Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/I. e sau ea?”

De la dexonline wiki
Sari la navigare Sari la căutare
 
(Nu s-au afișat 9 versiuni intermediare efectuate de alți 4 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
==I. a sau ea?==
<center>'''Mioara Avram''' - ''Ortografie pentru toți'', 2002</center>
Problema alegerii între ''a'' şi ''ea'' (= [ĕa]) în pronunţare şi în scriere se pune mai ales după consoane.


'''1.''' După ''i'' vocalic şi semiconsonantic întrebarea „''a'' sau ''ea''?” devine fie „''ea'' sau ''ia''?” (vezi '''V'''), fie „''ia'', ''iia'' sau ''iea''?” (vezi '''X'''). Din punctul de vedere exclusiv a ceea ce urmează după ''i'', este de reţinut, în orice caz, interdicţia de apariţie a secvenţei grafice ''iea''. Atît după semiconsoana [ĭ], cît şi după vocala [i] se scrie numai ''a'', niciodată ''ea'': ''femeia'' şi ''femeiască'', ''îndoială'' şi ''îndoiască'', ''întemeia'' şi ''întemeiază'', ''joia'' şi ''Joian'', ''vasluian''; ''bucuria'', ''apropia'', ''liniază'', ''sfiască'' etc.
<div class="noautonum">__TOC__</div>


'''2.''' După ''e'', chiar dacă pronunţarea nu este distinctă sau înclină spre [ĕa], se scrie atît ''a'', cît şi ''ea'', conform principiului morfologic, în forme flexionare diferite ale verbelor cu tema în această vocală. În majoritatea formelor este corect ''a'': ''agrea'', ''crea'' — şi ''procrea'', ''recrea'' — , ''suplea''; ''agreat'', ''creat''...; ''agreaţi'', ''creaţi''...; ''agrease'', ''crease''..., dar la ind. prez. 3 sg. şi pl. este corect ea: ''agreează'', ''creează'', ''supleează''.
Problema alegerii între ''a'' și ''ea'' (= [ĕa]) în pronunțare și în scriere se pune mai ales după consoane.


:Structura morfologică a acestor verbe este ''agre||a, agre||ează, ca şi lucr||a, lucr||ează sau evalu||a, evalu||ează''.
'''1.''' După ''i'' vocalic și semiconsonantic întrebarea „''a'' sau ''ea''?” devine fie „''ea'' sau ''ia''?” (vezi '''V'''), fie „''ia'', ''iia'' sau ''iea''?” (vezi '''X'''). Din punctul de vedere exclusiv a ceea ce urmează după ''i'', este de reținut, în orice caz, interdicția de apariție a secvenței grafice ''iea''. Atît după semiconsoana [ĭ], cît și după vocala [i] se scrie numai ''a'', niciodată ''ea'': ''femeia'' și ''femeiască'', ''îndoială'' și ''îndoiască'', ''întemeia'' și ''întemeiază'', ''joia'' și ''Joian'', ''vasluian''; ''bucuria'', ''apropia'', ''liniază'', ''sfiască'' etc.
Derivatele verbelor cu tema în ''-e'' se scriu corect cu ''a'': ''agreabil; creativitate, creator, creatură, creaţie; supleant''.


'''3.''' După consoane, scrierea reflectă totdeauna pronunţarea. Pronunţarea prezintă însă variante regionale (legate de caracterul dur sau palatal al consoanelor precedente) şi hipercorecte, în ambele direcţii, care se reflectă şi în scris.  
'''2.''' După ''e'', chiar dacă pronunțarea nu este distinctă sau înclină spre [ĕa], se scrie atît ''a'', cît și ''ea'', conform principiului morfologic, în forme flexionare diferite ale verbelor cu tema în această vocală. În majoritatea formelor este corect ''a'': ''agrea'', ''crea'' — și ''procrea'', ''recrea'' — , ''suplea''; ''agreat'', ''creat''...; ''agreați'', ''creați''...; ''agrease'', ''crease''..., dar la ind. prez. 3 sg. și pl. este corect ea: ''agreează'', ''creează'', ''supleează''.


:După cele mai multe consoane vorbitorii graiurilor de tip nordic (moldovean, maramureşean, crişean, bănăţean) pronunţă [a], iar vorbitorii graiurilor de tip sudic (muntean, oltean) [ĕa].  
:Structura morfologică a acestor verbe este ''agre||a, agre||ează, ca și lucr||a, lucr||ează sau evalu||a, evalu||ează''.
Pentru rădăcina cuvintelor nu se pot formula reguli cu un grad mai mare de generalitate, cu excepţia rădăcinilor care conţin consoanele ''j'', ''ş''.
Derivatele verbelor cu tema în ''-e'' se scriu corect cu ''a'': ''agreabil; creativitate, creator, creatură, creație; supleant''.


:'''a.''' După ''j'', ''ş'', în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie numai ''a'' (nu ''ea''): ''deja, dejalen, dojană, jachetă, jad, jaf, jalbă, jale, jalon, jaluzea, jambon, jandarm, janilie, jantă, jar'' — şi ''jarişte'' —, ''jartieră, javră, mojar, pojar, rejansă, stejar'' etc.; ''aşa, caşa, caşalot, cearşaf, eşafod, eşapament, eşarfă, muşama, şa, şabac/şabacă, şablon, şacal, şagă, şah, şaibă, şaisprezece şi şaizeci, şal, şalău, şale, şalupă, şamotă, şampanie, şan, şansă, şantier, şanţ, şapcă, şapte, şarjă, şarpe, şase, şatră'' etc.
'''3.''' După consoane, scrierea reflectă totdeauna pronunțarea. Pronunțarea prezintă însă variante regionale (legate de caracterul dur sau palatal al consoanelor precedente) și hipercorecte, în ambele direcții, care se reflectă și în scris.  
:Conform acestei reguli se scrie ''a'' (nu ''ea'') în ''aşază'' (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''aşeza''), ''deşală'' (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''deşela''), ''deşartă'' (f. sg. de la ''deşert'' şi ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''deşerta'') şi ''deşarte'' (f. pl. de la ''deşert'' şi conj. prez. 3 sg. şi pl. de la ''deşerta''), ''dîrjală'' „băţ, coadă de topor sau de sapă; persoană înaltă şi slabă”, ''înşală'' (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''înşela''), ''şadă'' (conj. prez. 3 sg. şi pl. de la ''şedea'') şi ''şade'' (ind. prez. 3 sg. de la acelaşi verb), şasă (f. sg. de la adjectivul şes), ''tînjală'' „piesă la jug”.


