Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/DOOM2/1.2. Semnele ortografice”

De la dexonline wiki
< Articol‎ | DOOM2
Sari la navigare Sari la căutare
(partea V)
m (Cătălin.Frâncu a redenumit pagina 1.2. Semnele ortografice în Articol/DOOM2/1.2. Semnele ortografice fără a lăsa o redirecționare în loc)
 
(Nu s-au afișat 26 de versiuni intermediare efectuate de alți 3 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
<div class="noautonum">__TOC__</div>
== 1.2. Semnele ortografice ==
== 1.2. Semnele ortografice ==


Semnele ortografice '''în sens strict'''<ref>Distincția semne ''ortografice'' — semne ''de punctuație'' este într-o anumită măsură artificială, nu numai pentru că scrierea corectă în sens larg include și punctuația, ci și deoarece cratima este un semn numai '''preponderent''' ortografic, bara oblică, *blancul, linia de pauză și punctul sunt mai ales semne de punctuație, iar virgula, deși semn de '''punctuație''', privește într-o anumită măsură și ortografia în sens strict. Unele dintre acestea sunt folosite și în alte domenii, ca semne grafice cu diverse valori convenționale.</ref> sunt semne auxiliare folosite în scris, de regulă, la nivelul '''cuvântului'''<ref>Şi, rareori, la nivelul propoziției sau al frazei.</ref> — în '''interiorul''' unor cuvinte, pe lângă '''segmente''' de cuvinte sau '''între''' cuvinte care formează o unitate —, precum și în unele abrevieri.
Semnele ortografice '''în sens strict'''<ref>Distincția semne ''ortografice'' — semne ''de punctuație'' este într-o anumită măsură artificială, nu numai pentru că scrierea corectă în sens larg include și punctuația, ci și deoarece cratima este un semn numai '''preponderent''' ortografic, bara oblică, *blancul, linia de pauză și punctul sunt mai ales semne de '''punctuație''', iar virgula, deși semn de '''punctuație''', privește într-o anumită măsură și ortografia în sens strict. Unele dintre acestea sunt folosite și în alte domenii, ca semne grafice cu diverse valori convenționale.</ref> sunt semne auxiliare folosite în scris, de regulă, la nivelul '''cuvântului'''<ref>Și, rareori, la nivelul propoziției sau al frazei.</ref> — în '''interiorul''' unor cuvinte, pe lângă '''segmente''' de cuvinte sau '''între''' cuvinte care formează o unitate —, precum și în unele abrevieri.


Între unele dintre aceste semne există, în anumite situații, '''echivalență''' (deci posibilități de '''substituire'''), fiind posibilă și '''cumularea''' lor.
Între unele dintre aceste semne există, în anumite situații, '''echivalență''' (deci posibilități de '''substituire'''), fiind posibilă și '''cumularea''' lor.
Linia 9: Linia 11:
=== 1.2.1. Apostroful [']===
=== 1.2.1. Apostroful [']===


Este singurul semn exclusiv ortografic; este rar folosit în ortografia românească actuală<ref>Înainte de reforma ortografică din 1953, apostroful avea mai multe funcții, dintre care unele au fost transferate cratimei.</ref>.
Este singurul semn '''exclusiv''' ortografic; este '''rar''' folosit în ortografia românească actuală<ref>Înainte de reforma ortografică din 1953, apostroful avea mai multe funcții, dintre care unele au fost transferate cratimei.</ref>.


În limba literară, apostroful<ref>Care are forma unei virgule plasate după literă, la umărul acesteia.</ref>:
În limba '''literară''', apostroful<ref>Care are forma unei virgule plasate după literă, la umărul acesteia.</ref>:
* marchează, mai ales în stilul publicistic, în indicarea anilor calendaristici, absența accidentală a primei sau a primelor două cifre: '918, '89;
* marchează, mai ales în stilul '''publicistic''', în indicarea '''anilor calendaristici''', '''absența accidentală a primei''' sau a '''primelor două cifre''': '' '918'', '' '89'';
*:în construcțiile cu prefixe de tipul ante-'89, post-'89, cratima precedă obligatoriu apostroful.
*:În construcțiile cu prefixe de tipul ''ante-'89'', ''post-'89'', cratima precedă obligatoriu apostroful.
* se regăsește în unele împrumuturi din alte limbi (în care are alte funcții decât în română), cum sunt:
* se regăsește în unele '''împrumuturi''' din alte limbi (în care are alte funcții decât în română), cum sunt:
** substantive comune neadaptate (''five o'clock'');
** substantive comune '''neadaptate''' (''five o'clock'');
** nume proprii străine de persoană (''D'Annunzio'', ''D'Artagnan'', ''O'Neill'');
** '''nume proprii străine''' de persoană (''D'Annunzio'', ''D'Artagnan'', ''O'Neill'');
** nume de firme străine conținând „genitivul saxon” (''Mc Donald's'') — care s-a extins, în mod abuziv sau glumeț, și la unele nume românești de firme.
** '''nume de firme străine''' conținând „genitivul saxon” (''Mc Donald's'') — care s-a extins, în mod abuziv sau glumeț, și la unele nume românești de firme.


Apostroful nu se utilizează în scrierea formelor literare ale cuvintelor românești, ci notează realități fonetice din vorbirea familiară, neglijentă, populară sau regională, în tempo rapid, ori deficiențe de rostire ale unor vorbitori, apărând în utilizări contextuale ale cuvintelor (săru' mâna pentru sărut mâna).
Apostroful '''nu''' se utilizează în scrierea formelor '''literare''' ale cuvintelor românești, ci notează realități '''fonetice''' din vorbirea '''familiară''', '''neglijentă''', '''populară''' sau '''regională''', '''în tempo rapid''', ori '''deficiențe de rostire''' ale unor vorbitori, apărând în utilizări contextuale ale cuvintelor (''săru' mâna'' pentru ''sărut mâna'').


De aceea, apostroful este folosit mai ales în stilul beletristic — în proză și în teatru pentru caracterizarea unor personaje prin reproducerea vorbirii lor, iar în poezie din motive de prozodie, permițând eliminarea unei silabe (O, vin', al nopții mele domn, /De ce nu vii tu, vină ... Eminescu).
:De aceea, apostroful este folosit mai ales în stilul '''beletristic''' — în '''proză''' și în '''teatru''' pentru caracterizarea unor personaje prin '''reproducerea vorbirii''' lor, iar '''în poezie''' din motive de prozodie, permițând eliminarea unei silabe (''O, vin', al nopții mele domn, /De ce nu vii tu, vină...'' Eminescu).


El notează căderea accidentală:
El notează '''căderea accidentală''':
* a unui sunet:
* '''a unui sunet''':
** consoană (al'fel, cân'va, da', dom', pentru altfel, cândva, dar, domn) sau
** '''consoană''' (''al'fel'', ''cân'va'', ''da' '', ''dom' '', pentru ''altfel'', ''cândva'', ''dar'', ''domn'') sau
** vocală (altădaf, făr' de, lu' (Mihai), numa', pân' la, tocma', vin' pentru altădată, fără de, lui (Mihai), numai, până la, tocmai, vino/vină) sau
** '''vocală''' (''altădat' '', ''făr' de'', ''lu' (Mihai)'', ''numa' '', ''pân' la'', ''tocma' '', ''vin' '' pentru ''altădată'', ''fără de'', ''lui (Mihai)'', ''numai'', ''până la'', ''tocmai'', ''vino/vină'') sau
* a mai multor sunete sau silabe (dom'le, 'neața pentru domnule, (bună) dimineața).
* '''a mai multor sunete''' sau '''silabe''' (''dom'le'', '' 'neața'' pentru ''domnule'', ''(bună) dimineața'').
în ceea ce privește poziția, el poate apărea:
* la începutul unor cuvinte ('nainte pentru înainte);
* în interiorul unor cuvinte (dom'le pentru domnule) și mai ales
* la sfârșitul unor cuvinte (domnu', scoal' pentru domnul, scoală), inclusiv la nivelul propoziției (las' pe mine pentru lasă pe mine) sau al frazei (las' că-i arăt eu, poa' să, tre' să pentru lasă că-i arăt eu, poate să, trebuie să).


În interiorul cuvintelor, apostroful nu este precedat, nici urmat de blanc; la început de cuvânt este, bineînțeles, precedat, dar nu urmat de blanc, iar la sfârșit de cuvânt este, firesc, urmat de blanc — inclusiv în cuvinte compuse sau locuțiuni care se scriu în cuvinte separate (făr' de, pân' să pentru fără de, până să).
În ceea ce privește poziția, el poate apărea:
* la '''începutul''' unor cuvinte ('' 'nainte'' pentru ''înainte'');
* în '''interiorul''' unor cuvinte (''dom'le'' pentru ''domnule'') și mai ales
* la '''sfârșitul''' unor cuvinte (''domnu' '', ''scoal' '' pentru ''domnul'', ''scoală''), inclusiv la nivelul '''propoziției''' (''las' pe mine'' pentru ''lasă pe mine'') sau al '''frazei''' (''las' că-i arăt eu'', ''poa' să'', ''tre' să'' pentru ''lasă că-i arăt eu'', ''poate să'', ''trebuie '').


