Articol/Mioara Avram/VI. h sau c(h) sau k(h)?

< Articol‎ | Mioara Avram
Versiunea din 2 ianuarie 2013 02:53, autor: Radu Borza (discuție | contribuții) (versiunea inițială (formatare minimală, corectare + fixare diacritice))
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

VI. $h$ sau $c$($h$), $k$($h$)?

Problema alegerii între $h$ și $c$, $ch$, $k$, $kh$ în scriere, respectiv între [h] și [k], [ḱ] în pronunțare se pune de cele mai multe ori la cuvinte de origine greacă: atît la unele ceva mai vechi, împrumutate direct din neogreacă sau/și prin filieră slavă, cît mai ales la neologisme internaționale cu diverse etimologii directe. Este vorba de cuvinte al căror etimon grecesc este scris cu c, redat în alfabetul latin prin $ch$ sau $kh$ în mai multe limbi. Intrate în epoci și din surse diferite, cuvintele vizate prezintă în română diverse soluții care pot apărea în variantele aceluiași cuvînt, iar la unele normele înseși au variat de-a lungul anilor. Cuvintele (sau variantele) românești cu $h$ redau, aproximativ, pronunțarea din greacă, uneori și din germană, precum și pronunțarea și scrierea din slavă, iar cele cu $c$ (= [k]) pronunțarea din franceză și engleză, de cele mai multe ori și din germană; cele scrise cu $ch$ sînt neconcludente în privința pronunțării, această grafie putînd corespunde atît pronunțării cu [h], cît și celei cu [k] sau [].


Pe lîngă cuvintele de origine greacă, problema scrierii cu $h$ sau $c$,$ ch$,$ k$,$ kh $și a pronunțării cu [h] sau [k], [ḱ] interesează și unele cuvinte de origine latino-romanică, germană, slavă și orientală.


Această problemă vizează orice poziție în cuvînt:

  • la început de cuvînt înaintea unei vocale: $haos$, $cor$, $chirurg$, $chorus$,$ kilogram$;
  • la început de cuvînt înaintea unei consoane: $hrisov$, $clor$, $khmer$;
  • între vocale: $psiho-$, $ecou$, $machairodus$; $mahăr$, $machism$;
  • între consoane: $splanhno-$;
  • între vocală și consoană: $tehnic$, $caracter$, $brechtian$;
  • între consoană și vocală: $orhidee$, $orchestră$, $pascalie$, $barhet$;
  • la sfîrșit de cuvînt după vocală: $almanah$, $stomac$, $loch$;
  • la sfîrșit de cuvînt după consoană: $monarh$.


Nu se poate da o regulă generală, ci doar inventare clasificate și reguli particulare referitoare la unii formanți (prefixe și elemente de compunere). Ca regulă generală ortografică este de reținut că scrierea corectă reflectă pronunțarea, de aceea numai cu totul excepțional se scrie $ch$ și se pronunță [k] sau [h] înainte de $a$, $o$, $u $sau de consoane$ $și la sfîrșit de cuvînt.


