Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/II. ă sau e?”

 
(Nu s-au afișat 7 versiuni intermediare efectuate de alți 4 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
::::::::::::::::::'''Mioara Avram''' - ''Ortografia pentru toți''
<center>'''Mioara Avram''' - ''Ortografie pentru toți'', 2002</center>


Problema alegerii între ă şi e este simplă şi se rezolvă ferm şi
Problema alegerii între ă și e este simplă și se rezolvă ferm și
clar după semiconsoanele [ĭ] şi [ŭ], scrise ''i'' şi ''u''; este relativ simplă
clar după semiconsoanele [ĭ] și [ŭ], scrise ''i'' și ''u''; este relativ simplă și cu o soluție convențională după vocale; este complicată și
şi cu o soluţie convenţională după vocale; este complicată şi
supusă unor reguli în mare parte individuale după consoane.
supusă unor reguli în mare parte individuale după consoane.


'''1.''' După semiconsoanele [ĭ] şi [ŭ], scrise ''i'', respectiv ''u'', de
'''1.''' După semiconsoanele [ĭ] și [ŭ], scrise ''i'', respectiv ''u'', de
fapt, nu există alegere. În limba literară nu se pronunţă niciodată
fapt, nu există alegere. În limba literară nu se pronunță niciodată
[ĭă] şi nici nu se scrie ''iă'', ci numai ''ie'' (= [ĭe]): de aceea verbele de
[ĭă] și nici nu se scrie ''iă'', ci numai ''ie'' (= [ĭe]): de aceea verbele de conjugarea I cu tema în [ĭ] au ''-e'' în loc de ''-ă'' la persoana a 3-a sg. a indicativului prezent (''moaie, taie'') și a perfectului simplu (''muie, tăie'') și ''-em'' la persoana 1 pl. a indicativului prezent (muiem, tăiem).
conjugarea I cu tema în [ĭ] au ''-e'' în loc de ''-ă'' la persoana a 3-a sg.
Nu se pronunță [ŭe], ci numai [ŭă]), scris ''uă'': de aceea substantivul
a indicativului prezent (''moaie, taie'') şi a perfectului simplu (''muie,
''ou'' are pluralul cu desinența ''-ă'' (''ouă''), față de desinența ''-e'' a altor substantive neutre.
tăie'') şi ''-em'' la persoana 1 pl. a indicativului prezent (muiem, tăiem).
Nu se pronunţă [ŭe], ci numai [ŭă]), scris ''uă'': de aceea substantivul
''ou'' are pluralul cu desinenţa ''-ă'' (''ouă''), faţă de desinenţa ''-e'' a altor
substantive neutre.


'''2.''' După vocale nu sînt numeroase situaţiile care pun probleme.
'''2.''' După vocale nu sînt numeroase situațiile care pun probleme.
După ''i'' vocalic este valabilă interdicţia apariţiei lui ''ă'', ca şi
După ''i'' vocalic este valabilă interdicția apariției lui ''ă'', ca și
după ''i'' semiconsonantic, care de fapt există în pronunţare, dar nu
după ''i'' semiconsonantic, care de fapt există în pronunțare, dar nu
e notat după vocală. Nu se pronunţă [i-ă] şi nu se scrie ''iă'', ci
e notat după vocală. Nu se pronunță [i-ă] și nu se scrie ''iă'', ci
numai ''ie'' (=[i-e]): de aceea şi verbele de conjugarea I cu tema în
numai ''ie'' (=[i-e]): de aceea și verbele de conjugarea I cu tema în
''i'' vocalic au ''-e'' în loc de ''-ă'' la persoana a 3-a singular a indicativului
''i'' vocalic au ''-e'' în loc de ''-ă'' la persoana a 3-a singular a indicativului prezent (''apropie, zgîrie'') și a perfectului simplu (''apropie, zgîrie, repatrie'') și ''-em'' la persoana 1 pl. a indicativului prezent (''apropiem, zgîriem, repatriem'').
prezent (''apropie, zgîrie'') şi a perfectului simplu (''apropie, zgîrie,
repatrie'') şi ''-em'' la persoana 1 pl. a indicativului prezent (''apropiem,
zgîriem, repatriem'').


După ''u'' vocalic nu acţionează însă interdicţia legată de
După ''u'' vocalic nu acționează însă interdicția legată de
semiconsoana corespunzătoare, deci sînt posibile ambele vocale în
semiconsoana corespunzătoare, deci sînt posibile ambele vocale în
discuţie, iar scrierea reflectă pronunţarea. Se pronunţă şi se scrie
discuție, iar scrierea reflectă pronunțarea. Se pronunță și se scrie
''continuă'' adj. f. sg. (< ''continuu'') sau vb. (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la
''continuă'' adj. f. sg. (< ''continuu'') sau vb. (ind. prez. 3 sg. și pl. de la ''continua'') — ''continue'' adj. f.-n. pl. sau vb. (conj. prez. 3 sg. și pl.); ''evaluez'' — ''evaluăm''.
''continua'') — ''continue'' adj. f.-n. pl. sau vb. (conj. prez. 3 sg. şi pl.);
''evaluez'' — ''evaluăm''.


După e nu se pronunţă de obicei [ă] şi nici [e] pur. Se scrie
După ''e'' nu se pronunță de obicei [ă] și nici [e] pur. Se scrie
însă atît ''ă'', cît şi ''e'', conform principiului morfologic, în forme
însă atît ''ă'', cît și ''e'', conform principiului morfologic, în forme
flexionare diferite ale verbelor cu tema în ''-e'' (''agrea, crea, suplea''):
flexionare diferite ale verbelor cu tema în ''-e'' (''agrea, crea, suplea''): ''agreăm, creăm'', dar ''agreez, agreezi, agreeze'', respectiv ''creez, creezi, creeze''; substantivul provenit din fostul infinitiv lung al verbului ''crea'', anume ''creare'', are genitiv-dativul singular și pluralul în ''-ări'': ''creări''.
''agreăm, creăm'', dar ''agreez, agreezi, agreeze'', respectiv ''creez,
creezi, creeze''; substantivul provenit din fostul infinitiv lung al
verbului ''crea'', anume ''creare'', are genitiv-dativul singular şi pluralul
în ''-ări'': ''creări''.


'''3.''' Cele mai multe probleme apar după consoane.
'''3.''' Cele mai multe probleme apar după consoane.
'''a.''' După ''j'', ''ş'' alegerea între ''ă'' şi ''e'' nu se rezolvă la fel de categoric
ca în cazul lui ''î'' şi ''i'' sau ''a'' şi ''ea''.
În rădăcini se scrie de obicei ''e'': ''injecţie, jecmăni, jefui, jeg'' — şi
''jegos'' —, ''jeli, jerpeli, jertfă, păianjen, scrijeli/scrijela, stînjen; deşert'' —
şi ''deşerta, deşertăciune'' —, ''muşeţel, şedea, şei'' pl. şi ''şelar'' — şi ''şelărie'',
''deşela, înşela, înşeua'' —, ''şeici'' (pl. de la ''şaică''), ''şepci'' pl. — şi ''şepcar'',
''şepcărie, şepcuţă'' —, ''şeptar şi şeptime'', ''şerb, şerpi'' pl. — şi ''şerpar,
şerpariţă, şerpărie, şerpesc, şerpoaică, şerpui'' etc. —, ''şervet, şes, şesar''
şi ''şesime''. Se scrie însă ''ă'' în ''jăcaş, jăchilă, jălbar, jăpcan, jăratic, jărăgai,
jări, jărci'' (pl. de la ''jarcă''), ''pojărnicie, stejăriş'' — şi ''stejărel, stejăruţ,
stejărişte'' —; ''deşănţat, şăgalnic'', ''şăgi'' (pl. de la ''şagă''), ''şăluţ, şalvirie,
şănţuleţ'' — şi ''şănţişor, şănţui, şănţurele'' —, ''şătrar'' — şi ''şătrăreasă'' —,
''şătruţă''.