Când căderea unui sunet se produce în cazul unui cuvânt scris în mod obișnuit cu cratimă, se folosește numai apostroful (care înlocuiește și cratima): înșir'te, mărgărite; mam'mare; sor'ta pentru înșiră-te, mama-mare, soră-ta.
În '''interiorul''' cuvintelor, apostroful '''nu''' este '''precedat''', '''nici urmat''' de '''blanc'''; la '''început''' de cuvânt este, bineînțeles, '''precedat, dar nu urmat''' de blanc, iar la '''sfârșit''' de cuvânt este, firesc, '''urmat''' de blanc — inclusiv în cuvinte '''compuse''' sau '''locuțiuni''' care se scriu în cuvinte separate (''făr' de'', ''pân' să'' pentru ''fără de'', ''până să'').


În urma acestei căderi pot apărea în alăturare nemijlocită două sunete care nu formează o silabă, apostroful marcând și limita dintre silabe (Sal'tare, taică pentru Salutare ...).
Când căderea unui sunet se produce în cazul unui cuvânt scris în mod obișnuit cu cratimă, se folosește numai '''apostroful''' (care înlocuiește și cratima): ''înșir'te, mărgărite''; ''mam'mare''; ''sor'ta'' pentru ''înșiră-te'', ''mama-mare'', ''soră-ta''.


Când se produce căderea vocalei finale a unui cuvânt și urmează un cuvânt care începe cu o vocală se folosește cratima, nu apostroful: D-ale carnavalului, făr-a spune, înșir-o, las-o, pân-acasă < De-ale carnavalului, fără a spune, înșiră + o, lasă + o, până acasă.
:În urma acestei căderi pot apărea în '''alăturare''' nemijlocită două '''sunete''' care '''nu formează o silabă''', apostroful marcând și '''limita dintre silabe''' (''Sal'tare, taică'' pentru ''Salutare ...'').
:Când se produce căderea '''vocalei''' finale a unui cuvânt și '''urmează un cuvânt care începe cu o vocală''' se folosește '''cratima''', nu apostroful: ''D-ale carnavalului'', ''făr-a spune'', ''înșir-o'', ''las-o'', ''pân-acasă'' < ''De-ale carnavalului'', ''fără a spune'', ''înșiră + o'', ''lasă + o'', ''până acasă''.
:Când locul '''despărțirii la capăt de rând''' ar coincide cu locul apostrofului din interiorul unui cuvânt, acea despărțire trebuie '''evitată'''.


Când locul despărțirii la capăt de rând ar coincide cu locul apostrofului din interiorul unui cuvânt, acea despărțire trebuie evitată.
===  1.2.2. Bara oblică<ref>Are înălțimea unei litere mari; este și semn de punctuație și semn grafic.</ref> [/] ===
 
===  1.2.2. Bara oblică<ref>Are înălţimea unei litere mari; este şi semn de punctuaţie şi semn grafic.</ref> [/] ===


Folosită ca semn ortografic:
Folosită ca semn ortografic:
* în formule distributive<ref>În care înlocuieşte linia de fracţie din matematică.</ref> care cuprind numele unor unităţi de măsură; acestea pot fi:
* în formule '''distributive'''<ref>În care înlocuiește linia de fracție din matematică.</ref> care cuprind numele unor '''unități de măsură'''; acestea pot fi:
* abreviate (km/h citit kilometri pe sau la oră) ori
** '''abreviate''' (''km/h'' citit ''kilometri '''pe''''' sau '''''la''' oră'') ori
* neabreviate (kilometri/oră);
** '''neabreviate''' (''kilometri/oră'');
* în abrevierile c/val şi m/n pentru contravaloare şi motonavă. Nu este precedată, nici urmată de blanc.
* în abrevierile ''c/val'' și ''m/n'' pentru ''contravaloare'' și ''motonavă''.  
'''Nu''' este '''precedată''', '''nici urmată''' de '''blanc'''.


=== 1.2.3. *Blancul<ref>Are lăţimea medie a unei litere. Numit şi pauză, pauză albă, pauză grafică, spaţiu, spaţiu alb. Este şi semn de punctuaţie. Nu era recunoscut ca semn ortografic în DOOOM1; a fost inclus ca atare în Dicţionarul general de ştiinţe ale limbii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1997, s. v. pauză. Flora Şuteu, Elisabeta Şoşa, în îndreptar ortografic şi morfologic, Floarea Darurilor, Saeculum I.O., Bucureşti, 1999, p. 272 (ed. 1,1993), îl consideră „marcă ortografică".</ref> [ ] ===
=== 1.2.3. *Blancul<ref>Are lățimea medie a unei litere. Numit și ''pauză'', ''pauză albă'', ''pauză grafică'', ''spațiu'', ''spațiu alb''. Este și semn de punctuație. Nu era recunoscut ca semn ortografic în DOOM<sup>1</sup>; a fost inclus ca atare în ''Dicționarul general de științe ale limbii'', Editura Științifică, București, 1997, ''s. v. pauză''. Flora Șuteu, Elisabeta Șoșa, în ''Îndreptar ortografic și morfologic'', Floarea Darurilor, Saeculum I.O., București, 1999, p. 272 (ed. I, 1993), îl consideră „marcă ortografică”.</ref> [ ] ===


Constă în absenţa oricărui semn. Cuvintele se delimitează grafic prin blancuri potrivit statutului lexico-gramatical şi sensului lor, funcţia principală a blancului fiind aceea de semn de delimitare şi separare a cuvintelor sau a elementelor componente ale unor cuvinte compuse (Anul Nou, câte unu, douăzeci şi unu, Evul Mediu, Unirea Principatelor), ale locuţiunilor (altă dată „în altă împrejurare") şi ale altor grupuri relativ stabile de cuvinte (câte o dată).
Constă în absența oricărui semn. Cuvintele se delimitează grafic prin blancuri potrivit statutului lexico-gramatical și sensului lor, funcția principală a blancului fiind aceea de semn de '''delimitare și separare a cuvintelor''' sau a '''elementelor componente''' ale unor cuvinte '''compuse''' (''Anul Nou'', ''câte unu'', ''douăzeci și unu'', ''Evul Mediu'', ''Unirea Principatelor''), ale '''locuțiunilor''' (''altă dată'' „în altă împrejurare”) și ale altor grupuri relativ stabile de cuvinte (''câte o dată'').


El marchează în scris o realitate fonetică, şi anume pauza care separă în vorbire aceste elemente.
El marchează în scris o '''realitate fonetică''', și anume '''pauza''' care separă în vorbire aceste elemente.


Absenţa blancului (deci scrierea „legată") marchează unitatea cuvintelor. Ea caracterizează cuvintele simple, majoritatea derivatelor şi cuvintele compuse sudate, nedisociabile, pentru care v. '''4. Scrierea derivatelor, compuselor, locuţiunilor şi grupurilor de cuvinte.'''
:'''Absența''' blancului (deci scrierea „legată”) marchează unitatea cuvintelor. Ea caracterizează cuvintele simple, majoritatea '''derivatelor''' și cuvintele '''compuse sudate, nedisociabile''', pentru care v. '''4. Scrierea derivatelor, compuselor, locuțiunilor și grupurilor de cuvinte.'''


Blancul are rol distinctiv, diferenţiind secvenţe identice ca sunete constitutive, dar care, despărţite prin blanc, reprezintă un grup de cuvinte (nici un conjuncţie + numeral), în timp ce, scrise „legat", alcătuiesc un singur cuvânt (!niciun adjectiv pronominal).
Blancul are rol distinctiv, diferențiind secvențe identice ca sunete constitutive, dar care, despărțite prin blanc, reprezintă '''un grup de cuvinte''' (''nici un'' conjuncție + numeral), în timp ce, scrise „legat”, alcătuiesc un singur cuvânt (!''niciun'' adjectiv pronominal).


El poate compensa absenţa punctului între iniţialele majuscule ale unei abrevieri: I D E B pentru Întreprinderea de Distribuţie a Electricităţii; actualmente se preferă însă în aceste cazuri suprimarea şi a blancurilor, mai economică.
El poate '''compensa absența punctului între inițialele majuscule''' ale unei '''abrevieri''': ''I D E B'' pentru ''Întreprinderea de Distribuție a Electricității''; actualmente se preferă însă în aceste cazuri '''suprimarea''' și a '''blancurilor''', mai economică.
      
      
Blancul poate preceda sau urma ori nu celelalte semne ortografice. În uzanţele scrierii limbii române (de tipar, la calculator, la maşină), blancul nu precedă, în general, semnele de punctuaţie, dar le urmează.
Blancul poate '''preceda''' sau '''urma''' ori '''nu''' celelalte semne ortografice. În uzanțele scrierii limbii române (de tipar, la calculator, la mașină), blancul '''nu''' precedă, în general, semnele de '''punctuație''', dar le '''urmează'''.


