Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/II. ă sau e?”

prima versiune
(prima versiune)
Linia 2: Linia 2:


Problema alegerii între ă şi e este simplă şi se rezolvă ferm şi
Problema alegerii între ă şi e este simplă şi se rezolvă ferm şi
clar după semiconsoanele [ĭ] şi [ŭ], scrise ''i'' şi ''u''; este relativ simplă
clar după semiconsoanele [ĭ] şi [ŭ], scrise ''i'' şi ''u''; este relativ simplă şi cu o soluţie convenţională după vocale; este complicată şi
şi cu o soluţie convenţională după vocale; este complicată şi
supusă unor reguli în mare parte individuale după consoane.
supusă unor reguli în mare parte individuale după consoane.


'''1.''' După semiconsoanele [ĭ] şi [ŭ], scrise ''i'', respectiv ''u'', de
'''1.''' După semiconsoanele [ĭ] şi [ŭ], scrise ''i'', respectiv ''u'', de
fapt, nu există alegere. În limba literară nu se pronunţă niciodată
fapt, nu există alegere. În limba literară nu se pronunţă niciodată
[ĭă] şi nici nu se scrie ''iă'', ci numai ''ie'' (= [ĭe]): de aceea verbele de
[ĭă] şi nici nu se scrie ''iă'', ci numai ''ie'' (= [ĭe]): de aceea verbele de conjugarea I cu tema în [ĭ] au ''-e'' în loc de ''-ă'' la persoana a 3-a sg. a indicativului prezent (''moaie, taie'') şi a perfectului simplu (''muie, tăie'') şi ''-em'' la persoana 1 pl. a indicativului prezent (muiem, tăiem).
conjugarea I cu tema în [ĭ] au ''-e'' în loc de ''-ă'' la persoana a 3-a sg.
a indicativului prezent (''moaie, taie'') şi a perfectului simplu (''muie,
tăie'') şi ''-em'' la persoana 1 pl. a indicativului prezent (muiem, tăiem).
Nu se pronunţă [ŭe], ci numai [ŭă]), scris ''uă'': de aceea substantivul
Nu se pronunţă [ŭe], ci numai [ŭă]), scris ''uă'': de aceea substantivul
''ou'' are pluralul cu desinenţa ''-ă'' (''ouă''), faţă de desinenţa ''-e'' a altor
''ou'' are pluralul cu desinenţa ''-ă'' (''ouă''), faţă de desinenţa ''-e'' a altor substantive neutre.
substantive neutre.


'''2.''' După vocale nu sînt numeroase situaţiile care pun probleme.
'''2.''' După vocale nu sînt numeroase situaţiile care pun probleme.
Linia 21: Linia 16:
e notat după vocală. Nu se pronunţă [i-ă] şi nu se scrie ''iă'', ci
e notat după vocală. Nu se pronunţă [i-ă] şi nu se scrie ''iă'', ci
numai ''ie'' (=[i-e]): de aceea şi verbele de conjugarea I cu tema în
numai ''ie'' (=[i-e]): de aceea şi verbele de conjugarea I cu tema în
''i'' vocalic au ''-e'' în loc de ''-ă'' la persoana a 3-a singular a indicativului
''i'' vocalic au ''-e'' în loc de ''-ă'' la persoana a 3-a singular a indicativului prezent (''apropie, zgîrie'') şi a perfectului simplu (''apropie, zgîrie, repatrie'') şi ''-em'' la persoana 1 pl. a indicativului prezent (''apropiem, zgîriem, repatriem'').
prezent (''apropie, zgîrie'') şi a perfectului simplu (''apropie, zgîrie,
repatrie'') şi ''-em'' la persoana 1 pl. a indicativului prezent (''apropiem,
zgîriem, repatriem'').


După ''u'' vocalic nu acţionează însă interdicţia legată de
După ''u'' vocalic nu acţionează însă interdicţia legată de
semiconsoana corespunzătoare, deci sînt posibile ambele vocale în
semiconsoana corespunzătoare, deci sînt posibile ambele vocale în
discuţie, iar scrierea reflectă pronunţarea. Se pronunţă şi se scrie
discuţie, iar scrierea reflectă pronunţarea. Se pronunţă şi se scrie
''continuă'' adj. f. sg. (< ''continuu'') sau vb. (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la
''continuă'' adj. f. sg. (< ''continuu'') sau vb. (ind. prez. 3 sg. şi pl. de la ''continua'') — ''continue'' adj. f.-n. pl. sau vb. (conj. prez. 3 sg. şi pl.); ''evaluez'' — ''evaluăm''.
''continua'') — ''continue'' adj. f.-n. pl. sau vb. (conj. prez. 3 sg. şi pl.);
''evaluez'' — ''evaluăm''.


După e nu se pronunţă de obicei [ă] şi nici [e] pur. Se scrie
După ''e'' nu se pronunţă de obicei [ă] şi nici [e] pur. Se scrie
însă atît ''ă'', cît şi ''e'', conform principiului morfologic, în forme
însă atît ''ă'', cît şi ''e'', conform principiului morfologic, în forme
flexionare diferite ale verbelor cu tema în ''-e'' (''agrea, crea, suplea''):
flexionare diferite ale verbelor cu tema în ''-e'' (''agrea, crea, suplea''): ''agreăm, creăm'', dar ''agreez, agreezi, agreeze'', respectiv ''creez, creezi, creeze''; substantivul provenit din fostul infinitiv lung al verbului ''crea'', anume ''creare'', are genitiv-dativul singular şi pluralul în ''-ări'': ''creări''.
''agreăm, creăm'', dar ''agreez, agreezi, agreeze'', respectiv ''creez,
creezi, creeze''; substantivul provenit din fostul infinitiv lung al
verbului ''crea'', anume ''creare'', are genitiv-dativul singular şi pluralul
în ''-ări'': ''creări''.


