Articol/Ionel Funeriu/capcane semantice - Revizia istoricului

Anca Alexandru la 12 ianuarie 2020 12:05

2020-01-12T12:05:58Z

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 12 ianuarie 2020 15:05
Linia 13:		Linia 13:
	P.S. Formele articulate ''carele'', ''carea'' ale pronumelui relativ ''care'' au dispărut din limbajul cotidian, dar se bucură încă de oarecare frecvență în textele religioase. Îmi amintesc cum, pe la 4-5 ani, când părinții m-au învățat rugăciunea ''Tatăl nostru'', ajungând eu la pasajul: „''carele ești'' în ceruri", rosteam convins: „care ''leiești'' în ceruri". Aflasem de la educatoarea mea că leul e ''șeful'', fiind cel mai puternic între fiare, și eram convins că acesta... ''leiește'', adică domnește peste celelalte animale. și cine altul decât Dumnezeu putea să domnească (id est: ''să leiască'') în cerul copilăriei mele?		P.S. Formele articulate ''carele'', ''carea'' ale pronumelui relativ ''care'' au dispărut din limbajul cotidian, dar se bucură încă de oarecare frecvență în textele religioase. Îmi amintesc cum, pe la 4-5 ani, când părinții m-au învățat rugăciunea ''Tatăl nostru'', ajungând eu la pasajul: „''carele ești'' în ceruri", rosteam convins: „care ''leiești'' în ceruri". Aflasem de la educatoarea mea că leul e ''șeful'', fiind cel mai puternic între fiare, și eram convins că acesta... ''leiește'', adică domnește peste celelalte animale. și cine altul decât Dumnezeu putea să domnească (id est: ''să leiască'') în cerul copilăriei mele?

	În ''Holorime''-le sale, șerban Foarță a inventat poetic asemenea aglutinări, în „tentativa de-a suprima (nepedepsit) aerul dintre cuvinte". O strofă din volumul ''~~șalul~~ eșarpele Isadorei'':		În ''Holorime''-le sale, șerban Foarță a inventat poetic asemenea aglutinări, în „tentativa de-a suprima (nepedepsit) aerul dintre cuvinte". O strofă din volumul ''Șalul eșarpele Isadorei'':

	Alb astru,-n cearcăn, vânăt, oare,		Alb astru,-n cearcăn, vânăt, oare,
Linia 22:		Linia 22:

	albastru,-ncearcă,-n vânătoare.		albastru,-ncearcă,-n vânătoare.

			Și o variantă ulterioară a acestei strofe (din vol. ''Opera somnia''):

			alb astru,-n cearcăn vânăt, ori

			mărgea-n privirea mea aprinde,

			mărgean, privirea mea, a prinde,

			albastru,-ncearcă,-n vânători!

	[[Categorie:Sincronizare]]		[[Categorie:Sincronizare]]
	[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]		[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
			{{CuvinteCheie\|semantic, capcană, pilot}}

Radu Borza la 11 ianuarie 2020 21:42

2020-01-11T21:42:38Z

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 12 ianuarie 2020 00:42
Linia 5:		Linia 5:
	1. Mă aflam cu familia la casa părintească de la țară; într-una din zile, ne vizitează un copil din vecini de vreo 9 ani; la îndemnul soției, acesta ne recită o poezie învățată la școală. Poezia începea astfel: „''Cerescule'' Tată, al meu suflet ''te dorește''". Sesizez că în loc de te dorește, el zice: ''le dorește''. Intuiesc despre ce e vorba și-l întreb: „Ce cere tata?”, la care el, mirat că nu înțeleg atâta lucru: „''cere scule'', măi!”. Înțeleg imediat că, în bagajul său lexical, derivatul ''ceresc''(''ule'') nu figurează și atunci mintea lui de copil rezolvă pe loc chestiunea: „''Cere scule'', Tată, al meu suflet le dorește".		1. Mă aflam cu familia la casa părintească de la țară; într-una din zile, ne vizitează un copil din vecini de vreo 9 ani; la îndemnul soției, acesta ne recită o poezie învățată la școală. Poezia începea astfel: „''Cerescule'' Tată, al meu suflet ''te dorește''". Sesizez că în loc de te dorește, el zice: ''le dorește''. Intuiesc despre ce e vorba și-l întreb: „Ce cere tata?”, la care el, mirat că nu înțeleg atâta lucru: „''cere scule'', măi!”. Înțeleg imediat că, în bagajul său lexical, derivatul ''ceresc''(''ule'') nu figurează și atunci mintea lui de copil rezolvă pe loc chestiunea: „''Cere scule'', Tată, al meu suflet le dorește".