  1. Se pronunță și se scrie $h$ în cuvintele $aheu$ – și $aheean$ – , $almanah$, $arahidă$, $arahnidă$, $arhaic$, $arhivă$, $astrahan$, $bahic$, $barhet$,$ brahial$,$ branhie$,$ bronhie$,$ cohlee$,$ crah$,$ drahmă$,$ eshatologie$,$ exhibiție$,$ haos$,$ hartă$,$ heruvim$,$ hiat$,$ hil$,$ himeră$,$ holeră $–$ $și$ holeric$,$ holerină $–,$ hrisov$,$ ipohondru $„bolnav$ $închipuit”, $mahăr$, $maniheism$, $monah$, $orhidee$, $psihic$ și $psihoză$, $rahitic$,$ stih$,$ tehnic$,$ trahee$,$ trohoidă$,$ zahăr$; reguli speciale se$ $pot da pentru elementele de compunere $arahno$- ($arahnofobie$ etc.), $arhe-$ ($arhebioză$, $arhetip$ etc.), $arheo-$ ($arheolog$, $arheozoic$ etc.), $arhi-$ și $-arh$, $-arhie$ ($arhiereu$, $arhiplasmă$, $arhitect$ etc.; $ierarh$,$ monarh$;$ eparhie$,$ ierarhie$,$ monarhie$),$ brahi- $($brahicefal$,$ brahiologie $etc.),$branhi-$ ($branhifer$,$ branhiform$),$ bronh$($i$)$o-$($bronhioliză$, $bronhogen$ etc.), $diho-$ ($dihofiză$, $dihotomie$ etc.), $doliho-$ ($dolihocefal$,$ dolihomorf $etc.), -$hreză $($antihreză$,$ catahreză $etc.),$ htono$-$ $și$ -hton$, -$htonie $($htonofite$,$ htonogen$;$autohton$,$ autohtonie$),$ ihti$($o$)$- $($ihtiodont$,$ ihtiofag $etc.),$ -mahie $($logomahie$, $monomahie$ etc.), $pahi$- ($pahiderm$, $pahipleurită$ etc.), $psiho-$ și $-psihie$ ($psihologie$, $psihopat$ etc.), $rahi$($o$)$-$ și $-rahie$ ($rahianestezie$, $rahiplegie$ etc.), $splanhno$- și $-splanhnie$ ($splanhnocel$, $splanhnotomie$ etc.), $taheo-$, $tahi$- și $taho$-, -$tahă$ ($taheograf/tahigraf$, $tahicardie$, $tahogramă$ etc.), $tehno$-($tehnocrat$, $tehnologie$ etc.), $triho$- și -$trih$, -$trihie$ „în trei” ($trihosporange$, $trihotomie$), $zahari$- și $zaharo$- ($zaharifer$, $zaharigen$;$zaharofor$,$ zaharomicete $etc.).
    Se scrie de asemenea $h$ în prenumele $Arhip$, $Mihai$ – și $Mihaela$ – și $Zaharia$,$ Zahei/Zaheu$.
  2. Se pronunță și se scrie $c$ în cuvintele $bacanală$ și $bacantă$, $caracter$,$ cartă $„manifest, act fundamental”,$ clor$,$ coleric $„ușor$ $iritabil”, $cor$ – și $coral$ –, $coriamb$, $crestomație$, $crizantemă$, $crom$,$ cronică$,$ hipocondru $(termen anatomic),$ pascalie$,$ scolastic$,$ stocastic$,$ stomac$, precum$ $și în elementele de compunere$ carto$-($cartografie$, $cartotecă$ etc.), -$caziu$ și -$cazie$ ($pleiocaziu$, $policazie$ etc.), $cloro-$ și -$clor$ ($clorofilă$, $cloropenie$ etc.), $col$-, $cole$- și -$colie$ ($colagog$, $coleretic$; $colecist$, $colepatie$; $melancolie$), $conco$-($concologie$, $concotomie$ etc.), $condrio$-, $condro$- și -$condrie$ ($condriosferă$, $condriozom$; $condrocraniu$, $condrotomie$ etc.), $core$($o$)$- $($coregrafie $și$ coreografie$),$ coro$-, -$cor $și -$corie $($corologie$, $corotip$ etc.), $criso$- ($crisodermă$, $crisograf$ etc.), $cromato$-,$ cromo$-$ $și$ -crom $($cromatoliză$,$ cromatometru$;$ cromolitografie$,$ cromoterapie$;$ monocrom $etc.),$ crono$-$ $și -$cron$,$ $-$cronie$ ($cronologie$, $cronometru$; $sincron$, $sincronie$ etc.), $eco$-($ecoacuzie$, $ecometru$, $ecopatie$ etc.), $onico-$ ($onicofagie$, $onicopatie $etc.),$ trico$- „referitor la păr” ($tricofiție$,$ tricofobie $etc.).
    Se scrie de asemenea $c$ în prenumele $Cristian$($a$), $Cristina$, $Cristofor$.
    1. Se scrie $ch$ și se pronunță [ḱ], numai înainte de $e$ sau $i$, în cuvintele $chiasm$ și $chiasmă$, $chil$ „suc, lichid fiziologic”, $chim$, $chimie $–$ $și$ alchimie $–,$ chirurg$,$ ischion$,$ orchestră$,$ schemă$,$ schimă$,$ schismă $și în elementele de compunere$ achiro$- ($achirofite$,$ achiromorf$),$ chili$-$ $și$ chilo$-,$ -chilie $($chilifer$,$ chilocel$),$ cheiro$-$ $și$ chiro$-, -$cheirie $și$ -chirie $($cheiroptere/chiroptere$,$ chiromanție $etc.),$ chimi$-$ $și$ chimo$- ($chimifer$,$ chimoree$),$ conchi- $și$ conchilio-$($conchiform$, $conchiliologie$ etc.), $echini$- și $echino$- ($echinifer$, $echinoderme $etc.),$ schisto$- ($schistocarp$,$ schistoglosie $etc.),$ schizo$-și -$schiză$ ($schizofrenie$, $schizopode$ etc.), $stoichio-$ ($stoichiologie$, $stoichiometrie$).
