Lingviști
349 de modificări
Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/XXVI. Cu sau fără cratimă?”
Sari la navigare
Sari la căutare
Articol/Mioara Avram/XXVI. Cu sau fără cratimă? (vedeți sursă)
Versiunea de la data 27 septembrie 2019 18:13
, 27 septembrie 2019 18:13fără descrierea modificării
| (Nu s-au afișat 7 versiuni intermediare efectuate de același utilizator) | |||
| Linia 23: | Linia 23: | ||
Cratima nu poate nota însă contrageri (sinereze) produse în interiorul unor cuvinte compuse sau derivate: ''deodată'' se scrie la fel atît la pronunțarea sa în patru silabe (cu vocala [e], cît și la cea în trei silabe (cu semivocala [ḙ]). | Cratima nu poate nota însă contrageri (sinereze) produse în interiorul unor cuvinte compuse sau derivate: ''deodată'' se scrie la fel atît la pronunțarea sa în patru silabe (cu vocala [e], cît și la cea în trei silabe (cu semivocala [ḙ]). | ||
— unele eliziuni ale primei vocale (finala primului cuvînt), dintre care mai frecvente sînt cele suferite de conjuncțiile ''că'', ''dacă'', ''să'' (''c-a venit'', ''dac-o vezi'', ''s-aștepte''), de prepozițiile ''după'', ''fără'', ''lîngă'' (''dup-aceea'', ''făr-o vorbă'', ''lîng-un pom'') și de negația ''nu'' (''n-a venit'', ''n-aud''), și orice eliziune a celei de a doua | — unele eliziuni ale primei vocale (finala primului cuvînt), dintre care mai frecvente sînt cele suferite de conjuncțiile ''că'', ''dacă'', ''să'' (''c-a venit'', ''dac-o vezi'', ''s-aștepte''), de prepozițiile ''după'', ''fără'', ''lîngă'' (''dup-aceea'', ''făr-o vorbă'', ''lîng-un pom'') și de negația ''nu'' (''n-a venit'', ''n-aud''), și orice eliziune a celei de a doua vocale (inițiala cuvîntului al doilea), produsă exclusiv la cuvintele care încep cu ''î'' (''dacă-ncepe'', ''să-ntreb'', ''la-nceput'', ''cîntă-n cor''). | ||
Cratima poate nota eliziuni similare și în interiorul unor cuvinte compuse sau derivate (vezi '''2''' și '''3 a'''). | Cratima poate nota eliziuni similare și în interiorul unor cuvinte compuse sau derivate (vezi '''2''' și '''3 a'''). | ||
| Linia 89: | Linia 89: | ||
Cratima nu se folosește în abrevieri corespunzătoare unor cuvinte simple. Nu se scriu deci cu cratimă abrevierile substantivelor ''doamna'' (''dna'', nu ''d-na''), ''domnișoara'' (''dra'', nu ''d-ra''), ''domnul'' (''d''. sau ''dl'', nu ''d-l''); ''d-lui'' se folosește pentru „dumnealui”, nu pentru „domnului”). | Cratima nu se folosește în abrevieri corespunzătoare unor cuvinte simple. Nu se scriu deci cu cratimă abrevierile substantivelor ''doamna'' (''dna'', nu ''d-na''), ''domnișoara'' (''dra'', nu ''d-ra''), ''domnul'' (''d''. sau ''dl'', nu ''d-l''); ''d-lui'' se folosește pentru „dumnealui”, nu pentru „domnului”). | ||
'''6.''' În lucrări de lingvistică cratima se folosește la notarea unor segmente izolate din cuvinte (sunete sau litere, afixe lexicale și gramaticale, elemente de compunere, rădăcini sau teme, articole enclitice) și a unor forme pronominale și verbale exclusiv conjuncte. Locul cratimei indică direcția legăturii cu alt(e) element(e). Astfel, poziția inițială se notează cu cratimă postpusă (la prefixe: ''anti-'', ''ne-'', ''re''-, elemente de compunere ca ''bi-'', ''geo''-), cea finală cu cratimă antepusă (la sufixe: ''-ism'', ''-tor'', desinențe: ''-m'', ''-uri'', articole enclitice: -''l'', ''-le'', elemente de compunere ca -''fob'',''-trofie''), iar cea interioară, mediană, cu cratime la ambele extremități (la interfixe: ''-ăl-'', la consoane intervocalice: -''s''-, la rădăcini ca ''-flor-'' din ''înflori''). | '''6.''' În