:Variantele — fonetice şi grafice — cu ea la cuvintele din ultimul alineat se explică prin apropierea lor de cuvinte asemănătoare prin învelişul sonor, dar diferite prin structura morfologică, întrucît la ele ea se găseşte în afixe; de exemplu, ''furişează'' sau ''înfăţişează'' (faţă de ''aşază''); ''greşeală'' (faţă de ''deşală'' şi ''înşală''); ''îndîrjeală'' sau ''mînjeală'' (faţă de ''dîrjală'' şi ''tînjală'').
:După cele mai multe consoane vorbitorii graiurilor de tip nordic (moldovean, maramureșean, crișean, bănățean) pronunță [a], iar vorbitorii graiurilor de tip sudic (muntean, oltean) [ĕa].
Pentru rădăcina cuvintelor nu se pot formula reguli cu un grad mai mare de generalitate, cu excepția rădăcinilor care conțin consoanele ''j'', ''ș''.


:'''b.''' După ''s'', se pronunţă şi se scrie ''ea'' în cuvintele ''măsea, seacă'' (f. de la sec şi ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''seca''), ''seamăn'' s. şi ''seamănă'' vb. (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''semăna''), ''seară'' — şi ''alaltăseară, aseară, deseară/diseară'' , ''searbăd''. Se pronunţă şi se scrie ''seamă'' în toate sensurile actuale ale acestui cuvînt (şi în îmbinările ''a băga de seamă, a lua seama, a ţine seama, o seamă de''), dar ''samă'' în sensurile învechite „recensămînt” şi „bir”, de care este legat derivatul ''sameş'' „funcţionar strîngător de biruri” şi „administrator de moşie”.
:'''a.''' După ''j'', ''ș'', în rădăcina cuvintelor se pronunță și se scrie numai ''a'' (nu ''ea''): ''deja, dejalen, dojană, jachetă, jad, jaf, jalbă, jale, jalon, jaluzea, jambon, jandarm, janilie, jantă, jar'' — și ''jariște'' , ''jartieră, javră, mojar, pojar, rejansă, stejar'' etc.; ''așa, cașa, cașalot, cearșaf, eșafod, eșapament, eșarfă, mușama, șa, șabac/șabacă, șablon, șacal, șagă, șah, șaibă, șaisprezece și șaizeci, șal, șalău, șale, șalupă, șamotă, șampanie, șan, șansă, șantier, șanț, șapcă, șapte, șarjă, șarpe, șase, șatră'' etc.  
:După ''z'', se pronunţă şi se scrie ''a'' în ''za'' (pl. ''zale'') şi ''zadă'', dar ''ea'' în ''zeamă''.  
:Conform acestei reguli se scrie ''a'' (nu ''ea'') în ''așază'' (ind. prez. 3 sg. și pl. de la ''așeza''), ''deșală'' (ind. prez. 3 sg. și pl. de la ''deșela''), ''deșartă'' (f. sg. de la ''deșert'' și ind. prez. 3 sg. și pl. de la ''deșerta'') și ''deșarte'' (f. pl. de la ''deșert'' și conj. prez. 3 sg. și pl. de la ''deșerta''), ''dîrjală'' „băț, coadă de topor sau de sapă; persoană înaltă și slabă”, ''înșală'' (ind. prez. 3 sg. și pl. de la ''înșela''), ''șadă'' (conj. prez. 3 sg. și pl. de la ''ședea'') și ''șade'' (ind. prez. 3 sg. de la același verb), șasă (f. sg. de la adjectivul șes), ''tînjală'' „piesă la jug”.
:După ''ţ'', se pronunţă şi se scrie ''a'' în ''ţară'', dar ''ea'' în ''ţeapă'' şi ''ţeapăn, ţeastă, ţeavă''.


:'''c.''' După ''r'', se pronunţă şi se scrie ''a'' în ''cracă, crapă'' (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''crăpa''), ''praftură, rabdă'' (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''răbda''), ''strajă, şirag, teraz'', dar ''ea'' în ''breaslă, creangă, greabăn, rea'' (f. sg. de la ''rău''), ''reavăn, reazem'' s. şi vb. (ind. prez. 1 sg. de la ''rezema'') şi ''reazemă'' vb. (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la acelaşi verb), ''streaşină, treapăd, vrea'' (şi ''vreai, vreau'' de la acelaşi verb), ''vreasc, zdreanţă''. Se admite variaţia în interjecţia ''tranca-flanca/trean-ca-fleanca''.
:Variantele — fonetice și grafice — cu ea la cuvintele din ultimul alineat se explică prin apropierea lor de cuvinte asemănătoare prin învelișul sonor, dar diferite prin structura morfologică, întrucît la ele ea se găsește în afixe; de exemplu, ''furișează'' sau ''înfățișează'' (față de ''așază''); ''greșeală'' (față de ''deșală'' și ''înșală''); ''îndîrjeală'' sau ''mînjeală'' (față de ''dîrjală'' și ''tînjală'').
:După ''l'', se pronunţă şi se scrie ''a'' în ''flacără'', dar ''ea'' în ''buleandră, fleandură, leapădă'' (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''lepăda'').


