Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/DOOM2/3. Scrierea cu literă mică sau mare”

De la dexonline wiki
< Articol‎ | DOOM2
Sari la navigare Sari la căutare
m
Linia 13: Linia 13:


Pentru unele situaţii există '''reguli obligatorii'''; în altele, scrierea cu literă mică, respectiv mare este '''facultativă''', scrierea '''ocazională''' a unor cuvinte contrar regulilor obişnuite '''nefiind''' totdeauna o greşeală.
Pentru unele situaţii există '''reguli obligatorii'''; în altele, scrierea cu literă mică, respectiv mare este '''facultativă''', scrierea '''ocazională''' a unor cuvinte contrar regulilor obişnuite '''nefiind''' totdeauna o greşeală.
Există '''cuvinte''' sau '''poziţii''' în care se foloseşte '''totdeauna''' litera '''mică''', respectiv '''mare'''. Probleme pun mai ales situaţiile în care unul şi acelaşi (tip de) cuvânt se scrie '''fie''' cu literă mică, '''fie''' cu literă mare: mai ales în unele cazuri de '''treceri''' între nume '''comune''' şi nume '''proprii''' — care se produc în ambele sensuri, grafia depinzând de modul în care sunt tratate cuvintele în contextul respectiv —, distincţia nu este totdeauna uşor de făcut. Regulile privesc în special situaţiile în care pot exista ezitări; de aceea, ele sunt prezentate contrastiv, mai ales în funcţie de condiţiile folosirii cuvintelor în propoziţii şi de distincţia substantiv comun — substantiv propriu, care nu este totdeauna uşor de făcut.
Există '''cuvinte''' sau '''poziţii''' în care se foloseşte '''totdeauna''' litera '''mică''', respectiv '''mare'''. Probleme pun mai ales situaţiile în care unul şi acelaşi (tip de) cuvânt se scrie '''fie''' cu literă mică, '''fie''' cu literă mare: mai ales în unele cazuri de '''treceri''' între nume '''comune''' şi nume '''proprii''' — care se produc în ambele sensuri, grafia depinzând de modul în care sunt tratate cuvintele în contextul respectiv —, distincţia nu este totdeauna uşor de făcut. Regulile privesc în special situaţiile în care pot exista ezitări; de aceea, ele sunt prezentate contrastiv, mai ales în funcţie de condiţiile folosirii cuvintelor în propoziţii şi de distincţia substantiv comun — substantiv propriu, care nu este totdeauna uşor de făcut.
:Scrierea cu literă mică sau mare a numelor '''unităţilor de măsură''' (''kilogram'', ''weber'') şi a '''simbolurilor''' lor (''kg'', ''Wb''), precum şi a simbolurilor altor termeni de specialitate (''B'' pentru ''bor'') nu face obiectul reglementărilor propriu-zis ortografice, ci al celor din domeniile respective, care trebuie respectate.
:Scrierea cu literă mică sau mare a numelor '''unităţilor de măsură''' (''kilogram'', ''weber'') şi a '''simbolurilor''' lor (''kg'', ''Wb''), precum şi a simbolurilor altor termeni de specialitate (''B'' pentru ''bor'') nu face obiectul reglementărilor propriu-zis ortografice, ci al celor din domeniile respective, care trebuie respectate.

Versiunea de la data 1 octombrie 2012 00:23

<css> .tocnumber { display: none; } blockquote {border: 1px solid; padding: 2px 6px;} </css>

3. Scrierea cu literă mică sau mare

Scrierea cu literă mică sau mare[1] priveşte iniţiala cuvintelor, iar în cazul abrevierilor şi al simbolurilor — şi celelalte poziţii. Opţiunea pentru această caracteristică a literei depinde în special de:

  • poziţia elementului în text (în interiorul sau la începutul unei comunicări) şi punctuaţia acestuia;
  • natura elementului (substantive comune sau proprii, celelalte părţi de vorbire, abrevieri, simboluri) — indiferent de poziţia în text, litera mică sau mare fiind o marcă a caracterului de nume comun, respectiv propriu, mai ales în cazul cuvintelor care pot fi folosite cu ambele valori;
  • marcarea anumitor valori sau obţinerea unor efecte stilistice (importanţa, politeţea sau, dimpotrivă, desconsiderarea);
  • natura textului (obişnuit sau oficial; laic sau religios; poezie; corespondenţă; etichete, plăcuţe indicatoare, afişe, capete de tabel etc).

