Vizualizare sursă pentru „Articol/Mioara Avram/XXV. Un cuvînt sau mai multe?”

<center>'''Mioara Avram''' - ''Ortografie pentru toți'', 2002</center>

== '''XXV'''. Un cuvînt sau mai multe? ==

Probleme reale se pun cînd ar putea fi vorba de un cuvînt compus, într-o măsură mult mai mică în cazul altor cuvinte unice (primare sau derivate).

'''A.''' Scrierea cuvintelor compuse este unul dintre cele mai dificile capitole ale ortografiei românești: în primul rînd, pentru că aici pronunțarea nu poate constitui un reper și, în al doilea rînd, pentru că statutul de cuvînt unic (compus) și delimitarea unui asemenea cuvînt față de grupuri — stabile sau nu — sînt interpretabile, iar factorii care trebuie luați în seamă sînt numeroși și diferiți de la un caz la altul; cei mai importanți sînt gradul de sudură semantică și morfologică dintre termenii constitutivi, tipul de compunere, existența sau inexistența independentă (în limba actuală) a unui termen constitutiv și tradiția grafică, legată în bună parte și de un criteriu estetic.

În scrierea cuvintelor compuse au deci o largă aplicare cele două principii gramaticale ale ortografiei românești: principiul morfologic, care ține seama de flexiune, și cel sintactic (sau, mai exact, sintactico-lexical), care ține seama de sensul cuvintelor și de legătura sintactică existentă sau nu între termenii susceptibili de a forma un compus. Pe lîngă acestea, are un rol și principiul tradițional-istoric, iar uneori intervine și principiul estetic de evitare a unor cuvinte prea lungi sau a cratimelor în compuse cu mai mult de doi termeni. Lipsa unor reguli generale care să se bazeze pe un singur principiu face ca practic scrierea corectă a cuvintelor compuse să se învețe pentru fiecare cuvînt în parte. Aceasta nu înseamnă că trebuie neglijate indicațiile cu rol orientativ, care ajută la conștientizarea grafiilor concrete.

Alegerea între scrierea într-un cuvînt și cea în două sau mai multe cuvinte comportă două aspecte: cu sau fără spațiu alb (numit blanc) între termenii constitutivi și cu sau fără cratimă. Cratima poate marca un tip de compuse opuse atît altora scrise împreunat, într-un cuvînt, cît și unor grupuri, stabile sau nu, scrise cu spațiu alb între termeni. De aceea există situații în care alegerea grafiei corecte trebuie făcută între trei posibilități: un compus sudat, un compus cu cratimă și un grup de cuvinte; de exemplu: ''botgros'' nume de pasăre, ''bot-gros'' epitet și ''bot gros'' grup liber (cf. și ''bunăvoință'' față de ''bună-credință'' și ''bună purtare''). Pentru scrierea cu sau fără cratimă vezi '''XXVI''' '''A 2''' și '''B 1, 2'''.

'''1.''' Orientarea scrierii după comportamentul morfologic este posibilă numai la compusele flexibile. Sudura morfologică sau ștergerea individualității morfologice se manifestă în două feluri: fie în pierderea flexiunii unui termen, fie în dobîndirea unei flexiuni neașteptate în anumite structuri.

'''a.''' Pierderea flexiunii unui termen nu se poate produce, bineînțeles, decît la compuse în care amîndoi sau toți termenii constitutivi și-ar putea modifica forma (substantive compuse din două substantive în nominativ-acuzativ sau dintr-un substantiv și un adjectiv; verbe compuse din două verbe). De regulă, se scriu într-un cuvînt compusele la care în flexiune se modifică numai ultimul termen, nu și primul; de exemplu:

— substantive:

''botgros'' „pasărea numită și cireșar” (art. ''botgrosul'', pl. ''botgroși'' etc.);

''bunăvoință'' (art. ''bunăvoința'', genitiv-dativ ''bunăvoinței'');

''fluorclormetan'' (art. ''fluorclormetanul'');

''primăvară'' (art. ''primăvara'', genitiv-dativ ''primăveri(i)'', pl. ''primăveri'' etc.);

''valvîrtej'' (art. ''valvîrtejul'', pl. ''valvîrtejuri'' etc.);

— verbe:

''furgăsi'' (part. ''furgăsit'').

Regula nu este absolută, căci printre substantive există și compuse similare care se scriu cu cratimă (de exemplu, ''marxism-leninismul'', ''prim-planuri''; vezi '''XXVI''').

Se scriu în cuvinte separate prin blanc grupurile de cuvinte unitare sau aparent unitare din punct de vedere semantic la care în flexiune se modifică amîndoi sau toți termenii constitutivi; de exemplu:

''bot gros ''(art.'' botul gros'', pl. ''boturi groase ''etc.);

''bună purtare'' (art. ''buna purtare'', genitiv-dativ ''bune''(''i'')'' purtări'' etc.);

''liberă practică'' (art. ''libera practică'');

''liber schimb ''(art.'' liberul schimb''). 