:'''d.''' După ''d'', se pronunţă şi se scrie ea în ''deapănă'' (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''depăna''). Se admite atît ''ea'', cît şi a în ''deapără/dapără'' ind. prez. 3 sg. şi pl. de la variante morfologice diferite ale aceluiaşi verb: ''depăra/dăpăra''.  
:'''b.''' După ''s'', se pronunță și se scrie ''ea'' în cuvintele ''măsea, seacă'' (f. de la sec și ind. prez. 3 sg. și pl. de la ''seca''), ''seamăn'' s. și ''seamănă'' vb. (ind. prez. 3 sg. și pl. de la ''semăna''), ''seară'' — și ''alaltăseară, aseară, deseară/diseară'' —, ''searbăd''. Se pronunță și se scrie ''seamă'' în toate sensurile actuale ale acestui cuvînt (și în îmbinările ''a băga de seamă, a lua seama, a ține seama, o seamă de''), dar ''samă'' în sensurile învechite „recensămînt” și „bir”, de care este legat derivatul ''sameș'' „funcționar strîngător de biruri” și „administrator de moșie”.
:După ''t'', se pronunţă şi se scrie corect ''a'' în ''tas, taşcă'', dar ''ea'' în ''stearpă'' (f. sg. de la ''sterp'').
:După ''z'', se pronunță și se scrie ''a'' în ''za'' (pl. ''zale'') și ''zadă'', dar ''ea'' în ''zeamă''.  
:După ''ț'', se pronunță și se scrie ''a'' în ''țară'', dar ''ea'' în ''țeapă'' și ''țeapăn, țeastă, țeavă''.


:'''e.''' După consoane labiale (''b, p, m, v''), se pronunţă şi se scrie ''a'' în ''obadă, pag, pană, pară, pată, pomană, vadră'', dar ''beat, meargă'' (conj. prez. 3 sg. şi pl. de la ''merge''), ''pribeag, veac''.
:'''c.''' După ''r'', se pronunță și se scrie ''a'' în ''cracă, crapă'' (ind. prez. 3 sg. și pl. de la ''crăpa''), ''praftură, rabdă'' (ind. prez. 3 sg. și pl. de la ''răbda''), ''strajă, șirag, teraz'', dar ''ea'' în ''breaslă, creangă, greabăn, rea'' (f. sg. de la ''rău''), ''reavăn, reazem'' s. și vb. (ind. prez. 1 sg. de la ''rezema'') și ''reazemă'' vb. (ind. prez. 3 sg. și pl. de la același verb), ''streașină, treapăd, vrea'' (și ''vreai, vreau'' de la același verb), ''vreasc, zdreanță''. Se admite variația în interjecția ''tranca-flanca/treanca-fleanca''.
:După ''l'', se pronunță și se scrie ''a'' în ''flacără'', dar ''ea'' în ''buleandră, fleandură, leapădă'' (ind. prez. 3 sg. și pl. de la ''lepăda'').


'''4.''' Pentru afixele flexionare şi lexicale ataşate la teme consonantice există regula menţinerii unităţii acestora şi a respectării structurii morfologice a tipului de flexiune sau de derivare.
:'''d.''' După ''d'', se pronunță și se scrie ea în ''deapănă'' (ind. prez. 3 sg. și pl. de la ''depăna''). Se admite atît ''ea'', cît și a în ''deapără/dapără'' ind. prez. 3 sg. și pl. de la variante morfologice diferite ale aceluiași verb: ''depăra/dăpăra''.
:După ''t'', se pronunță și se scrie corect ''a'' în ''tas, tașcă'', dar ''ea'' în ''stearpă'' (f. sg. de la ''sterp'').


:'''a.''' Substantivele feminine terminate în consoană ''+ ă'' au forma articulată în a, iar cele terminate în consoană ''+ e'' au forma articulată în ea. În limba literară actuală se pronunţă şi se scrie corect ''latura'' (< ''latură''), ''ţigara'' (< ''ţigară''), ''năpasta'' (< ''năpastă''), ''soarta'' (< ''soartă''), dar ''bătrîneţea'' (< ''bătrîneţe''), ''directoarea'' (< ''directoare''), ''marginea'' (< ''margine''), ''mătasea'' (< ''mătase''), ''originea'' (< ''origine''), ''tusea'' (< ''tuse''). Substantivele şi adjectivele feminine cu tema terminată în ''j, ş'' au formele articulate numai în ''-a'': ''cîrja'' (< ''cîrjă''), ''coaja'' (< ''coajă''), ''grija'' (< ''grijă''), ''loja'' (< ''lojă''), ''maja'' (< ''majă''), ''plaja'' (< ''plajă''), ''ruja'' (< ''rujă''), ''schija'' (< ''schijă''), ''tija'' (< ''tijă''); ''broşa'' (< ''broşă''), ''cămaşa'' (< ''cămaşă''), ''cireaşa'' (< ''cireaşă''), ''cravaşa'' (< ''cravaşă''), ''fruntaşa'' (< ''fruntaşă''), ''gureşa'' (< ''gureşă''), ''mătuşa'' (< ''mătuşă''), ''păpuşa'' (< ''păpuşă''), ''tovarăşa'' (< ''tovarăşă''), ''tuşa'' (< ''tuşă''), ''uşa'' (< ''uşă'') etc.; de asemenea substantivele masculine ''bulibaşa'' (< ''bulibaşă''), ''paşa'' (< ''paşă'').  
:'''e.''' După consoane labiale (''b, p, m, v''), se pronunță și se scrie ''a'' în ''obadă, pag, pană, pară, pată, pomană, vadră'', dar ''beat, meargă'' (conj. prez. 3 sg. și pl. de la ''merge''), ''pribeag, veac''.


:Variantele neliterare ''laturea, ţigarea'' au la bază forme nearticulate în ''-e'', iar ''directoara, margina'', origina forme nearticulate în ''-ă''. Vezi '''II 3'''.
'''4.''' Pentru afixele flexionare și lexicale atașate la teme consonantice există regula menținerii unității acestora și a respectării structurii morfologice a tipului de flexiune sau de derivare.


