Lingviști
349 de modificări
Linia 22: | Linia 22: | ||
'''1'''. La început de cuvînt, singurul diftong posibil dintre cei doi menționați este [ĭa]. El se scrie ''ia'' în toate cuvintele, cu unica excepție a pronumelui personal de persoana a 3-a singular feminin, care se scrie corect ''ea'', deși se pronunță tot [ĭa]. Se scrie deci corect ''ia'' în poziție inițială, atît atunci cînd există alternanță cu ''ie'': ''ia'' vb. (ind. prez. 3 sg. și imper. 2 sg. de la ''lua''; cf. ''iei''), ''iadă'' (pl. ''iede'', cf. m. ''iezi''), ''iapă'' (pl. ''iepe''), ''iarba'' (genitiv-dativ ''ierbi'', pl. ''ierburi''), ''iarnă'' (pl. ''ierni'', derivat ''ierna''), ''iasă'' (''iese'', ''ieși''), ''iatac'' (derivat ''ietăcel''), ''iau'' (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. de la ''lua''; cf. ''iei''), ''iazmă'' (pl. ''iezme''), cît și atunci cînd nu există alternanță: ''ia'' interj., ''iaca''/''iacă'', ''iacobin'', ''iactant'', ''iad'', ''iadeș'', ''iahnie'', ''iaht'', ''iama'', ''iamb'', ''ianuarie'', ''iar''/''iară'', ''iarăși'', ''iard'', ''iarmaroc'', ''iaroviza'', ''iască'', ''iasomie'', ''iatagan'', ''iată'', ''iaurt'', ''iavaș'', ''iaz'', ''iazigi''. | '''1'''. La început de cuvînt, singurul diftong posibil dintre cei doi menționați este [ĭa]. El se scrie ''ia'' în toate cuvintele, cu unica excepție a pronumelui personal de persoana a 3-a singular feminin, care se scrie corect ''ea'', deși se pronunță tot [ĭa]. Se scrie deci corect ''ia'' în poziție inițială, atît atunci cînd există alternanță cu ''ie'': ''ia'' vb. (ind. prez. 3 sg. și imper. 2 sg. de la ''lua''; cf. ''iei''), ''iadă'' (pl. ''iede'', cf. m. ''iezi''), ''iapă'' (pl. ''iepe''), ''iarba'' (genitiv-dativ ''ierbi'', pl. ''ierburi''), ''iarnă'' (pl. ''ierni'', derivat ''ierna''), ''iasă'' (''iese'', ''ieși''), ''iatac'' (derivat ''ietăcel''), ''iau'' (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. de la ''lua''; cf. ''iei''), ''iazmă'' (pl. ''iezme''), cît și atunci cînd nu există alternanță: ''ia'' interj., ''iaca''/''iacă'', ''iacobin'', ''iactant'', ''iad'', ''iadeș'', ''iahnie'', ''iaht'', ''iama'', ''iamb'', ''ianuarie'', ''iar''/''iară'', ''iarăși'', ''iard'', ''iarmaroc'', ''iaroviza'', ''iască'', ''iasomie'', ''iatagan'', ''iată'', ''iaurt'', ''iavaș'', ''iaz'', ''iazigi''. | ||
Scrierea deosebește astfel pronumele personal feminin de verbul omofon: ''ea ia''(pronunțate [ĭa ĭa]. Justificarea modului de scriere a pronumelui este de natură etimologică și morfologică: menținerea legăturii cu celelalte forme, scrise cu ''e-'' (pl. ''ele'', m. ''el'', ''ei''), ceea ce creează alternanța grafică ''e'' — ''ea''. | Scrierea deosebește astfel pronumele personal feminin de verbul omofon: ''ea ia'' (pronunțate [ĭa ĭa]. Justificarea modului de scriere a pronumelui este de natură etimologică și morfologică: menținerea legăturii cu celelalte forme, scrise cu ''e-'' (pl. ''ele'', m. ''el'', ''ei''), ceea ce creează alternanța grafică ''e'' — ''ea''. | ||
'''2'''. În interiorul cuvîntului, la începutul unei silabe care urmează după vocală, de asemenea, se pronunță numai diftongul [ĭa], dar scrierea lui diferă, în linii mari, după cum există sau nu alternanță cu ''e''. | '''2'''. În interiorul cuvîntului, la începutul unei silabe care urmează după vocală, de asemenea, se pronunță numai diftongul [ĭa], dar scrierea lui diferă, în linii mari, după cum există sau nu alternanță cu ''e''. |