Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Ionel Funeriu/slavonisme”

m
fără descrierea modificării
m
 
Linia 7: Linia 7:
Cum se vede, farmecul stilistic al textului călinescian te subjugă pe nesimțite, făcându-te să uiți de argumentele autentice și să-i dai dreptate. Lectura critică dezvăluie însă o abilitate retorică ce înlocuiește raționamentul științific. Nu-i greu de observat că autorul întreprinde o selecție dirijată în interesul tezei sale, alegând tot ce-i plăcut din latină și tot ce-i neplăcut din slavă. Cu asemenea argumente poți demonstra orice. Iată o posibilă selecție inversă: ''brândușă'', ''cinste'', ''crâng'', ''dragoste'', ''grădină'', ''iubire'', ''izvor'', ''ostrov'', ''poiană'', ''prieten'' sunt din slavă, pe când: ''a blestema'' (''blasphemare'', în lat. populară: ''blastimare''), ''crud'', ''cruzime'' (''crudus''), ''grindină'' (''grandinis''), ''latrină'' (''lavatrina''), ''minciună'' (''mentionem''), ''mișel'' (''misellus''), ''păduche'' (''peduculus''), ''râie'' (''aranea''), ''a urî'', ''urâciune'' (''horreo'') sunt din latină. Unele dintre acestea au mai pătruns o dată în română ca neologisme: ''blasfemie'', ''mizerabil'', ''oribil''. Ca să nu mai vorbim de cuvinte pe care buna-cuviință mă împiedică să le înregistrez aici; reproduc totuși etimonul lor latin, lăsându-vă pe dumneavoastră să le ghiciți descendența română: ''bissina'', ''cacare'', ''conforire'', ''culus'', ''gallinaceum''...
Cum se vede, farmecul stilistic al textului călinescian te subjugă pe nesimțite, făcându-te să uiți de argumentele autentice și să-i dai dreptate. Lectura critică dezvăluie însă o abilitate retorică ce înlocuiește raționamentul științific. Nu-i greu de observat că autorul întreprinde o selecție dirijată în interesul tezei sale, alegând tot ce-i plăcut din latină și tot ce-i neplăcut din slavă. Cu asemenea argumente poți demonstra orice. Iată o posibilă selecție inversă: ''brândușă'', ''cinste'', ''crâng'', ''dragoste'', ''grădină'', ''iubire'', ''izvor'', ''ostrov'', ''poiană'', ''prieten'' sunt din slavă, pe când: ''a blestema'' (''blasphemare'', în lat. populară: ''blastimare''), ''crud'', ''cruzime'' (''crudus''), ''grindină'' (''grandinis''), ''latrină'' (''lavatrina''), ''minciună'' (''mentionem''), ''mișel'' (''misellus''), ''păduche'' (''peduculus''), ''râie'' (''aranea''), ''a urî'', ''urâciune'' (''horreo'') sunt din latină. Unele dintre acestea au mai pătruns o dată în română ca neologisme: ''blasfemie'', ''mizerabil'', ''oribil''. Ca să nu mai vorbim de cuvinte pe care buna-cuviință mă împiedică să le înregistrez aici; reproduc totuși etimonul lor latin, lăsându-vă pe dumneavoastră să le ghiciți descendența română: ''bissina'', ''cacare'', ''conforire'', ''culus'', ''gallinaceum''...


Dar, ce spun eu? E poate mai convingător dacă reproduc pur și simplu o listă de cuvinte dezagreabile, alcătuită doar din elemente lexicale latine sau neolatine extrase din chiar textul călinescian de mai sus: ''sumbre'', ''grotesc'', ''trist'', ''inegalitatea'', ''aspre'', ''umilința'', ''infirmități'', ''monstruosului'', ''relele'', ''teroarea'', ''turburi'' (sic), ''calamitățile'', ''haoticului'', ''infernale. ''Nu dispun de o statistică a semnificațiilor agreabile versus dezagrebile, dar „olfacția”-mi filologică — atâta câtă e — mă face să atenuez vehemența critică, admițând că judecata călinesciană are totuși doza ei de adevăr. Măcar subiectiv, dacă nu altfel, ,,consangvinitatea” latină ne îndeamnă să agreăm sonoritățile ce ne vin de la Roma sau, atunci când sunt neplăcute, să ni le asumăm cu o anume serenitate, simțindu-le ca fiind ale noastre.  
Dar, ce spun eu? E poate mai convingător dacă reproduc pur și simplu o listă de cuvinte dezagreabile, alcătuită doar din elemente lexicale latine sau neolatine extrase din chiar textul călinescian de mai sus: ''sumbre'', ''grotesc'', ''trist'', ''inegalitatea'', ''aspre'', ''umilința'', ''infirmități'', ''monstruosului'', ''relele'', ''teroarea'', ''turburi'' (sic), ''calamitățile'', ''haoticului'', ''infernale. ''Nu dispun de o statistică a semnificațiilor agreabile versus dezagrebile, dar „olfacția”-mi filologică — atâta câtă e — mă face să atenuez vehemența critică, admițând că judecata călinesciană are totuși doza ei de adevăr. Măcar subiectiv, dacă nu altfel, „consangvinitatea” latină ne îndeamnă să agreăm sonoritățile ce ne vin de la Roma sau, atunci când sunt neplăcute, să ni le asumăm cu o anume serenitate, simțindu-le ca fiind ale noastre.  


Să eliminăm, așadar, excesele, să analizăm cu sânge rece argumentele, să nu ne lăsăm seduși de șarmul stilistic, dar mai ales să nu jurăm integral, necondiționat și fără discernământ critic pe cuvintele magistrului, fie el și „divinul” George Călinescu. Adagiul latin:
Să eliminăm, așadar, excesele, să analizăm cu sânge rece argumentele, să nu ne lăsăm seduși de șarmul stilistic, dar mai ales să nu jurăm integral, necondiționat și fără discernământ critic pe cuvintele magistrului, fie el și „divinul” George Călinescu. Adagiul latin:
1.455 de modificări