:'''b.''' Verbele de conjugarea I cu tema terminată în ''j, ş'' se pronunţă şi se scriu cu ''a'' la infinitiv şi în formele care preiau sufixul infinitivului: ''angaja, aranja, menaja'' şi ''furişa, înfăşa, îngrăşa'' (inf. şi imperf. 3 sg.); ''angajaţi''..., ''furişaţi''... (ind. prez. şi imperf. 2 pl.; part. m. pl.); ''angajai''..., ''furişai''... (perf. s. 1 sg. şi imperf. 2 sg.); ''angajat''..., ''furişat''... (part. m. sg.; supin) etc., dar cu ''ea'' în desinenţa de indicativ prezent 3 sg. şi pl.: ''angajează, aranjează, menajează'' şi ''furişează, înfăţişează, trişează'' etc.
:'''a.''' Substantivele feminine terminate în consoană ''+ ă'' au forma articulată în a, iar cele terminate în consoană ''+ e'' au forma articulată în ea. În limba literară actuală se pronunță și se scrie corect ''latura'' (< ''latură''), ''țigara'' (< ''țigară''), ''năpasta'' (< ''năpastă''), ''soarta'' (< ''soartă''), dar ''bătrînețea'' (< ''bătrînețe''), ''directoarea'' (< ''directoare''), ''marginea'' (< ''margine''), ''mătasea'' (< ''mătase''), ''originea'' (< ''origine''), ''tusea'' (< ''tuse''). Substantivele și adjectivele feminine cu tema terminată în ''j, ș'' au formele articulate numai în ''-a'': ''cîrja'' (< ''cîrjă''), ''coaja'' (< ''coajă''), ''grija'' (< ''grijă''), ''loja'' (< ''lojă''), ''maja'' (< ''majă''), ''plaja'' (< ''plajă''), ''ruja'' (< ''rujă''), ''schija'' (< ''schijă''), ''tija'' (< ''tijă''); ''broșa'' (< ''broșă''), ''cămașa'' (< ''cămașă''), ''cireașa'' (< ''cireașă''), ''cravașa'' (< ''cravașă''), ''fruntașa'' (< ''fruntașă''), ''gureșa'' (< ''gureșă''), ''mătușa'' (< ''mătușă''), ''păpușa'' (< ''păpușă''), ''tovarășa'' (< ''tovarășă''), ''tușa'' (< ''tușă''), ''ușa'' (< ''ușă'') etc.; de asemenea substantivele masculine ''bulibașa'' (< ''bulibașă''), ''pașa'' (< ''pașă'').  


:'''c.''' La conjugarea a IV-a desinenţa de conj. prez. 3 sg. şi pl. este ''-ească'' la verbele cu infinitivul în consoană ''+ -i'' şi ''-ască'' la cele cu infinitivul în ''-î''; cum sufixul de infinitiv ''-î'' apare numai după ''r'', rezultă că desinenţa ''-ască'' se poate întîlni numai după ''r'' (dar nu e corectă decît la verbele în ''-rî'', nu şi la cele în ''-ri''). Se pronunţă şi se scrie corect ''îngrijească, oblojească, rotunjească, veştejească; obosească, sosească; umezească; ameţească, iuţească; mulţumească; dogorească, huzurească'', dar ''amărască, hotărască, ocărască, posomorască, scociorască''.
:Variantele neliterare ''laturea, țigarea'' au la bază forme nearticulate în ''-e'', iar ''directoara, margina'', origina forme nearticulate în ''-ă''. Vezi '''II 3'''.


:'''d.''' Sufixul imperfectului este ''-a'' la verbele de conjugarea I (scris ''ea'' la cele cu tema terminată în consoanele [ḱ], [ģ]) şi la cele de conjugarea a IV-a cu infinitivul în '''', dar ''-ea'' la toate celelalte. Se pronunţă şi se scrie corect ''oblojea, rotunjea, veştejea'', dar ''angaja, aranja, bandaja, menaja; ieşea, păşea, sfîrşea'', dar ''furişa, înfăşa, îngrăşa; apăsa'', dar ''obosea; uza'', dar ''auzea, umezea; cocoţa'', dar ''ameţea; dogorea, huzurea, suferea'', dar ''amăra, cobora, hotăr''a etc.  
:'''b.''' Verbele de conjugarea I cu tema terminată în ''j, ș'' se pronunță și se scriu cu ''a'' la infinitiv și în formele care preiau sufixul infinitivului: ''angaja, aranja, menaja'' și ''furișa, înfășa, îngrășa'' (inf. și imperf. 3 sg.); ''angajați''..., ''furișați''... (ind. prez. și imperf. 2 pl.; part. m. pl.); ''angajai''..., ''furișai''... (perf. s. 1 sg. și imperf. 2 sg.); ''angajat''..., ''furișat''... (part. m. sg.; supin) etc., dar cu ''ea'' în desinența de indicativ prezent 3 sg. și pl.: ''angajează, aranjează, menajează'' și ''furișează, înfățișează, trișează'' etc.


:Limba literară deosebeşte imperfectul verbelor ''îngrija'' „a fi îngrijorat”: ''îngrijam, îngrijai, îngrija'' etc. de cel al verbului ''îngriji'' „a avea grijă de...”: ''îngrijeam, îngrijeai, îngrijea'' etc. Imperfectul verbului ''a fi'', în limba literară, este ''eram, erai, era, eraţi, erau'' (nu ''eream, ereaţi, ereai, erea'' etc.).
:'''c.''' La conjugarea a IV-a desinența de conj. prez. 3 sg. și pl. este ''-ească'' la verbele cu infinitivul în consoană ''+ -i'' și ''-ască'' la cele cu infinitivul în ''''; cum sufixul de infinitiv ''-î'' apare numai după ''r'', rezultă că desinența ''-ască'' se poate întîlni numai după ''r'' (dar nu e corectă decît la verbele în ''-rî'', nu și la cele în ''-ri''). Se pronunță și se scrie corect ''îngrijească, oblojească, rotunjească, veștejească; obosească, sosească; umezească; amețească, iuțească; mulțumească; dogorească, huzurească'', dar ''amărască, hotărască, ocărască, posomorască, scociorască''.