Numeroase compuse cu flexiune similară se scriu totuși cu cratimă (de exemplu, ''contabil-șef''; vezi '''XXVI'''). Unele compuse scrise cu cratimă permit anumite disocieri; de exemplu, ''bun-gust'', ''bun-plac'' și ''bun-simț'', articulate ''bunul-gust'', ''bunul-plac'', ''bunul-simț'', permit intercalarea adjectivului posesiv sau a pronumelor personale de genitiv, situație în care se scriu separat, fără cratimă: ''bunul său gust'', ''bunul ei plac'' etc. Pentru ''celălalt'' vezi '''2 a'''.

Cele mai multe probleme de scriere împreunată sau separată apar la compusele din adjectiv + substantiv sau substantiv + adjectiv, mai ales că unele adjective se comportă diferit de la o combinație la alta sau chiar în combinații cu aceleași substantive în situații diferite. Cazul extrem este reprezentat de combinația adjectivului ''bună'' cu un substantiv (feminin):

scriere împreunată: ''bunăstare'' „situație materială prosperă”, ''bunăvoie'', ''bunăvoință''; cf. și adverbul ''bunăoară'';

scriere cu cratimă: ''bună-credință'', ''bună-cuviință'', ''Buna-Vestire'';

scriere separată prin blanc: ''bună purtare'', ''bună seamă'' (în ''de'' ~), ''bună știință'' (în ''cu'' ~); cf. și ''bună stare'' „stare bună” (în ''a fi în'' ~).

Vezi și '''XXVI'''.

'''b.''' Dobîndirea unei flexiuni explicabile numai prin unitatea compusului se constată la compuse din prepoziție + substantiv sau din substantiv + prepoziție + substantiv. Regula este că se scriu într-un cuvînt compusele de acest fel la care substantivul final se articulează enclitic sau își schimbă forma după număr, caz, eventual și după gen; de exemplu:

— substantive: 

''deîmpărțit'' (art. ''deîmpărțitul''); 

''demîncare'' (art. ''demîncarea''); 

''fărădelege'' (art. ''fărădelegea''); 

''untdelemn'' (art. ''untdelemnul'');

— adjective: 

''cuminte'' (pl. ''cuminți'').

Și această regulă cunoaște excepții scrise cu cratimă (de exemplu, ''după-amiază'', art. ''după-amiaza'', pl. ''după-amiezi''(''le''); vezi '''XXVI'''). Esențială este deosebirea față de scrierea cu blanc în grupuri nesudate: ''de împărțit'', ''de mîncare'', ''după masă'' etc.

'''2.''' Orientarea scrierii după gradul de sudură semantică se aplică în special la cuvintele neflexibile (adverbe, prepoziții și conjuncții), dar și la unele compuse flexibile al căror prim termen este neflexibil (de exemplu, substantive sau adjective cu structura adverb + substantiv ori adverb + adjectiv), precum și la compuse invariabile din clase în general flexibile. Sudura semantică sau ștergerea individualității lexicale se manifestă și ea în două feluri: fie prin inexistența independentă (în limba actuală) a unuia dintre termenii constitutivi, fie prin faptul că sensul global al compusului diferă de sensurile termenilor constitutivi.

'''a.''' Se scriu într-un cuvînt compusele care conțin termeni lipsiți de existență independentă — în forma respectivă — în limba contemporană. De exemplu:

substantive: ''mijloc'', ''mujdei'', ''sînziană'';

numerale: ''amîndoi'', ''tustrei'';

pronume (adjective pronominale): ''celălalt'' (pl. ''ceilalți'', f. ''cealaltă'', pl. ''celelalte''), ''niscai'';

adverbe: ''altminteri'', ''cică'', ''degeaba'', ''deunăzi'', ''împrejur'', ''împreună'', ''înadins'', ''îndeosebi'', ''laolaltă'', ''odinioară'', ''uneori''; 

prepoziții: ''din'', ''dintre'', ''dintru'', ''prin'', ''printre'', ''printru''; 

conjuncții: ''deoarece'', ''precum'';

compusele cu elemente de compunere: ''biogeneză'', ''cvasiunanim'' etc.

De la această regulă există unele excepții: pe de o parte, locuțiuni în care se menține scrierea separată a unor cuvinte lipsite de existență independentă: ''de-a valma'', ''o țîră'', ''pe alocuri''; pe de alta, compuse cu elemente separate prin cratimă (pentru acestea vezi '''XXVI''').

'''b.''' Se scriu într-un cuvînt compusele al căror sens global nu rezultă din suma sensurilor pe care le au termenii constitutivi. De exemplu:

substantive: ''preaplin'';

adjective: ''cumsecade'';

adverbe: ''departe'', ''desigur'', ''îndelung'';

prepoziții: ''despre'';

conjuncții: ''fiindcă'', ''încît'', ''întrucît''.