lucrări de lingvistică cratima se folosește la notarea unor segmente izolate din cuvinte (sunete sau litere, afixe lexicale și gramaticale, elemente de compunere, rădăcini sau teme, articole enclitice) și a unor forme pronominale și verbale exclusiv conjuncte. Locul cratimei indică direcția legăturii cu alt(e) element(e). Astfel, poziția inițială se notează cu cratimă postpusă (la prefixe: ''anti-'', ''ne-'', ''re''-, elemente de compunere ca ''bi-'', ''geo''-), cea finală cu cratimă antepusă (la sufixe: ''-ism'', ''-tor'', desinențe: ''-m'', ''-uri'', articole enclitice: -''l'', ''-le'', elemente de compunere ca -''fob'', ''-trofie''), iar cea interioară, mediană, cu cratime la ambele extremități (la interfixe: ''-ăl-'', la consoane intervocalice: -''s''-, la rădăcini ca ''-flor-'' din ''înflori''). | ||
În texte obișnuite afixele și elementele de compunere se scriu fără cratimă cînd apar de sine stătătoare, transformate în cuvinte; de exemplu, ''atelier moto'', ''el e anti'', ''multe isme''. Cratima se menține la prefixele și la elementele de compunere care sînt izolate fără a-și schimba valoarea, în exprimări eliptice ca ''persoanele hiper- sau hipotensive''; ''înțelegeri bi- și trilaterale''. | În texte obișnuite afixele și elementele de compunere se scriu fără cratimă cînd apar de sine stătătoare, transformate în cuvinte; de exemplu, ''atelier moto'', ''el e anti'', ''multe isme''. Cratima se menține la prefixele și la elementele de compunere care sînt izolate fără a-și schimba valoarea, în exprimări eliptice ca ''persoanele hiper- sau hipotensive''; ''înțelegeri bi- și trilaterale''. | ||
| Linia 137: | Linia 137: | ||
''primă-balerină'' (art. ''prima-balerină''), dar ''primăvară'' (art. ''primăvara'') și ''primadonă'' (art. ''primadona''). | ''primă-balerină'' (art. ''prima-balerină''), dar ''primăvară'' (art. ''primăvara'') și ''primadonă'' (art. ''primadona''). | ||
Pentru unele compuse din cuvinte întregi există reguli orientate după primul termen al compusului; astfel, se scriu cu cratimă compusele cu prepoziția ''după'' (sinonimele ''după-amiază'', ''după-masă'', ''după-prînz''), dar fără cratimă, într-un cuvînt, cele cu prepozițiile ''de'' și ''fără de' '(''deochi'', ''descăzut'', ''fărădelege'') sau cu prepoziția ''a'' + ''tot'', ''toate'' (''atotștiutor'', ''atoateștiutor''). | Pentru unele compuse din cuvinte întregi există reguli orientate după primul termen al compusului; astfel, se scriu cu cratimă compusele cu prepoziția ''după'' (sinonimele ''după-amiază'', ''după-masă'', ''după-prînz''), dar fără cratimă, într-un cuvînt, cele cu prepozițiile ''de'' și ''fără de'' (''deochi'', ''descăzut'', ''fărădelege'') sau cu prepoziția ''a'' + ''tot'', ''toate'' (''atotștiutor'', ''atoateștiutor''). | ||
Compusele cu ''de'' pot fi scrise cu cratimă din motive de ordin fonetic: substantivele ''deîmpărțit'', ''deînmulțit'' pronunțate cu eliziunea lui -''î''- se scriu ''de-mpărțit'', respectiv ''de-nmulțit''. | Compusele cu ''de'' pot fi scrise cu cratimă din motive de ordin fonetic: substantivele ''deîmpărțit'', ''deînmulțit'' pronunțate cu eliziunea lui -''î''- se scriu ''de-mpărțit'', respectiv ''de-nmulțit''. | ||
| Linia 293: | Linia 293: | ||
