Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Dezbateri/Alf Lombard - Despre folosirea literelor î și â”

Articol/Dezbateri/Alf Lombard - Despre folosirea literelor î și â (vedeți sursă)

Versiunea de la data 4 octombrie 2012 11:33

1 octet adăugat , 4 octombrie 2012 11:33

fără descrierea modificării

Matei GALL

Lingviști

617 modificări

Versiunea de la data 4 octombrie 2012 11:31 (vizualizați sursa) Matei GALL (discuție \| contribuții) ← Diferența anterioară		Versiunea de la data 4 octombrie 2012 11:33 (vizualizați sursa) Matei GALL (discuție \| contribuții) Diferența următoare →
Linia 50:		Linia 50:
	Formele românești sunt -em -eți, cu u, din limba generală (standard) au avut un anumit succes; se văd și se aud și în zilele noastre. Dar trebuie recunoscut că au un caracter artificial, că nu reprezintă o tradiție, o moștenire, un patrimoniu, ci, mai degrabă, sau un latinism (parțial), sau un regionalism. De fapt, sunteți e abia mai latin decît sînteți. Dimpotrivă, concurentele lor cu „i posterior” își au obîrșia în româna din prima epocă, probabil chiar și în latina tardivă.		Formele românești sunt -em -eți, cu u, din limba generală (standard) au avut un anumit succes; se văd și se aud și în zilele noastre. Dar trebuie recunoscut că au un caracter artificial, că nu reprezintă o tradiție, o moștenire, un patrimoniu, ci, mai degrabă, sau un latinism (parțial), sau un regionalism. De fapt, sunteți e abia mai latin decît sînteți. Dimpotrivă, concurentele lor cu „i posterior” își au obîrșia în româna din prima epocă, probabil chiar și în latina tardivă.

