Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/IV. e sau ie?”

Sari la navigare Sari la căutare
Linia 4: Linia 4:




În această opoziție, atît litera ''e'', cît și secvența grafică ''ie'' au cîte două valori fonetice: litera ''e'' poate nota vocala [e] sau diftongul [e], iar secvența ''ie ''același diftong sau succesiunea de vocale „în hiat”[i-e] (de fapt, cele două vocale au între ele un ''i ''semiconsonantic, mai slab sau mai puternic, deci notația fidelă ar fi [iíe] sau chiar [iíe]). Diversitatea situațiilor se cuprinde în următoarele formule:
În această opoziție, atît litera ''e'', cît și secvența grafică ''ie'' au cîte două valori fonetice: litera ''e'' poate nota vocala [e] sau diftongul [e], iar secvența ''ie ''același diftong sau succesiunea de vocale „în hiat”[i-e] (de fapt, cele două vocale au între ele un ''i ''semiconsonantic, mai slab sau mai puternic, deci notația fidelă ar fi [iĭe] sau chiar [iĭe]). Diversitatea situațiilor se cuprinde în următoarele formule:


– vocala [e] se scrie numai ''e'';
– vocala [e] se scrie numai ''e'';


– diftongul [íe] se scrie atît ''ie'', cît și, mai rar, ''e'';
– diftongul [ĭe] se scrie atît ''ie'', cît și, mai rar, ''e'';


– succesiunea de vocale [i] + [e] se scrie numai ''ie''.
– succesiunea de vocale [i] + [e] se scrie numai ''ie''.


Pornind de la scriere spre pronunțare formula rezumativă ar fi: în timp ce secvența grafică ''ie ''nu se citește niciodată [e], litera ''e ''se citește uneori [íe].
Pornind de la scriere spre pronunțare formula rezumativă ar fi: în timp ce secvența grafică ''ie ''nu se citește niciodată [e], litera ''e ''se citește uneori [ĭe].


În cele mai multe cazuri problema alegerii se pune între scrierea cu ''e ''și cea cu ''ie ''= [íe]. Regulile diferă după poziția în cuvînt: inițială de cuvînt sau inițială de silabă (după vocală), respectiv interiorul unei silabe (după consoană).
În cele mai multe cazuri problema alegerii se pune între scrierea cu ''e ''și cea cu ''ie ''= [ĭe]. Regulile diferă după poziția în cuvînt: inițială de cuvînt sau inițială de silabă (după vocală), respectiv interiorul unei silabe (după consoană).


1. La început de cuvînt și de silabă (după vocală) pronunțarea și scrierea cu ''e ''sau ''ie ''(= [íe]) se orientează în linii mari după etimologia cuvintelor, făcînd distincție între cuvintele din fondul tradițional și neologisme.
1. La început de cuvînt și de silabă (după vocală) pronunțarea și scrierea cu ''e ''sau ''ie ''(= [ĭe]) se orientează în linii mari după etimologia cuvintelor, făcînd distincție între cuvintele din fondul tradițional și neologisme.


a. În cuvintele din fondul tradițional se pronunță și se scrie de obicei ''ie'': ''ied'', ''ieder''ă, ''ieftin'', ''ienibahar'', ''ienicer'', ''ienupăr'', ''iepe'', ''iepure'', ''ierburi'', ''ieri'', ''ierna'', ''ierta'', ''iesle'', ''ieșire'', ''iezer''; ''aievea'', ''baie'', ''băieți'', ''beie'', ''călcîie'', ''cheie'', ''creier'', ''cuie'', ''curcubeie'', ''deie'', ''femeie'', ''foaie'', ''giuvaier'', ''gutuie'', ''întemeiez'', ''lămîie'', ''mormăie'', ''noiembrie'', ''oaie'', ''taie'', ''voie'', ''voievod'', ''zmeie ''etc. La multe dintre aceste cuvinte ''ie ''alternează în flexiune sau derivare cu ''ia'': ''iad''ă, ''iap''ă, ''iarb''ă, ''iarn''ă, ''iart''ă, ''ias''ă, ''băiat'', ''întemeiaz''ă etc.Se pronunță și se scriu cu ''e ''interjecțiile ''e'', ''eh''(''e''), ''ei'', ''elei ''și substantivele ''ectenie'', ''edec'', ''efendi, efor, egumen'', ''eparhie'', (''arhi'')''episcop'', ''epitrop'', ''eres'', ''erete'', ''evanghelie'', ''evreu''.
a. În cuvintele din fondul tradițional se pronunță și se scrie de obicei ''ie'': ''ied'', ''ieder''ă, ''ieftin'', ''ienibahar'', ''ienicer'', ''ienupăr'', ''iepe'', ''iepure'', ''ierburi'', ''ieri'', ''ierna'', ''ierta'', ''iesle'', ''ieșire'', ''iezer''; ''aievea'', ''baie'', ''băieți'', ''beie'', ''călcîie'', ''cheie'', ''creier'', ''cuie'', ''curcubeie'', ''deie'', ''femeie'', ''foaie'', ''giuvaier'', ''gutuie'', ''întemeiez'', ''lămîie'', ''mormăie'', ''noiembrie'', ''oaie'', ''taie'', ''voie'', ''voievod'', ''zmeie ''etc. La multe dintre aceste cuvinte ''ie ''alternează în flexiune sau derivare cu ''ia'': ''iad''ă, ''iap''ă, ''iarb''ă, ''iarn''ă, ''iart''ă, ''ias''ă, ''băiat'', ''întemeiaz''ă etc.Se pronunță și se scriu cu ''e ''interjecțiile ''e'', ''eh''(''e''), ''ei'', ''elei ''și substantivele ''ectenie'', ''edec'', ''efendi, efor, egumen'', ''eparhie'', (''arhi'')''episcop'', ''epitrop'', ''eres'', ''erete'', ''evanghelie'', ''evreu''.


