Lingviști
349 de modificări
Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/XIV. Cu sau fără -l”
Sari la navigare
Sari la căutare
Articol/Mioara Avram/XIV. Cu sau fără -l (vedeți sursă)
Versiunea de la data 27 septembrie 2019 09:54
, 27 septembrie 2019 09:54fără descrierea modificării
| (Nu s-au afișat 5 versiuni intermediare efectuate de același utilizator) | |||
| Linia 7: | Linia 7: | ||
Nu este pusă în cauză deci nici secvența finală ''-ul'' care nu cuprinde un articol, chiar dacă este tot neaccentuată (de exemplu, din cuvintele ''cumul'', ''minuscul'', ''scrupul'', ''staul'', ''tentacul'', ''tubercul'', ''vehicul'' sau din îmbinări ca ''știindu-l''), nici prezența articolului ''-l'' după altă vocală decît ''u'' (în ''tatăl'', una dintre cele două forme articulate ale substantivului ''tată''); în ambele situații ''l'' este totdeauna pronunțat și notat în scris. Pentru deosebirea dintre situația precară a articolului ''-l'' și situația solidă a consoanei finale ''l'' într-un substantiv nearticulat se pot compara omografele ''calcul'' art. (< ''calc'' „decalc”: tip de hîrtie și fenomen lingvistic) și ''calcul'' neart. „socoteală” (art. ''calculul''). | Nu este pusă în cauză deci nici secvența finală ''-ul'' care nu cuprinde un articol, chiar dacă este tot neaccentuată (de exemplu, din cuvintele ''cumul'', ''minuscul'', ''scrupul'', ''staul'', ''tentacul'', ''tubercul'', ''vehicul'' sau din îmbinări ca ''știindu-l''), nici prezența articolului ''-l'' după altă vocală decît ''u'' (în ''tatăl'', una dintre cele două forme articulate ale substantivului ''tată''); în ambele situații ''l'' este totdeauna pronunțat și notat în scris. Pentru deosebirea dintre situația precară a articolului ''-l'' și situația solidă a consoanei finale ''l'' într-un substantiv nearticulat se pot compara omografele ''calcul'' art. (< ''calc'' „decalc”: tip de hîrtie și fenomen lingvistic) și ''calcul'' neart. „socoteală” (art. ''calculul''). | ||
În condițiile în care articolul ''-l'' nu se mai pronunță sau se pronunță foarte slab, insuficient de distinct, funcția lui este preluată de vocala precedentă ''-u'', care reprezintă fosta desinență a substantivului nearticulat; prin aceasta opoziția de articulare continuă să fie exprimată, în pronunțare și în scris, la cuvintele (substantive, adjective, numerale) terminate la forma nearticulată în: | În condițiile în care articolul ''-l'' nu se mai pronunță sau se pronunță foarte slab, insuficient de distinct, funcția lui este preluată de vocala precedentă ''-u'', care reprezintă fosta desinență a substantivului nearticulat; prin aceasta, opoziția de articulare continuă să fie exprimată, în pronunțare și în scris, la cuvintele (substantive, adjective, numerale) terminate la forma nearticulată în: | ||
consoană: ''pom'' — ''pomu''(''l''), ''bun'' — ''bunu''(''l''), ''prim'' — ''primu''(''l''); | consoană: ''pom'' — ''pomu''(''l''), ''bun'' — ''bunu''(''l''), ''prim'' — ''primu''(''l''); | ||
| Linia 31: | Linia 31: | ||
pronume: ''altul'', ''dînsul'', ''însul'', ''unul'' (și ''nici unul'', ''vreunul''); | pronume: ''altul'', ''dînsul'', ''însul'', ''unul'' (și ''nici unul'', ''vreunul''); | ||
