Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Încercări de îndreptare/Numere și genuri”

De la dexonline wiki
Sari la navigare Sari la căutare
m (corectare ghilimele)
m
Linia 1: Linia 1:
Parcurgând DEX '75/'96/'98 (pentru a realiza necesara listă de cuvinte pentru scrabbliști), am constatat că în aceste dicționare s-au strecurat o serie întreagă de inconsecvențe în privința genului și numărului unor substantive.
Parcurgând DEX (edițiile anterioare anului 2000), am constatat că în aceste dicționare s-au strecurat o serie întreagă de inconsecvențe în privința genului și numărului unor substantive.


Am sperat că, odată cu apariția unor noi dicționare - DOOM<sup>2</sup> și DEX '09 -, aceste inconsecvențe să dispară, iar eventualele erori să fie corectate.
Am sperat că, odată cu apariția unei noi ediții - DEX '09 -, aceste inconsecvențe să dispară, iar eventualele erori să fie corectate.


Din păcate, multe dintre ele au rămas. Iată câteva exemple. Le semnalăm, atât pentru a explica unele modele de flexiune în care am încadrat aceste cuvinte, cât și pentru a-i ajuta pe autorii dicționarelor să le corecteze cu ocazia edițiilor viitoare.
Din păcate, multe dintre ele au rămas. Iată câteva exemple. Le semnalăm, atât pentru a explica unele modele de flexiune în care am încadrat aceste cuvinte, cât și pentru a-i ajuta pe autorii dicționarului să le corecteze cu ocazia edițiilor viitoare.


1. '''{{d|eneacord|Eneacordul}}''' a rămas în continuare fără plural, deși celelalte instrumente din familie (''decacord'', ''heptacord'', ''hexacord'', ''monocord'', ''pentacord'' și ''tetracord'') au plural ''-uri''.
1. '''{{d|eneacord|Eneacordul}}''' a rămas în continuare fără plural, deși celelalte instrumente din familie (''decacordul'', ''heptacordul'', ''hexacordul'', ''monocordul'', ''pentacordul'' și ''tetracordul'') au plural ''-uri''.


2. Nu putem avea decât o '''{{d|miercuri}}''', deși ''luni'', ''marți'', ''joi'' și ''vineri'' există (și) la plural, nemaivorbind de ''sâmbete'' și ''duminici''.
2. Nu putem avea decât o '''{{d|miercuri}}''', deși ''luni'', ''marți'', ''joi'' și ''vineri'' există (și) la plural, nemaivorbind de ''sâmbete'' și ''duminici''.


3. La substantivele care denumesc numerele de la 0 până la 9 e haos. '''Unu''', '''șapte''' și '''nouă''' sunt masculine, '''opt''' și '''zero''' sunt neutre (cu plural ''-uri''), '''patru''' e și masculin și neutru, iar '''doi''', '''trei''', '''cinci''' și '''șase''' nu au gen. Chiar și explicațiile aferente sunt neuniforme: '''patru''', '''cinci''', '''opt''' și '''nouă''' sunt „semne grafice care reprezintă numărul...”, '''zero''' este chiar „numărul care...”, '''doi''' este „cifră care indică numărul...”, iar celelalte n-au decât exemplificări de genul „scrie un '''trei'''...”.
3. La substantivele care denumesc numerele de la 0 până la 9 e haos. '''Unu''', '''șapte''' și '''nouă''' sunt masculine, '''opt''' și '''zero''' sunt neutre (cu plural ''-uri''), '''patru''' e și masculin și neutru, iar '''doi''', '''trei''', '''cinci''' și '''șase''' nu au gen. Chiar și explicațiile aferente sunt neuniforme: '''patru''', '''cinci''', '''opt''' și '''nouă''' sunt „semne grafice care reprezintă numărul...”, '''zero''' este chiar „numărul care...”, '''doi''' este „cifră care indică numărul...”, iar celelalte numerale n-au decât mențiunea „substantivat” și exemplificări de genul „scrie un '''trei'''...”.


4. '''{{d|amfiteriu|Amfiteriul}}''' (care n-avea nici plural, nici gen) a devenit masculin cu plural ''-erii'', la fel ca ''antracoteriu'', ''megateriu'' și ''paleoteriu''. Ce vină o fi avut '''{{d|dinoteriu|dinoteriul}}''', de a rămas fără plural?
4. '''{{d|amfiteriu|Amfiteriul}}''' (care n-avea nici plural, nici gen) a devenit masculin cu plural ''-erii'', la fel ca ''antracoteriul'', ''megateriul'' și ''paleoteriul''. Ce vină o fi avut '''{{d|dinoteriu|dinoteriul}}''', de a rămas fără plural?


