Vizualizare sursă pentru „Articol/Mioara Avram/II. ă sau e?”

<center>'''Mioara Avram''' - ''Ortografie pentru toți'', 2002</center>

Problema alegerii între ă și e este simplă și se rezolvă ferm și
clar după semiconsoanele [ĭ] și [ŭ], scrise ''i'' și ''u''; este relativ simplă și cu o soluție convențională după vocale; este complicată și
supusă unor reguli în mare parte individuale după consoane.

'''1.''' După semiconsoanele [ĭ] și [ŭ], scrise ''i'', respectiv ''u'', de
fapt, nu există alegere. În limba literară nu se pronunță niciodată
[ĭă] și nici nu se scrie ''iă'', ci numai ''ie'' (= [ĭe]): de aceea verbele de conjugarea I cu tema în [ĭ] au ''-e'' în loc de ''-ă'' la persoana a 3-a sg. a indicativului prezent (''moaie, taie'') și a perfectului simplu (''muie, tăie'') și ''-em'' la persoana 1 pl. a indicativului prezent (muiem, tăiem).
Nu se pronunță [ŭe], ci numai [ŭă]), scris ''uă'': de aceea substantivul
''ou'' are pluralul cu desinența ''-ă'' (''ouă''), față de desinența ''-e'' a altor substantive neutre.

'''2.''' După vocale nu sînt numeroase situațiile care pun probleme.
După ''i'' vocalic este valabilă interdicția apariției lui ''ă'', ca și
după ''i'' semiconsonantic, care de fapt există în pronunțare, dar nu
e notat după vocală. Nu se pronunță [i-ă] și nu se scrie ''iă'', ci
numai ''ie'' (=[i-e]): de aceea și verbele de conjugarea I cu tema în
''i'' vocalic au ''-e'' în loc de ''-ă'' la persoana a 3-a singular a indicativului prezent (''apropie, zgîrie'') și a perfectului simplu (''apropie, zgîrie, repatrie'') și ''-em'' la persoana 1 pl. a indicativului prezent (''apropiem, zgîriem, repatriem'').

După ''u'' vocalic nu acționează însă interdicția legată de
semiconsoana corespunzătoare, deci sînt posibile ambele vocale în
discuție, iar scrierea reflectă pronunțarea. Se pronunță și se scrie
''continuă'' adj. f. sg. (< ''continuu'') sau vb. (ind. prez. 3 sg. și pl. de la ''continua'') — ''continue'' adj. f.-n. pl. sau vb. (conj. prez. 3 sg. și pl.); ''evaluez'' — ''evaluăm''.

După ''e'' nu se pronunță de obicei [ă] și nici [e] pur. Se scrie
însă atît ''ă'', cît și ''e'', conform principiului morfologic, în forme
flexionare diferite ale verbelor cu tema în ''-e'' (''agrea, crea, suplea''): ''agreăm, creăm'', dar ''agreez, agreezi, agreeze'', respectiv ''creez, creezi, creeze''; substantivul provenit din fostul infinitiv lung al verbului ''crea'', anume ''creare'', are genitiv-dativul singular și pluralul în ''-ări'': ''creări''.

'''3.''' Cele mai multe probleme apar după consoane.

'''a.''' După ''j'', ''ș'' alegerea între ''ă'' și ''e'' nu se rezolvă la fel de categoric ca în cazul lui ''î'' și ''i'' sau ''a'' și ''ea''.
În rădăcini se scrie de obicei ''e'': ''injecție, jecmăni, jefui, jeg'' — și ''jegos'' —, ''jeli, jerpeli, jertfă, păianjen, scrijeli/scrijela, stînjen; deșert'' — și ''deșerta, deșertăciune'' —, ''mușețel, ședea, șei'' pl. și ''șelar'' — și ''șelărie'', ''deșela, înșela, înșeua'' —, ''șeici'' (pl. de la ''șaică''), ''șepci'' pl. — și ''șepcar'', ''șepcărie, șepcuță'' —, ''șeptar și șeptime'', ''șerb, șerpi'' pl. — și ''șerpar, șerpariță, șerpărie, șerpesc, șerpoaică, șerpui'' etc. —, ''șervet, șes, șesar'' și ''șesime''. Se scrie însă ''ă'' în ''jăcaș, jăchilă, jălbar, jăpcan, jăratic, jărăgai, jări, jărci'' (pl. de la ''jarcă''), ''pojărnicie, stejăriș'' — și ''stejărel, stejăruț,
stejăriște'' —; ''deșănțat, șăgalnic'', ''șăgi'' (pl. de la ''șagă''), ''șăluț, șalvirie, șănțuleț'' — și ''șănțișor, șănțui, șănțurele'' —, ''șătrar'' — și ''șătrăreasă'' —, ''șătruță''.