:Îndreptarele curente îşi permit să simplifice situaţia, formulînd regula
'''a.''' După ''j'', ''ș'' alegerea între ''ă'' și ''e'' nu se rezolvă la fel de categoric ca în cazul lui ''î'' și ''i'' sau ''a'' și ''ea''.
scrierii numai cu ''e'' în rădăcina cuvintelor, în ciuda „excepţiilor” admise,
În rădăcini se scrie de obicei ''e'': ''injecție, jecmăni, jefui, jeg'' — și ''jegos'' —, ''jeli, jerpeli, jertfă, păianjen, scrijeli/scrijela, stînjen; deșert'' — și ''deșerta, deșertăciune'' —, ''mușețel, ședea, șei'' pl. și ''șelar'' — și ''șelărie'', ''deșela, înșela, înșeua'' —, ''șeici'' (pl. de la ''șaică''), ''șepci'' pl. — și ''șepcar'', ''șepcărie, șepcuță'' —, ''șeptar și șeptime'', ''șerb, șerpi'' pl. — și ''șerpar, șerpariță, șerpărie, șerpesc, șerpoaică, șerpui'' etc. —, ''șervet, șes, șesar'' și ''șesime''. Se scrie însă ''ă'' în ''jăcaș, jăchilă, jălbar, jăpcan, jăratic, jărăgai, jări, jărci'' (pl. de la ''jarcă''), ''pojărnicie, stejăriș'' — și ''stejărel, stejăruț,
dat fiind că cele mai multe cuvinte scrise corect cu ''ă'' sînt cuvinte de mică
stejăriște'' —; ''deșănțat, șăgalnic'', ''șăgi'' (pl. de la ''șagă''), ''șăluț, șalvirie, șănțuleț'' — și ''șănțișor, șănțui, șănțurele'' —, ''șătrar'' — și ''șătrăreasă'' —, ''șătruță''.
importanţă (învechite sau/şi regionale, diminutive rare).


În afixele flexionare şi lexicale se poate scrie atît ''ă'', cît şi ''e'', în
:Îndreptarele curente își permit să simplifice situația, formulînd regula scrierii numai cu ''e'' în rădăcina cuvintelor, în ciuda „excepțiilor” admise, dat fiind că cele mai multe cuvinte scrise corect cu ''ă'' sînt cuvinte de mică importanță (învechite sau/și regionale, diminutive rare).
funcţie de afix şi de clasa de flexiune sau de derivare.
Substantivele şi adjectivele feminine cu tema în ''j, ş'' se pronunţă
şi se scriu numai cu ''-ă'' la nominativ-acuzativul (şi la vocativul
egal cu această formă) singular: ''cîrjă, coajă, grijă, lojă, majă,
ojă, plajă, rujă, schijă, tijă, vrajă; avalanşă, broşă, cămaşă,
cireaşă, cravaşă, drăgălaşă, fruntaşă, gureşă, mătuşă, naşă,
păpuşă, tovarăşă, tuşă, uriaşă, uşă'' etc. (nu ''coaje, grije..., cămaşe,
păpuşe''...); ele pot avea ''-e'' la plural şi la genitiv-dativ singular:
''cîrje, plaje, ruje, schije, tije; avalanşe, broşe, cireşe, cravaşe,
drăgălaşe, fruntaşe, gureşe, naşe, tovarăşe, tuşe, uriaşe'' (celelalte
substantive din lista dată pentru singular au pluralul în ''-i''). La
genul masculin se pronunţă şi se scrie ''-ă'' la forma de singular
(pentru toate cazurile) a substantivelor ''bulibaşă, paşă'', dar ''-e'' în
forma de vocativ singular a substantivelor şi adjectivelor terminate
la nominativ-acuzativ în ''ş'': ''chipeşe'' (domn!), ''tovarăşe''!


Verbele de conjugarea I cu tema în ''j, ş'' se pronunţă şi se scriu
În afixele flexionare și lexicale se poate scrie atît ''ă'', cît și ''e'', în funcție de afix și de clasa de flexiune sau de derivare. Substantivele și adjectivele feminine cu tema în ''j, ș'' se pronunță și se scriu numai cu ''-ă'' la nominativ-acuzativul (și la vocativul egal cu această formă) singular: ''cîrjă, coajă, grijă, lojă, majă, ojă, plajă, rujă, schijă, tijă, vrajă; avalanșă, broșă, cămașă, cireașă, cravașă, drăgălașă, fruntașă, gureșă, mătușă, nașă, păpușă, tovarășă, tușă, uriașă, ușă'' etc. (nu ''coaje, grije..., cămașe, păpușe''...); ele pot avea ''-e'' la plural și la genitiv-dativ singular: ''cîrje, plaje, ruje, schije, tije; avalanșe, broșe, cireșe, cravașe, drăgălașe, fruntașe, gureșe, nașe, tovarășe, tușe, uriașe'' (celelalte substantive din lista dată pentru singular au pluralul în ''-i''). La genul masculin se pronunță și se scrie ''-ă'' la forma de singular (pentru toate cazurile) a substantivelor ''bulibașă, pașă'', dar ''-e'' în forma de vocativ singular a substantivelor și adjectivelor terminate la nominativ-acuzativ în ''ș'': ''chipeșe'' (domn!), ''tovarășe''!
cu ''-ă'' la persoana 1 plural şi a 3-a singular şi plural a indicativului
prezent (''degajăm, degajă; înfăşăm, înfaşă'') şi la persoana a 3-a
singular a perfectului simplu (''angajă, etajă, încurajă''), dar cu ''-e'' la
persoana a 3-a sg. şi pl. a conjunctivului prezent (''degaje; înfeşe,
îngroaşe'' etc.). Desinenţa verbelor cu prezent slab este la conjugarea
I ''-ez'', iar la a IV-a ''-esc'': ''angajez, furişez, mînjesc, păşesc'' etc.
Se pronunţă şi se scriu cu ''ă'' sufixele ''-ămînt, -ător'' şi forma de
plural (şi genitiv-dativ singular) a sufixului ''-are'': ''îngrăşămînt;
crucişător, înduioşător, înfricoşător, îngrăşător; angajări,
amenajări, etajări, încurajări, detaşări, înduioşări, retuşări'' etc.
Tot ''-ă-'' este corect în derivatele cu ''-ean'' de la toponime în ''-ani'':
''botoşănean, focşănean''.


Se pronunţă şi se scriu cu ''-e'' sufixele ''-el, -esc'' şi formele de
Verbele de conjugarea I cu tema în ''j, ș'' se pronunță și se scriu
plural (şi de genitiv-dativ singular) ale sufixelor ''-eală, -ean'':
cu ''-ă'' la persoana 1 plural și a 3-a singular și plural a indicativului
''rotunjel, burduşel, frumuşel; vitejesc, strămoşesc; oblojeli, greşeli;
prezent (''degajăm, degajă; înfășăm, înfașă'') și la persoana a 3-a
clujeni, ieşeni'' etc.
singular a perfectului simplu (''angajă, etajă, încurajă''), dar cu ''-e'' la persoana a 3-a sg. și pl. a conjunctivului prezent (''degaje; înfeșe,
Sufixele ''-ăreasă'' şi ''-ereasă'', ''-ărie'' şi ''-erie'' au prima vocală
îngroașe'' etc.). Desinența verbelor cu prezent slab este la conjugarea
diferită după cum sînt legate de sufixul ''-ar'' (''-ăreasă, -ărie'') sau
I ''-ez'', iar la a IV-a ''-esc'': ''angajez, furișez, mînjesc, pășesc'' etc.
''-er'' (''-ereasă, -erie''). Se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''borşăreasă,
cenuşăreasă'', dar ''e'' în ''lenjereasă''; tot astfel, ''birjărie, căşărie,
chiţibuşărie, gogoşărie, lăcătuşărie'', dar ''lenjerie, menajerie,
străjerie''.
Derivatele cu ''-esc, -eşte'' de la cuvinte formate cu ''-ar'' se
pronunţă şi se scriu corect cu ''-ăresc, -ăreşte'': ''birjăresc, birjăreşte,
căluşăresc''; ''e'' din ''-er'' + ''-esc'', ''-eşte'' se menţine: ''străjeresc''.


'''b.''' După ''s'', în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect ''ă''
Se pronunță și se scriu cu ''ă'' sufixele ''-ămînt, -ător'' și forma de
în ''pasăre'', ''să'' conjcţ., ''sămînţă, său'' pron. şi adj. pos., ''ţesăla'', dar ''e'' în
plural (și genitiv-dativ singular) a sufixului ''-are'': ''îngrășămînt;
''chiseliţă'', se pron. refl., ''secară, secui'' — şi ''secuiesc, secuime'' —,
crucișător, înduioșător, înfricoșător, îngrășător; angajări, amenajări, etajări, încurajări, detașări, înduioșări, retușări'' etc. Tot ''-ă-'' este corect în derivatele cu ''-ean'' de la toponime în ''-ani'': ''botoșănean, focșănean''.
''semăna'' — şi ''asemăna'' —, ''seminţe'' (pl. < ''sămînţă''), ''seu'' s.


