Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/DOOM2/2. Reguli de scriere și de pronunțare literară”

De la dexonline wiki
< Articol‎ | DOOM2
Sari la navigare Sari la căutare
 
(Nu s-au afișat 46 de versiuni intermediare efectuate de alți 3 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
<css>.tocnumber { display: none; }</css>
<div class="noautonum">__TOC__</div>


==2. Reguli de scriere și pronunțare literară==
==2. Reguli de scriere și de pronunțare literară==


Regulile care urmează aduc precizări cu privire la aplicarea Hotărârii Academiei Române de reintroducere a literei â, precum la unele aspecte în legătură cu care se pot produce unele greşeli sau ezitări în scriere şi/sau pronunţare din cauza nerecunoaşterii structurii cuvintelor, a influenţei unor rostiri populare, dialectale etc.
Regulile care urmează aduc precizări cu privire la aplicarea ''Hotărârii'' Academiei Române de reintroducere a literei '''''â''''', precum la unele aspecte în legătură cu care se pot produce unele '''greșeli''' sau '''ezitări''' în scriere și/sau pronunțare din cauza nerecunoașterii '''structurii''' cuvintelor, a influenței unor '''rostiri populare''', '''dialectale''' etc.


:Asimilările care se produc în vorbire între sunete vecine nu sunt notate în scris (subsuoară [supsŭară]). Pentru redarea grafică a cuvintelor şi a grupurilor de cuvinte rostite fără pauză v. '''[[1.2. Semnele ortografice]]''' şi '''4. Scrierea derivatelor, compuselor, locuţiunilor şi grupurilor de cuvinte'''.
:Asimilările care se produc în vorbire între sunete vecine nu sunt notate în scris (''subsuoară'' [supsuŭ<u>a</u>ră]). Pentru redarea grafică a cuvintelor și a grupurilor de cuvinte rostite fără pauză v. '''[[1.2. Semnele ortografice]]''' și '''4. Scrierea derivatelor, compuselor, locuțiunilor și grupurilor de cuvinte'''.


=== 2.1. Vocale şi semivocale ===
=== 2.1. Vocale și semivocale ===


==== 2.1.1. â şi î ====
==== 2.1.1. ''â'' și ''î'' ====


Conform Hotărârii Academiei Române din anul 1993, sunetul [î] este redat în două moduri, după criteriul poziţiei in cuvânt şi după criteriul morfologic, pentru care v. Tab. 2.
Conform ''Hotărârii'' Academiei Române din anul 1993, sunetul [î] este redat în două moduri, după criteriul poziției în cuvânt și după criteriul morfologic, pentru care v. '''Tabelul 2'''.


# Astfel, se scrie â în interiorul cuvintelor, inclusiv<ref>Spre deosebire de ortografia dinainte de 1953, la care s-a revenit în celelalte situaţii.</ref> în forme ale verbelor de conjugarea a IV-a terminate la infinitiv în -î (coborâi, coborâsem, coborând, coborât) şi în derivate eu sufixe de la cuvinte terminate în -î (chiorâş, hotărâtor, târâtor).
# Astfel, se scrie '''''â''''' în '''interiorul''' cuvintelor, inclusiv<ref>Spre deosebire de ortografia dinainte de 1953, la care s-a revenit în celelalte situații.</ref> în forme ale '''verbelor''' de conjugarea a IV-a terminate la infinitiv în '''''''''' (''cobor'''â'''i'', ''cobor'''â'''sem'', ''cobor'''â'''nd'', ''cobor'''â'''t'') și în '''derivate cu sufixe''' de la cuvinte terminate în '''''''''' (''chior'''â'''ș'', ''hotăr'''â'''tor'', ''târ'''â'''tor'').
# Numele de familie se pot scrie în interior cu â sau î, în funcţie de tradiţia familiei, de dorinţa purtătorilor şi de actele de stare civilă, cf. acelaşi nume de familie scris Râpeanu şi Rîpeanu.
# Numele de familie se pot scrie în interior cu '''''â''''' sau '''''î''''', în funcție de tradiția familiei, de dorința purtătorilor și de actele de stare civilă, cf. același nume de familie scris ''R'''''â'''''peanu'' și ''R'''''î'''''peanu''.
#:Aplicarea ''Hotărârii'' este obligatorie în învățământ și în publicațiile oficiale din România, dar există în continuare persoane, publicații sau edituri care aplică regulile anterioare. ''Hotărârea'' nu a fost preluată oficial în Republica Moldova, de unde se difuzează în România și publicații scrise cu ortografia anterioară.


:Aplicarea Hotărârii este obligatorie în învăţământ şi în publicaţiile oficiale din România, dar există în continuare persoane, publicaţii sau edituri care aplică regulile anterioare. Hotărârea nu a fost preluată oficial în Republica Moldova, de unde se difuzează în România şi publicaţii scrise cu ortografia anterioară.
==== 2.1.2. După ''ș'' și ''j'': ''a'', ''e'', ''i'' sau ''ea'', ''ă'', ''â'' ====


==== 2.1.2. După ş şi j: a, e, i sau ea, ă, â ====
După '''''ș''''' și '''''j''''' se scrie și se pronunță '''''a''''', '''''e''''', '''''i''''' sau, respectiv, '''''ea''''', '''''ă''''', '''''â''''', în funcție de '''structura morfologică''' a cuvântului, și anume:


După ş şi j se scrie şi se pronunţă a, e, i sau, respectiv, ea, ă, â, în funcţie de structura morfologică a cuvântului, şi anume:
# în '''rădăcina''' cuvântului se scrie și se pronunță numai '''''a''''', '''''e''''', '''''i''''' (și nu '''''ea''''', '''''ă''''', '''''â'''''): ''aș'''a'''ză'', ''deș'''a'''rtă'', ''înș'''a'''lă'', ''muș'''a'''ma'', ''ș'''a'''de'', ''ș'''a'''pcă'', ''ș'''a'''se''; ''j'''a'''le'', ''j'''a'''r'', ''tânj'''a'''lă'' („proțap”, folosit mai ales în expresia ''a se lăsa pe tânjală''); ''aș'''e'''za'', ''înș'''e'''la'', ''ș'''e'''rpoaică'', ''ș'''e'''s''; ''j'''e'''cmăni'', ''j'''e'''li''; ''maș'''i'''nă'', ''ș'''i'''r''; ''j'''i'''lț'', ''j'''i'''r'';
# în '''desinențe''', '''articol''' și '''sufixe''' se scriu și se pronunță vocale din una din cele două serii, în funcție de '''clasa morfologică''' și respectându-se '''identitatea''' vocalei desinențelor, articolului sau sufixelor după celelalte consoane, și anume:
#* '''substantivele''' și '''adjectivele feminine''' cu tema terminată în '''''ș''''', '''''j''''' se scriu și se pronunță cu:
#** '''''-ă''''' (ca și în ''mamă'', ''bună'') la nominativ-acuzativ (''fruntaș'''ă''''', ''gureș'''ă''''', ''tovarăș'''ă'''''; ''plaj'''ă''''', ''tij'''ă''''') și la vocativ singular nearticulat (''tovarăș'''ă''''', opus masculinului ''tovarășe'');
#** '''''-a''''' (ca și în ''mama'', ''buna'') la nominativ-acuzativ singular articulat: ''fruntaș'''a''''', ''gureș'''a''''', ''tovarăș'''a'''''; ''plaj'''a''''', ''tij'''a''''';
#** '''''-e''''' (ca și în ''mame'', ''bune'') la genitiv-dativ singular nearticulat și la plural: ''fruntaș'''e''''', ''gureș'''e''''', ''tovarăș'''e'''''; ''plaj'''e''''', ''tij'''e''''';
#* '''verbele de conjugarea I''' cu tema terminată în '''''ș''''', '''''j''''' se scriu și se pronunță cu:
#**  '''''-a''''' (ca și în ''lucra'', ''lucram'', ''lucrat'', ''lucrare'') la '''infinitiv''' și în formele și cuvintele provenite de la acesta (imperfect, participiu, imperativ negativ persoana a II-a singular, infinitiv lung substantivat): ''înfățiș'''a''''', ''înfățiș'''a'''m'', ''înfățiș'''a'''t'', ''înfățiș'''a'''re''; ''angaj'''a''''', ''angaj'''a'''m'', ''angaj'''a'''t'', ''angaj'''a'''re'';
#** '''''-ează''''' (ca și în ''lucrează'') la '''indicativ prezent persoana a III-a''': ''înfățiș'''ea'''ză'', ''angaj'''ea'''ză'';
#**:De aceea, ''înfățiș'''ea'''ză'' și ''aș'''a'''ză'' se scriu diferit.
#**  '''''-ă''''' (ca și în ''lucrăm'', ''lucră'') la '''indicativ prezent persoana I plural''' și '''perfect simplu persoana a III-a singular''': ''înfățiș'''ă'''m'', ''înfățiș'''ă'''''; ''angaj'''ă'''m'', ''angaj'''ă''''';
#** '''''-e/-eze''''' (ca și în ''să cânte'', ''să lucreze'') la '''conjunctiv prezent persoana a III-a''': ''să îngraș'''e''''', ''să înfăți'''ș'''eze''; ''să angaj'''e'''ze''.
#* '''verbele de conjugarea a IV-a''' cu tema terminată în '''''ș''''', '''''j''''' se scriu și se pronunță cu:
#**  '''''-i''''' (ca și în ''citi'', ''citim'', ''citind'', ''citit'', ''citire'') la '''infinitiv''' și în formele și cuvintele provenite de la acesta (indicativ prezent persoana I plural, participiu, gerunziu, imperativ negativ persoana a II-a singular, infinitiv lung substantivat): ''sfârș'''i''''', ''sfârș'''i'''m'', ''sfârș'''i'''nd'', ''sfârș'''i'''t'', ''sfârș'''i'''re''; ''îngrij'''i''''', ''îngrij'''i'''m'', ''îngrij'''i'''nd'', ''îngrij'''i'''t'', ''îngrij'''i'''re'';
#**: Astfel, la verbele cu tema terminată în ''ș'' sau ''j'', gerunziul este diferit la majoritatea verbelor de conjugarea I (''furiș'''â'''nd'', ''angaj'''â'''nd'') și respectiv a IV-a (''sfârș'''i'''nd'', ''îngrij'''i'''nd'').
#** '''''-ea/-ească''''' (ca și în ''citea'', ''să citească'') la '''indicativ imperfect''', respectiv '''conjunctiv prezent persoana a III-a''': ''sfârș'''ea''''', ''îngrij'''ea'''''; ''să sfârș'''ea'''scă'', ''să îngrij'''ea'''scă''.
#*  '''sufixele''' se scriu și se pronunță:
#** '''''-ar''''' (ca și în ''lemnar''): ''cenuș'''a'''r'', ''coș'''a'''r'', ''gogoș'''a'''r'', ''birj'''a'''r'';
#** '''''-ământ''''' (ca și în ''legământ''): ''îngrăș'''ă'''mânt'';
#**  '''''-ăreasă''''', '''''-ărie''''' dacă sunt legate de '''''-ar''''' (''cenuș'''ă'''reasă'', ''gogoș'''ă'''rie'', ''birj'''ă'''rie'', după ''cenuș'''a'''r'', ''gogoș'''a'''r'', ''birj'''a'''r'') și '''''-ereasă''''', '''''-erie''''' dacă sunt legate de '''''-er''''' (''lenj'''e'''reasă'', după ''lenjerie'') sau independente;
#** '''''-ător''''' (ca și în ''temător''): ''înfricoș'''ă'''tor'';
#** '''''-eală''''' (ca și în ''îndrăzneală''): ''greș'''ea'''lă'', ''obloj'''ea'''lă'', ''tânj'''ea'''lă'' (rar) „tânjire”;
#**: ''Tânj'''ea'''lă'' se distinge astfel de ''tânj'''a'''lă''; ''înș'''a'''lă'' se scrie cu '''''a''''' deoarece nu este substantiv, ci o formă verbală de la ''a înșela''.
#** '''''-ean''''' (ca și în ''brașovean''): ''ieș'''ea'''n'', ''cluj'''ea'''n'', ''someș'''ea'''n''<ref>Numele firmelor ''Cluj'''a'''na'', ''Someș'''a'''na'' erau scrise greșit.</ref>;
#** '''''-eață''''' (ca și în ''negreață''): ''roș'''ea'''ță'';
#** '''''-ească''''' (ca și în ''bărbătească''): ''strămoș'''ea'''scă'', ''vitej'''ea'''scă''.