:'''e.''' Se pronunţă şi se scrie numai ''a'' în următoarele sufixe:
:'''d.''' Sufixul imperfectului este ''-a'' la verbele de conjugarea I (scris ''ea'' la cele cu tema terminată în consoanele [ḱ], [ģ]) și la cele de conjugarea a IV-a cu infinitivul în ''-î'', dar ''-ea'' la toate celelalte. Se pronunță și se scrie corect ''oblojea, rotunjea, veștejea'', dar ''angaja, aranja, bandaja, menaja; ieșea, pășea, sfîrșea'', dar ''furișa, înfășa, îngrășa; apăsa'', dar ''obosea; uza'', dar ''auzea, umezea; cocoța'', dar ''amețea; dogorea, huzurea, suferea'', dar ''amăra, cobora, hotăr''a etc.  
* -''adă'': ''oranjadă, orjad(ă)'';
* -''ament'': ''angajament, aranjament; ataşament, branşament'';
* -''ant'': ''angajant, deranjant, descurajant; tranşant'';
* -''ar'': ''birjar, forjar; căluşar, coşar, gogoşar, păpuşar'' etc.;
* -''ator'': ''încurajator'';
* -''şag'': ''furtişag, rămăşag''.
:Se pronunţă şi se scrie numai ''ea'', după consoane, în sufixele:
* -''ea'' (f. sg. de la -''el''): ''frumuşea, căţea, viţea'';
* -''eală'': ''betejeală, mînjeală, oblojeală, prăjeală; căptuşeală, greşeală, învălmăşeală, moleşeală, sfîrşeală, zăpuşeală; agoniseală, oboseală, procopseală; umezeală, urzeală; ameţeală, iuţeală; amăreală, mohoreală, oţăreală'';
* -''eaţă'': ''roşeaţă'';
* -''ească'' (f. sg. de la -''esc''): ''vitejească; ostăşească, răzeşească, strămoşească; rusească, săsească; englezească, franţuzească; băieţească, frăţească'' etc.
:De asemenea, se pronunţă şi se scrie numai ''-ea'' în sufixul de apartenenţă locală ''-ean'' după majoritatea consoanelor, inclusiv ''j, ş, ţ, z, v'': ''clujean, doljean, gorjean, lugojean; argeşean, crişean, făgărăşean, huşean, ieşean, maramureşean, orăşean, oşean; bănăţean, cetăţean, gălăţean, judeţean; hurezean, vîrlezean; braşovean, lipovean, moldovean, prahovean''. După ''c, g'', sufixul este însă ''-an'': ''lipscan, haţegan''. :După ''d'' şi ''s'' pot apărea atît ''-ean'', cît şi, mai rar, ''-an'': ''bîrlădean, orădean'', dar ''arădean/arădan; apusean, mesean'', dar ''bîrsan, persan''.
:După ''j, ş'' poate apărea sufixul ''-an'' cu alte valori: ''hlujan, tăpşan''.


:Variante cu ''-an'' în loc de ''-ean'' după ''j, ş'' sînt răspîndite prin unele formaţii cu valoare de nume proprii: ''Argeşana'' şi ''Clujana'' (întreprinderi); ''Crişana'' (provincie); ''Ana-Lugojana'' (personaj dintr-un cîntec popular şi din opereta cu acest titlu); ''Transfăgărăşan'' (şosea).
:Limba literară deosebește imperfectul verbelor ''îngrija'' „a fi îngrijorat”: ''îngrijam, îngrijai, îngrija'' etc. de cel al verbului ''îngriji'' „a avea grijă de...”: ''îngrijeam, îngrijeai, îngrijea'' etc. Imperfectul verbului ''a fi'', în limba literară, este ''eram, erai, era, erați, erau'' (nu ''eream, ereați, ereai, erea'' etc.).