:Limba literară face deosebire între '''' şi ''se'' (de exemplu: ''să ştie'' conj., prez. 3 sg. şi pl. activ, personal; ''se ştie'' ind. prez. 3. sg. reflexiv-pasiv impersonal; ''să se şti'' conj. prez. 3 sg. reflexiv-pasiv impersonal), ''său'' şi ''seu''. Unele variante regionale cu ''ă'' în loc de ''e'' erau recomandate de vechi îndreptare oficiale: de exemplu, ''chisăliţă, săcui''.
Se pronunță și se scriu cu ''-e'' sufixele ''-el, -esc'' și formele de
plural (și de genitiv-dativ singular) ale sufixelor ''-eală, -ean'':
''rotunjel, burdușel, frumușel; vitejesc, strămoșesc; oblojeli, greșeli;
clujeni, ieșeni'' etc. Sufixele ''-ăreasă'' și ''-ereasă'', ''-ărie'' și ''-erie'' au prima vocală diferită după cum sînt legate de sufixul ''-ar'' (''-ăreasă, -ărie'') sau ''-er'' (''-ereasă, -erie''). Se pronunță și se scrie corect ''ă'' în ''borșăreasă, cenușăreasă'', dar ''e'' în ''lenjereasă''; tot astfel, ''birjărie, cășărie, chițibușărie, gogoșărie, lăcătușărie'', dar ''lenjerie, menajerie, străjerie''. Derivatele cu ''-esc, -ește'' de la cuvinte formate cu ''-ar'' se pronunță și se scriu corect cu ''-ăresc, -ărește'': ''birjăresc, birjărește, călușăresc''; ''e'' din ''-er'' + ''-esc'', ''-ește'' se menține: ''străjeresc''.


Pentru afixe alegerea între ''ă'' şi ''e'' se orientează după criterii
'''b.''' După ''s'', în rădăcina cuvintelor se pronunță și se scrie corect ''ă'' în ''pasăre'', ''să'' conjcț., ''sămînță, său'' pron. și adj. pos., ''țesăla'', dar ''e'' în ''chiseliță'', se pron. refl., ''secară, secui'' — și ''secuiesc, secuime'' —, ''semăna'' — și ''asemăna'' —, ''semințe'' (pl. < ''sămînță''), ''seu'' s.
 
:Limba literară face deosebire între ''să'' și ''se'' (de exemplu: ''să știe'' conj., prez. 3 sg. și pl. activ, personal; ''se știe'' ind. prez. 3. sg. reflexiv-pasiv impersonal; ''să se ști'' conj. prez. 3 sg. reflexiv-pasiv impersonal), ''său'' și ''seu''. Unele variante regionale cu ''ă'' în loc de ''e'' erau recomandate de vechi îndreptare oficiale: de exemplu, ''chisăliță, săcui''.
 
Pentru afixe alegerea între ''ă'' și ''e'' se orientează după criterii
morfologice. Este corect ''-e'' în substantivele ''mătase, tuse''.
morfologice. Este corect ''-e'' în substantivele ''mătase, tuse''.
Flexiunea unor verbe are atît forme corecte cu ''-e'', cît şi unele cu
Flexiunea unor verbe are atît forme corecte cu ''-e'', cît și unele cu
''-ă'': ''coase'' (inf. prez. şi ind. prez. 3 sg.) — ''coasă'' (conj. prez. 3 sg.
''-ă'': ''coase'' (inf. prez. și ind. prez. 3 sg.) — ''coasă'' (conj. prez. 3 sg. și pl.); ''iese'' (ind. prez. 3 sg.) — ''iasă'' (conj. prez. 3 sg. și pl.); ''miroase'' (ind. prez. 3 sg.) — ''miroasă'' (conj. prez. 3 sg. și pl.). Desinența verbală și sufixul adjectival omonim se pronunță și se scriu ''-esc'' (nu ''-ăsc''): ''obosesc, rusesc''. Sufixele ''-ărie'' și ''-erie'' sînt ambele corecte, în cuvinte diferite: ''mătăsărie'', dar ''cocserie''.
şi pl.); ''iese'' (ind. prez. 3 sg.) — ''iasă'' (conj. prez. 3 sg. şi pl.); ''miroase''
(ind. prez. 3 sg.) — ''miroasă'' (conj. prez. 3 sg. şi pl.). Desinenţa
verbală şi sufixul adjectival omonim se pronunţă şi se scriu ''-esc''
(nu ''-ăsc''): ''obosesc, rusesc''. Sufixele ''-ărie'' şi ''-erie'' sînt ambele
corecte, în cuvinte diferite: ''mătăsărie'', dar ''cocserie''.


După ''z'', în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect ''ă''
După ''z'', în rădăcina cuvintelor se pronunță și se scrie corect ''ă''
în ''mazăre'' — şi ''măzărar, măzărat'' —, ''măzăriche'', dar ''e'' în
în ''mazăre'' — și ''măzărar, măzărat'' —, ''măzăriche'', dar ''e'' în
''Dumnezeu, muzeu, răzeş'' — şi ''răzeşesc, răzeşie, răzeşime,
''Dumnezeu, muzeu, răzeș'' — și ''răzeșesc, răzeșie, răzeșime,
răzeşiţă'' —, ''reazem'' s. — şi ''rezema'' —, ''zece, zeghe, zemos, zer,
răzeșiță'' —, ''reazem'' s. — și ''rezema'' —, ''zece, zeghe, zemos, zer,
zeţui''. Se face deosebire între ''zeu'' s. şi ''zău'' interj. În afixe se aplică
zețui''. Se face deosebire între ''zeu'' s. și ''zău'' interj. În afixe se aplică principiul morfologic. La substantivele și adjectivele feminine este
principiul morfologic. La substantivele şi adjectivele feminine este
corect nominativ-acuzativul singular în ''-ă'' și pluralul (= genitiv-dativul singular) în ''-e'': ''coacăză — coacăze, oază — oaze, pupăză —
corect nominativ-acuzativul singular în ''-ă'' şi pluralul (= genitiv-dativul
singular) în ''-e'': ''coacăză — coacăze, oază — oaze, pupăză —
pupeze, rază — raze, vitează — viteze''. În flexiunea verbală de
pupeze, rază — raze, vitează — viteze''. În flexiunea verbală de
asemenea există forme corecte cu ambele vocale: ''cutează'' (ind.
asemenea există forme corecte cu ambele vocale: ''cutează'' (ind.
prez. 3 sg. şi pl.) — ''cuteze'' (conj. prez. 3 sg. şi pl.). Desinenţa
prez. 3 sg. și pl.) — ''cuteze'' (conj. prez. 3 sg. și pl.). Desinența
verbală şi sufixul adjectival omonim se pronunţă şi se scriu corect
verbală și sufixul adjectival omonim se pronunță și se scriu corect
''-esc: asurzesc, umezesc, englezesc, franţuzesc''. Sufixele ''-ărie'' şi
''-esc: asurzesc, umezesc, englezesc, franțuzesc''. Sufixele ''-ărie'' și
''-erie'' îşi împart formaţiile corecte: ''brînzărie, ceaprăzărie, orezărie'',
''-erie'' își împart formațiile corecte: ''brînzărie, ceaprăzărie, orezărie'', dar ''leprozerie''.
dar ''leprozerie''.
 
După ''ț'', în rădăcina cuvintelor se scrie ''ă'' în ''înțărca, țăpoi, țăran, țăruș'', dar ''e'' în ''înțelege, oțet, țelină, țencușă, țepi'' pl. (de la ''țeapă'' și de la rarul ''țep'') — și ''țepos, țepușă'' —, ''țesăla, țese'' — și ''țesător, țesătorie, țesătură —, țest'' — și ''țestos —, țevar'' — și ''țevărie, țevișoară, țevos, țevui'' —. În afixe criteriile sînt de ordin morfologic.
La substantivele și adjectivele feminine este corect
nominativ-acuzativul singular în ''-ă'' și pluralul (= genitiv-dativul
sg.) în ''-e'': ''ață — ațe, rață — rațe, viță — vițe, lunguiață —
lunguiețe''. În flexiunea unor verbe există forme corecte cu ''-ă'' și cu
''-e'': ''agață, cocoață'' (ind. prez. 3 sg. și pl.) — ''agațe, cocoațe'' (conj. prez. 3 sg. și pl.). Desinența verbală și sufixul adjectival omonim
se pronunță și se scriu corect ''-esc: amețesc, urîțesc, băiețesc, frățesc''. În limba literară actuală este corect sufixul substantival ''-ețe'' (nu ''-eță'', care e învechit): ''bătrînețe, delicatețe, politețe, tinerețe''. Se pronunță și se scrie corect ''-ărie'' în ''cîrnățărie, faiențărie, zețărie'', dar ''-erie'' în ''semințerie, spițerie, tapițerie''.
 
:Regulile academice din 1932 recomandau scrierea ''-eță'' în neologisme (''acurateță, fineță, nobleță, politeță, stricteță'') și tolerau variația ''-ețe/-eță'' în formațiile tradiționale (''bătrînețe/bătrîneță, blîndețe/blîndeță, tinerețe/ tinereță, tristețe/tristeță''). După aceste reguli se scria ''înțerca''.
 
'''c.''' După ''d'', se pronunță și se scrie corect ''e'' în prepoziția ''de'' — și în compusele cu ea: ''deoarece, deunăzi, devălmășie'' —,
conjuncția ''de'', interjecția ''de'', în prefixele ''de-'' (''dedulci, depune''), ''des-/dez-'' (''dezbrăca, desface'' etc.) și în cuvintele ''desagă, deștept'', dar ''ă'' în ''nădăjdui''. Se admite variația ''e/ă'' în verbele ''dăula/dehula'' și ''depăra/dăpăra''.
 