'''3.''' Cele mai multe probleme apar după consoane.
'''3.''' Cele mai multe probleme apar după consoane.
'''a.''' După ''j'', ''ş'' alegerea între ''ă'' şi ''e'' nu se rezolvă la fel de categoric
'''a.''' După ''j'', ''ş'' alegerea între ''ă'' şi ''e'' nu se rezolvă la fel de categoric ca în cazul lui ''î'' şi ''i'' sau ''a'' şi ''ea''.
ca în cazul lui ''î'' şi ''i'' sau ''a'' şi ''ea''.
În rădăcini se scrie de obicei ''e'': ''injecţie, jecmăni, jefui, jeg'' — şi ''jegos'' —, ''jeli, jerpeli, jertfă, păianjen, scrijeli/scrijela, stînjen; deşert'' — şi ''deşerta, deşertăciune'' —, ''muşeţel, şedea, şei'' pl. şi ''şelar'' — şi ''şelărie'', ''deşela, înşela, înşeua'' —, ''şeici'' (pl. de la ''şaică''), ''şepci'' pl. — şi ''şepcar'', ''şepcărie, şepcuţă'' —, ''şeptar şi şeptime'', ''şerb, şerpi'' pl. — şi ''şerpar, şerpariţă, şerpărie, şerpesc, şerpoaică, şerpui'' etc. —, ''şervet, şes, şesar'' şi ''şesime''. Se scrie însă ''ă'' în ''jăcaş, jăchilă, jălbar, jăpcan, jăratic, jărăgai, jări, jărci'' (pl. de la ''jarcă''), ''pojărnicie, stejăriş'' — şi ''stejărel, stejăruţ,
În rădăcini se scrie de obicei ''e'': ''injecţie, jecmăni, jefui, jeg'' — şi
stejărişte'' —; ''deşănţat, şăgalnic'', ''şăgi'' (pl. de la ''şagă''), ''şăluţ, şalvirie, şănţuleţ'' — şi ''şănţişor, şănţui, şănţurele'' —, ''şătrar'' — şi ''şătrăreasă'' —, ''şătruţă''.
''jegos'' —, ''jeli, jerpeli, jertfă, păianjen, scrijeli/scrijela, stînjen; deşert'' —
şi ''deşerta, deşertăciune'' —, ''muşeţel, şedea, şei'' pl. şi ''şelar'' — şi ''şelărie'',
''deşela, înşela, înşeua'' —, ''şeici'' (pl. de la ''şaică''), ''şepci'' pl. — şi ''şepcar'',
''şepcărie, şepcuţă'' —, ''şeptar şi şeptime'', ''şerb, şerpi'' pl. — şi ''şerpar,
şerpariţă, şerpărie, şerpesc, şerpoaică, şerpui'' etc. —, ''şervet, şes, şesar''
şi ''şesime''. Se scrie însă ''ă'' în ''jăcaş, jăchilă, jălbar, jăpcan, jăratic, jărăgai,
jări, jărci'' (pl. de la ''jarcă''), ''pojărnicie, stejăriş'' — şi ''stejărel, stejăruţ,
stejărişte'' —; ''deşănţat, şăgalnic'', ''şăgi'' (pl. de la ''şagă''), ''şăluţ, şalvirie,
şănţuleţ'' — şi ''şănţişor, şănţui, şănţurele'' —, ''şătrar'' — şi ''şătrăreasă'' —,
''şătruţă''.


:Îndreptarele curente îşi permit să simplifice situaţia, formulînd regula
:Îndreptarele curente îşi permit să simplifice situaţia, formulînd regula
scrierii numai cu ''e'' în rădăcina cuvintelor, în ciuda „excepţiilor” admise,
scrierii numai cu ''e'' în rădăcina cuvintelor, în ciuda „excepţiilor” admise, dat fiind că cele mai multe cuvinte scrise corect cu ''ă'' sînt cuvinte de mică importanţă (învechite sau/şi regionale, diminutive rare).
dat fiind că cele mai multe cuvinte scrise corect cu ''ă'' sînt cuvinte de mică
importanţă (învechite sau/şi regionale, diminutive rare).


În afixele flexionare şi lexicale se poate scrie atît ''ă'', cît şi ''e'', în
În afixele flexionare şi lexicale se poate scrie atît ''ă'', cît şi ''e'', în funcţie de afix şi de clasa de flexiune sau de derivare. Substantivele şi adjectivele feminine cu tema în ''j, ş'' se pronunţă şi se scriu numai cu ''-ă'' la nominativ-acuzativul (şi la vocativul egal cu această formă) singular: ''cîrjă, coajă, grijă, lojă, majă, ojă, plajă, rujă, schijă, tijă, vrajă; avalanşă, broşă, cămaşă, cireaşă, cravaşă, drăgălaşă, fruntaşă, gureşă, mătuşă, naşă, păpuşă, tovarăşă, tuşă, uriaşă, uşă'' etc. (nu ''coaje, grije..., cămaşe, păpuşe''...); ele pot avea ''-e'' la plural şi la genitiv-dativ singular: ''cîrje, plaje, ruje, schije, tije; avalanşe, broşe, cireşe, cravaşe, drăgălaşe, fruntaşe, gureşe, naşe, tovarăşe, tuşe, uriaşe'' (celelalte substantive din lista dată pentru singular au pluralul în ''-i''). La genul masculin se pronunţă şi se scrie ''-ă'' la forma de singular (pentru toate cazurile) a substantivelor ''bulibaşă, paşă'', dar ''-e'' în forma de vocativ singular a substantivelor şi adjectivelor terminate la nominativ-acuzativ în ''ş'': ''chipeşe'' (domn!), ''tovarăşe''!
funcţie de afix şi de clasa de flexiune sau de derivare.
Substantivele şi adjectivele feminine cu tema în ''j, ş'' se pronunţă
şi se scriu numai cu ''-ă'' la nominativ-acuzativul (şi la vocativul
egal cu această formă) singular: ''cîrjă, coajă, grijă, lojă, majă,
ojă, plajă, rujă, schijă, tijă, vrajă; avalanşă, broşă, cămaşă,
cireaşă, cravaşă, drăgălaşă, fruntaşă, gureşă, mătuşă, naşă,
păpuşă, tovarăşă, tuşă, uriaşă, uşă'' etc. (nu ''coaje, grije..., cămaşe,
păpuşe''...); ele pot avea ''-e'' la plural şi la genitiv-dativ singular:
''cîrje, plaje, ruje, schije, tije; avalanşe, broşe, cireşe, cravaşe,
drăgălaşe, fruntaşe, gureşe, naşe, tovarăşe, tuşe, uriaşe'' (celelalte
substantive din lista dată pentru singular au pluralul în ''-i''). La
genul masculin se pronunţă şi se scrie ''-ă'' la forma de singular
(pentru toate cazurile) a substantivelor ''bulibaşă, paşă'', dar ''-e'' în
forma de vocativ singular a substantivelor şi adjectivelor terminate
la nominativ-acuzativ în ''ş'': ''chipeşe'' (domn!), ''tovarăşe''!