'''5.''' În antroponimele româneşti se întîlnesc variante cu ''a'' în loc de ''ea'' şi cu ''ea'' în loc de ''a''. Variaţia vizează mai rar rădăcina cuvintelor (cf. totuşi numele de familie ''Decusară'' alături de ''Decuseară'', ''Peagu'' alături de ''Pagu'', chiar ''Şearpe'' alături de ''Şarpe'') şi mai frecvent afixele: de exemplu, numele de familie ''Cîmpan(u)'' şi ''Cîmpean(u)'', ''Făgărăşan(u)'' şi ''Făgărăşeanu, Galaţanu şi Gălăţeanu, Lugojan'' şi ''Lugojeanu, Moldovan(u)'' şi ''Moldovean(u)'' etc. Sufixul onomastic ''-şa'' se pronunţă şi se scrie corect cu ''a'' (nu cu ''ea''): ''Comşa, Focşa, Lupşa, Tomşa''. Existenţa a două sufixe diferite ''-a'' şi ''-ea'', cu influenţe reciproce (''-a'' pentru ''-ea'' şi ''-ea'' pentru ''-a''), explică variantele întîlnite la unele prenume masculine (''Costa'' şi ''Costea'') şi mai ales la nume de familie: ''Chiosa'' şi ''Chiosea''; ''Creţa'' şi ''Creţea''; ''Groza'' şi ''Grozea''; ''Mosora'' şi ''Mosorea''; ''Zbiera'' şi ''Zbierea'' etc.
:'''e.''' Se pronunță și se scrie numai ''a'' în următoarele sufixe:
:Toponimele provenite din nume de grup pot avea sufixul ''-ani'' sau ''-eni'', nu însă ''-eani''; se pronunţă şi se scrie corect ''-ani'' în ''Botoşani, Dejani, Focşani, Oprişani''.
:* -''adă'': ''oranjadă, orjad(ă)'';
:* -''ament'': ''angajament, aranjament; atașament, branșament'';
:* -''ant'': ''angajant, deranjant, descurajant; tranșant'';
:* -''ar'': ''birjar, forjar; călușar, coșar, gogoșar, păpușar'' etc.;
:* -''ator'': ''încurajator'';
:* -''șag'': ''furtișag, rămășag''.
:Se pronunță și se scrie numai ''ea'', după consoane, în sufixele:
:* -''ea'' (f. sg. de la -''el''): ''frumușea, cățea, vițea'';
:* -''eală'': ''betejeală, mînjeală, oblojeală, prăjeală; căptușeală, greșeală, învălmășeală, moleșeală, sfîrșeală, zăpușeală; agoniseală, oboseală, procopseală; umezeală, urzeală; amețeală, iuțeală; amăreală, mohoreală, oțăreală'';
:* -''eață'': ''roșeață'';
:* -''ească'' (f. sg. de la -''esc''): ''vitejească; ostășească, răzeșească, strămoșească; rusească, săsească; englezească, franțuzească; băiețească, frățească'' etc.
:De asemenea, se pronunță și se scrie numai ''-ea'' în sufixul de apartenență locală ''-ean'' după majoritatea consoanelor, inclusiv ''j, ș, ț, z, v'': ''clujean, doljean, gorjean, lugojean; argeșean, crișean, făgărășean, hușean, ieșean, maramureșean, orășean, oșean; bănățean, cetățean, gălățean, județean; hurezean, vîrlezean; brașovean, lipovean, moldovean, prahovean''. După ''c, g'', sufixul este însă ''-an'': ''lipscan, hațegan''. :După ''d'' și ''s'' pot apărea atît ''-ean'', cît și, mai rar, ''-an'': ''bîrlădean, orădean'', dar ''arădean/arădan; apusean, mesean'', dar ''bîrsan, persan''.
:După ''j, ș'' poate apărea sufixul ''-an'' cu alte valori: ''hlujan, tăpșan''.


:Variante cu ''-an'' în loc de ''-ean'' după ''j, ș'' sînt răspîndite prin unele formații cu valoare de nume proprii: ''Argeșana'' și ''Clujana'' (întreprinderi); ''Crișana'' (provincie); ''Ana-Lugojana'' (personaj dintr-un cîntec popular și din opereta cu acest titlu); ''Transfăgărășan'' (șosea).
'''5.''' În antroponimele românești se întîlnesc variante cu ''a'' în loc de ''ea'' și cu ''ea'' în loc de ''a''. Variația vizează mai rar rădăcina cuvintelor (cf. totuși numele de familie ''Decusară'' alături de ''Decuseară'', ''Peagu'' alături de ''Pagu'', chiar ''Șearpe'' alături de ''Șarpe'') și mai frecvent afixele: de exemplu, numele de familie ''Cîmpan(u)'' și ''Cîmpean(u)'', ''Făgărășan(u)'' și ''Făgărășeanu, Galațanu și Gălățeanu, Lugojan'' și ''Lugojeanu, Moldovan(u)'' și ''Moldovean(u)'' etc. Sufixul onomastic ''-șa'' se pronunță și se scrie corect cu ''a'' (nu cu ''ea''): ''Comșa, Focșa, Lupșa, Tomșa''. Existența a două sufixe diferite ''-a'' și ''-ea'', cu influențe reciproce (''-a'' pentru ''-ea'' și ''-ea'' pentru ''-a''), explică variantele întîlnite la unele prenume masculine (''Costa'' și ''Costea'') și mai ales la nume de familie: ''Chiosa'' și ''Chiosea''; ''Creța'' și ''Crețea''; ''Groza'' și ''Grozea''; ''Mosora'' și ''Mosorea''; ''Zbiera'' și ''Zbierea'' etc.
:Toponimele provenite din nume de grup pot avea sufixul ''-ani'' sau ''-eni'', nu însă ''-eani''; se pronunță și se scrie corect ''-ani'' în ''Botoșani, Dejani, Focșani, Oprișani''.
[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Mioara Avram]]
[[Categorie:Articole:Mioara Avram]]
{{CuvinteCheie|Punctuație, Apostrof}}
{{CuvinteCheie|Punctuație, Apostrof, vasluian, agrea, crea, cearșaf, așeza, vrea}}

Versiunea curentă din 6 ianuarie 2020 12:28

Mioara Avram - Ortografie pentru toți, 2002

Problema alegerii între a și ea (= [ĕa]) în pronunțare și în scriere se pune mai ales după consoane.

1. După i vocalic și semiconsonantic întrebarea „a sau ea?” devine fie „ea sau ia?” (vezi V), fie „ia, iia sau iea?” (vezi X). Din punctul de vedere exclusiv a ceea ce urmează după i, este de reținut, în orice caz, interdicția de apariție a secvenței grafice iea. Atît după semiconsoana [ĭ], cît și după vocala [i] se scrie numai a, niciodată ea: femeia și femeiască, îndoială și îndoiască, întemeia și întemeiază, joia și Joian, vasluian; bucuria, apropia, liniază, sfiască etc.

2. După e, chiar dacă pronunțarea nu este distinctă sau înclină spre [ĕa], se scrie atît a, cît și ea, conform principiului morfologic, în forme flexionare diferite ale verbelor cu tema în această vocală. În majoritatea formelor este corect a: agrea, crea — și procrea, recrea — , suplea; agreat, creat...; agreați, creați...; agrease, crease..., dar la ind. prez. 3 sg. și pl. este corect ea: agreează, creează, supleează.

Structura morfologică a acestor verbe este agre||a, agre||ează, ca și lucr||a, lucr||ează sau evalu||a, evalu||ează.

Derivatele verbelor cu tema în -e se scriu corect cu a: agreabil; creativitate, creator, creatură, creație; supleant.