:Îndreptarele curente își permit să simplifice situația, formulînd regula scrierii numai cu ''e'' în rădăcina cuvintelor, în ciuda „excepțiilor” admise, dat fiind că cele mai multe cuvinte scrise corect cu ''ă'' sînt cuvinte de mică importanță (învechite sau/și regionale, diminutive rare).

În afixele flexionare și lexicale se poate scrie atît ''ă'', cît și ''e'', în funcție de afix și de clasa de flexiune sau de derivare. Substantivele și adjectivele feminine cu tema în ''j, ș'' se pronunță și se scriu numai cu ''-ă'' la nominativ-acuzativul (și la vocativul egal cu această formă) singular: ''cîrjă, coajă, grijă, lojă, majă, ojă, plajă, rujă, schijă, tijă, vrajă; avalanșă, broșă, cămașă, cireașă, cravașă, drăgălașă, fruntașă, gureșă, mătușă, nașă, păpușă, tovarășă, tușă, uriașă, ușă'' etc. (nu ''coaje, grije..., cămașe, păpușe''...); ele pot avea ''-e'' la plural și la genitiv-dativ singular: ''cîrje, plaje, ruje, schije, tije; avalanșe, broșe, cireșe, cravașe, drăgălașe, fruntașe, gureșe, nașe, tovarășe, tușe, uriașe'' (celelalte substantive din lista dată pentru singular au pluralul în ''-i''). La genul masculin se pronunță și se scrie ''-ă'' la forma de singular (pentru toate cazurile) a substantivelor ''bulibașă, pașă'', dar ''-e'' în forma de vocativ singular a substantivelor și adjectivelor terminate la nominativ-acuzativ în ''ș'': ''chipeșe'' (domn!), ''tovarășe''!

Verbele de conjugarea I cu tema în ''j, ș'' se pronunță și se scriu
cu ''-ă'' la persoana 1 plural și a 3-a singular și plural a indicativului
prezent (''degajăm, degajă; înfășăm, înfașă'') și la persoana a 3-a
singular a perfectului simplu (''angajă, etajă, încurajă''), dar cu ''-e'' la persoana a 3-a sg. și pl. a conjunctivului prezent (''degaje; înfeșe,
îngroașe'' etc.). Desinența verbelor cu prezent slab este la conjugarea
I ''-ez'', iar la a IV-a ''-esc'': ''angajez, furișez, mînjesc, pășesc'' etc.

Se pronunță și se scriu cu ''ă'' sufixele ''-ămînt, -ător'' și forma de
plural (și genitiv-dativ singular) a sufixului ''-are'': ''îngrășămînt;
crucișător, înduioșător, înfricoșător, îngrășător; angajări, amenajări, etajări, încurajări, detașări, înduioșări, retușări'' etc. Tot ''-ă-'' este corect în derivatele cu ''-ean'' de la toponime în ''-ani'': ''botoșănean, focșănean''.

Se pronunță și se scriu cu ''-e'' sufixele ''-el, -esc'' și formele de
plural (și de genitiv-dativ singular) ale sufixelor ''-eală, -ean'':
''rotunjel, burdușel, frumușel; vitejesc, strămoșesc; oblojeli, greșeli;
clujeni, ieșeni'' etc. Sufixele ''-ăreasă'' și ''-ereasă'', ''-ărie'' și ''-erie'' au prima vocală diferită după cum sînt legate de sufixul ''-ar'' (''-ăreasă, -ărie'') sau ''-er'' (''-ereasă, -erie''). Se pronunță și se scrie corect ''ă'' în ''borșăreasă, cenușăreasă'', dar ''e'' în ''lenjereasă''; tot astfel, ''birjărie, cășărie, chițibușărie, gogoșărie, lăcătușărie'', dar ''lenjerie, menajerie, străjerie''. Derivatele cu ''-esc, -ește'' de la cuvinte formate cu ''-ar'' se pronunță și se scriu corect cu ''-ăresc, -ărește'': ''birjăresc, birjărește, călușăresc''; ''e'' din ''-er'' + ''-esc'', ''-ește'' se menține: ''străjeresc''.

