Articol/Îndreptarul ortografic, ediția a V-a/Punctuația/02. Punctul

De la dexonline wiki
< Articol
Versiunea din 26 septembrie 2021 12:35, autor: Radu Borza (discuție | contribuții) (→‎PUNCTUL)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Sari la navigare Sari la căutare

PUNCTUL

§181. Semnul grafic numit punct marchează pauza care se face în vorbire între propoziții sau fraze independente ca înțeles. El se pune de asemenea la sfârșitul unor fraze și propoziții independente, grupuri de cuvinte sau cuvinte izolate care echivalează cu propoziții independente și după care vorbirea nu mai continuă.

Săniile porniră iar încet [.][1]. Frigul creștea o dată cu lumina [.] Printre grămezi de nouri, se vedea luna în aburi violeți [.] SADOVEANU, D. Î. 238;

Sfântul Petrea întreabă dinlăuntru:

— Cine-i acolo?

— Eu [.]

— Cine eu?

— Eu [.] Ivan [.]

— Și ce vrei?

— Tabacioc este?

— Nu-i [.]

— Votchi este?

— Nu-i [.]

— Femei sunt?

— Ba [.] CREANGĂ, P. 308.

§182. Punctul apare și înaintea propozițiilor sau a frazelor independente introduse prin conjuncția și, când aceasta nu are rolul ei obișnuit de conjuncție coordonatoare, ci sugerează succesiunea neîntreruptă a unor acțiuni. (Cu acest rol conjuncția și apare mai ales în stilul narativ.)

Domnița i-a dat cuvânt că așa are să fie [.] Și a venit și ziua nunții. GALACTION, O. I 173.


Notă. Unii scriitori, spre a reproduce un anumit fel de a vorbi în care se fac pauze după fiecare propoziție, fragmentează fraza, punând punct după fiecare dintre propozițiile care o compun. Prin acest procedeu se dă o mai mare importanță fiecărui membru al frazei, accentuându-i-se nuanța de independență.


Fărâmițarea frazei apare atât în cadrul coordonării, cât și al subordonării.

În cazul coordonării, poate fi fragmentată fraza formată din două propoziții principale:

Bravo! răcniră mesenii din toate părțile, bătând din palme [.] Iar Zamfírița râdea înveselită lângă mine. SADOVEANU, O. III 97

sau din mai multe propoziții subordonate de același fel, care depind de aceeași regentă:

Eu mă duc așa cu nevasta asta [.] Să-i țin de urât [.] Să-i arăt unde-i casa comunei [.] Să aibă și ea un avocat ș-un martor. SADOVEANU, B. 190.

Tot astfel, orice subordonată poate fi separată de regenta ei prin punct:

Uniți-vă pentru înfrățire și pace [.] Ca sa aibă în sfârșit răgaz neamurile să-și aducă fiecare tributul de bine la progresul umanității. SADOVEANU, E. 32.

Punctul se folosește în următoarele situații:

§183. După propoziții enunțiative:

a) independente: Era liniște împărătească [.] GALACTION, O. I 167;

b) după fraze alcătuite din propoziții enunțiative care se găsesc în raport de coordonare: El sări din căruță, desprinse caii pe de lături și plecă spre mulțime [.] SLAVICI, O. I 215;

c) după fraze formate din propoziții enunțiative care se află în raport de subordonare: Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam-mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București [.] CARAGIALE, O. I 267.

§184. La sfârșitul unei propoziții optative sau la sfârșitul unei fraze alcătuite din propoziții dependente de o optativă, când tonul nu este exclamativ:

Floricica macului,

jelui-m-aș și n-am cui [.] TEODORESCU, P.P. 279.

§185. După propozițiile dubitative enunțiative:

Vor fi fost fericiți în țara lor [.] SADOVEANU, N.P. 146.

§186. La sfârșitul unei propoziții imperative sau al unei fraze dependente de o imperativă, când acestea sunt rostite pe un ton neutru, care le atenuează caracterul imperativ:

Urcați în vârfuri de catarg

Și puneți steagul de plecare [.] MACEDONSKI, O. I 59;

Spune-ne povestea cu împăratul Măzărean [.] SADOVEANU, O. VIII 398;

Vino-n codru la izvorul

Care tremură pe prund,

Unde prispa cea de brazde

Crengi plecate o ascund [.] EMINESCU, O. I 75.

§187. La sfârșitul unei fraze alcătuite dintr-o propoziție exclamativă urmată de propoziții subordonate — întrucât până la sfârșitul frazei tonul exclamativ se pierde:

Ce n-aș fi dat să mă lase profesorii în pace, ca să învârtesc degetele mari, unul împrejurul celuilalt, din ce în ce mai repede, din ce în ce mai încet, după cum lecția curgea mai repede sau mai pe gândite [.] DELAVRANCEA, H.T. 55.

§188. La sfârșitul unei propoziții interogative indirecte:

Tata a întrebat însă câte exemplare vom trage [.] CAMIL PETRESCU, P. 197.


Notă. Unii scriitori pun câteodată punct și după o frază în interiorul căreia se găsește o propoziție interogativă directă:

Codrule, codruțule.

Ce mai faci, drăguțule,

Că de când nu ne-am văzut

Multă vreme au trecut

Și de când m-am depărtat

Multă lume am îmblat [.] EMINESCU, O. I 123.


Punctuația aceasta e justificată de faptul că intonația interogativă a propoziției Ce mai faci, drăguțule? se pierde până la sfârșitul frazei. Cele patru propoziții care urmează sunt rostite pe un ton enunțiativ și, ca atare, e firesc ca după ele să se pună punct.

§189. În ceea ce privește punctuația grupurilor de cuvinte, a propozițiilor și a frazelor care se află în paranteză, se disting două situații:

a) Când paranteza intervine la sfârșitul unei propoziții sau fraze, punctul se pune după paranteză: Numeralul ordinal își păstrează totdeauna articolul posesiv: a cincea sesiune, sesiunea a cincea (nu sesiunea cincea) [.]

b) Când o propoziție independentă sau o frază se află în întregime în paranteză, punctul se pune în interiorul parantezei: Unele substantive au o formă deosebită și pentru vocativul singular: în -e substantivele masculine și în -o cele feminine. (Alteori însă forma de vocativ este identică cu cea de nominativ-acuzativ: frate, mamă [.])

§190. Nu se pune punct după titlurile de cărți, de opere literare, muzicale. De asemenea nu se pune punct nici după formulele de adresare (din scrisori, cuvântări etc.); în asemenea formule, substantivele fiind în cazul vocativ, după ele se folosește virgula sau semnul exclamării.

§191. Se pune punct după următoarele abrevieri: abrevierile formate din prima literă de la începutul cuvântului (O[.]N[.]U[.], S[.]U[.]A[.]), precum și cele formate din prima silabă a cuvântului plus consoana sau grupul de consoane cu care începe silaba a doua (cap[.] pentru capitol, op[.] cit[.] pentru opera citată; vezi §180). În aceste cazuri, punctul nu mai este un semn de punctuație, deoarece nu marchează o pauză. El este un semn ortografic, pus în locul mai multor litere care nu se scriu.

§192. Nu se pune punct după abrevierile formate din prima și ultimele litere ale cuvântului (d-ta), nici după abrevieri ca Tarom, Romarta, pentru că ele s-au asimilat substantivelor.

De asemenea, simbolurile și prescurtările în chimie, fizică, matematică (O, H, km, l, kg), ca și punctele cardinale (N, S, E, V), se scriu fără punct, conform tradiției (vezi §180).

Note

  1. Între paranteze drepte se dau semnele de punctuație care ilustrează situațiile discutate.