Anca Alexandru la 11 martie 2020 09:12

2020-03-11T09:12:52Z

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 11 martie 2020 12:12
Linia 17:		Linia 17:
	[[Categorie:Sincronizare]]		[[Categorie:Sincronizare]]
	[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]		[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
			{{CuvinteCheie\| provocare, provoca, boci, voce, bocitor}}

Radu Borza: Pagină nouă: Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019 U...

2020-03-10T20:57:52Z

Pagină nouă: thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019 U...

Pagină nouă

[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]

Un prieten din Germania, traducător profesionist în Frankfurt am Main, mă consultă din când în când cu privire la nuanțele semantice noi care apar în lexicul românesc. Plecat din România acum mai bine de 30 de ani, vrea să știe cum evoluează româna la ea acasă. Într-una din zilele trecute, mă informează că, într-un text pe care urma să-l traducă în germană, „simte” el că termenul ''provocare'' a câștigat nuanțe meliorative (lat. ''melior'' = mai bun) pe care nu le avea atunci când părăsea România. Rămăsese la ideea că provocare înseamnă instigare la ceva rău. Prind din zbor ideea și-i scriu ce cred despre subiect.

Ce legătură poate fi între ''a boci'' și ''a provoca''? Niciuna, la prima vedere. Dacă sondăm însă în trecutul acestor cuvinte, descoperim lucruri cu adevărat... „provocatoare”!

În limba română veche exista cuvântul ''boace'' cu sensurile „voce, grai, glas, cuvânt”, moștenit din lat. ''vocem'', forma de acuzativ a lui ''vox. ''(Consoana inițială ''v'' s-a transformat în ''b'', tot așa cum s-a întâmplat în cazul lui ''veteranus'' devenit ''bătrân''.) Cuvântul ''boace'' a dispărut demult, fiind înlocuit de ''voce''. S-a păstrat însă derivatul verbal ''a boci'' = a se jelui, a plânge (după un mort); de la acest verb s-a format apoi substantivul ''bocitor'', folosit mai mult la feminin — ''bocitoare''.

Direct din lat. ''vocem'' sau prin intermediar francez, pornind de la aceeași rădăcină, au ajuns la noi neologisme ca ''vocală'', ''vocabulă'', ''vocabular'', ''vocație'', ''vocativ'' (cazul), ''a vocifera''. Au fost preluate apoi alte și alte compuse și derivate ca: ''a convoca'', ''a evoca'', ''a invoca'', ''a provoca'', ''a revoca''. De la aceste verbe s-au format apoi, pe teren românesc, nenumărate substantive și adjective: ''convocator'', ''evocator'', ''invocație'', ''provocator'', ''univoc'', ''echivoc'', ''plurivoc'' etc. ''Avocatul'' însuși este, etimologic vorbind, cel care te apără folosind ''vocea''. O variantă învechită a cuvântului este ''advocat'', formă care conservă integral prepoziția latinească ''ad'' = la, către, lângă, folosită și în alte compuse ca ''administrator'', ''a adecva'', ''adversar''... Bazându-se pe realitatea că reclama produsului precedă vânzarea acestuia, dicționarele etimologice latinești emit ipoteza că până și verbul ''praeconizo'' cu sensul de „a face reclamă unei mărfi în piață” ar fi format din ''prae'' „înainte” și ''voco'' „a striga”. Și mai există un argument în favoarea acestei ipoteze: însuși crainicul care „făcea strigarea” (cum altfel pe vremea aceea decât cu ''vocea''?) era numit ''praeco''. Interesant este că de la această rădăcină derivă fr. ''préconiser'' de unde l-am împrumutat noi pe ''a preconiza'', „a proiecta, a prevedea”, dar și „a propune, a recomanda, a face reclamă”.

Evoluția semantică a cuvintelor este adesea imprevizibilă. Cazul lui ''a provoca'' este simptomatic în această privință. Semnificația originară a latinescului ''provocatio'' era aceea de „instigare prin voce aspră la ură sau la bătaie”. Cu timpul, odată cu răspândirea luptelor organizate după anumite reguli — să le zicem sportive —, ''provocatio'' a început să câștige un sens meliorativ, însemnând „stimulare în vederea unui concurs”, „încurajare de a participa la o competiție oarecare”. În franceză, cuvântul a devenit ''provocation'', păstrând multă vreme sensul inițial din latină. Dicționarul tezaur al limbii franceze ne informează că termenul este atestat încă din secolul al XII-lea, când era folosit doar cu sensul de „incitare la ură și la acțiune violentă”. Cu acest sens vechi, am preluat noi cuvântul din limba lor abia acum vreo 200 de ani. Acest lucru se simte bine dacă ne gândim că derivatul substantival de la ''a provoca'' este ''provocator'', adică „o persoană care instigă la producerea unui act reprobabil”. Când l-am împrumutat, noi am ignorat faptul că în franceză cuvântul a început să-și piardă treptat din valența-i peiorativă (''peior ''„mai rău”), dobândind un sens neutru: „être volontairement ou non la cause de quelque chose”, adică acela de „a fi, în mod voluntar sau nu, cauza unor fenomene”. Nuanța peiorativă a însoțit cuvântul românesc încă aproape un secol după ce l-am preluat.

Un corespondent al fr. ''provocation'' este în engleză, ''challenge'', cuvânt al cărui sens a evoluat asemănător. La început a însemnat „incitare la duel”. Oricât de neîndurător și înverșunat putea fi odinioară duelul, el era totuși o „instituție a onoarei”, lupta desfășurându-se după reguli stricte, respectate de combatanți. Onestitatea, corectitudinea, ''fairplay''-ul aproape, au devenit curând condiții ''sine quibus non'' ale viitoarelor întreceri sportive. Cum practica duelului a dispărut, ''challenge'' și-a restrâns sensul de la: „call to take part in a contest or competition especially a duel”, la: „call to take part in a contest or competition”, adică „apel pentru a participa la o competiție sau concurs”.

Odată cu instaurarea, și la noi, a concurenței loiale (cât de cât) și a ''fairplay''-ului sportiv (atâta cât e), încet-încet cuvântul ''provocare'' și derivatele sale au răspuns imperativelor momentului câștigând valențe semantice pozitive, încât o ''provocare'' începe să semnifice ideea neutră de: „cauză declanșatoare a unei acțiuni”. Semantica neologismului românesc s-a sincronizat astfel, chiar dacă mai târziu, cu direcțiile care marchează evoluția paneuropeană a conceptelor.

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]

Articol/Ionel Funeriu/provocare - Revizia istoricului

Anca Alexandru la 11 martie 2020 09:12

Radu Borza: Pagină nouă: Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019 U...