Se scriu însă cu ''e'', deși se pronunță corect cu diftongul [íe], pronumele personale ''ei'', ''el'', ''ele'', ''eu ''și formele verbului ''a fî'': ''e'', ''era'', ''erai'', ''eram'', ''erați'', ''erau'', ''este'', ''ești'', adverbul ''estimp ''„în acest an”(cf. însă adj. dem. reg. ''iest''), substantivul ''aer ''și verbul ''a aerisi''. (Dintre acestea pentru ''aer ''(și ''aerisi'') norma este mai puțin fermă în privința pronunțării, întrucît la el s-a suprapus un strat neologic prin împrumutul de sensuri și formații noi.)
Se scriu însă cu ''e'', deși se pronunță corect cu diftongul [ĭe], pronumele personale ''ei'', ''el'', ''ele'', ''eu ''și formele verbului ''a fî'': ''e'', ''era'', ''erai'', ''eram'', ''erați'', ''erau'', ''este'', ''ești'', adverbul ''estimp ''„în acest an”(cf. însă adj. dem. reg. ''iest''), substantivul ''aer ''și verbul ''a aerisi''. (Dintre acestea pentru ''aer ''(și ''aerisi'') norma este mai puțin fermă în privința pronunțării, întrucît la el s-a suprapus un strat neologic prin împrumutul de sensuri și formații noi.)




Linia 28: Linia 28:
Regula scrierii cu ''ie ''a cuvintelor din fondul tradițional pronunțate astfel este valabilă și pentru numele proprii de locuri românești provenite din cuvinte comune: ''Iedera'', ''Iepureni ''și ''Iepurești'', ''Iezer'', ''Găiești'', ''Ploiești'', ''Poienari ''și ''Poieni ''etc.
Regula scrierii cu ''ie ''a cuvintelor din fondul tradițional pronunțate astfel este valabilă și pentru numele proprii de locuri românești provenite din cuvinte comune: ''Iedera'', ''Iepureni ''și ''Iepurești'', ''Iezer'', ''Găiești'', ''Ploiești'', ''Poienari ''și ''Poieni ''etc.


O situație aparte se întîlnește la numele proprii de persoane pronunțate cu [íe]. Deși logic ar fi ca și acestea să se scrie cu ''ie'', aici funcționează și regula de respectare a dorinței purtătorului, unită cu modul de fixare prin tradiție; de aceea se tolerează variante grafice ca ''Andreescu ''și ''Andreiescu'', ''Enache ''și ''Ienache'', ''Eremia ''și ''Ieremia'', ''Nae ''și ''Naie'', ''Nicolae ''și ''Nicolaie ''și chiar grafii ca ''Epure ''și ''Epureanu'', ''Eșeanu ''sau ''Ploae''. Două prenume feminine au variante cu ''-e''/''-ia'': ''Aglae''/''Aglaia'', ''Zoe''/''Zoia''. Se scriu numai cu ''e ''prenumele tradiționale ''Ecaterina'', ''Eftimie'', ''Elena'', ''Elisabeta'', ''Evdochia''.b. În neologisme se scrie de obicei ''e'': ''economie'', ''edil'', ''electric'',
O situație aparte se întîlnește la numele proprii de persoane pronunțate cu [ĭe]. Deși logic ar fi ca și acestea să se scrie cu ''ie'', aici funcționează și regula de respectare a dorinței purtătorului, unită cu modul de fixare prin tradiție; de aceea se tolerează variante grafice ca ''Andreescu ''și ''Andreiescu'', ''Enache ''și ''Ienache'', ''Eremia ''și ''Ieremia'', ''Nae ''și ''Naie'', ''Nicolae ''și ''Nicolaie ''și chiar grafii ca ''Epure ''și ''Epureanu'', ''Eșeanu ''sau ''Ploae''. Două prenume feminine au variante cu ''-e''/''-ia'': ''Aglae''/''Aglaia'', ''Zoe''/''Zoia''. Se scriu numai cu ''e ''prenumele tradiționale ''Ecaterina'', ''Eftimie'', ''Elena'', ''Elisabeta'', ''Evdochia''.b. În neologisme se scrie de obicei ''e'': ''economie'', ''edil'', ''electric'',


