Articol/Ionel Funeriu/ține de tenis - Revizia istoricului

Anca Alexandru la 1 ianuarie 2020 12:36

2020-01-01T12:36:05Z

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 1 ianuarie 2020 15:36
Linia 17:		Linia 17:
	[[Categorie:Sincronizare]]		[[Categorie:Sincronizare]]
	[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]		[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
			{{CuvinteCheie\|ține, tenis}}

Radu Borza la 1 ianuarie 2020 12:03

2020-01-01T12:03:38Z

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 1 ianuarie 2020 15:03
Linia 1:		Linia 1:
	[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png\|thumb\|right\|alt="Biografii lexicale"\|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]		[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png\|thumb\|right\|alt="Biografii lexicale"\|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

	~~''ține de tenis''~~


	Verbul ''a ține'' face parte din vocabularul fundamental al limbii române, bucurându-se de frecvență ridicată și capacitate derivativă remarcabilă. Pe lângă sensul lui principal, pe care toată lumea i-l cunoaște, cuvântul dobândește unele sensuri secundare formând o mulțime de expresii, în care semnificația cuvântului se îndepărtează uneori destul de mult de cea inițială, concretă. Una este să spui: „un copil ''ține'' două mere în mână” și cu totul altceva să anunți că „ședința ''ține'' două ore”. Evident, nimeni nu înțelege că cineva ''ține'' orele în mână, ci că ședința ''durează ''două ore. N-avem decât să examinăm expresii și locuțiuni precum: ''a ține ''(''la cineva'') = a iubi, a îndrăgi, ''a ține locul ''(''cuiva'')'' ='' a înlocui, ''a ține la tăvăleală'' = a rezista la efort, ''a ține minte'' = a memora, ''a ține în frău'' = a stăpâni, a domina și atâtea altele în structura cărora sensul verbului ''a ține'' s-a îndepărtat radical de concretețea semnificației inițiale sau chiar a dispărut cu totul, cum se întâmplă frecvent în locuțiuni.		Verbul ''a ține'' face parte din vocabularul fundamental al limbii române, bucurându-se de frecvență ridicată și capacitate derivativă remarcabilă. Pe lângă sensul lui principal, pe care toată lumea i-l cunoaște, cuvântul dobândește unele sensuri secundare formând o mulțime de expresii, în care semnificația cuvântului se îndepărtează uneori destul de mult de cea inițială, concretă. Una este să spui: „un copil ''ține'' două mere în mână” și cu totul altceva să anunți că „ședința ''ține'' două ore”. Evident, nimeni nu înțelege că cineva ''ține'' orele în mână, ci că ședința ''durează ''două ore. N-avem decât să examinăm expresii și locuțiuni precum: ''a ține ''(''la cineva'') = a iubi, a îndrăgi, ''a ține locul ''(''cuiva'')'' ='' a înlocui, ''a ține la tăvăleală'' = a rezista la efort, ''a ține minte'' = a memora, ''a ține în frău'' = a stăpâni, a domina și atâtea altele în structura cărora sensul verbului ''a ține'' s-a îndepărtat radical de concretețea semnificației inițiale sau chiar a dispărut cu totul, cum se întâmplă frecvent în locuțiuni.

Radu Borza la 1 ianuarie 2020 11:52

2020-01-01T11:52:08Z

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 1 ianuarie 2020 14:52
Linia 18:		Linia 18:
	----		----
	<references/>		<references/>
			[[Categorie:Sincronizare]]
			[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]

Radu Borza la 1 ianuarie 2020 10:48

2020-01-01T10:48:53Z

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 1 ianuarie 2020 13:48
Linia 1:		Linia 1:
			[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png\|thumb\|right\|alt="Biografii lexicale"\|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

	''ține de tenis''		''ține de tenis''

Radu Borza: Pagină nouă: ''ține de tenis'' Verbul ''a ține'' face parte din vocabularul fundamental al limbii române, bucurându-se de frecvență ridicată și capacitate derivativă remarcabilă. Pe...

2020-01-01T10:37:29Z

Pagină nouă: ''ține de tenis'' Verbul ''a ține'' face parte din vocabularul fundamental al limbii române, bucurându-se de frecvență ridicată și capacitate derivativă remarcabilă. Pe...

Pagină nouă

''ține de tenis''

Verbul ''a ține'' face parte din vocabularul fundamental al limbii române, bucurându-se de frecvență ridicată și capacitate derivativă remarcabilă. Pe lângă sensul lui principal, pe care toată lumea i-l cunoaște, cuvântul dobândește unele sensuri secundare formând o mulțime de expresii, în care semnificația cuvântului se îndepărtează uneori destul de mult de cea inițială, concretă. Una este să spui: „un copil ''ține'' două mere în mână” și cu totul altceva să anunți că „ședința ''ține'' două ore”. Evident, nimeni nu înțelege că cineva ''ține'' orele în mână, ci că ședința ''durează ''două ore. N-avem decât să examinăm expresii și locuțiuni precum: ''a ține ''(''la cineva'') = a iubi, a îndrăgi, ''a ține locul ''(''cuiva'')'' ='' a înlocui, ''a ține la tăvăleală'' = a rezista la efort, ''a ține minte'' = a memora, ''a ține în frău'' = a stăpâni, a domina și atâtea altele în structura cărora sensul verbului ''a ține'' s-a îndepărtat radical de concretețea semnificației inițiale sau chiar a dispărut cu totul, cum se întâmplă frecvent în locuțiuni.

