Vizualizare sursă pentru „Articol/Îndreptarul ortografic, ediția a V-a/Punctuația/03. Semnul întrebării”

===SEMNUL ÎNTREBĂRII===

'''§193.''' Semnul întrebării e folosit în scriere pentru a marca intonația propozițiilor sau a frazelor interogative.

Se pune semnul întrebării după cuvintele, grupurile de cuvinte, propozițiile și frazele care au un caracter interogativ și care sunt întrebări directe:

''— Aha, da! ce[?] povestea[?] cine[?] care poveste[?] ''SADOVEANU, O. VIII 400;

''— Ei, flăcăule, de pe unde[?]... Ce vânturi[?]... Pe la noi... ai[?]... și de ce[?]...'' DELAVRANCEA, H.T. 5.

'''§194.''' Se pune semnul întrebării la sfârșitul unei propoziții interogative directe:

''Da slănină nu-i in pod[?] unt nu-i[?] ouă nu-s[?]'' CREANGĂ, P. 9.

'''§195.''' Se folosește semnul întrebării după un pasaj interogativ în care se redau spusele cuiva în vorbire indirectă, fără a se folosi verbe de declarație și conjuncții (procedeu denumit vorbire indirectă liberă):

''Se spărseseră sticlele și acum se scurgea rămășița vinului. Ce să facă[?] La mușteriu, cu cioburi de sticlă nu putea merge. Să fugă[?] Unde să se ducă[?] Să se-ntoarcă la prăvălie!...'' CARAGIALE, O. I 133.


'''''Notă.''''' Este nerecomandabilă folosirea semnului întrebării după propozițiile interogative indirecte, așa cum apare în exemplul următor:

''Se-ntreabă ce să facă ''[?] TOPÎRCEANU, P. 139.


'''§196.''' Semnul întrebării se pune la sfârșitul unei fraze compuse din propoziții dependente de o propoziție interogativă directă care se află la începutul frazei:

''Iar vrei să te pupe cucul armenesc și să te spurce, ca să nu-ți meargă bine toată ziua[?]...'' CREANGĂ, A. 52;

''De ce boala și moartea să fie partea voastră,''

''Când ei în bogăția cea splendidă și vastă''

''Petrec ca și în ceruri, n-au timp nici de-a muri[?]'' EMINESCU, O. I 59. 

'''§197.''' Se pune semnul întrebării după propozițiile interogative retorice:

''Care e mai mândră decât tine între toate țările semănate de Domnul pre pământ ''[?] RUSSO, S. 125.


'''''Notă.''''' Este nerecomandabilă folosirea punctului în asemenea situații:

''Vezi? Nu ți-am spus eu că tutunul nu e lucru bun'' [.] CARAGIALE, O. I 277.


'''§198.''' Semnul întrebării se pune la sfârșitul construcțiilor interogative cu caracter dubitativ-deliberativ:

''Cum adică? să nu pot eu înțelege: visez ori sunt treaz''[?] CARAGIALE, O. II 264;

''Oare să se însoare, ori să nu se însoare [?]'' NEGRUZZI, I 71.

'''§199.''' Se pune semnul întrebării după o propoziție interogativă incidentă, intercalată într-o propoziție enunțiativă sau între două propoziții enunțiative și izolată de restul frazei prin pauze:

''I-a rămas și un copil, o fetiță care — cum să spun[?] —, care e un fel de ghimpe între ei... un copil, vai! destul de rău crescut.'' SADOVEANU, D.M. 4;

''Atunci treci, Ghiță, pe la nenea Zaharia p-acasă și lasă-i vorbă coanei Joițichii — nu-i așa, nene Zahario [?] — să fie așa de bună să nu se supere dacă om întârzia de la dejun... avem ceva politică de vorbit între bărbați.'' CARAGIALE, O. VI 83.

'''§200.''' Când comunicarea este interogativă și exclamativă în același timp, se pune semnul întrebării însoțit de semnul exclamării:

''— Pe mine, fata lui Hagi Cănuță, să-ndrăznești tu să mă bați, păcătosule, janghinosule și râiosule [!?]...'' CARAGIALE, O. II 228;

''— Tu ești mă. tragedianule [?!]'' GALACTION, O. I 131;

''A! de ce mai dă Dumnezeu omului fericire, dacă e să i-o ia înapoi [?!] De ce nu moare omul când e fericit [?!] De ce am trăit eu s-ajung la așa ceva [?!]'' CARAGIALE, O. VI 24.

'''§201.''' Dacă, într-o conversație, unul dintre interlocutori ia atitudine la un moment dat numai prin mimică și gesturi (exprimând diferite sentimente), replica aceasta e redată în scris prin semnul întrebării când mimica arată o nedumerire sau prin semnul exclamării când mimica ține locul unei exclamări (vezi și Semnul exclamării, '''§211''').

''— Ei, da! și Costică...''

''— [?]...''

''— Costică Arion...'' CARAGIALE, O. I 300.

În cazul când reacția are caracter interogativ și exclamativ în același timp, se pun ambele semne de punctuație:

''Patroana (cu ochii calzi): Și de ce mă iubești?''

''Mitică (rămâne năuc) [!!!?]''

''Patroana (frumoasă, furioasă): înțelegi sau nu înțelegi?...'' CAMIL PETRESCU, T. I 567;

''Mitică: Acum în urmă, când am fost la d-ta... Nu știu ce s-a întâmplat cu mine atunci...''

''Patroana: [?!]''

''Mitică: Nu știu...'' CAMIL PETRESCU, T. I 562.


'''''Notă.''''' Se întâmplă uneori ca replica bazată numai pe mimică să fie urmată de exprimarea prin cuvinte a mirării, surprinderii, nedumeririi interlocutorului. De exemplu:

''— A iubit, de altfel, domnule, o altă femeie, nu pe această doamnă Maria Mănescu.''

''— [!?] Totuși i-a adresat scrisoare, în clipa sinuciderii, arătând fără echivoc că din pricina ei se omoară...'' CAMIL PETRESCU, P. 389.


'''§202.''' Titlurile care au caracter interogativ prezintă două situații diferite:

a) Când sunt considerate propoziții interogative indirecte, depinzând de o regentă neexprimată, nu primesc nici un semn de punctuație (vezi Punctul § 188): ''Cum am învățat românește'' (titlul unei povestiri de C. Negruzzi);

b) Când sunt propoziții interogative directe, se spune la sfârșitul lor semnul întrebării: ''Ce-i de făcut [?]'' (titlul unui roman de Cernâșevski).

'''§203.''' Se pune semnul întrebării între paranteze rotunde pentru a arăta că autorul are rezerve sau îndoieli față de o afirmație anterioară:

''Dar era un fel de laudă gratuită, ca și când cuvintele ar fi fost tocite de sens și trebuiau umflate:''

''„G. D. Ladima un strălucit talent” sau „a fost unul dintre cei mai lăudați [(?)] poeți de azi”. Una vorbea chiar de „o mare pierdere pentru literatura românească”.'' CAMIL PETRESCU, P. 373.