# în rădăcina cuvântului se scrie şi se pronunţă numai a, e, i (şi nu ea, ă, â): aşază, deşartă, înşală, muşama, şade, şapcă, şase; jale, jar, tânjală („proţap", folosit mai ales în expresia a se lăsa pe ~); aşeza, înşela, şerpoaică, şes; jecmăni, jeli; maşină, şir; jilţ, jir;
==== 2.1.3. ''e'' și ''ie'' ====
# în desinenţe, articol şi sufixe se scriu şi se pronunţă vocale din una din cele două serii, în funcţie de clasa morfologică şi respectându-se identitatea vocalei desinenţelor, articolului sau sufixelor după celelalte consoane, şi anume:
#* substantivele şi adjectivele feminine cu tema terminată în ş, j se scriu şi se pronunţă cu:
#** ă (ca şi în mamă, bună) la nominativ-acuzativ (fruntaşă, gureşă, tovarăşă; plajă, tijă) şi la vocativ singular nearticulat (tovarăşă, opus masculinului tovarăşe);
#** a (ca şi în mama, buna) la nominativ-acuzativ singular articulat: fruntaşa, gureşa, tovarăşa; plaja, tija;
#** e (ca şi în mame, bune) la genitiv-dativ singular nearticulat şi la plural: fruntaşe, gureşe, tovarăşe; plaje, tije;
#* verbele de conjugarea I cu tema terminată în ş, j se scriu şi se pronunţă cu:
#**  a (ca şi în lucra, lucram, lucrat, lucrare) la infinitiv şi în formele şi cuvintele provenite de la acesta (imperfect, participiu, imperativ negativ persoana a II-a singular, infinitiv lung substantivat): înfăţişa, înfăţişam, înfăţişat, înfăţişare; angaja, angajam, angajat, angajare;
#** ează (ca şi în lucrează) la indicativ prezent persoana a III-a: înfăţişează, angajează;
#**:De aceea, înfăţişează şi aşază se scriu diferit.
#**  -ă (ca şi în lucrăm, lucră) la indicativ prezent persoana I plural şi perfect simplu persoana a III-a singular: înfăţişăm, înfăţişă; angajăm, angaja;
#** -e/-eze (ca şi în să cânte, să lucreze) la conjunctiv prezent persoana a III-a: să îngraşe, să înfăţişeze; să angajeze.
#* verbele de conjugarea a IV-a cu tema terminată în ş, j se scriu şi se pronunţă cu:
#**  -i (ca şi în citi, citim, citind, citit, citire) la infinitiv şi in formele şi cuvintele provenite de la acesta (indicativ prezent persoana I plural, participiu, gerunziu, imperativ negativ persoana a II-a singular, infinitiv lung substantivat): sfârşi, sfârşim, sfârşind, sfârşit, sfârşire; îngriji, îngrijim, îngrijind, îngrijit, îngrijire;
#**: Astfel, la verbele cu terna terminată în ş sau j, gerunziul este diferit la majoritatea verbelor de conjugarea I (furişând, angajând) şi respectiv a IV-a (sfârşind, îngrijind).
#** -ea/-ească (ca şi în citea, să citească) la indicativ imperfect, respectiv conjunctiv prezent persoana a III-a: sfârşea, îngrijea; să sfârşească, să îngrijească.
#**  sufixele se scriu şi se pronunţă:
#** -ar (ca şi în lemnar): cenuşar, coşar, gogoşar, birjar; -ământ (ca şi în legământ): îngrăşământ;
#**  -ăreasă, -arie dacă sunt legate de -ar (cenuşăreasă, gogoşărie, birjărie, după cenuşar, gogoşar, birjar) şi -ereasă, -erie dacă sunt legate de -er (lenjereasă, după lenjerie) sau independente;
#** -ător (ca şi în temător): înfricoşător;
#** -eală (ca şi în îndrăzneală): greşeală, oblojeală, tânjeală (rar) „tânjire";
#**: Tânjeală se distinge astfel de tânjală; înşală se scrie cu a deoarece nu este substantiv, ci o formă verbală de la a înşela.
#** -ean (ca şi în braşovean): ieşean, clujean, someşean<ref>Numele firmelor Clujana, Someşana erau scrise greşit.</ref>;
#** -eaţă (ca şi în negreaţă): roşeaţă;
#** -ească (ca şi în bărbătească): strămoşească, vitejească.


==== 2.1.3. e şi ie ====
La '''început de cuvânt și de silabă după vocală''' se scrie '''''e''''' sau '''''ie''''', în funcție, în general, de pronunțarea literară și de '''etimologie''', și anume:


La început de cuvânt şi de silabă după vocală se scrie e sau ie, în funcţie, în general, de pronunţarea literară şi de etimologie, şi anume:
# în majoritatea '''neologismelor''', la început de cuvânt și de silabă după vocală se scrie '''''e''''' și se pronunță '''[e]''': '''''e'''cran'', '''''e'''lev'', '''''e'''pocă'', '''''e'''ră'', '''''e'''xamen''; ''a'''e'''d'', ''a'''e'''rodrom'', ''ale'''e''''', ''co'''e'''xistență'', ''po'''e'''m''; ''agre'''e'''z'', ''cre'''e'''z'', ''efectu'''e'''z'';
# în '''pronumele''' personale și în formele verbului '''''a fi''''' se scrie '''''e''''', dar se pronunță '''[ĭe]'''<ref>Rostirea hipercorectă [e] în loc de [ĭe] în aceste forme — practicată în special în învățământ, pentru a fixa la elevi deprinderea de scriere — este '''greșită'''.</ref>: '''''e'''u'', '''''e'''l'', '''''e'''i'', '''''e'''le'', '''''e'''ști'', '''''e'''ste'', '''''e''''', '''''e'''ram'', '''''e'''rai'', '''''e'''ra'', '''''e'''rați'', '''''e'''rau'';
# se scrie '''''ie''''' și se pronunță '''[ĭe]''' în:
#* cuvintele din '''fondul vechi''': '''''ie'''d'', '''''ie'''ftin'', '''''ie'''pure'', '''''ie'''și''; ''ba'''ie''''', ''che'''ie''''', ''feme'''ie''''', ''vo'''ie''''';
#* '''verbele neologice''' cu '''rădăcina''' terminată în '''''-i''''': ''atribu'''ie''''', ''constitu'''ie'''''; ''bru'''ie'''z'', ''dera'''ie'''z'';
#* '''neologisme''' cu '''''ie''''' în '''etimon''': ''hematopo'''ie'''ză'', ''pro'''ie'''ct''.


# în majoritatea neologismelor, la început de cuvânt şi de silabă după vocală se scrie e şi se pronunţă [e]: ecran, elev, epocă, eră, examen; aed, aerodrom, alee, coexistenţă, poem; agreez, creez, efectuez;
====  2.1.4. ''ea'' și ''ia'' ====
# în pronumele personale şi în formele verbului a fi se scrie e, dar se pronunţă [ie]<ref>Rostirea hipercorectă [e] în loc de [îe] în aceste forme — practicată în special în învăţământ, pentru a fixa la elevi deprinderea de scriere — este greşită.</ref>: eu, el, ei, ele, eşti, este, e, eram, erai, era, eraţi, erau;
# se scrie ie şi se pronunţă [ie] în:
#* cuvintele din fondul vechi: ied, ieftin, iepure, ieşi; baie, cheie, femeie, voie;
#* verbele neologice cu rădăcina terminată în -i: atribuie, constituie; bruiez, deraiez;
#* neologisme cu ie în etimon: hematopoieză, proiect.


====  2.1.4. ea şi ia ====
# '''La început de cuvânt și de silabă după vocală''':
#* se scrie și se pronunță '''''ia''''' când alternează cu '''''ie''''' ('''''ia'''dă/ied'', '''''ia'''rnă/ierni'', ''ba'''ia'''/baie'', ''bă'''ia'''t/băieți'', ''feme'''ia'''/femeie'', ''tă'''ia'''/taie'', ''trebu'''ia'''/trebuie'', ''tră'''ia'''scă/trăiește'', ''înteme'''ia'''ză/întemeieze'', ''îndo'''ia'''lă/îndoieli'', ''vaslu'''ia'''n/vasluieni'') sau cu '''''i''''' (''jo'''ia'''/joi'', ''tre'''ia'''/trei'');
#* se scrie '''''ea''''', dar se pronunță '''[ĭa]''' când alternează cu '''''e''''': '''''ea'''''/''el''; în neologisme, vorbitorii limbii literare pronunță ''ea'', sub influența scrierii: ''ale'''ea'''/alee'', ''cre'''ea'''ză/creez'', ''efectu'''ea'''ză/efectuez''.
# '''După''' '''''t''''', '''''d''''', '''''s''''', '''''z''''', '''''ț''''', '''''l''''', '''''n''''' și '''''r''''' se scrie și se pronunță '''totdeauna''' '''''ea''''': ''d'''ea'''l'', ''l'''ea'''c'', ''n'''ea'''m'', ''viner'''ea''''', ''s'''ea'''ră'', ''t'''ea'''pă'', ''ț'''ea'''pă'', ''z'''ea'''mă''.
#:În ''aceșt'''ia''''' și ''atâț'''ia''''', după '''''t''''' și '''''ț''''' se scrie '''''ia''''', care '''alternează''' cu ''i'' (''acești'', ''ațâți'').
# Se scrie totdeauna '''''cea''''', '''''gea''''' când fac parte din '''aceeași''' silabă: ''c'''ea'''pă'' [č<u>a</u>pă], ''c'''ea'''s'', ''ac'''ea''''', ''a cinc'''ea''''', ''să luc'''ea'''scă'', ''tăc'''ea'''''; ''g'''ea'''că'', ''g'''ea'''m'', ''fug'''ea'''''.
#: '''''cia''''', '''''gia''''' notează secvențe pronunțate în silabe '''diferite''' [ci-a], [gi-a]: ''c'''i-a'''nură'', ''eleg'''i-a'''c'', ''Luc'''i-a''''', ''Lig'''i-a'''''.
# '''După''' '''''p''''', '''''b''''', '''''f''''', '''''v''''' și '''''m''''' se scrie și se pronunță:
#* '''''ea''''' când '''alternează''' cu '''''e''''': ''b'''ea'''tă/beți'', ''strop'''ea'''lă/stropeli'', ''m'''ea'''rgă/merge'', ''bârf'''ea'''scă/ bârfește'', ''v'''ea'''c/vecie'';
#* '''''ia''''' când '''alternează''' cu '''''ie''''' (''b'''ia'''tă/biet'', ''p'''ia'''tră/pietre'', ''am'''ia'''ză/amiezi'', ''f'''ia'''re/fier'', ''v'''ia'''ță/ vieți'') sau când '''nu''' există forme alternante (''ab'''ia''''', ''f'''ia'''ră'').
#:Astfel, ''b'''ea'''tă'' se deosebește de ''b'''ia'''tă''.
# '''După''' '''''ch''''', '''''gh''''' se scrie:
#* '''''ea''''' când '''alternează''' cu '''''e''''': ''ch'''ea'''mă/chem'', ''ch'''ea'''g/închega'', ''bloch'''ea'''ză/blochez'', ''gh'''ea'''tă/ ghete'', ''gh'''ea'''ță/ghețuri'', ''vegh'''ea'''ză/veghez'';
#* '''''ia''''' când '''nu''' există forme alternante: ''ch'''ia'''r'', ''ch'''ia'''bur'', ''gh'''ia'''ur'', ''magh'''ia'''r''.