Această regulă servește la diferențierea grafică a compuselor respective față de îmbinările mai mult sau mai puțin libere — și chiar unele succesiuni întîmplătoare — constituite din aceiași termeni; în delimitare se ține seama de legăturile sintactice existente sau nu între termenii susceptibili de a forma un compus. Între numeroasele situații care necesită atenție la alegerea scrierii corecte există unele perechi și serii mai frecvente cu termeni comuni, uneori cu omofonie totală, a căror scriere trebuie reținută: 

— ''a l t'' (''altă'', ''alte''): 
Se scriu într-un cuvînt adverbele compuse ''altădată'' „odinioară”, ''altcînd''(''va''), ''altcum''(''va''), ''alteori'', ''altfel'' „altminteri” (și ~ ''de''; cf. ''astfel'' și ~ ''de''), ''altîncotro'', ''altunde''(''va'') și pronumele compuse ''altcareva'', ''altce''(''va''), ''altcine''(''va''). Toate celelalte grupări cu adjectivele nehotărîte în discuție se scriu în cuvinte separate prin spațiu alb: ''altă dată'' (locuțiune adverbială „în altă împrejurare, cu alt prilej”, cf. ''alte dăți'', și adjectiv + substantiv „altă datare, alt element dat”, cf. ''alte date''), ''alt fel'' (adjectiv + substantiv „un fel diferit”, pl. ''alte feluri''). Atenție la ''altădată'' și ''altă dată'', ''altfel'' și ''alt fel''; cf. și ''de altfel ''„de altminteri”, dar ''de alt fel'' (pl. ''de alte feluri'')!

— ''b i n e'': 
Se scriu într-un cuvînt toate compusele al căror prim termen este substantivul ''bine'': ''binefacere'' — și ''binefăcător'' —, ''binemerita'', ''binevoi'' — și ''binevoitor'' —, iar dintre cele cu adverbul ''bine'' numai ''binecuvînta'' — și ''binecuvîntare'' — și adverbul ''bineînțeles'' „desigur, evident, firește”. Toate celelalte grupuri, chiar stabile, al căror prim termen este adverbul ''bine'' se scriu în cîte două cuvinte: ''bine crescut ''(și „înalt”, și „educat”), ''bine cunoscut'', ''bine înțeles'' „înțeles bine, priceput exact”, ''bine mirositor'', ''bine venit''. Atenție la ''bineînțeles'' și ''bine înțeles''!

— ''c î t'': 
''decît'' „numai” (''Nu e decît el'') sau „ca” (''mai mare decît noi''), dar ''de cît = de + cît'' (''De cît timp aștepți?'');

''încît'' „că” (''E atît de frig'', ''încît am înghețat''), dar ''în cît'' = ''în'' + ''cît'' (''În cît timp vine?'');

''întrucît'' „deoarece, pentru că” (''Plec'', ''întrucît e tîrziu''), dar ''întru cît'', „în ce măsură, în măsura în care” (''Nu înțeleg întru cît mă privește''), cf. ''întru cîtva'';

''numaidecît'' adv. „imediat”, dar ''numai de cît'' grup liber, adverb + prepoziție + ''cît'' (''Își amintește numai de cît a cîștigat'');

''pe cît'', dar ''precît'';

Pentru formațiile cu ''nici'', ''oare'', ''ori'' și ''va'' vezi în continuare.

— ''c î t e'': 
Se scriu în cuvinte separate numeralele distributive ''cîte unu'', ''cîte doi'', ''cîte trei'' etc., dar într-un cuvînt numeralele colective populare ''cîtetrei'' sau ''cîteșitrei'';

Pentru ''cîteodată'', ''cîte o dată'' și ''cîte odată'' vezi ''d a t ă''.

— ''c u'': 
''cuminte'' adj. „înțelept, ascultător”, dar ''cu minte'' prepoziție + substantiv (de exemplu: ''cu minte ageră'', ''ascuțită'', ''multă'');

— ''d a t ă'': 
''altădată'' și ''altă dată'': vezi ''a l t'';

''cîteodată'' adv. „uneori”, dar ''cîte o dată'' „cîte o singură dată” și ''cîte odată'' „cîte odinioară” (grupare rară și liberă: cf. ''cît'', ''cîți'', ''cîtă odată''; de exemplu, ''Cîte odată nu erau altfel''!);

''deodată'' adv. „brusc”, dar ''de o dată'' (''oarecare''), cf. ''de niște date'', și ''de odată'' „de odinioară”;

''dintr-o dată'';

''îndată'' adv. „imediat” (și ''îndată ce''), dar ''în dată'' „în datare” (pl. ''în date'');

''niciodată'' adv. „nicicînd”, dar ''nici o dată'' (anumită), cf. ''nici două date'', și ''nici odată'' „nici odinioară” (~, ''nici acum''); 

''odată'' adv. „odinioară; cîndva; brusc; împreună”, dar ''o dată'' numeral adverbial (în opoziție cu ''de două ori'') sau ''o'' articol ori numeral + substantivul ''dată'' (pl. ''date'') „datare, element dat”; locuțiunea adverbială ''o dată'' + participiu și locuțiunea conjuncțională ''o dată ce'' „după ce” și locuțiunea prepozițională ''o dată cu'' „în același timp cu”;

''pe dată'' „imediat”;

''totodată'' (și ''totdeodată'') adv. „în același timp”, dar ''tot o dată'' = adverbul ''tot + o dată'' (cu toate valorile lui ''o dată'') și ''tot odată'' = adverbul ''tot + odată'' „odinioară”;

''vreodată'' adv. „uneori, cîndva”, dar ''vreo dată'' „o dată oarecare” (cf. ''unele date'');

— ''d e'': 
''de abia'' sau ''de-abia'';