''elev'', ''emoție'', ''epoc''ă, ''er''ă, ''est'', ''etaj'', ''exista''; ''aerodrom'', ''alee'', ''asidue'', ''canoe'', ''coexista'', ''creez'', ''duet'', ''efectuez'', ''graminee'', ''idee'', ''influen''ță, ''licee'', ''maree'', ''orhidee'', ''poet'', ''proeminent''.
''elev'', ''emoție'', ''epoc''ă, ''er''ă, ''est'', ''etaj'', ''exista''; ''aerodrom'', ''alee'', ''asidue'', ''canoe'', ''coexista'', ''creez'', ''duet'', ''efectuez'', ''graminee'', ''idee'', ''influență'', ''licee'', ''maree'', ''orhidee'', ''poet'', ''proeminent''.




Opoziția dintre regulile de bază de sub a și b se reflectă în dubletele ''ierb- ''(''ierburi'', ''ierbar'') și ''erb- ''(''erbacee'', ''erbicid'', ''erbivor'', ''erboriza''), ''măiestru ''și ''maestru'', la care scrierea este conformă cu pronunțarea. Regula particulară de sub a, care vizează și substantivul ''aer'', poate duce la deosebiri de pronunțare între membrii vechi și noi ai familiei acestui cuvînt, deși rădăcina se scrie totdeauna cu ''e'': în ''aer ''și ''aerisi ''se pronunță de obicei [íe], dar în ''aera'', ''aerian ''și în compusele cu ''aero- ''se pronunță [e].
Opoziția dintre regulile de bază de sub a și b se reflectă în dubletele ''ierb- ''(''ierburi'', ''ierbar'') și ''erb- ''(''erbacee'', ''erbicid'', ''erbivor'', ''erboriza''), ''măiestru ''și ''maestru'', la care scrierea este conformă cu pronunțarea. Regula particulară de sub a, care vizează și substantivul ''aer'', poate duce la deosebiri de pronunțare între membrii vechi și noi ai familiei acestui cuvînt, deși rădăcina se scrie totdeauna cu ''e'': în ''aer ''și ''aerisi ''se pronunță de obicei [ĭe], dar în ''aera'', ''aerian ''și în compusele cu ''aero- ''se pronunță [e].




Scrierea cu ''e ''la începutul cuvintelor neologice este conformă cu pronunțarea lor literară (nu există situații în care să se scrie ''e- ''și să se pronunțe corect [íe]). La început de silabă din interiorul cuvintelor ''e ''se pronunță distinct de ''ie ''numai după vocalele ''a'', ''o ''și ''u'', în timp ce între un [e] și un alt [e] (ca și între [i] și [e]) se pronunță un ''i ''semiconsonantic, mai mult sau mai puțin perceptibil. De aceea greșelile de scriere cu ''ie ''în loc de ''e ''la neologisme sînt mai frecvente în interiorul cuvintelor și mai ales în secvența ''ee'', scrisă greșit ''eie ''(''aleie'', ''creiez'', ''ideie'', ''liceie'', ''orhideie ''etc.).
Scrierea cu ''e ''la începutul cuvintelor neologice este conformă cu pronunțarea lor literară (nu există situații în care să se scrie ''e- ''și să se pronunțe corect [ĭe]). La început de silabă din interiorul cuvintelor ''e ''se pronunță distinct de ''ie ''numai după vocalele ''a'', ''o ''și ''u'', în timp ce între un [e] și un alt [e] (ca și între [i] și [e]) se pronunță un ''i ''semiconsonantic, mai mult sau mai puțin perceptibil. De aceea greșelile de scriere cu ''ie ''în loc de ''e ''la neologisme sînt mai frecvente în interiorul cuvintelor și mai ales în secvența ''ee'', scrisă greșit ''eie ''(''aleie'', ''creiez'', ''ideie'', ''liceie'', ''orhideie ''etc.).


