dialogul. Îmi vine rândul:

— Un pachețel de ceai de ''sănătoare'', vă rog!

— De ''sunătoare'', domnule, îmi replică dânsa cu pedagogie.

— Scuzați, mie mi-a spus prof. Funeriu că ''sănătoare'' vine din latinescul ''sanatoria'' și am vrut să folosesc un termen de specialitate, dacă tot sunt la farmacie.

— Funeriu zici, păi ăsta mai bine avea grijă să-și ia fi-su bacul. Citește și dumneata pe pachet: ''su-nă-toa-re''!

Îi mulțumesc frumos și mă retrag cu ''sunătoarea'' mea cu tot și cu lecția învățată.

Două concluzii lingvistice acum...

În primul dialog, se vede cum omonimia poate genera neînțelegeri. Verbul ''a mastica'' e neologism provenit din lat. ''masticare''<nowiki>; î</nowiki>n românește, acesta face pereche cu termenul vechi ''a mesteca''. Din contră, ''mastica'' este o băutură alcoolică adusă din Turcia; odată cu licoarea, am importat și termenul care o denumește (tc. ''mastika'') și astfel cele două cuvinte intră într-un raport de omonimie unul cu celălalt. Rațiunea limbajului este să comunice. Omonimia obstrucționează uneori însăși comunicarea, așa cum s-a întâmplat în dialogul de la farmacie. Tocmai pentru că poate perturba buna înțelegere, lingvistul franco-elvețian Jules Gilliéron califică omonimia drept „une patologie de la langue”, adică „o boală a limbii”.

În al doilea dialog, conflictul dintre realitate și aparență sau mai bine zis dintre ce ''a fost'' și ce ''a devenit'' un cuvânt este evident. În realitate, ''sănătoare'' este din aceeași familie cu ''sănătate'', ''a se însănătoși'', ''sănătos'', ''nesănătos'', cuvinte vechi, amintind de latinescul ''sanus'' = sănătos. Mult mai târziu, începând de prin secolul al XVIII-lea, ''sanitas'' (adj. ''sanus'') a reintrat în română, pe cale savantă, dezvoltând o familie neologică: ''sanitar'', ''sanatoriu'', ''a asana'', ''sana'' (laptele), ''Sanitas'' (nume de firmă). Plantele erbacee cu efect terapeutic, cărora în latina populară li se spunea ''sanatoria'' (aducătoare de ''sănătate'', cum ar veni), erau cunoscute din vremuri imemoriale. Cu timpul însă, vorbitorii au pierdut legătura cu sensul primordial al termenului și l-au plasat greșit într-o altă familie, cea a lui ''sunet'' (''a suna'', ''sunător'', ''a răsuna'', ''răsunet'', ''răsunător''), zicându-i ''sunătoare''.

Nu e caz unic acest transfer. În vremea lui Ștefan cel Mare, un pericol major pentru țară era „anunțat” la cetatea de scaun prin aprinderea succesivă, pe vârful dealurilor, a unui material solid amestecat cu grăsime animală, care scotea un fum consistent, ce se putea observa de la mare distanță. Acel fum persistent se numea ''sfară'' (''șfară''). De aici expresia originară ''a da '''sfară''' în țară''. Astăzi, cu smartphonul nostru cel de toate zilele, lumea a uitat de ''sfară'', care apoi, după modelul lui ''sănătoare'' / ''sunătoare'', a devenit ''sfoară'' (''în țară'').

P.S. Recitindul zilele astea pe Shakespeare, constat că arhaismul a fost reînviat de Mihnea Gheorghiu, traducătorul tragediei Regele Lear:

...Chiar în noaptea asta

Sosește preaputernicu-mi senior

Slăvitul duce de Cornwall, prin care

Voi face să se dea ''șfară''-n țară...

----
<references/>

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|sunătoare, mastică, mesteca, sănătate, sfară, șfară}}

Articol/Ionel Funeriu/provocare

2020-03-11T09:12:52Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Un prieten din Germania, traducător profesionist în Frankfurt am Main, mă consultă din când în când cu privire la nuanțele semantice noi care apar în lexicul românesc. Plecat din România acum mai bine de 30 de ani, vrea să știe cum evoluează româna la ea acasă. Într-una din zilele trecute, mă informează că, într-un text pe care urma să-l traducă în germană, „simte” el că termenul ''provocare'' a câștigat nuanțe meliorative (lat. ''melior'' = mai bun) pe care nu le avea atunci când părăsea România. Rămăsese la ideea că provocare înseamnă instigare la ceva rău. Prind din zbor ideea și-i scriu ce cred despre subiect.

Ce legătură poate fi între ''a boci'' și ''a provoca''? Niciuna, la prima vedere. Dacă sondăm însă în trecutul acestor cuvinte, descoperim lucruri cu adevărat... „provocatoare”!

În limba română veche exista cuvântul ''boace'' cu sensurile „voce, grai, glas, cuvânt”, moștenit din lat. ''vocem'', forma de acuzativ a lui ''vox. ''(Consoana inițială ''v'' s-a transformat în ''b'', tot așa cum s-a întâmplat în cazul lui ''veteranus'' devenit ''bătrân''.) Cuvântul ''boace'' a dispărut demult, fiind înlocuit de ''voce''. S-a păstrat însă derivatul verbal ''a boci'' = a se jelui, a plânge (după un mort); de la acest verb s-a format apoi substantivul ''bocitor'', folosit mai mult la feminin — ''bocitoare''.

