Articol/Diverse/Forme greșite ale cuvintelor
< Articol | Diverse
Sari la navigare
Sari la căutare
Versiunea din 16 septembrie 2011 22:22, autor: Cătălin.Frâncu (discuție | contribuții)
| Forma corectă | Forme greșite | Comentarii |
|---|---|---|
| amândurora (dativul lui amândoi) | amândorura | Cum spunem tuturor, nu totorur, la fel spunem și amândurora. |
| chiuvetă | ghiuvetă | |
| complet | complect | DEX-ul menționează complect ca variantă acceptată a lui complet. DOOM și DOOM2 nu acceptă forma complect. Dacă până acum ați folosit complet, vă recomandăm să-l folosiți și în continuare... |
| de asemenea | deasemenea | Deasemenea nu există în DEX. |
| delincvent | delicvent, delictvent | Delincvent nu are legătură cu delictul. Delicvent este doar o formă acceptată de DEX (dar nu și de DOOM și DOOM2). |
| grep, grepfrut, grape-fruit | gref, grefrut sau altcumva | |
| jantă (de roată) | geantă, jeantă | Geantă este o formă acceptată de unele dicționare. |
| oprobriu | oprobiu | |
| optsprezece, optsprezecelea | oricum altcumva | Formele opșpe / opșpelea, optâșpe / optâșpelea, optsprece / optsprecelea, sunt menționate în DMLR, dar nu și în DEX sau DOOM. |
| optulea | oricum altcumva | |
| piuneză | pioneză | Pioneză este doar o formă acceptată. |
| repercusiune | repercursiune | |
| serviciu | servici | Servici nu există în DEX. |