Pronunțarea literară cu [e] în neologisme se opune pronunțării de tip rustic cu [íe]; opoziția este de natură socioculturală: variantele cu ''ie ''la început de cuvînt și de silabă – după ''a'', ''o'', ''u ''– în neologisme fixate în limba literară cu ''e ''(de exemplu: ''iepoc''ă, ''poiet'') indică lipsa de instrucție a vorbitorului care le folosește, iar reproducerea și în scris a acestor rostiri prezintă o gravitate sporită.Este de la sine înțeles că numele proprii de proveniență cultă scrise cu ''e ''se pronunță corect cu [e], nu cu [íe]:
Pronunțarea literară cu [e] în neologisme se opune pronunțării de tip rustic cu [ĭe]; opoziția este de natură socioculturală: variantele cu ''ie ''la început de cuvînt și de silabă – după ''a'', ''o'', ''u ''– în neologisme fixate în limba literară cu ''e ''(de exemplu: ''iepoc''ă, ''poiet'') indică lipsa de instrucție a vorbitorului care le folosește, iar reproducerea și în scris a acestor rostiri prezintă o gravitate sporită.Este de la sine înțeles că numele proprii de proveniență cultă scrise cu ''e ''se pronunță corect cu [e], nu cu [ĭe]:


– toponime: ''Egipt'', ''Elveția'', ''Europa''; ''Suedia'', ''Suez'';
– toponime: ''Egipt'', ''Elveția'', ''Europa''; ''Suedia'', ''Suez'';
Linia 44: Linia 44:
– antroponime: ''Eduard'', ''Eliza'', ''Elvira'', (''E'')''manuel''(''a''), ''Emil''(''ia''), ''Esmeralda'', ''Eugen''(''ia''), ''Mihaela'', ''Samuel''.
– antroponime: ''Eduard'', ''Eliza'', ''Elvira'', (''E'')''manuel''(''a''), ''Emil''(''ia''), ''Esmeralda'', ''Eugen''(''ia''), ''Mihaela'', ''Samuel''.


Tot astfel se pronunță corect cu [e] cuvinte străine ca latinismul ''et ''din abrevierea ''etc. ''(= ''etcetera ''< ''et caetera'') sau din formula ''et alii ''„și alții”. Se pronunță de asemenea [e], nu [íe], numele literei ''e ''în orice contexte, inclusiv în siglele alcătuite din abrevieri literale: E.A.U. < ''Emiratele Arabe Unite ''sau U.E.A. < ''Uniunea Emiratelor Arabe''.
Tot astfel se pronunță corect cu [e] cuvinte străine ca latinismul ''et ''din abrevierea ''etc. ''(= ''etcetera ''< ''et caetera'') sau din formula ''et alii ''„și alții”. Se pronunță de asemenea [e], nu [ĭe], numele literei ''e ''în orice contexte, inclusiv în siglele alcătuite din abrevieri literale: E.A.U. < ''Emiratele Arabe Unite ''sau U.E.A. < ''Uniunea Emiratelor Arabe''.




Sigla C.A.E.R.< ''Consiliul de Ajutor Economic Reciproc ''se deosebește în pronunțare de substantivul comun ''caier ''nu numai prin locul accentului, ci și prin opoziția [e] – [íe].
Sigla C.A.E.R.< ''Consiliul de Ajutor Economic Reciproc ''se deosebește în pronunțare de substantivul comun ''caier ''nu numai prin locul accentului, ci și prin opoziția [e] – [ĭe].




Linia 71: Linia 71:
2. După o consoană pronunțarea și scrierea cu ''e ''sau ''ie ''(diftong sau succesiune de vocale) au reguli diferite în funcție de natura consoanei precedente și de poziția în cuvînt.
2. După o consoană pronunțarea și scrierea cu ''e ''sau ''ie ''(diftong sau succesiune de vocale) au reguli diferite în funcție de natura consoanei precedente și de poziția în cuvînt.


a. Numai după anumite consoane secvența grafică ''ie ''poate corespunde atît succesiunii de vocale [i-e], cît și diftongului [íe].
a. Numai după anumite consoane secvența grafică ''ie ''poate corespunde atît succesiunii de vocale [i-e], cît și diftongului [ĭe].