'''b.''' După ''s'', în rădăcina cuvintelor se pronunță și se scrie corect ''ă'' în ''pasăre'', ''să'' conjcț., ''sămînță, său'' pron. și adj. pos., ''țesăla'', dar ''e'' în ''chiseliță'', se pron. refl., ''secară, secui'' — și ''secuiesc, secuime'' —, ''semăna'' — și ''asemăna'' —, ''semințe'' (pl. < ''sămînță''), ''seu'' s.

:Limba literară face deosebire între ''să'' și ''se'' (de exemplu: ''să știe'' conj., prez. 3 sg. și pl. activ, personal; ''se știe'' ind. prez. 3. sg. reflexiv-pasiv impersonal; ''să se ști'' conj. prez. 3 sg. reflexiv-pasiv impersonal), ''său'' și ''seu''. Unele variante regionale cu ''ă'' în loc de ''e'' erau recomandate de vechi îndreptare oficiale: de exemplu, ''chisăliță, săcui''.

Pentru afixe alegerea între ''ă'' și ''e'' se orientează după criterii
morfologice. Este corect ''-e'' în substantivele ''mătase, tuse''.
Flexiunea unor verbe are atît forme corecte cu ''-e'', cît și unele cu
''-ă'': ''coase'' (inf. prez. și ind. prez. 3 sg.) — ''coasă'' (conj. prez. 3 sg. și pl.); ''iese'' (ind. prez. 3 sg.) — ''iasă'' (conj. prez. 3 sg. și pl.); ''miroase'' (ind. prez. 3 sg.) — ''miroasă'' (conj. prez. 3 sg. și pl.). Desinența verbală și sufixul adjectival omonim se pronunță și se scriu ''-esc'' (nu ''-ăsc''): ''obosesc, rusesc''. Sufixele ''-ărie'' și ''-erie'' sînt ambele corecte, în cuvinte diferite: ''mătăsărie'', dar ''cocserie''.

După ''z'', în rădăcina cuvintelor se pronunță și se scrie corect ''ă''
în ''mazăre'' — și ''măzărar, măzărat'' —, ''măzăriche'', dar ''e'' în
''Dumnezeu, muzeu, răzeș'' — și ''răzeșesc, răzeșie, răzeșime,
răzeșiță'' —, ''reazem'' s. — și ''rezema'' —, ''zece, zeghe, zemos, zer,
zețui''. Se face deosebire între ''zeu'' s. și ''zău'' interj. În afixe se aplică principiul morfologic. La substantivele și adjectivele feminine este
corect nominativ-acuzativul singular în ''-ă'' și pluralul (= genitiv-dativul singular) în ''-e'': ''coacăză — coacăze, oază — oaze, pupăză —
pupeze, rază — raze, vitează — viteze''. În flexiunea verbală de
asemenea există forme corecte cu ambele vocale: ''cutează'' (ind.
prez. 3 sg. și pl.) — ''cuteze'' (conj. prez. 3 sg. și pl.). Desinența
verbală și sufixul adjectival omonim se pronunță și se scriu corect
''-esc: asurzesc, umezesc, englezesc, franțuzesc''. Sufixele ''-ărie'' și
''-erie'' își împart formațiile corecte: ''brînzărie, ceaprăzărie, orezărie'', dar ''leprozerie''.