3. După consoane, scrierea reflectă totdeauna pronunțarea. Pronunțarea prezintă însă variante regionale (legate de caracterul dur sau palatal al consoanelor precedente) și hipercorecte, în ambele direcții, care se reflectă și în scris.

După cele mai multe consoane vorbitorii graiurilor de tip nordic (moldovean, maramureșean, crișean, bănățean) pronunță [a], iar vorbitorii graiurilor de tip sudic (muntean, oltean) [ĕa].

Pentru rădăcina cuvintelor nu se pot formula reguli cu un grad mai mare de generalitate, cu excepția rădăcinilor care conțin consoanele j, ș.

a. După j, ș, în rădăcina cuvintelor se pronunță și se scrie numai a (nu ea): deja, dejalen, dojană, jachetă, jad, jaf, jalbă, jale, jalon, jaluzea, jambon, jandarm, janilie, jantă, jar — și jariște —, jartieră, javră, mojar, pojar, rejansă, stejar etc.; așa, cașa, cașalot, cearșaf, eșafod, eșapament, eșarfă, mușama, șa, șabac/șabacă, șablon, șacal, șagă, șah, șaibă, șaisprezece și șaizeci, șal, șalău, șale, șalupă, șamotă, șampanie, șan, șansă, șantier, șanț, șapcă, șapte, șarjă, șarpe, șase, șatră etc.
Conform acestei reguli se scrie a (nu ea) în așază (ind. prez. 3 sg. și pl. de la așeza), deșală (ind. prez. 3 sg. și pl. de la deșela), deșartă (f. sg. de la deșert și ind. prez. 3 sg. și pl. de la deșerta) și deșarte (f. pl. de la deșert și conj. prez. 3 sg. și pl. de la deșerta), dîrjală „băț, coadă de topor sau de sapă; persoană înaltă și slabă”, înșală (ind. prez. 3 sg. și pl. de la înșela), șadă (conj. prez. 3 sg. și pl. de la ședea) și șade (ind. prez. 3 sg. de la același verb), șasă (f. sg. de la adjectivul șes), tînjală „piesă la jug”.
Variantele — fonetice și grafice — cu ea la cuvintele din ultimul alineat se explică prin apropierea lor de cuvinte asemănătoare prin învelișul sonor, dar diferite prin structura morfologică, întrucît la ele ea se găsește în afixe; de exemplu, furișează sau înfățișează (față de așază); greșeală (față de deșală și înșală); îndîrjeală sau mînjeală (față de dîrjală și tînjală).
b. După s, se pronunță și se scrie ea în cuvintele măsea, seacă (f. de la sec și ind. prez. 3 sg. și pl. de la seca), seamăn s. și seamănă vb. (ind. prez. 3 sg. și pl. de la semăna), seară — și alaltăseară, aseară, deseară/diseară —, searbăd. Se pronunță și se scrie seamă în toate sensurile actuale ale acestui cuvînt (și în îmbinările a băga de seamă, a lua seama, a ține seama, o seamă de), dar samă în sensurile învechite „recensămînt” și „bir”, de care este legat derivatul sameș „funcționar strîngător de biruri” și „administrator de moșie”.
După z, se pronunță și se scrie a în za (pl. zale) și zadă, dar ea în zeamă.
După ț, se pronunță și se scrie a în țară, dar ea în țeapă și țeapăn, țeastă, țeavă.
c. După r, se pronunță și se scrie a în cracă, crapă (ind. prez. 3 sg. și pl. de la crăpa), praftură, rabdă (ind. prez. 3 sg. și pl. de la răbda), strajă, șirag, teraz, dar ea în breaslă, creangă, greabăn, rea (f. sg. de la rău), reavăn, reazem s. și vb. (ind. prez. 1 sg. de la rezema) și reazemă vb. (ind. prez. 3 sg. și pl. de la același verb), streașină, treapăd, vrea (și vreai, vreau de la același verb), vreasc, zdreanță. Se admite variația în interjecția tranca-flanca/treanca-fleanca.
După l, se pronunță și se scrie a în flacără, dar ea în buleandră, fleandură, leapădă (ind. prez. 3 sg. și pl. de la lepăda).
d. După d, se pronunță și se scrie ea în deapănă (ind. prez. 3 sg. și pl. de la depăna). Se admite atît ea, cît și a în deapără/dapără ind. prez. 3 sg. și pl. de la variante morfologice diferite ale aceluiași verb: depăra/dăpăra.
După t, se pronunță și se scrie corect a în tas, tașcă, dar ea în stearpă (f. sg. de la sterp).
e. După consoane labiale (b, p, m, v), se pronunță și se scrie a în obadă, pag, pană, pară, pată, pomană, vadră, dar beat, meargă (conj. prez. 3 sg. și pl. de la merge), pribeag, veac.

4. Pentru afixele flexionare și lexicale atașate la teme consonantice există regula menținerii unității acestora și a respectării structurii morfologice a tipului de flexiune sau de derivare.