'''c.''' Sunete finale: Absența sunetului final se notează cu cratimă numai înaintea unui cuvînt începător cu o vocală cu care se formează o silabă comună: ''într-o'', ''m-a'', ''s-a'' etc. (vezi și '''A 1'''). În celelalte situații (la sfîrșit de comunicare, înaintea unui cuvînt care începe cu o consoană sau cu o semiconsoană) se folosește apostroful: ''Afar’!''; ''La umăr arm’!''; ''Un’ te uiți?''; ''dom’ Popescu''. | '''c.''' Sunete finale: Absența sunetului final se notează cu cratimă numai înaintea unui cuvînt începător cu o vocală cu care se formează o silabă comună: ''într-o'', ''m-a'', ''s-a'' etc. (vezi și '''A 1'''). În celelalte situații (la sfîrșit de comunicare, înaintea unui cuvînt care începe cu o consoană sau cu o semiconsoană) se folosește apostroful: ''Afar’!''; ''La umăr arm’!''; ''Un’ te uiți?''; ''dom’ Popescu''. | ||
Varianta cu eliziune a unuia și aceluiași cuvînt poate fi însoțită de un semn diferit — apostrof sau cratimă — în funcție de existența/absența și felul legăturii cu un cuvînt alăturat. E cazul variantelor cuvintelor: | |||
''fără'': ''făr’ de'', ''făr’ să'', dar ''făr-a''; | |||
''îndată'': ''îndat’ să pleci'', dar ''îndat-a plecat''; | |||
''lasă'' (imperativ): ''las’ că'', ''las’ pe mine'', ''las’ să'', dar ''las-acum'', ''las-o''; | |||
''pasă'' (imperativ): ''pas’ de'', ''pas’ să'', dar ''pas-a''; | |||
''pînă'': ''pîn’ ce'', ''pîn’ la'', ''pîn’ să'', dar ''pîn-a''; | |||
''scoală'' (imperativ): ''scoal’'' înainte de pauză și ''scoal’ să plecăm'', dar ''scoal-odată''; | |||
''vino'': ''vin’ la'', ''vin’ să'', dar ''vin-aici'', ''vin-odată''. | |||
Nu se admite folosirea cumulată a ambelor semne. De aceea, în situațiile în care ar trebui folosit apostroful pentru absența unor sunete și cratima pentru alte fenomene (caracterul conjunct al unor pronume neaccentuate sau statutul de cuvînt compus) se pune problema opțiunii pentru un anumit semn, ceea ce depinde de ponderea acordată funcțiilor îndeplinite. În uzul actual se constată preferința pentru cratimă: ''țin-te'', ''tat-su'', ''mam-mare'', dar sînt tolerabile și variantele (''țin’te'', ''tat’su'', ''mam’mare'' (neacceptate — deși logice — fiind numai ''țin’-te'', ''tat’-su'', ''mam’-mare''). Exemplul cel mai răspîndit, cu grafie fluctuantă, este formula din basme, devenită și nume propriu compus, ''înșiră-te'', ''mărgărite > înșir-te''... sau ''înșir’ te''... | |||
Cu absența sunetelor/literelor inițiale ale unui cuvînt seamănă absența primei cifre sau a primelor două cifre din scrierea unui număr care indică un an; o asemenea absență se notează numai prin apostrof: ''’916'' „1916” sau ''’44'' „1944”. | |||
Tot numai prin apostrof se notează absența unor sunete din cauza unei pronunțări defectuoase; de exemplu, absența consoanei [r] (de fapt rostirea graseiată a acesteia): ''Pe ca’e-l v’ea And’ei?'' sau pronunțarea incompletă a unui bețiv ori a unui afazic. | |||
Apostroful se menține ca atare în scrierea numelor proprii străine (de exemplu: ''D’Annunzio'', ''O’Neill'', ''N’Djamena'') și a unor neologisme neadaptate (''five o’clock'', ''trompe l’oeil''). | |||
'''4.''' Problema alegerii între cratimă și linia de pauză ca semn ortografic (nu de punctuație) se pune la compuse de tipul ''nord'' — ''nord-vest'' sau ''anglo'' — ''vest-german'', ''vest-german'' — ''suedez'' și ''vest-german'' — ''sud-african'', în care linia de pauză evidențiază structura semantică binară a compuselor, indiferent de faptul că termenii constitutivi pot fi și ei compuși scriși cu o cratimă proprie. | |||
'' | |||
'' | Folosirea cratimei la ambele niveluri ale compunerii în situații de acest fel (de exemplu, ''nord-nord-vest'' sau ''anglo-vest-german'') ascunde numărul real al termenilor implicați, anulînd deosebirea dintre asemenea compuse cu structură binară și cele cu structură ternară, de tipul ''anglo-franco-italian''. | ||