''de aceea'' sau ''de-aceea'';

''de acum'' sau ''de-acum'';

''de aici'' sau ''de-aici'';

''de ajuns'' sau ''de-ajuns'', dar ''îndeajuns'';

''de altfel'' și ''de alt fel'': vezi ''a l t'';

''de altminteri'' (''de altminterea'', ''de altmintrelea'');

''de aproape'' sau ''de-aproape'', dar ''îndeaproape'';

''de asemenea'' (''de asemeni'') sau ''de-asemenea'' (''de-asemeni'');

''deasupra'';

''de ce'';

''decît'' și ''de cît'': vezi ''c î t'';

''de cîte ori'' (cf.'' de atîtea ori'');

''de cu'' (''de cu seară'', ''de cu noapte'', ''de cu vreme'', ''de cu ziuă'');

''de cum'';

''de curînd'';

''dedesubt''(''ul'') și ''de dedesubt''(''ul'');

''defel'' adv. „nicidecum, deloc”, dar ''de fel'' „de origine” (cf. ''de felul'');

''degeaba'';

''degrabă'' adv. „curînd, repede”, dar ''de grabă'' prepoziție + substantiv „despre grabă, din grabă”;

''de la'';

''de lîngă'';

''deloc'' adv. „nicidecum, defel”, dar ''de loc'' „de origine” sau grup liber = prepoziție + substantiv (de exemplu: ''complement circumstanțial de loc'' „referitor la loc”, ''vorbim de loc'' „despre loc”);

''demîncare'' și ''demîncat'', substantive compuse populare, „mîncare” (''cu'' ~; art. ''demîncarea'', ''demîncatul''), dar ''de mîncare'', ''de mîncat'', grupuri libere curente alcătuite din prepoziție + substantiv (de exemplu: ''a vorbi de mîncare'', ''fel de mîncare'', ''n-a spus nimic de mîncat'') sau, numai ultimul, formă verbală (''de mîncat aș mînca'');

''demult'' și ''demultișor'' adv. „odinioară, cîndva” (răspund la întrebarea ''cînd?''; cf. ''de demult'' „de odinioară”), dar ''de mult'' și ''de multișor'' „de mult timp” (întrebarea ''de cînd?'') și grupuri libere cu ''de'' prepoziție + ''mult'' adjectiv sau adverb (de exemplu: ''așa de mult'', ''de mult ce ai lucrat'');

''deoarece'';

''de obicei'',

''de obște'', grup liber și locuțiune, dar ''îndeobște'' adv.;

''deocamdată'';

''deodată'' și ''de o dată'', ''de odată'': vezi ''d a t ă'',

''deoparte'' adv. „izolat, la o parte”, dar ''de o'' (și ''de-o'') ''parte'' = ''de ''prepoziție + ''o'' articol sau numeral + ''parte'' (cf. ''de altă parte'', ''de mai multe părți'');

''deopotrivă'' adv.;

''departe'' adv. „la mare distanță”, dar ''de parte'', grup liber alcătuit din prepoziție + substantiv (de exemplu: ''vorbesc de parte'', ''nu de întreg'');

''de pe'' ( ~ ''la'', ~ ''lîngă'');

''de peste'';

''deplin'' adj., adv. „complet, perfect”, dar ''de plin'' = ''de'' prepoziție + ''plin'' adj., adv. și s. (de exemplu: ''atît de plin'', ''vorbesc de plin''); ''deseară'' (''diseară'') adv. „în seara aceasta”, dar ''de seară'' prepoziție + substantiv (de exemplu: ''haine de seară'');

''desigur'' adv. „firește, negreșit”, dar ''de sigur'' prepoziție + adj. (de exemplu: ''așa de sigur''); 

''de sine stătător''; 

''despre'';

''de sub'';

''deși'';

''devale'' adv. „(în) jos”, dar ''de vale'' „din vale, de jos”;

''devreme'' adv. „din sau la timp, nu tîrziu”, dar ''de vreme ''„de timp” și de ''vreme ce'';

— ''d i n'': 
''dinadins'', dar ''dintr-adins'';

''din afara'';

''din afară'' „din exterior” (de exemplu: ''partea din afară''), dar ''dinafară'' în locuțiunea adverbială ''pe dinafară'', atît în sensul propriu „în exterior, (pe) afară” (''A rămas pe dinafară''), cît și în cel figurat „pe de rost” (''Știe poezia pe dinafară'');

''dinainte'' și ''dinaintea'';

''dinapoi'' și ''dinapoia''; 

''dinăuntru'' și ''dinăuntrul''; 

''dincoace'';

''dincolo'';

''din contra'' (''din contră'');

''dincotro'';

''dindărăt'' și ''dindărătul'';

''din moment ce'';

''din preajma'';

''dinspre'';

— ''f i e'': 
''fiecare'' pron. și adj. pron., dar ''fie care'' = ''fie'' verb sau conjuncție + ''care'' pron. și adj. pron. sau s. pl. (de exemplu ''Fie care vrei''; ''fie care'', ''fie căruțe'');

''fiece'' pron. și adj. pron. (de exemplu: ''în fiece zi''), dar ''fie ce'' = ''fie'' verb sau conjuncție + ''ce'' pron. și adj. pron. (''Fie ce vrei''; ''fie ce vrei tu'', ''fie ce vreau eu'');