Direct din lat. ''vocem'' sau prin intermediar francez, pornind de la aceeași rădăcină, au ajuns la noi neologisme ca ''vocală'', ''vocabulă'', ''vocabular'', ''vocație'', ''vocativ'' (cazul), ''a vocifera''. Au fost preluate apoi alte și alte compuse și derivate ca: ''a convoca'', ''a evoca'', ''a invoca'', ''a provoca'', ''a revoca''. De la aceste verbe s-au format apoi, pe teren românesc, nenumărate substantive și adjective: ''convocator'', ''evocator'', ''invocație'', ''provocator'', ''univoc'', ''echivoc'', ''plurivoc'' etc. ''Avocatul'' însuși este, etimologic vorbind, cel care te apără folosind ''vocea''. O variantă învechită a cuvântului este ''advocat'', formă care conservă integral prepoziția latinească ''ad'' = la, către, lângă, folosită și în alte compuse ca ''administrator'', ''a adecva'', ''adversar''... Bazându-se pe realitatea că reclama produsului precedă vânzarea acestuia, dicționarele etimologice latinești emit ipoteza că până și verbul ''praeconizo'' cu sensul de „a face reclamă unei mărfi în piață” ar fi format din ''prae'' „înainte” și ''voco'' „a striga”. Și mai există un argument în favoarea acestei ipoteze: însuși crainicul care „făcea strigarea” (cum altfel pe vremea aceea decât cu ''vocea''?) era numit ''praeco''. Interesant este că de la această rădăcină derivă fr. ''préconiser'' de unde l-am împrumutat noi pe ''a preconiza'', „a proiecta, a prevedea”, dar și „a propune, a recomanda, a face reclamă”.

Evoluția semantică a cuvintelor este adesea imprevizibilă. Cazul lui ''a provoca'' este simptomatic în această privință. Semnificația originară a latinescului ''provocatio'' era aceea de „instigare prin voce aspră la ură sau la bătaie”. Cu timpul, odată cu răspândirea luptelor organizate după anumite reguli — să le zicem sportive —, ''provocatio'' a început să câștige un sens meliorativ, însemnând „stimulare în vederea unui concurs”, „încurajare de a participa la o competiție oarecare”. În franceză, cuvântul a devenit ''provocation'', păstrând multă vreme sensul inițial din latină. Dicționarul tezaur al limbii franceze ne informează că termenul este atestat încă din secolul al XII-lea, când era folosit doar cu sensul de „incitare la ură și la acțiune violentă”. Cu acest sens vechi, am preluat noi cuvântul din limba lor abia acum vreo 200 de ani. Acest lucru se simte bine dacă ne gândim că derivatul substantival de la ''a provoca'' este ''provocator'', adică „o persoană care instigă la producerea unui act reprobabil”. Când l-am împrumutat, noi am ignorat faptul că în franceză cuvântul a început să-și piardă treptat din valența-i peiorativă (''peior ''„mai rău”), dobândind un sens neutru: „être volontairement ou non la cause de quelque chose”, adică acela de „a fi, în mod voluntar sau nu, cauza unor fenomene”. Nuanța peiorativă a însoțit cuvântul românesc încă aproape un secol după ce l-am preluat.

Un corespondent al fr. ''provocation'' este în engleză, ''challenge'', cuvânt al cărui sens a evoluat asemănător. La început a însemnat „incitare la duel”. Oricât de neîndurător și înverșunat putea fi odinioară duelul, el era totuși o „instituție a onoarei”, lupta desfășurându-se după reguli stricte, respectate de combatanți. Onestitatea, corectitudinea, ''fairplay''-ul aproape, au devenit curând condiții ''sine quibus non'' ale viitoarelor întreceri sportive. Cum practica duelului a dispărut, ''challenge'' și-a restrâns sensul de la: „call to take part in a contest or competition especially a duel”, la: „call to take part in a contest or competition”, adică „apel pentru a participa la o competiție sau concurs”.

Odată cu instaurarea, și la noi, a concurenței loiale (cât de cât) și a ''fairplay''-ului sportiv (atâta cât e), încet-încet cuvântul ''provocare'' și derivatele sale au răspuns imperativelor momentului câștigând valențe semantice pozitive, încât o ''provocare'' începe să semnifice ideea neutră de: „cauză declanșatoare a unei acțiuni”. Semantica neologismului românesc s-a sincronizat astfel, chiar dacă mai târziu, cu direcțiile care marchează evoluția paneuropeană a conceptelor.

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie| provocare, provoca, boci, voce, bocitor}}

Articol/Ionel Funeriu/etimologii populare (II)

2020-02-06T20:23:25Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Din articolul meu precedent s-ar putea trage concluzia că numai oamenii fără prea multă școală produc acele malversații lexico-semantice pe care lingvistica le-a numit ''etimologii populare ''(''cumpărătivă'' în loc de ''cooperativă'', ''lăcrămație'' în loc de ''reclamație'' etc.). Nu e chiar așa. Se întâmplă câteodată să clacheze și oameni cu o anumită pregătire intelectuală. Comentez mai jos două asemenea erori pe care le-am auzit „cu urechile mele”, cum se zice în popor.

