Articol/DOOM2/4.1. Scrierea derivatelor, prefixelor și sufixelor

< Articol‎ | DOOM2
Versiunea din 14 octombrie 2012 03:32, autor: Radu Borza (discuție | contribuții) (Varianta inițială)

<css> .tocnumber { display: none; } blockquote {border: 1px solid; padding: 2px 6px;} </css>

4. Scrierea derivatelor, compuselor, locuţiunilor şi grupurilor de cuvinte

    Scrierea cuvintelor derivate şi compuse, a locuţiunilor şi a grupurilor relativ stabile de cuvinte pune unele probleme specifice, greutatea de a distinge uneori între formaţii aparţinând uneia sau alteia dintre aceste categorii putând crea şi dificultăţi suplimentare.
Din punctul de vedere al modului de scriere, nu are importanţă dacă aceste formaţii au luat naştere în limba română în mod independent sau au fost calchiate după modelul altor limbi ori dacă au fost împrumutate gata formate[1]. Ceea ce contează este modul în care structura lor este analizabilă în limba română actuală pentru vorbitorii nespecialişti.
Caracterul (semi)analizabil al cuvintelor este într-o anumită măsură relativ, fiind diferit de la un vorbitor la altul, şi se poate modifica în cursul istoriei limbii, în practică, elementele componente ale unor cuvinte sunt adesea greu de identificat, chiar de către persoanele cultivate, îndeosebi când este vorba de cuvinte împrumutate gata formate din alte limbi, perceperea structurii lor presupunând cunoaşterea formei şi a sensului componentelor. Este mai ales cazul cuvintelor aparţinând unor terminologii de specialitate (formate in special din elemente vechi greceşti şi latineşti), a căror structură este analizabilă aproape numai pentru unii dintre specialiştii din domeniul respectiv.
Dificultatea de a distinge, uneori, între elemente de compunere şi prefixe sau sufixe, respectiv cuvinte neologice nu are implicaţii asupra modului de scriere, deoarece derivatele, formaţiile din/cu elemente de compunere şi compusele cu cuvinte asemănătoare acestora se scriu în acelaşi fel.
Reguli generale:

  • derivatele se scriu într-un cuvânt (situaţiile în care un prefix sau un sufix se scrie cu cratimă sau separat fiind rare[2]);
  • compusele se scriu, în funcţie de partea de vorbire căreia îi aparţin şi de gradul de sudură a compusului, în unul din cele trei moduri posibile: într-un cuvânt, cu cratimă sau în cuvinte separate;
  • formaţiile din sau cu elemente de compunere se scriu într-un cuvânt;
  • locuţiunile se scriu în general în cuvinte separate, mai rar cu virgulă sau cu cratimă;
  • grupurile relativ stabile de cuvinte se scriu în cuvinte separate.

Unele derivate, compuse, locuţiuni sau grupuri de cuvinte se scriu cu cratimă sau cu apostrof numai din raţiuni fonetice, pentru care v. 1.2.1. Apostroful şi 1.2.4. Cratima.


   Aceste reguli generale sunt detaliate în cele ce urmează.

4.1. Scrierea derivatelor, prefixelor și sufixelor

4.1.1. Prefixe şi derivate cu prefixe

  1. Se scriu, de regulă, într-un cuvânt majoritatea derivatelor cu prefixe: antemeridian, antipersonal, a circumscrie, a dezvinovăţi, interregional, a juxtapune, neeuclidian, nonviolenţă, *preaderare, a răsciti.

    Derivatele cu prefixe se deosebesc astfel de locuţiunile cu o structură asemănătoare, care se scriu în cuvinte separate (non troppo), precum şi de formaţiile noi sau/şi ocazionale, care se scriu cu cratimă (non''-EU „din afara Uniunii Europene”).

  2. Se scriu cu cratimă între prefix şi cuvântul de bază anumite derivate cu prefixe (acest mod de scriere corespunzând unei rostiri mai insistente), şi anume:
    • obligatoriu:
      • derivatele cu prefixul ex- „fost”: ex-prim-ministru, ex-preşedinte;

        Derivatele cu prefixul ex- „în afară” se scriu într-un cuvânt: *a exînscrie.