Pentru unele situaţii există reguli obligatorii; în altele, scrierea cu literă mică, respectiv mare este facultativă, scrierea ocazională a unor cuvinte contrar regulilor obişnuite nefiind totdeauna o greşeală.

Există cuvinte sau poziţii în care se foloseşte totdeauna litera mică, respectiv mare. Probleme pun mai ales situaţiile în care unul şi acelaşi (tip de) cuvânt se scrie fie cu literă mică, fie cu literă mare: mai ales în unele cazuri de treceri între nume comune şi nume proprii — care se produc în ambele sensuri, grafia depinzând de modul în care sunt tratate cuvintele în contextul respectiv —, distincţia nu este totdeauna uşor de făcut. Regulile privesc în special situaţiile în care pot exista ezitări; de aceea, ele sunt prezentate contrastiv, mai ales în funcţie de condiţiile folosirii cuvintelor în propoziţii şi de distincţia substantiv comun — substantiv propriu, care nu este totdeauna uşor de făcut.

Scrierea cu literă mică sau mare a numelor unităţilor de măsură (kilogram, weber) şi a simbolurilor lor (kg, Wb), precum şi a simbolurilor altor termeni de specialitate (B pentru bor) nu face obiectul reglementărilor propriu-zis ortografice, ci al celor din domeniile respective, care trebuie respectate.
Regulile de scriere cu literă mică sau mare diferă de la limbă la limbă, iar în scrierea limbii române, ele au variat în timp.

3.1. Scrierea cu literă mică

Se scriu, de regulă, cu litere mici:

  • substantivele comune (și asimilate acestora), precum și toate celelalte părți de vorbire folosite izolat sau în interiorul propozițiilor și al frazelor;
  • anumite abrevieri și simboluri.
   Detaliind, se scriu cu litera mică: 
  1. substantivele comune și toate celelalte părți de vorbire, inclusiv primul cuvânt dintr-o comunicare, în următoarele situații:
    • când acesta este un cuvânt de declarație, iar comunicarea din care face parte urmează unei comunicări în vorbire directă:
A adormit! zice cucoana. Caragiale
    • după puncte de suspensie, când între comunicări există o legătură strânsă:
Se mișcă fata... clipește din ochi... Caragiale
Când între comunicări nu există o legătură strânsă, comunicarea următoare începe cu literă mare. Se poate scrie cu literă mică și după celelalte semne de punctuație finale, atunci când comunicarea anterioară este prezentată ca neîncheiată:
Ce-i? popă? negustor? Caragiale Fie-ți milă! e nevastă-ta, iart-o! Caragiale
    • după două puncte (în afară de cazurile în care ele precedă vorbirea directă sau un citat):
Poarta țarinii era deschisă: intră pe ea. Sadoveanu
    • când cuvântul face parte dintr-un citat în ghilimele neprecedat de două puncte:
Strecura printre dinții albi și mărunți câte un „ah!” care-i umplea pieptul. Delavrancea
  1. Când un citat între ghilimele este precedat de două puncte, el începe cu literă mare.
  2. Substantivele comune (chiar dacă provin din nume proprii) folosite izolat sau în interiorul unei comunicări, printre care cele care desemnează:
    • tipuri omenești denumite după numele propriu al unor personaje: un adonis, un apolo, un don juan, un harpagon, un mitică, un păcală;
    • obiecte denumite după creatorul lor (în sensul cel mai larg) sau după locul de proveniență: un marghiloman; hațegana, o havană, olandă;
    • ființe mitice multiple (indiferent de mitologia din care provin): !ciclop, elf, !gigant, iele, !muză, nimfă, !parcă, rusalcă, satir, !sirenă, !titan, trol;
    • funcții și calități (oricât de importante): avocat, cancelar, deputat, domn „domnitor”, general, han, ministru, pașă, prefect, premier, președinte, primar, prim-ministru, principe, rege, secretar de stat, senator, sultan, șah, voievod, vodă;
Se scriu cu literă mică și numele domeniilor la care se referă funcțiile: ministrul de externe, ministrul afacerilor externe al..., dar numele oficiale complete de funcții se scriu cu literă mare.
    • sisteme economico-sociale (capitalism, feudalism), epoci geologice (mezozoic), perioade istorice relativ slab individualizate (epoca modernă, paleolitic, perioada contemporană), războaie care nu au nume unice (războaiele balcanice, punice);
!Denumirile epocilor istorice de importanță majoră se scriu cu literă mare.
    • varietăți de plante și de animale, soiuri de vin, produse alimentare etc: aligote, angora, astrahan, băbească, buldog, cabernet, camembert, caniș, cornul-caprei (varietate de ardei), ionatan, merinos, sponcă, tigaie, țurcană;
Pe etichete, numele unor produse se scriu cu literă mare.
    • substantivele cu sens generic care nu fac parte din numele propriu al entităților geografice și administrativ-teritoriale care le urmează: aleea Nucșoara, balta Călărași, băile Govora, bulevardul Nicolae Bălcescu, calea Floreasca, comuna Tudor Vladimirescu, fluviul Dunărea, insula Sfânta Elena, intrarea Popa Nan, județul Bistrița-Năsăud, lacul Gâlcescu, munții Carpați, orașul Dr. Petru Groza, parcul Herăstrău, pasul Bran, peninsula Florida, piața 1 Mai, republica Ucraina, râul Olt, strada Cuțitul de Argint, strada Pictor Luchian, șoseaua Mihai Bravul, vârful Ciucaș;
Pe tăblițele indicatoare, în indicarea adresei, pe hărți etc, aceste substantive se scriu cu literă mare.
    • punctele cardinale (în afară de cazurile când desemnează o regiune sau când fac parte din nume de locuri): est;
  1. toate celelalte părți de vorbire din interiorul unei comunicări, inclusiv:
    • adjectivele din sintagme care denumesc varietăți de plante și de animale: măr crețesc, cireșe pietroase;
Asemenea adjective se scriu însă cu literă mare când desemnează o rasă (și, dacă ar fi scrise cu literă mică, ar putea fi interpretate drept calificative oarecare).
    • pronumele de politețe: dumneata, dumneavoastră;
În corespondență, pronumele de politețe maximă se scrie cu literă mare.
    • cuvintele ajutătoare din componența unor nume proprii, și anume:
      • articolul sau particulele din unele nume de persoane românești sau străine: Ludovic al XlV-lea, Ad al-Rahman, Ştefan cel Mare, Leonardo da Vinci, Charles de Gaulle, Andrea del Sarto, Joachim du Bellay, Abd el-Kader, Jeanne la Papesse, Ludwig van Beethoven, Friedrich von Schiller;
      • articolele, prepozițiile, conjuncțiile din nume de aștri (Scroafa-cu-Purcei), de entități geografice și administrativ-teritoriale (America de Nord, Oceanul înghețat de Nord, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii), instituții (Consiliul de Miniștri al Adunarea Națională a Republicii Franceze), sărbători (Ziua Internațională a Femeii);
!În propoziție, elementele inițiale (cel de-)al, (cea de-)a din numărul de ordine al unor manifestări periodice se scriu cu literă mică: Participanții la !(cel de-)al X-lea Congres ...
  1. Uneori, în poezia modernă, primul cuvânt al fiecărui vers;
În poezia de tip clasic, primul cuvânt al fiecărui vers se scrie cu literă mare.
  1. Abrevierile cuvintelor scrise cu literă mică: a.c. = anul curent, acad. = academician, -ă, art. = articol, d-ta = dumneata, l = lățime, It. = locotenent, m = metru (pentru abrevierile scrise cu litere mici și mari v. 3.2. Scrierea cu literă mare).
  2. !Se pot scrie, ocazional, cu literă mică, unele cuvinte care, in mod obișnuit, se scriu cu literă mare, pentru a realiza un anumit efect stilistic (ceaușescu, pcr) sau grafic (univers enciclopedic pe unele publicații ale editurii în cauză).
Nu ni se mai pare necesară în momentul de față reluarea regulilor, încetățenite de multă vreme în limba română, potrivit cărora se scriu cu literă mică substantivele comune care denumesc popoare, zilele săptămânii și lunile anului și disciplinele de învățământ (care în unele limbi se scriu cu literă mare).

