Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Dezbateri/Dan Alexe - Despre legăturile românei cu albaneza”

Sari la navigare Sari la căutare
m
Linia 161: Linia 161:
În dialectul gheg din nordul Albaniei și din Kosovo ''fort'', „foarte”, se folosește exact ca în română. Așa se face că în zona orașului Scutari se spune ''mir fort'', sau ''fort i mir'': „foarte bine”, iar comparativul lui ''mir'' este ''ma i mir'': „mai bine”, și tot așa ''ma i shkurt'': „mai scurt”, etc. Tot în zona Scutarilor, fostul consul austro-ungar din Janina, Julius Pisko, notase, acum mai bine de un secol, caracterizarea unui rîu: ''asht fort i rebt'', i.e. „este foarte repede”. În acea regiune, „sat” nu se spunea altfel decît ''katun'' iar „calul”, care în albaneza literară e ''kal(ë)'', devine spre Scutari un arhaic ''kval'', ca pentru a arăta dinadins că vine din ''caballus'' (exemple extrase din PISKO 1896). Tot așa, nu numai că pluralul de la ''kal(ë)'' este ''kuaj'', ca în românește „cai”, dar albanezul merge și el ''kaluar'', altfel zis „călare”, fiind atunci un ''kalorës'' : „călăreț”. Si, în sfîrșit, diminitivul de la ''kal(ë)'' este în albaneză ''kalush'', care a ajuns să desemneze în română acea bucată de lemn ce se înfundă în gura animalelor sau a oamenilor torturați.
În dialectul gheg din nordul Albaniei și din Kosovo ''fort'', „foarte”, se folosește exact ca în română. Așa se face că în zona orașului Scutari se spune ''mir fort'', sau ''fort i mir'': „foarte bine”, iar comparativul lui ''mir'' este ''ma i mir'': „mai bine”, și tot așa ''ma i shkurt'': „mai scurt”, etc. Tot în zona Scutarilor, fostul consul austro-ungar din Janina, Julius Pisko, notase, acum mai bine de un secol, caracterizarea unui rîu: ''asht fort i rebt'', i.e. „este foarte repede”. În acea regiune, „sat” nu se spunea altfel decît ''katun'' iar „calul”, care în albaneza literară e ''kal(ë)'', devine spre Scutari un arhaic ''kval'', ca pentru a arăta dinadins că vine din ''caballus'' (exemple extrase din PISKO 1896). Tot așa, nu numai că pluralul de la ''kal(ë)'' este ''kuaj'', ca în românește „cai”, dar albanezul merge și el ''kaluar'', altfel zis „călare”, fiind atunci un ''kalorës'' : „călăreț”. Si, în sfîrșit, diminitivul de la ''kal(ë)'' este în albaneză ''kalush'', care a ajuns să desemneze în română acea bucată de lemn ce se înfundă în gura animalelor sau a oamenilor torturați.


Un sinonim cu ''fort'' este ''shumë'', care corespunde românescului „sumă”: (din lat. ''summa''). Ca si „sumă” în româna veche, ''shumë'' este în albaneză un adverb ce poate indica o cantitate, sau care înseamnă pur si simplu „mult”. Un personaj dintr-un roman al lui Kadare întrebat dacă dispune de multe hărți răspunde afirmativ: „shumë harta”. Sau:
Un sinonim cu ''fort'' este ''shumë'', care corespunde românescului „sumă”: (din lat. ''summa''). Ca si „sumă” în româna veche, ''shumë'' este în albaneză un adverb ce poate indica o cantitate, sau care înseamnă pur si simplu „mult”. Un personaj dintr-un roman al lui Kadare întrebat dacă dispune de multe hărți răspunde afirmativ: „''shumë harta''”. Sau:
''– Është shumë larg?'' / – „Este foarte departe?” <br/>
''– Është shumë larg?'' / – „Este foarte departe?” <br/>
''– Besoj një orë me karrocë.'' / – „Cred că o oră cu căruța.”
''– Besoj një orë me karrocë.'' / – „Cred că o oră cu căruța.”
Linia 201: Linia 201:
'''Vatră'''
'''Vatră'''


