Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/XXVI. Cu sau fără cratimă?”

(Pagină nouă: <center>'''Mioara Avram''' - ''Ortografie pentru toți'', 2002</center> == XXVI. Cu sau fără cratimă? == Cratima — numită și liniuță sau linioară de unire (și de desp...)
 
Linia 1: Linia 1:
<center>'''Mioara Avram''' - ''Ortografie pentru toți'', 2002</center>
<center>'''Mioara Avram''' - ''Ortografie pentru toți'', 2002</center>


== XXVI. Cu sau fără cratimă? ==
== '''XXVI.''' Cu sau fără cratimă? ==




Cratima — numită și liniuță sau linioară de unire (și de despărțire), mai demult și trăsură de unire — este, în scrierea românească, atît semn ortografic, cît și semn de punctuație. Ponderea și statutul ei diferă în cele două sectoare ale scrierii: în ortografie cratima este semnul principal, pe cînd în punctuație ea este un semn secundar, chiar periferic; în ortografie cratima are întrebuințări specifice și obligatorii, în timp ce în punctuație folosirea ei este facultativă, putînd fi înlocuită cu alte semne (virgula sau linia de pauză).
Cratima — numită și liniuță sau linioară de unire (și de despărțire), mai demult și trăsură de unire — este, în scrierea românească, atît semn ortografic, cît și semn de punctuație. Ponderea și statutul ei diferă în cele două sectoare ale scrierii: în ortografie cratima este semnul principal, pe cînd în punctuație ea este un semn secundar, chiar periferic; în ortografie cratima are întrebuințări specifice și obligatorii, în timp ce în punctuație folosirea ei este facultativă, putînd fi înlocuită cu alte semne (virgula sau linia de pauză).


A. Întrebuințările cratimei ca semn ortografic — singurele care interesează în lucrarea de față — sînt numeroase și variate.
'''A.''' Întrebuințările cratimei ca semn ortografic — singurele care interesează în lucrarea de față — sînt numeroase și variate.


1. Principala funcție și, totodată, cea care prezintă aspecte complexe este legarea între ele a două sau mai multe cuvinte care se rostesc împreună. În această funcție cratima marchează fenomene de fonetică sintactică (contragerea sau, mai exact, sinereza produsă la întîlnirea unei vocale finale cu vocala inițială a cuvîntului următor, fenomen constînd în transformarea primei vocale într-o semivocală, deci în crearea unui diftong; eliziunea produsă în împrejurări similare, constînd în dispariția uneia dintre cele două vocale; alipirea unor cuvinte neaccentuate, cu sau fără includerea într-o silabă comună). Aceste fenomene sînt uneori obligatorii, alteori facultative.
'''1.''' Principala funcție și, totodată, cea care prezintă aspecte complexe este legarea între ele a două sau mai multe cuvinte care se rostesc împreună. În această funcție cratima marchează fenomene de fonetică sintactică (contragerea sau, mai exact, sinereza produsă la întîlnirea unei vocale finale cu vocala inițială a cuvîntului următor, fenomen constînd în transformarea primei vocale într-o semivocală, deci în crearea unui diftong; eliziunea produsă în împrejurări similare, constînd în dispariția uneia dintre cele două vocale; alipirea unor cuvinte neaccentuate, cu sau fără includerea într-o silabă comună). Aceste fenomene sînt uneori obligatorii, alteori facultative.


a. Fenomenele fonetice obligatorii sînt limitate la situații care privesc anumite cuvinte și forme flexionare, fiind de obicei strîns legate de morfologie. În această categorie intră:— unele contrageri (sinereze), anume cele produse la întîlnirea: unei forme neaccentuate de dativ a pronumelor personale ori reflexive cu forma de acuzativ ''o'' (''ne-o d''ă, ș''i-o închipuie''); unei forme pronominale neaccentuate de dativ sau acuzativ și a unui verb auxiliar (''te-a văzut'', ''ne-ar da''); prepozițiilor ''de'' și ''a'' numai în locuțiuni adverbiale și prepoziționale (''de-a berbeleacul'', ''de-a lungul'') și în numele unor jocuri de copii (''de-a prinselea'');
'''a.''' Fenomenele fonetice obligatorii sînt limitate la situații care privesc anumite cuvinte și forme flexionare, fiind de obicei strîns legate de morfologie. În această categorie intră:


— unele eliziuni, anume eliziunea primei vocale produsă la întîlnirea: unei forme pronominale neaccentuate de acuzativ cu un verb auxiliar (''m-a văzut'', ''s-a dus''); prepozițiilor ''dintru'', ''întru'', ''printru'' cu ''un'', ''o'', ''unul'', ''una'', ''alt''(''ul''), ''alt''ă, ''alta'', ''însul'', ''însa'', ''înșii'', ''însele'' (''dintr-o glum''ă, ''într-un ceas'', ''printr-însul''), a primelor două și cu alte cuvinte începătoare cu ''a'' (''acoace'', ''acolo'', ''adins'', ''atît'');
— unele contrageri (sinereze), anume cele produse la întîlnirea: unei forme neaccentuate de dativ a pronumelor personale ori reflexive cu forma de acuzativ ''o'' (''ne-o dă'', ''și-o închipuie''); unei forme pronominale neaccentuate de dativ sau acuzativ și a unui verb auxiliar (''te-a văzut'', ''ne-ar da''); prepozițiilor ''de'' și ''a'' numai în locuțiuni adverbiale și prepoziționale (''de-a berbeleacul'', ''de-a lungul'') și în numele unor jocuri de copii (''de-a prinselea'');


orice alipire a unor cuvinte neaccentuate (a celor enclitice cu sau fără includerea într-o silabă comună; a celor proclitice numai cu includerea într-o silabă comună), fenomen produs în grupuri alcătuite din: verb + forme pronominale neaccentuate de dativ sau/și de acuzativ (''-mi'', ''-ne'', ''dîndu-și'', ''dîndu-și-l'', ''pare-mi-se''); interjecție + forme similare (''iată-m''ă, ''na-ți''); substantive, adjective sau prepoziții + forme pronominale neaccentuate de dativ (''în viața-i'', ''în trista-i via''ță, ''asupra-ți''); forme verbale inverse (''văzut-a'', ''vedea-va''), care pot avea și pronume intercalate (''văzutu-l-a'', ''văzutu-mi-l-a'', ''vedea-ți-a''ș, ''vedea-ți-i-a''ș); substantive nearticulate + adjective posesive (''frate-meu'', ''soră-sa''); orice cuvînt + formele neaccentuate de indicativ prezent ''i'' și ''s'' ale verbului ''a fi ''(''nu-i'', ''că-s'', ''afară-i bine''); pronumele ''l'' + verb auxiliar (''l-am dat'').
unele eliziuni, anume eliziunea primei vocale produsă la întîlnirea: unei forme pronominale neaccentuate de acuzativ cu un verb auxiliar (''m-a văzut'', ''s-a dus''); prepozițiilor ''dintru'', ''întru'', ''printru'' cu ''un'', ''o'', ''unul'', ''una'', ''alt''(''ul''), ''altă'', ''alta'', ''însul'', ''însa'', ''înșii'', ''însele'' (''dintr-o glumă'', ''într-un ceas'', ''printr-însul''), a primelor două și cu alte cuvinte începătoare cu ''a'' (''acoace'', ''acolo'', ''adins'', ''atît'');


b. Fenomenele fonetice facultative vizează și unele cuvinte sau forme implicate în situațiile menționate sub a, dar și multe altele. Se întîlnesc și aici:— numeroase contrageri (sinereze), produse mai ales la întîlnirea oricărui cuvînt cu instrumente gramaticale ca prepozițiile ''a'', ''de'', ''pe'', conjuncția ''de'', articolele ''un'', ''o'' și ''al'', ''a'', ''ai'', ''ale'' (''de-acolo'', ''pe-atunci'', ''de-al meu''), dar și între orice alte cuvinte (''vine-acuma'', ''unde-așteapt''ă);
— orice alipire a unor cuvinte neaccentuate (a celor enclitice cu sau fără includerea într-o silabă comună; a celor proclitice numai cu includerea într-o silabă comună), fenomen produs în grupuri alcătuite din: verb + forme pronominale neaccentuate de dativ sau/și de acuzativ (''dă-mi'', ''dă-ne'', ''dîndu-și'', ''dîndu-și-l'', ''pare-mi-se''); interjecție + forme similare (''iată-mă'', ''na-ți''); substantive, adjective sau prepoziții + forme pronominale neaccentuate de dativ (''în viața-i'', ''în trista-i viață'', ''asupra-ți''); forme verbale inverse (''văzut-a'', ''vedea-va''), care pot avea și pronume intercalate (''văzutu-l-a'', ''văzutu-mi-l-a'', ''vedea-ți-aș'', ''vedea-ți-i-aș''); substantive nearticulate + adjective posesive (''frate-meu'', ''soră-sa''); orice cuvînt + formele neaccentuate de indicativ prezent ''i'' și ''s'' ale verbului ''a fi'' (''nu-i'', ''că-s'', ''afară-i bine''); pronumele ''l'' + verb auxiliar (''l-am dat'').
 
'''b.'''  Fenomenele fonetice facultative vizează și unele cuvinte sau forme implicate în situațiile menționate sub a, dar și multe altele. Se întîlnesc și aici:— numeroase contrageri (sinereze), produse mai ales la întîlnirea oricărui cuvînt cu instrumente gramaticale ca prepozițiile ''a'', ''de'', ''pe'', conjuncția ''de'', articolele ''un'', ''o'' și ''al'', ''a'', ''ai'', ''ale'' (''de-acolo'', ''pe-atunci'', ''de-al meu''), dar și între orice alte cuvinte (''vine-acuma'', ''unde-așteapt''ă);




Lingviști
349 de modificări