Dintre acestea ''dînsul'' și ''însul'' nu se opun unor forme fără ''-ul'', în timp ce ''altul'' și ''unul'' (''vreunul'', ''nici unul'') se opun prin ''-ul'' adjectivelor pronominale ''alt'', ''un'' (''vreun'', ''nici un''). | Dintre acestea, ''dînsul'' și ''însul'' nu se opun unor forme fără ''-ul'', în timp ce ''altul'' și ''unul'' (''vreunul'', ''nici unul'') se opun prin ''-ul'' adjectivelor pronominale ''alt'', ''un'' (''vreun'', ''nici un''). | ||
prepoziții: ''înăuntrul'' (și ''dinăuntrul''), ''îndărătul'' (și ''dindărătul''). | prepoziții: ''înăuntrul'' (și ''dinăuntrul''), ''îndărătul'' (și ''dindărătul''). | ||
| Linia 59: | Linia 59: | ||
Substituția se poate face și prin variația topicii (''bătrînul codru/codrul bătrîn'' și ''simplul exemplu/exemplul'' (''cel'') ''simplu''; ''acest exemplu/exemplul acesta''). | Substituția se poate face și prin variația topicii (''bătrînul codru/codrul bătrîn'' și ''simplul exemplu/exemplul'' (''cel'') ''simplu''; ''acest exemplu/exemplul acesta''). | ||
'''b.''' Se pronunță și se scrie numai ''u'' la sfîrșitul pronumelor și adjectivelor pronominale posesive (''al'') ''nostru'', (''al'') ''vostru''. | |||
'''c.''' Se pronunță și se scrie numai ''u'' la sfîrșitul adverbului ''înăuntru'' (și ''dinăuntru'') și al prepozițiilor ''dintru'', ''întru'', ''pentru'', ''printru''. | |||
Se face deci deosebire între adverbul ''înăuntru'' și prepoziția ''înăuntrul'' (vezi '''1'''); cf. și ''dinăuntru'' — ''dinăuntrul''. | |||
'''d.''' Se pronunță și se scrie numai ''u'' la sfirșitul numeralului cardinal ''unu'' în formulele de numărare (''unu'', ''doi''; ''unu sau doi''; ''unu la sută'') și de denumire (''numărul unu'', ''cifra unu'', ''ora unu'', ''nota unu'', ''tramvaiul unu''), precum și ca termen final al unui numeral compus (''treizeci și unu'', ''o sută unu''). | |||
Prin tradiție, se scrie însă ''unul'' nu numai pronumele nehotărît, ci și numeralul cardinal în îmbinări ca ''de unul singur''; ''eu unul''; (''tot'') ''unul și unul''. Prin prezența/absența lui ''l'' final se face deosebire între ''pînă la unul'' „pînă la ultimul” și ''pînă la unu'' „pînă la ora 1” (în contexte ca ''Au rezistat pînă la unu/unul''). | |||
'''3.''' În substantivele proprii scrierea cu sau fără ''l'' după ''u'' are reguli diferite după categoriile de denumiri. | |||
'''a.''' Prenumele se scriu numai fără ''l'': ''Alecu'', ''Alexandru'', ''Barbu'', ''Ducu'', ''Dumitru'', ''Gogu'', ''Laurențiu'', ''Nelu'', ''Nicu'', ''Ovidiu'', ''Petru'', ''Puiu'', ''Radu'', ''Sandu'', ''Sergiu'', ''Silviu'', ''Voicu'' etc. | |||
'''b.''' Numele de familie se scriu de regulă tot fără ''l'': ''Albu'', ''Corbu'', ''Lemnaru'', ''Negru'', toate cele derivate cu sufixele specifice -''așcu'' (''Dumitrașcu'', ''Pătrașcu''), -''ciu'' (''Ivanciu'', ''Manciu''), -''eanu'' (''Munteanu'', ''Olteanu''), -''escu'' (''Grigorescu'', ''Rădulescu''), ''-iu'' (''Gheorghiu'', ''Vasiliu''), ''-oiu'' (''Petrăchioiu'', ''Ruxăndoiu''). Se respectă însă, ca excepție, scrierea învechită cu ''l'' practicată de purtătorii numelui: (Dimitrie) ''Onciul'', (Aron) ''Pumnul''. | |||
