Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Ionel Funeriu/errare humanum est, perseverare diabolicum”

fără descrierea modificării
 
Linia 1: Linia 1:
[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]
[[Fișier:Biografii_lexicale_Ionel_Funeriu_2019.png|thumb|right|alt=Biografii lexicale|Articol publicat de '''Ionel Funeriu''' în ''Biografii lexicale'', Editura Brumar, 2019]]


O eroare nu devine greşeală decât atunci când refuzi să o corectezi.  
O eroare nu devine greșeală decât atunci când refuzi să o corectezi.  


Orlando A. Batista  
Orlando A. Batista  




Toţi folosim limba română, dar nimeni nu poate afirma că o cunoaşte în toate ungherele ei şi că îi stăpâneşte toate subtilităţile. Dacă ne obstinăm să vânăm greşeli, constatăm că le putem descoperi şi la cei mai rafinaţi filologi. Am cunoscut de-a lungul vieţii mulţi scriitori, filologi, oameni de cultură, pe alţii i-am citit ori i-am auzit la radio sau i-am văzut la televizor. Nu vreau, prin exemplele mele, să denigrez pe nimeni, nici să emit aici consideraţii filozofice (filosofice?) pe tema idealului lingvistic, dar o listă de erori pe care le-au săvârşit mulţi dintre aceştia reproduc totuşi aici.  
Toți folosim limba română, dar nimeni nu poate afirma că o cunoaște în toate ungherele ei și că îi stăpânește toate subtilitățile. Dacă ne obstinăm să vânăm greșeli, constatăm că le putem descoperi și la cei mai rafinați filologi. Am cunoscut de-a lungul vieții mulți scriitori, filologi, oameni de cultură, pe alții i-am citit ori i-am auzit la radio sau i-am văzut la televizor. Nu vreau, prin exemplele mele, să denigrez pe nimeni, nici să emit aici considerații filozofice (filosofice?) pe tema idealului lingvistic, dar o listă de erori pe care le-au săvârșit mulți dintre aceștia reproduc totuși aici.  