5. Să facem acum o analiză (lingvistică, nu chimică!) asupra unor gaze. '''Butanul''', '''heptanul''', '''hexanul''' și '''octanul''' sunt masculine cu plural ''-i''. '''Ciclohexanul''', '''ciclopentanul''' și '''etanul''' sunt tot masculine, dar n-au plural. '''Cianul''', '''metanul''' și '''propanul''' sunt neutre (fără plural). DEX '09 nu aduce nimic nou, iar DOOM<sup>2</sup> mută '''butanul''' la neutre și '''propanul''' la masculine!
5. Să facem acum o analiză (lingvistică, nu chimică!) asupra unor gaze. '''Butanul''', '''heptanul''', '''hexanul''' și '''octanul''' sunt masculine cu plural ''-i''. '''Ciclohexanul''', '''ciclopentanul''' și '''etanul''' sunt tot masculine, dar n-au plural. '''Cianul''', '''metanul''' și '''propanul''' sunt neutre (fără plural). DEX '09 nu aduce nimic nou, iar DOOM<sup>2</sup> încadrează '''butanul''' la neutre și '''propanul''' la masculine!


6. În încheiere, puțin sport. Puteți participa la diverse ''{{d|poliatlon|poliatloane}}'': ''biatloane'', ''decatloane'' și ''pentatloane'', dar nu încercați „triatloanele”! Dicționarele vă permit numai '''{{d|triatlon|triatlonuri}}'''.
6. În încheiere, puțin sport. Avem diverse ''{{d|poliatlon|poliatloane}}'': ''biatloane'', ''decatloane'' și ''pentatloane'', dar nu și „triatloane”! Dicționarele admit numai '''{{d|triatlon|triatlonuri}}'''.


:''Matei Gall'', 10 octombrie 2012
:''Matei Gall'', 10 octombrie 2012

Versiunea de la data 12 octombrie 2012 12:12

Parcurgând DEX (edițiile anterioare anului 2000), am constatat că în aceste dicționare s-au strecurat o serie întreagă de inconsecvențe în privința genului și numărului unor substantive.

Am sperat că, odată cu apariția unei noi ediții - DEX '09 -, aceste inconsecvențe să dispară, iar eventualele erori să fie corectate.

Din păcate, multe dintre ele au rămas. Iată câteva exemple. Le semnalăm, atât pentru a explica unele modele de flexiune în care am încadrat aceste cuvinte, cât și pentru a-i ajuta pe autorii dicționarului să le corecteze cu ocazia edițiilor viitoare.

1. Eneacordul a rămas în continuare fără plural, deși celelalte instrumente din familie (decacordul, heptacordul, hexacordul, monocordul, pentacordul și tetracordul) au plural -uri.

2. Nu putem avea decât o miercuri, deși luni, marți, joi și vineri există (și) la plural, nemaivorbind de sâmbete și duminici.

3. La substantivele care denumesc numerele de la 0 până la 9 e haos. Unu, șapte și nouă sunt masculine, opt și zero sunt neutre (cu plural -uri), patru e și masculin și neutru, iar doi, trei, cinci și șase nu au gen. Chiar și explicațiile aferente sunt neuniforme: patru, cinci, opt și nouă sunt „semne grafice care reprezintă numărul...”, zero este chiar „numărul care...”, doi este „cifră care indică numărul...”, iar celelalte numerale n-au decât mențiunea „substantivat” și exemplificări de genul „scrie un trei...”.

4. Amfiteriul (care n-avea nici plural, nici gen) a devenit masculin cu plural -erii, la fel ca antracoteriul, megateriul și paleoteriul. Ce vină o fi avut dinoteriul, de a rămas fără plural?

5. Să facem acum o analiză (lingvistică, nu chimică!) asupra unor gaze. Butanul, heptanul, hexanul și octanul sunt masculine cu plural -i. Ciclohexanul, ciclopentanul și etanul sunt tot masculine, dar n-au plural. Cianul, metanul și propanul sunt neutre (fără plural). DEX '09 nu aduce nimic nou, iar DOOM2 încadrează butanul la neutre și propanul la masculine!

6. În încheiere, puțin sport. Avem diverse poliatloane: biatloane, decatloane și pentatloane, dar nu și „triatloane”! Dicționarele admit numai triatlonuri.

Matei Gall, 10 octombrie 2012