Sigur, se poate pune retoric întrebarea, cum o făcea Graur (citat in RUSSU 1970, p. 80), „cînd ne-au fost oare albanezii superiori ca să luăm de la ei termeni de civilizație precum vatră, moș, etc.”? În realitate, ''vatră'', care există în română, albaneză și în multe limbi slave, ce l-au împrumutat de la păstorii semi-nomazi aromâni, este un termen pur albanez, lucru dovedit extrem de simplu prin fonetismul său actual. Rădăcina termenului a fost identificată de mult de lingvisti: ''vatër'', ''vatra'', de la răd. ''*ater'', „foc”, v. avest. „atar foc”, lat. ''*ater'', „negru”, osetă (limbă iraniană din Caucaz) ''art'', „foc”. Ceea ce este inexplicabil în varianta balcanică a rădăcinii este proteza consonantică inițială '''''-v'''''. Știm însă că procedeul de a adăuga un v- protetic initial rădăcinilor unor termeni arhaici moșteniți care încep cu vocală este un procedeu propriu limbii albaneze. Sînt afectate în primul rînd multe cuvinte provenite din acel vechi fond lexical pe care putem, provizoriu, să-l botezăm ilir, și care este limpede indo-european. Ex.: ''vesh'', „ureche”, de la răd. ''*aus-'', întîlnită în latină în ''aus-cultare'', prus. ''ausins'', „urechi”, lit. ''ausìs'', let. ''àuss'', „ureche”. Dar, procedeul a fost aplicat și unor termeni latini vocală initială, care primesc la rîndul lor în albaneză proteza '''''v-''''': ''verbër'', „orb”, cu derivatele ''verboj'', „a orbi” și ''verbërí'', „orbire”; ''vepër, vepra'', „operă, creație”; gheg ''vorfën'' = „orfan” (tosc ''varfërë''); ''vadís'', „a uda”. Îl putem adăuga aici și pe ''oare'', a cărui etimologie acceptată îl face să provină din lat. volet, dar care corespunde exact alb. ''vallë'', așa după cum operă îi corespunde lui ''vepër'', iar „orb” lui ''verbër''. Nimic asemănător acestei proteze consonantice inițiale nu există în celelalte limbi balcanice. Motiv pentru care ''vatër'', ''vatra'', nu poate fi decît un termen albanez, împrumutat de limbile vecine: româna, macedoneana, sîrba, etc. Evolutia de la ''*ater'' la ''vatër'', ''vatra'' nu a putut avea loc decît în albaneză.
Sigur, se poate pune retoric întrebarea, cum o făcea Graur (citat in RUSSU 1970, p. 80), „cînd ne-au fost oare albanezii superiori ca să luăm de la ei termeni de civilizație precum vatră, moș, etc.”? În realitate, ''vatră'', care există în română, albaneză și în multe limbi slave, ce l-au împrumutat de la păstorii semi-nomazi aromâni, este un termen pur albanez, lucru dovedit extrem de simplu prin fonetismul său actual. Rădăcina termenului a fost identificată de mult de lingvisti: ''vatër'', ''vatra'', de la răd. ''*ater'', „foc”, v. avest. „atar foc”, lat. ''*ater'', „negru”, osetă (limbă iraniană din Caucaz) ''art'', „foc”. Ceea ce este inexplicabil în varianta balcanică a rădăcinii este proteza consonantică inițială '''''-v'''''. Știm însă că procedeul de a adăuga un v- protetic initial rădăcinilor unor termeni arhaici moșteniți care încep cu vocală este un procedeu propriu limbii albaneze. Sînt afectate în primul rînd multe cuvinte provenite din acel vechi fond lexical pe care putem, provizoriu, să-l botezăm ilir, și care este limpede indo-european. Ex.: ''vesh'', „ureche”, de la răd. ''*aus-'', întîlnită în latină în ''aus-cultare'', prus. ''ausins'', „urechi”, lit. ''ausìs'', let. ''àuss'', „ureche”. Dar, procedeul a fost aplicat și unor termeni latini vocală initială, care primesc la rîndul lor în albaneză proteza '''''v-''''': ''verbër'', „orb”, cu derivatele ''verboj'', „a orbi” și ''verbërí'', „orbire”; ''vepër, vepra'', „operă, creație”; gheg ''vorfën'' = „orfan” (tosc ''varfërë''); ''vadís'', „a uda”. Îl putem adăuga aici și pe ''oare'', a cărui etimologie acceptată îl face să provină din lat. volet, dar care corespunde exact alb. ''vallë'', așa după cum operă îi corespunde lui ''vepër'', iar „orb” lui ''verbër''. Nimic asemănător acestei proteze consonantice inițiale nu există în celelalte limbi balcanice. Motiv pentru care ''vatër'', ''vatra'', nu poate fi decît un termen albanez, împrumutat de limbile vecine: româna, macedoneana, sîrba, etc. Evoluția de la ''*ater'' la ''vatër'', ''vatra'' nu a putut avea loc decît în albaneză.