Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/DOOM2/1.2. Semnele ortografice”

Este singurul semn exclusiv ortografic; este rar folosit în ortografia românească actuală<ref>Înainte de reforma ortografică din 1953, apostroful avea mai multe funcții, dintre care unele au fost transferate cratimei.</ref>.

În limba literară, apostroful<ref>Care are forma unei virgule plasate după literă, la umărul acesteia.</ref>:

* marchează, mai ales în stilul publicistic, în indicarea anilor calendaristici, absența accidentală a primei sau a primelor două cifre: '918, '89;

*:în construcțiile cu prefixe de tipul ante-'89, post-'89, cratima precedă obligatoriu apostroful.

* se regăsește în unele împrumuturi din alte limbi (în care are alte funcții decât în română), cum sunt:

** substantive comune neadaptate (''five o'clock'');

** nume proprii străine de persoană (''D'Annunzio'', ''D'Artagnan'', ''O'Neill'');

** nume de firme străine conținând „genitivul saxon” (''Mc Donald's'') — care s-a extins, în mod abuziv sau glumeț, și la unele nume românești de firme.

Apostroful nu se utilizează în scrierea formelor literare ale cuvintelor românești, ci notează realități fonetice din vorbirea familiară, neglijentă, populară sau regională, în tempo rapid, ori deficiențe de rostire ale unor vorbitori, apărând în utilizări contextuale ale cuvintelor (săru' mâna pentru sărut mâna).

De aceea, apostroful este folosit mai ales în stilul beletristic — în proză și în teatru pentru caracterizarea unor personaje prin reproducerea vorbirii lor, iar în poezie din motive de prozodie, permițând eliminarea unei silabe (O, vin', al nopții mele domn, /De ce nu vii tu, vină ... Eminescu).

El notează căderea accidentală:

* a unui sunet:

** consoană (al'fel, cân'va, da', dom', pentru altfel, cândva, dar, domn) sau

** vocală (altădaf, făr' de, lu' (Mihai), numa', pân' la, tocma', vin' pentru altădată, fără de, lui (Mihai), numai, până la, tocmai, vino/vină) sau

* a mai multor sunete sau silabe (dom'le, 'neața pentru domnule, (bună) dimineața).

în ceea ce privește poziția, el poate apărea:

* la începutul unor cuvinte ('nainte pentru înainte);

* în interiorul unor cuvinte (dom'le pentru domnule) și mai ales

* la sfârșitul unor cuvinte (domnu', scoal' pentru domnul, scoală), inclusiv la nivelul propoziției (las' pe mine pentru lasă pe mine) sau al frazei (las' că-i arăt eu, poa' să, tre' să pentru lasă că-i arăt eu, poate să, trebuie să).

În interiorul cuvintelor, apostroful nu este precedat, nici urmat de blanc; la început de cuvânt este, bineînțeles, precedat, dar nu urmat de blanc, iar la sfârșit de cuvânt este, firesc, urmat de blanc — inclusiv în cuvinte compuse sau locuțiuni care se scriu în cuvinte separate (făr' de, pân' să pentru fără de, până să).

Când căderea unui sunet se produce în cazul unui cuvânt scris în mod obișnuit cu cratimă, se folosește numai apostroful (care înlocuiește și cratima): înșir'te, mărgărite; mam'mare; sor'ta pentru înșiră-te, mama-mare, soră-ta.

În urma acestei căderi pot apărea în alăturare nemijlocită două sunete care nu formează o silabă, apostroful marcând și limita dintre silabe (Sal'tare, taică pentru Salutare ...).

 

Când se produce căderea vocalei finale a unui cuvânt și urmează un cuvânt care începe cu o vocală se folosește cratima, nu apostroful: D-ale carnavalului, făr-a spune, înșir-o, las-o, pân-acasă < De-ale carnavalului, fără a spune, înșiră + o, lasă + o, până acasă.

 

Când locul despărțirii la capăt de rând ar coincide cu locul apostrofului din interiorul unui cuvânt, acea despărțire trebuie evitată.