''fiecînd'' adv. „oricînd”, dar ''fie cînd'' = ''fie'' verb sau conjuncție + ''cînd'' (''Fie cînd vrei''; ''Fie cînd pleacă'', ''fie cînd vine'');

''fiecum'' adv. „oricum” (''Lucrează fiecum''), dar ''fie cum'' = ''fie'' verb sau conjuncție + ''cum'' (''Fie cum vrei''; ''fie cum vrei tu'', ''fie cum vreau eu'');

''fiind'': ''fiindcă'' conj. „pentru că, deoarece”, dar ''dat fiind că'' „avînd în vedere că, ținînd seama că” (cu sensuri apropiate, dar structuri diferite);

— ''î n'': 
''în adevăr'', dar ''într-adevăr'';

''înadins'', dar ''într-adins'';

''în afara'', ''în afară'' și ''în afară de'';

''înainte'' și ''înaintea'';

''înapoi'' și ''înapoia'';

''în ascuns'' și ''într-ascuns''; 

''înăuntru'' și ''înăuntrul''; 

''încît'', dar ''în cît'': vezi ''c î t''; 

''încoace'';

''încolo'';

''încontinuu'' adv., dar ''în continuu'' prepoziție + adjectiv (de exemplu: ''în continuu progres'');

''în contra'';

''încotro'' și ''încotrova'';

''în curînd'';

''îndată'', dar ''în dată'': vezi ''d a t ă'',

''îndărăt'' și ''îndărătul'';

''înde'';

''îndeajuns'';

''îndelete'' și ''pe îndelete'';

''îndeaproape'';

''îndelung'';

''îndemînă'' și ''la îndemînă'';

''îndeosebi'';

''îndeseară'';

''îndestul'';

''în dreptul'';

''în fața'' și ''în față'';

''în fine'';

''în general'' și ''în genere'';

''în grabă'';

''în loc de'', ''în loc să'' și ''în locul'';

''în preajma'';

''în schimb'' și ''în schimbul'';

''înscris'' s. „act juridic, declarație scrisă”, dar ''în scris'' „în formă scrisă”;

''însemn'' s. „semn distinctiv, insignă”, dar ''în semn'' prepoziție + substantiv și ''în semn de'' „ca, drept”;

''în sfîrșit'';

''înspre'';

''în van'';

''în zadar'';

— ''î n t r u'': 
''întruna'' adv. „mereu”, dar ''într-una'' „în una”;

''întrucît'', dar ''întru cît'': vezi ''c î t'';

''întru cîtva'';

''întru totul'';

— ''n i c i'': 
''nicicînd'' adv. „niciodată”, dar ''nici cînd'' = ''nici'' adv. + ''cînd'' (''Nici cînd era tînăr nu dansa'');

''nicicît'' adv. „deloc”, dar ''nici cît'' = ''nici'' adv. + ''cît'' (''Nu știu nici cît tine'');

''nicicum'' adv. „deloc, cu nici un chip”, dar ''nici cum'' = ''nici'' adv. + ''cum'' (''Nici cum vrei tu'', ''nici cum vreau eu'');

''nicidecît'' adv. „deloc”, dar ''nici de cît'' = ''nici'' adv. + prepoziție + ''cît'' (''Nu știe nici de cît ți-am dat'');

''nicidecum'' adv. „deloc”, dar ''nici de cum = nici ''adv. + prepoziție + ''cum'' (''Nu-mi amintesc nici de cum era îmbrăcat'');

''nici o ''adj. pron. (genitiv-dativ ''nici unei'') și ''nici'' adv. + ''o'' numeral;

''niciodată'', dar ''nici o dată'' și ''nici odată'': vezi ''d a t ă'';

''niciodinioară'' adv. „niciodată”, dar ''nici odinioară'' „nici pe vremuri”;

''nici un'' adj. pron. și ''nici'' adv. + ''un'' numeral;

''niciunde'' adv. „nicăieri”, dar ''nici unde'' = ''nici'' adv. + ''unde'' adv. sau s. pl. (''Nu știe nici unde a dormit'');

''nici unul'' pron. „nimeni” (''Nici unul n-a venit'') și ''nici'' adv. + ''unul'' pron. (''nici unul'', ''nici altul'');

— ''n u'': 
''numai'' „doar” (de exemplu: ''numai el''), dar ''nu mai'' = negație + ''mai'' (''Nu mai este aici''), cu unele contexte comune: ''el numai bea'' „doar el bea” sau „el doar bea, nu face altceva decît să bea” și ''el nu mai bea'' „el a încetat să bea, s-a lăsat de băut”;

— ''o a r e'': 
''oarecare'' pron. și adj. pron. (de exemplu, ''un om oarecare''), dar ''oare care'' = ''oare'' adv. + ''care'' pron. și adj. pron. sau s. pl. (''Oare care vine? Oare care să fie sau căruțe?'');

''oarece'' pron. și adj. pron., dar ''oare ce'' = ''oare'' adv. + ''ce''; 

''oarecine'' pron., dar ''oare cine'' = ''oare'' adv. + ''cine''; 

