Articol/Ionel Funeriu/„carteziană e latina” (Ion Barbu): Diferență între versiuni

De la Dexonline wiki
Jump to navigation Jump to search
 
 
Linia 11: Linia 11:
 
[[Categorie:Sincronizare]]
 
[[Categorie:Sincronizare]]
 
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
 
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
 +
{{CuvinteCheie|cartezian, latină, optim, conlucra, fortuit, divorț, ultraj}}

Versiunea curentă din 12 ianuarie 2020 14:11

Biografii lexicale
Articol publicat de Ionel Funeriu în Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

După ultimul război, mulți dintre vechii profesori au fost ostracizați pe baza unor criterii poetice; în licee au apărut profesori noi, cu studii mediocre, absolvite „la normă", cum se zicea pe-atunci; aceștia, laolaltă cu profesorii autentici care au reușit să se mențină în învățământ, formau un conclav didactic eterogen. În atmosfera incertă din vremea aceea, marcată de spaime de tot felul, noi, elevii „postbelici", am fost mai întâi surprinși, apoi încântați de-a dreptul când profesorul de rusă, care avea în normă și latina, a intrat în clasă la prima oră și ne-a spus cam așa: „Limba latină este o limbă moartă care a dispărut de multă vreme din popor, o mai vorbesc între ei doar popii de la Vatican, n-avem de ce să ne mai pierdem vremea cu ea. Voi să învățați declinările și conjugările singuri, să le știți « ca pe apă » dacă vine vreo inspecție, pentru că noi vom face limba rusă în ora de latină. Latina este limba trecutului, rusa este a viitorului". Cu aceste vorbe a reușit, dintr-un foc, să ne îndepărteze și de latină, și de rusă... și a fost de două ori păcat.

Abia când am ajuns la facultate am înțeles cât am pierdut neglijând latina în liceu. La primul curs de introducere în lingvistică, am aflat de la profesorul G.I. Tohăneanu că latina n-a murit, că ea trăiește prelungindu-se în limbile romanice de azi, între ele și româna. Am mai învățat că sensul originar al cuvintelor, înțelegerea în esență a lexicului și alte elemente ce țin de cultura umanistă nu pot fi pătrunse fără raportare la limba strămoșilor noștri romani. Păstrez și acum notițele de curs, unde am însemnat cuvintele sale: „Europa ca unitate geografică, istorică și culturală este creația cea mai de preț a civilizației și culturii romane. Caesar, care a colindat-o în lung și-n lat, forțând până și Canalul Mânecii, a înțeles că europenii alcătuiesc o lume omogenă. și atunci a unit continentul construind o rețea de drumuri bătătorite, așternând peste fluvii poduri trainice, miracole ale arhitecturii; la comuniunea spirituală a europenilor a contribuit din plin latina, al cărei lexic a dobândit caracter internațional, legând între ele popoarele continentului prin nevăzutele fire ale tezaurului neologic comun".

În anii mulți petrecuți în învățământul universitar și în cercetare, am avut de atâtea ori prilejul să mă conving de adevărul acestor cuvinte. și am înțeles că latina ne ajută să înțelegem în profunzime însăși esența limbii noastre. Într-adevăr, cine are cunoștințe temeinice de latină nu va zice niciodată cele mai optime condiții (optimus = foarte bun), nici a conlucra împreună (con- = împreună), nu va confunda petrolier cu petrolifer, nici fortuit (fortuitus = întâmplător) cu forțat, nici prenume cu pronume. Tot latina ne ajută să înțelegem ușor termenii medicali și inginerești, dar mai ales pe cei juridici: ultraj (ultra = peste măsură), divorț (divortium = punct de bifurcație), de jure sau de facto; și tot ea ne mai invită să savurăm poezia ascunsă a neologismelor (avion de la avis = pasăre, punct de la punctum = înțepătură, virgulă de la virgula = crenguță), să descoperim înrudirile nebănuite dintre abator și abajur, subtil și subțire, între ghindă și glandă, să explicăm elevilor noștri că Țar și Kaiser sunt reflexe (slave, respectiv germanice) ale lui Caesar, ba chiar să ne disciplinăm noi înșine gândirea, căci precizia, rigoarea și concizia sunt la ele acasă în latinește. Ca să nu mai vorbim de înțelepciunea maximelor latine, care spun mult în puține vorbe: non multa, sed multum.

În procesul de europenizare a învățământului românesc, descindem conștient în spirala istoriei către originea vieții universitare a continentului nostru, a cărei constantă latina este. Nu întâmplător, imnul studențesc este Gaudeamus igitur, universitatea însăși este Alma Mater = mamă hrănitoare (spiritual), nu întâmplător, titlurile științifice (doctor, doctor honoris causa, docent), calificativele universitare (summa cum laude, magna cum laude), biografiile profesionale (curriculum vitae = cursul vieții) sunt latinești. Răsucirea aceasta către rădăcinile comune ale civilizației europene nu este o formă a regresului, ci una a progresului, care ne invită să acționăm în așa fel încât, la finalul ciclului integrator, să putem exclama cu îndreptățire: gens una sumus (suntem o singură familie)! șahul este — se știe — sportul minții. Nu întâmplător, îmi place să cred, Federația Internațională de șah (FIDE) a ales drept deviză a sa această propoziție latinească.