=== 1.2.4. Cratima<ref>Plasată aproximativ la jumătatea înălţimii rândului, are lungimea medie a unei litere. Numită şi linie/linioară/liniuţă de unire/despărţire, înv. trăsură de unire. Este mai scurtă decât linia de pauză şi de dialog. Este şi semn de punctuaţie.</ref> [-] ===
=== 1.2.4. Cratima<ref>Plasată aproximativ la jumătatea înălțimii rândului, are lungimea medie a unei litere. Numită și ''linie''/''linioară''/''liniuță de unire''/''despărțire'', înv. ''trăsură de unire''. Este mai '''scurtă''' decât '''linia de pauză și de dialog'''. Este și semn de punctuație.</ref> [-] ===
      
      
Este semnul ortografic cu cele mai multe funcţii. În unele cazuri are caracter permanent (dă-l, de-a dreptul, las-o, s-a dus, ţi-l dă, nu dă îl, de a dreptul, lasă o, se a dus, ţi îl dă), iar in altele — accidental (de-abia sau de abia, n-am sau nu am)<ref>În lingvistică, cratima serveşte la notarea convenţională a unor elemente lipsite de independenţă, marcând, prin locul pe care îl ocupă, poziţia acestora (iniţială, medială sau finală) în cuvânt (litera sau vocala î-, prefixul contra-; infixul -n-; articolul -ul, desinenţa -uri, formantul -lea, sufixul -ist; rădăcina floar- ) sau la punerea în evidenţă a silabelor (vocale în hiat: a-er); este utilizată şi în analiza metrică (Ne-n-ţe-les ră--ne gân-dul...).</ref>.
Este semnul ortografic cu cele mai multe funcții. În unele cazuri are caracter '''permanent''' (''dă-l'', ''de-a dreptul'', ''las-o'', ''s-a dus'', ''ți-l dă'', '''nu''' ''dă îl'', ''de a dreptul'', ''lasă o'', ''se a dus'', ''ți îl dă''), iar în altele — '''accidental''' (''de-abia'' sau ''de abia'', ''n-am'' sau ''nu am'')<ref>În '''lingvistică''', cratima servește la notarea convențională a unor elemente lipsite de independență, marcând, prin locul pe care îl ocupă, poziția acestora (inițială, medială sau finală) în cuvânt (litera sau vocala ''î-'', prefixul ''contra-''; infixul ''-n-''; articolul ''-ul'', desinența ''-uri'', formantul ''-lea'', sufixul ''-ist''; rădăcina ''floar-'') sau la punerea în evidență a silabelor (vocale în hiat: ''a-er''); este utilizată și în analiza metrică (''Ne-n-țe-les ră--ne gân-dul...'').</ref>.


Se foloseşte între cuvinte sau în interiorul unui cuvânt ori al unei abrevieri, având rolul de a lega sau, dimpotrivă, de a despărţi elementele în cauză.
Se folosește '''între''' cuvinte sau '''în interiorul''' unui '''cuvânt''' ori al unei '''abrevieri''', având rolul de a '''lega''' sau, dimpotrivă, de a '''despărți''' elementele în cauză.


Astfel, cratima leagă:
Astfel, cratima '''leagă''':
* cuvinte pronunţate fără pauză;
* '''cuvinte''' pronunțate fără pauză;
* unele interjecţii identice, repetate accidental;
* unele '''interjecții''' identice, '''repetate''' accidental;
* anumite prefixe de baza derivatului;
* anumite '''prefixe''' de baza derivatului;
* prefixele ne- şi re- şi prepoziţia de de baza derivatelor, respectiv a compuselor de la cuvinte care încep cu vocala î-, atunci când se produce căderea acesteia;
* '''prefixele''' '''''ne-''''' și '''''re-''''' și prepoziția '''''de''''' de baza '''derivatelor''', respectiv a '''compuselor''' de la cuvinte care '''încep''' cu vocala '''''î-''''', atunci când se produce '''căderea''' acesteia;
* componentele compuselor cu un grad mediu de sudură, ale unor locuţiuni şi ale structurilor cu anumite substantive + adjectiv posesiv;
* componentele '''compuselor cu un grad mediu de sudură''', ale unor '''locuțiuni''' și ale structurilor cu anumite substantive '''+ adjectiv posesiv''';
* articolul hotărât enclitic sau desinenţa de unele cuvinte greu flexionabile;
* '''articolul''' hotărât enclitic sau '''desinența''' de unele cuvinte '''greu flexionabile''';
* formantul final al numeralelor ordinale şi fracţionare de numeralul cardinal corespunzător scris cu cifre.
* '''formantul''' final al '''numeralelor ordinale''' și '''fracționare''' de numeralul cardinal corespunzător scris cu '''cifre''';
* componentele ale unor abrevieri.
* '''componentele''' ale unor '''abrevieri'''.


Ea desparte:
Ea '''desparte''':
* silabele unui cuvânt pronunţat sacadat;
* silabele unui cuvânt '''pronunțat sacadat''';
* segmentele unui cuvânt în cazul despărţirii acestuia la capăt de rând.
* segmentele unui cuvânt în cazul '''despărțirii''' acestuia '''la capăt de rând'''.


În toate cazurile cu excepţia ultimului, cratima se foloseşte indiferent de poziţia cuvântului pe rând, in timp ce in ultimul caz este condiţionată de poziţia segmentului de cuvânt la sfârşit de rând şi se suprimă dacă acel segment nu mai ocupă această poziţie.
În toate cazurile cu excepția ultimului, cratima se folosește '''indiferent de poziția cuvântului pe rând''', în timp ce în ultimul caz este '''condiționată de poziția segmentului de cuvânt la sfârșit de rând''' și se suprimă dacă acel segment nu mai ocupă această poziție.


Cratima nu este precedată sau urmată de blanc.
Cratima '''nu''' este '''precedată''' sau '''urmată''' de '''blanc'''.


Uneori, una şi aceeaşi cratimă poate cumula mai multe funcţii, de exemplu, pe lângă marcarea calităţii de compus, poate nota şi ataşarea unui element gramatical sau/şi producerea unor fenomene fonetice (la sfântu-aşteaptă, împuşcă-n-lună, ucigă-l-crucea).
Uneori, una și aceeași cratimă poate cumula mai multe funcții, de exemplu, pe lângă marcarea calității de compus, poate nota și atașarea unui element gramatical sau/și producerea unor fenomene fonetice (''la sfântu-așteaptă'', ''împușcă-n-lună'', ''ucigă-l-crucea'').


Condiţiile în care anumite elemente gramaticale se leagă de cuvântul de bază ţin de domeniul gramaticii, cele în care anumite compuse sau derivate prezintă un grad mai mare sau mai mic de sudură şi deci se scriu cu cratimă — de formarea cuvintelor, iar cele în care se produc anumite modificări fonetice — de domeniul foneticii, de aceea nu pot fi prezentate aici.
Condițiile în care anumite elemente gramaticale se leagă de cuvântul de bază țin de domeniul '''gramaticii''', cele în care anumite compuse sau derivate prezintă un grad mai mare sau mai mic de sudură și deci se scriu cu cratimă — de '''formarea cuvintelor''', iar cele în care se produc anumite modificări fonetice — de domeniul '''foneticii''', de aceea nu pot fi prezentate aici.