3.2. Scrierea cu literă mare

Fiind limitată la anumite situaţii, scrierea cu literă mare a cuvintelor izolate sau în propoziţii are ca efect punerea lor în evidenţă.

Situaţiile în care în limba română se scrie cu literă mare sunt mai numeroase decât în unele limbi (de exemplu, faţă de scrierea numelor de instituţii în franceză), dar mai restrictive decât în altele (faţă de scrierea în engleză a cuvintelor unui titlu, sau, în germană, a tuturor substantivelor, de exemplu).
   Se scriu, de regulă, cu literă mare la iniţială: 
  • primul cuvânt (chiar dacă este substantiv comun sau orice altă parte de vorbire) dintr-o comunicare — fie că aceasta este sau nu propoziţie (notă de subsol, inclusiv când începe cu abrevieri folosite în indicaţiile bibliografice; titlu de coloană dintr-un tabel etc);
  • numele proprii (şi asimilate acestora) folosite izolat sau în propoziţii şi fraze; în cazul numelor proprii compuse, scrierea cu literă mare poate privi toate componentele sau numai primul;
  • anumite abrevieri;
  • locuţiunile pronominale de politeţe;
  • primul cuvânt al fiecărui vers în poezia de tip clasic.
În poezia modernă, uneori, primul cuvânt al fiecărui vers este scris cu literă mică.
Detaliind, se scriu cu litere mari:
  1. primul cuvânt dintr-o comunicare:
    • când este izolată sau prima comunicare dintr-un text:
Stau câteodată şi-mi aduc aminte [...] Creangă
    • când urmează după o alta, şi anume:
      • totdeauna când comunicarea precedentă se încheie cu punct final:
Săniile porniră iar încet. Frigul creştea odată cu lumina. Sadoveanu
      • de regulă, când comunicarea precedentă se încheie cu unul din celelalte semne de punctuaţie finale:
        • semnul întrebării:
Ce să facă? La muşteriu cu cioburi de sticlă nu putea merge. Caragiale
        • semnul exclamării:
Patria mă cheamă! Nu mai pot sta un moment! Caragiale
        • puncte de suspensie, când între comunicări nu este o legătură strânsă:
Aici nu-i nevoie de baba Aniţa ... Noroc să deie Dumnezeu! Sadoveanu
        • la începutul unei comunicări în vorbire directă precedată de două puncte (şi de linie de dialog sau de ghilimele):
Dl. Goe este foarte impacient şi, cu ton de comandă, zice încruntat: - Mam-mare, de ce nu mai vine? Caragiale
        • la începutul unui citat precedat de două puncte (şi încadrat, de regulă, între ghilimele):
Astfel se-ncheia proclamaţia cu acest frumos motto: „Evenimentele mari fac totdeauna să tacă micile pasiuni!” Caragiale
      • în corespondenţă, cereri etc, cuvântul cu care începe prima comunicare după formula de adresare urmată de virgulă:
Domnule Director, Subsemnatul, ..., vă rog să binevoiţi... Domnule Director, Vă rog să binevoiţi...
  1. toate componentele (cu excepţia, de regulă, a cuvintelor ajutătoare) numelor proprii (inclusiv ale unor unităţi lexicale complexe folosite ca nume proprii) care desemnează:
    • persoane (prenume, patronime, nume de familie, supranume, pseudonime — inclusiv componentele lor provenite din nume de funcţii, ranguri etc.): Ali-Paşa, Avădanei, Costapetru, Delavrancea, Elvira Popescu, Grigore Vasiliu-Birlic, Hagichirea, Hagi-Tudose, Lev Nicolaievici Tolstoi, Mihai-Vodă, Moşandrei, Nababul, Păstorel, Rousseau Vameşul, Ştefan cel Mare, Vlad Tepeş. În unele nume de familie străine se scriu cu literă mare și articolul sau particulele din componenţa lor: Gabriele D'Annunzio, Vittorio De Sica, Luca Della Robbia, Du Cange, Ibn Saud, Jean de La Fontaine, Le Corbusier, J.-L. Mac Adam, Eugene O'Neill, Vincent Van Gogh;