'''c.''' Poreclele și supranumele se scriu cu ''l'', avînd tratamentul substantivelor comune: ''Mihai Bravul'' și ''Mihai Viteazul''; ''Petru Șchiopul''; ''Cantacuzino Nababul'', ''Constantinescu Porcul''. | |||
'''d.''' Zoonimele se scriu fără ''l'', avînd tratamentul prenumelor: ''Lupu'', ''Murgu'', ''Puiu'', ''Roibu'', ''Suru'', ''Ursu''. | |||
'''e.''' Astronimele se scriu cu ''l'', avînd tratamentul substantivelor comune: ''Berbecul'', ''Carul-Mare'', ''Păstorul-cu-Oile'', ''Vărsătorul''. | |||
'''f.''' Cele mai multe probleme le pune scrierea toponimelor, pentru care regulile variază după categorii onomasiologice, după structură sau/și etimologie și, uneori, după funcția sintactică. | |||
Dintre categoriile onomasiologice se detașează numele de localități, pentru care pe cale administrativă s-a impus scrierea fără ''l'' nu numai la nume fixate mai demult astfel (ca ''Giurgiu'' sau ''Runcu''), ci și la alte nume simple (de exemplu, ''Izvoru'', ''Măru'') și mai ales compuse (de exemplu, ''Crăciunelu de Sus'', ''Dealu Mare'', ''Rîmnicu Sărat'', ''Sighetu Marmației'', ''Tîrgu Bujor'' etc.). | |||
Grafiile de acest fel, fără ''l'', sînt supărătoare la toponimele compuse, în care substantivul de bază este însoțit de determinanți (vezi ultima serie de exemple, de tipul ''Crăciunelu de Sus''). Dacă substantivul de bază se termină la forma nearticulată în semiconsoana [ṷ], scrisă ''u'', absența lui ''l'' face să nu se mai marcheze pronunțarea vocalică a lui ''u'' (= [u]) din exemple ca ''Șimleu Silvaniei'', ''Teceu Mic'', ''Zau de Cîmpie''. De aceea lucrările normative lingvistice recomandă scrierea cu ''l'' a toponimelor compuse (''Crăciunelul de Sus'', ''Dealul Mare'', ''Șimleul Silvaniei'' etc.), admițînd scrierea fără ''l'' numai la compusele scrise într-un cuvînt (''Cîmpulung'', ''Satulung'') sau cu cratimă (''Rîmnicu-Vîlcea'', ''Tîrgu-Jiu''). În momentul de față scrierea numelor de localități în indicatoarele administrative oficiale prezintă multe inconsecvențe din punctul de vedere al prezenței/absenței lui ''l'': de exemplu, ''Pîrîu Mare'' în jud. Mureș, dar ''Pîrîul Mare'' în jud. Neamț; ''Plaiul Cîmpinei'' în jud. Prahova, dar ''Plaiu Cornului'' în același județ. | |||
În toate celelalte categorii de toponime — nume de ape, de forme de relief, de provincii și țări, de străzi — se scrie, în mod firesc, ''l'': de exemplu, ''Crișul Repede'', ''Lacul Sărat'', ''Oceanul Înghețat de Nord'', ''Rîul Doamnei'', ''Someșul Cald'', ''Moldoveanul'', ''Negoiul'', ''Omul'', ''Vîrful cu Dor''. | |||
Unele toponime se deosebesc astfel de antroponimele din care provin: de exemplu, numele de munte ''Moldoveanul'' (cu genitiv-dativul ''Moldoveanului'') față de numele de familie ''Moldoveanu'' (cu genitiv-dativul ''lui Moldoveanu''), ''Negoiul'' < ''Negoiu'', ''Omul'' < ''Omu''. | |||