''oarecînd'' adv., dar ''oare cînd'' = ''oare'' adv. + ''cînd''; 

''oarecît'' adv., dar ''oare cît'' = ''oare'' adv. + ''cît'';

''oarecum'' adv., dar ''oare cum'' = ''oare'' adv. + ''cum'';

''oareunde'' adv., dar ''oare unde'' = ''oare'' adv. + ''unde'' adv. sau s. pl.;

Cf. și compusele populare ''oareșicare'', ''oareșice'', ''oareșicine'', ''oareșicînd'', ''oareșicît'', ''oareșicum'', cu -''și''- pronunțat nesilabic, față de ''oare și care'', ''oare și ce'', ''oare și cine'', ''oare și cînd'', ''oare și cît'', ''oare și cum'', cu ''și'' pronunțat silabic și accentuat (de exemplu: ''Oare și cine a rîs te interesează?'').

— ''o r i'': 
''oricare'' pron. și adj. pron. (de exemplu: ''oricare om''), dar ''ori care'' = conjuncția ''ori'' „sau” + ''care'' pron. sau s. pl. (''Cei care intră ori care ies încuie ușa'');

''orice'' pron. și adj. pron., dar ''ori ce'' = ''ori'' conjuncție „sau” + ''ce'' (''Vrei să pleci ori ce vrei?'');

''oricine'' pron., dar ''ori cine'' = ''ori'' conjuncție + ''cine''; 

''oricînd'' adv., dar ''ori cînd'' = ''ori'' conjuncție + ''cînd''; 

''oricît'' adv. și pron., dar ''ori cît'' = ''ori'' conjuncție + ''cît''; 

''oricum'' adv., dar ''ori cum = ori'' conjuncție + ''cum''; 

''ori de cîte ori'';

''oriunde'' adv., dar ''ori unde = ori'' conjuncție + ''unde'' adv. sau s. pl.;

''Ori'' se scrie, bineînțeles, separat și atunci cînd este substantiv și face parte din numerale adverbiale — și formule echivalente — așezate întîmplător înaintea unor pronume, adjective sau adverbe relative: ''de două ori cît tine''.

Compusele ''orișicare'', ''orișice'', ''orișicine'', ''orișicînd'', ''orișicît'', ''orișicum'', ''orișiunde'' au mai rar paralele cu scrierea separată: ''Te interesează numai dacă a vorbit ori și ce a spus? A venit de cîteva ori și unde stăm acum''.

— ''p a r'': 
''parcă'' adv. (de exemplu: ''Ea parcă plînge''), dar ''par că'' = ''par'' verb 1 sg. sau 3 pl. + ''că'' (de exemplu: ''Ei par că sînt sănătoși, dar nu-i așa'');

— ''p e'': 
''pe alocuri'' și ''pe-alocuri'';

''pe atît'' și ''pe cît'';

''pe dată'';

''pe de altă parte'' și ''pe de o parte'';

''pe de-a-ntregul'';

''pe de lături'';

''pe deplin'';

''pe de rost'';

''pe drept ''și'' pe nedrept''; 

''pe dinafară'': vezi ''d i n''; 

''pe furiș'';

''pe la'';

''pe lîngă'';

''pe loc'';

''pe negîndite'';

''pe potriva'';

''pesemne'' adv., dar ''pe semne = pe'' prepoziție + ''semne'' s. pl. (cf. sg. ''semn'');

''pe sfîrșite'';

''pe sub'';

''pe urmă'';

— ''t o t'': 
''totdeauna'';

''totodată'', dar ''tot o dată'' și ''tot odată'': vezi ''d a t ă'';

''totuna'' adv. „egal, indiferent” (de exemplu: ''Mi-e totuna''), dar ''tot una = tot'' adv. + ''una'' num. sau adv. (''Tot una am și eu''; ''Merge tot una'');

— ''v a'': 
''careva'' pron., dar ''care va = care'' pron. sau s. pl. + ''va'' verb auxiliar (''care va veni'');

''ceva'' pron., dar ''ce va'' = ''ce'' pron. + ''va'' verb;

''cineva'' pron., dar ''cine va'' = ''cine'' pron. + ''va'' verb;

''cîtva'' (adj.) pron. și adv., dar ''cît va'' = ''cît'' pron. și adv. + ''va'' verb;

''cumva'' adv., dar ''cum va'' = ''cum'' adv. + ''va'' verb;

''undeva'' adv., dar ''unde va = unde'' adv. sau s. pl. + ''va'' verb;

''vasăzică'' conj. „așadar, deci, prin urmare” (de exemplu: ''Pleci, vasăzică?''), dar ''va să zică'' vb. + vb. „vrea să însemne” (''Aceasta va să zică progres''), de unde și locuțiunea conjuncțională ''care va să zică'', în ciuda sinonimiei ei cu ''vasăzică'';

— ''v r e'' (''o''): 
''vreo'' adv. și adj. pron. f.;

''vreodată'', dar ''vreo dată'': vezi ''d a t ă'';

''vreodinioară'';

''vreun'' și ''vreunul''.