Am asistat, cu ocazia unei inspecții, la o lecție de literatură. La un moment dat, vorbind despre calul lui Harap-Alb, profesoara întreabă: „copii, ați văzut că, virgulă, calul mânca jăratic?” Prefăcându-mă că nu înțeleg ce caută virgula între ''că'' și ''calul'', i-am cerut explicații la sfârșitul orei. Răspunsul a venit prompt: „am vrut sa evit ''cacafonia''”. Mi-am dat seama imediat ca profesoara nu cunoștea nici originea, nici semnificația exactă a termenului. Neologismul ''cacofonie'' nu are legătură cu repetarea, dezagreabilă a lui ''ca'', ci provine de la grecescul ''kakos'' = urât, în asociere cu ''phonos'' = sunet. Dicționarele definesc net cuvântul ''cacofonie'': „asociere neplăcută de sunete”. Dacă zicem: „se dusese să se sesizeze sistematic” (încercați pe cont propriu dacă nu mă credeți) putem fi acuzați, pe bună dreptate, de... ''cacofonie''. Dimpotrivă, în versul lui Eminescu: „Argint e pe ape și aur în aer” sau al lui Macedonski: „Pe balta clară barca molatecă plutea”, revenirea armonică a vocalei ''a'' este percepută ca o „asociere agreabilă de sunete”, adică o... ''eufonie'' (gr. ''eu''- „plăcut”).

Altădată, în cancelaria unui liceu industrial, directorul școlii a folosit verbul ''a oripila''. Atât numai că persoana pronunța ''oribila''. Colegii lui, pe care-i trata de sus, cum am observat, schimbau între ei priviri semnificative. Unul n-a îndrăznit să-l corecteze. Prima dată am crezut că n-am auzit bine, dar omului îi căzuse cu tronc cuvântul și insista cu... ''oribilismele'' lui, fiind convins că verbul său este un derivat de la cuvântul-bază — ''oribil''. Trebuie să recunoaștem că numai un om cu oarecare știință de carte poate „îmbogăți” limba română cu asemenea monstruozitate lexicală, pentru că un om fără școală n-a folosit în viața lui nici adjectivul ''oribil'', nici verbul ''a oripila''. Directorul nostru trecuse prin școală, nu-i vorbă, dar cam fără folos cum se vede.

Lucrurile nu pot fi lămurite până la capăt fără a coborî în istoria lor. Dacă facem acest efort recuperator, constatăm că cele două cuvinte au pătruns în română din fr. ''horrible'' și, respectiv, ''horripiler'', fapt confirmat de toate dicționarele. Franceza însă le-a împrumutat, la rându-i, din latină, unde verbul ''horreo'' înseamnă a tremura de frică, a fi înspăimântat. Acestui cuvânt romanii i-au atașat sufixul -''ibilis'', obținând adjectivul ''horribilis'', ceea ce înseamnă înspăimântător, adică… ''oribil'' până la urmă.

Românescul ''a oripila'' este rezultatul unui parcurs asemănător. Verbul ''horreo'' avea, pe lângă sensurile descrise mai sus, și un înțeles oarecum mai special: „a sta drept (încremenit de teamă)”. Latina l-a asociat cu substantivul ''pilus'' = păr, obținând astfel compusul ''horripilare'', ceea ce tradus ''mot-à-mot'' înseamnă „părul care stă drept în sus (de frică)”. Expresiile ''mi s-a ridicat păru-n cap'' (de groază) sau, și mai expresiv, ''mi s-a făcut părul măciucă'' (fără gel) vin să confirme paralelismul unor asemenea aventuri lexicale.

P.S. Din ''horreo'' îl mai avem pe ''a abhora'' = a avea aversiune pentru ceva. Din ''pilus'' provine cuvântul vechi ''păr'' (''păros'', ''împăroșa'', ''împăroșat''), dar și neologismele: ''pilozitate'', ''a epila'', ''a depila'' etc. ''Capilar'', cu derivatele sale, este alcătuit din asocierea lui ''pilus'' cu ''caput'' = cap, iar ''capilarele'' sunt vasele de sânge subțiri ca firul de păr din cap. Din ''horreo'', îl avem, vechi de secole, și pe ''a urî'', atât numai că, erodat fonetic de uzul îndelungat, filiația este aici mai greu de perceput...

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|etimologie, popular, cacofonie, eufonie, oribil, oripila}}

Articol/Ionel Funeriu/etimologii populare (I)

2020-02-06T20:21:31Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Omul face ordine în lucruri pentru a-și ușura viața. În cămară, gospodina pune pe un raft legumele, pe altul fructele, pe al treilea murăturile, pe al patrulea compotul... La fel procedează cu sculele un mecanic: ciocanele într-un sertar, cleștele în al doilea, șurubelnițele în al treilea... Rațiunea e de ordin practic: gospodina găsește fără prea multă bătaie de cap borcanul cu murături, așijderea mecanicul dacă are nevoie de șurubelniță. Când gospodina cumpără un sortiment nou de compot, îl așază lângă celelalte compoturi, când mecanicul achiziționează o nouă șurubelniță o pune în sertarul cu șurubelnițe. Cuvintele se aranjează la fel. Fiecare își găsește locul său într-un sertar imaginar al minții omenești. Când apare un cuvânt nou, acesta e plasat oarecum instinctiv alături de alte cuvinte din aceeași familie. Un copil aude vorba ''om''. Mai târziu, luând cunoștință de cuvinte ca: ''omenesc'', ''omenie'', ''omenește'', ''a omeni'', el va înțelege despre ce e vorba și le va plasa automat în „caseta” cuvântului-bază, ''om'', unde le va găsi ușor când va veni vremea sa se folosească de ele.