Verbele de conjugarea I cu tema în ''j, ş'' se pronunţă şi se scriu
Verbele de conjugarea I cu tema în ''j, ş'' se pronunţă şi se scriu
cu ''-ă'' la persoana 1 plural şi a 3-a singular şi plural a indicativului
cu ''-ă'' la persoana 1 plural şi a 3-a singular şi plural a indicativului
prezent (''degajăm, degajă; înfăşăm, înfaşă'') şi la persoana a 3-a
prezent (''degajăm, degajă; înfăşăm, înfaşă'') şi la persoana a 3-a
singular a perfectului simplu (''angajă, etajă, încurajă''), dar cu ''-e'' la
singular a perfectului simplu (''angajă, etajă, încurajă''), dar cu ''-e'' la persoana a 3-a sg. şi pl. a conjunctivului prezent (''degaje; înfeşe,
persoana a 3-a sg. şi pl. a conjunctivului prezent (''degaje; înfeşe,
îngroaşe'' etc.). Desinenţa verbelor cu prezent slab este la conjugarea
îngroaşe'' etc.). Desinenţa verbelor cu prezent slab este la conjugarea
I ''-ez'', iar la a IV-a ''-esc'': ''angajez, furişez, mînjesc, păşesc'' etc.
I ''-ez'', iar la a IV-a ''-esc'': ''angajez, furişez, mînjesc, păşesc'' etc.
Se pronunţă şi se scriu cu ''ă'' sufixele ''-ămînt, -ător'' şi forma de
Se pronunţă şi se scriu cu ''ă'' sufixele ''-ămînt, -ător'' şi forma de
plural (şi genitiv-dativ singular) a sufixului ''-are'': ''îngrăşămînt;
plural (şi genitiv-dativ singular) a sufixului ''-are'': ''îngrăşămînt;
crucişător, înduioşător, înfricoşător, îngrăşător; angajări,
crucişător, înduioşător, înfricoşător, îngrăşător; angajări, amenajări, etajări, încurajări, detaşări, înduioşări, retuşări'' etc. Tot ''-ă-'' este corect în derivatele cu ''-ean'' de la toponime în ''-ani'': ''botoşănean, focşănean''.
amenajări, etajări, încurajări, detaşări, înduioşări, retuşări'' etc.
Tot ''-ă-'' este corect în derivatele cu ''-ean'' de la toponime în ''-ani'':
''botoşănean, focşănean''.


Se pronunţă şi se scriu cu ''-e'' sufixele ''-el, -esc'' şi formele de
Se pronunţă şi se scriu cu ''-e'' sufixele ''-el, -esc'' şi formele de
plural (şi de genitiv-dativ singular) ale sufixelor ''-eală, -ean'':
plural (şi de genitiv-dativ singular) ale sufixelor ''-eală, -ean'':
''rotunjel, burduşel, frumuşel; vitejesc, strămoşesc; oblojeli, greşeli;
''rotunjel, burduşel, frumuşel; vitejesc, strămoşesc; oblojeli, greşeli;
clujeni, ieşeni'' etc.
clujeni, ieşeni'' etc. Sufixele ''-ăreasă'' şi ''-ereasă'', ''-ărie'' şi ''-erie'' au prima vocală diferită după cum sînt legate de sufixul ''-ar'' (''-ăreasă, -ărie'') sau ''-er'' (''-ereasă, -erie''). Se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''borşăreasă, cenuşăreasă'', dar ''e'' în ''lenjereasă''; tot astfel, ''birjărie, căşărie, chiţibuşărie, gogoşărie, lăcătuşărie'', dar ''lenjerie, menajerie, străjerie''. Derivatele cu ''-esc, -eşte'' de la cuvinte formate cu ''-ar'' se pronunţă şi se scriu corect cu ''-ăresc, -ăreşte'': ''birjăresc, birjăreşte, căluşăresc''; ''e'' din ''-er'' + ''-esc'', ''-eşte'' se menţine: ''străjeresc''.
Sufixele ''-ăreasă'' şi ''-ereasă'', ''-ărie'' şi ''-erie'' au prima vocală
diferită după cum sînt legate de sufixul ''-ar'' (''-ăreasă, -ărie'') sau
''-er'' (''-ereasă, -erie''). Se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''borşăreasă,
cenuşăreasă'', dar ''e'' în ''lenjereasă''; tot astfel, ''birjărie, căşărie,
chiţibuşărie, gogoşărie, lăcătuşărie'', dar ''lenjerie, menajerie,
străjerie''.
Derivatele cu ''-esc, -eşte'' de la cuvinte formate cu ''-ar'' se
pronunţă şi se scriu corect cu ''-ăresc, -ăreşte'': ''birjăresc, birjăreşte,
căluşăresc''; ''e'' din ''-er'' + ''-esc'', ''-eşte'' se menţine: ''străjeresc''.


'''b.''' După ''s'', în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect ''ă''
'''b.''' După ''s'', în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''pasăre'', ''să'' conjcţ., ''sămînţă, său'' pron. şi adj. pos., ''ţesăla'', dar ''e'' în ''chiseliţă'', se pron. refl., ''secară, secui'' — şi ''secuiesc, secuime'' —, ''semăna'' — şi ''asemăna'' —, ''seminţe'' (pl. < ''sămînţă''), ''seu'' s.
în ''pasăre'', ''să'' conjcţ., ''sămînţă, său'' pron. şi adj. pos., ''ţesăla'', dar ''e'' în
''chiseliţă'', se pron. refl., ''secară, secui'' — şi ''secuiesc, secuime'' —,
''semăna'' — şi ''asemăna'' —, ''seminţe'' (pl. < ''sămînţă''), ''seu'' s.