Fiind vechi și folosit în cele mai diverse împrejurări, cuvântul și-a înfipt rădăcini robuste în limbă, formându-și o familie numeroasă. Unele compuse sau derivate ale cuvântului rămân fidele sensului inițial, altele se îndepărtează destul de mult de acesta. Comparați ''a se abține, a susține, a întreține'' cu ''ținut ='' regiune administrativă sau cu ''țiitoare'' = sinonim popular pentru ''amantă. ''și totuși, oricât se îndepărtează noile sensuri de cel inițial, vorbitorul simte — chiar când veriga de legătură e slabă — relația cu verbul de la care au migrat compusele sau derivatele.

De multe ori însă, odată cu scurgerea timpului, această verigă imaginară se poate rupe, vorbitorii pierzând legătura cu originile îndepărtate ale cuvântului. Cititorii se pot mira, desigur, de formularea din titlu. Ce legătură ar putea fi între ''tenis'' și ''a ține''? Niciuna la prima vedere. Dacă facem însă un efort recuperator și ne răsucim către originea cuvântului, coborând până la rădăcina lui latinească, găsim explicația. Verbul nostru provine din lat. ''teneo, tenere, tenui ''care însemna „a ține ceva, a stăpâni, a ocupa”. Asemenea românei, franceza l-a moștenit și ea, dar în forma ''tenir.''

Cu foarte mulți ani în urmă, francezii din Normandia — provincie pe care doar Canalul Mânecii o desparte de Anglia — practicau un sport rudimentar și fără reguli precise, lovind o minge cu un fel de rachetă, și ea rudimentară. Mingea trebuia să treacă peste o plasă de cealaltă parte a terenului, de unde partenerul i-o returna. Interesant e faptul că, atunci când unul dintre parteneri lansa în joc mingea, își avertiza adversarul exclamând: ''tenez!,'' adică pe românește: ''țineți!'' Așa cum în antichitate romanii au trăit un complex cultural comparându-se cu grecii, în Evul Mediu și chiar mai târziu, până prin secolul al XIX-lea, englezii se simțeau, cultural vorbind, inferiori francezilor. (La curtea regilor englezi se vorbea franțuzește<ref name="ftn1">''' '''The''' '''most''' '''noble''' '''order''' '''of''' '''the''' '''garter''' '''— Ordinul Jartierei, cum e cunoscut în românește, este cea mai faimoasă distincție regală britanică. Ordinul a fost instituit de Eduard al III-lea, în 1380. Deviza distincției, gravată pe râvnita medalie, a rămas până astăzi în limba franceză: honi''' '''soit''' '''qui''' '''mal''' '''y''' '''pense''', '''mărturie peste veacuri despre hegemonia francezei din acele timpuri.</ref>.) și atunci, pentru a recupera un handicap real sau imaginar, au început a-i imita pe francezi. În cazul sportului nostru, ei au preluat jocul cu mingea al francezilor și, odată cu el, cuvântul ''tenez,'' pe care englezii l-au adaptat fonetismului lor rostind ''tennis''! Au fixat apoi reguli precise jocului și au organizat turnee, care s-au bucurat de o popularitate din ce în ce mai mare. La rândul lor, francezii, participând la asemenea turnee, au acceptat regulile fixate de britanici, ca și noul nume al sportului: ''tennis<ref name="ftn2"> Cititorii mei care știu franțuzește se vor fi întrebând de ce am scris ''honi,'' cu un singur ''n,'' din moment ce azi se scrie ''honni'' și de ce numele sportului este ortografiat, în franceză și engleză, cu doi ''n ''(''tennis''), în vreme ce imperativul de la care i se trage numele se scrie cu un singur ''n'':'' tenez.'' Răspunsul este și pur, și simplu: în franceza veche se scria ''honi'' și ''tennez.''</ref>,'' pe care nu l-au mai raportat la ''tenez'', al cărui sens contextual era: „soyez en état de garder cette balle” (V. TLFI, s.v.).

Pe la începutul secolului trecut, legăturile noastre cu Anglia erau firave, așa încât noi am preluat numele jocului din franceză, întrucât în vremea aceea ne bucuram de relații privilegiate cu Franța. Astăzi, lucrurile s-au schimbat fundamental, limba română preluând direct din engleză cuvinte precum: ''computer, dispecer, ofsaid, start, ''ca și aproape întreaga terminologie a jocului de tenis: ''game, smash, lob, break'' și câte or mai fi.

P.S. ''A ține în mână'' era, în latină, ''manutenere ''(''manus'' + ''tenere''). De aici, reflexele romanice: fr. ''maintenir,'' it. ''mantenere,'' port. ''manter,'' sp. ''mantener'' și rom. ''menține.'' De la francezi, l-au împrumutat englezii: ''maintain. ''

----
<references/>