După ''t'', în rădăcina cuvintelor se pronunță și se scrie corect ''ă''
în ''pieptăna'' — și ''pieptăn'' (ind. prez. 1 sg.), ''pieptănat, pieptănătoare, pieptănător, pieptănătorie, pieptănătură —, pieptănar,
pieptănariță, pieptănaș, pieptănuș, tăciune, tăpșan'' — și ''tăpși —,
vatămi'' (ind. prez. 2 sg.), dar ''e'' în ''pieptene'' s. sg. și vb. (conj. prez. 3 sg. și pl.), ''piepteni'' s. pl. și vb. (ind. prez. 2 sg.), ''pieptenel, tehui, telpiz''. În ce privește desinențele, se pronunță și se scrie corect ''-ă'' în ''năpastă'' și ''soartă''. Sufixul ''-ărie'' este corect în ''cofetărie, lăptărie, papetărie'', iar ''-erie'' în ''galanterie, loterie, piraterie''.
 
După ''n'', se pronunță și se scrie corect ''ă'' în ''nădejde, năgară,
năjit, nămeți, năpusti, nătărău, năvădi, năvod, năzdrăvan'', dar ''e'' în
''necaz'' — și ''necăji'' —, ''nerod'' — și ''nerozie'' —, ''netot''. În desinențe, se pronunță și se scrie corect ''-ă'' în ''grindină, lindină, menghină, pagină'', dar ''-e'' în ''funingine, imagine, margine, origine, pecingine''. Sînt corecte formațiile ''benzinărie, marochinărie'', dar ''bombonerie, clovnerie''.


După ''ţ'', în rădăcina cuvintelor se scrie ''ă'' în ''înţărca, ţăpoi, ţăran,
'''d.''' După ''r'', se pronunță și se scrie corect ''ă'' în ''crăpa'' — și ''crăpi'' (ind. prez. 2 sg.) —, ''curăța'' — și ''curăț, curăță'' —, ''ferăstrău, înzdrăveni, răbda, răci, răgaz, răposa, răspunde, rătez'' s., ''răutate, străin, străjer'' — și ''străji'' (pl. de la ''strajă''), ''străjui —, strămurare, strănuta'', dar ''e'' în ''către, cureți'' (ind. prez. 2 sg.) și ''curețe'' (conj. prez. 3 sg. și pl.), ''ferestrui, între, întrema, rebegi, rele'' adj. f.-n. pl. și s. n. pl. (< rău), ''repede'' — și ''repejor, repezi'' —, ''reteza, rețea, reuși, rezema''.
ţăruş'', dar ''e'' în ''înţelege, oţet, ţelină, ţencuşă, ţepi'' pl. (de la ''ţeapă'' şi
Prefixul ''răs-'' nu trebuie confundat cu secvența ''res-'': se pronunță și se scrie corect ''răsfira, răsfrînge'', dar ''respinge, restriște''. De asemenea se disting prefixele dublete ''-'' și ''re-'': ''răpune'' „a doborî, a ucide” — ''repune'' „a pune din nou”; cf. și ''răposa'' „a deceda” — ''repauza'' „a se odihni”. Prefixul ''stră-'' nu trebuie confundat cu secvența ''stre-'': se pronunță și se scrie corect ''strămoș, strămuta, străvedea'', dar ''strecura, strepezi''.
de la rarul ''ţep'') şi ''ţepos, ţepuşă'' —, ''ţesăla, ţese'' — şi ''ţesător,
ţesătorie, ţesătură —, ţest'' — şi ''ţestos —, ţevar'' — şi ''ţevărie,
ţevişoară, ţevos, ţevui'' —. În afixe criteriile sînt de ordin morfologic.
La substantivele şi adjectivele feminine este corect
nominativ-acuzativul singular în '''' şi pluralul (= genitiv-dativul
sg.) în ''-e'': ''aţă aţe, raţă — raţe, viţă — viţe, lunguiaţă —
lunguieţe''. În flexiunea unor verbe există forme corecte cu ''-ă'' şi cu
''-e'': ''agaţă, cocoaţă'' (ind. prez. 3 sg. şi pl.) ''agaţe, cocoaţe'' (conj.
prez. 3 sg. şi pl.). Desinenţa verbală şi sufixul adjectival omonim
se pronunţă şi se scriu corect ''-esc: ameţesc, urîţesc, băieţesc, frăţesc''.
În limba literară actuală este corect sufixul substantival ''-eţe'' (nu
''-eţă'', care e învechit): ''bătrîneţe, delicateţe, politeţe, tinereţe''. Se
pronunţă şi se scrie corect ''-ărie'' în ''cîrnăţărie, faienţărie, zeţărie'',
dar ''-erie'' în ''seminţerie, spiţerie, tapiţerie''.
Regulile academice din 1932 recomandau scrierea ''-eţă'' în neologisme
(''acurateţă, fineţă, nobleţă, politeţă, stricteţă'') şi tolerau variaţia ''-eţe/-eţă''
în formaţiile tradiţionale (''bătrîneţe/bătrîneţă, blîndeţe/blîndeţă, tinereţe/
tinereţă, tristeţe/tristeţă''). După aceste reguli se scria ''înţerca''.


'''c.''' După ''d'', se pronunţă şi se scrie corect ''e'' în prepoziţia ''de'' —
:De remarcat și distincția dintre vechiul ''răspunde'' și neologicele ''coresponda, corespunde, responsabil'', precum și dintre paronimele ''rătez'' s. și ''retez'' vb. (ind. prez. 1 sg. de la ''reteza'').
şi în compusele cu ea: ''deoarece, deunăzi, devălmăşie'' ,
conjuncţia ''de'', interjecţia ''de'', în prefixele ''de-'' (''dedulci, depune''),
''des-/dez-'' (''dezbrăca, desface'' etc.) şi în cuvintele ''desagă, deştept'',
dar ''ă'' în ''nădăjdui''. Se admite variaţia ''e/ă'' în verbele ''dăula/dehula''
şi ''depăra/dăpăra''.


După ''t'', în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect ''ă''
În ce privește afixele flexionare, substantivele feminine pot
în ''pieptăna'' — şi ''pieptăn'' (ind. prez. 1 sg.), ''pieptănat, pieptănătoare,
avea la singular atît desinența '''', cît și ''-e'': se pronunță și se scrie corect ''-ă'' în ''brățară, latură, țigară'', dar ''-e'' în ''directoare''. Desinența de plural a substantivelor neutre este în limba literară actuală ''-e'': ''care'' (< ''car''), ''hotare'' (< ''hotar''), ''izvoare'' (< ''izvor''), ''pahare'' (< ''pahar'').
pieptănător, pieptănătorie, pieptănătură —, pieptănar,
pieptănariţă, pieptănaş, pieptănuş, tăciune, tăpşan'' — şi ''tăpşi —,
vatămi'' (ind. prez. 2 sg.), dar ''e'' în ''pieptene'' s. sg. şi vb. (conj. prez.
3 sg. şi pl.), ''piepteni'' s. pl. şi vb. (ind. prez. 2 sg.), ''pieptenel, tehui,
telpiz''. În ce priveşte desinenţele, se pronunţă şi se scrie corect '''' în
''năpastă'' şi ''soartă''. Sufixul ''-ărie'' este corect în ''cofetărie, lăptărie,
papetărie'', iar ''-erie'' în ''galanterie, loterie, piraterie''.


După ''n'', se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''nădejde, năgară,
Flexiunea unor verbe are forme corecte atît cu '''', cît și cu ''-e'':
năjit, nămeţi, năpusti, nătărău, năvădi, năvod, năzdrăvan'', dar ''e'' în
''acoperă, coboară, descoperă, oferă, omoară, preferă, suferă'' (ind.
''necaz'' — şi ''necăji'' , ''nerod'' — şi ''nerozie'' —, ''netot''. În desinenţe, se
prez. 3 sg. și pl.) — ''acopere, coboare, descopere, ofere, omoare,
pronunţă şi se scrie corect ''-ă'' în ''grindină, lindină, menghină, pagină'',
prefere, sufere'' (conj. prez. 3 sg. și pl.). La conjugarea a IV-a
dar ''-e'' în ''funingine, imagine, margine, origine, pecingine''. Sînt corecte
desinența verbelor cu infinitivul în ''-i'' este ''-esc'' (''dogoresc''), iar a celor cu infinitivul în '''' este ''-ăsc'' (''amărăsc, hotărăsc, izvorăsc, ocărăsc'' etc.). Sufixul adjectival se pronunță și se scrie corect ''-esc'': ''tătăresc'', iar sufixul adverbial corespunzător, ''-ește'': ''tătărește''. În berărie, pulberărie este corect sufixul ''-ărie'', iar în trezorerie sufixul ''-erie''.
formaţiile ''benzinărie, marochinărie'', dar ''bombonerie, clovnerie''.