Substantivele care denumesc funcţii, ranguri etc. şi nu fac parte din numele propriu, precum şi cuvintele ajutătoare din componenţa altor nume de persoană se scriu cu literă mică.
    • personaje religioase, mitologice, folclorice, literare: Alah, Atotputernicul, Barbă-Albastră, Cenuşăreasa, Don Juan, Dumnezeu, Făt-Frumos, Greuceanul, Harpagon, Isus Hristos, Mântuitorul, Mama-Pădurii, Păcală, Ra, Scaraoţchi, Sfarmă-Piatră, Sfânta Fecioară, Sfânta Măria, Sfânta Treime, Sfântul Constantin, Sfântul Duh, Tatăl „Dumnezeu”, Venus, Zeus;
Se scriu cu litere mari şi alte realităţi cu caracter religios, ca Sfânta Scriptură, Sfântul Mormânt, Sfântul Munte, iar în textele bisericeşti şi alte substantive (Atotștiitorul, Domnul nostru Isus Hristos, Părinte), precum şi pronumele şi adjectivele pronominale referitoare la Dumnezeu sau la Isus Hristos (ne rugăm Ţie, Doamne; mare mila Ta). Substantivele comune provenite din nume proprii care denumesc tipuri omeneşti şi cele care desemnează îpersonaje mitologice multiple se scriu cu literă mică.
    • animale: Azor, Bubico, Duman, Grivei, Joiana, Murgu, Plăvan, Zefir;
    • entităţi geografice sau administrativ-teritoriale: Africa Centrală, America de Nord, Băile Herculane, Bolintin-Deal (localitate), Craiova, Franţa, Govora-Băi, Himalaia, Marea Britanie, Orientul Mijlociu, Popeşti-Leordeni, Susai, Ţara Românească „Muntenia", inclusiv numele punctelor cardinale care constituie al doilea element al unui toponim compus (Bucureşti-Nord (gară), Devcea-Vest (localitate), Europa Centrală, Europa de Est, Polul Sud), precum şi prepoziţiile, numeralele ş.a. aflate pe primul loc: După Deal (sat), Între Gârle (stradă), La Om (vârf de munte), Trei Brazi (cabană);
Termenii generici care nu sunt incluşi în denumirea geografică propriu-zisă se scriu cu literă mică, la fel, de regulă, sintagma ţările române, care nu a fost niciodată numele propriu al unei unităţi.
    • aştri şi constelaţii: Cornul-Caprei, Marte, Saturn, Ursa-Mare, inclusiv Luna, Pământul, Soarele în terminologia astronomică;
    • marile epoci istorice (!chiar dacă nu reprezintă evenimente) şi evenimentele istorice majore (!Antichitatea, !Evul Mediu, Renaşterea; Comuna (din Paris), Reconquista, Reforma, Risorgimento, Unirea Principatelor), inclusiv războaiele de anvergură (Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial) sau care au un nume unic (Războiul celor Două Roze, Războiul de Independenţă, Războiul de Secesiune, Războiul de Treizeci de Ani, Războiul de 100 de Ani), precum şi manifestări ştiinţifice, culturale, artistice, politice (Conferinţa Naţională a Partidului X);
Denumirile epocilor geologice şi istorice mai slab individualizate, precum şi ale războaielor care nu au nume proprii se scriu cu literă mică.
    • sărbători laice (naţionale şi internaţionale) sau religioase (indiferent de cult): Anul Nou, Crăciun(ul), 1 Decembrie, Duminica Tomei, Înălţarea, Întâi Mai, înviere(a), Paşte(le), !Patruzeci de Sfinţi, Purim, Ramadan, Schimbarea la Față;