Un notoriu lingvist zice: „jumătatea mai mare a Banatului”, altul, de acelaşi calibru, cu studii doctorale la Paris, românizează francezul ''libération ''pronunţând în toată claritatea ''élibération, ''dovedindu-ne că nu numai franceza influenţează româna, ci şi... ''viţăvercea ''(vorba lui nenea Iancu) e valabil. Pe un celebru romanist l-am auzit rostind ''ori ''cu sensul de ''însă'', în loc de ''or. ''Un ziarist temut, cu un simţ lingvistic remarcabil, atent la acurateţea expresiei şi neîngăduitor cu confraţii, în loc de „a 30-a aniversare de la...”, zice: „''ani''versarea de 30 de ''ani ''de la...”, formulare nefericită, întrucât ''anul ''(lat. ''annus, ''nu ''anus''!) e cuprins în '''''ani'''versare ''(etimologic: „întoarcerea anilor”); altul, şi mai bătăios, rosteşte ''mass''‐''media ''ca în engleză: ''mesmidia, ''dar îl acordă cu pluralul ca în latineşte, demonstrându-ne cât de uşor se încurcă borcanele. Un analist politic ne vorbeşte serios despre ''geopolitica mondială ''şi despre ''harta mapamondului, ''iar când moderatorul îl taxează ironic cu replica: „adică pe toate ''meridionalele''”, analistul zâmbeşte încântat că e aprobat. Pe unul l-am mai auzit rostind ''marea '''magis'''trală'', uitând că ''magis ''este un derivat al lui ''magnus ''care tocmai „mare” înseamnă. Altul, încă mai vehement, zice la TV: „nimeni nu ştie asta mai bine ''decât eu''”, îşi dă seama şi, peste câteva clipe numai, repetă secvenţa în formă corectă: ''decât mine''. În focul discuţiei, un profesor al meu din anii facultăţii, zice ''care'', în loc de ''pe care''<nowiki>; îş</nowiki>i dă şi el seama până nu încheie bine fraza şi ni se adresează cu umor: „admiraţi sintaxa mea?”. Un moderator TV de succes spune şi un academician scrie ''qui prodest ''în loc de ''cui prodest ''şi nimeni nu-i corectează. Citesc, zilele trecute, împreună cu aproape 10000 de cititori, o necruţătoare analiză a învăţământului românesc scrisă într-o bună limbă română, dar surpriză! chiar în titlul articolului un asemenea ''pe ''lipseşte (''Învăţământul care îl merităm''). M-am gândit că l-a scris cu ironie, dar atunci ar fi fost necesare ghilimelele... Un celebru eseist (eu îl ador) pronunţă ''pă ''în loc de ''pe, ''un altul zice ''ecsamen, ecsistă, ''în loc de ''egzamen, egzistă ''şi nu renunţă, deşi i-am spus-o cu respectul cuvenit. Am cunoscut un redutabil om de litere care se mândrea că îi citeşte pe Horaţiu şi pe Plaut în latineşte, fără dicţionar. Într-o emisiune televizată, acesta protestează vehement împotriva unui deputat ignar care rostise de la înălţimea tribunei Parlamentului: „Pereat ''MUNDI'', fiat justitia”! Declinându-şi competenţa în materie de latină, moderatorul întreabă: „dar cum e corect, maestre?” Nu-mi cred urechilor când invitatul îl lămureşte doct: pereat MUNDAS... (corect: ''mundus''). Aflu apoi, chiar într-o emisiune de cultivare a limbii, că substantivul ''masă ''are două forme de plural: ''mese ''şi ''mase; ''autorul, altfel un fin cunoscător, uită în viteza demonstraţiei că aici e vorba de două cuvinte diferite: ''masă ''(1) = obiect de mobilier pe care se mănâncă, se scrie etc., provenit din latină: ''mensa, ''şi ''masă ''(2) = mulţime, cantitate de materie, la origine tot din latină: ''massa. ''
Un notoriu lingvist zice: „jumătatea mai mare a Banatului”, altul, de același calibru, cu studii doctorale la Paris, românizează francezul ''libération ''pronunțând în toată claritatea ''élibération, ''dovedindu-ne că nu numai franceza influențează româna, ci și... ''vițăvercea ''(vorba lui nenea Iancu) e valabil. Pe un celebru romanist l-am auzit rostind ''ori ''cu sensul de ''însă'', în loc de ''or. ''Un ziarist temut, cu un simț lingvistic remarcabil, atent la acuratețea expresiei și neîngăduitor cu confrații, în loc de „a 30-a aniversare de la...”, zice: „''ani''versarea de 30 de ''ani ''de la...”, formulare nefericită, întrucât ''anul ''(lat. ''annus, ''nu ''anus''!) e cuprins în '''''ani'''versare ''(etimologic: „întoarcerea anilor”); altul, și mai bătăios, rostește ''mass''‐''media ''ca în engleză: ''mesmidia, ''dar îl acordă cu pluralul ca în latinește, demonstrându-ne cât de ușor se încurcă borcanele. Un analist politic ne vorbește serios despre ''geopolitica mondială ''și despre ''harta mapamondului, ''iar când moderatorul îl taxează ironic cu replica: „adică pe toate ''meridionalele''”, analistul zâmbește încântat că e aprobat. Pe unul l-am mai auzit rostind ''marea '''magis'''trală'', uitând că ''magis ''este un derivat al lui ''magnus ''care tocmai „mare” înseamnă. Altul, încă mai vehement, zice la TV: „nimeni nu știe asta mai bine ''decât eu''”, își dă seama și, peste câteva clipe numai, repetă secvența în formă corectă: ''decât mine''. În focul discuției, un profesor al meu din anii facultății, zice ''care'', în loc de ''pe care''<nowiki>; îș</nowiki>i dă și el seama până nu încheie bine fraza și ni se adresează cu umor: „admirați sintaxa mea?”. Un moderator TV de succes spune și un academician scrie ''qui prodest ''în loc de ''cui prodest ''și nimeni nu-i corectează. Citesc, zilele trecute, împreună cu aproape 10000 de cititori, o necruțătoare analiză a învățământului românesc scrisă într-o bună limbă română, dar surpriză! chiar în titlul articolului un asemenea ''pe ''lipsește (''Învățământul care îl merităm''). M-am gândit că l-a scris cu ironie, dar atunci ar fi fost necesare ghilimelele... Un celebru eseist (eu îl ador) pronunță ''pă ''în loc de ''pe, ''un altul zice ''ecsamen, ecsistă, ''în loc de ''egzamen, egzistă ''și nu renunță, deși i-am spus-o cu respectul cuvenit. Am cunoscut un redutabil om de litere care se mândrea că îi citește pe Horațiu și pe Plaut în latinește, fără dicționar. Într-o emisiune televizată, acesta protestează vehement împotriva unui deputat ignar care rostise de la înălțimea tribunei Parlamentului: „Pereat ''MUNDI'', fiat justitia”! Declinându-și competența în materie de latină, moderatorul întreabă: „dar cum e corect, maestre?” Nu-mi cred urechilor când invitatul îl lămurește doct: pereat MUNDAS... (corect: ''mundus''). Aflu apoi, chiar într-o emisiune de cultivare a limbii, că substantivul ''masă ''are două forme de plural: ''mese ''și ''mase; ''autorul, altfel un fin cunoscător, uită în viteza demonstrației că aici e vorba de două cuvinte diferite: ''masă ''(1) = obiect de mobilier pe care se mănâncă, se scrie etc., provenit din latină: ''mensa, ''și ''masă ''(2) = mulțime, cantitate de materie, la origine tot din latină: ''massa. ''