:Limba literară face deosebire între ''să'' şi ''se'' (de exemplu: ''să ştie'' conj., prez. 3 sg. şi pl. activ, personal; ''se ştie'' ind. prez. 3. sg. reflexiv-pasiv impersonal; ''să se şti'' conj. prez. 3 sg. reflexiv-pasiv impersonal), ''său'' şi ''seu''. Unele variante regionale cu ''ă'' în loc de ''e'' erau recomandate de vechi îndreptare oficiale: de exemplu, ''chisăliţă, săcui''.
:Limba literară face deosebire între ''să'' şi ''se'' (de exemplu: ''să ştie'' conj., prez. 3 sg. şi pl. activ, personal; ''se ştie'' ind. prez. 3. sg. reflexiv-pasiv impersonal; ''să se şti'' conj. prez. 3 sg. reflexiv-pasiv impersonal), ''său'' şi ''seu''. Unele variante regionale cu ''ă'' în loc de ''e'' erau recomandate de vechi îndreptare oficiale: de exemplu, ''chisăliţă, săcui''.
Linia 116: Linia 60:
morfologice. Este corect ''-e'' în substantivele ''mătase, tuse''.
morfologice. Este corect ''-e'' în substantivele ''mătase, tuse''.
Flexiunea unor verbe are atît forme corecte cu ''-e'', cît şi unele cu
Flexiunea unor verbe are atît forme corecte cu ''-e'', cît şi unele cu
''-ă'': ''coase'' (inf. prez. şi ind. prez. 3 sg.) — ''coasă'' (conj. prez. 3 sg.
''-ă'': ''coase'' (inf. prez. şi ind. prez. 3 sg.) — ''coasă'' (conj. prez. 3 sg. şi pl.); ''iese'' (ind. prez. 3 sg.) — ''iasă'' (conj. prez. 3 sg. şi pl.); ''miroase'' (ind. prez. 3 sg.) — ''miroasă'' (conj. prez. 3 sg. şi pl.). Desinenţa verbală şi sufixul adjectival omonim se pronunţă şi se scriu ''-esc'' (nu ''-ăsc''): ''obosesc, rusesc''. Sufixele ''-ărie'' şi ''-erie'' sînt ambele corecte, în cuvinte diferite: ''mătăsărie'', dar ''cocserie''.
şi pl.); ''iese'' (ind. prez. 3 sg.) — ''iasă'' (conj. prez. 3 sg. şi pl.); ''miroase''
(ind. prez. 3 sg.) — ''miroasă'' (conj. prez. 3 sg. şi pl.). Desinenţa
verbală şi sufixul adjectival omonim se pronunţă şi se scriu ''-esc''
(nu ''-ăsc''): ''obosesc, rusesc''. Sufixele ''-ărie'' şi ''-erie'' sînt ambele
corecte, în cuvinte diferite: ''mătăsărie'', dar ''cocserie''.


După ''z'', în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect ''ă''
După ''z'', în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect ''ă''
Linia 127: Linia 66:
''Dumnezeu, muzeu, răzeş'' — şi ''răzeşesc, răzeşie, răzeşime,
''Dumnezeu, muzeu, răzeş'' — şi ''răzeşesc, răzeşie, răzeşime,
răzeşiţă'' —, ''reazem'' s. — şi ''rezema'' —, ''zece, zeghe, zemos, zer,
răzeşiţă'' —, ''reazem'' s. — şi ''rezema'' —, ''zece, zeghe, zemos, zer,
zeţui''. Se face deosebire între ''zeu'' s. şi ''zău'' interj. În afixe se aplică
zeţui''. Se face deosebire între ''zeu'' s. şi ''zău'' interj. În afixe se aplică principiul morfologic. La substantivele şi adjectivele feminine este
principiul morfologic. La substantivele şi adjectivele feminine este
corect nominativ-acuzativul singular în ''-ă'' şi pluralul (= genitiv-dativul singular) în ''-e'': ''coacăză — coacăze, oază — oaze, pupăză —
corect nominativ-acuzativul singular în ''-ă'' şi pluralul (= genitiv-dativul
singular) în ''-e'': ''coacăză — coacăze, oază — oaze, pupăză —
pupeze, rază — raze, vitează — viteze''. În flexiunea verbală de
pupeze, rază — raze, vitează — viteze''. În flexiunea verbală de
asemenea există forme corecte cu ambele vocale: ''cutează'' (ind.
asemenea există forme corecte cu ambele vocale: ''cutează'' (ind.
Linia 136: Linia 73:
verbală şi sufixul adjectival omonim se pronunţă şi se scriu corect
verbală şi sufixul adjectival omonim se pronunţă şi se scriu corect
''-esc: asurzesc, umezesc, englezesc, franţuzesc''. Sufixele ''-ărie'' şi
''-esc: asurzesc, umezesc, englezesc, franţuzesc''. Sufixele ''-ărie'' şi
''-erie'' îşi împart formaţiile corecte: ''brînzărie, ceaprăzărie, orezărie'',
''-erie'' îşi împart formaţiile corecte: ''brînzărie, ceaprăzărie, orezărie'', dar ''leprozerie''.
dar ''leprozerie''.