    2. În mod excepțional se scrie $ch$ și se citește [h] în termenul internațional de fizică $technețiu$ și în termeni științifici greco-latini complet neadaptați: $branchipus$.
      Grafia $ch$ = [h] se folosește și la transliterarea în alfabet latin a cuvintelor scrise cu alfabetul grecesc, de obicei nume proprii.
      Această valoare a scrierii $ch$ se întîlnește în mod excepțional și la nume proprii de alte origini și în derivatele lor: de exemplu, $Chladek$;$ brechtian $<$ Brecht$,$ machism $și$ machist $<$ Mach$.$ $
    3. Se scrie $ch$ și se citește [k] înainte de $a$, $o$, $u$ și la sfîrșit de cuvînt, în mod excepțional, în neologisme neadaptate: $chorus$, $machairodus$,$ loch$.$ $
      Această regulă nu se referă și la compuse cu -$c$ + $h$-, care își mențin valorile fonetice: $blochaus$.
  3. Se scrie $k$ și se pronunță [ḱ] în cuvintele $kediv$, $kil/kilo$ „kilogram” și în elementul de compunere $kilo$- „o mie” ($kilogram$, $kilolitru$,$ kilometru$,$ kilowatt $etc.).$ $
  4. Se scrie $kh$ și se pronunță [k] la începutul cuvîntului $khmer$.
  5. La numele proprii de persoane se întîlnesc variante conforme cu dorința purtătorilor sau/și cu tradiția; unele dintre ele sînt pur grafice, altele sînt în același timp grafice și fonetice. Corespund unor variante de pronunțare – primele mai noi, celelalte vechi și populare – grafiile $Crisant$ și $Hrisant$, $Cristea$ (și $Cristache$, $Cristescu$, $Cristu$) și $Hristea$ (și $Hristache$, $Hristescu$, $Hristu$), $Cristian$($a$) și $Hristian$($a$), $Cristina $și$ Hristina$,$ Cristodor $(și$ Cristodorescu$)$ $și$ Hristodor $(și$ Hristodorescu$),$ Cristofor $și$ Hristofor$, nu însă și$ Chrisant$,$ Christea $(sau $Christache$, $Christescu$, $Christu$), $Christian$($a$), $Christodor$ ($Christodorescu$), $Christofor$; aceeași este situația numelor mitologice $Cristos/Hristos $(nu$ Christos$)$ $și$ Anticrist/Antihrist $(nu$ Antichrist$).$ $Numele (prenume și nume de familie) $Arhip$, $Mihai$ și $Zaharia$ – și derivatele lor – au de asemenea variante pur grafice cu $ch$: $Archip$, $Michai $și, mai ales,$ Michaela $(acesta$ $și o variantă, grafică și fonetică, $Micaela$),$ Michailidi$,$ Michăescu$,$ Michăilescu$;$ Zacharia $și $Zachareanu$,$ Zacharescu$. Unele nume proprii de persoane se pronunță$ $și se scriu (și) altfel decît apelativul din care provin: $Exarcu$ (cf. $exarh$).
    Multe nume proprii vechi grecești scrise cu χ, transliterat $ch$, au și variante românizate, în care s-a impus scrierea cu $h$, mai rar $c$, în conformitate cu pronunțarea. De exemplu, $Aheron$ față de $Acheron$; $Ahile $față$ $de$ Achilles$;$ Antioh $față$ $de$ Antiochus$;$ Arhimede $față$ $de$ Archimedes$;$ Lisimah $față$ $de$ Lysimachos$;$ Siheu $față$ $de$ Sichaeus $etc., respectiv $Caldeea$ față de $Chaldeia$, $Caron$ față de $Charon$.
  6. Prin respectarea normelor de scriere și pronunțare se deosebesc între ele cuvinte paronime sau omonime ca $hil$, termen anatomic și botanic, desemnînd o „porțiune la suprafața unui organ” – $chil$ „suc, lichid fiziologic” – $kil$ „kilogram” și elementele de compunere $triho-$ „în trei” ($trihotomie$) – $trico$-„referitor la păr” ($tricofiție$).
    În mod asemănător ar trebui să se deosebească în scris și în pronunțare elementele de compunere -$arhie$ „conducere” și -$archie$ „mulțumire,suficiență”; impunerea formației greșite $autarhie$ în locul celei corecte, $autarchie$, denotă$ $confuzia produsă$ $de interpretarea grafiei ambigue. În$ $conformitate cu distincția grafică dintre cuvintele omofone $chil$ și $kil$, ar trebui să se deosebească în scris și elementele de compunere $chilo-$ „referitor la chil” – $kili-$ și $kilo-$ „o mie, numeros”, deci să se scrie $kiliant$, $kiliarh$ – și $kiliarhie$ –, $kilopode$, nu $chiliant$, $chiliarh$($ie$), $chilopode$.