Să ne imaginăm acum că gospodina noastră primește un fruct exotic pe care nu l-a mai văzut în viața ei. Dacă fructul seamănă mai mult cu un morcov decât cu un măr, ea îl va plasa greșit pe raftul cu legume. Se poate întâmpla ca un vorbitor insuficient instruit, auzind un cuvânt nou, să-l plaseze, asemenea gospodinei, într-un „sertar” greșit. Prin anii ’50, magazinele private au fost înlocuite cu așa-numita cooperativă. Nu puteam cere femeilor de la țară să cunoască originea noului cuvânt (lat. ''operari'' „a munci”) și să-l așeze alături de'' a opera'', ''a coopera'', ''operativ'', ''operativitate'', ''operație''. Ele știau un lucru simplu: că la magazin ''se cumpără'' ceva și atunci l-au introdus în sertarul cu ''a cumpăra'', ''a răscumpăra'', ''cumpărător''. „Un’ te duci, nană?” „La ''cumpărătivă'', maică!” venea prompt răspunsul. Același fenomen, în tren. Pe vremuri, în personalul de pe ruta Gurahonț-Arad erau montate niște plăcuțe metalice rotunde în interiorul cărora era inscripționat numărul corespunzător fiecărui loc. Îmi amintesc că, într-un astfel de tren, copil fiind, ședeam lângă o precupeață. La un moment dat, un individ cam afumat și fără bilet vrea să se așeze lângă ea; aceasta îl sancționează aspru: „nu vezi că trenu’ ăsta-i cu ''numere rotate''?”.

Observator ca nimeni altul al limbii vorbite, I.L. Caragiale pune în gura personajelor sale asemenea derapaje. Neînțelegând nici sensul nici originea cuvântului ''gintă'' „familie”, conu’ Leonida îl apropie de ''geantă'' și exclamă: „''giantă'' latină, domnule!”. ''Moratoriu'' este, pentru același, lege de ''murături''. Nu mai puțin breaz, Pristanda zice: „''renumerație'' după buget, mică”. De unde să știe bietul polițai că ''munerare'' înseamnă în latină „a plăti pentru un serviciu” și că, prin urmare, ''remunerația'' este „răsplata”, „salariul”?; el știe doar că, primind leafa, i se ''numără'' banii și atunci se crede îndreptățit să zică ''renumerație'', cuvânt în care îl recunoaște pe ''a număra''. Pampon, după ce-i arde o scatoalcă, își supune slujnica la ''intrigatoriu'', convins că la mijloc ar fi o... ''intrigă'' (că de ''interogație'' n-a auzit). Fiind vorba de o ''plângere'' cu ''lacrimi'', ''reclamația'' devine ''lăcrămație'' în gura lui Ipingescu ș.a.m.d.

Modificările formale ale cuvintelor, precum cele descrise mai sus, sunt cunoscute în lingvistică sub numele de ''etimologie populară''<nowiki>; î</nowiki>n română, termenul este un calc (copie) după germ. ''Volksetymologie'', unde îl recunoaștem pe ''Volk'' „popor”, ca în mult râvnitul ''Volkswagen''.

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|etimologie, popular, cooperativă, numerota, gintă, moratoriu, remunerație, reclamație}}

Articol/Ionel Funeriu/plagiat

2020-02-06T20:15:10Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Fenomenul plagiatului e vechi de când lumea. El a luat o amploare nemaiîntâlnită odată cu apariția internetului. Prin procedeul ''copy paste'' poți fura rapid din imensa bibliografie ''online'' textele sau descoperirile altuia pe care să le prezinți ca fiind ale tale și să obții astfel, fără efort, onoare (contrafăcută), titluri universitare (fără acoperire) sau beneficii frauduloase.

Până în urmă cu două decenii, neologismul ''plagiat'' circula mai ales în lumea scriitorilor și în mediile universitare. În ultimii ani însă, scandalul plagiatelor a umplut paginile ziarelor și a invadat ecranele televiziunilor. De plagiat au fost acuzați oameni importanți: miniștri, parlamentari, rectori și decani, scriitori. Despre plagiat se pronunță multă lume, dar puțini îi înțeleg sensul exact și încă mai puțini sunt conștienți de nocivitatea fenomenului.

Să începem cu etimologia. În latină, sensul verbului ''plagio'' era „a fura”. Cei mai detestabili tâlhari erau cei care furau sclavi de pe moșiile aristocraților, pe care îi vindeau apoi în piețe. Cu timpul, verbul nostru a dobândit un sens special: „a fura sclavi”. Cum cel mai ușor și mai profitabil pentru hoți era să fure și apoi să vândă copii, verbul a început să însemne „a răpi copii pentru a-i vinde ca sclavi”.

În lumea modernă, sclavii, în înțelesul vechi al termenului, au dispărut, la fel piețele de sclavi, cuvântul însă a rămas. Astăzi, DEX-ul îl definește astfel: „Operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală”...

Cum se vede — acum când îi cunoaștem istoria — cuvântul și-a modificat înțelesul în acord cu epoca, dar și-a păstrat în fibra-i intimă caracterul detestabil, ticălos și infam.

Un plagiat anume a ținut în România prima pagină a ziarelor zile în șir. Cineva a descoperit în teza de doctorat a unui personaj important peste o sută de pagini copiate ''ad litteram'' dintr-o lucrare apărută cu câțiva ani mai înainte. Plagiatul este atât de evident, încât un copil de zece ani — un chinez sau un thailandez — punând față în față cele două texte poate da verdictul fără a putea fi contrazis. Și, cu toate astea, o cohortă de simbriași ai profitului, academicieni printre ei, au sărit să-l nege, uzând de pseudoargumente.