	2. În satul cu pricina nu există școală. Dimineața, un autobuz poreclit de copii „Clopoțelul" îi transportă preț de vreo doi kilometri până la școala din comuna vecină. Într-una din zile, același copil se trezește târziu și „pierde" Clopoțelul. Văzându-mă în curte, mă roagă să-l duc cu mașina la școală. Accept și pe drum aflu că nu apucase să mănânce în dimineața aceea. Nu am bani la mine și mă necăjesc că nu-1 pot ajuta. El mă liniștește însă rapid: „nu-i nimic, că în pauză toți căpătăm ''chifle'' de la Doamna". Era cât pe ce să uit episodul, dar nu mult după aceea, vizitându-ne din nou, îmi arată manualul de limba română unde văd poezia ''Ce te legeni... ''Se laudă că o știe pe de rost și fără multă vorbă începe. Când ajunge la versurile „și se duc pe rând, pe rând, / Zarea lumii-ntunecând", nu-mi cred urechilor auzind continuarea: „și se duc ca ''chiflele'' / Scuturând aripele". Vorba lui Creangă: „Golătatea încunjură, dar foamea dă de-a dreptul".		2. În satul cu pricina nu există școală. Dimineața, un autobuz poreclit de copii „Clopoțelul" îi transportă preț de vreo doi kilometri până la școala din comuna vecină. Într-una din zile, același copil se trezește târziu și „pierde" Clopoțelul. Văzându-mă în curte, mă roagă să-l duc cu mașina la școală. Accept și pe drum aflu că nu apucase să mănânce în dimineața aceea. Nu am bani la mine și mă necăjesc că nu-l pot ajuta. El mă liniștește însă rapid: „nu-i nimic, că în pauză toți căpătăm ''chifle'' de la Doamna". Era cât pe ce să uit episodul, dar nu mult după aceea, vizitându-ne din nou, îmi arată manualul de limba română unde văd poezia ''Ce te legeni... ''Se laudă că o știe pe de rost și fără multă vorbă începe. Când ajunge la versurile „și se duc pe rând, pe rând, / Zarea lumii-ntunecând", nu-mi cred urechilor auzind continuarea: „și se duc ca ''chiflele'' / Scuturând aripele". Vorba lui Creangă: „Golătatea încunjură, dar foamea dă de-a dreptul".

	3. La o lecție, în vederea obținerii gradului didactic I la care am asistat, un elev comentează poezia ''Lacustră'' a lui Bacovia. Ora de literatură era, cum se obișnuiește în asemenea cazuri, perfect regizată. Copiii răspundeau mecanic la întrebări, se vedea de la o poștă că niciun fior liric nu-i cutreieră citind și comentând poezia. La sfârșitul lecției, mă adresez unui elev cam așa: „plouă atât de tare încât poetului i se pare că aude materia plângând; poți să-mi spui, ce înțeles are cuvântul ''piloții'' din versul « Piloții grei se prăbușesc »?”. Răspunsul fu scurt: „aviatorii se prăbușesc"! Constat imediat că profesoarei nu i-a dat prin gând să le explice că forma ''piloții'' este o variantă lexicală pentru ''pilonii'' care susțin locuințele lacustre. Când, la discuția lecției i-am sugerat profesoarei că ar fi bine să precizeze sensurile cuvintelor din poezie înainte de a le vorbi elevilor despre ritmuri și rime, despre metafore, metonimii ș.c.l., aceasta s-a apărat cu argumente extrase din metodologiile prăfuite de prin cancelarii, care decid că explicațiile lexicale se fac la orele de gramatică, nu la cele de literatură.		3. La o lecție, în vederea obținerii gradului didactic I la care am asistat, un elev comentează poezia ''Lacustră'' a lui Bacovia. Ora de literatură era, cum se obișnuiește în asemenea cazuri, perfect regizată. Copiii răspundeau mecanic la întrebări, se vedea de la o poștă că niciun fior liric nu-i cutreieră citind și comentând poezia. La sfârșitul lecției, mă adresez unui elev cam așa: „plouă atât de tare încât poetului i se pare că aude materia plângând; poți să-mi spui, ce înțeles are cuvântul ''piloții'' din versul « Piloții grei se prăbușesc »?”. Răspunsul fu scurt: „aviatorii se prăbușesc"! Constat imediat că profesoarei nu i-a dat prin gând să le explice că forma ''piloții'' este o variantă lexicală pentru ''pilonii'' care susțin locuințele lacustre. Când, la discuția lecției i-am sugerat profesoarei că ar fi bine să precizeze sensurile cuvintelor din poezie înainte de a le vorbi elevilor despre ritmuri și rime, despre metafore, metonimii ș.c.l., aceasta s-a apărat cu argumente extrase din metodologiile prăfuite de prin cancelarii, care decid că explicațiile lexicale se fac la orele de gramatică, nu la cele de literatură.

Radu Borza: Pagină nouă: Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019...

2020-01-11T21:40:00Z

Pagină nouă: thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019...