În această situație sînt în primul rînd consoanele labiale ''b'', ''p'', ''v'', ''f'', ''m''. Exemple: ''biel''ă ([bi-e]), dar ''biet ''[bíet]; ''pietate ''([pi-e]), dar ''pies''ă ([píe-]); ''vie ''[vi-e], dar ''vierme ''[víer-]; ''fief ''[fi-ef], dar ''fier ''[fíer]; ''premiere ''([mi-e]), dar ''miere ''([míe-]).După aceste consoane distincția între pronunțarea cu [i-e] și cea cu [íe] poate crea opoziții fonologice la cuvinte omografe: ''piez ''([pi-ez] „unitate de măsurare a presiunii” și [píez] variantă a lui ''piaz''ă); ''vier ''([vi-er] „viticultor sau paznic de vie” și [víer] „porc necastrat”); cf. și ''pielo''- ([pi-e-]) față de ''piele ''([píe-]) sau ''mielo''- ([mi-e-]) față de ''miel ''[míel].
În această situație sînt în primul rînd consoanele labiale ''b'', ''p'', ''v'', ''f'', ''m''. Exemple: ''biel''ă ([bi-e]), dar ''biet ''[bĭet]; ''pietate ''([pi-e]), dar ''pies''ă ([pĭe-]); ''vie ''[vi-e], dar ''vierme ''[vĭer-]; ''fief ''[fi-ef], dar ''fier ''[fĭer]; ''premiere ''([mi-e]), dar ''miere ''([mĭe-]).După aceste consoane distincția între pronunțarea cu [i-e] și cea cu [ĭe] poate crea opoziții fonologice la cuvinte omografe: ''piez ''([pi-ez] „unitate de măsurare a presiunii” și [pĭez] variantă a lui ''piaz''ă); ''vier ''([vi-er] „viticultor sau paznic de vie” și [vĭer] „porc necastrat”); cf. și ''pielo''- ([pi-e-]) față de ''piele ''([pĭe-]) sau ''mielo''- ([mi-e-]) față de ''miel ''[mĭel].


De asemenea, după aceste consoane se întîlnesc variante de pronunțare: ''obiect ''și ''subiect'', la care corectă este, conform etimologiei, pronunțarea cu diftong, sînt pronunțate adesea cu diereză ([bi-e], respectiv [-bi-ect]). De reținut că pronunțarea literară actuală este cu diftong în formele flexionare și în derivatele substantivului ''via''ță, pronunțat el însuși cu diftongul [ía]: ''vieți'', ''viețui'', ''viețuitoare ''etc. (spre deosebire de ''vietate ''< ''viu'', cu [i-e]); precizarea este necesară în opoziție cu variantele învechite – susținute și de recomandări ortoepice mai vechi (1932, 1956) – care au o silabă în plus, datorită pronunțării lui ''i ''ca vocală (vezi și X 4 b).
De asemenea, după aceste consoane se întîlnesc variante de pronunțare: ''obiect ''și ''subiect'', la care corectă este, conform etimologiei, pronunțarea cu diftong, sînt pronunțate adesea cu diereză ([bi-e], respectiv [-bi-ect]). De reținut că pronunțarea literară actuală este cu diftong în formele flexionare și în derivatele substantivului ''via''ță, pronunțat el însuși cu diftongul [ĭa]: ''vieți'', ''viețui'', ''viețuitoare ''etc. (spre deosebire de ''vietate ''< ''viu'', cu [i-e]); precizarea este necesară în opoziție cu variantele învechite – susținute și de recomandări ortoepice mai vechi (1932, 1956) – care au o silabă în plus, datorită pronunțării lui ''i ''ca vocală (vezi și X 4 b).


Dubla valoare a lui ''ie ''se întîlnește, în mai mică măsură, și după ''n''. De obicei, ''ie ''corespunde după ''n ''vocalelor [i-e], situație frecventă în poziție finală (''iunie'', ''manie'', ''omenie'', ''opinie'', ''p''ăț''anie''), dar nu numai (''liniem'', ''plafonier''ă, ''sezonier''). Grupul de litere ''ie ''notează însă și diftongul [íe] în cîteva neologisme în care s-a rezolvat astfel redarea lui [ń] (''n ''palatal) din etimon (< fr. ''gn''): ''castaniet''ă, ''lornion'', ''viniet''ă.
Dubla valoare a lui ''ie ''se întîlnește, în mai mică măsură, și după ''n''. De obicei, ''ie ''corespunde după ''n ''vocalelor [i-e], situație frecventă în poziție finală (''iunie'', ''manie'', ''omenie'', ''opinie'', ''p''ăț''anie''), dar nu numai (''liniem'', ''plafonier''ă, ''sezonier''). Grupul de litere ''ie ''notează însă și diftongul [ĭe] în cîteva neologisme în care s-a rezolvat astfel redarea lui [ń] (''n ''palatal) din etimon (< fr. ''gn''): ''castaniet''ă, ''lornion'', ''viniet''ă.




