Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/XXI. x sau cs (ks, cks), gz (cz)?”

Pentru alte greșeli de scriere, legate de pronunțare, vezi '''4'''.

Greșelile de scriere sînt de trei feluri: scrierea cu ''gz'' în loc de ''x'', conformă cu pronunțarea (în exemple ca ''egzecuta'', ''egzistă''), scrierea cu ''x'' în loc de ''cz'', din necunoașterea regulii individuale de sub '''2 b''' (''exemă''), și scrierea hibridă cu ''xgz'' în loc de ''x'' (''exgzecuta'', ''exgzemplu'').

'''4.''' Numeroase sînt greșelile care se produc la pronunțarea cuvintelor scrise cu litera ''x''. Ele apar în situațiile în care ''x'' este fie intervocalic, fie urmat de o consoană.

'''a.''' La lectura cuvintelor cu ''x'' intervocalic se fac două feluri de greșeli.

Mai răspîndite sînt confuziile — în ambele direcții — între cele două valori ale literei ''x''. De obicei se neglijează faptul că litera ''x'' notează grupul de consoane sonore [gz] în cuvintele ''auxiliar'', ''exact'', ''examen'' și celelalte enumerate la '''3 b''', care se întîlnesc pronunțate greșit cu [ks]: [auksiliar], [eksakt], [eksamen], [eksemplu], [eksil], [eksista], [eksotik], [eksulta] etc.; această pronunțare, influențată de scriere (mai precis de cunoașterea incompletă a valorilor literei ''x'', prin generalizarea valorii principale), este pedantă și artificială, semnalînd în același timp însușirea recentă, pe cale exclusiv scrisă, a cuvintelor în cauză. Mai rar, se pronunță greșit [gz] acolo unde norma are grupul de consoane surde [ks], de exemplu în ''exagera'' (pronunțat [egzaǧera] în loc de [eksaǧera]; această pronunțare urmează o regulă a limbii franceze.

Pe lîngă explicațiile specifice fiecărui tip de greșeli, ambele tipuri de greșeli de pronunțare se datoresc faptului că cele două grupuri consonantice notate prin aceeași literă apar în contexte fonetice foarte asemănătoare (de exemplu: ''exagera'' (ks) și ''exact'' [gz]; ''exegeză'' [ks] și ''exemplu'' [gz]; ''oxid'' [ks] și ''auxiliar'' [gz]; ''exod'' [ks] și ''exotic'' [gz]; ''exuberant'' [ks] și ''exulta'' [gz].

De la pronunțarea ''ezaltat'', în loc de [egzaltat], a cuvîntului scris ''exaltat'' s-a putut ajunge la varianta populară ''zăltat''.

Variantele cu ''s'' în loc de ''x'' intervocalic trebuie evitate deoarece pot da naștere la confuzii între cuvinte: pe lîngă exemple de perechi ''tasa'' — ''taxa'', ''fisă'' — ''fixă'', mai greu confundabile, prin ''s'' față de ''x'' se disting termenii medicali antonimi ''esoforie'' — ''exoforie'', ''esotropie'' — ''exotropie''.

Înainte de o consoană și, mai ales, de un grup de consoane există tendința de reducere a lui [ks] la [s], explicabilă prin dificultatea de pronunțare a mai multor consoane succesive; astfel, unii vorbitori pronunță (și scriu) greșit ''escavator'', ''escursie'', ''eshibiție'', ''esperiență'', ''esport'', ''espoziție'', ''estern'', ''inespugnabil'', ''justapunere'', (''i'')''mistiune'' (în loc de ''excavator'', ''excursie'', ''exhibiție'', ''experiență'', ''export'', ''expoziție'', ''extern'', ''inexpugnabil'', ''juxtapunere'', (''i'')''mixtiune'') și, mai des, ''esclamație'', ''escrescență'', ''esplica'', ''esploatare'', ''espres'' — și ''espre'' —, ''esprima'', ''espropriere'', ''estorca'', ''estracție'', ''estrem'' (în loc de ''exclamație'', ''excrescență'', ''explica'', ''exploatare'', ''expres'', ''exprima'', ''expropriere'', ''extorca'', ''extracție'', ''extrem'').

