Anca Alexandru la 2 ianuarie 2020 10:47

2020-01-02T10:47:35Z

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 2 ianuarie 2020 13:47
Linia 18:		Linia 18:
	[[Categorie:Sincronizare]]		[[Categorie:Sincronizare]]
	[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]		[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
			{{CuvinteCheie\|pește, latină, etimologie, latinitate, pescărie, pescăruș, pescui, pescuit, pescuț, peștișor, pescuitor, piscicol, piscicultură, piscicultor, piscină}}

Radu Borza: Pagină nouă: Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019 I...

2020-01-02T10:24:38Z

Pagină nouă: thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019 I...

Pagină nouă

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Imaginați-vă că aveți în buzunarul din dreapta 100 de bancnote de câte un leu fiecare, iar în cel din stânga doar o singură bancnotă de 500 de lei (există..., dacă n-ați avut ocazia). Cu această imagine în minte, vă rog să citiți rândurile următoare.

Pe la sfârșitul veacului al XIX-lea, Alexandru Cihac a publicat un dicționar etimologic al limbii române. După ce a încheiat redactarea, învățatul nostru s-a apucat să numere cuvintele de origine latină și pe cele de origine slavă din dicționar. A constatat un lucru surprinzător: cuvintele de origine slavă erau de două ori mai numeroase decât cele de origine latină. și a mai constatat că unul din cinci cuvinte era de origine turcă. În aceste condiții se naște întrebarea firească: mai avem noi dreptul să susținem latinitatea românei? Nu este, oare, mai logic să recunoaștem că româna e limbă slavă? Răspunsul a venit prompt din partea lui B.P. Hasdeu care, în teoria sa despre circulația cuvintelor, a demonstrat convingător latinitatea românei. Nu intenționez să expun toate detaliile teoriei sale, mă mulțumesc să redau doar ideea cadru: elementele latinești sunt mai puține<ref name="ftn1"> Doar aparent mai puține, pentru că Cihac n-a luat în calcul derivatele și nici împrumuturile romanice. Numai neologismele de proveniență franceză reprezintă aproape o treime din masa vocabularului românesc. Iar dacă ne gândim că, la rându-i, franceza le-a preluat din latină, perspectiva se schimbă radical.</ref>, dar sunt cu mult mai importante decât cele slave sau turcești.