După cum rezultă din exemplele date, unele soluții alese de normă sînt mai mult sau mai puțin convenționale și de aceea au variat uneori în timp. În situațiile de omofonie scrierea este motivată într-un grad mai mare: de exemplu, la ''numai'' și ''nu mai''. Iar, dacă distincția dintre un cuvînt compus și un grup stabil este cîteodată mai greu de făcut, cel puțin pentru succesiunile întîmplătoare de cuvinte este clar că scrierea separată este singura adecvată; de aceea grafii ca ''Vorbeam decît am pierdut'' sau ''Vii orice faci?'' sînt indicii nu numai ale lipsei de cunoștințe, ci și ale unor defecte de gîndire. În caz de dubiu, verificarea se face prin substituiri cu alte cuvinte (sinonime) sau cu alte forme ale aceluiași cuvînt, prin testarea posibilităților de dislocare sau prin schimbarea topicii.

'''3.''' Reguli bazate pe tradiția grafică se aplică de obicei la cuvintele frecvente. Astfel apar diferențe între formații asemănătoare ca structură; de exemplu, între numeralele compuse cu ''zeci'', care se scriu într-un cuvînt (''douăzeci'', ''treizeci'', ''douăzeci de mii''), și cele compuse cu ''sute'', ''mii'', ''milioane'' etc., care se scriu în cuvinte separate (''două sute'', ''două mii'', ''două sute de mii'', ''două milioane'').

'''4.''' Regulă bazată pe principiul estetic, dacă nu cumva și pe un principiu al comodității de cuprindere vizuală la lectură, este cea care prevede evitarea unor cuvinte excesiv de lungi.

Această regulă explică scrierea separată a numeralelor cardinale compuse care denumesc numere de ordine diferite: ''douăzeci și unu'', ''o sută trei'', ''o sută treizeci și trei'', ''o mie nouăsute treizeci și doi'', ''o sută douăzeci și trei de mii'', ''un milion douăzeci și trei de mii cinci sute șaptesprezece''. La numeralele ordinale corespunzătoare această scriere este în evidentă contradicție cu sudura lor morfologică dată de formantul final; de exemplu: ''al douăzeci și unulea'', ''al o sută treizeci și treilea'', ''al o mie nouă sute treizeci și doilea''.

În terminologia tehnico-științifică există însă numeroase compuse de mari dimensiuni, alcătuite de obicei cu elemente de compunere sau/și cu prefixe (de exemplu: ''angiomicrocinematografie'', ''extrateritorialitate'', ''hipergammaglobulinemie''), dar și din cuvinte propriu-zise (''diclordifeniltriclormetilmetan'', numele științific al substanței cunoscute sub denumirea abreviată ''DDT''), care se scriu într-un singur cuvînt, conform tipului de structură și unității semantice, uneori și conform etimonului respectiv.

'''5.''' Exclusiv pe criterii etimologice se bazează scrierea numelor proprii străine, care respectă grafia din limba de origine. Aceasta duce la deosebiri între denumiri cu formanți (aparent) comuni, cum sînt toponimele cu engl., fr. ''port'', it., port. ''porto'', sp. ''puerto'', dintre care se scriu separat ''Port Louis'', ''Port Moresby'', ''Port of Spain'', ''Puerto Rico ''(''Porto Rico''), dar cu cratimă ''Port-au-Prince'', ''Porto-Novo''; cf. și ''Brazaville'' sau ''Libreville'' față de ''Monaco-Ville''.

Scrierea etimologică este respectată și la unele neologisme compuse neadaptate: de exemplu, ''millefeuille'', dar ''deux-pièces''.

'''6.''' La numele proprii de persoane se respectă dorința purtătorilor și în privința scrierii prenumelor sau a numelui (numelor) de familie într-un cuvînt sau în mai multe. De exemplu, prenumele compus din ''Ana'' și ''Maria'', pentru care regula cere cratimă (''Ana-Maria''; vezi '''XXVI'''), poate apărea scris și ''Anamaria'' sau ''Ana Maria''; numele franceze de familie pot fi scrise cu articolul proclitic sudat sau separat: ''Lamartine'', dar ''La Fontaine'', ''Lesueur'' (pictor), dar ''Le Sueur'' (compozitor).

'''7.''' Derivarea parasintetică poate crea deosebiri între scrierea cuvintelor din aceeași familie.

Se scriu într-un cuvînt derivate de la nume proprii scrise în cuvinte separate. De exemplu:

— de la toponime: ''băimărean'' < ''Baia Mare'', ''costarican'' < ''Costa Rica'', ''newyorkez'' < ''New York'';

— de la antroponime: ''antonpannesc'' < ''Anton Pann'', ''camilpetrescian'' < ''Camil Petrescu'', ''julesvernian'' < ''Jules Verne''.

'''B.''' Cuvintele primare (neformate de la altele), prin definiție neanalizabile, și chiar cele derivate cu afixe lipsite de existență independentă nu ar trebui să pună probleme referitoare la scrierea într-un cuvînt sau în mai multe, întrucît este evident faptul că ele trebuie scrise într-un cuvînt.

De reținut că formațiile (forme verbale) cu prefixul negativ ''ne-'' se scriu într-un cuvînt chiar atunci cînd sînt și compuse cu ''mai'', intercalat între prefix și bază: ''nemaiauzind'', ''nemaiauzit'' (nu ''ne mai auzind''..., nici ''nemai auzind''...).