# La început de cuvânt şi de silabă după vocală:
====  2.1.5. ''eai'', ''eau'' și ''iai'', ''iau'' ====
#* se scrie şi se pronunţă ia când alternează cu ie (iadă/ied, iarnă/ierni, baia/baie, băiat/băieţi, femeia/femeie, tăia/taie, trebuia/trebuie, trăiască/trăieşte, întemeiază/întemeieze, îndoială/îndoieli, vasluian/vasluieni) sau cu i (joia/joi, treia/trei);
#* se scrie ea, dar se pronunţă [ia] când alternează cu e: ea/el; în neologisme, vorbitorii limbii literare pronunţă ea, sub influenţa scrierii: aleea/alee, creează/creez, efectuează/efectuez.
# După t, d, s, z, ţ, l,n şi r se scrie şi se pronunţă totdeauna ea: deal, leac, neam, vinerea, seară, teapă, ţeapă, zeamă.
#:În aceştia şi atâţia, după t şi ţ se scrie ia, care alternează cu i (aceşti, aţâţi).
# Se scrie totdeauna cea, gea când fac parte din aceeaşi silabă: ceapă [čapă], ceas, acea, a cincea, să lucească, tăcea; geacă, geam, fugea.
#: cia, gia notează secvenţe pronunţate în silabe diferite [ci-a], [gi-a]: ci-anură, elegi-ac, Luci-a, Ligi-a.
# După p, b, f, v şi m se scrie şi se pronunţă:
#* ea când alternează cu e: beată/beţi, stropeală/stropeli, meargă/merge, bârfească/ bârfeşte, veac/vecie;
#* ia când alternează cu ie (biată/biet, piatră/pietre, amiază/amiezi, fiare/fier, viaţă/ vieţi) sau când nu există forme alternante (abia, fiară).
#:Astfel, beată se deosebeşte de biată.
# După ch, gh se scrie:
#* ea când alternează cu e: cheamă/chem, cheag/închega, blochează/blochez, gheată/ ghete, gheaţă/gheţuri, veghează/veghez;
#* ia când nu există forme alternante: chiar, chiabur, ghiaur, maghiar.


====  2.1.5. eai, eau şi iai, iau ====
# Se scrie și se pronunță '''''iai''''', '''''iau''''' '''la început de cuvânt''' ('''''iau''''') și '''la început de silabă după vocală''': ''îndo'''iai''''', ''îndo'''iau'''''; ''su'''iai''''', ''su'''iau'''''.
# '''După consoană''' se scrie și se pronunță după aceleași reguli ca la '''''ea''''', '''''ia''''':
#* '''''eai''''', '''''eau''''': ''urech'''eai''''', ''urech'''eau''''', ''vegh'''eai''''', ''vegh'''eau''''', ''b'''eau''''', ''șl'''eau''''', ''vr'''eau''''';
#* '''''iau''''': ''m'''iau'''''.


# Se scrie şi se pronunţă iai, iau la început de cuvânt (iau) şi la început de silabă după vocală: îndoiai, îndoiau; suiai, suiau.
====  2.1.6. ''eo'', ''io'' și ''eoa'', ''ioa'' ====
# După consoană se scrie şi se pronunţă după aceleaşi reguli ca la ea, ia:
#* eai, eau: urecheai, urecheau, vegheai, vegheau, beau, şleau, vreau;
#* iau: miau.


====  2.1.6. eo, io şi eoa, ioa ====
# Se scrie totdeauna '''''io''''', '''''ioa''''' '''după''' '''[č]''', '''[ǧ]''' (''c'''io'''rchine'', ''g'''io'''l''; ''c'''ioa'''ră'', ''g'''ioa'''rsă'') și '''după''' '''''ch''''', '''''gh''''' '''[k']''', '''[g']''' când fac parte din '''aceeași''' silabă (''ch'''io'''r'', ''ch'''io'''șc'', ''șch'''io'''p'', ''gh'''io'''l'', ''gh'''io'''tură''; ''ch'''ioa'''ră'', ''șch'''ioa'''pă'', ''gh'''ioa'''gă'').
#: '''''cheo''''', '''''geo''''' notează secvențe pronunțate în silabe '''diferite''' [che-o], [ǧe-o]: ''ch'''e-o'''toare'', ''g'''e-o'''logie'' (''eo'' nu se pronunță însă în silabe diferite în ''g'''eo'''r-gi-an'', ''G'''eo'''r-ge'', ca și în ''Gh'''eo'''r-ghe'').
# '''După alte consoane''' se scrie și se pronunță de obicei '''''eo''''' (''d'''eo'''dată'', ''l'''eo'''rpăi'', ''pl'''eo'''sc'') și '''''eoa''''' (''l'''eoa'''rcă''), dar '''''io''''' în ''feleșt'''io'''c''.


# Se scrie totdeauna io, ioa după [c], [g] (ciorchine, giol; cioară, gioarsă) şi după ch, gh [k'], [g'] când fac parte din aceeaşi silabă (chior, chioşc, şchiop, ghiol, ghiotura; chioară, şchioapă, ghioagă).
====  2.1.7. ''oa'' și ''ua'' ====
#: cheo, geo notează secvenţe pronunţate în silabe diferite [che-o], [ge-o]: che-otoare, ge-ologie (eo nu se pronunţă însă în silabe diferite în geor-gi-an, Geor-ge, ca şi în Gheor-ghe).
# După alte consoane se scrie şi se pronunţă de obicei eo (deodată, leorpâi, pleosc) şi eoa (leoarcă), dar io în feleştioc.  


====  2.1.7. oa şi ua ====
# La '''început''' de '''cuvânt''' se scrie totdeauna '''''oa''''': '''''oa'''re'', '''''oa'''meni'', '''''oa'''ste''.
 
# '''După consoană''' se scrie și se pronunță '''''oa''''': ''c'''oa'''dă'', ''d'''oa'''r'', ''f'''oa'''rte'', ''j'''oa'''că'', ''m'''oa'''ră'', ''p'''oa'''rtă'', ''s'''oa'''re''.
# La început de cuvânt se scrie totdeauna oa: oare, oameni, oaste.
# '''După vocală''' se scrie:
# După consoană se scrie şi se pronunţă oa: coadă, doar, foarte, joacă, moară, poartă, soare.
#* '''''oa''''' când alternează cu '''''o''''': ''cuvi'''oa'''să/cuvios'', ''gă'''oa'''ce''/''găoci'', ''respectu'''oa'''să''/''respectuos'';
# După vocală se scrie:
#* '''''ua''''' când nu alternează cu '''''o''''' (ci cu ''''''''''): ''a do'''ua'''/două'', ''pi'''ua'''/piuă'', ''ro'''ua'''/rouă'', ''stea'''ua'''/''(reg.) ''steauă'', ''zi'''ua'''/ziuă''.
#* oa când alternează cu o: cuvioasă/cuvios, găoace/găoci, respectuoasă/respectuos;
#* ua când nu alternează cu o (ci cu uă): a doua/două, piua/piuă, roua/r ouă, steaua/(reg.) steaua, ziua/ziuă.  


====  2.1.8. Vocale în hiat ====
====  2.1.8. Vocale în hiat ====


# Se scrie -ie (la forma nearticulată), respectiv -ia (la forma articulată) -pronunţate în două silabe — în substantive feminine ca i-e (bucuri-e, famili-e, istori-e, vi-e), respectiv i-a: bucuri-a, famili-a, istori-a, vi-a.
# Se scrie '''''-ie''''' (la forma nearticulată), respectiv '''''-ia''''' (la forma articulată) – pronunțate în două silabe — în substantive feminine ca '''''i-e''''' (''bucur'''i-e''''', ''famil'''i-e''''', ''istor'''i-e''''', ''v'''i-e'''''), respectiv '''''i-a''''': ''bucur'''i-a''''', ''famil'''i-a''''', ''istor'''i-a''''', ''v'''i-a'''''.
# În pronunţarea actuală se manifestă şi tendinţa reducerii hiatului, prin pronunţarea ca diftong a unor vocale alăturate (ziar [ziar]).  
# În pronunțarea actuală se manifestă și tendința '''reducerii hiatului''', prin pronunțarea ca '''diftong''' a unor vocale alăturate (''ziar'' [zĭar]).


=== 2.2. Consoane ===
=== 2.2. Consoane ===


====  2.2.1. înainte de p şi b: m ====
====  2.2.1. Înainte de ''p'' și ''b'': ''m'' ====
 
Înainte de '''''p''''' și '''''b''''' se scrie '''''m''''' '''(nu ''n'')''', inclusiv în prefixe care înaintea altor consoane se scriu cu ''n'': ''a'''m'''bulanță'', ''a'''m'''plasa'', ''co'''m'''bate'', ''co'''m'''plăcea'', ''e'''m'''blemă'', ''e'''m'''plastru'', ''i'''m'''batabil'', ''i'''m'''proviza'', ''î'''m'''bolnăvi'', ''î'''m'''părat'', ''u'''m'''bla''.


Înainte de p şi b se scrie m (nu n), inclusiv în prefixe care înaintea altor consoane se scriu cu n: ambulanţă, amplasa, combate, complăcea, emblemă, emplastru, imbatabil, improviza, îmbolnăvi, împărat, umbla.
'''Excepție''': ''Ista'''n'''bul''.
Excepţie: Istanbul.  