'''d.''' După r, se pronunţă şi se scrie corect ă în crăpa — şi crăpi
:Regulile academice din 1932 recomandau formele de ind. prez. 3 sg. ''acopere, sufere'' (3 pl. ''acoper, sufer''), dar 3 sg. și pl. ''diferă, oferă''.
(ind. prez. 2 sg.) —, curăţa — şi curăţ, curăţă —, ferăstrău,
înzdrăveni, răbda, răci, răgaz, răposa, răspunde, rătez s., răutate,
străin, străjer — şi străji (pl. de la strajă), străjui —, strămurare,
strănuta, dar e în către, cureţi (ind. prez. 2 sg.) şi cureţe (conj. prez.
3 sg. şi pl.), ferestrui, între, întrema, rebegi, rele adj. f.-n. pl. şi s. n.
pl. (< rău), repede — şi repejor, repezi —, reteza, reţea, reuşi, rezema.
Prefixul răs- nu trebuie confundat cu secvenţa res-: se pronunţă şi se
scrie corect răsfira, răsfrînge, dar respinge, restrişte. De asemenea
se disting prefixele dublete ră- şi re-: răpune “a doborî, a ucide” —
repune “a pune din nou”; cf. şi răposa “a deceda” — repauza “a se
odihni”. Prefixul stră- nu trebuie confundat cu secvenţa stre-: se
pronunţă şi se scrie corect strămoş, strămuta, străvedea, dar strecura,
strepezi.
De remarcat şi distincţia dintre vechiul răspunde şi neologicele
coresponda, corespunde, responsabil, precum şi dintre paronimele rătez s.
şi retez vb. (ind. prez. 1 sg. de la reteza).
În ce priveşte afixele flexionare, substantivele feminine pot
avea la singular atît desinenţa -ă, cît şi -e: se pronunţă şi se scrie
corect -ă în brăţară, latură, ţigară, dar -e în directoare. Desinenţa
de plural a substantivelor neutre este în limba literară actuală -e:
care (< car), hotare (< hotar), izvoare (< izvor), pahare (< pahar).
Flexiunea unor verbe are forme corecte atît cu -ă, cît şi cu -e:
acoperă, coboară, descoperă, oferă, omoară, preferă, suferă (ind.
prez. 3 sg. şi pl.) — acopere, coboare, descopere, ofere, omoare,
prefere, sufere (conj. prez. 3 sg. şi pl.). La conjugarea a IV-a
desinenţa verbelor cu infinitivul în -i este -esc (dogoresc), iar a
celor cu infinitivul în -î este -ăsc (amărăsc, hotărăsc, izvorăsc,
ocărăsc etc.). Sufixul adjectival se pronunţă şi se scrie corect
-esc: tătăresc, iar sufixul adverbial corespunzător, -eşte: tătăreşte.
În berărie, pulberărie este corect sufixul -ărie, iar în trezorerie sufixul
-erie.
Regulile academice din 1932 recomandau formele de ind. prez. 3 sg.
acopere, sufere (3 pl. acoper, sufer), dar 3 sg. şi pl. diferă, oferă.
După l, în rădăcina cuvintelor se scrie ă în lăicer/lăvicer,
lăuză — şi lăuzi, lăuzie —, dar e în lepăda. Se admite variaţia în
lăscaie/leţcaie. În flexiunea verbelor azvîrli, zvîrli se admite variaţia
azvîrlă/azvîrle, zvîrlă/zvîrle la indicativ prezent 3 sg., aceeaşi
persoană fiind numai azvîrle, zvîrle la conjunctiv prezent.


'''e.''' După b, în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect
După ''l'', în rădăcina cuvintelor se scrie ''ă'' în ''lăicer/lăvicer,
ă în băjenie — şi băjenar, băjenări, băjeni —, bărbieri, băşică,
lăuză'' — și ''lăuzi, lăuzie'' —, dar ''e'' în ''lepăda''. Se admite variația în ''lăscaie/lețcaie''. În flexiunea verbelor ''azvîrli, zvîrli'' se admite variația ''azvîrlă/azvîrle, zvîrlă/zvîrle'' la indicativ prezent 3 sg., aceeași persoană fiind numai ''azvîrle, zvîrle'' la conjunctiv prezent.
băut — şi băutor, băutură —, ciubăr, foraibăr, greabăn, lebădă,
 
dar e în galben, oberliht. Forma de conjunctiv prezent 3 sg. şi pl.
'''e.''' După ''b'', în rădăcina cuvintelor se pronunță și se scrie corect
a verbului avea are desinenţa -ă (nu -e): aibă. Desinenţa verbelor
''ă'' în ''băjenie'' și ''băjenar, băjenări, băjeni —, bărbieri, bășică,
de conjugarea a IV-a cu prezent slab se pronunţă şi se scrie corect
băut'' și ''băutor, băutură —, ciubăr, foraibăr, greabăn, lebădă'',
-esc: iubesc, vorbesc.
dar ''e'' în ''galben, oberliht''. Forma de conjunctiv prezent 3 sg. și pl.
După p, se pronunţă şi se scrie corect ă în ienupăr, jneapăn,
a verbului avea are desinența '''' (nu ''-e''): ''aibă''. Desinența verbelor de conjugarea a IV-a cu prezent slab se pronunță și se scrie corect ''-esc: iubesc, vorbesc''.
lepăda, în formele verbale acopăr, descopăr (ind. prez. 1 sg. de
 
la acoperi, descoperi) şi în prepoziţia după (nu dupe!), dar e în
După ''p'', se pronunță și se scrie corect ''ă'' în ''ienupăr, jneapăn,
prepoziţia pe, în substantivele carpen, curpen, pereche, perete şi
lepăda'', în formele verbale ''acopăr, descopăr'' (ind. prez. 1 sg. de
în verbul speria. Substantivul derivat de la a ţipa pentru a desemna
la ''acoperi, descoperi'') și în prepoziția ''după'' (nu ''dupe''!), dar ''e'' în
acţiunea şi rezultatul ei este ţipăt, pl. ţipete.
prepoziția ''pe'', în substantivele ''carpen, curpen, pereche, perete'' și
Variantele acoper, descoper se pot explica prin vechi deprinderi
în verbul ''speria''. Substantivul derivat de la ''a țipa'' pentru a desemna acțiunea și rezultatul ei este ''țipăt'', pl. ''țipete''.
Variantele ''acoper, descoper'' se pot explica prin vechi deprinderi
ortografice, conforme cu regulile academice din 1932.
ortografice, conforme cu regulile academice din 1932.
După m, se pronunţă şi se scrie corect ă în geamăn şi e în
egumen, famen, rumen, semen “drug de fier”, dar se admite
variaţia la substantivul seamăn/semen (persoană; “asemănare”).
Verbele semăna şi asemăna au forme corecte nu numai cu ă, ci
şi cu e în rădăcină: semăn (ind. prez. 1 sg.) — semeni (ind. prez.
2 sg.), semene (conj. prez. 3 sg. şi pl.); verbul a merge nu are
însă forme cu ă: în limba literară se pronunţă şi se scrie merg.
Desinenţa verbală şi sufixul adjectival omonim sînt -esc:
mulţumesc, lumesc. Substantivul derivat de la a geme pentru a
desemna acţiunea şi rezultatul ei este geamăt, pl. gemete, iar
substantivul colectiv derivat de la poamă este pomet. Sufixele
-ărie, -erie sînt corecte în cuvinte diferite: plăpumărie, dar
parfumerie.
După v, se pronunţă şi se scrie corect ă în levănţică, reavăn,
dar e în dezveli, înveli, vecui, vedriţă, veleat.
După f, se pronunţă şi se scrie corect ă în sufăr (ind. prez. 1 sg. de
la suferi), dar e în felie, femeie, fermeca. Problema alegerii între ă şi
e poate viza simultan mai multe vecinătăţi consonantice: este cazul
lui fătălău (nu feteleu).
Varianta sufer era recomandată de regulile academice din 1932.


'''f.''' După h, se pronunţă şi se scrie corect ă în hălăciugă, hămesi,
După ''m'', se pronunță și se scrie corect ''ă'' în ''geamăn'' și ''e'' în
hărăţi, lehămeti — şi lehămetisi, lehămetui —.
''egumen, famen, rumen, semen'' „drug de fier”, dar se admite
variația la substantivul ''seamăn/semen'' (persoană; „asemănare”).
Verbele ''semăna'' și ''asemăna'' au forme corecte nu numai cu ''ă'', ci
și cu ''e'' în rădăcină: ''semăn'' (ind. prez. 1 sg.) — ''semeni'' (ind. prez.
2 sg.), ''semene'' (conj. prez. 3 sg. și pl.); verbul ''a merge'' nu are
însă forme cu ''ă'': în limba literară se pronunță și se scrie merg.
Desinența verbală și sufixul adjectival omonim sînt -esc:
''mulțumesc, lumesc''. Substantivul derivat de la ''a geme'' pentru a
desemna acțiunea și rezultatul ei este geamăt, pl. ''gemete'', iar
substantivul colectiv derivat de la ''poamă'' este ''pomet.'' Sufixele
''-ărie, -erie'' sînt corecte în cuvinte diferite: ''plăpumărie'', dar
''parfumerie''.
 