    • instituţii (Administraţia Prezidenţială, Avocatul Poporului, Camera Deputaţilor, Cancelaria Primului-Ministru, Editura Univers Enciclopedic, Facultatea de Litere, Guvernul României, Institutul de Lingvistică, Ministerul Afacerilor Externe, Organizaţia Naţiunilor Unite, Parlamentul României, Sfântul Scaun „Vaticanul", Teatrul Naţional, Uniunea Artiştilor Plastici), inclusiv când sunt folosite !eliptic: admiterea la Politehnică; student la Litere; secretar de stat la Externe, clădiri publice şi monumente (Arcul de Triumf, Casa Academiei, Palatul Parlamentulu), săli (Rapsodia), mijloace de transport (Orient Expres, Titanicul);
Se scriu cu litere mici denumirile neoficiale ale instituţiilor (guvernul român, guvernele statelor membre ale UE) şi numele domeniilor la care se referă o funcţie (ministru de externe), însă în documentele oficiale, numele complete de funcţii se scriu cu litere mari: Contrasemnează: Ministrul Afacerilor Externe ....
    • ordine de stat româneşti sau străine: Legiunea de Onoare, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, Ordinul Naţional „Pentru Merit”;
Numele unor medalii sau premii, precum şi titlurile ştiinţifice şi onorifice se scriu cu literă mică: doctor honoris causa, doctor în filologie, membru de onoare al Academiei Române.
    • soiuri de plante şi rase de animale: Aurora (soi de floarea-soarelui), Razna (rasă de porci), Leghorn (rasă de găini), Marele Alb (rasă de porci), Napoleon (soiuri de cireşe, mere, pere, struguri), inclusiv numele de rase provenite dintr-un adjectiv (când acesta, scris cu literă mică, ar putea fi interpretat ca un calificativ oarecare): vacă Dobrogeană.
Se scriu cu literă mică numele varietăţilor de plante şi de animale exprimate prin adjective sau prin substantive comune.
    • punctele cardinale, când au valoare de nume propriu, desemnând o regiune: importat din Apus/Vest, din Orient, în Apusul Europei, în Orientul Apropiat;
Când nu au această valoare, numele punctelor cardinale se scriu cu literă mică.
    • obiecte desemnate ocazional prin numele creatorului lor: trei Grigoreşti „tablouri de Grigorescu", un Stradivarius „vioară construită de Stradivarius".
Substantivele comune provenite din nume proprii se scriu cu literă mică.
    • !toate componentele locuţiunilor pronominale de politeţe: Alteţa Sa Regală, Domnia Sa, Excelenţa Voastră, înălţimea Voastră, Majestăţile Lor Imperiale, Sfinţia Sa.
  1. numai primul element din numele proprii compuse sau numele unic care reprezintă:
    • ! denumirile organismelor de conducere şi ale compartimentelor din instituţii: Adunarea generală a Academiei Române, Catedra de limba română, Comisia de cultivare a limbii a Academiei Române, Compartimentul/Sectorul de limbi romanice, Consiliul ştiinţific, Direcţia, Secretariatul, Secţia de filologie şi literatură a Academiei Române, Serviciul de contabilitate;
