Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Îndreptarul ortografic, ediția a V-a/Punctuația/09. Linia de dialog și de pauză”

De la dexonline wiki
Sari la navigare Sari la căutare
(Pagină nouă: ===LINIA DE DIALOG ȘI DE PAUZĂ=== '''§275.''' Același semn de punctuație (—) are două funcțiuni cu totul diferite: linia de dialog indică începutul vorbirii fiecărei p...)
 
 
(Nicio diferență)

Versiunea curentă din 22 august 2021 22:38

LINIA DE DIALOG ȘI DE PAUZĂ

§275. Același semn de punctuație (—) are două funcțiuni cu totul diferite: linia de dialog indică începutul vorbirii fiecărei persoane care ia parte la o convorbire, iar linia de pauză marchează, ca și alte semne de punctuație, pauza dintre diferitele părți ale propoziției, dintre propoziții sau fraze.

§276. Linia de dialog:

Domnul se uită lung la un pahar ce stă pe masă aproape gol, și din care a băut impiegatul.

[—] Mă rog, dacă nu vă supărați, aveți apă?

[—] Da.

[—] E rece?

[—] Potrivită.

[—] Nu-i puneți gheață?

[—] Ba da.

[—] Așa? îi puneți gheață?

[—] Firește!

[—] E flir... e firl? ăsta...

[—] Da, avem filtru.

[—] Monșer! te superi dacă te-oi ruga pentru un pahar de apă? CARAGIALE, O. II 35.

Este greșită folosirea semnelor citării împreună cu linia de dialog, așa cum apare în exemplul:

[— „] Bună vreme, măi băiete!” [— „] Mulțumim, voinic străin!”. EMINESCU, O. I 84.

(Pentru situațiile când pasajele în vorbire directă sunt încadrate între ghilimele, vezi Semnele citării, §269.)

§277. Linia de pauză se folosește în interiorul propoziției sau al frazei, pentru a delimita cuvintele și construcțiile intercalate sau apozițiile explicative:

Moșneagul nostru [—] Ilie Aldea a lui Ion [—] era om vechi. SADOVEANU, O. V 50.

În acest exemplu, apoziția explicativă poate fi despărțită de restul propoziției atât prin linia de pauză, cât și prin virgulă.

Se preferă linia de pauză acolo unde construcția intercalată are în interiorul ei una sau mai multe virgule. Topica inversă este astfel evidentă, pentru cititor, și ușurează înțelegerea frazei:

Toate tipurile din comediile lui Caragiale [—] din cauza ocupațiilor lor neserioase, adică fără legătură cu realitățile adevărate ale vieții [—] sufăr de această goliciune de suflet. IBRĂILEANU, S. 66.

Uneori construcția explicativă este despărțită de restul frazei atât prin linia de pauză, cât și prin virgulă. În astfel de cazuri, virgula e așezată întotdeauna înaintea primei linii de pauză și după cea de-a doua. Linia de pauză izolează construcția explicativă de restul frazei, iar virgula are aici rolul de a despărți anumite părți de propoziție sau propoziții care ar fi fost despărțite prin virgulă chiar dacă nu ar fi intervenit construcția explicativă:

Cât a ținut calea [,—] vro șase ore [—,] gurița nu i-a tăcut. ODOBESCU, III 173;

În Iorgu de la Sadagura[,—] întăia manifestare critică a lui Alecsandri [—,] el a criticat aproape tot ce avea să critice în viața sa. IBRĂILEANU, SP. CR. 142.

§278. De multe ori pauza creată de o atitudine afectivă a vorbitorului, de o intonație deosebită, este notată prin linia de pauză. Astfel, în:

Bătrâna trecu înainte liniștită, pe nesimțite [—] o umbră. SADOVEANU, O. I 46,

Atenție, fără alineat/pauza așezată înaintea unei explicații atrage atenția asupra ei și marchează totodată o schimbare a intonației. Toate aceste funcțiuni nu le poate îndeplini, în cazul de față, virgula.

§279. Uneori se pune linie de pauză înaintea unei comparații care nu e introdusă printr-un adverb (de obicei ca). Astfel de comparații se numesc asindetice:

Pe pod, morarul fereca piatră: Barbă sivă, sprâncene de mușchi uscat, nasul [—] cioc de cucuvaie. GALACTION, O. I 47.

§280. Intervenția autorului în cursul vorbirii directe sau la sfârșitul ei se pune fie între virgule, fie între linii de pauză (vezi și § 250):

Hotărât [—] îmi zisei eu [—]că acest diavol de Magda nu mă slăbește nici în lumea aceasta. HOGAȘ, M. N. 59;

Las ’ că l-am prins [—] mormăi Briceag, pornind să tragă cu mai multă încredere. REBREANU, I. I 25.

Folosirea liniei de pauză însoțite de virgulă este nerecomandabilă în

asemenea situații:

— Cam așa, dar iar nu prea [, —] îmi răspunse munteanul. ODOBESCU, III 196.

§281. Se recomandă folosirea liniei de pauză după semnul întrebării sau al exclamării, când acestea se pun după un pasaj în vorbire directă și sunt urmate de intervenția autorului:

— Sărăcuț de maica mea! [—] strigă din băierile inimei Bisoceanul. ODOBESCU, II 189.

§282. Linia de pauză marchează, în construcțiile eliptice, lipsa predicatului sau a verbului copulativ:

În stânga [—] margine de pădure, până în râpa unui pârău. SADOVEANU, N. P. 166.

§283. Linia de pauză poate preceda o explicație, având aceeași funcțiune ca două puncte (vezi § 259):

— Cum te cheamă, măi copile? — Ca pe tată-meu [—] Călin. EMINESCU, O. I 84.