Cineva zice: „nu ne putem pronunța, este nevoie de specialiști în materie”. Vasăzică: unul îmi fură cocoșul din ogradă, până și găinile simt că le lipsește ceva, eu îl văd pe hoț sărind gardul cu cocoșul meu în brațe, dar nu mă pot pronunța dacă nu-s doctor veterinar? Altul, mai deștept: „de la Platon și Aristotel, toată lumea a copiat”. Mai că-ți vine să-l crezi gândindu-te că și tu 1-ai copiat pe Pitagora ori de câte ori te-ai servit de tabla înmulțirii. Așa este, numai că nu ți-a trecut prin cap să zici că tu ai descoperit-o! Alt subtil: „e răzbunare politică”. O fi, dar vorba e: a copiat sau nu? În sfârșit, intervine un cioban: „păi voi nu vedeți că autorul adevărat i-a făcut el însuși cadou lucrarea? Așa-i de greu de priceput? Și mie mi-a dat Hagi primul milion, asta înseamnă că-s hoț”?

Ca de atâtea ori, în probleme universitare controversate (vezi regulile unei polemici civilizate), ''site''-ul Universității din Oxford ne lămurește definitiv:

Plagiarism is presenting someone else’s work or ideas as your own, with or without their consent, by incorporating it into your work without full acknowledgement. All published and unpublished material, whether in manuscript, printed or electronic form, is covered under this definition. Plagiarism may be intentional or reckless, or unintentional. Under the regulations for examinations, intentional or reckless plagiarism is a disciplinary offence.

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|plagiat, plagia, copia, fura, hoț}}

Articol/Ionel Funeriu/Gaudeamus

2020-02-06T20:08:44Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

În prima zi a lui octombrie se deschid porțile universităților din România. Cu acest prilej, se intonează, conform tradiției seculare, ''Gaudeamus igitur'', imnul studenților din Europa. Originea acestui cântec se pierde într-un trecut incert; se pare că el dăinuiește de prin secolul al XIII-lea, când în universitățile europene limba oficială era latina. Creația e anonimă și s-a propagat, la început în variantă orală, în majoritatea centrelor universitare de pe continent, iar mai târziu, în formă scrisă, s-a răspândit în aproape toată lumea academică.

De-a lungul timpului, la petrecerile studențești se mai improviza câte o strofă, se mai scotea alta, așa încât astăzi circulă printre studenți o mulțime de variante ale imnului. Totuși, patru strofe sunt reluate întotdeauna identic, încât ele s-au clasicizat. Cântecul e optimist în structura lui adâncă, chiar dacă ne amintește cât de efemeră este existența noastră pe pământ (''vita nostra brevis est'' = viața noastră este scurtă). Dar, tocmai pentru că viața e atât de scurtă, imnul studențesc ne propune, drept compensație, să ne bucurăm (''gaudeamus'') de ceea ce ne oferă ea și să încercăm a o trăi din plin; această atitudine tonică e un reflex al vitalității spiritului juvenil de pretutindeni, dar și o repercusiune culturală în linia lui ''carpe diem ''dintr-o odă a poetului latin Horatius, odă pe care studenții de atunci o știau pe de rost. Există acolo un vers celebru care te îndeamnă să „storci” clipa ce ți s-a dat și să nu-ți faci griji pentru ziua de mâine (''Carpe diem quam minimum credula postera''). Eminescu a preluat ideea și a transpus-o în versurile elegiei ''Stelele-n cer'':

Nu e păcat

Ca să se lepede

Clipa cea repede

Ce ni s-a dat?

Astăzi limba latină a fost marginalizată în învățământul secundar și superior românesc; drept consecință, elevii și studenții au cunoștințe precare de latină, iar unii îi ignoră complet semnificația culturală. Cu toate astea, la început și sfârșit de ciclu de învățământ, în împrejurări festive așadar, studenții intonează imnul latinesc, din păcate nu de puține ori stâlcindu-i cuvintele (''semper sint in '''flores''''' în loc de ''semper sint in '''flore''''', '''''vivat''' professores'', în loc de '''''vivant''' professores'' etc.). Tristețea e că studenții înțeleg arareori textul imnului și spun asta în deplină cunoștință de cauză. Tocmai de aceea m-am gândit că n-ar fi rău, în acest început de octombrie, când studenții se reunesc în amfiteatrele universităților, să ofer o traducere liberă — adică mai mult în spirit decât în litera ei strictă — a primelor patru strofe, cele care se cântă de obicei în asemenea circumstanțe.

Gaudeamus igitur

Iuvenes dum sumus.

Post iucundam iuventutem

Post molestam senectutem

Nos habebit humus.

''Să ne bucurăm așadar până suntem tineri, pentru că, după tinerețea zburdalnică și după bătrânețea amară, noi vom sfârși în pământ. ''

Ubi sunt qui ante nos

In mundo fuere?

Vadite ad superos

Transite in inferos

Hos si vis videre.

''Oare unde sunt cei care au trăit în lume înaintea noastră? Urcă (du-te) în cer sau coboară în infern dacă vrei să te mai întâlnești cu ei (să-i mai vezi).''

Vita nostra brevis est

Brevi finietur

Venit mors velociped,

Rapit nos atrociter

Nemini parcetur.

''Viața noastră este scurtă și se va încheia curând ca tot ceea ce-i efemer. Moartea vine fulgerător și ne răpește fără milă (atroce), nimeni nu va fi cruțat.''

Vivat Academia!

Vivant professores!

Vivat membrum quodlibet;

Vivant membra quaelibet;

Semper sint in flore.

''Trăiască Academia (școala pe care o urmăm), trăiască și profesorii ei. Să trăiască și ceilalți membri ai societății academice (cel care întreabă și cea care întreabă, adică elevii, studenții) și să fie veșnic înfloritori.''