Linia 83: Linia 83:




Imaginea grafică identică a lui ''ie ''în ambele valori și tendința fonetică de reducere a hiatului au drept consecință greșeli de pronunțare în favoarea diftongului: cele două vocale [i-e] ajung să fie pronunțate într-o singură silabă, prin transformarea vocalei ''i ''în semiconsoană. Fenomenul se întîlnește mai ales în următoarele situații:– în flexiunea verbelor cu infinitivul în consoană + [i-a]: [apropíem], [liníem] și [liníez], [liníezi], [liníeze] etc.;
Imaginea grafică identică a lui ''ie ''în ambele valori și tendința fonetică de reducere a hiatului au drept consecință greșeli de pronunțare în favoarea diftongului: cele două vocale [i-e] ajung să fie pronunțate într-o singură silabă, prin transformarea vocalei ''i ''în semiconsoană. Fenomenul se întîlnește mai ales în următoarele situații:– în flexiunea verbelor cu infinitivul în consoană + [i-a]: [apropĭem], [linĭem] și [linĭez], [linĭezi], [linĭeze] etc.;


– la sufixul neologic ''-ier'', care, din bisilabic, devine monosilabic: [braconíer], [brigadíer], [casíer], [garderobíer], [levíer], [petrolíer], [pioníer], [plutoníer], [șifoníer] etc.;
– la sufixul neologic ''-ier'', care, din bisilabic, devine monosilabic: [braconĭer], [brigadĭer], [casĭer], [garderobĭer], [levĭer], [petrolĭer], [pionĭer], [plutonĭer], [șifonĭer] etc.;


– la termeni tehnico-științifici internaționali cu rădăcini de origine greacă: ''hiero''- (''hierofant'', ''hieroglif''ă, ''hierogram''ă), ''mielin''ă, (''polio'')''mielit''ă.
– la termeni tehnico-științifici internaționali cu rădăcini de origine greacă: ''hiero''- (''hierofant'', ''hieroglif''ă, ''hierogram''ă), ''mielin''ă, (''polio'')''mielit''ă.


Ascunsă de scriere, pronunțarea cu [íe] în loc de [i-e] este tolerabilă într-o oarecare măsură, îndeosebi într-un tempo rapid și în poziție pretonică. Ea constituie însă o verigă spre faza următoare, a monoftongării lui [íe] în [e], fenomen care se reflectă și în scriere; variantele de tipul ''braconer'', ''caser'', ''caserie ''și ''caseri''ță, ''heroglif''ă (și în varianta ''eroglif''ă, cu dispariția lui ''h-'', pentru care vezi VII), ''lever'', ''pioner'', ''plutoner'', ''poliomelit''ă sau ș''ifoner ''constituie abateri grave de la exprimarea literară.  
Ascunsă de scriere, pronunțarea cu [ĭe] în loc de [i-e] este tolerabilă într-o oarecare măsură, îndeosebi într-un tempo rapid și în poziție pretonică. Ea constituie însă o verigă spre faza următoare, a monoftongării lui [ĭe] în [e], fenomen care se reflectă și în scriere; variantele de tipul ''braconer'', ''caser'', ''caserie ''și ''caseri''ță, ''heroglif''ă (și în varianta ''eroglif''ă, cu dispariția lui ''h-'', pentru care vezi VII), ''lever'', ''pioner'', ''plutoner'', ''poliomelit''ă sau ș''ifoner ''constituie abateri grave de la exprimarea literară.  