Utilizările cratimei se pot detalia după cum urmează. Astfel, cratima:
Utilizările cratimei se pot detalia după cum urmează. Astfel, cratima:
# redă pronunţarea „legată" (însoţită, uneori, şi de anumite modificări fonetice) a unor cuvinte care pot avea sau nu şi existenţă independentă, notând o realitate fonetică permanentă sau accidentală.
# redă pronunțarea „legată” (însoțită, uneori, și de anumite modificări fonetice) a unor cuvinte care pot avea sau nu și existență independentă, notând o realitate '''fonetică permanentă''' sau '''accidentală'''. <br/> Ea poate marca pronunțarea fără pauză a '''două''', '''trei''' sau, mai rar (mai ales în limba veche sau populară), '''patru''' ori chiar '''cinci''' cuvinte '''alăturate''' — cazuri în care se folosesc '''una''' (''s-a dus'', ''a luat-o''), '''două''' (''dându-le-o'', pop. ''jelui-m-aș'', înv. ''întreba-se-vor''), '''trei''' (''ducă-se-pe-pustii'', înv. ''face-li-se-va'') sau '''patru''' cratime: ''(un) lasă-mă-să-te-las''. <br/> '''Unul''' dintre aceste cuvinte poate fi '''lung''', respectiv '''semantic „plin”''', iar '''celălalt''' sau '''celelalte''' '''scurt(e)'''<ref>Element(e) gramatical(e) monosilabic(e), neaccentuat(e) în frază.</ref> (''dându-ni-le'', ''ducându-l'', ''ducându-se'') sau pot fi toate '''scurte''' (''ți-l dă'') ori toate '''lungi''' (''aducere-aminte'', ''luare-aminte''). <br/> Cuvintele neaccentuate pot fi '''proclitice''' sau '''enclitice''': ''l-a dat'', respectiv ''dă-l''. <br/> În unele cazuri, pronunțarea fără pauză poate să nu conducă la alte modificări '''fonetice''' (ci numai morfologice sau de topică) ale cuvintelor implicate (''pare-se'' față de ''se pare'') sau poate duce la '''pronunțarea într-o singură silabă''' a unor cuvinte care, în alte situații, formează silabe diferite: ''am văzut-o'' față de înv. ''o am văzut''. <br/> În altele, cratima poate semnala și producerea unor modificări fonetice suplimentare ale cuvintelor în cauză, și anume a '''sinerezei''' sau/și a '''eliziunii'''.
#:Ea poate marca pronunţarea fără pauză a două, trei sau, mai rar (mai ales în limba veche sau populară), patru ori chiar cinci cuvinte alăturate — cazuri în care se folosesc una (s-a dus, a luat-o), două (dându-le-o, pop. jelui-m-, înv. întreba-se-vor), trei (ducă-se-pe-pustii, înv. face-li-se-va) sau patru cratime: (un) lasă-mă-să-te-las.
#:Sinereza poate fi '''obligatorie''' (''de-a dreptul'' [dĕa], ''le-a dat'', [lĕa], ''mi-a spus'' [mĭa], ''mi-o dă'' [mĭo], ''ne-am dat'' [nĕam]) sau '''facultativă''', redând rostirea în '''tempo rapid''' (''de-abia'' [dĕabĭ<u>a</u>] față de ''de abia'' [de abĭ<u>a</u>] în tempo lent).
#:Unul dintre aceste cuvinte poate fi lung, respectiv semantic „plin", iar celălalt sau celelalte — scurt(e)<ref>Element(e) gramatical(e) monosilabic(e), neaccentuat(e) în frază.</ref> (dându-ni-le, ducându-l, ducându-se) sau pot fi toate scurte (ţi-l dă) ori toate lungi (aducere-aminte, luare-aminte).
#:Și eliziunea poate fi '''obligatorie''' (''dintr-un'', ''într-un'', ''printr-un'' < ''dintru''/''întru''/''printru + un''; ''într-adevăr'' < ''întru + adevăr''; ''m-a (văzut)'' < ''mă + a''; ''v-a (văzut)'' < ''vă + a (văzut)''; ''s-a (zis)'' < ''se + a (zis)'') sau '''facultativă''' (''c-a văzut''/''că a văzut''; ''cu un copil''/''c-un copil'', ''după o oră''/''dup-o oră'', ''fără a vorbi''/''făr-a vorbi''; ''n-aveam''/''nu aveam''; ''n-a văzut''/''nu a văzut''; ''n-o să vadă''/''nu o să vadă''; ''până acolo''/''pân-acolo''; ''s-o vadă''/''să o vadă'').
#:Cuvintele neaccentuate pot fi proclitice sau enclitice: l-a dat, respectiv dă-l.
#:Există '''dublete''' sau '''triplete omofone neomografe''', scrise '''separat''', sau, când este vorba de cuvinte '''compuse''' '''cu cratimă''' sau '''„legat”''': ''într-una'' prep. + num., dar ''întruna'' adv.; ''l-a'' pr. + vb. aux., dar ''la'' prep.; ''ne-am'' pr. + vb. aux., dar ''neam'' s. n.; ''s-a'' pr. + vb. aux., dar ''sa'' pr., adj. pr.; ''v-a'' pr. + vb. aux., dar ''va'' vb. aux.
#:În unele cazuri, pronunţarea fără pauză poate să nu conducă la alte modificări fonetice (ci numai morfologice sau de topică) ale cuvintelor implicate (pare-se faţă de se pare) sau poate duce la pronunţarea într-o singură silabă a unor cuvinte care, în alte situaţii, formează silabe diferite: am văzut-o iată de înv. o am văzut.
#:Când căderea unui sunet se produce în interiorul unui cuvânt scris cu cratimă, se recomandă folosirea '''numai''' a '''apostrofului''' (''înșir'te, mărgărite'', '''nu''' ''înșir'-te'' < ''înșiră-te'').
#:În altele, cratima poate semnala şi producerea unor modificări fonetice suplimentare ale cuvintelor în cauză, şi anume a sinerezei sau/şi a eliziunii.
# redă rostirea în '''tempo rapid''' a '''derivatelor''' cu '''prefixele''' ''ne-'' și ''re-'' de la teme care încep cu ''îm-'', ''în-'' și, neliterar, a '''compuselor''' cu '''prepoziția''' ''de'' de la același tip de teme, notând '''afereza''' lui '''''î-''''' la începutul cuvintelor de bază (''ne-mpăcat'', ''ne-ncetat'', ''a re-mpărți'', ''a re-ncălzi'' față de rostirea în tempo lent ''neîmpăcat'', ''neîncetat'', ''a reîmpărți'', ''a reîncălzi''; ''de-mpărțit'', ''de-nmulțit'' față de ''deîmpărțit'', ''deînmulțit'').
#:Sinereza poate fi obligatorie (de-a dreptul [dĕa], le-a dat, [lĕa], mi-a spus [mĭa], mi-o dă [mĭo], ne-am dat [nĕam]) sau facultativă, redând rostirea în tempo rapid (de-abia [dĕabĭa] faţă de de abia [de abĭa] în tempo lent).
#:Această posibilitate este exploatată în poezie, din rațiuni prozodice: ''Ne-nțeles rămâne gândul /Ce-ți străbate cânturile...'' Eminescu.
#:Şi eliziunea poate fi obligatorie (dintr-un, într-un, printr-un < dintru/întru/ printru + un; într-adevăr < întru + adevăr; m-a (văzut) < mă + a; v-a (văzut) < vă + a (văzut); s-a (zis) < se + a (zis)) sau facultativă (c-a văzut/că a văzut; cu un copil/c-un copil, după o oră/dup-o oră, fără a vorbi/făr-a vorbi; n-aveam/nu aveam; n-a văzut/nu a văzut; n-o să vadă/nu o să vadă; până acolo/pân-acolo; s-o vadă/să o vadă).
# marchează limitele dintre silabele unor cuvinte rostite sacadat, cu valoare stilistică (''Ne-mer-ni-cu-le!''), '''numărul''' cratimelor fiind în funcție de lungimea cuvântului.
#:Există dublete sau triplete omofone neomografe, scrise separat, sau, când este vorba de cuvinte compuse — cu cratimă sau „legat": într-una prep. + num., dar întruna adv.; l-a pr. + vb. aux., dar la prep.; ne-am pr. + vb. aux., dar neam s. n.; s-a pr. + vb. aux., dar sa pr., adj. pr.; v-a pr. + vb. aux., dar va vb. aux.
# servește la atașarea anumitor '''prefixe''' sau '''sufixe''' (''ex-ministru'', ''poe-esc''), pentru care v. '''4.1.1. Prefixe și derivate cu prefixe''', '''4.1.2. Sufixe și derivate cu sufixe'''.
#:Când căderea unui sunet se produce în interiorul unui cuvânt scris cu cratimă, se recomandă folosirea numai a apostrofului (înşir'te, mărgărite, nu înşir'-te < înşiră-te).
# unește elementele unor cuvinte '''compuse''': !''mai-mult-ca-perfect'', v. '''4.2. Scrierea cuvintelor compuse'''.
# redă rostirea în tempo rapid a derivatelor cu prefixele ne- şi re- de la teme care încep cu îm-, în- şi, neliterar, a compuselor cu prepoziţia de de la acelaşi tip de teme, notând afereza lui î- la începutul cuvintelor de bază (ne-mpăcat, ne-ncetat, a re-mpărţi, a re-ncălzi faţă de rostirea în tempo lent neîmpăcat, neîncetat, a reîmpărţi, a reîncălzi; de-mpărţit, de-nmulţit faţă de deîmpărţit, deînmulţit).
#:La scrierea substantivelor compuse '''disociabile''', '''cratima dispare''' în cazul intercalării altor elemente: ''prim-ministru'', dar ''primul nostru ministru''.
#:Această posibilitate este exploatată în poezie, din raţiuni prozodice: Ne-nţeles rămâne gândul/Ce-ţi străbate cânturile ... Eminescu.
# unește componentele unor '''locuțiuni''': ''calea-valea'', v. '''4.3. Scrierea locuțiunilor'''.
# marchează limitele dintre silabele unor cuvinte rostite sacadat, cu valoare stilistică (Ne-mer-ni-cu-le!), numărul cratimelor fiind în funcţie de lungimea cuvântului.
# unește componentele secvențelor '''substantiv''' denumind '''grade de rudenie sau relații sociale + adjectiv posesiv''' (fără sau cu '''apocopă'''): ''mamă-ta''/''mă-ta'', ''soră-ta''/''sor-ta'', ''stăpână-sa'', ''taică-su''/''ta-su''.
# serveşte la ataşarea anumitor prefixe sau sufixe (ex-ministru, poe-esc), pentru care v. 4.1.1. Prefixe şi derivate cu prefixe, 4.1.2. Sufixe şi derivate cu sufixe.
# leagă '''articolul''' hotărât enclitic sau '''desinența''' de '''cuvintele greu flexionabile''', în cazul:
# uneşte elementele unor cuvinte compuse: !mai-mult-ca-perfect, v. 4.2. Scrierea cuvintelor compuse.
#* numelor '''literelor''' și '''sunetelor''': ''x-ul'', ''x-uri'';
#:La scrierea substantivelor compuse disociabile, cratima dispare în cazul intercalării altor elemente: prim-ministru, dar primul nostru ministru.
#* substantivelor provenite din '''numerale''' cardinale notate cu '''cifre''': ''10-le'' „nota 10”, ''11-le'' „echipa de fotbal”;
# uneşte componentele unor locuţiuni: calea-valea, v. 4.3. Scrierea locuţiunilor.
#* '''împrumuturilor și numelor de locuri''' a căror '''finală''' prezintă '''deosebiri între scriere și pronunțare''': ''acquis-ul''; !''bleu-ul''; ''Bruxelles-ul''; !''dandy-ul'', pl. art. !''dandy-i'' (nu ''dandi'', pl. art. ''dandii''); ''show-ul'', ''show-uri'';<br/><blockquote>!Se recomandă atașarea '''fără cratimă''' a articolului sau a desinenței la împrumuturile — chiar neadaptate sub alte aspecte — terminate în litere din '''alfabetul limbii române pronunțate ca în limba română''': ''boar'''d'''ul'', ''boar'''d'''uri''; ''clic'''k'''ul'', ''clic'''k'''uri''; ''tren'''d'''ul'', ''tren'''d'''uri''.</blockquote>
# uneşte componentele secvenţelor substantiv denumind grade de rudenie sau relaţii sociale + adjectiv posesiv (fără sau cu apocopă): mamă-ta/mă-ta, soră-ta/sor-ta, stăpână-sa, taică-su/ta-su.
#* substantivelor provenite din '''abrevieri''' sau '''sigle''': ''pH-ul'', ''RATB-ul''.
# leagă articolul hotărât enclitic sau desinenţa de cuvintele greu flexionabile, în cazul:
# leagă formanții '''''-lea''''', '''''-a''''' la '''numeralele ordinale''' și '''''-ime''''' la '''numerale fracționare''' de numeralele cardinale corespunzătoare scrise cu '''cifre''' (romane sau arabe): ''al XI-lea'', ''a 11-a'', ''16-imi'';
#* numelor literelor şi sunetelor: x-ul, x-uri;
# marchează '''omiterea unei secvențe din interiorul cuvântului''' în '''abrevierile discontinue''': ''ad-ție'', ''d-ta'', ''P-ța'' pentru ''administrație'', ''dumneata'', ''Piața''.
#* substantivelor provenite din numerale cardinale notate cu cifre: 10-le „nota 10", 11-le „echipa de fotbal";
# se păstrează în '''abrevierile compuselor''' scrise cu cratimă (''lt.-maj.'', ''N-V'', ''S-E'' pentru ''locotenent-major'', ''nord-vest'', ''sud-est'').
#* împrumuturilor şi numelor de locuri a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare: acquis-ul; !bleu-ul; Bruxelles-ul; !dandy-ul, pi. art. !dandy-i (nu dandi, pl. art. dandii); show-ul, show-uri;
# poate '''lega''' unele '''interjecții''' identice, '''repetate''' accidental (''bla-bla-bla'', ''cioc-cioc-cioc'', ''fiu-fiu'', ''ha-ha-ha'', ''hai-hai'', ''ham-ham'', ''hor-hor'', ''la-la-la'', ''pâș-pâș'', ''pis-pis-pis'', ''pui-pui'', ''tranca-tranca'', ''țâr-țăr'').
#*:!Se recomandă ataşarea fără cratimă a articolului sau a desinenţei la împrumuturile — chiar nedaptate sub alte aspecte — terminate in litere din alfabetul limbii române pronunţate ca în limba română: boardul, boarduri; clickul, clickuri; trendul, trenduri.
#:Interjecțiile '''repetate''' se pot despărți și prin '''virgulă''' (''hai, hai''; ''ham, ham'').
#* substantivelor provenite din abrevieri sau sigle: pH-ul, RATB-ul.
# poate '''lega''' unele cuvinte care '''se repetă identic''' (''doar-doar'', ''foarte-foarte'', ''încet-încet'', ''mai-mai'', ''poate-poate'', ''prea-prea'') sau cu unele '''modificări''' (''încet-încetișor'', ''singur-singurel'').
# leagă formanţii -lea, -a la numeralele ordinale şi -ime la numerale fracţionare de numeralele cardinale corespunzătoare scrise cu cifre (romane sau arabe): al Xl-lea, a 11-a, 16-imi;
# marchează omiterea unei secvenţe din interiorul cuvântului in abrevierile discontinui: ad-ţie, d-ta, P-ţa pentru administraţie, dumneata, Piaţa.
# se păstrează in abrevierile compuselor scrise cu cratimă (It.-maj., N-V, S-E pentru locotenent-major, nord-vest, sud-est).
# poate lega unele interjecţii identice, repetate accidental (bla-bla-bla, cioc-cioc-cioc, fiu-fiu, ha-ha-ha, hai-hai, ham-ham, hor-hor, la-la-la, pâş-pâş, pis-pis-pis, pui-pui, tranca-tranca, ţâr-ţăr).
#:Interjecţiile repetate se pot despărţi şi prin virgulă (hai, hai; ham, ham).
# poate lega unele cuvinte care se repetă identic (doar-doar, foarte-foarte, încet-încet, mai-mai, poate-poate, prea-prea) sau cu unele modificări (încet-încetişor, singur-singur el)
 