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|Gaudeamus, imn, student, latină, universitate, bucura, bucurie, academie}}

Articol/Ionel Funeriu/ortografie (III) sau unde-i lege nu-i tocmeală

2020-02-03T20:11:24Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

În 1862, Alexandru Ioan Cuza a semnat decretul domnesc prin care s-a instituit scrierea cu litere latine. Folosit sporadic și înainte de 1862, alfabetul latin a înlocuit definitiv alfabetul chirilic, oficial până la acea dată. De atunci încoace, regulile ortografice au fost modificate prin mai multe reforme succesive, importante fiind cele din 1904, 1932, 1953 și 1993. Nu intru în detalii, rețin doar tendința esențială, anume aceea că, până la anul de grație 1993, toate reformele au favorizat principiul fonetic; această tendință oarecum naturală a condus la simplificarea ortografiei noastre, făcând-o accesibilă pentru toată lumea, așa cum am arătat în episoadele precedente.

Împotriva acestei tendințe a venit reforma din 1993 care, prin reintroducerea lui ''â'' în interiorul cuvintelor și a formei ''sunt'' pentru ''sînt'', a creditat principiul etimologic în ortografia noastră, sugerând că în felul acesta latinitatea românei ar fi mai evidentă. Nu am nimic împotriva introducerii unor criterii de natură etimologică într-o ortografie bazată pe fonetism, dacă aceasta e de natură să servească o cauză dreaptă. Eu însumi am scris că nici ortografia fonetică, nici cea etimologică nu supraviețuiesc în stare pură. Sunt de acord deci că introducerea lui ''â'' în locul lui ''î'' în cuvinte ca ''român'' și derivatele își are rațiunile ei — patriotice putem zice —, câtă vreme, scriind '''Româ'''nia, dovedim că de la '''Roma''' ne tragem, nu de la '''Romi'''(nia), cum cred francezii. Nu sunt însă de acord cu generalizarea lui ''â'' în interiorul cuvintelor din rațiuni pur științifice, în primul rând pentru că '''î''' românesc nu provine întotdeauna din '''a''' latin ca în ''c'''a'''nem'' = ''c'''â'''ine'', ''c'''a'''ntare'' = ''a c'''â'''nta'', ''p'''a'''nem'' = ''p'''â'''ine'', ci descinde și din celelalte patru vocale ale alfabetului latin:

din''' i''': ''lum'''i'''naria'' = ''lum'''â'''nare'', ''r'''i'''deo'' = ''r'''â'''d'', ''r'''i'''vus'' = ''r'''â'''u''<nowiki>;</nowiki>

din '''e''': ''monum'''e'''ntum'' = ''morm'''â'''nt'', ''t'''e'''nerus'' = ''t'''â'''năr'', ''v'''e'''ntus'' = ''v'''â'''nt''<nowiki>; </nowiki>

din '''o''': ''f'''o'''ntana'' = ''f'''â'''ntână'', ''l'''o'''ngum'' = ''l'''â'''ngă''<nowiki>; </nowiki>

din '''u''': ''ad'''u'''ncus'' = ''ad'''â'''nc'', ''hir'''u'''ndinella'' = ''r'''â'''ndunică'', ''pert'''u'''rniculla'' = ''pot'''â'''rniche''.

Mai mult, pentru ca absurdul să fie în floare, noua ortografie ne obligă să scriem '''''î'''nger'' și '''''î'''ntâi'', deși aici '''''î''''' provine din '''''a''''' latin: '''''a'''ngelus'', '''''a'''ntaneus''. Așadar, academicienii noștri au crezut numai că favorizează principiul etimologic prin modificările impuse, în fond ei l-au contrazis de-a dreptul în prea multe cazuri.

Ar mai fi de discutat grafia lui ''sunt''. Aceeași reglementare ortografică ne interzice să scriem ''sînt'', pentru că, în latină, forma de persoana a III-a plural la prezentul indicativului era ''sunt''. Academicienii care au votat legea<ref name="ftn1"> Din informații demne de încredere, nu însă oficiale („pe surse", cum se zice azi), am aflat că în 1993, când s-a votat, la Academie, ultima reformă ortografică, prestigioasa instituție avea doar doi lingviști printre titulari: Ion Coteanu și Emanuel Vasiliu; în cunoștință de cauză, aceștia au fost singurii care nu au susținut proiectul: Ion Coteanu a votat împotrivă, iar Emanuel Vasiliu s-a abținut de la vot.</ref> au ignorat faptul că, de-a lungul a 2000 de ani aproape, în drumul lor de la latină la română, cuvintele au suferit transformări fonetice importante, încât acest cuvânt se rostea și, după părerea mea, ar trebui să se rostească și astăzi ''sînt''. O dovadă este poezia populară, unde ''sfânt'', ''mormânt'', ''cânt'' rimează cu ''sînt'', niciodată cu ''sunt''! ''Sunt'' rimează cu ''unt'', ''mărunt'' și ''crunt'', rime greu de găsit în poezie, dacă nu imposibil.