    • titluri de publicaţii periodice, opere literare, ştiinţifice (şi de părţi ale lor — capitole etc.), artistice etc., emisiuni radio-TV, documente de importanţă internaţională sau naţională, nume ale unor medalii sau premii: „A 150-a aniversare a naşterii lui Mihai Eminescu” (medalie), Adevărul literar şi artistic (ziar), Amintiri din copilărie, Biblia, Capitalul, Constituţia, Coranul, Declaraţia universală a drepturilor omului, Floarea darurilor, Gramatica limbii române, Istoria românilor sub Mihai-Vodă Viteazul, Legea partidelor politice, Limba română (revistă), O scrisoare pierdută, Premiul pentru cea mai bună piesă a anului, Primăvara (pictură), Proclamaţia de la Islaz, Psaltirea scheiană, Regulamentul organic, România literară, Rondul de noapte (emisiune TV), Simfonia fantastică, Tatăl nostru;
    • mărci de produse: Izvorul minunilor (apă minerală);
    • nume ştiinţifice latineşti de specii animale şi vegetale: Bacterium aceti, Gorilla beringuei, Hygrophorus puniceus, Mustela nivalis, Sequoia gigantea; al doilea element se scrie cu literă mare numai dacă este un nume propriu: Inocybe Patouillardi;
  2. Abrevierile se scriu:
    • integral cu litere mari când sunt alcătuite din iniţialele:
      • cuvintelor componente ale unor nume proprii compuse scrise cu literă mare la iniţială: GMT'' = Greenwich Mean Time, ''MS'' = Maiestatea Sa, ''O.U.'' = Ordonanţă de Urgenţă, ''P.S.S''. = Preasfinţia Sa, ''S.N.C.F.R./SNCFR'' = Societatea Naţională a Căilor Ferate Române;
      • numelor unor noţiuni de specialitate (A'' = arie, amper; ''B'' = bor, ''C'' = (grade) Celsius, ''L'' = lungime, ''MΩ'' = megaohm, ''VSH'' = viteza de sedimentare a hematiilor) şi ale punctelor cardinale (E'' = est);
      • prenumelor: I. L. Caragiale = Ion Luca Caragiale;
      • altor cuvinte şi expresii: D.S''. = dai segno, ''N.B.'' = nota bene, ''O.K.'' = all correct, ''P.F.L/PFL'' = plăci fibrolemnoase, ''P.S.''= post scriptum;
    • cu literă mare pe primul loc sau şi în alte poziţii, când provin de la cuvinte scrise cu literă mare (D-lui = Domnului, Sf. = Sfânta, Sfântul) sau de la termeni de specialitate (MeV = megaelectronvolt, MHz = megahertz, Rh = factorul Rhesus);
    • cu literă mare pe a doua poziţie, când provin de la unii termeni de specialitate: dB = decibel, eV = electronvolt, pH = puterea hidrogenului;
  3. Pentru a sugera anumite atitudini sau sentimente, a marca valoarea specială a unui cuvânt, a-l scoate în evidenţă etc:
    • se scriu cu literă mare termenii de adresare (inclusiv pronumele), în corespondenţă (pe plicuri şi în text): Domnului Director ...; Domnule Preşedinte...; Dumneavoastră ...;
    • se pot scrie cu literă mare unele cuvinte (care, de obicei, se scriu cu literă mică), în semn de cinstire (Soldatul Necunoscut; Slavă Ţărilor Române!), pentru a denumi un concept (Binele; Eul; Libertate, Egalitate, Fraternitate; Om, Patrie), a realiza un efect stilistic — personificarea unei abstracţiuni, un simbol etc. (Justiţia; în numele Ştiinţei; „A venit pe culme Toamna”. Topîrceanu) —, pentru a conferi unui substantiv comun valoare de nume propriu (Capitala „Bucureştiul”, Mama) ş.a.;
    • pe etichete, plăcuţe indicatoare, în adrese, pe hărţi, în titlurile coloanelor din tabele etc, cuvintele scrise în mod obişnuit cu literă mică se scriu cu literă mare: Aligote, Băbească, Cabernet, Camembert; Aleea Nucşoara.

Note

  1. Pentru alte denumiri vezi 1.1.1. Alfabetul limbii române.