Există toponime cu o singură formă, articulată (de exemplu, toate compusele citate mai înainte, dar și toponime simple, ca ''Măru''(''l''), ''Moldoveanul'', ''Negoiul'', ''Omul''), și toponime care cunosc opoziția de articulare, ca substantivele comune, în legătură cu funcția sintactică îndeplinită; la acestea din urmă forma articulată se scrie cu ''l''. Astfel, se spune și se scrie ''rîul Argeș'' și ''pe Argeș în jos'', de asemenea ''rîul Jiu'' și ''M-am scăldat în Jiu'', dar ''Argeșul este un rîu frumos'', ''Jiul se varsă în Dunăre''; tot astfel se spune și se scrie ''orașul Brașov'' și ''Am fost la Brașov'' sau ''orașul Sibiu'' și ''în Sibiu'', dar ''Brașovul s-a dezvoltat mult'' și ''Îmi place Brașovul'' sau ''Sibiul este municipiu''. Alte exemple similare: ''Banat'' și ''Banatul'', ''Teleorman'' și ''Teleormanul''; ''Egipt'' și ''Egiptul'', ''Vietnam'' și ''Vietnamul''. | |||
'''4.''' Nu se scrie ''l'' în situațiile în care au loc următoarele fenomene de fonetică sintactică marcate prin cratimă: | |||
— atașarea unei forme conjuncte pronominale de dativ sau de acuzativ: (''în'') ''păru-i'' „(în) părul său”, ''Băiatu-și riscă viața''; ''Băiatu-l înțelege'', ''Băiatu-i înțelege'' etc.; | |||
— atașarea formei conjuncte verbale ''i'' (ind. prez. 3 sg. de la ''a fi''): ''Banatu-i fruntea''; ''Totu-i în ordine''; | |||
— contragerea accidentală cu o vocală următoare, de obicei din cuvinte neaccentuate în propoziție (ca articolul posesiv: ''anu-al doilea'', auxiliarele ''a'' și ''ar'': ''Bătrînu-a venit'', pronumele ''o'': ''Bătrînu-o vede''), dar și cu vocale neaccentuate din cuvinte autosemantice: ''Băiatu-acela'', ''Băiatu-așteaptă''. | |||
De asemenea nu se scrie ''l'' cînd se urmărește redarea ca atare, cu valoare stilistică, a vorbirii, situație în care absența lui ''l'' e bine să fie marcată prin apostrof: ''Ce dracu’?'', ''Ei, domnu’!'' | |||
'''5.''' Abateri de la scrierea corectă cu sau fără ''l'' se produc în ambele direcții. | |||
'''a.''' Sub influența pronunțării curente se omite adesea scrierea lui ''l'' în situații în care ea este obligatorie. Grafii ca ''Borșu se vinde în fundu curții'' (în loc de ''borșul'', ''fundul'') sau ''Fumatu oprit'' (în loc de ''fumatul''), ''Liftu defect'' (în loc de ''liftul'') trădează incultura celui care le folosește. | |||
'''b.''' Ca o reacție față de asemenea greșeli se ajunge, prin hipercorectitudine, la unele de tip opus, în care se scrie un ''l'' inutil la sfîrșitul unor cuvinte/forme terminate în ''u'' vocală (vezi '''2'''). Grafii ca ''Alexandrul'' (în loc de ''Alexandru''), ''al nostrul'' (în loc de ''nostru''), ''de exemplul'' (în loc de ''exemplu'') sau ''un membrul'' (în loc de ''membru'') reprezintă greșeli mai grave decît cele de sub '''a''' pentru că nu au nici măcar circumstanța atenuantă a reproducerii pronunțării populare. | |||
Pe lîngă aceste greșeli elementare, la scrierea unor substantive terminate în ''u'' vocalic (vezi '''2 a''') se produc frecvent ezitări în situații neconcludente pentru opoziția de articulare. Astfel, apar adesea scrise cu un ''l'' superfluu construcțiile prepoziționale cu valoare de unități frazeologice ''cu titlu de'' și ''sub beneficiu de'' (''cu titlul de curiozitate'', respectiv ''sub beneficiul de inventar''), îmbinarea ''a convinge de contrariu'' (...''de contrariul'') și formula ''densitatea pe metru pătrat'' (...''pe metrul pătrat''). | |||
{{CuvinteCheie|înăuntrul, înăuntru, îndărătul, îndărăt}} | |||