Pentru situații excepționale de scriere cu cratimă a unor derivate cu prefixe sau cu sufixe vezi '''XXVI'''.

Se întîlnesc însă cazuri de falsă analiză făcută din ignoranță și din nesesizarea limitelor dintre cuvinte în fluxul vorbirii. Scindarea greșită a unui cuvînt unic, ca și sudarea greșită a unor cuvinte diferite sau a unor fragmente de cuvinte se produc din cauza confuziei între un segment de cuvînt și un cuvînt independent omofon. Asemenea fenomene apar la un nivel elementar de cunoaștere a limbii (în vorbirea copiilor și a străinilor) și la un nivel elementar de cultură; ele sînt speculate, în scopuri satirice, în textele umoristice.

Falsele analize au două feluri de rezultate: confuzii între cuvinte și grupuri existente în limbă și „crearea” unor cuvinte inexistente.

'''a.''' Confuzii între termeni existenți sînt cele produse între:

— cuvinte și grupuri întîmplător omofone:

''ale'' (articol: ''ale mele'') și ''a le'' (prepoziție + pronume: ''pentru a le vedea'');

''alor'' (articol în genitiv-dativ pl.: ''alor mei'') și ''a lor'' (articol + pronume: ''a lor e mai frumoasă'');

''baros'' (substantiv) și ''ba ros'' (negație + participiu);

''cele'' (articol: ''cele mari'') și ''ce le'' (pronume + pronume: ''ce le dai?'');

''cufăraș'', ''cuvînt'' (substantive) și ''cu făraș'', ''cu vînt'' (prepoziție + substantiv);

''decar'' (substantiv: ''un decar'') și ''de car'' (prepoziție + substantiv sau conjuncție + verb);

''delegat'' (substantiv) și ''de legat'' (prepoziție + substantiv sau verb la supin);

''laminare'' (substantiv) și ''la minare ''(prepoziție + substantiv);

''semăna'' (verb) și ''se măna'' (pronume + verb);

''secară'' (substantiv) și ''se cară'' (pronume + verb);

— cuvinte și grupuri omofone cu elemente parțial comune (cuvinte de bază) sau înrudite (prefixe și prepoziții):

''descîntă'', ''desface'' (verbe) și ''des cîntă'', ''des face'' (adverb + verb);

''înceată'', ''încete'' (adjectiv) și ''în ceată'', ''în cete'' (prepoziție + substantiv);

''înjur'' (verb) și ''în jur'' (locuțiune adverbială);

''opoziție'', ''orînduială'' (substantive) și ''o poziție'', ''o rînduială'' (articol sau numeral + substantiv);

''opune'', ''orîndui'' (verbe) și ''o pune'', ''o rîndui ''(pronume + verb);

''poetastru'' (substantiv) și ''poet astru ''(substantiv + substantiv);

''Stancu Ion ''(două substantive) și ''Stan cu Ion ''(substantiv + prepoziție + substantiv);

— cuvinte și grupuri omofone cu toate elementele comune, dar cu unele diferite ca valoare (de exemplu, prefixe și prepoziții):

''întreruperi'' (substantiv) și ''între ruperi ''(prepoziție + substantiv);

''preamilostiv'' (adjectiv: „foarte milostiv”) și ''prea milostiv ''(adverb + adjectiv: „mai milostiv decît ar fi cazul”).

Falsele analize de acest fel sînt utilizate în jocuri de cuvinte (calambururi) și în jocuri rebusistice (șarade, rebusuri). De exemplu: ''calmare'' descompus în ''cal mare'' sau ''calm are''. În rebusuri termenii constitutivi sînt reprezentați prin desene, cifre, litere izolate (de exemplu: ''a = a mic'' pentru'' amic''; ''2 N = doi ne'' pentru ''doine''). Umoriștii folosesc și ei notarea prin cifre a unor segmente omofone cu numeralele ''un'', ''doi'': de exemplu, ''1 duios'' pentru ''unduios''.

Un tip frecvent, din păcate, în scrisul curent este reprezentat de sudarea greșită a substantivelor feminine nearticulate, la forma de singular, cu articolul posesiv următor prin confuzie cu forma articulată enclitic: de exemplu, ''centru de difuzarea presei'' în loc de... ''difuzare a presei''.

'''b.''' În urma falselor analize se poate ajunge la decuparea unor segmente sau la sudarea în unități (fonetice și grafice) cărora li se acordă în mod arbitrar statutul de cuvînt.

Unele false analize de acest tip sînt mai mult sau mai puțin accidentale. De exemplu:

''deranj'' înțeles și scris ''de ranj'';

''inflamabil'', ''intelectual'' înțelese și scrise ''in flamabil'', ''in telectual'';

''laborator'' înțeles și scris ''la borator''.

Altele au răspîndire mai mare. Este cazul cuvintelor:

''oleacă'' adv. scris greșit ''o leacă'', împotriva etimonului, probabil după modelul lui ''o țîră'';

''uncrop'', substantiv, înțeles și scris ''un crop''.

{{CuvinteCheie|mujdei, încontinuu, îndemână, oleacă}}