Prin variante fonetice și grafice de acest tip se anulează distincția dintre:
Prin variante fonetice și grafice de acest tip se anulează distincția dintre:
Linia 95: Linia 95:
– derivate cu sufixul ''-ier ''și ''-er'': pe lîngă modificarea lui ''-ier ''în ''-er'', se întîlnește și greșeala inversă, apariția lui ''-ier ''în loc de ''-er ''la cuvinte ca ''paraclisier'', ''zilier''. De reținut că în limba literară ''miner ''este substantiv, iar ''minier ''adjectiv, deci nu e corect să se spună și să se scrie ''minierii din cutare regiune ''în loc de ''minerii''..., nici ''exploatare miner''ă în loc de ''... minier''ă. Nesiguranța în legătură cu scrierea și pronunțarea derivatelor cu sufixele ''-ier ''și ''-er ''este sporită de împrejurarea că derivatele în ''-ier ''pot avea formații paralele (împrumutate), corecte, în -''erie'': ''bijutier ''– ''bijuterie'', ''infirmier ''– ''infirmerie'', ''patisier ''– ''patiserie ''(cf. însă perechea, tot corectă, ''vistier ''– ''vistierie'', cu o formație românească în ''-ie''); de aici greșeli ca ''patiser'', în loc de ''patisier'', sau ''infirmierie'', în loc de ''infirmerie'';– elemente de compunere diferite prin sens și etimon: ''mielo''- „măduvă” și ''melo''- „extremitate, membru” sau „muzică, melodie”(cf. și formații paronime ca ''mielotomie ''și ''melotomie''); ''pielo''- „pelvis, bazinet” și ''pelo''- „mîl, argilă”.
– derivate cu sufixul ''-ier ''și ''-er'': pe lîngă modificarea lui ''-ier ''în ''-er'', se întîlnește și greșeala inversă, apariția lui ''-ier ''în loc de ''-er ''la cuvinte ca ''paraclisier'', ''zilier''. De reținut că în limba literară ''miner ''este substantiv, iar ''minier ''adjectiv, deci nu e corect să se spună și să se scrie ''minierii din cutare regiune ''în loc de ''minerii''..., nici ''exploatare miner''ă în loc de ''... minier''ă. Nesiguranța în legătură cu scrierea și pronunțarea derivatelor cu sufixele ''-ier ''și ''-er ''este sporită de împrejurarea că derivatele în ''-ier ''pot avea formații paralele (împrumutate), corecte, în -''erie'': ''bijutier ''– ''bijuterie'', ''infirmier ''– ''infirmerie'', ''patisier ''– ''patiserie ''(cf. însă perechea, tot corectă, ''vistier ''– ''vistierie'', cu o formație românească în ''-ie''); de aici greșeli ca ''patiser'', în loc de ''patisier'', sau ''infirmierie'', în loc de ''infirmerie'';– elemente de compunere diferite prin sens și etimon: ''mielo''- „măduvă” și ''melo''- „extremitate, membru” sau „muzică, melodie”(cf. și formații paronime ca ''mielotomie ''și ''melotomie''); ''pielo''- „pelvis, bazinet” și ''pelo''- „mîl, argilă”.


Numai după ''b'', ''p'', ''v'', ''f ''și ''m ''se pune problema alegerii între ''e ''sau ''ie ''cu valoare de diftong. Alegerea se orientează în principiu după alternanța cu ''ea'', respectiv ''ia ''(vezi și V), deși reperul propus nu ajută pe toți vorbitorii, întrucît cei cu pronunțarea regională ''ferb ''pentru ''fierb ''pronunță și ''fearb''ă pentru ''fiarb''ă și pot transpune în scris această alternanță. În pronunțarea literară vocala [e] se distinge de diftongul [íe] după o consoană labială, opoziția avînd rol fonologic în perechi ca ''bete ''– ''biete'', ''pere ''– ''piere'', ''veri ''– ''vieri'', ''vers ''– ''viers'', ''veți ''– ''vieți'', ''mei ''– ''miei'', ''mere ''– ''miere'', ''mez''- (prefixul din ''mezalian''ță sau elementul de compunere din ''mezenter'') – ''miez''.
Numai după ''b'', ''p'', ''v'', ''f ''și ''m ''se pune problema alegerii între ''e ''sau ''ie ''cu valoare de diftong. Alegerea se orientează în principiu după alternanța cu ''ea'', respectiv ''ia ''(vezi și V), deși reperul propus nu ajută pe toți vorbitorii, întrucît cei cu pronunțarea regională ''ferb ''pentru ''fierb ''pronunță și ''fearb''ă pentru ''fiarb''ă și pot transpune în scris această alternanță. În pronunțarea literară vocala [e] se distinge de diftongul [ĭe] după o consoană labială, opoziția avînd rol fonologic în perechi ca ''bete ''– ''biete'', ''pere ''– ''piere'', ''veri ''– ''vieri'', ''vers ''– ''viers'', ''veți ''– ''vieți'', ''mei ''– ''miei'', ''mere ''– ''miere'', ''mez''- (prefixul din ''mezalian''ță sau elementul de compunere din ''mezenter'') – ''miez''.