====  2.2.2. s şi ş; x; z ====
====  2.2.2. ''s'' și ''ș''; ''x''; ''z'' ====


# Se scrie şi se pronunţă ş în împrumuturi din germană (ştrand), dar s în împrumuturi din alte limbi: spray, stat, stofă, strangula.
# Se scrie și se pronunță '''''ș''''' în împrumuturi din germană ('''''ș'''trand''), dar '''''s''''' în împrumuturi din alte limbi: '''''s'''pray'', '''''s'''tat'', '''''s'''tofă'', '''''s'''trangula''.
# Se scrie şi se pronunţă ex numai în formaţiile în care acesta este prefix (excava, excrescenţă), dar es în cuvinte în care face parte din rădăcină: escalada, escroc.
# Se scrie și se pronunță ''e'''x''''' numai în formațiile în care acesta este '''prefix''' (''e'''x'''cava'', ''e'''x'''crescență''), dar ''e'''s''''' în cuvinte în care face parte din rădăcină: ''e'''s'''calada'', ''e'''s'''croc''.
# în unele cuvinte, grupul de sunete [ks] este redat prin succesiunea de litere cs: fucsie, rucsac (darfux, ruxandră); v. şi n. 27.
# În unele cuvinte, grupul de sunete '''[ks]''' este redat prin succesiunea de litere '''''cs''''': ''fu'''cs'''ie'', ''ru'''cs'''ac'' (dar ''fu'''x''''', ''ru'''x'''andră''); v. și n. 27.
# cţ şi x nu trebuie confundate în reflecţie „gândire" şi reflexie „fenomen fizic".
# '''''cț''''' și '''''x''''' '''nu''' trebuie confundate în ''refle'''cț'''ie'' „gândire” și ''refle'''x'''ie'' „fenomen fizic”.
# înaintea anumitor consoane (sonore şi sonante) se scrie s sau z, în funcţie, în general, de pronunţarea literară:
# '''Înaintea anumitor consoane''' (sonore și sonante) se scrie '''''s''''' sau '''''z''''', în funcție, în general, de pronunțarea literară:
#* înaintea consoanelor surde p, t, c, ş,fşih se scrie şi se pronunţă s: despacheta, destăinui, tusşase, desfigura, deshuma;
#* înaintea consoanelor surde '''''p''''', '''''t''''', '''''c''''', '''''ș''''','''''f''''' și '''''h''''' se scrie și se pronunță '''''s''''': ''de'''s'''pacheta'', ''de'''s'''tăinui'', ''tu'''s'''șase'', ''de'''s'''figura'', ''de'''s'''huma'';
#* înaintea consoanelor sonore b, d, g, j şi v se scrie şi se pronunţă z: zbor, dezbate; zdup, brazdă; zgomot, izgoni; dezjuga, răzjudeca; zvănta, azvârli.
#* înaintea consoanelor sonore '''''b''''', '''''d''''', '''''g''''', '''''j''''' și '''''v''''' se scrie și se pronunță '''''z''''': '''''z'''bor'', ''de'''z'''bate''; '''''z'''dup'', ''bra'''z'''dă''; '''''z'''gomot'', ''i'''z'''goni''; ''de'''z'''juga'', ''ră'''z'''judeca''; '''''z'''vânta'', ''a'''z'''vârli''<br/>
#*: Excepţii: se scriu cu s unele neologisme:
#: '''Excepții''': se scriu cu '''''s''''' unele '''neologisme''':
#*:* derivate (în limba română sau împrumutate) cu prefixul trans-: transborda, transdanubian, transgresiune, transversal;
#:* '''derivate''' (în limba română sau împrumutate) cu '''prefixul''' '''''trans-''''': ''tran'''s'''borda'', ''tran'''s'''danubian'', ''tran'''s'''gresiune'', ''tran'''s'''versal'';
#*:* compuse împrumutate: aisberg, glasbeton, glasvand, jurisdicţie;
#:* '''compuse''' împrumutate: ''ai'''s'''berg'', ''gla'''s'''beton'', ''gla'''s'''vand'', ''juri'''s'''dicție'';
#*:* alte cuvinte: disident, disertaţie (dar a dizerta), premisă, sesiune;
#:* alte cuvinte: ''di'''s'''ident'', ''di'''s'''ertație'' (dar ''a di'''z'''erta''), ''premi'''s'''ă'', ''se'''s'''iune'';
#*:* nume proprii: Desdemona;
#:* '''nume proprii''': ''De'''s'''demona'';
# înaintea consoanei sonore z se păstrează s în prefixele des-, ras-: deszăpezi, răszice.
# Înaintea consoanei sonore '''''z''''' se păstrează '''''s''''' în prefixele '''''des-''''', '''''răs-''''': ''de'''s'''zăpezi'', ''ră'''s'''zice''.
# înaintea sonantei r se scrie şi se pronunţă z: dezrobi.
# Înaintea sonantei '''''r''''' se scrie și se pronunță '''''z''''': ''de'''z'''robi''.
# Se scrie z în unele împrumuturi pronunţate în limba literară actuală ca atare: khermeză (ea bazin etc)
# Se scrie '''''z''''' în unele împrumuturi pronunțate în limba literară actuală ca atare: !''cherme'''z'''ă'' (ca ''bazin'' etc.).
# înaintea lui /, m, n sunt posibile ambele pronunţări, astfel că singurele reguli particulare privesc:
# Înaintea lui '''''l''''', '''''m''''', '''''n''''' sunt posibile ambele pronunțări, astfel că singurele reguli particulare privesc:
#* prefixul ăez-: dezlega, dezminţi, deznoda;
#* prefixul '''''dez-''''': ''de'''z'''lega'', ''de'''z'''minți'', ''de'''z'''noda'';
#* finalele -sm (marasm, pleonasm, sarcasm — inclusiv sufixul -ism: simbolism) şi -smă în neologisme (fantasmă, prismă) şi derivatele lor (fantasmagoric, prismatic);
#* finalele '''''-sm''''' (''mara'''s'''m'', ''pleona'''s'''m'', ''sarca'''s'''m'' — inclusiv sufixul '''''-ism''''': ''simboli'''s'''m'') și '''''-smă''''' în neologisme (''fanta'''s'''mă'', ''pri'''s'''mă'') și derivatele lor (''fanta'''s'''magoric'', ''pri'''s'''matic'');
#* păstrarea consoanei finale a rădăcinii în cuvintele analizabile formate aţi sufixul -nic: casnic, josnic (de la casă, jos), dar groaznic, obraznic, paznic (de la groaza, obraz, pază);
#* păstrarea consoanei finale a rădăcinii în cuvintele analizabile formate cu sufixul '''''-nic''''': ''ca'''s'''nic'', ''jo'''s'''nic'' (de la ''casă'', ''jos''), dar ''groa'''z'''nic'', ''obra'''z'''nic'', ''pa'''z'''nic'' (de la ''groază'', ''obraz'', ''pază'');
#* celelalte cuvinte se scriu, unele eu s (slab, desluşi, sminti, smântână, snoavă, trosni), altele cu z (zloată, izlaz, zmeu, izmă, caznă, gleznă).
#* celelalte cuvinte se scriu, unele cu '''''s''''' ''('''s'''lab'', ''de'''s'''luși'', '''''s'''minti'', '''''s'''mântână'', '''''s'''noavă'', ''tro'''s'''ni)'', altele cu '''''z''''' ''('''z'''loată'', ''i'''z'''laz'', '''''z'''meu'', ''i'''z'''mă'', ''ca'''z'''nă'', ''gle'''z'''nă)''.
# cvasi- se scrie şi se citeşte cu s (cvasitotalitate, cvasiunanimi[45]), dar izo- cu z (izofonă, izoglosă, izolexă), ca şi \concluziv şi \coroziv, la fel cu concluzie şi coroziune.
# '''''cvasi-''''' se scrie și se citește cu '''''s''''' (''cva'''s'''itotalitate'', ''cva'''s'''iunanimi''<ref>Dar tot mai frecvent [cvazi-].</ref>), dar '''''izo-''''' cu '''''z''''' (''i'''z'''ofonă'', ''i'''z'''oglosă'', ''i'''z'''olexă''), ca și !''conclu'''z'''iv'' și !''coro'''z'''iv'', la fel cu ''conclu'''z'''ie'' și ''coro'''z'''iune''.


=== 2.3. Litere duble ===
=== 2.3. Litere duble ===
Linia 137: Linia 138:
====  2.3.1. Vocale duble ====
====  2.3.1. Vocale duble ====


# Vocalele duble notează două sunete identice şi se pronunţă de regulă amândouă, în silabe diferite: contra|amiral; lice|e, para|aldehidă, re|examina; fi|ind, şti|inţă (dar cunoştinţă, încunoştinţa); alco|ol, co|opta.
# '''Vocalele''' duble notează două sunete identice și se pronunță de regulă amândouă, în silabe diferite: ''contr'''a|a'''miral''; ''lic'''e|e''''', ''par'''a|a'''ldehidă'', ''r'''e|e'''xamina''; ''f'''i|i'''nd'', ''șt'''i|i'''nță'' (dar ''cunoșt'''i'''nță'', ''încunoșt'''i'''nța''); ''alc'''o|o'''l'', ''c'''o|o'''pta''.
#:Se scriu şi se pronunţă cu o singură vocală prerie, proroc.
#:Se scriu și se pronunță cu o '''singură''' vocală ''pr'''e'''rie'', ''pr'''o'''roc''.
# Vocale duble se întâlnesc şi în unele nume proprii străine sau româneşti scrise după model străin; în unele dintre ele nu se pronunţă decât o vocală: Aachen, Aalto, Aaron, Nausicaa, Varlaam, uneori diferită de a, după regulile limbii în cauză (Aasen [osen]).
# Vocale duble se întâlnesc și în unele '''nume proprii străine''' sau '''românești scrise după model străin'''; în unele dintre ele nu se pronunță decât o vocală: '''''Aa'''chen'', '''''Aa'''lto'', '''''Aa'''ron'', ''Nausic'''aa''''', ''Varl'''aa'''m'', uneori diferită de ''a'', după regulile limbii în cauză ('''''Aa'''sen'' [<u>o</u>sen]).
#:în unele împrumuturi sau nume proprii, vocalele duble pot avea alte valori decât în scrierea cuvintelor româneşti, în funcţie de regulile ortografice ale limbii respective: spleen (angl.) [splin]  
#:În unele împrumuturi sau nume proprii, vocalele duble pot avea alte valori decât în scrierea cuvintelor românești, în funcție de regulile ortografice ale limbii respective: ''spleen'' (angl.) [splin].


====  2.3.2. Consoane duble ====
====  2.3.2. Consoane duble ====


# Consoanele duble notează, de regulă, două sunete-consoane (care se pronunţă amândouă), şi anume:
# '''Consoanele duble''' notează, de regulă, '''două''' sunete-consoane (care '''se pronunță amândouă'''), și anume:
#* consoane identice, în:
#* consoane '''identice''', în:
#** cuvinte compuse: ohmmetru, Sânnicolaul Mare[46];
#** cuvinte '''compuse''': ''oh'''mm'''etru'', ''Sâ'''nn'''icolaul Mare''<ref>În DOOM<sup>1</sup>, p. XV, era citat și ''ce'''l-l'''alt'' (care nu exista în ''Dicționarul'' propriu-zis și era combătut în ''Îndreptar'', p. 22), dar singura formă literară este ''celălalt''.</ref>;
#** derivate cu prefixe de la cuvinte care încep cu aceeaşi consoană eu aceea in care se termină prefixul: înnoda, înnopta; interregional; transsiberian; posttotalitar (dar îneca, înota);
#** '''derivate cu prefixe''' de la cuvinte care încep cu aceeași consoană cu aceea în care se termină prefixul: ''î'''nn'''oda'', ''î'''nn'''opta''; ''inte'''rr'''egional''; ''tran'''ss'''iberian''; ''pos'''tt'''otalitar'' (dar ''î'''n'''eca'', ''î'''n'''ota'');
#* consoane diferite: [k] şi [c] notate cu aceeaşi literă, c (accent, occipital, succes, vaccina).
#* consoane '''diferite''': '''[k]''' și '''[č]''' notate cu aceeași literă, '''''c''''' (''a'''cc'''ent'', ''o'''cc'''ipital'', ''su'''cc'''es'', ''va'''cc'''ina'').
# În unele neologisme şi in nume proprii scrise după model străin şi derivate de la acestea, consoana dublă poate nota, în conformitate cu regulile limbii respective, un singur sunet, care poate avea aceeaşi valoare ca şi consoana simplă (bourree, fortissimo, kibbutz, loess, watt; Philippide, Rosetti) sau o valoare diferită: ll [1'] (caudillo), zz [ţ] (mezzosoprană, Negruzzi).
# În unele '''neologisme''' și în '''nume proprii''' scrise după '''model''' străin și '''derivate''' de la acestea, consoana dublă poate nota, în conformitate cu regulile limbii respective, '''un''' singur sunet, care poate avea '''aceeași''' valoare ca și consoana simplă (''bou'''rr'''ée'', ''forti'''ss'''imo'', ''ki'''bb'''utz'', ''loe'''ss''''', ''wa'''tt'''''; ''Phili'''pp'''ide'', ''Rose'''tt'''i'') sau o valoare '''diferită''': ''ll'' '''[l']''' (''caudi'''ll'''o''), ''zz'' '''[ț]''' (''me'''zz'''osoprană'', ''Negru'''zz'''i'').
V. şi '''5. Despărţirea în silabe şi la capăt de rând'''.
#::V. și '''5. Despărțirea în silabe și la capăt de rând'''.