După ''ț'', în rădăcina cuvintelor se scrie ''ă'' în ''înțărca, țăpoi, țăran, țăruș'', dar ''e'' în ''înțelege, oțet, țelină, țencușă, țepi'' pl. (de la ''țeapă'' și de la rarul ''țep'') — și ''țepos, țepușă'' —, ''țesăla, țese'' — și ''țesător, țesătorie, țesătură —, țest'' — și ''țestos —, țevar'' — și ''țevărie, țevișoară, țevos, țevui'' —. În afixe criteriile sînt de ordin morfologic.
La substantivele și adjectivele feminine este corect
nominativ-acuzativul singular în ''-ă'' și pluralul (= genitiv-dativul
sg.) în ''-e'': ''ață — ațe, rață — rațe, viță — vițe, lunguiață —
lunguiețe''. În flexiunea unor verbe există forme corecte cu ''-ă'' și cu
''-e'': ''agață, cocoață'' (ind. prez. 3 sg. și pl.) — ''agațe, cocoațe'' (conj. prez. 3 sg. și pl.). Desinența verbală și sufixul adjectival omonim
se pronunță și se scriu corect ''-esc: amețesc, urîțesc, băiețesc, frățesc''. În limba literară actuală este corect sufixul substantival ''-ețe'' (nu ''-eță'', care e învechit): ''bătrînețe, delicatețe, politețe, tinerețe''. Se pronunță și se scrie corect ''-ărie'' în ''cîrnățărie, faiențărie, zețărie'', dar ''-erie'' în ''semințerie, spițerie, tapițerie''.

:Regulile academice din 1932 recomandau scrierea ''-eță'' în neologisme (''acurateță, fineță, nobleță, politeță, stricteță'') și tolerau variația ''-ețe/-eță'' în formațiile tradiționale (''bătrînețe/bătrîneță, blîndețe/blîndeță, tinerețe/ tinereță, tristețe/tristeță''). După aceste reguli se scria ''înțerca''.

'''c.''' După ''d'', se pronunță și se scrie corect ''e'' în prepoziția ''de'' — și în compusele cu ea: ''deoarece, deunăzi, devălmășie'' —,
conjuncția ''de'', interjecția ''de'', în prefixele ''de-'' (''dedulci, depune''), ''des-/dez-'' (''dezbrăca, desface'' etc.) și în cuvintele ''desagă, deștept'', dar ''ă'' în ''nădăjdui''. Se admite variația ''e/ă'' în verbele ''dăula/dehula'' și ''depăra/dăpăra''.

După ''t'', în rădăcina cuvintelor se pronunță și se scrie corect ''ă''
în ''pieptăna'' — și ''pieptăn'' (ind. prez. 1 sg.), ''pieptănat, pieptănătoare, pieptănător, pieptănătorie, pieptănătură —, pieptănar,
pieptănariță, pieptănaș, pieptănuș, tăciune, tăpșan'' — și ''tăpși —,
vatămi'' (ind. prez. 2 sg.), dar ''e'' în ''pieptene'' s. sg. și vb. (conj. prez. 3 sg. și pl.), ''piepteni'' s. pl. și vb. (ind. prez. 2 sg.), ''pieptenel, tehui, telpiz''. În ce privește desinențele, se pronunță și se scrie corect ''-ă'' în ''năpastă'' și ''soartă''. Sufixul ''-ărie'' este corect în ''cofetărie, lăptărie, papetărie'', iar ''-erie'' în ''galanterie, loterie, piraterie''.

După ''n'', se pronunță și se scrie corect ''ă'' în ''nădejde, năgară,
năjit, nămeți, năpusti, nătărău, năvădi, năvod, năzdrăvan'', dar ''e'' în
''necaz'' — și ''necăji'' —, ''nerod'' — și ''nerozie'' —, ''netot''. În desinențe, se pronunță și se scrie corect ''-ă'' în ''grindină, lindină, menghină, pagină'', dar ''-e'' în ''funingine, imagine, margine, origine, pecingine''. Sînt corecte formațiile ''benzinărie, marochinărie'', dar ''bombonerie, clovnerie''.

'''d.''' După ''r'', se pronunță și se scrie corect ''ă'' în ''crăpa'' — și ''crăpi'' (ind. prez. 2 sg.) —, ''curăța'' — și ''curăț, curăță'' —, ''ferăstrău, înzdrăveni, răbda, răci, răgaz, răposa, răspunde, rătez'' s., ''răutate, străin, străjer'' — și ''străji'' (pl. de la ''strajă''), ''străjui —, strămurare, strănuta'', dar ''e'' în ''către, cureți'' (ind. prez. 2 sg.) și ''curețe'' (conj. prez. 3 sg. și pl.), ''ferestrui, între, întrema, rebegi, rele'' adj. f.-n. pl. și s. n. pl. (< rău), ''repede'' — și ''repejor, repezi'' —, ''reteza, rețea, reuși, rezema''.
Prefixul ''răs-'' nu trebuie confundat cu secvența ''res-'': se pronunță și se scrie corect ''răsfira, răsfrînge'', dar ''respinge, restriște''. De asemenea se disting prefixele dublete ''ră-'' și ''re-'': ''răpune'' „a doborî, a ucide” — ''repune'' „a pune din nou”; cf. și ''răposa'' „a deceda” — ''repauza'' „a se odihni”. Prefixul ''stră-'' nu trebuie confundat cu secvența ''stre-'': se pronunță și se scrie corect ''strămoș, strămuta, străvedea'', dar ''strecura, strepezi''.