Pagină nouă

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Într-o conferință susținută în fața profesorilor de literatură prin anii ’60 ai secolului trecut, Tudor Vianu atrăgea atenția că întâia condiție pentru a analiza corect o poezie este să înțelegi sensul cuvintelor din cuprinsul ei. Am citit textul conferinței în studenție și de atunci urmăresc atent ideea în cele mai diferite împrejurări în care, ocazional, mă aflu. Relatez trei întâmplări care dovedesc că, uneori, școala tratează cu multă lejeritate subiectul.

1. Mă aflam cu familia la casa părintească de la țară; într-una din zile, ne vizitează un copil din vecini de vreo 9 ani; la îndemnul soției, acesta ne recită o poezie învățată la școală. Poezia începea astfel: „''Cerescule'' Tată, al meu suflet ''te dorește''". Sesizez că în loc de te dorește, el zice: ''le dorește''. Intuiesc despre ce e vorba și-l întreb: „Ce cere tata?”, la care el, mirat că nu înțeleg atâta lucru: „''cere scule'', măi!”. Înțeleg imediat că, în bagajul său lexical, derivatul ''ceresc''(''ule'') nu figurează și atunci mintea lui de copil rezolvă pe loc chestiunea: „''Cere scule'', Tată, al meu suflet le dorește".

2. În satul cu pricina nu există școală. Dimineața, un autobuz poreclit de copii „Clopoțelul" îi transportă preț de vreo doi kilometri până la școala din comuna vecină. Într-una din zile, același copil se trezește târziu și „pierde" Clopoțelul. Văzându-mă în curte, mă roagă să-l duc cu mașina la școală. Accept și pe drum aflu că nu apucase să mănânce în dimineața aceea. Nu am bani la mine și mă necăjesc că nu-1 pot ajuta. El mă liniștește însă rapid: „nu-i nimic, că în pauză toți căpătăm ''chifle'' de la Doamna". Era cât pe ce să uit episodul, dar nu mult după aceea, vizitându-ne din nou, îmi arată manualul de limba română unde văd poezia ''Ce te legeni... ''Se laudă că o știe pe de rost și fără multă vorbă începe. Când ajunge la versurile „și se duc pe rând, pe rând, / Zarea lumii-ntunecând", nu-mi cred urechilor auzind continuarea: „și se duc ca ''chiflele'' / Scuturând aripele". Vorba lui Creangă: „Golătatea încunjură, dar foamea dă de-a dreptul".

3. La o lecție, în vederea obținerii gradului didactic I la care am asistat, un elev comentează poezia ''Lacustră'' a lui Bacovia. Ora de literatură era, cum se obișnuiește în asemenea cazuri, perfect regizată. Copiii răspundeau mecanic la întrebări, se vedea de la o poștă că niciun fior liric nu-i cutreieră citind și comentând poezia. La sfârșitul lecției, mă adresez unui elev cam așa: „plouă atât de tare încât poetului i se pare că aude materia plângând; poți să-mi spui, ce înțeles are cuvântul ''piloții'' din versul « Piloții grei se prăbușesc »?”. Răspunsul fu scurt: „aviatorii se prăbușesc"! Constat imediat că profesoarei nu i-a dat prin gând să le explice că forma ''piloții'' este o variantă lexicală pentru ''pilonii'' care susțin locuințele lacustre. Când, la discuția lecției i-am sugerat profesoarei că ar fi bine să precizeze sensurile cuvintelor din poezie înainte de a le vorbi elevilor despre ritmuri și rime, despre metafore, metonimii ș.c.l., aceasta s-a apărat cu argumente extrase din metodologiile prăfuite de prin cancelarii, care decid că explicațiile lexicale se fac la orele de gramatică, nu la cele de literatură.

Acestea sunt întâmplările. Concluziile le las pe seama dumneavoastră.

P.S. Formele articulate ''carele'', ''carea'' ale pronumelui relativ ''care'' au dispărut din limbajul cotidian, dar se bucură încă de oarecare frecvență în textele religioase. Îmi amintesc cum, pe la 4-5 ani, când părinții m-au învățat rugăciunea ''Tatăl nostru'', ajungând eu la pasajul: „''carele ești'' în ceruri", rosteam convins: „care ''leiești'' în ceruri". Aflasem de la educatoarea mea că leul e ''șeful'', fiind cel mai puternic între fiare, și eram convins că acesta... ''leiește'', adică domnește peste celelalte animale. și cine altul decât Dumnezeu putea să domnească (id est: ''să leiască'') în cerul copilăriei mele?

În ''Holorime''-le sale, șerban Foarță a inventat poetic asemenea aglutinări, în „tentativa de-a suprima (nepedepsit) aerul dintre cuvinte". O strofă din volumul ''șalul eșarpele Isadorei'':

Alb astru,-n cearcăn, vânăt, oare,

acolo, rana și-a deschis?...

...A colora-n așa deschis

albastru,-ncearcă,-n vânătoare.

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]