Anca Alexandru la 6 februarie 2020 20:21

2020-02-06T20:21:31Z

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 6 februarie 2020 23:21
Linia 11:		Linia 11:
	[[Categorie:Sincronizare]]		[[Categorie:Sincronizare]]
	[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]		[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
			{{CuvinteCheie\|etimologie, popular, cooperativă, numerota, gintă, moratoriu, remunerație, reclamație}}

Radu Borza: Pagină nouă: Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019 O...

2020-02-06T19:17:54Z

Pagină nouă: thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019 O...

Pagină nouă

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Omul face ordine în lucruri pentru a-și ușura viața. În cămară, gospodina pune pe un raft legumele, pe altul fructele, pe al treilea murăturile, pe al patrulea compotul... La fel procedează cu sculele un mecanic: ciocanele într-un sertar, cleștele în al doilea, șurubelnițele în al treilea... Rațiunea e de ordin practic: gospodina găsește fără prea multă bătaie de cap borcanul cu murături, așijderea mecanicul dacă are nevoie de șurubelniță. Când gospodina cumpără un sortiment nou de compot, îl așază lângă celelalte compoturi, când mecanicul achiziționează o nouă șurubelniță o pune în sertarul cu șurubelnițe. Cuvintele se aranjează la fel. Fiecare își găsește locul său într-un sertar imaginar al minții omenești. Când apare un cuvânt nou, acesta e plasat oarecum instinctiv alături de alte cuvinte din aceeași familie. Un copil aude vorba ''om''. Mai târziu, luând cunoștință de cuvinte ca: ''omenesc'', ''omenie'', ''omenește'', ''a omeni'', el va înțelege despre ce e vorba și le va plasa automat în „caseta” cuvântului-bază, ''om'', unde le va găsi ușor când va veni vremea sa se folosească de ele.

Să ne imaginăm acum că gospodina noastră primește un fruct exotic pe care nu l-a mai văzut în viața ei. Dacă fructul seamănă mai mult cu un morcov decât cu un măr, ea îl va plasa greșit pe raftul cu legume. Se poate întâmpla ca un vorbitor insuficient instruit, auzind un cuvânt nou, să-l plaseze, asemenea gospodinei, într-un „sertar” greșit. Prin anii ’50, magazinele private au fost înlocuite cu așa-numita cooperativă. Nu puteam cere femeilor de la țară să cunoască originea noului cuvânt (lat. ''operari'' „a munci”) și să-l așeze alături de'' a opera'', ''a coopera'', ''operativ'', ''operativitate'', ''operație''. Ele știau un lucru simplu: că la magazin ''se cumpără'' ceva și atunci l-au introdus în sertarul cu ''a cumpăra'', ''a răscumpăra'', ''cumpărător''. „Un’ te duci, nană?” „La ''cumpărătivă'', maică!” venea prompt răspunsul. Același fenomen, în tren. Pe vremuri, în personalul de pe ruta Gurahonț-Arad erau montate niște plăcuțe metalice rotunde în interiorul cărora era inscripționat numărul corespunzător fiecărui loc. Îmi amintesc că, într-un astfel de tren, copil fiind, ședeam lângă o precupeață. La un moment dat, un individ cam afumat și fără bilet vrea să se așeze lângă ea; aceasta îl sancționează aspru: „nu vezi că trenu’ ăsta-i cu ''numere rotate''?”.

Observator ca nimeni altul al limbii vorbite, I.L. Caragiale pune în gura personajelor sale asemenea derapaje. Neînțelegând nici sensul nici originea cuvântului ''gintă'' „familie”, conu’ Leonida îl apropie de ''geantă'' și exclamă: „''giantă'' latină, domnule!”. ''Moratoriu'' este, pentru același, lege de ''murături''. Nu mai puțin breaz, Pristanda zice: „''renumerație'' după buget, mică”. De unde să știe bietul polițai că ''munerare'' înseamnă în latină „a plăti pentru un serviciu” și că, prin urmare, ''remunerația'' este „răsplata”, „salariul”?; el știe doar că, primind leafa, i se ''numără'' banii și atunci se crede îndreptățit să zică ''renumerație'', cuvânt în care îl recunoaște pe ''a număra''. Pampon, după ce-i arde o scatoalcă, își supune slujnica la ''intrigatoriu'', convins că la mijloc ar fi o... ''intrigă'' (că de ''interogație'' n-a auzit). Fiind vorba de o ''plângere'' cu ''lacrimi'', ''reclamația'' devine ''lăcrămație'' în gura lui Ipingescu ș.a.m.d.

Modificările formale ale cuvintelor, precum cele descrise mai sus, sunt cunoscute în lingvistică sub numele de ''etimologie populară''<nowiki>; î</nowiki>n română, termenul este un calc (copie) după germ. ''Volksetymologie'', unde îl recunoaștem pe ''Volk'' „popor”, ca în mult râvnitul ''Volkswagen''.

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]

Articol/Ionel Funeriu/etimologii populare (I) - Revizia istoricului

Anca Alexandru la 6 februarie 2020 20:21

Radu Borza: Pagină nouă: Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019 O...