===  1.2.5. Linia de pauză<ref>Plasată aproximativ la jumătatea înălţimii rândului. Numită şi pauză. Este mai lungă decât cratima. Este şi semn de punctuaţie.</ref> [–] ===


Este utilizată ca semn ortografic numai în scrierea unor cuvinte compuse complexe (cu caracter mai mult sau mai puţin ocazional) care cuprind cel puţin un cuvânt compus scris cu cratimă: americano–sud-coreean, nord–nord-vest, sud-est–nord-vest.
===  1.2.5. Linia de pauză<ref>Plasată aproximativ la jumătatea înălțimii rândului. Numită și ''pauză''. Este '''mai lungă decât cratima'''. Este și semn de punctuație.</ref> [–] ===
În această situaţie nu este precedată sau urmată de blanc.


Când locul despărţirii la capăt de rând a unui compus scris cu linie de pauză coincide cu locul acesteia, linia de pauză ţine şi locul cratimei.
Este utilizată ca semn ortografic numai în scrierea unor cuvinte '''compuse complexe''' (cu caracter mai mult sau mai puțin ocazional) care cuprind cel puțin un cuvânt '''compus scris cu cratimă''': ''americano–sud-coreean'', ''nord–nord-vest'', ''sud-est–nord-vest''.


===  1.2.6. Punctul<ref>Este şi semn de punctuaţie.</ref> [.] ===
În această situație '''nu''' este precedată sau urmată de blanc.


Este folosit ca semn ortografic după majoritatea abrevierilor, şi anume după cele care păstrează una sau mai multe litere din partea iniţială a cuvântului abreviat, nu şi ultima lui literă (etc, ian., id., nr., v. pentru et caetera, ianuarie, idem, numărul, vezi), inclusiv în abrevierile de la prenume (I. pentru Ion).
:Când locul '''despărțirii la capăt de rând''' a unui compus scris cu linie de pauză coincide cu locul acesteia, linia de pauză ține și locul cratimei.


Prin tradiţie, se admit însă şi excepţii (dr. pentru doctor).
===  1.2.6. Punctul<ref>Este și semn de punctuație.</ref> [.] ===


Nu sunt urmate de punct:
Este folosit ca semn ortografic '''după majoritatea abrevierilor''', și anume după cele care păstrează una sau mai multe litere din partea '''inițială''' a cuvântului abreviat, '''nu și ultima''' lui literă (''etc.'', ''ian.'', ''id.'', ''nr.'', ''v.'' pentru ''et caetera'', ''ianuarie'', ''idem'', ''numărul'', ''vezi''), inclusiv în abrevierile de la prenume (''I.'' pentru ''Ion'').
* abrevierile care păstrează finala cuvântului abreviat: cea, dl, dle, dna, d-ta pentru circa, domnul, domnule, doamna, dumneata;
* abrevierile numelor punctelor cardinale: L, N, V, S;
* simbolurile majorităţii unităţilor de măsură: cm, \gal, m, kg pentru centimetru, galon, metru, kilogram;
* simbolurile unor termeni din domeniul ştiinţific şi tehnic: matematică, fizică (A pentru arie, N pentru număr natural), chimie (simbolurile elementelor chimice: C, CI, Mg pentru carbon, clor, magneziu), medicină QRh).


Nu se scriu cu punct între litere abrevierile care conţin fragmente de cuvinte: TAROM pentru Transporturile Aeriene Române.
Prin tradiție, se admit însă și '''excepții''' (''dr.'' pentru ''doctor'').