=== 2.4. Accentul ===
=== 2.4. Accentul ===
Linia 156: Linia 157:
==== 2.4.1. Accentul tonic ====
==== 2.4.1. Accentul tonic ====
      
      
# în limba română, accentul este '''liber'''. De aceea, el poate distinge cuvinte (''comp<u>a</u>nie'' „unitate militară" — ''compan<u>i</u>e'' „tovărăşie; societate"; ''moza<u>i</u>c'' s. - ''moz<u>a</u>ic'' adj.) sau forme gramaticale (indicativ prezent persoana a IlI-a ''c<u>â</u>ntă'' - perfect simplu persoana a IlI-a singular ''cânt<u>ă</u>'').  
# În limba română, accentul este '''liber'''. De aceea, el poate distinge cuvinte (''comp<u>a</u>nie'' „unitate militară” — ''compan<u>i</u>e'' „tovărășie; societate”; ''moza<u>i</u>c'' s. ''moz<u>a</u>ic'' adj.) sau forme gramaticale (indicativ prezent persoana a III-a ''c<u>â</u>ntă'' perfect simplu persoana a III-a singular ''cânt<u>ă</u>'').  
#  
#  
#* -'''a final''' este<br>
#* -'''a final''' este  
#** '''accentuat''' în unele forme verbale (infinitiv, imperfect persoana a III-a singular: ''tremur<u>a</u>''), în unele substantive feminine nearticulate terminate în ''-a'' sau ''-ea'' (''cafe''<u>''a''</u>, ''musac''<u>''a''</u>) şi în unele adjective împrumutate: ''gren<u>a</u>'', ''lil<u>a</u>'';
#** '''accentuat''' în unele forme verbale (infinitiv, imperfect persoana a III-a singular: ''tremur<u>a</u>''), în unele substantive feminine nearticulate terminate în ''-a'' sau ''-ea'' (''cafe''<u>''a''</u>, ''musac''<u>''a''</u>) și în unele adjective împrumutate: ''gren<u>a</u>'', ''lil<u>a</u>'';
#** '''neaccentuat''' când este articol hotărât (''c<u>a</u>sa'', ''musac<u>a</u>ua'') şi în unele împrumuturi (''tib<u>i</u>a'', ''wid<u>i</u>a''), la care forma nearticulată şi cea articulată se confundă (unele şi-au creat (şi) o nouă formă nearticulată: ''cariocă'', ''leva/levă'', ''nutrie'');
#** '''neaccentuat''' când este articol hotărât (''c<u>a</u>sa'', ''musac<u>a</u>ua'') și în unele împrumuturi (''t<u>i</u>bia'', ''w<u>i</u>dia''), la care forma nearticulată și cea articulată se confundă (unele și-au creat (și) o nouă formă nearticulată: !''cariocă'', !''leva/levă'', !''nutrie'');
#*: '''-i''' şi '''-u''' final sunt '''accentuaţi''' în unele împrumuturi: substantive (''colibr<u>i</u>'', ''tax<u>i</u>''; ''at<u>u</u>'') şi adjective: ''kak<u>i</u>''.<br> <br>
#* -'''i''' și -'''u''' final sunt '''accentuați''' în unele împrumuturi: substantive (''colibr<u>i</u>'', ''tax<u>i</u>''; ''at<u>u</u>'') și adjective: ''kak<u>i</u>''.
#* -'''o final''' este:<br>
#* -'''o final''' este
#** '''neaccentuat''' în majoritatea cuvintelor în care apare: ''in-f<u>o</u>lio'', ''r<u>a</u>dio'';
#** '''neaccentuat''' în majoritatea cuvintelor în care apare: ''in-f<u>o</u>lio'', ''r<u>a</u>dio'';
#** '''accentuat''' în substantive şi adjective mai recente: ''antihal<u>o</u>'', ''hal<u>o</u>''; ''bord<u>o</u>'', ''indig<u>o</u>'', ''mar<u>o</u>''.
#** '''accentuat''' în substantive și adjective mai recente: ''antihal<u>o</u>'', ''hal<u>o</u>''; ''bord<u>o</u>'', ''indig<u>o</u>'', ''mar<u>o</u>''.
# Sufixele '''monosilabice''' sunt de cele mai multe ori accentuate (-''al'', -''an'', -''ar'', -'''', -''âş'', -''el'', -''esc'', -''et'', -''giu'', -''ior'', -''ism'', -''ist'', -'''', -''iu'', -''lâc'', -''oi'', -''os'', -''şag'', -''şor'', ''-șug'', - ''tor'', -''ui''), dar există şi sufixe monosilabice neaccentuate (-''bil''<sup>[[47]]</sup>, -''nic'').<br> <br>
# Sufixele '''monosilabice''' sunt de cele mai multe ori accentuate (-''al'', -''an'', -''ar'', -'''', -''âș'', -''el'', -''esc'', -''et'', -''giu'', -''ior'', -''ism'', -''ist'', -'''', -''iu'', -''lâc'', -''oi'', -''os'', -''șag'', -''șor'', ''-șug'', - ''tor'', -''ui''), dar există și sufixe monosilabice neaccentuate (-''bil''<ref>În ''Îndeptar<sup>5</sup>'', p. 23, se afirmă, greșit, contrariul.</ref>, -''nic'').
# Substantivele provenite din '''infinitive lungi''' ale verbelor în '''''-ea''''' trebuie accentuate pe sufix: ''preved<u>e</u>re''.
# '''Substantivele''' provenite din '''infinitive lungi''' ale verbelor în '''-ea''' trebuie accentuate pe '''sufix''': ''preved<u>'''e'''</u>re''.
# În funcţie de uzul literar actual, normele actuale recomandă o singură accentuare la cuvinte precum ''ad<u>i</u>că'', ''<u>a</u>ripă'', ''av<u>a</u>rie''<sup>[[48]]</sup>, ''caract<u>e</u>r'', ''căl<u>u</u>găriţă'', ''d<u>o</u>ctoriţă'', ''dum<u>i</u>nică'', ''fenom<u>e</u>n'', ''ianu<u>a</u>rie'', ''loz<u>i</u>ncă'', ''mir<u>o</u>s'', ''reg<u>i</u>zor'', ''sev<u>e</u>r'', ''şerv<u>e</u>t'', ''<u>u</u>nic''.<br>
# În funcție de '''uzul literar actual''', normele actuale recomandă '''o''' singură accentuare la cuvinte precum !''ad<u>i</u>că'', !''<u>a</u>ripă'', !''av<u>a</u>rie''<ref>Variantă care s-a generalizat în dauna accentuării etimologice ''avar<u>i</u>e''.</ref>, ''caract<u>e</u>r'', ''căl<u>u</u>găriță'', ''d<u>o</u>ctoriță'', ''dum<u>i</u>nică'', ''fenom<u>e</u>n'', ''ianu<u>a</u>rie'', ''loz<u>i</u>ncă'', ''mir<u>o</u>s'', !''reg<u>i</u>zor'', ''sev<u>e</u>r'', ''șerv<u>e</u>t'', ''<u>u</u>nic''.<br>La unele cuvinte mai vechi sau mai noi se '''admit variante''' accentuale '''literare''' libere (indicate în ''Dicționar'' în ordinea preferinței), cu unele deosebiri față de DOOM<sup>1</sup>: !''acat<u>i</u>st''/''ac<u>a</u>tist'', ''an<u>o</u>st''/''<u>a</u>nost'', !''<u>a</u>ntic''/''ant<u>i</u>c'', !''g<u>i</u>ngaș''/''ging<u>a</u>ș'', !''hatm<u>a</u>n''/''h<u>a</u>tman'', ''<u>i</u>ntim''/''int<u>i</u>m'', !''j<u>i</u>lav''/''jil<u>a</u>v'', !''pen<u>u</u>rie''/''penur<u>i</u>e'', ''prof<u>e</u>sor''/''profes<u>o</u>r'', !''tr<u>a</u>fic''/''traf<u>i</u>c''.<br>Unele accentuări respinse de normă sunt '''inculte''' (''butel<u>i</u>e''), în timp ce altele sunt '''tolerabile''', nereprezentând propriu-zis greșeli, ci variante livrești, mai apropiate de unul dintre etimoane, uneori cu încercarea de specializare semantică sau de domeniu (''car<u>a</u>cter'', ''fen<u>o</u>men''), ori accentuări mai vechi (''călugăr<u>i</u>ță'', ''doctor<u>i</u>ță'') și/sau regionale (''b<u>o</u>lnav'', ''d<u>u</u>șman'').<br/>&nbsp; &nbsp; &nbsp; &nbsp; &nbsp; &nbsp; În poezie se admite și folosirea altor variante accentuale decât cele recomandate de normele actuale.<br/>Se recomandă o singură accentuare la '''forme verbale''' ca:
#:La unele cuvinte mai vechi sau mai noi se admit variante accentuale literare libere (indicate în Dicţionar in ordinea preferinţei), cu unele deosebiri faţă de DOOM1: ''!acat<u>i</u>st''/''ac<u>a</u>tist'', ''an<u>o</u>st''/''<u>a</u>nost'', ''!<u>a</u>ntic''/''ant<u>i</u>c'', ''!g''<u>''i''</u>''ngaş''/''ging<u>a</u>ş'', ''!hatm<u>a</u>n''/''h<u>a</u>tman'', ''<u>i</u>ntim''/''int<u>i</u>m'', ''!j<u>i</u>lav''/''jil<u>a</u>v'', ''!pen<u>u</u>rie''/''penur<u>i</u>e'', ''prof<u>e</u>sor''/''profes<u>o</u>r'', ''!tr<u>a</u>fic''/''traf<u>i</u>c''.<br>
#:* indicativul și conjunctivul prezent persoana I și a II-a plural și imperativ persoana a II-a plural — accentuate pe sufixul -e la conjugarea a II-a (tipul ''tăc<u>e</u>ți''), respectiv pe temă la conjugarea a III-a (tipul ''b<u>a</u>teți'');
#:Unele accentuări respinse de normă sunt '''inculte''' (''but<u>e</u>lie''), în timp ce altele sunt '''tolerabile''', nereprezentând propriu-zis greşeli, ci variante livreşti, mai apropiate de unul dintre etimoane, uneori cu încercarea de specializare semantică sau de domeniu (''car<u>a</u>cter'', ''fen<u>o</u>men''), ori accentuări mai vechi (''călugăr<u>i</u>ţă'', ''doctor<u>i</u>ţă'') şi/sau regionale (''b<u>o</u>lnav'', ''d<u>u</u>şman'').
#:* formele verbului ''a fi'' !''s''<u>''u''</u>''ntem'', !''s<u>u</u>nteți''.
#::În poezie se admite şi folosirea altor variante accentuate decât cele recomandate de normele actuale.</blockquote>  
# Accentul rămâne în cea mai mare parte '''stabil''' în cursul '''flexiunii''' la marea majoritate a '''numelor'''.<br>El este însă '''mobil''' la:
#:Se recomandă o singură accentuare la '''forme verbale''' ca:
#* substantivele ''n<u>o</u>ră'', g.-d. sg.; pl. ''nur<u>o</u>ri''; ''s<u>o</u>ră'', ''sur<u>o</u>ri'';
#:* indicativul şi conjunctivul prezent persoana I şi a Il-a plural şi imperativ persoana a Il-a plural — accentuate pe sufixul -e la conjugarea a II-a (tipul ''tăc<u>e</u>ţi''), respectiv pe temă la conjugarea a IlI-a (tipul ''b<u>a</u>teţi'');
#* la substantivele neutre terminate în '''''-o''''' intrate mai de mult în limbă (''r<u>a</u>dio'', ''z<u>e</u>ro''), la care accentul se deplasează pe '''''o''''' la forma articulată hotărât (''radi<u>o</u>ul'', ''zer<u>o</u>ul'') și la plural (''radi<u>o</u>uri'', ''zer<u>o</u>uri'').
#:* formele verbului a fi ''!s''<u>''u''</u>''ntem'', ''!s<u>u</u>nteţi''.
#::La împrumuturile mai recente și la termenii de specialitate, accentul este '''stabil''': ''avoc<u>a</u>doul''.
# Accentul rămâne în cea mai mare parte '''stabil''' în cursul '''flexiunii''' la marea majoritate a '''numelor'''.<br>
#:În '''flexiunea verbală''', accentul este '''mobil''' (căzând pe temă sau pe desinență) chiar la același mod și timp: perfect simplu persoana I singular ''adus<u>e</u>i'', I plural ''ad<u>u</u>serăm''.
#:El este însă '''mobil''' la:
# Cuvintele polisilabice pot avea, pe lângă accentul '''principal''' (forte), mai puternic, și un accent '''secundar''', mai slab: ''<u>'''a'''</u>erodin<u>a</u>mic'', ''<u>'''a'''</u>nteroposteri<u>o</u>r'', ''megl<u>'''e'''</u>norom<u>â</u>n''.
#:* substantivele ''n<u>o</u>ră'', g.-d. sg.; pl. ''nur<u>o</u>ri''; ''s<u>o</u>ră'', ''sur<u>o</u>ri'';
# Unele nume românești de familie aparent asemănătoare trebuie accentuate diferit, în conformitate cu originea și structura lor: ''Vasil''<u>''i''</u>''u'', dar ''Rot''<u>''a''</u>''riu''.
#:* la substantivele neutre terminate în '''''-o''''' intrate mai de mult în limbă (''r<u>a</u>dio'', ''z<u>e</u>ro''), la care accentul se deplasează pe o la forma articulată hotărât (''radi<u>o</u>ul'', ''zer<u>o</u>ul'') şi la plural (''radi<u>o</u>uri'', ''zer<u>o</u>uri'').<blockquote>La împrumuturile mai recente şi la termenii de specialitate, accentul este '''stabil''': ''avoc<u>a</u>doul''.</blockquote>   
# Trebuie '''evitată''' tendința deplasării accentului spre '''începutul''' cuvântului.
#:În '''flexiunea verbală''', accentul este '''mobil''' (căzând pe temă sau pe desinenţă) chiar la acelaşi mod şi timp: perfect simplu persoana I singular ''adus<u>e</u>i'', I plural ''ad<u>u</u>serăm''.
# Cuvintele polisilabice pot avea, pe lângă accentul '''principal''' (forte), mai puternic, şi un accent '''secundar''', mai slab: ''<u>'''a'''</u>erodinam<u>i</u>c'', ''<u>'''a'''</u>nteroposteri<u>o</u>r'', ''megl<u>'''e'''</u>norom<u>â</u>n''.
# Unele nume româneşti de familie aparent asemănătoare trebuie accentuate diferit, în conformitate cu originea şi structura lor: ''Vasil''<u>''i''</u>''u'', dar ''Rot''<u>''a''</u>''riu''.
# Trebuie '''evitată''' tendinţa deplasării accentului spre '''începutul''' cuvântului.


