Articol/Ionel Funeriu/duminică: Diferență între versiuni

De la Dexonline wiki
Jump to navigation Jump to search
(Nicio diferență)

Versiunea de la data 4 ianuarie 2020 07:49

Biografii lexicale
Articol publicat de Ionel Funeriu în Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

Duminica este a șaptea zi a săptămânii. La originea îndepărtată a cuvântului se află lat. domus = casă impunătoare. Acest cuvânt nu a fost moștenit cu sensul de locuință dintr-un motiv simplu: în teritoriile cucerite de romani trăiau oameni cu stare materială debilă, care nu-și puteau permite să-și construiască o asemenea locuință (Cf. supra, p. 39). Așa se explică faptul că aceste popoare l-au moștenit în limba lor pe lat. casa, cuvânt care în latină desemna o locuință pauperă, o colibă, un bordei. Cum s-a ajuns de la domus la duminică este o istorie întreagă, pe care încerc s-o rezum, călcând peste detalii. Așadar, din domus, s-a format prin derivare cuvântul dominus, care la început însemna „proprietarul casei, stăpânul ei”; mai târziu, cuvântul și-a lărgit sensul ajungând să însemne „stăpân", în general, apoi „stăpânul unei țări întregi, domnitorul" și, în cele din urmă, stăpânul tuturor ființelor și lucrurilor din cer și de pe pământ, zeul suprem, adică, în limba noastră: Dumnezeu. (Am folosit intenționat sintagma zeul suprem, pentru că în românește Dumnezeu provine din sudarea a două cuvinte latinești deus = zeu și dominus = stăpân.) Supus unui al doilea proces de derivare, dominus a devenit adjectiv: dominicus, la feminin dominica, unul din sensurile acestuia fiind „ceea ce aparține domnului”. Nu e greu de imaginat acum — după ce am aflat prin ce transformări a trecut cuvântul domus — cum s-a ajuns ca ziua Domnului să se numească duminică.

Familia lui domus este bogată în latinește. Cuvintele care pornesc de la domus au ajuns în limba noastră fie direct de la cuceritorii romani, fie mult mai târziu, începând de prin secolul al XVIII-lea, când au fost împrumutate dintr-o limbă neolatină cu proeminent prestigiu cultural precum franceza. În primul caz vorbim de cuvinte moștenite, în cel de-al doilea de neologisme (abreviate n). Înfățișez mai jos tabloul, probabil incomplet, al acestei prodigioase familii:

lat. domus > rom. dom (n);

lat. dominus > rom. domn, cu derivatele: a domni, domnitor, domnesc, domnește;

lat. domina > rom. doamnă, cu diminutivele domniță și domnișoară, precum și neologismul damă, din fr. dame (cf. și argoticele dameză, damicelă și madamă) ;

lat. dominari > rom. a domina (n), cu derivatele dominație, dominator, dominant;

lat. dominium > rom. domeniu (n), cu derivatul rar domenial;

lat. domesticus > rom. domestic (n, prin fr. domestique);

lat. domicilium > rom. domiciliu (n), cu derivatul verbal a domicilia.

Într-un fel sau altul, rădăcina dom- din domus se regăsește în numele celei de-a șaptea zile a săptămânii din toate limbile romanice: fr. dimanche, it. domenica, port. și sp. domingo. Interesant este că de la această zi s-au format antroponime și toponime. Poate vă mai amintiți de actrița Domnica Pellea din filmul Un surâs în plină vară, de cântărețul italian Domenico Modugno, de politicianul francez Dominique Strauss-Kahn, vedeta unui scandal amoros de pomină, sau de tenorul spaniol Plácido Domingo și de atâtea alte celebrități.

P.S. Dacă ați petrecut, cumva, o vacanță exotică în Republica Dominicană, ați vizitat desigur și capitala acestei mirabile țări, Santo Domingo, pe românește Sfânta Duminică.

P.P.S. Lat. Deus = zeu e în fr. Dieu, it. Dio, port. și sp. Dios. Atenție: când spuneți cuiva adio (fr. adieu, it. adio, port. și sp. adios) îi promiteți c-o să vă revedeți în fața lui... Dumnezeu! Încă o dată, atenție: Deus a fost moștenit în românește în forma zău, așadar când vă jurați că spuneți adevărul și ziceți zău, îl luați martor pe însuși Dumnezeu!