După ''ţ'', în rădăcina cuvintelor se scrie ''ă'' în ''înţărca, ţăpoi, ţăran,
După ''ţ'', în rădăcina cuvintelor se scrie ''ă'' în ''înţărca, ţăpoi, ţăran, ţăruş'', dar ''e'' în ''înţelege, oţet, ţelină, ţencuşă, ţepi'' pl. (de la ''ţeapă'' şi de la rarul ''ţep'') — şi ''ţepos, ţepuşă'' —, ''ţesăla, ţese'' — şi ''ţesător, ţesătorie, ţesătură —, ţest'' — şi ''ţestos —, ţevar'' — şi ''ţevărie, ţevişoară, ţevos, ţevui'' —. În afixe criteriile sînt de ordin morfologic.
ţăruş'', dar ''e'' în ''înţelege, oţet, ţelină, ţencuşă, ţepi'' pl. (de la ''ţeapă'' şi
de la rarul ''ţep'') — şi ''ţepos, ţepuşă'' —, ''ţesăla, ţese'' — şi ''ţesător,
ţesătorie, ţesătură —, ţest'' — şi ''ţestos —, ţevar'' — şi ''ţevărie,
ţevişoară, ţevos, ţevui'' —. În afixe criteriile sînt de ordin morfologic.
La substantivele şi adjectivele feminine este corect
La substantivele şi adjectivele feminine este corect
nominativ-acuzativul singular în ''-ă'' şi pluralul (= genitiv-dativul
nominativ-acuzativul singular în ''-ă'' şi pluralul (= genitiv-dativul
sg.) în ''-e'': ''aţă — aţe, raţă — raţe, viţă — viţe, lunguiaţă —
sg.) în ''-e'': ''aţă — aţe, raţă — raţe, viţă — viţe, lunguiaţă —
lunguieţe''. În flexiunea unor verbe există forme corecte cu ''-ă'' şi cu
lunguieţe''. În flexiunea unor verbe există forme corecte cu ''-ă'' şi cu
''-e'': ''agaţă, cocoaţă'' (ind. prez. 3 sg. şi pl.) — ''agaţe, cocoaţe'' (conj.
''-e'': ''agaţă, cocoaţă'' (ind. prez. 3 sg. şi pl.) — ''agaţe, cocoaţe'' (conj. prez. 3 sg. şi pl.). Desinenţa verbală şi sufixul adjectival omonim
prez. 3 sg. şi pl.). Desinenţa verbală şi sufixul adjectival omonim
se pronunţă şi se scriu corect ''-esc: ameţesc, urîţesc, băieţesc, frăţesc''. În limba literară actuală este corect sufixul substantival ''-eţe'' (nu ''-eţă'', care e învechit): ''bătrîneţe, delicateţe, politeţe, tinereţe''. Se pronunţă şi se scrie corect ''-ărie'' în ''cîrnăţărie, faienţărie, zeţărie'', dar ''-erie'' în ''seminţerie, spiţerie, tapiţerie''.
se pronunţă şi se scriu corect ''-esc: ameţesc, urîţesc, băieţesc, frăţesc''.
 
În limba literară actuală este corect sufixul substantival ''-eţe'' (nu
:Regulile academice din 1932 recomandau scrierea ''-eţă'' în neologisme
''-eţă'', care e învechit): ''bătrîneţe, delicateţe, politeţe, tinereţe''. Se
(''acurateţă, fineţă, nobleţă, politeţă, stricteţă'') şi tolerau variaţia ''-eţe/-eţă'' în formaţiile tradiţionale (''bătrîneţe/bătrîneţă, blîndeţe/blîndeţă, tinereţe/ tinereţă, tristeţe/tristeţă''). După aceste reguli se scria ''înţerca''.
pronunţă şi se scrie corect ''-ărie'' în ''cîrnăţărie, faienţărie, zeţărie'',
dar ''-erie'' în ''seminţerie, spiţerie, tapiţerie''.
Regulile academice din 1932 recomandau scrierea ''-eţă'' în neologisme
(''acurateţă, fineţă, nobleţă, politeţă, stricteţă'') şi tolerau variaţia ''-eţe/-eţă''
în formaţiile tradiţionale (''bătrîneţe/bătrîneţă, blîndeţe/blîndeţă, tinereţe/
tinereţă, tristeţe/tristeţă''). După aceste reguli se scria ''înţerca''.


'''c.''' După ''d'', se pronunţă şi se scrie corect ''e'' în prepoziţia ''de'' —
'''c.''' După ''d'', se pronunţă şi se scrie corect ''e'' în prepoziţia ''de'' — şi în compusele cu ea: ''deoarece, deunăzi, devălmăşie'' —,
şi în compusele cu ea: ''deoarece, deunăzi, devălmăşie'' —,
conjuncţia ''de'', interjecţia ''de'', în prefixele ''de-'' (''dedulci, depune''), ''des-/dez-'' (''dezbrăca, desface'' etc.) şi în cuvintele ''desagă, deştept'', dar ''ă'' în ''nădăjdui''. Se admite variaţia ''e/ă'' în verbele ''dăula/dehula'' şi ''depăra/dăpăra''.
conjuncţia ''de'', interjecţia ''de'', în prefixele ''de-'' (''dedulci, depune''),
''des-/dez-'' (''dezbrăca, desface'' etc.) şi în cuvintele ''desagă, deştept'',
dar ''ă'' în ''nădăjdui''. Se admite variaţia ''e/ă'' în verbele ''dăula/dehula''
şi ''depăra/dăpăra''.


După ''t'', în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect ''ă''
După ''t'', în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect ''ă''
în ''pieptăna'' — şi ''pieptăn'' (ind. prez. 1 sg.), ''pieptănat, pieptănătoare,
în ''pieptăna'' — şi ''pieptăn'' (ind. prez. 1 sg.), ''pieptănat, pieptănătoare, pieptănător, pieptănătorie, pieptănătură —, pieptănar,
pieptănător, pieptănătorie, pieptănătură —, pieptănar,
pieptănariţă, pieptănaş, pieptănuş, tăciune, tăpşan'' — şi ''tăpşi —,
pieptănariţă, pieptănaş, pieptănuş, tăciune, tăpşan'' — şi ''tăpşi —,
vatămi'' (ind. prez. 2 sg.), dar ''e'' în ''pieptene'' s. sg. şi vb. (conj. prez.
vatămi'' (ind. prez. 2 sg.), dar ''e'' în ''pieptene'' s. sg. şi vb. (conj. prez. 3 sg. şi pl.), ''piepteni'' s. pl. şi vb. (ind. prez. 2 sg.), ''pieptenel, tehui, telpiz''. În ce priveşte desinenţele, se pronunţă şi se scrie corect ''-ă'' în ''năpastă'' şi ''soartă''. Sufixul ''-ărie'' este corect în ''cofetărie, lăptărie, papetărie'', iar ''-erie'' în ''galanterie, loterie, piraterie''.
3 sg. şi pl.), ''piepteni'' s. pl. şi vb. (ind. prez. 2 sg.), ''pieptenel, tehui,
telpiz''. În ce priveşte desinenţele, se pronunţă şi se scrie corect ''-ă'' în
''năpastă'' şi ''soartă''. Sufixul ''-ărie'' este corect în ''cofetărie, lăptărie,
papetărie'', iar ''-erie'' în ''galanterie, loterie, piraterie''.