Se pot scrie cu sau fără punct între literele componente abrevierile compuse din mai multe iniţiale majuscule (A.C.T.H./ACTH, C.E.C./CEC, O.N.U./ONU, P.F.L./PFL); !actualmente se preferă scrierea fără puncte despărţitoare: SIDA, UNESCO.
:Nu sunt urmate de '''punct''':
:* '''abrevierile''' care '''păstrează finala''' cuvântului abreviat: ''cca'', ''dl'', ''dle'', ''dna'', ''d-ta'' pentru ''circa'', ''domnul'', ''domnule'', ''doamna'', ''dumneata'';
:* '''abrevierile''' numelor '''punctelor cardinale''': ''E'', ''N'', ''V'', ''S'';
:* simbolurile majorității '''unităților de măsură''': ''cm'', !''gal'', ''m'', ''kg'' pentru ''centimetru'', ''galon'', ''metru'', ''kilogram'';
:* simbolurile unor termeni din domeniul '''științific și tehnic''': matematică, fizică (''A'' pentru ''arie'', ''N'' pentru ''număr natural''), chimie (simbolurile '''elementelor chimice''': ''C'', ''Cl'', ''Mg'' pentru ''carbon'', ''clor'', ''magneziu''), medicină (!''Rh'').
:Nu se scriu cu punct între litere abrevierile care conțin fragmente de cuvinte: ''TAROM'' pentru '''''T'''ransporturile '''A'''eriene '''Rom'''âne''.


Unele abrevieri (împrumutate ca atare şi care au dobândit statut de cuvinte) se scriu totdeauna fără punct: HIV, SIDA.
Se '''pot''' scrie '''cu sau fără punct''' între literele componente abrevierile compuse din mai multe inițiale majuscule (''A.C.T.H.''/''ACTH'', ''C.E.C.''/''CEC'', ''O.N.U.''/''ONU'', ''P.F.L.''/''PFL''); !actualmente se preferă scrierea fără puncte despărțitoare: ''SUA'', ''UNESCO''.
:Unele abrevieri (împrumutate ca atare și care au dobândit statut de cuvinte) se scriu totdeauna fără punct: ''HIV'', ''SIDA''.


Scopul abrevierilor fiind acela de a face economie de spaţiu, după abrevieri, punctul nu este precedat de blanc, iar în interiorul abrevierilor complexe nu este în general precedat, nici urmat de blanc (a.c, ş.a. pentru anul curent, şi alţii/şi altele — dar nr. crt. pentru numărul curent).
Scopul abrevierilor fiind acela de a face economie de spațiu, după abrevieri, punctul '''nu''' este '''precedat de blanc''', iar în interiorul abrevierilor complexe '''nu''' este în general '''precedat, nici urmat''' de blanc (''a.c.'', ''ș.a.'' pentru ''anul curent'', ''și alții''/''și altele'' — dar ''nr. crt.'' pentru ''numărul curent'').
:În unele abrevieri complexe, punctul interior este urmat de cratimă când se abreviază un compus scris cu cratimă (''lt.-maj.'' pentru ''locotenent-major'').
:Punctul se folosește și la notarea în cifre a datei (''01.01.2000''); semne '''echivalente''': bara, cratima.


În unele abrevieri complexe, punctul interior este urmat de cratimă când se abreviază un compus scris cu cratimă (It.-maj. pentru locotenent-major).
===  1.2.7. Virgula [,] ===


Punctul se foloseşte şi la notarea în cifre a datei (01.01.2000); semne echivalente: bara, cratima.
Deși este semn de '''punctuație''', virgula<ref>Plasată la nivelul inferior al rândului.</ref> ('''neprecedată, dar''', bineînțeles, '''urmată de blanc''') se folosește uneori cu o funcție asemănătoare cu a cratimei:
* în interiorul unor '''locuțiuni''' adverbiale cu structură simetrică: ''cu chiu, cu vai''; ''de bine, de rău'' (v. și '''4.3. Scrierea locuțiunilor''');
* între '''interjecții identice''' care se repetă (''boc, boc''; ''cioc, cioc, cioc''; ''hai, hai''; ''ham, ham''; ''mac, mac''; ''miau, miau''; ''nani, nani'') sau între interjecții cu '''valoare apropiată''' (''trosc, pleosc'').
* între '''cuvinte''' care '''se repetă''' — '''identic''' (''doar, doar'') — sau cu unele '''modificări''': ''încet, încetișor''.
*:Acestea se pot despărți și prin '''cratimă''' (''cioc-cioc-cioc''; ''doar-doar''; ''încet-încetișor'') sau, în cazul interjecțiilor, prin '''semnul exclamării''' (''boc! boc!''; ''trosc! pleosc!''). '''Succesiunile''' de interjecții cu valori '''diferite''' se scriu în cuvinte '''separate''' (''ia hai'').


=== Note ===
== Note ==


<references />
<references />


[[Categorie:DOOM2]]
[[Categorie:Articole:DOOM2]]
[[Categorie:Sincronizare]]

Versiunea curentă din 2 noiembrie 2017 18:17

1.2. Semnele ortografice

Semnele ortografice în sens strict[1] sunt semne auxiliare folosite în scris, de regulă, la nivelul cuvântului[2] — în interiorul unor cuvinte, pe lângă segmente de cuvinte sau între cuvinte care formează o unitate —, precum și în unele abrevieri.

Între unele dintre aceste semne există, în anumite situații, echivalență (deci posibilități de substituire), fiind posibilă și cumularea lor.

Semnele folosite (și) ca semne ortografice sunt apostroful, bara oblică, *blancul, cratima, linia de pauză, punctul, virgula, prezentate în cele ce urmează în ordine alfabetică.

1.2.1. Apostroful [']

Este singurul semn exclusiv ortografic; este rar folosit în ortografia românească actuală[3].

În limba literară, apostroful[4]:

  • marchează, mai ales în stilul publicistic, în indicarea anilor calendaristici, absența accidentală a primei sau a primelor două cifre: '918, '89;
    În construcțiile cu prefixe de tipul ante-'89, post-'89, cratima precedă obligatoriu apostroful.
  • se regăsește în unele împrumuturi din alte limbi (în care are alte funcții decât în română), cum sunt:
    • substantive comune neadaptate (five o'clock);
    • nume proprii străine de persoană (D'Annunzio, D'Artagnan, O'Neill);
    • nume de firme străine conținând „genitivul saxon” (Mc Donald's) — care s-a extins, în mod abuziv sau glumeț, și la unele nume românești de firme.

Apostroful nu se utilizează în scrierea formelor literare ale cuvintelor românești, ci notează realități fonetice din vorbirea familiară, neglijentă, populară sau regională, în tempo rapid, ori deficiențe de rostire ale unor vorbitori, apărând în utilizări contextuale ale cuvintelor (săru' mâna pentru sărut mâna).

De aceea, apostroful este folosit mai ales în stilul beletristic — în proză și în teatru pentru caracterizarea unor personaje prin reproducerea vorbirii lor, iar în poezie din motive de prozodie, permițând eliminarea unei silabe (O, vin', al nopții mele domn, /De ce nu vii tu, vină... Eminescu).

El notează căderea accidentală:

  • a unui sunet:
    • consoană (al'fel, cân'va, da' , dom' , pentru altfel, cândva, dar, domn) sau
    • vocală (altădat' , făr' de, lu' (Mihai), numa' , pân' la, tocma' , vin' pentru altădată, fără de, lui (Mihai), numai, până la, tocmai, vino/vină) sau
  • a mai multor sunete sau silabe (dom'le, 'neața pentru domnule, (bună) dimineața).

În ceea ce privește poziția, el poate apărea:

  • la începutul unor cuvinte ( 'nainte pentru înainte);
  • în interiorul unor cuvinte (dom'le pentru domnule) și mai ales
  • la sfârșitul unor cuvinte (domnu' , scoal' pentru domnul, scoală), inclusiv la nivelul propoziției (las' pe mine pentru lasă pe mine) sau al frazei (las' că-i arăt eu, poa' să, tre' să pentru lasă că-i arăt eu, poate să, trebuie să).

În interiorul cuvintelor, apostroful nu este precedat, nici urmat de blanc; la început de cuvânt este, bineînțeles, precedat, dar nu urmat de blanc, iar la sfârșit de cuvânt este, firesc, urmat de blanc — inclusiv în cuvinte compuse sau locuțiuni care se scriu în cuvinte separate (făr' de, pân' să pentru fără de, până să).

Când căderea unui sunet se produce în cazul unui cuvânt scris în mod obișnuit cu cratimă, se folosește numai apostroful (care înlocuiește și cratima): înșir'te, mărgărite; mam'mare; sor'ta pentru înșiră-te, mama-mare, soră-ta.

În urma acestei căderi pot apărea în alăturare nemijlocită două sunete care nu formează o silabă, apostroful marcând și limita dintre silabe (Sal'tare, taică pentru Salutare ...).
Când se produce căderea vocalei finale a unui cuvânt și urmează un cuvânt care începe cu o vocală se folosește cratima, nu apostroful: D-ale carnavalului, făr-a spune, înșir-o, las-o, pân-acasă < De-ale carnavalului, fără a spune, înșiră + o, lasă + o, până acasă.
Când locul despărțirii la capăt de rând ar coincide cu locul apostrofului din interiorul unui cuvânt, acea despărțire trebuie evitată.