La argumentele lui Hasdeu, vreau să adaug o probă nouă în favoarea latinității, care să se sprijine pe un fapt concret, banal chiar. Pentru aceasta m-am gândit să reproduc o listă a ''peștilor ''de apă dulce din România: ''biban, caracudă, caras, clean, crap, lin, lostriță, mreană, nisetru, păstrăv, scobar, somn, șalău, știucă'' și câți vor mai fi. Dacă aveți curiozitatea să verificați originea lor prin dicționare, veți constata că, exceptând ''șalăul'', care este din maghiară, toți ceilalți sunt de proveniență slavă. Un singur nume nu este slav sau maghiar și acela e genericul... ''pește,'' provenit din latinescul ''piscis,'' și care, în sfera lui semantică, îi înglobează pe toți ceilalți. Chiar dacă preparăm ''ciorbă de mreană'' sau de ''somn,'' zicem ''ciorbă de pește,'' chiar dacă prindem ''crapi'' zicem că ''pescuim, ''nu... ''crăpim.'' Nu dispun de statistici, dar bunul simț și buna credință cu care trebuie să judecăm lucrurile ne obligă să recunoaștem că, în vorbirea cotidiană, rostim ''pește'' mult mai frecvent decât toate cele 14 nume de specii din inventarul meu luate la un loc. Există români care în viața lor nu au pronunțat cuvântul ''caracudă'' ori ''lostriță,'' dar nu există român care să nu fi rostit niciodată cuvântul ''pește.'' și asta nu e tot. Acest cuvânt generic și-a înfipt rădăcini viguroase în vocabularul românesc, creându-și, de-a lungul veacurilor, o familie (de cuvinte) numeroasă: ''pescărie'', ''pescăruș'', ''pescui'', ''pescuit'', ''pescuț'', ''peștișor''. Din ''pescuit'' s-a creat în vechime derivatul ''pescuitor'': „Nu te teme, de acum vei fi un ''pescuitor'' de oameni" îi spune Isus lui Petru într-o ediție a Bibliei. (Termenul a fost preferat și în titlul operei ''Pescuitorii de perle'' a lui Bizet<ref name="ftn2"> În original, Georges Bizet, ''Les pêcheurs de perles. Pescuitor'' este un derivat românesc din verbul ''a pescui'' și sufixul ''nomen agentis'':'' -tor.''</ref>.) Cu timpul, ''pescuitor'' a fost împins spre periferia vocabularului fiind concurat de ''pescar'','' ''cuvânt provenind din lat. ''piscarius'' care îl are la bază tot pe ''piscis.'' De la ''pește'' s-au creat expresii și zicători precum: „cât ai zice ''pește''<ref name="ftn3"> În privința expresiei ''cât ai zice pește'' s-ar putea să mă înșel. Reproduc o întâmplare — așa cum a povestit-o profesorul Ion Coja — care zdruncină explicația mea (și a dicționarelor noastre): „Student fiind, Al. Graur ne-a dat un citat ciudat: « etimologiile nu se caută, se găsesc »! Asta voia să însemne că de multe ori etimologia unui cuvânt o descoperi întâmplător, o găsești fără s-o cauți! Dau următorul exemplu: în armată, unul dintre colegi a pus în discuția plutonului de filologi o mirare: expresia « cât ai zice pește ». De ce pește și nu alt referent. Când spui « a tăcea ca un pește » nu ne miră prezența cuvântului ''pește.'' Este logică. Peștele nu scoate niciun sunet!... Dar ce caută acest cuvânt în cealaltă expresie: cât ai zice pește!... S-au emis atunci o serie de ipoteze, care mai de care mai fantezistă. Discuția am reluat-o în cartea ''Îndreptarea Îndreptarului.'' La același nivel: pionieresc... Abia zilele trecute, din întâmplare, din pură întâmplare, dau în ''Dicționarul Academiei'' peste cuvântul ''peștin'', frecvent în epoca fanariotă, un turcism, care însemna « repede, imediat »! De la ''peștin'', cuvânt caruia la un moment dat nu i s-a mai știut înțelesul, s-a ajuns la ''pește'', prin ceea ce se numește etimologie populară"... Vezi http://www.justitiarul.ro/domnul-profesor-ion-coja.</ref>”,'' ''„''pește/ ''mămăligă prăpădește", „asta-i altă mâncare de ''pește''”, „se zbate ca ''peștele'' pe uscat", „''peștele ''cel mare îl înghite pe cel mic" etc. Frecvența lui considerabilă în limbă l-a făcut să pătrundă până și în lexicul argotic unde ''pește'' înseamnă proxenet, iar ''a pești'' înseamnă a înșela, a păcăli pe cineva. Trebuie să recunoaștem că nimeni nu spune nici „cât ai zice ''mreană’’,'' nici ''„scobarul'' cel mare îl înghite pe ''scobarul'' cel mic", nici „asta-i altă mâncare de ''biban”'' și nici „întâlnirea s-a încheiat în coadă de ''păstrăv''”.

''Peștele'' a ajuns în română și în „variante neologice”: ''piscicol, piscicultură, piscicultor, piscină. ''Toate sunt preluate din franceză, numai că, la rându-i, franceza le-a preluat din latină. Să analizăm neologismul care pare a nu avea nicio legătură cu ''peștii —'' e vorba de ''piscină,'' se înțelege — și să coborâm în trecutul său. Un dicționar etimologic francez ne informează că în 1505 fr. ''piscine'' avea sensul: „vaste bassin rempli d’eau pour se baigner" (ușor de tradus), în timp ce cu mai bine de 300 de ani în urmă, la 1190, cuvântul desemna scăldătoarea în care Hristos l-a vindecat pe paralitic („le bassin où Christ guérit le paralytique"). Același dicționar indică drept etimon lat. ''piscina'' care însemna „heleșteu", adică: „bazin cu pești". Preluând termenul pe la începutul secolului trecut probabil, româna a reținut doar ultimul înțeles al fr. ''piscine,'' sens cu care îl întrebuințăm și astăzi.

Încercați acum să aplicați o mică hermeneutică lexicală precum cea de mai sus ''crapului, mrenei ''ori ''somnului'', ''cleanului, bibanului'' sau oricărui alt soi și veți constata că vrând-nevrând, veți ajunge tot la „valorosul" ''pește.''

Cum se vede, ponderea cuvintelor într-o limbă este data de frecvența și productivitatea lor, de capacitatea de a dezvolta sensuri noi, de vocația lor integratoare și, până la urmă, de circulația lor, așa cum ne-a învățat Hasdeu. ''Peștele'' este o bancnotă de 100 de lei, ''bibanul, carasul ''și ceilalți sunt, fiecare, monede de cel mult „doi bani".

----
<references/>

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]

Articol/Ionel Funeriu/pești - Revizia istoricului

Anca Alexandru la 2 ianuarie 2020 10:47

Radu Borza: Pagină nouă: Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019 I...