==== 2.4.2. Accentul grafic ====
==== 2.4.2. Accentul grafic ====


=== 2.5. Scrierea şi pronunţarea numelor proprii străine ===
# În limba română, de regulă, '''nu''' se notează vocala accentuată.
# Utilizarea accentului '''ascuțit''' ['''´'''] este '''permisă''' pentru a marca distincția dintre elemente omografe dar neomofone care diferă (și) prin poziția accentului, când nenotarea accentului ar putea duce la '''confuzii''' (uneori supărătoare), în cazul unor:
#* cuvinte: '''''á'''cele'' substantiv — ''ac'''é'''le'' adjectiv pronominal; ''comed'''í'''e'' - ''com'''é'''die''; ''compan'''í'''e'' — ''comp'''á'''nie''; ''cop'''í'''i'' — ''c'''ó'''pii''; '''''é'''ra'' [<u>e</u>ra] substantiv - ''er'''á''''' [ier<u>a</u>] verb; ''n'''ó'''dul'' s. articulat - ''nod'''ú'''l'' s. nearticulat; ''ș'''í''''' adverb — ''ș'''i''''' conjuncție, ''v'''é'''selă'' adj. - ''ves'''é'''lă'' s.;
#* forme gramaticale: ''înc'''ú'''ie'' prezent — ''încui'''é''''' perfect simplu;
#* variante accentuale (neliterare) ale unor cuvinte: ''dușm'''á'''n'' - ''d'''ú'''șman'', ''v'''ú'''ltur'' — ''vult'''ú'''r''.
# Se păstrează accentul grafic din limba de origine în:
#* unele neologisme: ''bourr'''é'''e'', ''piet'''à''''';
#* nume proprii străine: ''B'''â'''le'', ''Moli'''è'''re'', ''Val'''é'''ry''.
#: În unele limbi, accentul grafic are altă valoare decât aceea de a marca accentul tonic și poate să nu coincidă cu locul acestuia: fr. ''G'''''é'''''rard'' [jer<u>a</u>r], magh. ''Istv'''''á'''''n'' [<u>i</u>ștvan].
# La unele nume de locuri străine folosite în limba română nu se notează accentul (''Bogota'' [bogot<u>a</u>], ''Panama'' [panam<u>a</u>], ''Peru'' [per<u>u</u>]), ceea ce poate duce la accentuări greșite.
 
=== 2.5. Scrierea și pronunțarea numelor proprii străine ===
 
# În scrierea și pronunțarea în limba română a numelor proprii — de persoane și de locuri — străine, din limbi scrise numai sau și cu alfabetul '''latin''' se respectă grafia și pronunțarea din limbile respective: fr. ''Bordeaux'' [bord<u>o</u>], germ. ''Haendel/Händel'' [h<u>e</u>ndăl], magh. ''Jókai'' [ĭ<u>o</u>coĭ], pol. ''Mickiewicz'' [mițk'<u>e</u>vič], germ. ''München'' [m<u>ü</u>nh'en], magh. ''Petőfi''<ref>în original scris greșit Petöfi</ref> [p<u>e</u>töfi], sp. ''Quito'' [k<u>i</u>to], fr. ''Racine'' [ras<u>i</u>n], engl. ''Shakespeare'' [ș<u>e</u>cspir], ''Wall Street'' [ǔ<u>ă</u>lstrit], ''Yale'' [ǐeǐl], germ. ''Zeiss'' [țaǐs].
#: Pentru scrierea '''cuvintelor ajutătoare''' din componența '''numelor de familie străine''' v. '''3. Scrierea cu literă mică sau mare''' și '''1.2.4. Cratima'''.
# Pentru redarea cu litere latine a substantivelor proprii și a cuvintelor scrise cu '''alte alfabete''' (arab, chirilic, grecesc etc.) sau cu '''alte tipuri de sisteme de scriere''' (din chineză, japoneză ș.a.) există norme internaționale (dintre care unele au fost adoptate și ca standarde românești), precum și sisteme proprii ale țărilor respective: chin. ''Beijing'' [Beǐǧin] (scris și pronunțat în trecut și la noi ''Pekin''), ar. ''Marrakech'' [Marak<u>e</u>ș], jap. ''Okinawa'' ![Ochin<u>a</u>va], rus. ''Onega'', ''Tolstoi''.<br/>Numele statelor (și cuvintele din aceeași familie — !''belarus'', !''belarusă'') trebuie folosite în forma oficială recomandată de acestea<ref>Cf. Ministerul Afacerilor Externe, Direcția Protocol, ''Lista corpului diplomatic'', București, 2001.</ref>: !''Belarus'', !''Cambodgia'', !''Côte d'Ivoire'', !''Myanmar''.
# Unele '''nume de locuri''' străine '''cunoscute''' de mai multă vreme la noi au, pe lângă formele cu grafia și pronunțarea '''originare''' — folosite în '''lucrări de specialitate''' (hărți, studii de limbă etc.) —, și forme '''tradiționale curente''', intrate prin intermediul altor limbi și '''adaptate''' limbii române (!folosite inclusiv în indicații bibliografice): it. ''Firenze'' [Fir<u>e</u>nțe]/''Florența'', engl. ''London'' [L<u>a</u>ndăn]/''Londra'', rus. ''Moskva'' [Mascv<u>a</u>]/''Moscova'', it. ''Napoli''/''Neapole'', fr. ''Nice'' [Nis]/''Nisa'', ceh. ''Praha''/''Praga'', gr. ''Thessaloniki''/''Salonic'', pol. ''Warszawa'' [Varș<u>a</u>va]/ ''Varșovia'', germ. ''Wien'' [Vin]/''Viena''.
# Unele nume proprii '''latinești''' și '''vechi grecești''' circulă, în uzul literar românesc, atât într-o formă '''tradițională''', '''adaptată''', cât și în forma '''originară''' (care se folosește în lucrări de specialitate sau, în cazul numelor de persoană latinești, când se reproduc cel puțin două dintre componentele lor): ''August''/''Augustus'', ''Quintilian''/''Quintilianus'' [Cvintili<u>a</u>n(us)], ''Rodos''/''Rhodos''.
#:: Normele actuale recomandă formele !''Damocle'''s''''' — cf. și expresia consacrată ''sabia lui Damocles'' —, ''Menala'''os''''', !'''''Oe'''dip'' [öd<u>i</u>p]/''Oedipus'' [<u>ö</u>d<u>i</u>pus] (cf. și redarea titlului tragediei antice ''Oedip rege'' și al operei lui George Enescu), !''Pr'''<u>o</u>'''cust''.
#:: În versuri se admite și folosirea altor forme decât cele recomandate de normele actuale: ''Joe'' pentru ''Iupiter'', alături de care apare, mai frecvent, forma tradițională '''''J'''upiter'', cu corespondentul său din mitologia greacă ''Zeus'', pronunțat frecvent cu '''hiat''' [z<u>e</u>-us] în loc de forma pedantă, cu diftong, [zeŭs].
#: Pentru '''flexiunea''' unor astfel de nume se recomandă g.-d. de tipul !''lui/zeiței Artemis'', ''Ceres'', ''Dido'', ''Palas Atena'', ''Venus'' — formele de tipul ''Artemidei'', ''Cererei'', ''Didonei'' (în afară de cazul când se folosește și nominativul ''Didona''), ''Paladei Atena'', ''Venerei'', după modelul limbii de origine, fiind ieșite din uz.
#:: Când sunt folosite atât ca substantive proprii, cât și ca substantive comune, unele dintre aceste cuvinte au forme sau/și grafii diferite (''acropolă'', ''Acropole'').
# '''Derivatele''' de la nume proprii se scriu cu respectarea grafiei numelui de la care provin, cf. ''haendelian''/''händelian.''
#:: Vezi și '''4. Scrierea derivatelor, compuselor, locuțiunilor și grupurilor de cuvinte'''.


== Note ==
== Note ==
Linia 191: Linia 211:
<references />
<references />


[[Categorie:DOOM2]]
[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:DOOM2]]

Versiunea curentă din 1 octombrie 2021 01:06

2. Reguli de scriere și de pronunțare literară

Regulile care urmează aduc precizări cu privire la aplicarea Hotărârii Academiei Române de reintroducere a literei â, precum la unele aspecte în legătură cu care se pot produce unele greșeli sau ezitări în scriere și/sau pronunțare din cauza nerecunoașterii structurii cuvintelor, a influenței unor rostiri populare, dialectale etc.

Asimilările care se produc în vorbire între sunete vecine nu sunt notate în scris (subsuoară [supsuŭară]). Pentru redarea grafică a cuvintelor și a grupurilor de cuvinte rostite fără pauză v. 1.2. Semnele ortografice și 4. Scrierea derivatelor, compuselor, locuțiunilor și grupurilor de cuvinte.

2.1. Vocale și semivocale

2.1.1. â și î

Conform Hotărârii Academiei Române din anul 1993, sunetul [î] este redat în două moduri, după criteriul poziției în cuvânt și după criteriul morfologic, pentru care v. Tabelul 2.

  1. Astfel, se scrie â în interiorul cuvintelor, inclusiv[1] în forme ale verbelor de conjugarea a IV-a terminate la infinitiv în (coborâi, coborâsem, coborând, coborât) și în derivate cu sufixe de la cuvinte terminate în (chiorâș, hotărâtor, târâtor).
  2. Numele de familie se pot scrie în interior cu â sau î, în funcție de tradiția familiei, de dorința purtătorilor și de actele de stare civilă, cf. același nume de familie scris Râpeanu și Rîpeanu.
    Aplicarea Hotărârii este obligatorie în învățământ și în publicațiile oficiale din România, dar există în continuare persoane, publicații sau edituri care aplică regulile anterioare. Hotărârea nu a fost preluată oficial în Republica Moldova, de unde se difuzează în România și publicații scrise cu ortografia anterioară.