După ''n'', se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''nădejde, năgară,
După ''n'', se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''nădejde, năgară,
năjit, nămeţi, năpusti, nătărău, năvădi, năvod, năzdrăvan'', dar ''e'' în
năjit, nămeţi, năpusti, nătărău, năvădi, năvod, năzdrăvan'', dar ''e'' în
''necaz'' — şi ''necăji'' —, ''nerod'' — şi ''nerozie'' —, ''netot''. În desinenţe, se
''necaz'' — şi ''necăji'' —, ''nerod'' — şi ''nerozie'' —, ''netot''. În desinenţe, se pronunţă şi se scrie corect ''-ă'' în ''grindină, lindină, menghină, pagină'', dar ''-e'' în ''funingine, imagine, margine, origine, pecingine''. Sînt corecte formaţiile ''benzinărie, marochinărie'', dar ''bombonerie, clovnerie''.
pronunţă şi se scrie corect ''-ă'' în ''grindină, lindină, menghină, pagină'',
 
dar ''-e'' în ''funingine, imagine, margine, origine, pecingine''. Sînt corecte
'''d.''' După ''r'', se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''crăpa'' — şi ''crăpi'' (ind. prez. 2 sg.) —, ''curăţa'' — şi ''curăţ, curăţă'' —, ''ferăstrău, înzdrăveni, răbda, răci, răgaz, răposa, răspunde, rătez'' s., ''răutate, străin, străjer'' — şi ''străji'' (pl. de la ''strajă''), ''străjui —, strămurare, strănuta'', dar ''e'' în ''către, cureţi'' (ind. prez. 2 sg.) şi ''cureţe'' (conj. prez. 3 sg. şi pl.), ''ferestrui, între, întrema, rebegi, rele'' adj. f.-n. pl. şi s. n. pl. (< rău), ''repede'' — şi ''repejor, repezi'' —, ''reteza, reţea, reuşi, rezema''.
formaţiile ''benzinărie, marochinărie'', dar ''bombonerie, clovnerie''.
Prefixul ''răs-'' nu trebuie confundat cu secvenţa ''res-'': se pronunţă şi se scrie corect ''răsfira, răsfrînge'', dar ''respinge, restrişte''. De asemenea se disting prefixele dublete ''ră-'' şi ''re-'': ''răpune'' „a doborî, a ucide” — ''repune'' „a pune din nou”; cf. şi ''răposa'' „a deceda” — ''repauza'' „a se odihni”. Prefixul ''stră-'' nu trebuie confundat cu secvenţa ''stre-'': se pronunţă şi se scrie corect ''strămoş, strămuta, străvedea'', dar ''strecura, strepezi''.
 
:De remarcat şi distincţia dintre vechiul ''răspunde'' şi neologicele
''coresponda, corespunde, responsabil'', precum şi dintre paronimele ''rătez'' s. şi ''retez'' vb. (ind. prez. 1 sg. de la ''reteza'').


'''d.''' După r, se pronunţă şi se scrie corect ă în crăpa — şi crăpi
(ind. prez. 2 sg.) —, curăţa — şi curăţ, curăţă —, ferăstrău,
înzdrăveni, răbda, răci, răgaz, răposa, răspunde, rătez s., răutate,
străin, străjer — şi străji (pl. de la strajă), străjui —, strămurare,
strănuta, dar e în către, cureţi (ind. prez. 2 sg.) şi cureţe (conj. prez.
3 sg. şi pl.), ferestrui, între, întrema, rebegi, rele adj. f.-n. pl. şi s. n.
pl. (< rău), repede — şi repejor, repezi —, reteza, reţea, reuşi, rezema.
Prefixul răs- nu trebuie confundat cu secvenţa res-: se pronunţă şi se
scrie corect răsfira, răsfrînge, dar respinge, restrişte. De asemenea
se disting prefixele dublete ră- şi re-: răpune “a doborî, a ucide” —
repune “a pune din nou”; cf. şi răposa “a deceda” — repauza “a se
odihni”. Prefixul stră- nu trebuie confundat cu secvenţa stre-: se
pronunţă şi se scrie corect strămoş, strămuta, străvedea, dar strecura,
strepezi.
De remarcat şi distincţia dintre vechiul răspunde şi neologicele
coresponda, corespunde, responsabil, precum şi dintre paronimele rătez s.
şi retez vb. (ind. prez. 1 sg. de la reteza).
În ce priveşte afixele flexionare, substantivele feminine pot
În ce priveşte afixele flexionare, substantivele feminine pot
avea la singular atît desinenţa -ă, cît şi -e: se pronunţă şi se scrie
avea la singular atît desinenţa '''', cît şi ''-e'': se pronunţă şi se scrie corect '''' în ''brăţară, latură, ţigară'', dar ''-e'' în ''directoare''. Desinenţa de plural a substantivelor neutre este în limba literară actuală ''-e'': ''care'' (< ''car''), ''hotare'' (< ''hotar''), ''izvoare'' (< ''izvor''), ''pahare'' (< ''pahar'').
corect -ă în brăţară, latură, ţigară, dar -e în directoare. Desinenţa
 
de plural a substantivelor neutre este în limba literară actuală -e:
Flexiunea unor verbe are forme corecte atît cu '''', cît şi cu ''-e'':
care (< car), hotare (< hotar), izvoare (< izvor), pahare (< pahar).
''acoperă, coboară, descoperă, oferă, omoară, preferă, suferă'' (ind.
Flexiunea unor verbe are forme corecte atît cu -ă, cît şi cu -e:
prez. 3 sg. şi pl.) — ''acopere, coboare, descopere, ofere, omoare,
acoperă, coboară, descoperă, oferă, omoară, preferă, suferă (ind.
prefere, sufere'' (conj. prez. 3 sg. şi pl.). La conjugarea a IV-a
prez. 3 sg. şi pl.) — acopere, coboare, descopere, ofere, omoare,
desinenţa verbelor cu infinitivul în ''-i'' este ''-esc'' (''dogoresc''), iar a celor cu infinitivul în '''' este ''-ăsc'' (''amărăsc, hotărăsc, izvorăsc, ocărăsc'' etc.). Sufixul adjectival se pronunţă şi se scrie corect ''-esc'': ''tătăresc'', iar sufixul adverbial corespunzător, ''-eşte'': ''tătăreşte''. În berărie, pulberărie este corect sufixul ''-ărie'', iar în trezorerie sufixul ''-erie''.
prefere, sufere (conj. prez. 3 sg. şi pl.). La conjugarea a IV-a
 
desinenţa verbelor cu infinitivul în -i este -esc (dogoresc), iar a
:Regulile academice din 1932 recomandau formele de ind. prez. 3 sg.
celor cu infinitivul în -î este -ăsc (amărăsc, hotărăsc, izvorăsc,
''acopere, sufere'' (3 pl. ''acoper, sufer''), dar 3 sg. şi pl. ''diferă, oferă''.
ocărăsc etc.). Sufixul adjectival se pronunţă şi se scrie corect
 