După ''v'', se pronunță și se scrie corect ''ă'' în ''levănțică, reavăn'',
dar ''e'' în ''dezveli, înveli, vecui, vedriță, veleat''.
 
După ''f'', se pronunță și se scrie corect ''ă'' în ''sufăr'' (ind. prez. 1 sg. de la ''suferi''), dar e în ''felie, femeie, fermeca''. Problema alegerii între ''ă'' și ''e'' poate viza simultan mai multe vecinătăți consonantice: este cazul lui ''fătălău'' (nu ''feteleu'').


'''g.''' În numele proprii româneşti se întîlnesc variante — fixate
:Varianta ''sufer'' era recomandată de regulile academice din 1932.
ca nume diferite — cu ă în loc de e şi e în loc de ă.
 
La antroponime ele sînt respectate, conform dorinţei
'''f.''' După ''h'', se pronunță și se scrie corect ''ă'' în ''hălăciugă, hămesi,hărăți, lehămeti'' — și ''lehămetisi, lehămetui'' —.
purtătorilor şi tradiţiei, chiar dacă unele dintre ele au fost la origine
 
'''g.''' În numele proprii românești se întîlnesc variante — fixate
ca nume diferite — cu ''ă'' în loc de ''e'' și ''e'' în loc de ''ă''.
 
La antroponime ele sînt respectate, conform dorinței
purtătorilor și tradiției, chiar dacă unele dintre ele au fost la origine
pur grafice (cu scriere etimologică). La prenume mai frecventă
pur grafice (cu scriere etimologică). La prenume mai frecventă
este variaţia la Petru/Pătru şi la unele derivate: Petraşcu/Pătraşcu,
este variația la ''Petru/Pătru'' și la unele derivate: ''Petrașcu/Pătrașcu'', ''Petruț/Pătruț''; ea apare și la alte prenume, ca ''Zenovie/Zănovie'' și chiar neologicele ''Jenel/Jănel, Jenică/Jănică''. La numele de familie variația are o largă răspîndire, după diverse consoane și în diverse poziții; de exemplu: ''Băjenaru, Bejănaru și Bejenaru; Cîrjă'' și ''Cîrje; Focșăneanu'' și ''Focșeneanu; Herescu'' și ''Herăscu; Jeler'' și ''Jăler; Lăduncă'' și ''Leduncă; Lepădat(u), Lăpădat(u)'' și ''Lapedatu; Mureș(e)anu'' și ''Murășanu; Năvodaru'' și ''Nevodaru; Sălăgeanu, Selăgeanu'' și ''Selegean(u); Sălăjan'' și ''Selejan; Săulescu'' și ''Seulescu; Șelaru'' și ''Șălaru; Șerpescu'' și ''Șărpescu; Tătărăscu'' și ''Tattarescu; Țepuș'' și ''Țăpuș'' etc.
Petruţ/Pătruţ; ea apare şi la alte prenume, ca Zenovie/Zănovie şi
 
chiar neologicele Jenel/Jănel, Jenică/Jănică. La numele de
familie variaţia are o largă răspîndire, după diverse consoane şi
în diverse poziţii; de exemplu: Băjenaru, Bejănaru şi Bejenaru;
Cîrjă şi Cîrje; Focşăneanu şi Focşeneanu; Herescu şi Herăscu;
Jeler şi Jăler; Lăduncă şi Leduncă; Lepădat(u), Lăpădat(u) şi
Lapedatu; Mureş(e)anu şi Murăşanu; Năvodaru şi Nevodaru;
Sălăgeanu, Selăgeanu şi Selegean(u); Sălăjan şi Selejan; Săulescu
şi Seulescu; Şelaru şi Şălaru; Şerpescu şi Şărpescu; Tătărăscu şi
Tattarescu; Ţepuş şi Ţăpuş etc.
În toponimie, pe de o parte, se preiau unele variante regionale,
În toponimie, pe de o parte, se preiau unele variante regionale,
iar, pe de alta, se menţin unele variante grafice învechite
iar, pe de alta, se mențin unele variante grafice învechite
(etimologice sau chiar greşite). Administraţia a optat uneori pentru
(etimologice sau chiar greșite). Administrația a optat uneori pentru
variante diferite în cazul aceleiaşi denumiri atribuite mai multor
variante diferite în cazul aceleiași denumiri atribuite mai multor
localităţi; de exemplu: Răcaş şi Recaş; Răuseni şi Reuseni; Sălişte
localități; de exemplu: ''Răcaș'' și ''Recaș''; ''Răuseni'' și ''Reuseni; Săliște'' și ''Seliște; Săuca'' și ''Seuca; Șăulia'' și ''Șeulia; Tămășești'' și ''Temeșești; Tătărăști'' și ''Tătărești''. Se pronunță și se scrie corect ''ă'' în ''Buzău, Sălaj'', dar ''e'' în ''Maramureș, Mureș, Vișeu''.
şi Selişte; Săuca şi Seuca; Şăulia şi Şeulia; Tămăşeşti şi Temeşeşti;
Tătărăşti şi Tătăreşti. Se pronunţă şi se scrie corect ă în Buzău,
Sălaj, dar e în Maramureş, Mureş, Vişeu.


[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Mioara Avram]]
[[Categorie:Articole:Mioara Avram]]
{{CuvinteCheie|muia, continua, evalua, agrea, crea, șapcă, sămânță, pieptăna, geamăn}}

Versiunea curentă din 26 septembrie 2019 21:15

Mioara Avram - Ortografie pentru toți, 2002

Problema alegerii între ă și e este simplă și se rezolvă ferm și clar după semiconsoanele [ĭ] și [ŭ], scrise i și u; este relativ simplă și cu o soluție convențională după vocale; este complicată și supusă unor reguli în mare parte individuale după consoane.

1. După semiconsoanele [ĭ] și [ŭ], scrise i, respectiv u, de fapt, nu există alegere. În limba literară nu se pronunță niciodată [ĭă] și nici nu se scrie , ci numai ie (= [ĭe]): de aceea verbele de conjugarea I cu tema în [ĭ] au -e în loc de la persoana a 3-a sg. a indicativului prezent (moaie, taie) și a perfectului simplu (muie, tăie) și -em la persoana 1 pl. a indicativului prezent (muiem, tăiem). Nu se pronunță [ŭe], ci numai [ŭă]), scris : de aceea substantivul ou are pluralul cu desinența (ouă), față de desinența -e a altor substantive neutre.

2. După vocale nu sînt numeroase situațiile care pun probleme. După i vocalic este valabilă interdicția apariției lui ă, ca și după i semiconsonantic, care de fapt există în pronunțare, dar nu e notat după vocală. Nu se pronunță [i-ă] și nu se scrie , ci numai ie (=[i-e]): de aceea și verbele de conjugarea I cu tema în i vocalic au -e în loc de la persoana a 3-a singular a indicativului prezent (apropie, zgîrie) și a perfectului simplu (apropie, zgîrie, repatrie) și -em la persoana 1 pl. a indicativului prezent (apropiem, zgîriem, repatriem).

După u vocalic nu acționează însă interdicția legată de semiconsoana corespunzătoare, deci sînt posibile ambele vocale în discuție, iar scrierea reflectă pronunțarea. Se pronunță și se scrie continuă adj. f. sg. (< continuu) sau vb. (ind. prez. 3 sg. și pl. de la continua) — continue adj. f.-n. pl. sau vb. (conj. prez. 3 sg. și pl.); evaluezevaluăm.

După e nu se pronunță de obicei [ă] și nici [e] pur. Se scrie însă atît ă, cît și e, conform principiului morfologic, în forme flexionare diferite ale verbelor cu tema în -e (agrea, crea, suplea): agreăm, creăm, dar agreez, agreezi, agreeze, respectiv creez, creezi, creeze; substantivul provenit din fostul infinitiv lung al verbului crea, anume creare, are genitiv-dativul singular și pluralul în -ări: creări.