La scriitorii mai vechi unele variante cu ''s'' în loc de actualul ''x'' [ks] + consoană se explică istoric prin încercările de adaptare a unor neologisme cu etimologie multiplă, în speță prin modelul italienesc al unor împrumuturi (de exemplu, numeroasele forme cu ''es-'' la Eminescu, dintre care cea mai cunoscută este ''nesplicată = neexplicată'' din ''Epigonii''). Există și în limba actuală cuvinte înrudite cu rădăcina pronunțată și scrisă diferit din cauza etimologiei directe diferite: ''expres'' < fr. ''express'' și ''exprès'', lat. ''expressus'', dar ''espresso'' „aparat de preparare rapidă a cafelei” < it. ''espresso''; ''expresiv'' < fr. ''expressif'', dar ''espressivo'' ca italienism în terminologia muzicală; cf. ''x'' în ''excita'' — și derivatele sale sufixale, precum și derivatul prefixal ''supraexcitație'' —, dar, fără justificare, ''s'' în ''surescita'' — și derivatele sale sufixale, inclusiv ''surescitație''. În unele cuvinte, înlocuirea lui ''x'' (= [ks]) cu ''s'' se poate datora și apropierii făcute între un neologism și un cuvînt vechi, mai cunoscut: de exemplu, la variantele, greșite, ''estinctor'' și (''in'')''estingibil'' în loc de ''extinctor'' și (''in'')''extingibil'' se poate presupune influența verbului ''a stinge'' (cf. și variante ca ''extingtor'', ''estingtor'' pentru substantivul ''extinctor''), la ''estorca'' în loc de ''extorca'' influența lui ''a stoarce'', iar la ''inestricabil'' în loc de ''inextricabil'' influența lui ''a strica'' (manifestată și asupra sensului acestui adjectiv; de reținut că sensul exact al lui ''inextricabil'' este „foarte complicat, din care nu te poți descurca”, nu „care nu poate fi distrus sau stricat”, cum cred unii). Tendința de reducere a grupurilor de (multe) consoane explică și grafia bizară ''misgril'', dintr-un meniu de restaurant, pentru engl. ''mixed-grill''.

Ea se explică atît prin hipercorectitudine, cît și prin apropierea de verbe înrudite cu ''s''- (''inspira'' și ''respira'', ''spune'', ''stîrpi'', ''stoarce'').

În cîteva cuvinte se produc confuzii între grupurile consonantice [ks] (= x) și [sk]: substantivul ''asterisc'' (< fr. ''astérisque'') are varianta, greșită, ''asterix'', iar ''escalop'' (< fr. ''escalope'') se întîlnește scris ''exalop'' (într-o variantă — hipercorectă — care se poate explica însă și prin faza ''excalop'', cu reducerea grupului ''ksc > ks''); în normă se admite variația ''tamariscă/tamarix'' (< germ. ''Tamariske'', lat. ''tamarix'').

'''5.''' Pronunțarea literei ''x'' în cuvinte nu trebuie confundată cu numele ei. Numele literei ''x'' este „ics” și ea se citește astfel cînd este izolată, cu valoare substantivală: în enumerarea literelor din alfabet, în propoziții referitoare la scriere (''Lipsește un '''x''''', ''Scrie-l mai clar pe '''x'''''!, ''Litera '''x''' notează un grup de consoane''), cînd înseamnă „semn de forma literei ''x''” (pluralul ''x''-uri se citește ''icsuri'') sau cînd are valoare de simbol în diferite coduri. Pornind de la notația prin ''x'' a unei necunoscute dintr-o ecuație algebrică, litera ''x'' este folosită ca substitut de cuvinte; de obicei majuscula ''X'' substituie nume proprii: în orașul ''X'', cetățeanul ''X'' și de aici s-a ajuns la formația ''X-ulescu'', pronunțată (și scrisă și) ''Icsulescu''.

De la numele literei ''x'' s-a format și un verb, neînregistrat în dicționare, (''a icsa'' „a anula un text dactilografiat prin scrierea suprapusă a mai mulți ''x''”.

'''6.''' Cele spuse pînă acum cu privire la litera ''x'' și la pronunțarea ei sînt valabile numai pentru ortografia și ortoepia limbii române (pentru cuvinte comune și pentru nume proprii de persoană ale unor români sau alte nume proprii adaptate). E bine de știut că în alfabetul latin folosit de alte limbi litera ''x'' are diferite valori și ca atare în numele proprii neadaptate trebuie citită conform regulilor din limba respectivă.

Ea se citește [h] în spaniolă: de exemplu, în numele localității ''Xeres'' (devenit și substantiv comun, ca nume de vin). Prin tradiție noi pronunțăm cu [ks] numele statului ''Mexic'' în această formă, adaptată, cu finală consonantică; în numele, neadaptat, al capitalei acestui stat, ''Ciudad de Mexico'', litera ''x'' trebuie pronunțată însă [h] (aproximativ [Siudá de Méhico]).