Toţi suntem supuşi greşelii şi n-ar trebui să ne supărăm când ni se atrage atenţia. Mai ales când cineva o face cu bună credinţă şi pe un ton urban. N-am fost scutit de erori în ceea ce am scris, am suferit când le-am descoperit ''post factum, ''prin urmare nu dau lecţii nimănui. Vorbesc şi scriu însă despre limba română urmând, pe cât pot, îndemnul Văcărescului pe care l-am mai citat cu altă ocazie: „creşterea limbii româneşti şi-a patriei cinstire”.  
Toți suntem supuși greșelii și n-ar trebui să ne supărăm când ni se atrage atenția. Mai ales când cineva o face cu bună credință și pe un ton urban. N-am fost scutit de erori în ceea ce am scris, am suferit când le-am descoperit ''post factum, ''prin urmare nu dau lecții nimănui. Vorbesc și scriu însă despre limba română urmând, pe cât pot, îndemnul Văcărescului pe care l-am mai citat cu altă ocazie: „creșterea limbii românești și-a patriei cinstire”.  


Acum, la sfârşit, o distincţie trebuie făcută neapărat. Una e să greşeşti întâmplător, din neatenţie sau grabă (''errare''), şi cu totul alta să stărui în greşeală (''perseverare''). Vă mai aduceţi aminte de atoatecunoscătorul de pe vremuri, aplaudat de popor ca nimeni altul, care ar fi intenţionat — se zicea — să-l scoată pe ''x ''din alfabetul românesc, pentru că... „nu ''ezistă''” sau de consoarta-i academician, şi doctor, şi inginer care ne vorbea de ''iepocă ''şi ''codoi ''(= CO_{2})? Sunt astea „greşeli” sau „erori”?, cum se întreabă dilematic şi apoi ne luminează şeful învăţământului românesc. Când auzi pe unul ca acesta prezentându-şi scuze ''anticipat ''pentru greşelile pe care le-a comis alaltăieri sau plângându-se că ''genunchele ''îi este bolnav, când îţi mai şi zgârie urechea „muzicală” cu „manualul ''iasă ''la timp”, toate în aceeaşi emisiune TV, te mai întrebi oare care-i eroarea sau care-i greşeala?  
Acum, la sfârșit, o distincție trebuie făcută neapărat. Una e să greșești întâmplător, din neatenție sau grabă (''errare''), și cu totul alta să stărui în greșeală (''perseverare''). Vă mai aduceți aminte de atoatecunoscătorul de pe vremuri, aplaudat de popor ca nimeni altul, care ar fi intenționat — se zicea — să-l scoată pe ''x ''din alfabetul românesc, pentru că... „nu ''ezistă''” sau de consoarta-i academician, și doctor, și inginer care ne vorbea de ''iepocă ''și ''codoi ''(= CO_{2})? Sunt astea „greșeli” sau „erori”?, cum se întreabă dilematic și apoi ne luminează șeful învățământului românesc. Când auzi pe unul ca acesta prezentându-și scuze ''anticipat ''pentru greșelile pe care le-a comis alaltăieri sau plângându-se că ''genunchele ''îi este bolnav, când îți mai și zgârie urechea „muzicală” cu „manualul ''iasă ''la timp”, toate în aceeași emisiune TV, te mai întrebi oare care-i eroarea sau care-i greșeala?  


Eu pledez pentru înţelegere şi toleranţă, dar în limitele bunului simţ, căci altfel tare mă tem de replica letală a franţuzului căruia i s-a furat în Ferentari portmoneul: „la tolérance? d’accord, mais pour cela il y a des maisons”.  
Eu pledez pentru înțelegere și toleranță, dar în limitele bunului simț, căci altfel tare mă tem de replica letală a franțuzului căruia i s-a furat în Ferentari portmoneul: „la tolérance? d’accord, mais pour cela il y a des maisons”.  


[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
[[Categorie:Articole:Ionel Funeriu]]
1.455 de modificări