Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Punctuație/Semnul întrebării”

'''''[IOOP3]''''' '''''Semnul întrebării''''' e folosit în scriere pentru a marca intonaţia propoziţiilor sau a frazelor interogative.

Se pune semnul întrebării după cuvintele, grupurile de cuvinte, propoziţiile şi frazele care au un caracter interogativ şi care sunt întrebări directe.

'''''[GLR1965]''''' '''''Semnul întrebării''''' e folosit în scriere pentru a marca pe lângă pauză şi intonaţia propoziţiilor independente sau a frazelor inte­rogative. El se pune de asemenea după cuvinte sau grupuri de cuvinte cu funcţiune de propoziţii interogative independente.

'''''[GLR2008]''''' '''''Semnul întrebării''''' marchează toate tipurile de intonaţie interogativă: intonaţia ascendentă a întrebărilor totale (''Maria citeşte[?]''), intonaţia descendentă a întrebărilor parţiale (''Ce citeşte[?]''), intonaţia ascendent-descendentă a întrebărilor alternative (''Citeşte cărţi sau revistei?]'').

'''Observație:'''Secvenţa precedentă semnului întrebării, în cazul enunţurilor complexe, poate fi rostită cu diverse variaţii de înălţime ale tonului, care nu apar marcate prin punctuaţie.

<blockquote>''Un fiziolog care stabileşte care sunt funcţiile organismului omenesc cum trebuie să înceapă[?] ''<br/>'''Ţuţea'''</blockquote>

'''1.''' La sfârșitul unei propoziţii interogative directe.

''Am fost şi eu...''<br/>

''La revoluţie.''<br/>

'''2.''' La sfârșitul unei fraze alcătuite din propoziţii interogative coordonate

<blockquote>''La ce să fii proastă şi să-ţi strici inima[?]''<br/>'''Vlahuţă'''</blockquote>

'''3.''' După un pasaj interogativ în care se redau spusele cuiva în vorbire indi­rectă, fără a se folosi verbe de declaraţie şi conjuncţii (procedeu denumit vorbire indirectă liberă).

<blockquote>''Se spărseseră sticlele şi acum se scurgea rămăşiţa vinului. Ce să facă[?] La muşteriu, cu cioburi de sticlă nu putea merge. Să fugă[?] Unde să se ducă[?] Să se-ntoarcă la prăvălie! ... ''<br/> '''Caragiale'''</blockquote>

'''4.''' La sfârșitul unei fraze compuse din propoziţii dependente de o propoziţie interogativă directă care se află la începutul frazei, când nu se pierde complet tonul interogativ.

<blockquote>''Iar vrei să te pupe cucul armenesc şi să te spurce, ca să nu-ţi meargă bine toată ziua[?]... ''<br/>'''Creangă'''</blockquote>

<blockquote>''De ce boala şi moartea să fie partea voastră,''

''Când ei în bogăţia cea splendidă şi vastă''

''Petrec ca şi în ceruri, n-au timp nici de-a muri[?]''<br/>

<blockquote>''Căci ce povară e prea grea, şi care ''<br/>

''Liman e prea departe când prin viaţă''<br/>

''Cu noi mergi tu, Speranţă-nălţătoare[?] ''<br/>

'''Neculuţă'''</blockquote>

'''Observaţie:''' Se pune uneori punct la sfârșitul unei fraze alcătuite dintr-o propo­ziţie interogativă directă urmată de multe propoziţii subordonate dacă până la sfârşitul frazei se pierde tonul interogativ.

<blockquote>''Codrule, codruţule,''<br/>

''Ce mai faci, drăguţule,''<br/>

'''5.''' După propoziţiile interogative retorice

<blockquote>''Care e mai mândră decât tine între toate ţările semănate de domnul pre pământ[?] ''<br/>'''Russo'''</blockquote>

'''6.''' La sfârșitul construc­ţiilor interogative cu caracter dubitativ-deliberativ.

<blockquote>''Însă cel mare se dă după uşă, şi — să tragă, să nu tragă[?] În sfârșit trage zăvorul... cînd ia! ...ce să vadă[?] ''<br/>'''Creangă'''</blockquote>

<blockquote>''Cum adică? să nu pot eu înţelege: visez ori sunt treaz[?] ''<br/>'''Caragiale'''</blockquote>

'''7.''' După o propoziţie interogativă incidentă, intercalată într-o propoziţie enun­ţiativă sau între două propoziţii enunţiative şi izolată de restul frazei prin pauze.