Uneori norma a adoptat soluții diferite în cuvinte înrudite sau chiar în ipostazele aceluiași cuvînt. Numele zeului protector al viilor la romani se scrie în forma originară $Bacchus$ și se pronunță [Bacus], iar în forma adaptată se pronunță și se scrie $Bacus$; dintre derivate, se pronunță și se scriu cu -$c$- substantivele $bacanală$ și $bacantă$, iar cu -$h$- adjectivul$ bahic$. Față$ $de substantivul$ hartă $elementul de compunere corespunzător este $carto-$ ($cartografia$, $cartogramă$);$ hrisov $are aceeași rădăcină$ $cu elementul de$ $compunere $criso$-. Paronimele $hipocondru$ s. n. (termen anatomic, analizabil prin prefixul $hipo$- și elementul de compunere $-condru$) și $ipohondru$ s. m. și adj. (neanalizabil) „bolnav închipuit (om care suferă de ipohondrie, adică este neliniștit și preocupat în mod obsesiv de starea sănătății sale, crezînd că suferă de boli pe care nu le are)” sînt dublete etimologice, cu aceeași origine îndepărtată în greaca veche, deosebite prin vechime și răspîndire; din punct de vedere semantic, cele două cuvinte sînt distanțate între ele astăzi, dar sensul lui $ipohondru$ se explică prin credința veche că ipohondria ar fi o boală a hipocondrului. Paronimele $hronic $s. n. „letopiseț, lucrare istorică$ $în care evenimentele sînt$ $înregistrate cronologic” și $cronic$ adj. „cu caracter de durată” sînt și ele dublete etimologice, diferite prin vechime, proveniența directă și apartenența stilistică; cu substantivul $cronică$ relația lui $hronic $este$ $și de sinonimie parțială, unul dintre sensurile lui$ cronică $fiind identic cu unicul sens al lui $hronic$.