-esc: tătăresc, iar sufixul adverbial corespunzător, -eşte: tătăreşte.
După ''l'', în rădăcina cuvintelor se scrie ''ă'' în ''lăicer/lăvicer,
În berărie, pulberărie este corect sufixul -ărie, iar în trezorerie sufixul
lăuză'' — şi ''lăuzi, lăuzie'' —, dar ''e'' în ''lepăda''. Se admite variaţia în ''lăscaie/leţcaie''. În flexiunea verbelor ''azvîrli, zvîrli'' se admite variaţia ''azvîrlă/azvîrle, zvîrlă/zvîrle'' la indicativ prezent 3 sg., aceeaşi persoană fiind numai ''azvîrle, zvîrle'' la conjunctiv prezent.
-erie.
 
Regulile academice din 1932 recomandau formele de ind. prez. 3 sg.
'''e.''' După ''b'', în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect
acopere, sufere (3 pl. acoper, sufer), dar 3 sg. şi pl. diferă, oferă.
''ă'' în ''băjenie'' — şi ''băjenar, băjenări, băjeni —, bărbieri, băşică,
După l, în rădăcina cuvintelor se scrie ă în lăicer/lăvicer,
băut'' — şi ''băutor, băutură —, ciubăr, foraibăr, greabăn, lebădă'',
lăuză — şi lăuzi, lăuzie —, dar e în lepăda. Se admite variaţia în
dar ''e'' în ''galben, oberliht''. Forma de conjunctiv prezent 3 sg. şi pl.
lăscaie/leţcaie. În flexiunea verbelor azvîrli, zvîrli se admite variaţia
a verbului avea are desinenţa ''-ă'' (nu ''-e''): ''aibă''. Desinenţa verbelor de conjugarea a IV-a cu prezent slab se pronunţă şi se scrie corect ''-esc: iubesc, vorbesc''.
azvîrlă/azvîrle, zvîrlă/zvîrle la indicativ prezent 3 sg., aceeaşi
persoană fiind numai azvîrle, zvîrle la conjunctiv prezent.


'''e.''' După b, în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect
După ''p'', se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''ienupăr, jneapăn,
ă în băjenie — şi băjenar, băjenări, băjeni —, bărbieri, băşică,
lepăda'', în formele verbale ''acopăr, descopăr'' (ind. prez. 1 sg. de
băut — şi băutor, băutură —, ciubăr, foraibăr, greabăn, lebădă,
la ''acoperi, descoperi'') şi în prepoziţia ''după'' (nu ''dupe''!), dar ''e'' în
dar e în galben, oberliht. Forma de conjunctiv prezent 3 sg. şi pl.
prepoziţia ''pe'', în substantivele ''carpen, curpen, pereche, perete'' şi
a verbului avea are desinenţa -ă (nu -e): aibă. Desinenţa verbelor
în verbul ''speria''. Substantivul derivat de la ''a ţipa'' pentru a desemna acţiunea şi rezultatul ei este ''ţipăt'', pl. ''ţipete''.
de conjugarea a IV-a cu prezent slab se pronunţă şi se scrie corect
Variantele ''acoper, descoper'' se pot explica prin vechi deprinderi
-esc: iubesc, vorbesc.
După p, se pronunţă şi se scrie corect ă în ienupăr, jneapăn,
lepăda, în formele verbale acopăr, descopăr (ind. prez. 1 sg. de
la acoperi, descoperi) şi în prepoziţia după (nu dupe!), dar e în
prepoziţia pe, în substantivele carpen, curpen, pereche, perete şi
în verbul speria. Substantivul derivat de la a ţipa pentru a desemna
acţiunea şi rezultatul ei este ţipăt, pl. ţipete.
Variantele acoper, descoper se pot explica prin vechi deprinderi
ortografice, conforme cu regulile academice din 1932.
ortografice, conforme cu regulile academice din 1932.
După m, se pronunţă şi se scrie corect ă în geamăn şi e în
 
egumen, famen, rumen, semen “drug de fier”, dar se admite
După ''m'', se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''geamăn'' şi ''e'' în
variaţia la substantivul seamăn/semen (persoană; “asemănare”).
''egumen, famen, rumen, semen'' „drug de fier”, dar se admite
Verbele semăna şi asemăna au forme corecte nu numai cu ă, ci
variaţia la substantivul ''seamăn/semen'' (persoană; „asemănare”).
şi cu e în rădăcină: semăn (ind. prez. 1 sg.) — semeni (ind. prez.
Verbele ''semăna'' şi ''asemăna'' au forme corecte nu numai cu ''ă'', ci
2 sg.), semene (conj. prez. 3 sg. şi pl.); verbul a merge nu are
şi cu ''e'' în rădăcină: ''semăn'' (ind. prez. 1 sg.) — ''semeni'' (ind. prez.
însă forme cu ă: în limba literară se pronunţă şi se scrie merg.
2 sg.), ''semene'' (conj. prez. 3 sg. şi pl.); verbul ''a merge'' nu are
însă forme cu ''ă'': în limba literară se pronunţă şi se scrie merg.
Desinenţa verbală şi sufixul adjectival omonim sînt -esc:
Desinenţa verbală şi sufixul adjectival omonim sînt -esc:
mulţumesc, lumesc. Substantivul derivat de la a geme pentru a
''mulţumesc, lumesc''. Substantivul derivat de la ''a geme'' pentru a
desemna acţiunea şi rezultatul ei este geamăt, pl. gemete, iar
desemna acţiunea şi rezultatul ei este geamăt, pl. ''gemete'', iar
substantivul colectiv derivat de la poamă este pomet. Sufixele
substantivul colectiv derivat de la ''poamă'' este ''pomet.'' Sufixele
-ărie, -erie sînt corecte în cuvinte diferite: plăpumărie, dar
''-ărie, -erie'' sînt corecte în cuvinte diferite: ''plăpumărie'', dar
parfumerie.
''parfumerie''.
După v, se pronunţă şi se scrie corect ă în levănţică, reavăn,
 
dar e în dezveli, înveli, vecui, vedriţă, veleat.
După ''v'', se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''levănţică, reavăn'',
După f, se pronunţă şi se scrie corect ă în sufăr (ind. prez. 1 sg. de
dar ''e'' în ''dezveli, înveli, vecui, vedriţă, veleat''.
la suferi), dar e în felie, femeie, fermeca. Problema alegerii între ă şi
e poate viza simultan mai multe vecinătăţi consonantice: este cazul
lui fătălău (nu feteleu).
Varianta sufer era recomandată de regulile academice din 1932.