2.1.2. După ș și j: a, e, i sau ea, ă, â

După ș și j se scrie și se pronunță a, e, i sau, respectiv, ea, ă, â, în funcție de structura morfologică a cuvântului, și anume:

  1. în rădăcina cuvântului se scrie și se pronunță numai a, e, i (și nu ea, ă, â): a, deșartă, înșa, mușama, șade, șapcă, șase; jale, jar, tânja („proțap”, folosit mai ales în expresia a se lăsa pe tânjală); eza, înșela, șerpoaică, șes; jecmăni, jeli; mași, șir; ji, jir;
  2. în desinențe, articol și sufixe se scriu și se pronunță vocale din una din cele două serii, în funcție de clasa morfologică și respectându-se identitatea vocalei desinențelor, articolului sau sufixelor după celelalte consoane, și anume:
    • substantivele și adjectivele feminine cu tema terminată în ș, j se scriu și se pronunță cu:
      • (ca și în mamă, bună) la nominativ-acuzativ (fruntașă, gureșă, tovarășă; plajă, tijă) și la vocativ singular nearticulat (tovarășă, opus masculinului tovarășe);
      • -a (ca și în mama, buna) la nominativ-acuzativ singular articulat: fruntașa, gureșa, tovarășa; plaja, tija;
      • -e (ca și în mame, bune) la genitiv-dativ singular nearticulat și la plural: fruntașe, gureșe, tovarășe; plaje, tije;
    • verbele de conjugarea I cu tema terminată în ș, j se scriu și se pronunță cu:
      • -a (ca și în lucra, lucram, lucrat, lucrare) la infinitiv și în formele și cuvintele provenite de la acesta (imperfect, participiu, imperativ negativ persoana a II-a singular, infinitiv lung substantivat): înfățișa, înfățișam, înfățișat, înfățișare; angaja, angajam, angajat, angajare;
      • -ează (ca și în lucrează) la indicativ prezent persoana a III-a: înfățișea, angajea;
        De aceea, înfățișea și a se scriu diferit.
      • (ca și în lucrăm, lucră) la indicativ prezent persoana I plural și perfect simplu persoana a III-a singular: înfățișăm, înfățișă; angajăm, angajă;
      • -e/-eze (ca și în să cânte, să lucreze) la conjunctiv prezent persoana a III-a: să îngrașe, să înfățișeze; să angajeze.
    • verbele de conjugarea a IV-a cu tema terminată în ș, j se scriu și se pronunță cu:
      • -i (ca și în citi, citim, citind, citit, citire) la infinitiv și în formele și cuvintele provenite de la acesta (indicativ prezent persoana I plural, participiu, gerunziu, imperativ negativ persoana a II-a singular, infinitiv lung substantivat): sfârși, sfârșim, sfârșind, sfârșit, sfârșire; îngriji, îngrijim, îngrijind, îngrijit, îngrijire;
        Astfel, la verbele cu tema terminată în ș sau j, gerunziul este diferit la majoritatea verbelor de conjugarea I (furișând, angajând) și respectiv a IV-a (sfârșind, îngrijind).
      • -ea/-ească (ca și în citea, să citească) la indicativ imperfect, respectiv conjunctiv prezent persoana a III-a: sfârșea, îngrijea; să sfârșească, să îngrijească.
    • sufixele se scriu și se pronunță:
      • -ar (ca și în lemnar): cenușar, coșar, gogoșar, birjar;
      • -ământ (ca și în legământ): îngrășământ;
      • -ăreasă, -ărie dacă sunt legate de -ar (cenușăreasă, gogoșărie, birjărie, după cenușar, gogoșar, birjar) și -ereasă, -erie dacă sunt legate de -er (lenjereasă, după lenjerie) sau independente;
      • -ător (ca și în temător): înfricoșător;
      • -eală (ca și în îndrăzneală): greșea, oblojea, tânjea (rar) „tânjire”;
        Tânjea se distinge astfel de tânja; înșa se scrie cu a deoarece nu este substantiv, ci o formă verbală de la a înșela.
      • -ean (ca și în brașovean): ieșean, clujean, someșean[2];
      • -eață (ca și în negreață): roșeață;
      • -ească (ca și în bărbătească): strămoșească, vitejească.

2.1.3. e și ie

La început de cuvânt și de silabă după vocală se scrie e sau ie, în funcție, în general, de pronunțarea literară și de etimologie, și anume:

  1. în majoritatea neologismelor, la început de cuvânt și de silabă după vocală se scrie e și se pronunță [e]: ecran, elev, epocă, e, examen; aed, aerodrom, alee, coexistență, poem; agreez, creez, efectuez;
  2. în pronumele personale și în formele verbului a fi se scrie e, dar se pronunță [ĭe][3]: eu, el, ei, ele, ești, este, e, eram, erai, era, erați, erau;
  3. se scrie ie și se pronunță [ĭe] în:
    • cuvintele din fondul vechi: ied, ieftin, iepure, ieși; baie, cheie, femeie, voie;
    • verbele neologice cu rădăcina terminată în -i: atribuie, constituie; bruiez, deraiez;
    • neologisme cu ie în etimon: hematopoie, proiect.

2.1.4. ea și ia

  1. La început de cuvânt și de silabă după vocală:
    • se scrie și se pronunță ia când alternează cu ie (iadă/ied, iarnă/ierni, baia/baie, iat/băieți, femeia/femeie, ia/taie, trebuia/trebuie, trăiască/trăiește, întemeiază/întemeieze, îndoială/îndoieli, vasluian/vasluieni) sau cu i (joia/joi, treia/trei);
    • se scrie ea, dar se pronunță [ĭa] când alternează cu e: ea/el; în neologisme, vorbitorii limbii literare pronunță ea, sub influența scrierii: aleea/alee, creează/creez, efectuează/efectuez.
  2. După t, d, s, z, ț, l, n și r se scrie și se pronunță totdeauna ea: deal, leac, neam, vinerea, sea, tea, țea, zea.
    În aceștia și atâția, după t și ț se scrie ia, care alternează cu i (acești, ațâți).
  3. Se scrie totdeauna cea, gea când fac parte din aceeași silabă: ceaapă], ceas, acea, a cincea, să lucească, tăcea; gea, geam, fugea.
    cia, gia notează secvențe pronunțate în silabe diferite [ci-a], [gi-a]: ci-anură, elegi-ac, Luci-a, Ligi-a.
  4. După p, b, f, v și m se scrie și se pronunță:
    • ea când alternează cu e: beată/beți, stropeală/stropeli, meargă/merge, bârfească/ bârfește, veac/vecie;
    • ia când alternează cu ie (biată/biet, piatră/pietre, amiază/amiezi, fiare/fier, viață/ vieți) sau când nu există forme alternante (abia, fia).
    Astfel, bea se deosebește de bia.
  5. După ch, gh se scrie:
    • ea când alternează cu e: cheamă/chem, cheag/închega, blochează/blochez, gheată/ ghete, gheață/ghețuri, veghează/veghez;
    • ia când nu există forme alternante: chiar, chiabur, ghiaur, maghiar.

2.1.5. eai, eau și iai, iau

  1. Se scrie și se pronunță iai, iau la început de cuvânt (iau) și la început de silabă după vocală: îndoiai, îndoiau; suiai, suiau.
  2. După consoană se scrie și se pronunță după aceleași reguli ca la ea, ia:
    • eai, eau: urecheai, urecheau, vegheai, vegheau, beau, șleau, vreau;
    • iau: miau.

2.1.6. eo, io și eoa, ioa

  1. Se scrie totdeauna io, ioa după [č], [ǧ] (ciorchine, giol; cioa, gioarsă) și după ch, gh [k'], [g'] când fac parte din aceeași silabă (chior, chioșc, șchiop, ghiol, ghiotură; chioa, șchioa, ghioa).
    cheo, geo notează secvențe pronunțate în silabe diferite [che-o], [ǧe-o]: che-otoare, ge-ologie (eo nu se pronunță însă în silabe diferite în geor-gi-an, Geor-ge, ca și în Gheor-ghe).
  2. După alte consoane se scrie și se pronunță de obicei eo (deodată, leorpăi, pleosc) și eoa (leoarcă), dar io în feleștioc.

2.1.7. oa și ua

  1. La început de cuvânt se scrie totdeauna oa: oare, oameni, oaste.
  2. După consoană se scrie și se pronunță oa: coa, doar, foarte, joa, moa, poartă, soare.
  3. După vocală se scrie:
    • oa când alternează cu o: cuvioasă/cuvios, oace/găoci, respectuoa/respectuos;
    • ua când nu alternează cu o (ci cu ): a doua/două, piua/piuă, roua/rouă, steaua/(reg.) steauă, ziua/ziuă.

2.1.8. Vocale în hiat

  1. Se scrie -ie (la forma nearticulată), respectiv -ia (la forma articulată) – pronunțate în două silabe — în substantive feminine ca i-e (bucuri-e, famili-e, istori-e, vi-e), respectiv i-a: bucuri-a, famili-a, istori-a, vi-a.
  2. În pronunțarea actuală se manifestă și tendința reducerii hiatului, prin pronunțarea ca diftong a unor vocale alăturate (ziar [zĭar]).

2.2. Consoane

2.2.1. Înainte de p și b: m

Înainte de p și b se scrie m (nu n), inclusiv în prefixe care înaintea altor consoane se scriu cu n: ambulanță, amplasa, combate, complăcea, emblemă, emplastru, imbatabil, improviza, îmbolnăvi, împărat, umbla.

Excepție: Istanbul.

2.2.2. s și ș; x; z

  1. Se scrie și se pronunță ș în împrumuturi din germană (ștrand), dar s în împrumuturi din alte limbi: spray, stat, stofă, strangula.
  2. Se scrie și se pronunță ex numai în formațiile în care acesta este prefix (excava, excrescență), dar es în cuvinte în care face parte din rădăcină: escalada, escroc.
  3. În unele cuvinte, grupul de sunete [ks] este redat prin succesiunea de litere cs: fucsie, rucsac (dar fux, ruxandră); v. și n. 27.
  4. și x nu trebuie confundate în refleie „gândire” și reflexie „fenomen fizic”.
  5. Înaintea anumitor consoane (sonore și sonante) se scrie s sau z, în funcție, în general, de pronunțarea literară:
    • înaintea consoanelor surde p, t, c, ș,f și h se scrie și se pronunță s: despacheta, destăinui, tusșase, desfigura, deshuma;
    • înaintea consoanelor sonore b, d, g, j și v se scrie și se pronunță z: zbor, dezbate; zdup, braz; zgomot, izgoni; dezjuga, zjudeca; zvânta, azvârli
    Excepții: se scriu cu s unele neologisme:
    • derivate (în limba română sau împrumutate) cu prefixul trans-: transborda, transdanubian, transgresiune, transversal;
    • compuse împrumutate: aisberg, glasbeton, glasvand, jurisdicție;
    • alte cuvinte: disident, disertație (dar a dizerta), premisă, sesiune;
    • nume proprii: Desdemona;
  6. Înaintea consoanei sonore z se păstrează s în prefixele des-, răs-: deszăpezi, szice.
  7. Înaintea sonantei r se scrie și se pronunță z: dezrobi.
  8. Se scrie z în unele împrumuturi pronunțate în limba literară actuală ca atare: !chermeză (ca bazin etc.).
  9. Înaintea lui l, m, n sunt posibile ambele pronunțări, astfel că singurele reguli particulare privesc:
    • prefixul dez-: dezlega, dezminți, deznoda;
    • finalele -sm (marasm, pleonasm, sarcasm — inclusiv sufixul -ism: simbolism) și -smă în neologisme (fantas, pris) și derivatele lor (fantasmagoric, prismatic);
    • păstrarea consoanei finale a rădăcinii în cuvintele analizabile formate cu sufixul -nic: casnic, josnic (de la casă, jos), dar groaznic, obraznic, paznic (de la groază, obraz, pază);
    • celelalte cuvinte se scriu, unele cu s (slab, desluși, sminti, smântână, snoavă, trosni), altele cu z (zloată, izlaz, zmeu, iz, caz, gleznă).
  10. cvasi- se scrie și se citește cu s (cvasitotalitate, cvasiunanimi[4]), dar izo- cu z (izofonă, izoglosă, izolexă), ca și !concluziv și !coroziv, la fel cu concluzie și coroziune.

2.3. Litere duble

2.3.1. Vocale duble

  1. Vocalele duble notează două sunete identice și se pronunță de regulă amândouă, în silabe diferite: contra|amiral; lice|e, para|aldehidă, re|examina; fi|ind, ști|ință (dar cunoștință, încunoștința); alco|ol, co|opta.
    Se scriu și se pronunță cu o singură vocală prerie, proroc.
  2. Vocale duble se întâlnesc și în unele nume proprii străine sau românești scrise după model străin; în unele dintre ele nu se pronunță decât o vocală: Aachen, Aalto, Aaron, Nausicaa, Varlaam, uneori diferită de a, după regulile limbii în cauză (Aasen [osen]).
    În unele împrumuturi sau nume proprii, vocalele duble pot avea alte valori decât în scrierea cuvintelor românești, în funcție de regulile ortografice ale limbii respective: spleen (angl.) [splin].