3. Cele mai multe probleme apar după consoane.

a. După j, ș alegerea între ă și e nu se rezolvă la fel de categoric ca în cazul lui î și i sau a și ea. În rădăcini se scrie de obicei e: injecție, jecmăni, jefui, jeg — și jegos —, jeli, jerpeli, jertfă, păianjen, scrijeli/scrijela, stînjen; deșert — și deșerta, deșertăciune —, mușețel, ședea, șei pl. și șelar — și șelărie, deșela, înșela, înșeua —, șeici (pl. de la șaică), șepci pl. — și șepcar, șepcărie, șepcuță —, șeptar și șeptime, șerb, șerpi pl. — și șerpar, șerpariță, șerpărie, șerpesc, șerpoaică, șerpui etc. —, șervet, șes, șesar și șesime. Se scrie însă ă în jăcaș, jăchilă, jălbar, jăpcan, jăratic, jărăgai, jări, jărci (pl. de la jarcă), pojărnicie, stejăriș — și stejărel, stejăruț, stejăriște —; deșănțat, șăgalnic, șăgi (pl. de la șagă), șăluț, șalvirie, șănțuleț — și șănțișor, șănțui, șănțurele —, șătrar — și șătrăreasă —, șătruță.

Îndreptarele curente își permit să simplifice situația, formulînd regula scrierii numai cu e în rădăcina cuvintelor, în ciuda „excepțiilor” admise, dat fiind că cele mai multe cuvinte scrise corect cu ă sînt cuvinte de mică importanță (învechite sau/și regionale, diminutive rare).

În afixele flexionare și lexicale se poate scrie atît ă, cît și e, în funcție de afix și de clasa de flexiune sau de derivare. Substantivele și adjectivele feminine cu tema în j, ș se pronunță și se scriu numai cu la nominativ-acuzativul (și la vocativul egal cu această formă) singular: cîrjă, coajă, grijă, lojă, majă, ojă, plajă, rujă, schijă, tijă, vrajă; avalanșă, broșă, cămașă, cireașă, cravașă, drăgălașă, fruntașă, gureșă, mătușă, nașă, păpușă, tovarășă, tușă, uriașă, ușă etc. (nu coaje, grije..., cămașe, păpușe...); ele pot avea -e la plural și la genitiv-dativ singular: cîrje, plaje, ruje, schije, tije; avalanșe, broșe, cireșe, cravașe, drăgălașe, fruntașe, gureșe, nașe, tovarășe, tușe, uriașe (celelalte substantive din lista dată pentru singular au pluralul în -i). La genul masculin se pronunță și se scrie la forma de singular (pentru toate cazurile) a substantivelor bulibașă, pașă, dar -e în forma de vocativ singular a substantivelor și adjectivelor terminate la nominativ-acuzativ în ș: chipeșe (domn!), tovarășe!

Verbele de conjugarea I cu tema în j, ș se pronunță și se scriu cu la persoana 1 plural și a 3-a singular și plural a indicativului prezent (degajăm, degajă; înfășăm, înfașă) și la persoana a 3-a singular a perfectului simplu (angajă, etajă, încurajă), dar cu -e la persoana a 3-a sg. și pl. a conjunctivului prezent (degaje; înfeșe, îngroașe etc.). Desinența verbelor cu prezent slab este la conjugarea I -ez, iar la a IV-a -esc: angajez, furișez, mînjesc, pășesc etc.

Se pronunță și se scriu cu ă sufixele -ămînt, -ător și forma de plural (și genitiv-dativ singular) a sufixului -are: îngrășămînt; crucișător, înduioșător, înfricoșător, îngrășător; angajări, amenajări, etajări, încurajări, detașări, înduioșări, retușări etc. Tot -ă- este corect în derivatele cu -ean de la toponime în -ani: botoșănean, focșănean.

Se pronunță și se scriu cu -e sufixele -el, -esc și formele de plural (și de genitiv-dativ singular) ale sufixelor -eală, -ean: rotunjel, burdușel, frumușel; vitejesc, strămoșesc; oblojeli, greșeli; clujeni, ieșeni etc. Sufixele -ăreasă și -ereasă, -ărie și -erie au prima vocală diferită după cum sînt legate de sufixul -ar (-ăreasă, -ărie) sau -er (-ereasă, -erie). Se pronunță și se scrie corect ă în borșăreasă, cenușăreasă, dar e în lenjereasă; tot astfel, birjărie, cășărie, chițibușărie, gogoșărie, lăcătușărie, dar lenjerie, menajerie, străjerie. Derivatele cu -esc, -ește de la cuvinte formate cu -ar se pronunță și se scriu corect cu -ăresc, -ărește: birjăresc, birjărește, călușăresc; e din -er + -esc, -ește se menține: străjeresc.

b. După s, în rădăcina cuvintelor se pronunță și se scrie corect ă în pasăre, conjcț., sămînță, său pron. și adj. pos., țesăla, dar e în chiseliță, se pron. refl., secară, secui — și secuiesc, secuime —, semăna — și asemăna —, semințe (pl. < sămînță), seu s.

Limba literară face deosebire între și se (de exemplu: să știe conj., prez. 3 sg. și pl. activ, personal; se știe ind. prez. 3. sg. reflexiv-pasiv impersonal; să se ști conj. prez. 3 sg. reflexiv-pasiv impersonal), său și seu. Unele variante regionale cu ă în loc de e erau recomandate de vechi îndreptare oficiale: de exemplu, chisăliță, săcui.

Pentru afixe alegerea între ă și e se orientează după criterii morfologice. Este corect -e în substantivele mătase, tuse. Flexiunea unor verbe are atît forme corecte cu -e, cît și unele cu : coase (inf. prez. și ind. prez. 3 sg.) — coasă (conj. prez. 3 sg. și pl.); iese (ind. prez. 3 sg.) — iasă (conj. prez. 3 sg. și pl.); miroase (ind. prez. 3 sg.) — miroasă (conj. prez. 3 sg. și pl.). Desinența verbală și sufixul adjectival omonim se pronunță și se scriu -esc (nu -ăsc): obosesc, rusesc. Sufixele -ărie și -erie sînt ambele corecte, în cuvinte diferite: mătăsărie, dar cocserie.

După z, în rădăcina cuvintelor se pronunță și se scrie corect ă în mazăre — și măzărar, măzărat —, măzăriche, dar e în Dumnezeu, muzeu, răzeș — și răzeșesc, răzeșie, răzeșime, răzeșiță —, reazem s. — și rezema —, zece, zeghe, zemos, zer, zețui. Se face deosebire între zeu s. și zău interj. În afixe se aplică principiul morfologic. La substantivele și adjectivele feminine este corect nominativ-acuzativul singular în și pluralul (= genitiv-dativul singular) în -e: coacăză — coacăze, oază — oaze, pupăză — pupeze, rază — raze, vitează — viteze. În flexiunea verbală de asemenea există forme corecte cu ambele vocale: cutează (ind. prez. 3 sg. și pl.) — cuteze (conj. prez. 3 sg. și pl.). Desinența verbală și sufixul adjectival omonim se pronunță și se scriu corect -esc: asurzesc, umezesc, englezesc, franțuzesc. Sufixele -ărie și -erie își împart formațiile corecte: brînzărie, ceaprăzărie, orezărie, dar leprozerie.

După ț, în rădăcina cuvintelor se scrie ă în înțărca, țăpoi, țăran, țăruș, dar e în înțelege, oțet, țelină, țencușă, țepi pl. (de la țeapă și de la rarul țep) — și țepos, țepușă —, țesăla, țese — și țesător, țesătorie, țesătură —, țest — și țestos —, țevar — și țevărie, țevișoară, țevos, țevui —. În afixe criteriile sînt de ordin morfologic. La substantivele și adjectivele feminine este corect nominativ-acuzativul singular în și pluralul (= genitiv-dativul sg.) în -e: ață — ațe, rață — rațe, viță — vițe, lunguiață — lunguiețe. În flexiunea unor verbe există forme corecte cu și cu -e: agață, cocoață (ind. prez. 3 sg. și pl.) — agațe, cocoațe (conj. prez. 3 sg. și pl.). Desinența verbală și sufixul adjectival omonim se pronunță și se scriu corect -esc: amețesc, urîțesc, băiețesc, frățesc. În limba literară actuală este corect sufixul substantival -ețe (nu -eță, care e învechit): bătrînețe, delicatețe, politețe, tinerețe. Se pronunță și se scrie corect -ărie în cîrnățărie, faiențărie, zețărie, dar -erie în semințerie, spițerie, tapițerie.

Regulile academice din 1932 recomandau scrierea -eță în neologisme (acurateță, fineță, nobleță, politeță, stricteță) și tolerau variația -ețe/-eță în formațiile tradiționale (bătrînețe/bătrîneță, blîndețe/blîndeță, tinerețe/ tinereță, tristețe/tristeță). După aceste reguli se scria înțerca.

c. După d, se pronunță și se scrie corect e în prepoziția de — și în compusele cu ea: deoarece, deunăzi, devălmășie —, conjuncția de, interjecția de, în prefixele de- (dedulci, depune), des-/dez- (dezbrăca, desface etc.) și în cuvintele desagă, deștept, dar ă în nădăjdui. Se admite variația e/ă în verbele dăula/dehula și depăra/dăpăra.