      • unele derivate noi sau/şi ocazionale care au ca bază un pronume substantivizat (non-eu), indicarea prescurtată a unui an calendaristic (ante-'89, post-'989), un nume propriu (anti-Maiorescu; Ionescu, ne-Ionescu; pro-Ionescu), o literă (non-a), o abreviere (pro-NATO);

        Derivatele obişnuite cu aceste prefixe se scriu într-un cuvânt: antemeridian, antiaerian, neabătut, nonconformist, postcalcul, *proamerican.
        Se scriu cu cratimă, din raţiuni fonetice, pentru a reda rostirea lor în tempo rapid, derivatele cu prefixele ne-, re- de la teme care încep cu îm-, în-.

    • facultativ, pentru punerea în evidenţă a prefixului sau/şi a bazei, unele derivate scrise în mod obişnuit fără cratimă, mai ales:
      • derivate cu prefixe superlative: ultra-progresist (Caragiale);

        În mod obişnuit, derivatele cu aceste prefixe se scriu într-un cuvânt: ultraprogresist.

      • derivate cu sensuri mai puţin obişnuite: ne-voie „absenţa voinţei”, pre-text „ceea ce precedă un text”, a re-crea „a crea din nou”;

        Acestea se deosebesc astfel de omonimele obişnuite, care se scriu într-un cuvânt: nevoie „necesitate”, pretext „pretins motiv”, a recrea „a destinde”.

      • derivate supraprefixate cu acelaşi prefix (extra-extrafin, post-post-scriptum, răs-răscitat) sau cu prefixe diferite (endo-exocrin, exo-endocrin);
      • derivate mai mult sau mai puţin ocazionale, în care prefixul se termină, iar cuvântul de bază începe cu aceeaşi literă: răs-străbun;

        Derivatele obişnuite în această situaţie se scriu într-un cuvânt: transsiberian.

  3. Un prefix poate fi scris, în cadrul cuvântului, între paranteze rotunde — mai ales în stilul ştiinţific, în publicistică etc. —, pentru a se evita repetarea cuvântului de bază: practici (re)introduse după 1989 „introduse sau/şi reintroduse”.
  4. Se scriu separat prefixele folosite singure în mod accidental, în opoziţie cu termenul de bază sau cu un derivat cu alt prefix de la aceeaşi bază (X este hipertensiv, Y este hipo = hipotensiv; legume ne [= nemirositoare] sau mai puţin mirositoare. Gib. I. Mihăescu), precum şi prefixele folosite cu rol de cuvinte (devenite adjective invariabile: *extra, *super, *ultra).

4.1.2. Sufixe şi derivate cu sufixe

  1. Se scriu într-un cuvânt majoritatea derivatelor cu sufixe, chiar dacă sunt formate de la cuvinte scrise cu cratimă (*albaiulian, burtăverzime, *negruvodean, târgujian, târgumureşean de la Alba-Iulia, burtă-verde etc) sau separat (antonpannesc, băimărean, camilpetrescian, cezarpetrescian, cincisutist, costarican, newyorkez, sanmarinez, sătmărean, *srilankez de la Anton Pann, Baia Mare, cinci sute etc).
  2. Se scriu cu cratimă derivatele cu sufixe de la abrevieri literale (R.A.T.B.-ist) sau de la litere (X-ulescu)

    Se scriu însă într-un cuvânt derivatele devenite cuvinte: ceferist.

  3. Se pot scrie fie într-un cuvânt (cu căderea, uneori, a vocalei finale a numelui), fie cu cratimă (cu păstrarea vocalei finale a numelui) derivatele de la nume proprii străine a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare: poeesc/poe-esc, rousseauism/rousseau-ism, *shakespearian/shakespeare-ian de la Poe [pou], Rousseau [ruso], Shakespeare [şecspir].

    La derivate de la cuvinte cu o finală neobişnuită în limba română, vocala finală a acestora poate cădea în favoarea vocalei cu care începe sufixul: dandism (nu *dandysm) < dandy + sufixul -ism.

  4. Se scriu separat numai sufixele folosite ocazional cu rol de cuvinte: isme „mode".

Note

  1. Compusele, locuţiunile şi grupurile de cuvinte împrumutate şi neadaptate se scriu, de regulă - ca şi cuvintele simple neadaptate — ca în limba de origine sau, mai rar, şi conform tradiţiei. Aceasta a impus, în anumite contexte, o grafie parţial diferită: !ad hoc, în general fără cratimă, ca în latină, dar şi ad-hoc în divan ad-hoc.
  2. Pentru notarea prefixelor şi a sufixelor în lucrări de lingvistică v. 1.2.4. Cratima