Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/DOOM2/1.2. Semnele ortografice”

=== 1.2.4. Cratima<ref>Plasată aproximativ la jumătatea înălțimii rândului, are lungimea medie a unei litere. Numită și linie/linioară/liniuță de unire/despărțire, înv. trăsură de unire. Este mai scurtă decât linia de pauză și de dialog. Este și semn de punctuație.</ref> [-] ===

Este semnul ortografic cu cele mai multe funcții. În unele cazuri are caracter permanent (dă-l, de-a dreptul, las-o, s-a dus, ți-l dă, nu dă îl, de a dreptul, lasă o, se a dus, ți îl dă), iar in altele — accidental (de-abia sau de abia, n-am sau nu am)<ref>În lingvistică, cratima servește la notarea convențională a unor elemente lipsite de independență, marcând, prin locul pe care îl ocupă, poziția acestora (inițială, medială sau finală) în cuvânt (litera sau vocala î-, prefixul contra-; infixul -n-; articolul -ul, desinența -uri, formantul -lea, sufixul -ist; rădăcina floar- ) sau la punerea în evidență a silabelor (vocale în hiat: a-er); este utilizată și în analiza metrică (Ne-n-țe-les ră-mă-ne gân-dul...).</ref>.

Se folosește între cuvinte sau în interiorul unui cuvânt ori al unei abrevieri, având rolul de a lega sau, dimpotrivă, de a despărți elementele în cauză.

Astfel, cratima leagă:

* cuvinte pronunțate fără pauză;

* unele interjecții identice, repetate accidental;

* anumite prefixe de baza derivatului;

* prefixele ne- și re- și prepoziția de de baza derivatelor, respectiv a compuselor de la cuvinte care încep cu vocala î-, atunci când se produce căderea acesteia;

* componentele compuselor cu un grad mediu de sudură, ale unor locuțiuni și ale structurilor cu anumite substantive + adjectiv posesiv;

* articolul hotărât enclitic sau desinența de unele cuvinte greu flexionabile;

* formantul final al numeralelor ordinale și fracționare de numeralul cardinal corespunzător scris cu cifre.

* componentele ale unor abrevieri.

Ea desparte:

* silabele unui cuvânt pronunțat sacadat;

* segmentele unui cuvânt în cazul despărțirii acestuia la capăt de rând.

În toate cazurile cu excepția ultimului, cratima se folosește indiferent de poziția cuvântului pe rând, in timp ce in ultimul caz este condiționată de poziția segmentului de cuvânt la sfârșit de rând și se suprimă dacă acel segment nu mai ocupă această poziție.

Cratima nu este precedată sau urmată de blanc.

Uneori, una și aceeași cratimă poate cumula mai multe funcții, de exemplu, pe lângă marcarea calității de compus, poate nota și atașarea unui element gramatical sau/și producerea unor fenomene fonetice (la sfântu-așteaptă, împușcă-n-lună, ucigă-l-crucea).

Condițiile în care anumite elemente gramaticale se leagă de cuvântul de bază țin de domeniul gramaticii, cele în care anumite compuse sau derivate prezintă un grad mai mare sau mai mic de sudură și deci se scriu cu cratimă — de formarea cuvintelor, iar cele în care se produc anumite modificări fonetice — de domeniul foneticii, de aceea nu pot fi prezentate aici.

# redă pronunțarea „legată” (însoțită, uneori, și de anumite modificări fonetice) a unor cuvinte care pot avea sau nu și existență independentă, notând o realitate fonetică permanentă sau accidentală.

#:Ea poate marca pronunțarea fără pauză a două, trei sau, mai rar (mai ales în limba veche sau populară), patru ori chiar cinci cuvinte alăturate — cazuri în care se folosesc una (s-a dus, a luat-o), două (dându-le-o, pop. jelui-m-aș, înv. întreba-se-vor), trei (ducă-se-pe-pustii, înv. face-li-se-va) sau patru cratime: (un) lasă-mă-să-te-las.

#:Unul dintre aceste cuvinte poate fi lung, respectiv semantic „plin”, iar celălalt sau celelalte — scurt(e)<ref>Element(e) gramatical(e) monosilabic(e), neaccentuat(e) în frază.</ref> (dându-ni-le, ducându-l, ducându-se) sau pot fi toate scurte (ți-l dă) ori toate lungi (aducere-aminte, luare-aminte).

#:Cuvintele neaccentuate pot fi proclitice sau enclitice: l-a dat, respectiv dă-l.

#:În unele cazuri, pronunțarea fără pauză poate să nu conducă la alte modificări fonetice (ci numai morfologice sau de topică) ale cuvintelor implicate (pare-se față de se pare) sau poate duce la pronunțarea într-o singură silabă a unor cuvinte care, în alte situații, formează silabe diferite: am văzut-o iată de înv. o am văzut.

#:În altele, cratima poate semnala și producerea unor modificări fonetice suplimentare ale cuvintelor în cauză, și anume a sinerezei sau/și a eliziunii.

#:Sinereza poate fi obligatorie (de-a dreptul [dĕa], le-a dat, [lĕa], mi-a spus [mĭa], mi-o dă [mĭo], ne-am dat [nĕam]) sau facultativă, redând rostirea în tempo rapid (de-abia [dĕabĭa] față de de abia [de abĭa] în tempo lent).