Acum, după ce am desfășurat o parte doar din argumentele mele împotriva ultimei reforme ortografice, mă văd silit să vă spun că, în pofida acestora, eu scriu totuși cu ''â'' și ''sunt'' așa cum cred că ați observat. Aceasta pentru că, dacă vrem ca lucrurile să funcționeze în țară, trebuie să respectăm regulile și legile ei, chiar dacă ne revoltăm când acestea sunt prost făcute. Altfel se ajunge la haos. Putem lupta să schimbăm legile, dar nu avem dreptul să le ignorăm atâta vreme cât ele sunt în vigoare<ref name="ftn2"> Sunt indivizi (Caragiale le zicea ''nifiliști'') care cred că își pot afirma originalitatea printr-o permanentă gherilă (sp. ''guerrilla'') cu toată lumea. Când și-au epuizat inamicii, se întorc împotriva ortografiei oficiale. Cunosc un inginer care pe vremea lui ''î'' semna ''P'''â'''nzaru,'' iar acum, pe vremea lui ''â'', constat că semnează ''P'''î'''nzaru.''</ref>.

P.S. Cu ani în urmă am obținut (cu greu) carnetul de șofer. De atunci și până azi mă tot întreb: oare de ce codul rutier ne obligă să acordăm prioritate de dreapta, când de la volan observăm mult mai ușor vehiculul care vine din stânga noastră? Cu toate acestea, de atâția ani de când conduc, am acordat de sute de ori prioritate de dreapta. Dovadă că sunt în viață și mai pot scrie despre ortografie.

----
<references/>

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|ortografie, fi, etimologie, fonetică, român, România, lege, tocmeală}}

Articol/Ionel Funeriu/ortografie (II): ortografie fonetică sau ortografie etimologică

2020-02-03T20:09:12Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Trebuie precizat încă de la început că nici ortografia fonetică, nici ortografia etimologică nu există în stare pură. Ortografia fonetică poate conține elemente de factură etimologică, după cum și aceasta din urmă poate recurge la elemente de natură fonetică. Când afirm că ortografia românească este fonetică susțin de fapt că principiul fonetic prevalează asupra celui etimologic. Dimpotrivă, când afirm că ortografia franceză este etimologică, nu exclud prezența unor criterii de natură fonetică.

Principiul suveran al ortografiei fonetice este unul simplu: unui sunet (fonem, mai exact) îi corespunde o singură literă. În românește, fie că scriem ''l'''o'''c'', ''p'''o'''m'', ''r'''o'''tund'' (cuvinte de origine latină), ''b'''o'''lnav'', ''d'''o'''molit'', ''b'''o'''ier'' (slave), '''''o'''daie'', ''m'''o'''ft'', ''m'''o'''l'''o'''z'' (turcești), '''''o'''raș'', ''t'''o'''bă'' (maghiare), fie, în sfârșit, că scriem ''p'''o'''s'''o'''m'''o'''rât'' (cuvânt cu etimologie necunoscută), vocala ''o'' e reprezentată întotdeauna de același semn grafic: [''o'']. În ortografia franceză însă, deși se pronunță identic, vocala ''o'' se scrie în patru feluri, potrivit unor criterii de factură etimologică: '''''eau''''' (lat. -''ella'') în ''morc'''eau''''' = bucată, ''b'''eau''''' (lat. ''bellus'') = frumos; '''''au''''' în ''s'''au'''ter'' (lat. ''saltare'') = a sări, ''c'''au'''se'' (lat. ''causa'') = cauză, motiv; '''''o''''' în: ''s'''o'''rtir'' (lat. ''sortiri'') = a ieși, ''d'''o'''rmir'' (lat. ''dormire'') = a dormi. O variantă grafică mult mai rară pentru același sunet este [''ô'']. Se găsește în denumirea turistică a Rivierei Franceze, ''C'''ô'''te d’Azur'', și în alte câteva cuvinte precum ''ap'''ô'''tre'' = apostol, ''h'''ô'''pital'' = spital. Dacă raportăm aceste cuvinte la originea lor, constatăm că ortografia franceză este atât de pedantă — în sensul bun al termenului — încât marchează printr-un ''o'' circumflex [''ô''] până și pierderea pe drumul de la latină la franceză a unui ''s'', următor lui, din etimon: ''co'''s'''ta'', ''apo'''s'''tolus'' și ''ho'''s'''pitalis''.

Asemenea comparații între scrierea etimologică și cea fonetică se pot face luând în discuție și alte grafii din alte limbi. Se ajunge la aceleași concluzii.

După Unirea din anul 1859, odată cu trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin, a început o dispută aprinsă între adepții ortografiei etimologice și adepții ortografiei fonetice. Ion Heliade-Rădulescu spre sfârșitul vieții, apoi școala latinistă a lui Cipariu, Laurian și Massim au încercat într-un fel sau altul să promoveze ortografia etimologică. Titu Maiorescu în veacul al XIX-lea și începutul celui următor, ca și Sextil Pușcariu în secolul trecut au susținut ideea fonetismului, care până la urmă a avut câștig de cauză. Trebuie spus însă că lupta n-a fost ușoară și că fonetismul a câștigat bătălia pas cu pas. Cine are curiozitatea și posibilitatea să răsfoiască manuscrisele scriitorilor noștri din secolul al XIX-lea constată că Alexandru Macedonski<ref name="ftn1"> Ca unul care a avut această posibilitate, mă simt îndatorat să spun, pentru a nu se crea confuzii, că ortografia lui Macedonski a fost fluctuantă de-a lungul vieții sale. La un moment dat, poetul a părăsit acest sistem.</ref> — dar nu numai el — scria: ''a c'''â'''nta'', ''v'''ê'''nt'', ''r'''î'''u'', ''f'''ô'''nt'''â'''nă'', ''ad'''û'''nc'', urmând grafia etimoanelor latine: ''c'''a'''ntare'', ''v'''e'''ntus'', ''r'''i'''vus'', ''f'''o'''nt'''a'''na'', ''ad'''u'''ncus''<nowiki>; </nowiki>regula aceasta a complicat scrierea, făcând-o greu de asimilat de către o populație nu prea inițiată în tainele latinei. A trebuit să vină reforma ortografică din 1904 care a eliminat grafemele [ê], [ô] și [û] și a păstrat doar grafiile [â] și [î]. Reforma lui Sextil Pușcariu din 1932 a conservat aria răspândirii lui ''â'' și a acceptat generalizarea grafiei ''sunt'' în defavoarea lui ''sînt''. A venit apoi, după două decenii și mai bine, reforma din 1953 care l-a eliminat complet pe ''â''<nowiki>; nu însă definitiv, că</nowiki>ci litera ''â'' a fost reintrodusă zece ani mai târziu în ''român'' și derivatele sale ''România'', ''românește'', ''românesc''. Despre ultima reformă, din 1993, în episodul următor când voi avea ocazia să-mi spun părerea despre maniera în care ar trebui să scriem astăzi.