1.2.2. Bara oblică[5] [/]

Folosită ca semn ortografic:

  • în formule distributive[6] care cuprind numele unor unități de măsură; acestea pot fi:
    • abreviate (km/h citit kilometri pe sau la oră) ori
    • neabreviate (kilometri/oră);
  • în abrevierile c/val și m/n pentru contravaloare și motonavă.

Nu este precedată, nici urmată de blanc.

1.2.3. *Blancul[7] [ ]

Constă în absența oricărui semn. Cuvintele se delimitează grafic prin blancuri potrivit statutului lexico-gramatical și sensului lor, funcția principală a blancului fiind aceea de semn de delimitare și separare a cuvintelor sau a elementelor componente ale unor cuvinte compuse (Anul Nou, câte unu, douăzeci și unu, Evul Mediu, Unirea Principatelor), ale locuțiunilor (altă dată „în altă împrejurare”) și ale altor grupuri relativ stabile de cuvinte (câte o dată).

El marchează în scris o realitate fonetică, și anume pauza care separă în vorbire aceste elemente.

Absența blancului (deci scrierea „legată”) marchează unitatea cuvintelor. Ea caracterizează cuvintele simple, majoritatea derivatelor și cuvintele compuse sudate, nedisociabile, pentru care v. 4. Scrierea derivatelor, compuselor, locuțiunilor și grupurilor de cuvinte.

Blancul are rol distinctiv, diferențiind secvențe identice ca sunete constitutive, dar care, despărțite prin blanc, reprezintă un grup de cuvinte (nici un conjuncție + numeral), în timp ce, scrise „legat”, alcătuiesc un singur cuvânt (!niciun adjectiv pronominal).

El poate compensa absența punctului între inițialele majuscule ale unei abrevieri: I D E B pentru Întreprinderea de Distribuție a Electricității; actualmente se preferă însă în aceste cazuri suprimarea și a blancurilor, mai economică.

Blancul poate preceda sau urma ori nu celelalte semne ortografice. În uzanțele scrierii limbii române (de tipar, la calculator, la mașină), blancul nu precedă, în general, semnele de punctuație, dar le urmează.

1.2.4. Cratima[8] [-]

Este semnul ortografic cu cele mai multe funcții. În unele cazuri are caracter permanent (dă-l, de-a dreptul, las-o, s-a dus, ți-l dă, nu dă îl, de a dreptul, lasă o, se a dus, ți îl dă), iar în altele — accidental (de-abia sau de abia, n-am sau nu am)[9].

Se folosește între cuvinte sau în interiorul unui cuvânt ori al unei abrevieri, având rolul de a lega sau, dimpotrivă, de a despărți elementele în cauză.

Astfel, cratima leagă:

  • cuvinte pronunțate fără pauză;
  • unele interjecții identice, repetate accidental;
  • anumite prefixe de baza derivatului;
  • prefixele ne- și re- și prepoziția de de baza derivatelor, respectiv a compuselor de la cuvinte care încep cu vocala î-, atunci când se produce căderea acesteia;
  • componentele compuselor cu un grad mediu de sudură, ale unor locuțiuni și ale structurilor cu anumite substantive + adjectiv posesiv;
  • articolul hotărât enclitic sau desinența de unele cuvinte greu flexionabile;
  • formantul final al numeralelor ordinale și fracționare de numeralul cardinal corespunzător scris cu cifre;
  • componentele ale unor abrevieri.

Ea desparte:

  • silabele unui cuvânt pronunțat sacadat;
  • segmentele unui cuvânt în cazul despărțirii acestuia la capăt de rând.

În toate cazurile cu excepția ultimului, cratima se folosește indiferent de poziția cuvântului pe rând, în timp ce în ultimul caz este condiționată de poziția segmentului de cuvânt la sfârșit de rând și se suprimă dacă acel segment nu mai ocupă această poziție.

Cratima nu este precedată sau urmată de blanc.

Uneori, una și aceeași cratimă poate cumula mai multe funcții, de exemplu, pe lângă marcarea calității de compus, poate nota și atașarea unui element gramatical sau/și producerea unor fenomene fonetice (la sfântu-așteaptă, împușcă-n-lună, ucigă-l-crucea).

Condițiile în care anumite elemente gramaticale se leagă de cuvântul de bază țin de domeniul gramaticii, cele în care anumite compuse sau derivate prezintă un grad mai mare sau mai mic de sudură și deci se scriu cu cratimă — de formarea cuvintelor, iar cele în care se produc anumite modificări fonetice — de domeniul foneticii, de aceea nu pot fi prezentate aici.

Utilizările cratimei se pot detalia după cum urmează. Astfel, cratima:

  1. redă pronunțarea „legată” (însoțită, uneori, și de anumite modificări fonetice) a unor cuvinte care pot avea sau nu și existență independentă, notând o realitate fonetică permanentă sau accidentală.
    Ea poate marca pronunțarea fără pauză a două, trei sau, mai rar (mai ales în limba veche sau populară), patru ori chiar cinci cuvinte alăturate — cazuri în care se folosesc una (s-a dus, a luat-o), două (dându-le-o, pop. jelui-m-aș, înv. întreba-se-vor), trei (ducă-se-pe-pustii, înv. face-li-se-va) sau patru cratime: (un) lasă-mă-să-te-las.
    Unul dintre aceste cuvinte poate fi lung, respectiv semantic „plin”, iar celălalt sau celelaltescurt(e)[10] (dându-ni-le, ducându-l, ducându-se) sau pot fi toate scurte (ți-l dă) ori toate lungi (aducere-aminte, luare-aminte).
    Cuvintele neaccentuate pot fi proclitice sau enclitice: l-a dat, respectiv dă-l.
    În unele cazuri, pronunțarea fără pauză poate să nu conducă la alte modificări fonetice (ci numai morfologice sau de topică) ale cuvintelor implicate (pare-se față de se pare) sau poate duce la pronunțarea într-o singură silabă a unor cuvinte care, în alte situații, formează silabe diferite: am văzut-o față de înv. o am văzut.
    În altele, cratima poate semnala și producerea unor modificări fonetice suplimentare ale cuvintelor în cauză, și anume a sinerezei sau/și a eliziunii.
    Sinereza poate fi obligatorie (de-a dreptul [dĕa], le-a dat, [lĕa], mi-a spus [mĭa], mi-o dă [mĭo], ne-am dat [nĕam]) sau facultativă, redând rostirea în tempo rapid (de-abia [dĕabĭa] față de de abia [de abĭa] în tempo lent).
    Și eliziunea poate fi obligatorie (dintr-un, într-un, printr-un < dintru/întru/printru + un; într-adevăr < întru + adevăr; m-a (văzut) < mă + a; v-a (văzut) < vă + a (văzut); s-a (zis) < se + a (zis)) sau facultativă (c-a văzut/că a văzut; cu un copil/c-un copil, după o oră/dup-o oră, fără a vorbi/făr-a vorbi; n-aveam/nu aveam; n-a văzut/nu a văzut; n-o să vadă/nu o să vadă; până acolo/pân-acolo; s-o vadă/să o vadă).
    Există dublete sau triplete omofone neomografe, scrise separat, sau, când este vorba de cuvinte compusecu cratimă sau „legat”: într-una prep. + num., dar întruna adv.; l-a pr. + vb. aux., dar la prep.; ne-am pr. + vb. aux., dar neam s. n.; s-a pr. + vb. aux., dar sa pr., adj. pr.; v-a pr. + vb. aux., dar va vb. aux.
    Când căderea unui sunet se produce în interiorul unui cuvânt scris cu cratimă, se recomandă folosirea numai a apostrofului (înșir'te, mărgărite, nu înșir'-te < înșiră-te).
  2. redă rostirea în tempo rapid a derivatelor cu prefixele ne- și re- de la teme care încep cu îm-, în- și, neliterar, a compuselor cu prepoziția de de la același tip de teme, notând afereza lui î- la începutul cuvintelor de bază (ne-mpăcat, ne-ncetat, a re-mpărți, a re-ncălzi față de rostirea în tempo lent neîmpăcat, neîncetat, a reîmpărți, a reîncălzi; de-mpărțit, de-nmulțit față de deîmpărțit, deînmulțit).
    Această posibilitate este exploatată în poezie, din rațiuni prozodice: Ne-nțeles rămâne gândul /Ce-ți străbate cânturile... Eminescu.
  3. marchează limitele dintre silabele unor cuvinte rostite sacadat, cu valoare stilistică (Ne-mer-ni-cu-le!), numărul cratimelor fiind în funcție de lungimea cuvântului.
  4. servește la atașarea anumitor prefixe sau sufixe (ex-ministru, poe-esc), pentru care v. 4.1.1. Prefixe și derivate cu prefixe, 4.1.2. Sufixe și derivate cu sufixe.
  5. unește elementele unor cuvinte compuse: !mai-mult-ca-perfect, v. 4.2. Scrierea cuvintelor compuse.
    La scrierea substantivelor compuse disociabile, cratima dispare în cazul intercalării altor elemente: prim-ministru, dar primul nostru ministru.
  6. unește componentele unor locuțiuni: calea-valea, v. 4.3. Scrierea locuțiunilor.
  7. unește componentele secvențelor substantiv denumind grade de rudenie sau relații sociale + adjectiv posesiv (fără sau cu apocopă): mamă-ta/mă-ta, soră-ta/sor-ta, stăpână-sa, taică-su/ta-su.
  8. leagă articolul hotărât enclitic sau desinența de cuvintele greu flexionabile, în cazul:
    • numelor literelor și sunetelor: x-ul, x-uri;
    • substantivelor provenite din numerale cardinale notate cu cifre: 10-le „nota 10”, 11-le „echipa de fotbal”;
    • împrumuturilor și numelor de locuri a căror finală prezintă deosebiri între scriere și pronunțare: acquis-ul; !bleu-ul; Bruxelles-ul; !dandy-ul, pl. art. !dandy-i (nu dandi, pl. art. dandii); show-ul, show-uri;