#:Şi eliziunea poate fi obligatorie (dintr-un, într-un, printr-un < dintru/întru/ printru + un; într-adevăr < întru + adevăr; m-a (văzut) < mă + a; v-a (văzut) < vă + a (văzut); s-a (zis) < se + a (zis)) sau facultativă (c-a văzut/că a văzut; cu un copil/c-un copil, după o oră/dup-o oră, fără a vorbi/făr-a vorbi; n-aveam/nu aveam; n-a văzut/nu a văzut; n-o să vadă/nu o să vadă; până acolo/pân-acolo; s-o vadă/să o vadă).

#:Există dublete sau triplete omofone neomografe, scrise separat, sau, când este vorba de cuvinte compuse — cu cratimă sau „legat”: într-una prep. + num., dar întruna adv.; l-a pr. + vb. aux., dar la prep.; ne-am pr. + vb. aux., dar neam s. n.; s-a pr. + vb. aux., dar sa pr., adj. pr.; v-a pr. + vb. aux., dar va vb. aux.

#:Când căderea unui sunet se produce în interiorul unui cuvânt scris cu cratimă, se recomandă folosirea numai a apostrofului (înșir'te, mărgărite, nu înșir'-te < înșiră-te).

# redă rostirea în tempo rapid a derivatelor cu prefixele ne- și re- de la teme care încep cu îm-, în- și, neliterar, a compuselor cu prepoziția de de la același tip de teme, notând afereza lui î- la începutul cuvintelor de bază (ne-mpăcat, ne-ncetat, a re-mpărți, a re-ncălzi față de rostirea în tempo lent neîmpăcat, neîncetat, a reîmpărți, a reîncălzi; de-mpărțit, de-nmulțit față de deîmpărțit, deînmulțit).

#:Această posibilitate este exploatată în poezie, din rațiuni prozodice: Ne-nțeles rămâne gândul/Ce-ți străbate cânturile ... Eminescu.

# marchează limitele dintre silabele unor cuvinte rostite sacadat, cu valoare stilistică (Ne-mer-ni-cu-le!), numărul cratimelor fiind în funcție de lungimea cuvântului.

# servește la atașarea anumitor prefixe sau sufixe (ex-ministru, poe-esc), pentru care v. 4.1.1. Prefixe și derivate cu prefixe, 4.1.2. Sufixe și derivate cu sufixe.

# unește elementele unor cuvinte compuse: !mai-mult-ca-perfect, v. 4.2. Scrierea cuvintelor compuse.

#:La scrierea substantivelor compuse disociabile, cratima dispare în cazul intercalării altor elemente: prim-ministru, dar primul nostru ministru.

# unește componentele unor locuțiuni: calea-valea, v. 4.3. Scrierea locuțiunilor.

# unește componentele secvențelor substantiv denumind grade de rudenie sau relații sociale + adjectiv posesiv (fără sau cu apocopă): mamă-ta/mă-ta, soră-ta/sor-ta, stăpână-sa, taică-su/ta-su.

# leagă articolul hotărât enclitic sau desinența de cuvintele greu flexionabile, în cazul:

#* numelor literelor și sunetelor: x-ul, x-uri;

#* substantivelor provenite din numerale cardinale notate cu cifre: 10-le „nota 10”, 11-le „echipa de fotbal”;

#* împrumuturilor și numelor de locuri a căror finală prezintă deosebiri între scriere și pronunțare: acquis-ul; !bleu-ul; Bruxelles-ul; !dandy-ul, pi. art. !dandy-i (nu dandi, pl. art. dandii); show-ul, show-uri;

#*:!Se recomandă atașarea fără cratimă a articolului sau a desinenței la împrumuturile — chiar nedaptate sub alte aspecte — terminate in litere din alfabetul limbii române pronunțate ca în limba română: boardul, boarduri; clickul, clickuri; trendul, trenduri.

#* substantivelor provenite din abrevieri sau sigle: pH-ul, RATB-ul.

# leagă formanții -lea, -a la numeralele ordinale și -ime la numerale fracționare de numeralele cardinale corespunzătoare scrise cu cifre (romane sau arabe): al Xl-lea, a 11-a, 16-imi;

# marchează omiterea unei secvențe din interiorul cuvântului in abrevierile discontinui: ad-ție, d-ta, P-ța pentru administrație, dumneata, Piața.

# se păstrează in abrevierile compuselor scrise cu cratimă (It.-maj., N-V, S-E pentru locotenent-major, nord-vest, sud-est).

# poate lega unele interjecții identice, repetate accidental (bla-bla-bla, cioc-cioc-cioc, fiu-fiu, ha-ha-ha, hai-hai, ham-ham, hor-hor, la-la-la, pâș-pâș, pis-pis-pis, pui-pui, tranca-tranca, țâr-țăr).

#:Interjecțiile repetate se pot despărți și prin virgulă (hai, hai; ham, ham).

# poate lega unele cuvinte care se repetă identic (doar-doar, foarte-foarte, încet-încet, mai-mai, poate-poate, prea-prea) sau cu unele modificări (încet-încetișor, singur-singur el)