În unele pronunțări cu caracter regional – care trebuie evitate în exprimarea literară – distincția între [e] și diftongul [íe] se anulează prin existența unor fenomene opuse: pe de o parte, monoftongarea lui [íe] (''ferb ''„fierb” este un exemplu dintr-o serie în care intră și ''pere ''„piere” sau ''mere ''„miere”) și, pe de alta, ușoara diftongare a lui ''e ''([iubíesc], [píentru], [víerde], [fíel]; [bíete] „bete”, [píere] „pere”, [míere] „mere” etc.).
În unele pronunțări cu caracter regional – care trebuie evitate în exprimarea literară – distincția între [e] și diftongul [ĭe] se anulează prin existența unor fenomene opuse: pe de o parte, monoftongarea lui [ĭe] (''ferb ''„fierb” este un exemplu dintr-o serie în care intră și ''pere ''„piere” sau ''mere ''„miere”) și, pe de alta, ușoara diftongare a lui ''e ''([iubĭesc], [pĭentru], [vĭerde], [fĭel]; [bĭete] „bete”, [pĭere] „pere”, [mĭere] „mere” etc.).


Secvența consoană labială + [íe] se întîlnește mai ales în cuvinte din fondul tradițional: ''biet'', ''obiele'', ''piedic''ă (și ''împiedica''), ''piele'', ''piept'', ''pieptene'', ''pierde'', ''pieri'', ''piersic(''ă), ''pietre'', ''piețe'', ''piezi''ș; ''vier ''„porc necastrat”, ''vierme'', ''viespe'', ''viețui'', ''viezure''; ''fier'', ''fierbe'', ''fiere''; ''miercuri'', ''miere'', ''mierl''ă, ''mieuna'', ''dezmierd''. Ea există și în cîteva neologisme: ''impiegat'', ''obiect'', ''piedestal'', ''pies''ă, ''subiect''.Cuvinte înrudite aparținînd unor straturi etimologice diferite (elemente moștenite din latină și împrumuturi ulterioare, de obicei neologisme latino-romanice) se pot deosebi între ele prin pronunțarea și scrierea cu ''e ''sau ''ie''. În această situație sînt: ''fier ''(moștenit din latină) și derivatele tradiționale ''fierar'',
Secvența consoană labială + [ĭe] se întîlnește mai ales în cuvinte din fondul tradițional: ''biet'', ''obiele'', ''piedic''ă (și ''împiedica''), ''piele'', ''piept'', ''pieptene'', ''pierde'', ''pieri'', ''piersic(''ă), ''pietre'', ''piețe'', ''piezi''ș; ''vier ''„porc necastrat”, ''vierme'', ''viespe'', ''viețui'', ''viezure''; ''fier'', ''fierbe'', ''fiere''; ''miercuri'', ''miere'', ''mierl''ă, ''mieuna'', ''dezmierd''. Ea există și în cîteva neologisme: ''impiegat'', ''obiect'', ''piedestal'', ''pies''ă, ''subiect''.Cuvinte înrudite aparținînd unor straturi etimologice diferite (elemente moștenite din latină și împrumuturi ulterioare, de obicei neologisme latino-romanice) se pot deosebi între ele prin pronunțarea și scrierea cu ''e ''sau ''ie''. În această situație sînt: ''fier ''(moștenit din latină) și derivatele tradiționale ''fierar'',


''fierărie'', ''înfiera ''față de elementele de compunere neologice ''fero- ''și ''feri- ''din structura unor termeni tehnico-științifici ca ''feroaliaj'', ''ferocianur''ă, ''feromagnetism'', ''ferosiliciu ''etc. și față de derivatele, de asemenea neologice, ''ferat''ă (''cale ''~), ''feric ''(''acid ''~ ), ''feronerie'', ''feros ''(''oxid ''~ ), ''feruginos ''(''ap''ă ''feruginoas''ă ), ''ferur''ă; cf. și simbolul internațional ''Fe ''(< lat. ''ferrum'') al elementului chimic ''fier'';
''fierărie'', ''înfiera ''față de elementele de compunere neologice ''fero- ''și ''feri- ''din structura unor termeni tehnico-științifici ca ''feroaliaj'', ''ferocianur''ă, ''feromagnetism'', ''ferosiliciu ''etc. și față de derivatele, de asemenea neologice, ''ferat''ă (''cale ''~), ''feric ''(''acid ''~ ), ''feronerie'', ''feros ''(''oxid ''~ ), ''feruginos ''(''ap''ă ''feruginoas''ă ), ''ferur''ă; cf. și simbolul internațional ''Fe ''(< lat. ''ferrum'') al elementului chimic ''fier'';