Lingviști
349 de modificări
Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/XVIII. s sau ș?”
Sari la navigare
Sari la căutare
Articol/Mioara Avram/XVIII. s sau ș? (vedeți sursă)
Versiunea de la data 15 noiembrie 2018 17:51
, 15 noiembrie 2018 17:51→XVIII. s sau ș?
| (Nu s-au afișat 3 versiuni intermediare efectuate de același utilizator) | |||
| Linia 49: | Linia 49: | ||
'''d.''' Înainte de ''p'' se pronunță și se scrie ''s'' în pluralul adjectivului și substantivului ''aspru'': ''aspri''. | '''d.''' Înainte de ''p'' se pronunță și se scrie ''s'' în pluralul adjectivului și substantivului ''aspru'': ''aspri''. | ||
'''e.''' Înainte de ''t'' se pronunță și se scrie ''s'' în ''astea'', ''ăstea'' (forme de f. pl. ale pronumelui și adjectivului demonstrativ în varianta sa din limbajul familiar), ''mustri'' (ind. prez. 2 sg, | '''e.''' Înainte de ''t'' se pronunță și se scrie ''s'' în ''astea'', ''ăstea'' (forme de f. pl. ale pronumelui și adjectivului demonstrativ în varianta sa din limbajul familiar), ''mustri'' (ind. prez. 2 sg., de la ''mustra'') și în ''șustăr'', dar ''ș'' în ''poștal'' (și în îmbinarea ''carte poștală''), ''poștalion'', ''șiștar'', ''veșteji'' și în forma de m. pl. a tuturor substantivelor și adjectivelor terminate la sg. în -''stru'': ''albaștri'', ''iluștri'', ''miniștri'', ''pilaștri''. | ||
În cuvintele ''veșmînt'' și ''înveșmînta'' consoana [ș] provine din [s] în același context, variantele mai vechi avînd un ''t'' între ''ș'' și ''m'' (''veștmînt'' < ''vestmînt''). | În cuvintele ''veșmînt'' și ''înveșmînta'' consoana [ș] provine din [s] în același context, variantele mai vechi avînd un ''t'' între ''ș'' și ''m'' (''veștmînt'' < ''vestmînt''). | ||
| Linia 69: | Linia 69: | ||
Deprinderea de a nu se nota sedila la ''Ș'' duce la lectura acestei litere drept ''s'':'' St''. ''O''. ''Iosif'' (< ''Ștefan Octavian Iosif'') se citește [ste-o], iar ''S.S.F.'' (< ''Societatea de Științe Filologice'') [se-se-fe]. Vezi și '''XXVIII B 3 e'''. | Deprinderea de a nu se nota sedila la ''Ș'' duce la lectura acestei litere drept ''s'':'' St''. ''O''. ''Iosif'' (< ''Ștefan Octavian Iosif'') se citește [ste-o], iar ''S.S.F.'' (< ''Societatea de Științe Filologice'') [se-se-fe]. Vezi și '''XXVIII B 3 e'''. | ||
9. Variante cu ''s'' pentru [ș] și cu ''ș'' pentru [s] se întîlnesc și la numele proprii românești în contexte identice cu cele descrise la '''1 — 6'''. De exemplu: ''Musceleanu'' și ''Mușceleanu''; ''Paraschiva'' și ''Parașchiva''; ''Spițeru'' și ''Șpițeru''. Unele variante se explică prin corespondente străine: ''Șimon'' pentru ''Simon'' sau ''Stefu'' pentru ''Ștefu'' (< ''Ștefan''). | '''9.''' Variante cu ''s'' pentru [ș] și cu ''ș'' pentru [s] se întîlnesc și la numele proprii românești în contexte identice cu cele descrise la '''1 — 6'''. De exemplu: ''Musceleanu'' și ''Mușceleanu''; ''Paraschiva'' și ''Parașchiva''; ''Spițeru'' și ''Șpițeru''. Unele variante se explică prin corespondente străine: ''Șimon'' pentru ''Simon'' sau ''Stefu'' pentru ''Ștefu'' (< ''Ștefan''). | ||
Substantivele comune ''stefanian'' (perioadă geologică) și ''stefanit'' „sulfură dublă naturală de stibiu și argint” sînt raportabile la forma latinească a numelui propriu ''Ștefan'' într-o variantă parțial românizată, cu menținerea lui ''s'', dar cu ''f'' pentru ''ph''; ele provin din fr. ''stéphanien'' (denumire legată de bazinul carbonifer Saint-Etienne), respectiv fr. ''stéphanite''. | Substantivele comune ''stefanian'' (perioadă geologică) și ''stefanit'' „sulfură dublă naturală de stibiu și argint” sînt raportabile la forma latinească a numelui propriu ''Ștefan'' într-o variantă parțial românizată, cu menținerea lui ''s'', dar cu ''f'' pentru ''ph''; ele provin din fr. ''stéphanien'' (denumire legată de bazinul carbonifer Saint-Etienne), respectiv fr. ''stéphanite''. | ||