a. Substantivele feminine terminate în consoană + ă au forma articulată în a, iar cele terminate în consoană + e au forma articulată în ea. În limba literară actuală se pronunță și se scrie corect latura (< latură), țigara (< țigară), năpasta (< năpastă), soarta (< soartă), dar bătrînețea (< bătrînețe), directoarea (< directoare), marginea (< margine), mătasea (< mătase), originea (< origine), tusea (< tuse). Substantivele și adjectivele feminine cu tema terminată în j, ș au formele articulate numai în -a: cîrja (< cîrjă), coaja (< coajă), grija (< grijă), loja (< lojă), maja (< majă), plaja (< plajă), ruja (< rujă), schija (< schijă), tija (< tijă); broșa (< broșă), cămașa (< cămașă), cireașa (< cireașă), cravașa (< cravașă), fruntașa (< fruntașă), gureșa (< gureșă), mătușa (< mătușă), păpușa (< păpușă), tovarășa (< tovarășă), tușa (< tușă), ușa (< ușă) etc.; de asemenea substantivele masculine bulibașa (< bulibașă), pașa (< pașă).
Variantele neliterare laturea, țigarea au la bază forme nearticulate în -e, iar directoara, margina, origina forme nearticulate în . Vezi II 3.
b. Verbele de conjugarea I cu tema terminată în j, ș se pronunță și se scriu cu a la infinitiv și în formele care preiau sufixul infinitivului: angaja, aranja, menaja și furișa, înfășa, îngrășa (inf. și imperf. 3 sg.); angajați..., furișați... (ind. prez. și imperf. 2 pl.; part. m. pl.); angajai..., furișai... (perf. s. 1 sg. și imperf. 2 sg.); angajat..., furișat... (part. m. sg.; supin) etc., dar cu ea în desinența de indicativ prezent 3 sg. și pl.: angajează, aranjează, menajează și furișează, înfățișează, trișează etc.
c. La conjugarea a IV-a desinența de conj. prez. 3 sg. și pl. este -ească la verbele cu infinitivul în consoană + -i și -ască la cele cu infinitivul în ; cum sufixul de infinitiv apare numai după r, rezultă că desinența -ască se poate întîlni numai după r (dar nu e corectă decît la verbele în -rî, nu și la cele în -ri). Se pronunță și se scrie corect îngrijească, oblojească, rotunjească, veștejească; obosească, sosească; umezească; amețească, iuțească; mulțumească; dogorească, huzurească, dar amărască, hotărască, ocărască, posomorască, scociorască.
d. Sufixul imperfectului este -a la verbele de conjugarea I (scris ea la cele cu tema terminată în consoanele [ḱ], [ģ]) și la cele de conjugarea a IV-a cu infinitivul în , dar -ea la toate celelalte. Se pronunță și se scrie corect oblojea, rotunjea, veștejea, dar angaja, aranja, bandaja, menaja; ieșea, pășea, sfîrșea, dar furișa, înfășa, îngrășa; apăsa, dar obosea; uza, dar auzea, umezea; cocoța, dar amețea; dogorea, huzurea, suferea, dar amăra, cobora, hotăra etc.
Limba literară deosebește imperfectul verbelor îngrija „a fi îngrijorat”: îngrijam, îngrijai, îngrija etc. de cel al verbului îngriji „a avea grijă de...”: îngrijeam, îngrijeai, îngrijea etc. Imperfectul verbului a fi, în limba literară, este eram, erai, era, erați, erau (nu eream, ereați, ereai, erea etc.).
e. Se pronunță și se scrie numai a în următoarele sufixe:
  • -adă: oranjadă, orjad(ă);
  • -ament: angajament, aranjament; atașament, branșament;
  • -ant: angajant, deranjant, descurajant; tranșant;
  • -ar: birjar, forjar; călușar, coșar, gogoșar, păpușar etc.;
  • -ator: încurajator;
  • -șag: furtișag, rămășag.
Se pronunță și se scrie numai ea, după consoane, în sufixele:
  • -ea (f. sg. de la -el): frumușea, cățea, vițea;
  • -eală: betejeală, mînjeală, oblojeală, prăjeală; căptușeală, greșeală, învălmășeală, moleșeală, sfîrșeală, zăpușeală; agoniseală, oboseală, procopseală; umezeală, urzeală; amețeală, iuțeală; amăreală, mohoreală, oțăreală;
  • -eață: roșeață;
  • -ească (f. sg. de la -esc): vitejească; ostășească, răzeșească, strămoșească; rusească, săsească; englezească, franțuzească; băiețească, frățească etc.
De asemenea, se pronunță și se scrie numai -ea în sufixul de apartenență locală -ean după majoritatea consoanelor, inclusiv j, ș, ț, z, v: clujean, doljean, gorjean, lugojean; argeșean, crișean, făgărășean, hușean, ieșean, maramureșean, orășean, oșean; bănățean, cetățean, gălățean, județean; hurezean, vîrlezean; brașovean, lipovean, moldovean, prahovean. După c, g, sufixul este însă -an: lipscan, hațegan. :După d și s pot apărea atît -ean, cît și, mai rar, -an: bîrlădean, orădean, dar arădean/arădan; apusean, mesean, dar bîrsan, persan.
După j, ș poate apărea sufixul -an cu alte valori: hlujan, tăpșan.
Variante cu -an în loc de -ean după j, ș sînt răspîndite prin unele formații cu valoare de nume proprii: Argeșana și Clujana (întreprinderi); Crișana (provincie); Ana-Lugojana (personaj dintr-un cîntec popular și din opereta cu acest titlu); Transfăgărășan (șosea).

5. În antroponimele românești se întîlnesc variante cu a în loc de ea și cu ea în loc de a. Variația vizează mai rar rădăcina cuvintelor (cf. totuși numele de familie Decusară alături de Decuseară, Peagu alături de Pagu, chiar Șearpe alături de Șarpe) și mai frecvent afixele: de exemplu, numele de familie Cîmpan(u) și Cîmpean(u), Făgărășan(u) și Făgărășeanu, Galațanu și Gălățeanu, Lugojan și Lugojeanu, Moldovan(u) și Moldovean(u) etc. Sufixul onomastic -șa se pronunță și se scrie corect cu a (nu cu ea): Comșa, Focșa, Lupșa, Tomșa. Existența a două sufixe diferite -a și -ea, cu influențe reciproce (-a pentru -ea și -ea pentru -a), explică variantele întîlnite la unele prenume masculine (Costa și Costea) și mai ales la nume de familie: Chiosa și Chiosea; Creța și Crețea; Groza și Grozea; Mosora și Mosorea; Zbiera și Zbierea etc.

Toponimele provenite din nume de grup pot avea sufixul -ani sau -eni, nu însă -eani; se pronunță și se scrie corect -ani în Botoșani, Dejani, Focșani, Oprișani.