După t, în rădăcina cuvintelor se pronunță și se scrie corect ă în pieptăna — și pieptăn (ind. prez. 1 sg.), pieptănat, pieptănătoare, pieptănător, pieptănătorie, pieptănătură —, pieptănar, pieptănariță, pieptănaș, pieptănuș, tăciune, tăpșan — și tăpși —, vatămi (ind. prez. 2 sg.), dar e în pieptene s. sg. și vb. (conj. prez. 3 sg. și pl.), piepteni s. pl. și vb. (ind. prez. 2 sg.), pieptenel, tehui, telpiz. În ce privește desinențele, se pronunță și se scrie corect în năpastă și soartă. Sufixul -ărie este corect în cofetărie, lăptărie, papetărie, iar -erie în galanterie, loterie, piraterie.

După n, se pronunță și se scrie corect ă în nădejde, năgară, năjit, nămeți, năpusti, nătărău, năvădi, năvod, năzdrăvan, dar e în necaz — și necăji —, nerod — și nerozie —, netot. În desinențe, se pronunță și se scrie corect în grindină, lindină, menghină, pagină, dar -e în funingine, imagine, margine, origine, pecingine. Sînt corecte formațiile benzinărie, marochinărie, dar bombonerie, clovnerie.

d. După r, se pronunță și se scrie corect ă în crăpa — și crăpi (ind. prez. 2 sg.) —, curăța — și curăț, curăță —, ferăstrău, înzdrăveni, răbda, răci, răgaz, răposa, răspunde, rătez s., răutate, străin, străjer — și străji (pl. de la strajă), străjui —, strămurare, strănuta, dar e în către, cureți (ind. prez. 2 sg.) și curețe (conj. prez. 3 sg. și pl.), ferestrui, între, întrema, rebegi, rele adj. f.-n. pl. și s. n. pl. (< rău), repede — și repejor, repezi —, reteza, rețea, reuși, rezema. Prefixul răs- nu trebuie confundat cu secvența res-: se pronunță și se scrie corect răsfira, răsfrînge, dar respinge, restriște. De asemenea se disting prefixele dublete ră- și re-: răpune „a doborî, a ucide” — repune „a pune din nou”; cf. și răposa „a deceda” — repauza „a se odihni”. Prefixul stră- nu trebuie confundat cu secvența stre-: se pronunță și se scrie corect strămoș, strămuta, străvedea, dar strecura, strepezi.

De remarcat și distincția dintre vechiul răspunde și neologicele coresponda, corespunde, responsabil, precum și dintre paronimele rătez s. și retez vb. (ind. prez. 1 sg. de la reteza).

În ce privește afixele flexionare, substantivele feminine pot avea la singular atît desinența , cît și -e: se pronunță și se scrie corect în brățară, latură, țigară, dar -e în directoare. Desinența de plural a substantivelor neutre este în limba literară actuală -e: care (< car), hotare (< hotar), izvoare (< izvor), pahare (< pahar).

Flexiunea unor verbe are forme corecte atît cu , cît și cu -e: acoperă, coboară, descoperă, oferă, omoară, preferă, suferă (ind. prez. 3 sg. și pl.) — acopere, coboare, descopere, ofere, omoare, prefere, sufere (conj. prez. 3 sg. și pl.). La conjugarea a IV-a desinența verbelor cu infinitivul în -i este -esc (dogoresc), iar a celor cu infinitivul în este -ăsc (amărăsc, hotărăsc, izvorăsc, ocărăsc etc.). Sufixul adjectival se pronunță și se scrie corect -esc: tătăresc, iar sufixul adverbial corespunzător, -ește: tătărește. În berărie, pulberărie este corect sufixul -ărie, iar în trezorerie sufixul -erie.

Regulile academice din 1932 recomandau formele de ind. prez. 3 sg. acopere, sufere (3 pl. acoper, sufer), dar 3 sg. și pl. diferă, oferă.

După l, în rădăcina cuvintelor se scrie ă în lăicer/lăvicer, lăuză — și lăuzi, lăuzie —, dar e în lepăda. Se admite variația în lăscaie/lețcaie. În flexiunea verbelor azvîrli, zvîrli se admite variația azvîrlă/azvîrle, zvîrlă/zvîrle la indicativ prezent 3 sg., aceeași persoană fiind numai azvîrle, zvîrle la conjunctiv prezent.

e. După b, în rădăcina cuvintelor se pronunță și se scrie corect ă în băjenie — și băjenar, băjenări, băjeni —, bărbieri, bășică, băut — și băutor, băutură —, ciubăr, foraibăr, greabăn, lebădă, dar e în galben, oberliht. Forma de conjunctiv prezent 3 sg. și pl. a verbului avea are desinența (nu -e): aibă. Desinența verbelor de conjugarea a IV-a cu prezent slab se pronunță și se scrie corect -esc: iubesc, vorbesc.

După p, se pronunță și se scrie corect ă în ienupăr, jneapăn, lepăda, în formele verbale acopăr, descopăr (ind. prez. 1 sg. de la acoperi, descoperi) și în prepoziția după (nu dupe!), dar e în prepoziția pe, în substantivele carpen, curpen, pereche, perete și în verbul speria. Substantivul derivat de la a țipa pentru a desemna acțiunea și rezultatul ei este țipăt, pl. țipete. Variantele acoper, descoper se pot explica prin vechi deprinderi ortografice, conforme cu regulile academice din 1932.

După m, se pronunță și se scrie corect ă în geamăn și e în egumen, famen, rumen, semen „drug de fier”, dar se admite variația la substantivul seamăn/semen (persoană; „asemănare”). Verbele semăna și asemăna au forme corecte nu numai cu ă, ci și cu e în rădăcină: semăn (ind. prez. 1 sg.) — semeni (ind. prez. 2 sg.), semene (conj. prez. 3 sg. și pl.); verbul a merge nu are însă forme cu ă: în limba literară se pronunță și se scrie merg. Desinența verbală și sufixul adjectival omonim sînt -esc: mulțumesc, lumesc. Substantivul derivat de la a geme pentru a desemna acțiunea și rezultatul ei este geamăt, pl. gemete, iar substantivul colectiv derivat de la poamă este pomet. Sufixele -ărie, -erie sînt corecte în cuvinte diferite: plăpumărie, dar parfumerie.

După v, se pronunță și se scrie corect ă în levănțică, reavăn, dar e în dezveli, înveli, vecui, vedriță, veleat.

După f, se pronunță și se scrie corect ă în sufăr (ind. prez. 1 sg. de la suferi), dar e în felie, femeie, fermeca. Problema alegerii între ă și e poate viza simultan mai multe vecinătăți consonantice: este cazul lui fătălău (nu feteleu).

Varianta sufer era recomandată de regulile academice din 1932.

f. După h, se pronunță și se scrie corect ă în hălăciugă, hămesi,hărăți, lehămeti — și lehămetisi, lehămetui —.

g. În numele proprii românești se întîlnesc variante — fixate ca nume diferite — cu ă în loc de e și e în loc de ă.

La antroponime ele sînt respectate, conform dorinței purtătorilor și tradiției, chiar dacă unele dintre ele au fost la origine pur grafice (cu scriere etimologică). La prenume mai frecventă este variația la Petru/Pătru și la unele derivate: Petrașcu/Pătrașcu, Petruț/Pătruț; ea apare și la alte prenume, ca Zenovie/Zănovie și chiar neologicele Jenel/Jănel, Jenică/Jănică. La numele de familie variația are o largă răspîndire, după diverse consoane și în diverse poziții; de exemplu: Băjenaru, Bejănaru și Bejenaru; Cîrjă și Cîrje; Focșăneanu și Focșeneanu; Herescu și Herăscu; Jeler și Jăler; Lăduncă și Leduncă; Lepădat(u), Lăpădat(u) și Lapedatu; Mureș(e)anu și Murășanu; Năvodaru și Nevodaru; Sălăgeanu, Selăgeanu și Selegean(u); Sălăjan și Selejan; Săulescu și Seulescu; Șelaru și Șălaru; Șerpescu și Șărpescu; Tătărăscu și Tattarescu; Țepuș și Țăpuș etc.

În toponimie, pe de o parte, se preiau unele variante regionale, iar, pe de alta, se mențin unele variante grafice învechite (etimologice sau chiar greșite). Administrația a optat uneori pentru variante diferite în cazul aceleiași denumiri atribuite mai multor localități; de exemplu: Răcaș și Recaș; Răuseni și Reuseni; Săliște și Seliște; Săuca și Seuca; Șăulia și Șeulia; Tămășești și Temeșești; Tătărăști și Tătărești. Se pronunță și se scrie corect ă în Buzău, Sălaj, dar e în Maramureș, Mureș, Vișeu.