'''f.''' După h, se pronunţă şi se scrie corect ă în hălăciugă, hămesi,
După ''f'', se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''sufăr'' (ind. prez. 1 sg. de la ''suferi''), dar e în ''felie, femeie, fermeca''. Problema alegerii între ''ă'' şi ''e'' poate viza simultan mai multe vecinătăţi consonantice: este cazul lui ''fătălău'' (nu ''feteleu'').
hărăţi, lehămeti — şi lehămetisi, lehămetui —.
 
:Varianta ''sufer'' era recomandată de regulile academice din 1932.
 
'''f.''' După ''h'', se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''hălăciugă, hămesi,hărăţi, lehămeti'' — şi ''lehămetisi, lehămetui'' —.


'''g.''' În numele proprii româneşti se întîlnesc variante — fixate
'''g.''' În numele proprii româneşti se întîlnesc variante — fixate
ca nume diferite — cu ă în loc de e şi e în loc de ă.
ca nume diferite — cu ''ă'' în loc de ''e'' şi ''e'' în loc de ''ă''.
 
La antroponime ele sînt respectate, conform dorinţei
La antroponime ele sînt respectate, conform dorinţei
purtătorilor şi tradiţiei, chiar dacă unele dintre ele au fost la origine
purtătorilor şi tradiţiei, chiar dacă unele dintre ele au fost la origine
pur grafice (cu scriere etimologică). La prenume mai frecventă
pur grafice (cu scriere etimologică). La prenume mai frecventă
este variaţia la Petru/Pătru şi la unele derivate: Petraşcu/Pătraşcu,
este variaţia la ''Petru/Pătru'' şi la unele derivate: ''Petraşcu/Pătraşcu'', ''Petruţ/Pătruţ''; ea apare şi la alte prenume, ca ''Zenovie/Zănovie'' şi chiar neologicele ''Jenel/Jănel, Jenică/Jănică''. La numele de familie variaţia are o largă răspîndire, după diverse consoane şi în diverse poziţii; de exemplu: ''Băjenaru, Bejănaru şi Bejenaru; Cîrjă'' şi ''Cîrje; Focşăneanu'' şi ''Focşeneanu; Herescu'' şi ''Herăscu; Jeler'' şi ''Jăler; Lăduncă'' şi ''Leduncă; Lepădat(u), Lăpădat(u)'' şi ''Lapedatu; Mureş(e)anu'' şi ''Murăşanu; Năvodaru'' şi ''Nevodaru; Sălăgeanu, Selăgeanu'' şi ''Selegean(u); Sălăjan'' şi ''Selejan; Săulescu'' şi ''Seulescu; Şelaru'' şi ''Şălaru; Şerpescu'' şi ''Şărpescu; Tătărăscu'' şi ''Tattarescu; Ţepuş'' şi ''Ţăpuş'' etc.
Petruţ/Pătruţ; ea apare şi la alte prenume, ca Zenovie/Zănovie şi
 
chiar neologicele Jenel/Jănel, Jenică/Jănică. La numele de
familie variaţia are o largă răspîndire, după diverse consoane şi
în diverse poziţii; de exemplu: Băjenaru, Bejănaru şi Bejenaru;
Cîrjă şi Cîrje; Focşăneanu şi Focşeneanu; Herescu şi Herăscu;
Jeler şi Jăler; Lăduncă şi Leduncă; Lepădat(u), Lăpădat(u) şi
Lapedatu; Mureş(e)anu şi Murăşanu; Năvodaru şi Nevodaru;
Sălăgeanu, Selăgeanu şi Selegean(u); Sălăjan şi Selejan; Săulescu
şi Seulescu; Şelaru şi Şălaru; Şerpescu şi Şărpescu; Tătărăscu şi
Tattarescu; Ţepuş şi Ţăpuş etc.
În toponimie, pe de o parte, se preiau unele variante regionale,
În toponimie, pe de o parte, se preiau unele variante regionale,
iar, pe de alta, se menţin unele variante grafice învechite
iar, pe de alta, se menţin unele variante grafice învechite
(etimologice sau chiar greşite). Administraţia a optat uneori pentru
(etimologice sau chiar greşite). Administraţia a optat uneori pentru
variante diferite în cazul aceleiaşi denumiri atribuite mai multor
variante diferite în cazul aceleiaşi denumiri atribuite mai multor
localităţi; de exemplu: Răcaş şi Recaş; Răuseni şi Reuseni; Sălişte
localităţi; de exemplu: ''Răcaş'' şi ''Recaş''; ''Răuseni'' şi ''Reuseni; Sălişte'' şi ''Selişte; Săuca'' şi ''Seuca; Şăulia'' şi ''Şeulia; Tămăşeşti'' şi ''Temeşeşti; Tătărăşti'' şi ''Tătăreşti''. Se pronunţă şi se scrie corect ''ă'' în ''Buzău, Sălaj'', dar ''e'' în ''Maramureş, Mureş, Vişeu''.
şi Selişte; Săuca şi Seuca; Şăulia şi Şeulia; Tămăşeşti şi Temeşeşti;
Tătărăşti şi Tătăreşti. Se pronunţă şi se scrie corect ă în Buzău,
Sălaj, dar e în Maramureş, Mureş, Vişeu.


[[Categorie:Articole:Mioara Avram]]
[[Categorie:Articole:Mioara Avram]]
[[Categorie::Sincronizare]]
1.455 de modificări