:De remarcat și distincția dintre vechiul ''răspunde'' și neologicele ''coresponda, corespunde, responsabil'', precum și dintre paronimele ''rătez'' s. și ''retez'' vb. (ind. prez. 1 sg. de la ''reteza'').

În ce privește afixele flexionare, substantivele feminine pot
avea la singular atît desinența ''-ă'', cît și ''-e'': se pronunță și se scrie corect ''-ă'' în ''brățară, latură, țigară'', dar ''-e'' în ''directoare''. Desinența de plural a substantivelor neutre este în limba literară actuală ''-e'': ''care'' (< ''car''), ''hotare'' (< ''hotar''), ''izvoare'' (< ''izvor''), ''pahare'' (< ''pahar'').

Flexiunea unor verbe are forme corecte atît cu ''-ă'', cît și cu ''-e'':
''acoperă, coboară, descoperă, oferă, omoară, preferă, suferă'' (ind.
prez. 3 sg. și pl.) — ''acopere, coboare, descopere, ofere, omoare,
prefere, sufere'' (conj. prez. 3 sg. și pl.). La conjugarea a IV-a
desinența verbelor cu infinitivul în ''-i'' este ''-esc'' (''dogoresc''), iar a celor cu infinitivul în ''-î'' este ''-ăsc'' (''amărăsc, hotărăsc, izvorăsc, ocărăsc'' etc.). Sufixul adjectival se pronunță și se scrie corect ''-esc'': ''tătăresc'', iar sufixul adverbial corespunzător, ''-ește'': ''tătărește''. În berărie, pulberărie este corect sufixul ''-ărie'', iar în trezorerie sufixul ''-erie''.

:Regulile academice din 1932 recomandau formele de ind. prez. 3 sg. ''acopere, sufere'' (3 pl. ''acoper, sufer''), dar 3 sg. și pl. ''diferă, oferă''.

După ''l'', în rădăcina cuvintelor se scrie ''ă'' în ''lăicer/lăvicer,
lăuză'' — și ''lăuzi, lăuzie'' —, dar ''e'' în ''lepăda''. Se admite variația în ''lăscaie/lețcaie''. În flexiunea verbelor ''azvîrli, zvîrli'' se admite variația ''azvîrlă/azvîrle, zvîrlă/zvîrle'' la indicativ prezent 3 sg., aceeași persoană fiind numai ''azvîrle, zvîrle'' la conjunctiv prezent.

'''e.''' După ''b'', în rădăcina cuvintelor se pronunță și se scrie corect
''ă'' în ''băjenie'' — și ''băjenar, băjenări, băjeni —, bărbieri, bășică,
băut'' — și ''băutor, băutură —, ciubăr, foraibăr, greabăn, lebădă'',
dar ''e'' în ''galben, oberliht''. Forma de conjunctiv prezent 3 sg. și pl.
a verbului avea are desinența ''-ă'' (nu ''-e''): ''aibă''. Desinența verbelor de conjugarea a IV-a cu prezent slab se pronunță și se scrie corect ''-esc: iubesc, vorbesc''.

După ''p'', se pronunță și se scrie corect ''ă'' în ''ienupăr, jneapăn,
lepăda'', în formele verbale ''acopăr, descopăr'' (ind. prez. 1 sg. de
la ''acoperi, descoperi'') și în prepoziția ''după'' (nu ''dupe''!), dar ''e'' în
prepoziția ''pe'', în substantivele ''carpen, curpen, pereche, perete'' și
în verbul ''speria''. Substantivul derivat de la ''a țipa'' pentru a desemna acțiunea și rezultatul ei este ''țipăt'', pl. ''țipete''.
Variantele ''acoper, descoper'' se pot explica prin vechi deprinderi
ortografice, conforme cu regulile academice din 1932.