2.3.2. Consoane duble

  1. Consoanele duble notează, de regulă, două sunete-consoane (care se pronunță amândouă), și anume:
    • consoane identice, în:
      • cuvinte compuse: ohmmetru, nnicolaul Mare[5];
      • derivate cu prefixe de la cuvinte care încep cu aceeași consoană cu aceea în care se termină prefixul: înnoda, înnopta; interregional; transsiberian; posttotalitar (dar îneca, înota);
    • consoane diferite: [k] și [č] notate cu aceeași literă, c (accent, occipital, succes, vaccina).
  2. În unele neologisme și în nume proprii scrise după model străin și derivate de la acestea, consoana dublă poate nota, în conformitate cu regulile limbii respective, un singur sunet, care poate avea aceeași valoare ca și consoana simplă (bourrée, fortissimo, kibbutz, loess, watt; Philippide, Rosetti) sau o valoare diferită: ll [l'] (caudillo), zz [ț] (mezzosoprană, Negruzzi).
    V. și 5. Despărțirea în silabe și la capăt de rând.

2.4. Accentul

2.4.1. Accentul tonic

  1. În limba română, accentul este liber. De aceea, el poate distinge cuvinte (companie „unitate militară” — companie „tovărășie; societate”; mozaic s. — mozaic adj.) sau forme gramaticale (indicativ prezent persoana a III-a cântă — perfect simplu persoana a III-a singular cântă).
    • -a final este
      • accentuat în unele forme verbale (infinitiv, imperfect persoana a III-a singular: tremura), în unele substantive feminine nearticulate terminate în -a sau -ea (cafea, musaca) și în unele adjective împrumutate: grena, lila;
      • neaccentuat când este articol hotărât (casa, musacaua) și în unele împrumuturi (tibia, widia), la care forma nearticulată și cea articulată se confundă (unele și-au creat (și) o nouă formă nearticulată: !cariocă, !leva/levă, !nutrie);
    • -i și -u final sunt accentuați în unele împrumuturi: substantive (colibri, taxi; atu) și adjective: kaki.
    • -o final este
      • neaccentuat în majoritatea cuvintelor în care apare: in-folio, radio;
      • accentuat în substantive și adjective mai recente: antihalo, halo; bordo, indigo, maro.
  2. Sufixele monosilabice sunt de cele mai multe ori accentuate (-al, -an, -ar, -, -âș, -el, -esc, -et, -giu, -ior, -ism, -ist, -, -iu, -lâc, -oi, -os, -șag, -șor, -șug, - tor, -ui), dar există și sufixe monosilabice neaccentuate (-bil[6], -nic).
  3. Substantivele provenite din infinitive lungi ale verbelor în -ea trebuie accentuate pe sufix: prevedere.
  4. În funcție de uzul literar actual, normele actuale recomandă o singură accentuare la cuvinte precum !adi, !aripă, !avarie[7], caracter, călugăriță, doctoriță, duminică, fenomen, ianuarie, lozincă, miros, !regizor, sever, șervet, unic.
    La unele cuvinte mai vechi sau mai noi se admit variante accentuale literare libere (indicate în Dicționar în ordinea preferinței), cu unele deosebiri față de DOOM1: !acatist/acatist, anost/anost, !antic/antic, !gingaș/gingaș, !hatman/hatman, intim/intim, !jilav/jilav, !penurie/penurie, profesor/profesor, !trafic/trafic.
    Unele accentuări respinse de normă sunt inculte (butelie), în timp ce altele sunt tolerabile, nereprezentând propriu-zis greșeli, ci variante livrești, mai apropiate de unul dintre etimoane, uneori cu încercarea de specializare semantică sau de domeniu (caracter, fenomen), ori accentuări mai vechi (călugăriță, doctoriță) și/sau regionale (bolnav, dușman).
                În poezie se admite și folosirea altor variante accentuale decât cele recomandate de normele actuale.
    Se recomandă o singură accentuare la forme verbale ca:
    • indicativul și conjunctivul prezent persoana I și a II-a plural și imperativ persoana a II-a plural — accentuate pe sufixul -e la conjugarea a II-a (tipul tăceți), respectiv pe temă la conjugarea a III-a (tipul bateți);
    • formele verbului a fi !suntem, !sunteți.
  5. Accentul rămâne în cea mai mare parte stabil în cursul flexiunii la marea majoritate a numelor.
    El este însă mobil la:
    • substantivele no, g.-d. sg.; pl. nurori; so, surori;
    • la substantivele neutre terminate în -o intrate mai de mult în limbă (radio, zero), la care accentul se deplasează pe o la forma articulată hotărât (radioul, zeroul) și la plural (radiouri, zerouri).
    La împrumuturile mai recente și la termenii de specialitate, accentul este stabil: avocadoul.
    În flexiunea verbală, accentul este mobil (căzând pe temă sau pe desinență) chiar la același mod și timp: perfect simplu persoana I singular adusei, I plural aduserăm.
  6. Cuvintele polisilabice pot avea, pe lângă accentul principal (forte), mai puternic, și un accent secundar, mai slab: aerodinamic, anteroposterior, meglenoromân.
  7. Unele nume românești de familie aparent asemănătoare trebuie accentuate diferit, în conformitate cu originea și structura lor: Vasiliu, dar Rotariu.
  8. Trebuie evitată tendința deplasării accentului spre începutul cuvântului.

2.4.2. Accentul grafic

  1. În limba română, de regulă, nu se notează vocala accentuată.
  2. Utilizarea accentului ascuțit [´] este permisă pentru a marca distincția dintre elemente omografe dar neomofone care diferă (și) prin poziția accentului, când nenotarea accentului ar putea duce la confuzii (uneori supărătoare), în cazul unor:
    • cuvinte: ácele substantiv — acéle adjectiv pronominal; comedíe - comédie; companíecompánie; copíicópii; éra [era] substantiv - erá [iera] verb; nódul s. articulat - nodúl s. nearticulat; șí adverb — și conjuncție, véselă adj. - vesé s.;
    • forme gramaticale: încúie prezent — încuié perfect simplu;
    • variante accentuale (neliterare) ale unor cuvinte: dușmán - dúșman, vúlturvultúr.
  3. Se păstrează accentul grafic din limba de origine în:
    • unele neologisme: bourrée, pietà;
    • nume proprii străine: Bâle, Molière, Valéry.
    În unele limbi, accentul grafic are altă valoare decât aceea de a marca accentul tonic și poate să nu coincidă cu locul acestuia: fr. Gérard [jerar], magh. István [iștvan].
  4. La unele nume de locuri străine folosite în limba română nu se notează accentul (Bogota [bogota], Panama [panama], Peru [peru]), ceea ce poate duce la accentuări greșite.

2.5. Scrierea și pronunțarea numelor proprii străine

  1. În scrierea și pronunțarea în limba română a numelor proprii — de persoane și de locuri — străine, din limbi scrise numai sau și cu alfabetul latin se respectă grafia și pronunțarea din limbile respective: fr. Bordeaux [bordo], germ. Haendel/Händel [hendăl], magh. Jókaiocoĭ], pol. Mickiewicz [mițk'evič], germ. München [münh'en], magh. Petőfi[8] [petöfi], sp. Quito [kito], fr. Racine [rasin], engl. Shakespeareecspir], Wall Streetălstrit], Yale [ǐeǐl], germ. Zeiss [țaǐs].
    Pentru scrierea cuvintelor ajutătoare din componența numelor de familie străine v. 3. Scrierea cu literă mică sau mare și 1.2.4. Cratima.
  2. Pentru redarea cu litere latine a substantivelor proprii și a cuvintelor scrise cu alte alfabete (arab, chirilic, grecesc etc.) sau cu alte tipuri de sisteme de scriere (din chineză, japoneză ș.a.) există norme internaționale (dintre care unele au fost adoptate și ca standarde românești), precum și sisteme proprii ale țărilor respective: chin. Beijing [Beǐǧin] (scris și pronunțat în trecut și la noi Pekin), ar. Marrakech [Marakeș], jap. Okinawa ![Ochinava], rus. Onega, Tolstoi.
    Numele statelor (și cuvintele din aceeași familie — !belarus, !belarusă) trebuie folosite în forma oficială recomandată de acestea[9]: !Belarus, !Cambodgia, !Côte d'Ivoire, !Myanmar.
  3. Unele nume de locuri străine cunoscute de mai multă vreme la noi au, pe lângă formele cu grafia și pronunțarea originare — folosite în lucrări de specialitate (hărți, studii de limbă etc.) —, și forme tradiționale curente, intrate prin intermediul altor limbi și adaptate limbii române (!folosite inclusiv în indicații bibliografice): it. Firenze [Firențe]/Florența, engl. London [Landăn]/Londra, rus. Moskva [Mascva]/Moscova, it. Napoli/Neapole, fr. Nice [Nis]/Nisa, ceh. Praha/Praga, gr. Thessaloniki/Salonic, pol. Warszawa [Varșava]/ Varșovia, germ. Wien [Vin]/Viena.
  4. Unele nume proprii latinești și vechi grecești circulă, în uzul literar românesc, atât într-o formă tradițională, adaptată, cât și în forma originară (care se folosește în lucrări de specialitate sau, în cazul numelor de persoană latinești, când se reproduc cel puțin două dintre componentele lor): August/Augustus, Quintilian/Quintilianus [Cvintilian(us)], Rodos/Rhodos.
    Normele actuale recomandă formele !Damocles — cf. și expresia consacrată sabia lui Damocles —, Menalaos, !Oedip [ödip]/Oedipus [ödipus] (cf. și redarea titlului tragediei antice Oedip rege și al operei lui George Enescu), !Procust.
    În versuri se admite și folosirea altor forme decât cele recomandate de normele actuale: Joe pentru Iupiter, alături de care apare, mai frecvent, forma tradițională Jupiter, cu corespondentul său din mitologia greacă Zeus, pronunțat frecvent cu hiat [ze-us] în loc de forma pedantă, cu diftong, [zeŭs].
    Pentru flexiunea unor astfel de nume se recomandă g.-d. de tipul !lui/zeiței Artemis, Ceres, Dido, Palas Atena, Venus — formele de tipul Artemidei, Cererei, Didonei (în afară de cazul când se folosește și nominativul Didona), Paladei Atena, Venerei, după modelul limbii de origine, fiind ieșite din uz.
    Când sunt folosite atât ca substantive proprii, cât și ca substantive comune, unele dintre aceste cuvinte au forme sau/și grafii diferite (acropolă, Acropole).
  5. Derivatele de la nume proprii se scriu cu respectarea grafiei numelui de la care provin, cf. haendelian/händelian.
    Vezi și 4. Scrierea derivatelor, compuselor, locuțiunilor și grupurilor de cuvinte.

Note

  1. Spre deosebire de ortografia dinainte de 1953, la care s-a revenit în celelalte situații.
  2. Numele firmelor Clujana, Someșana erau scrise greșit.
  3. Rostirea hipercorectă [e] în loc de [ĭe] în aceste forme — practicată în special în învățământ, pentru a fixa la elevi deprinderea de scriere — este greșită.
  4. Dar tot mai frecvent [cvazi-].
  5. În DOOM1, p. XV, era citat și cel-lalt (care nu exista în Dicționarul propriu-zis și era combătut în Îndreptar, p. 22), dar singura formă literară este celălalt.
  6. În Îndeptar5, p. 23, se afirmă, greșit, contrariul.
  7. Variantă care s-a generalizat în dauna accentuării etimologice avarie.
  8. în original scris greșit Petöfi
  9. Cf. Ministerul Afacerilor Externe, Direcția Protocol, Lista corpului diplomatic, București, 2001.