<blockquote>''I-a rămas şi un copil, o fetiţă care — cum să spun[?] —, care e un fel de ghimpe între ei. . . un copil, vai! destul de rău crescut.''<br/>'''Sadoveanu'''</blockquote>

<blockquote>''Atunci treci, Ghiţă, pe la nenea Zaharia p-acasă şi lasă-i vorbă coanei Joiţichii — nu-i aşa, nene Zahario[?] — să fie aşa de bună să nu se supere dacă om întârzia de la dejun . . . avem ceva politică de vorbit între bărbaţi.  ''<br/>'''Caragiale'''</blockquote>

<blockquote>''– De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi?''<br/>'''Eminescu'''</blockquote>

'''10.''' În titluri, când sunt considerate propoziţii interogative directe.

<blockquote>''E o liniște iubirea[?]''</br>poezie de Vieru</blockquote>

<blockquote>''De ce să mori tu[?]''</br> poezie de Eminescu</blockquote>

== Cînd nu se folosește semnul exclamării ==

'''1.''' Este nerecomandabilă folosirea punctului după propoziţiile interogative retorice.

<blockquote>''Vezi? Nu ţi-am spus eu că tutunul nu e lucru bun[.]''<br/> '''Caragiale'''</blockquote>

'''2.''' Nu se pune semnul întrebării după propoziţia interogativă indirectă.

<blockquote>''Ea a doua zi se miră, cum de firele sînt rupte[.]''<br/> '''Eminescu'''</blockquote>

'''3.''' În titluri nu se pune semnul întrebării când sunt considerate propoziţii interogative indirecte, depinzând de o regentă neexprimată  

<blockquote>''Cum am învăţat româneşte'' (titlul unei povestiri de C. Negruzzi)</blockquote>

Semnul întrebării şi semnul exclamării asociate marchează intonaţia de tip special a enunţurilor interogative exclamative. Ordinea semnelor, eventual repetarea unuia dintre ele, poate sugera care este tipul de intonaţie predominant.

'''1.''' Cînd comunicarea este interogativă şi exclamativă în acelaşi timp, se pune semnul întrebării însoţit de semnul exclamării.

<blockquote>''— Pe mine, fata lui Hagi Cănuţă, să-îndrăznești tu să mă baţi, păcătosule, janghinosule și râiosule[!?]...''<br/>'''Caragiale'''</blockquote>

<blockquote>''— Tu eşti mă, tragedianule[?!] ''<br/>'''Galaction'''</blockquote>

<blockquote>''Ana: Ţi-e chiar atât de greu să mă ierţi? ''<br/>

''Abel: Doamne, ce-i în capul tău[?!] Ca să te iert, ar trebui să te socotesc vinovată faţă de mine. ''<br/>

<blockquote>''E miezul nopţii, la ora asta se vine acasă[!?],''<br/>

''Molimă[?!?] Universităţile (şi studentul apăsă dur pe acest cuvânt) nu se închid pentru molimă. ''<br/>

'''2.''' Uneori după o propoziţie interogativă exclamativă se pune semnul întrebării însoţit de semnul exclamării:

<blockquote>''Taxa, conaşule!''<br/>

''Ce! eşti copil[!?]'' '''Caragiale'''</blockquote>

'''3.''' Reprezentarea diferitelor sentimente ale interlocutorilor prin mimică și gesturi se poate face prin combinarea diferitelor semne ortografice

<blockquote>''Patroana (cu ochii calzi): Şi de ce mă iubeşti?''<br/>

''Patroana (frumoasă, furioasă): înţelegi sau nu înţelegi''<br/>   

Camil Petrescu</blockquote>

<blockquote>''Mitică: Acum în urmă, când am fost la d-ta... Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine atunci...''<br/>

''Mitică: Nu ştiu...''<br/>

<blockquote>''– Îi lipseşte mult?''<br/>

''– Nimic nu lipseşte!''<br/>

'''4.''' Se pune semnul întrebării între paranteze rotunde pentru a arăta că autorul are rezerve sau îndoieli faţă de afirmaţia anterioară.

<blockquote>''Dar era un fel de laudă gratuită, ca şi cină cuvintele ar fi fost tocite de sens şi trebuiau umflate: „G.D. Ladima un strălucit talent” sau „a fost unul dintre cei mai lăudaţi [(?)] poeţi de azi”. Una vorbea chiar de „o mare pierdere pentru literatura românească”.''<br/>