	Înainte de a părăsi pe sîntem și sînteți (sâ-, sû-, su-), să considerăm accentuarea. Oricum ar fi vorbită și scrisă prima lor silabă, cele două forme se accentuează sau pe această silabă, sau pe silaba următoare; acel contrast e cunoscut și prin cele două accentuări ale formelor corespunzătoare din alte verbe, ca de exemplu rămînem -eți, ținem -eți, (a)párem -eți/ (a)părém -éți. Dar există o deosebire între prezentul verbului a fi și cel al celorlalte verbe citate: lîngă rămînem -eți etc. avem infinitivul rămîneá/ rămíne, țineá/țíne, (a)părea/ (a)pare, care ne permite să constatăm dacă verbul respectiv este unul din cele care aparțin conjugării de tipul -ea sau unul din cele care aparțin celei de tipul -e. Aceste două conjugări se deosebesc numai la patru forme verbale: cea în -ea are de exemplu tăcém-tăcéți la prezent și tăceá/ tăcére la infinitiv (scurt și lung) (din lat. tacemus -etis -ere), pe cînd cea în -e are, la formele corespunzătoare, de exemplu fácem -eți și fáce/ fácere (din lat. facimus -itis -ere); la toate celelalte forme verbale (la prezent tac -i -e și fac -i -e etc. etc.) cele două conjugări se confundă. Formele sîntem -eți nu aparțin, firește, conjugării în -i, așa cum s-ar putea crede judecînd numai după formele care le servesc de infinitiv (scurt și lung), anume a fi și fire. Ne întrebăm dacă formele sîntem și sînteți aparțin conjugării în-ea (ceea ce ar da accentuarea pe terminație, sîntem -eți) sau celei în -e (ceea ce ar da accentuarea sîntem -eți). Probabil că răspunsul corect este: ele aparțin acelui sistem de forme verbale de tipul -ea/-e/ în care, la cele mai multe forme, contrastul între cele două conjugări nu apare. - La întrebarea „care din cele două accentuări din sîntem -eți e preferabilă, deci merită să fie considerată normativă?", scrierea din texte nu ne dă răspunsul; scrisul nu arată accentul. Singurul argument ni-l pune la dispoziție frecvența: în limba standard de azi accentuarea pe a doua silabă pare să fie cea mai folosită<ref>Despre istoria formelor verbului '''''a fi''''', v. Alf Lombard, ''Le verbe roumain, etude morphogique'', Lund, 1954-1955, p. 704-733; despre formele prezentului folosite în secolul XVI, v. p. 713-714; despre evoluția acestor forme, v. p. 718-721; despre ortografia lor, v. p. 733 și sf. p. 1128-1129; despre formele cu ''su-'', v. p. 721 despre confuzia între aspectul actual al formelor verbului a fi, cu variantele, v. A. Lombard și C. Gândei, ''Dictionnaire morphologique de la langue roumaine'', Lund și București, Editura Academiei, 1981, p. 1191. Despre întreaga evoluție a verbului a fi, v. A. Rosetti, ''Istoria limbii române'', I, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986, p. 147-148.</ref>. ''Gramatica Academiei'' (vol. I, p. 279) dă în primul rînd ''sîntém -éți'' și în paranteză varianta ''síntem -eți''.		Înainte de a părăsi pe sîntem și sînteți (sâ-, sû-, su-), să considerăm accentuarea. Oricum ar fi vorbită și scrisă prima lor silabă, cele două forme se accentuează sau pe această silabă, sau pe silaba următoare; acel contrast e cunoscut și prin cele două accentuări ale formelor corespunzătoare din alte verbe, ca de exemplu rămînem -eți, ținem -eți, (a)párem -eți/ (a)părém -éți. Dar există o deosebire între prezentul verbului a fi și cel al celorlalte verbe citate: lîngă rămînem -eți etc. avem infinitivul rămîneá/ rămíne, țineá/țíne, (a)părea/ (a)pare, care ne permite să constatăm dacă verbul respectiv este unul din cele care aparțin conjugării de tipul -ea sau unul din cele care aparțin celei de tipul -e. Aceste două conjugări se deosebesc numai la patru forme verbale: cea în -ea are de exemplu tăcém-tăcéți la prezent și tăceá/ tăcére la infinitiv (scurt și lung) (din lat. tacemus -etis -ere), pe cînd cea în -e are, la formele corespunzătoare, de exemplu fácem -eți și fáce/ fácere (din lat. facimus -itis -ere); la toate celelalte forme verbale (la prezent tac -i -e și fac -i -e etc. etc.) cele două conjugări se confundă. Formele sîntem -eți nu aparțin, firește, conjugării în -i, așa cum s-ar putea crede judecînd numai după formele care le servesc de infinitiv (scurt și lung), anume a fi și fire. Ne întrebăm dacă formele sîntem și sînteți aparțin conjugării în-ea (ceea ce ar da accentuarea pe terminație, sîntem -eți) sau celei în -e (ceea ce ar da accentuarea sîntem -eți). Probabil că răspunsul corect este: ele aparțin acelui sistem de forme verbale de tipul -ea/-e/ în care, la cele mai multe forme, contrastul între cele două conjugări nu apare. - La întrebarea „care din cele două accentuări din sîntem -eți e preferabilă, deci merită să fie considerată normativă?", scrierea din texte nu ne dă răspunsul; scrisul nu arată accentul. Singurul argument ni-l pune la dispoziție frecvența: în limba standard de azi accentuarea pe a doua silabă pare să fie cea mai folosită<ref>Despre istoria formelor verbului '''''a fi''''', v. Alf Lombard, ''Le verbe roumain, etude morphogique'', Lund, 1954-1955, p. 704-733; despre formele prezentului folosite în secolul XVI, v. p. 713-714; despre evoluția acestor forme, v. p. 718-721; despre ortografia lor, v. p. 733 și sf. p. 1128-1129; despre formele cu ''su-'', v. p. 721; despre confuzia între aspectul actual al formelor verbului a fi, cu variantele, v. A. Lombard și C. Gândei, ''Dictionnaire morphologique de la langue roumaine'', Lund și București, Editura Academiei, 1981, p. 1191. Despre întreaga evoluție a verbului a fi, v. A. Rosetti, ''Istoria limbii române'', I, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986, p. 147-148.</ref>. ''Gramatica Academiei'' (vol. I, p. 279) dă în primul rînd ''sîntém -éți'' și în paranteză varianta ''síntem -eți''.