----
<references/>

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|ortografie, fi, etimologie, fonetică, român, România}}

Articol/Ionel Funeriu/ortografie (I)

2020-02-03T20:02:20Z

Anca Alexandru:

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Poetul Dorel Sibii (1943-l998), originar din satul Hălăliș, comuna Săvârșin, este cinstit în fiecare toamnă printr-un festival ce-i poartă numele. Anul trecut (2015), la a 17-a ediție, în parcul central din Săvârșin, a fost dezvelit bustul poetului și a fost lansat un volum cuprinzând cele mai frumoase creații ale sale. Odată cu lansarea cărții, participanții au dezbătut chestiuni ce țin de intimitatea creației. La un moment dat, Vasile Dan, președintele scriitorilor arădeni, a comentat faptul că Dorel Sibii refuza să scrie cu ''â'' din ''a'', așa cum cere ortografia actuală. Observația sa a declanșat în jurul chestiunii discuții, care s-ar putea rezuma la întrebarea dacă e bine să scriem cu ''î'' din ''i'' și ''sînt'' sau cu ''â'' din ''a'' și ''sunt''. Voi răspunde franc la această întrebare, așa cum am făcut-o și acolo, dar numai după ce, de-a lungul a două sau trei episoade, voi prezenta problematica ortografiei noastre și argumentele care permit formularea unei opinii credibile în această privință.

Să începem cu etimologia. Cuvântul ''ortografie'' este un neologism importat de limba noastră din latinescul ''orthographia''. În latinește, acest cuvânt a ajuns din greaca veche în care îl recunoaștem ușor pe ''ortho'' = corect, drept și pe ''graphein'' = a scrie. Cele două cuvinte grecești au servit drept bază pentru mai multe cuvinte compuse. Pe ''ortho''- îl găsim în ''ortodoxie'', etimologic: „credința (doctrina) cea dreaptă", în ''ortopedie'' = picior „corectat" (lat. ''pes'', ''pedis'' = picior), în ''ortoepie'' (rostire justă) etc., iar pe ''graphein'' în ''biografie'' = (de)scrierea vieții (''bios''), ''dactilografie'' = scriere cu degetele (''dactylo'' = utilizarea degetelor), ''geografie'' = scriere despre Pământ (''Geo'') etc.

A scrie corect este întâiul semn de respect pentru limba ta și pentru cei care te citesc. În acest scop, lingviștii au avut de ales între ortografia etimologică și ortografia fonetică. Simplificând mult lucrurile, putem spune că principiul etimologic este unul istoric și cultural: scriem așa cum vorbeau strămoșii noștri și cum scriau înaintașii noștri, iar cel fonetic este unul senzorial: scriem așa cum auzim rostindu-se azi.

Francezii pronunță ''dua'', dar scriu ''doigt'' = deget, rostesc ''bocu'' = mult, dar scriu ''beaucoup''. Știind că în latinește ''deget'' era ''digitus'', nu-i greu să observăm că forma ''doigt'' conservă consoanele ''g'' și ''t'' din etimonul latin, chiar dacă acestea au dispărut din pronunția actuală. Dacă francezii ar scrie ''bocu'', nu ''beaucoup'', vorbitorii ar pierde legătura cu elementele componente ''beau'' = frumos și ''coup'' = lovitură, căci, oricât de ciudat pare, etimologic ''beaucoup'' înseamnă nici mai mult, nici mai puțin decât lovitură frumoasă. Cum s-a ajuns de la ''lovitură frumoasă'' la ''mult'' nu e prea greu de ghicit, dacă ne gândim la formidabila fantezie a vorbitorilor. Să luăm un exemplu de azi care, prin analogie, poate să explice evoluția semantică de acum câteva sute de ani. O ''lovitură frumoasă'' la tenis o poate face pe Simona Halep să câștige un meci și odată cu aceasta ''mulți'' bani. Nu cred că se juca tenis pe vremea lui François Villon (n. 1431), deși francezii au inventat jocul (cf. articolul mai vechi ''ține de tenis''), dar o „''lovitură măiastră''” la vistieria cutărei primării din vremea marelui poet „infractor" ar fi putut avea același efect. Se înțelege din aceste două exemple (dar câte nu s-ar mai putea găsi!) că, dacă francezii ar renunța la scrierea etimologică, legătura lor cu trecutul ar fi mai puțin evidentă.

Ortografia etimologică are avantajul că păstrează un contact cultural și sentimental cu istoria proprie. Are însă dezavantajul că, fiind destul de complicată, se deprinde greu, iar cei care scriu sunt mai expuși erorilor.

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
{{CuvinteCheie|ortografie, fi, etimologie}}