| Linia 75: | Linia 75: | ||
În unele nume proprii românești de persoane sau numai în variante ale lor se întîlnește uneori scrierea, învechită, cu ''s'' pentru [ș]: (''Ovid'') ''Densusianu'' (< ''Densuș''), (''Bogdan Petriceicu'') ''Hasdeu'', (''George'') ''Stephănescu'' (< ''Ștefan''). | În unele nume proprii românești de persoane sau numai în variante ale lor se întîlnește uneori scrierea, învechită, cu ''s'' pentru [ș]: (''Ovid'') ''Densusianu'' (< ''Densuș''), (''Bogdan Petriceicu'') ''Hasdeu'', (''George'') ''Stephănescu'' (< ''Ștefan''). | ||
Scrierea cu -''siu'' pentru [ș] a fost curentă în secolul trecut în Transilvania: nume ca ''Opriș'', prin grafia ''Oprisiu'', au devenit ''Oprișiu''. | |||
Nume de familie ca ''Scheau'', ''Schiopu'' (și ''Schiopulescu'') pot reprezenta atît variante fonetice regionale (ca și apelativele corespunzătoare, pentru care vezi '''2'''), cît și grafii etimologice. | |||
Administrația a oficializat scrierea și pronunțarea cu ''s'' a unor nume proprii de localități, de exemplu ''Segarcea'', și a optat pentru soluții diferite la aceleași nume din regiuni diferite: ''Scheia'' și ''Șcheia'', ''Sebiș'' și ''Șebiș'', ''Semlac'' și ''Șemlac'' (''~ul Mare/Mic''), ''Sopot'' și ''Șopot'' (''~ul Nou/Vechi'') sau la nume înrudite: ''Sărmașu'' și ''Sărmășel'', dar ''Șărmășag''; ''Sicula'', dar ''Șiculeni''. Variantele de la toponime explică și unele variante din antroponimie, de exemplu ''Scheianu'' și ''Șcheianu''. | |||
Cf. și adjectivul din denumirea textului rotacizant ''Psaltirea Scheiană/Șcheiană'', care-l amintește pe donatorul său, D.C. Sturdza-Scheianul. | |||
'''10.''' În nume proprii străine — de locuri, de instituții sau de persoane — și în derivatele lor scrierea și pronunțarea urmează regulile limbilor respective. | |||
În numeroase nume proprii germane (nu însă în toate!) se scrie ''s'' și se pronunță [ș] înainte de ''p'' și ''t'' la început de cuvînt (și de silabă în compuse și în formații prefixale): de exemplu, numele fluviului ''Spree'' se pronunță corect [șpre], iar numele compozitorului austriac ''Strauss'' se pronunță [ștraŭs]. | |||
În numeroase nume proprii germane (nu însă în toate!) se scrie ''s'' și se pronunță [ș] înainte de ''p'' și ''t'' la început de cuvînt (și de silabă în compuse și în formații prefixale): de exemplu, numele fluviului ''Spree'' se pronunță corect [șpre], iar numele compozitorului austriac ''Strauss'' se pronunță [ștraŭs | |||
La lectura unor nume proprii străine se face adesea greșeala de a se pronunța [ș] litera ''s'' — inițială de cuvînt sau de silabă — urmată de ''p'' sau ''t'' în cuvinte de diverse origini, cărora li se aplică astfel, în mod nejustificat, o regulă valabilă numai pentru unele cuvinte germane. De reținut că numele proprii englezești și americane (''Spencer'', ''Springfield'', ''Steinbeck'', ''Stevenson''), franceze (Madame de ''Staёl'', ''Stendhal'', ''Strasbourg'', ultimul cu pronunțare corectă diferită și ca accent de corespondentul german, scris ''Strassburg''), olandeze (''Steen'') și suedeze (''Stockholm'', ''Strindberg'') se pronunță corect cu [s-], nu cu [ș-]. | La