După ''m'', se pronunță și se scrie corect ''ă'' în ''geamăn'' și ''e'' în
''egumen, famen, rumen, semen'' „drug de fier”, dar se admite
variația la substantivul ''seamăn/semen'' (persoană; „asemănare”).
Verbele ''semăna'' și ''asemăna'' au forme corecte nu numai cu ''ă'', ci
și cu ''e'' în rădăcină: ''semăn'' (ind. prez. 1 sg.) — ''semeni'' (ind. prez.
2 sg.), ''semene'' (conj. prez. 3 sg. și pl.); verbul ''a merge'' nu are
însă forme cu ''ă'': în limba literară se pronunță și se scrie merg.
Desinența verbală și sufixul adjectival omonim sînt -esc:
''mulțumesc, lumesc''. Substantivul derivat de la ''a geme'' pentru a
desemna acțiunea și rezultatul ei este geamăt, pl. ''gemete'', iar
substantivul colectiv derivat de la ''poamă'' este ''pomet.'' Sufixele
''-ărie, -erie'' sînt corecte în cuvinte diferite: ''plăpumărie'', dar
''parfumerie''.

După ''v'', se pronunță și se scrie corect ''ă'' în ''levănțică, reavăn'',
dar ''e'' în ''dezveli, înveli, vecui, vedriță, veleat''.

După ''f'', se pronunță și se scrie corect ''ă'' în ''sufăr'' (ind. prez. 1 sg. de la ''suferi''), dar e în ''felie, femeie, fermeca''. Problema alegerii între ''ă'' și ''e'' poate viza simultan mai multe vecinătăți consonantice: este cazul lui ''fătălău'' (nu ''feteleu'').

:Varianta ''sufer'' era recomandată de regulile academice din 1932.

'''f.''' După ''h'', se pronunță și se scrie corect ''ă'' în ''hălăciugă, hămesi,hărăți, lehămeti'' — și ''lehămetisi, lehămetui'' —.

'''g.''' În numele proprii românești se întîlnesc variante — fixate
ca nume diferite — cu ''ă'' în loc de ''e'' și ''e'' în loc de ''ă''.

La antroponime ele sînt respectate, conform dorinței
purtătorilor și tradiției, chiar dacă unele dintre ele au fost la origine
pur grafice (cu scriere etimologică). La prenume mai frecventă
este variația la ''Petru/Pătru'' și la unele derivate: ''Petrașcu/Pătrașcu'', ''Petruț/Pătruț''; ea apare și la alte prenume, ca ''Zenovie/Zănovie'' și chiar neologicele ''Jenel/Jănel, Jenică/Jănică''. La numele de familie variația are o largă răspîndire, după diverse consoane și în diverse poziții; de exemplu: ''Băjenaru, Bejănaru și Bejenaru; Cîrjă'' și ''Cîrje; Focșăneanu'' și ''Focșeneanu; Herescu'' și ''Herăscu; Jeler'' și ''Jăler; Lăduncă'' și ''Leduncă; Lepădat(u), Lăpădat(u)'' și ''Lapedatu; Mureș(e)anu'' și ''Murășanu; Năvodaru'' și ''Nevodaru; Sălăgeanu, Selăgeanu'' și ''Selegean(u); Sălăjan'' și ''Selejan; Săulescu'' și ''Seulescu; Șelaru'' și ''Șălaru; Șerpescu'' și ''Șărpescu; Tătărăscu'' și ''Tattarescu; Țepuș'' și ''Țăpuș'' etc.

În toponimie, pe de o parte, se preiau unele variante regionale,
iar, pe de alta, se mențin unele variante grafice învechite
(etimologice sau chiar greșite). Administrația a optat uneori pentru
variante diferite în cazul aceleiași denumiri atribuite mai multor
localități; de exemplu: ''Răcaș'' și ''Recaș''; ''Răuseni'' și ''Reuseni; Săliște'' și ''Seliște; Săuca'' și ''Seuca; Șăulia'' și ''Șeulia; Tămășești'' și ''Temeșești; Tătărăști'' și ''Tătărești''. Se pronunță și se scrie corect ''ă'' în ''Buzău, Sălaj'', dar ''e'' în ''Maramureș, Mureș, Vișeu''.

[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Mioara Avram]]
{{CuvinteCheie|muia, continua, évalua, agrea, crea, șapcă, sămînță, pieptăna, geamăn}}