Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/XIV. Cu sau fără -l”

Articol/Mioara Avram/XIV. Cu sau fără -l (vedeți sursă)

Versiunea de la data 6 septembrie 2018 18:53

5 octeți adăugați , 6 septembrie 2018 18:53

→‎XIV. Cu sau fără -l ?

Anca Alexandru

Lingviști

349 de modificări

@@ Linia 1: / Linia 1: @@
 <center>'''Mioara Avram''' - ''Ortografie pentru toți'', 2002</center>
-== XIV. Cu sau fără ''-l ''? ==
+== '''XIV.''' Cu sau fără ''-l'' ? ==
+Problema prezenței sau absenței unui ''l'' final se pune numai pentru articolul hotărît de masculin-neutru singular cu această formă la nominativ-acuzativ și numai după ''u'', întrucît numai acest ''-l'' poate să nu se pronunțe sau se pronunță nedistinct, în vorbirea curentă și într-un tempo rapid, și de aceea ajunge să fie omis și în scris.
+Nu este pusă în cauză deci nici secvența finală ''-ul'' care nu cuprinde un articol, chiar dacă este tot neaccentuată (de exemplu, din cuvintele ''cumul'', ''minuscul'', ''scrupul'', ''staul'', ''tentacul'', ''tubercul'', ''vehicul'' sau din îmbinări ca ''știindu-l''), nici prezența articolului ''-l'' după altă vocală decît ''u'' (în ''tatăl'', una dintre cele două forme articulate ale substantivului ''tată''); în ambele situații ''l'' este totdeauna pronunțat și notat în scris. Pentru deosebirea dintre situația precară a articolului ''-l'' și situația solidă a consoanei finale ''l'' într-un substantiv nearticulat se pot compara omografele ''calcul'' art. (< ''calc'' „decalc”: tip de hîrtie și fenomen lingvistic) și ''calcul'' neart. „socoteală” (art. ''calculul'').
+În condițiile în care articolul ''-l'' nu se mai pronunță sau se pronunță foarte slab, insuficient de distinct, funcția lui este preluată de vocala precedentă ''-u'', care reprezintă fosta desinență a substantivului nearticulat; prin aceasta opoziția de articulare continuă să fie exprimată, în pronunțare și în scris, la cuvintele (substantive, adjective, numerale) terminate la forma nearticulată în:
+consoană: ''pom'' — ''pomu''(''l''), ''bun'' — ''bunu''(''l''), ''prim'' — ''primu''(''l'');
+vocală: ''alibi'' — ''alibiu''(''l''), ''gri'' — ''griu''(''l'');
+semiconsoana [ĭ]: ''tei'' — ''teiu''(''l''), ''verzui'' — ''verzuiu''(''l''), ''întîi'' — ''întîiu''(''l'') etc.
-Problema prezenței sau absenței unui ''l ''final se pune numai pentru articolul hotărît de masculin-neutru singular cu această formă la nominativ-acuzativ și numai după ''u'', întrucît numai acest
-''-l ''poate să nu se pronunțe sau se pronunță nedistinct, în vorbirea curentă și într-un tempo rapid, și de aceea ajunge să fie omis și în scris.
-Nu este pusă în cauză deci nici secvența finală ''-ul ''care nu cuprinde un articol, chiar dacă este tot neaccentuată (de exemplu, din cuvintele ''cumul'', ''minuscul'', ''scrupul'', ''staul'', ''tentacul'', ''tubercul'', ''vehicul ''sau din îmbinări ca ș''tiindu-l''), nici prezența articolului ''-l ''după altă vocală decît ''u ''(în ''tat''ă''l'', una dintre cele două forme articulate ale substantivului ''tat''ă); în ambele situații ''l ''este totdeauna pronunțat și notat în scris. Pentru deosebirea dintre situația precară a articolului ''-l ''și situația solidă a consoanei finale ''l ''într-un substantiv nearticulat se pot compara omografele ''calcul ''art. (< ''calc ''„decalc”: tip de hîrtie și fenomen lingvistic) și ''calcul ''neart. „socoteală” (art. ''calculul'').
-În condițiile în care articolul ''-l ''nu se mai pronunță sau se pronunță foarte slab, insuficient de distinct, funcția lui este preluată de vocala precedentă ''-u'', care reprezintă fosta desinență a substantivului nearticulat; prin aceasta opoziția de articulare continuă să fie exprimată, în pronunțare și în scris, la cuvintele (substantive, adjective, numerale) terminate la forma nearticulată în:
-consoană: ''pom ''— ''pomu''(''l''), ''bun ''— ''bunu''(''l''), ''prim ''— ''primu''(''l'');
-vocală: ''alibi ''— ''alibiu''(''l''), ''gri ''— ''griu''(''l'');
-semiconsoana [ĭ]: ''tei ''— ''teiu''(''l''), ''verzui ''— ''verzuiu''(''l''), ''întîi ''— ''întîiu''(''l'') etc.
 În pronunțare, opoziția de articulare continuă să fie exprimată clar și la cuvintele terminate la forma nearticulată în semiconsoana [ŭ]: ''leu ''— ''leu''(''l''), ''alb''ă''striu ''— ''alb''ă''striu''(''l'') etc.; în absența lui ''l ''opoziția este aici între [ŭ] și [u], ceea ce înseamnă o diferență în numărul de silabe: [leŭ], monosilabic — [le-u], bisilabic; în scris eventuala omitere a lui ''l ''la forma articulată anulează opoziția de articulare la asemenea cuvinte.