lectura unor nume proprii străine se face adesea greșeala de a se pronunța [ș] litera ''s'' — inițială de cuvînt sau de silabă — urmată de ''p'' sau ''t'' în cuvinte de diverse origini, cărora li se aplică astfel, în mod nejustificat, o regulă valabilă numai pentru unele cuvinte germane. De reținut că numele proprii englezești și americane (''Spencer'', ''Springfield'', ''Steinbeck'', ''Stevenson''), franceze (Madame de ''Staёl'', ''Stendhal'', ''Strasbourg'', ultimul cu pronunțare corectă diferită și ca accent de corespondentul german, scris ''Strassburg''), olandeze (''Steen'') și suedeze (''Stockholm'', ''Strindberg'') se pronunță corect cu [s-], nu cu [ș-]. | ||
| Linia 103: | Linia 91: | ||
Nici măcar pentru numele proprii germane lectura [ș] nu trebuie generalizată: de exemplu, numele de orașe ''Rostock'' și ''Speyer'' se pronunță corect cu [s]. | Nici măcar pentru numele proprii germane lectura [ș] nu trebuie generalizată: de exemplu, numele de orașe ''Rostock'' și ''Speyer'' se pronunță corect cu [s]. | ||
Pentru pronunțarea corectă a numelor proprii străine trebuie bine determinată apartenența lor și trebuie consultate dicționare speciale, cu atît mai mult cu cît același nume, cu aspect german și scris cu ''s'', se poate pronunța cu [ș] ori cu [s] după cum este sau nu german; de exemplu, ''Springer'' (editor german și chimist american) sau ''Stein'' (om politic prusac și scriitoare americană); cf. și ''Stendal'' (oraș german) și ''Stendhal'' (scriitor francez). Numele propriu ''Bernstein'' se pronunță cu [s] în cazul dramaturgului francez și al compozitorului american (cu diferențe fonetice în alte privințe), dar cu [ș] în cazul omului politic german; întrucît derivatele ''bernsteinian'', ''bernsteinism'', ''bernsteinist'' se referă la acesta din urmă, ele se pronunță corect cu [ș] (și cu [aĭ]).Greșeala inversă se întîlnește la lectura numelor proprii maghiare, în care litera ''s'' trebuie citită [ș], nu [s]: de | Pentru pronunțarea corectă a numelor proprii străine trebuie bine determinată apartenența lor și trebuie consultate dicționare speciale, cu atît mai mult cu cît același nume, cu aspect german și scris cu ''s'', se poate pronunța cu [ș] ori cu [s] după cum este sau nu german; de exemplu, ''Springer'' (editor german și chimist american) sau ''Stein'' (om politic prusac și scriitoare americană); cf. și ''Stendal'' (oraș german) și ''Stendhal'' (scriitor francez). Numele propriu ''Bernstein'' se pronunță cu [s] în cazul dramaturgului francez și al compozitorului american (cu diferențe fonetice în alte privințe), dar cu [ș] în cazul omului politic german; întrucît derivatele ''bernsteinian'', ''bernsteinism'', ''bernsteinist'' se referă la acesta din urmă, ele se pronunță corect cu [ș] (și cu [aĭ]). | ||
Greșeala inversă se întîlnește la lectura numelor proprii maghiare, în care litera ''s'' trebuie citită [ș], nu [s]: de exemplu, ''Sandor'', ''Sütö''. | |||
Neglijarea semnului diacritic al literei ''S'', ''s'' la numele proprii cehe, slovace și sîrbocroate are ca rezultat lectura lor, greșită, cu [s] în loc de [ș]: de exemplu, ''Skoda'', ''Stur'', ''Sar Planina'', '' | Neglijarea semnului diacritic al literei ''S'', ''s'' la numele proprii cehe, slovace și sîrbocroate are ca rezultat lectura lor, greșită, cu [s] în loc de [ș]: de exemplu, ''Skoda'', ''Stur'', ''Sar Planina'', ''Mestrović''. O situație asemănătoare se întîlnește la lectura numelor proprii poloneze cu ''S'': de exemplu, ''Swidnica''. | ||