      !Se recomandă atașarea fără cratimă a articolului sau a desinenței la împrumuturile — chiar neadaptate sub alte aspecte — terminate în litere din alfabetul limbii române pronunțate ca în limba română: boardul, boarduri; clickul, clickuri; trendul, trenduri.

    • substantivelor provenite din abrevieri sau sigle: pH-ul, RATB-ul.
  9. leagă formanții -lea, -a la numeralele ordinale și -ime la numerale fracționare de numeralele cardinale corespunzătoare scrise cu cifre (romane sau arabe): al XI-lea, a 11-a, 16-imi;
  10. marchează omiterea unei secvențe din interiorul cuvântului în abrevierile discontinue: ad-ție, d-ta, P-ța pentru administrație, dumneata, Piața.
  11. se păstrează în abrevierile compuselor scrise cu cratimă (lt.-maj., N-V, S-E pentru locotenent-major, nord-vest, sud-est).
  12. poate lega unele interjecții identice, repetate accidental (bla-bla-bla, cioc-cioc-cioc, fiu-fiu, ha-ha-ha, hai-hai, ham-ham, hor-hor, la-la-la, pâș-pâș, pis-pis-pis, pui-pui, tranca-tranca, țâr-țăr).
    Interjecțiile repetate se pot despărți și prin virgulă (hai, hai; ham, ham).
  13. poate lega unele cuvinte care se repetă identic (doar-doar, foarte-foarte, încet-încet, mai-mai, poate-poate, prea-prea) sau cu unele modificări (încet-încetișor, singur-singurel).

1.2.5. Linia de pauză[11] [–]

Este utilizată ca semn ortografic numai în scrierea unor cuvinte compuse complexe (cu caracter mai mult sau mai puțin ocazional) care cuprind cel puțin un cuvânt compus scris cu cratimă: americano–sud-coreean, nord–nord-vest, sud-est–nord-vest.

În această situație nu este precedată sau urmată de blanc.

Când locul despărțirii la capăt de rând a unui compus scris cu linie de pauză coincide cu locul acesteia, linia de pauză ține și locul cratimei.

1.2.6. Punctul[12] [.]

Este folosit ca semn ortografic după majoritatea abrevierilor, și anume după cele care păstrează una sau mai multe litere din partea inițială a cuvântului abreviat, nu și ultima lui literă (etc., ian., id., nr., v. pentru et caetera, ianuarie, idem, numărul, vezi), inclusiv în abrevierile de la prenume (I. pentru Ion).

Prin tradiție, se admit însă și excepții (dr. pentru doctor).

Nu sunt urmate de punct:
  • abrevierile care păstrează finala cuvântului abreviat: cca, dl, dle, dna, d-ta pentru circa, domnul, domnule, doamna, dumneata;
  • abrevierile numelor punctelor cardinale: E, N, V, S;
  • simbolurile majorității unităților de măsură: cm, !gal, m, kg pentru centimetru, galon, metru, kilogram;
  • simbolurile unor termeni din domeniul științific și tehnic: matematică, fizică (A pentru arie, N pentru număr natural), chimie (simbolurile elementelor chimice: C, Cl, Mg pentru carbon, clor, magneziu), medicină (!Rh).
Nu se scriu cu punct între litere abrevierile care conțin fragmente de cuvinte: TAROM pentru Transporturile Aeriene Române.

Se pot scrie cu sau fără punct între literele componente abrevierile compuse din mai multe inițiale majuscule (A.C.T.H./ACTH, C.E.C./CEC, O.N.U./ONU, P.F.L./PFL); !actualmente se preferă scrierea fără puncte despărțitoare: SUA, UNESCO.

Unele abrevieri (împrumutate ca atare și care au dobândit statut de cuvinte) se scriu totdeauna fără punct: HIV, SIDA.

Scopul abrevierilor fiind acela de a face economie de spațiu, după abrevieri, punctul nu este precedat de blanc, iar în interiorul abrevierilor complexe nu este în general precedat, nici urmat de blanc (a.c., ș.a. pentru anul curent, și alții/și altele — dar nr. crt. pentru numărul curent).

În unele abrevieri complexe, punctul interior este urmat de cratimă când se abreviază un compus scris cu cratimă (lt.-maj. pentru locotenent-major).
Punctul se folosește și la notarea în cifre a datei (01.01.2000); semne echivalente: bara, cratima.

1.2.7. Virgula [,]

Deși este semn de punctuație, virgula[13] (neprecedată, dar, bineînțeles, urmată de blanc) se folosește uneori cu o funcție asemănătoare cu a cratimei:

  • în interiorul unor locuțiuni adverbiale cu structură simetrică: cu chiu, cu vai; de bine, de rău (v. și 4.3. Scrierea locuțiunilor);
  • între interjecții identice care se repetă (boc, boc; cioc, cioc, cioc; hai, hai; ham, ham; mac, mac; miau, miau; nani, nani) sau între interjecții cu valoare apropiată (trosc, pleosc).
  • între cuvinte care se repetăidentic (doar, doar) — sau cu unele modificări: încet, încetișor.
    Acestea se pot despărți și prin cratimă (cioc-cioc-cioc; doar-doar; încet-încetișor) sau, în cazul interjecțiilor, prin semnul exclamării (boc! boc!; trosc! pleosc!). Succesiunile de interjecții cu valori diferite se scriu în cuvinte separate (ia hai).

Note

  1. Distincția semne ortografice — semne de punctuație este într-o anumită măsură artificială, nu numai pentru că scrierea corectă în sens larg include și punctuația, ci și deoarece cratima este un semn numai preponderent ortografic, bara oblică, *blancul, linia de pauză și punctul sunt mai ales semne de punctuație, iar virgula, deși semn de punctuație, privește într-o anumită măsură și ortografia în sens strict. Unele dintre acestea sunt folosite și în alte domenii, ca semne grafice cu diverse valori convenționale.
  2. Și, rareori, la nivelul propoziției sau al frazei.
  3. Înainte de reforma ortografică din 1953, apostroful avea mai multe funcții, dintre care unele au fost transferate cratimei.
  4. Care are forma unei virgule plasate după literă, la umărul acesteia.
  5. Are înălțimea unei litere mari; este și semn de punctuație și semn grafic.
  6. În care înlocuiește linia de fracție din matematică.
  7. Are lățimea medie a unei litere. Numit și pauză, pauză albă, pauză grafică, spațiu, spațiu alb. Este și semn de punctuație. Nu era recunoscut ca semn ortografic în DOOM1; a fost inclus ca atare în Dicționarul general de științe ale limbii, Editura Științifică, București, 1997, s. v. pauză. Flora Șuteu, Elisabeta Șoșa, în Îndreptar ortografic și morfologic, Floarea Darurilor, Saeculum I.O., București, 1999, p. 272 (ed. I, 1993), îl consideră „marcă ortografică”.
  8. Plasată aproximativ la jumătatea înălțimii rândului, are lungimea medie a unei litere. Numită și linie/linioară/liniuță de unire/despărțire, înv. trăsură de unire. Este mai scurtă decât linia de pauză și de dialog. Este și semn de punctuație.
  9. În lingvistică, cratima servește la notarea convențională a unor elemente lipsite de independență, marcând, prin locul pe care îl ocupă, poziția acestora (inițială, medială sau finală) în cuvânt (litera sau vocala î-, prefixul contra-; infixul -n-; articolul -ul, desinența -uri, formantul -lea, sufixul -ist; rădăcina floar-) sau la punerea în evidență a silabelor (vocale în hiat: a-er); este utilizată și în analiza metrică (Ne-n-țe-les ră-mâ-ne gân-dul...).
  10. Element(e) gramatical(e) monosilabic(e), neaccentuat(e) în frază.
  11. Plasată aproximativ la jumătatea înălțimii rândului. Numită și pauză. Este mai lungă decât cratima. Este și semn de punctuație.
  12. Este și semn de punctuație.
  13. Plasată la nivelul inferior al rândului.