Cele două semne, deosebite clar în textele tipărite, pot și trebuie să fie diferențiate, cu grijă, și în textele scrise cu mîna (prin dimensiuni și prezența/absența spațiului alb) și chiar în cele dactilografiate (de obicei, numai prin spațiul alb). | |||
'''C.''' În unele situații nu se pune problema scrierii cu sau fără cratimă, ci problema locului în care trebuie plasată sau/și a numărului de cratime. | |||
'''1.''' La un nivel elementar se întîlnesc greșeli și în situații care nu comportă dificultăți reale de analiză și de interpretare: de exemplu, grafii ca ''zi-sa'' în loc de ''zis-a'' sau ''fi-rar'' și ''fi-r-ar'' în loc de ''fir-ar''. De reținut că locul cratimei poate diferenția omofone ca: | |||
''i-ai'' (pronume + verb: ''i-ai dat'') și ''ia-i'' (verb + pronume: ''ia-i tu''); | |||
''i-ați'' (pronume + verb: ''i-ați dat'') și ''ia-ți'' (verb + pronume: ''ia-ți banii''); | |||
''n-ați'' (negație + verb: ''n-ați vrut'') și ''na-ți'' (interjecție + pronume: ''na-ți banii''). | |||
Pentru ''n-ai'' și ''na-i'' vezi '''2 b'''. Pentru numărul de cratime vezi, tot acolo, ''de-al'' și ''de-a-l''. | |||
Rostirea într-o singură silabă a prepoziției ''cu'' și a articolului sau a numeralului ''un'' se notează corect cu cratimă după ''c'': ''c-un'', nu ''cu-n'' (cf. ''c-o'' < ''cu o''). | Rostirea într-o singură silabă a prepoziției ''cu'' și a articolului sau a numeralului ''un'' se notează corect cu cratimă după ''c'': ''c-un'', nu ''cu-n'' (cf. ''c-o'' < ''cu o''). | ||
| Linia 347: | Linia 339: | ||
Gruparea conjuncției ''da'' „dar” cu adverbul ''apoi'' se notează corect cu cratimă după ''d'': ''d-apoi'', nu ''da-poi'' (cf. ''c-apoi''). | Gruparea conjuncției ''da'' „dar” cu adverbul ''apoi'' se notează corect cu cratimă după ''d'': ''d-apoi'', nu ''da-poi'' (cf. ''c-apoi''). | ||
Gruparea negației ''nu'' cu formele de indicativ prezent ''i'', ''s'' ale verbului ''a fi ''urmate de un cuvînt începător cu o vocală se scrie corect cu cratimă între ''nu'' și verb: ''Nu-i al meu''.'' Nu-s acolo ''(nu după verb, deci nu ''Nu i-al meu'', ''Nu s-acolo''); cratima se poate folosi după verb numai la înlocuirea lui ''i'' prin ''e'': ''Nu e-al meu ''(vezi și V 7). | Gruparea negației ''nu'' cu formele de indicativ prezent ''i'', ''s'' ale verbului ''a fi ''urmate de un cuvînt începător cu o vocală se scrie corect cu cratimă între ''nu'' și verb: ''Nu-i al meu''. ''Nu-s acolo'' (nu după verb, deci nu ''Nu i-al meu'', ''Nu s-acolo''); cratima se poate folosi după verb numai la înlocuirea lui ''i'' prin ''e'': ''Nu e-al meu'' (vezi și '''V 7'''). | ||
2. Aspecte mai subtile — uneori mai puțin normate și deci cu soluții controversabile — prezintă unele grupări care conțin forme pronominale neaccentuate. La acestea locul cratimei depinde de pronunțare, pentru sesizarea căreia e nevoie de o ureche fină. | '''2.''' Aspecte mai subtile — uneori mai puțin normate și deci cu soluții controversabile — prezintă unele grupări care conțin forme pronominale neaccentuate. La acestea locul cratimei depinde de pronunțare, pentru sesizarea căreia e nevoie de o ureche fină. | ||
Există grupări în care locul cratimei poate varia, ambele soluții fiind corecte, chiar dacă una este preferată. De exemplu: ''Nu-l aud ''și'' Nu l-aud''; ''Nu-mi amintesc ''și'' Nu mi-amintesc''. | Există grupări în care locul cratimei poate varia, ambele soluții fiind corecte, chiar dacă una este preferată. De exemplu: ''Nu-l aud'' și ''Nu l-aud''; ''Nu-mi amintesc'' și ''Nu mi-amintesc''. | ||
În altele — uneori cu aceeași structură, dar cu pronume sau verbe diferite — intervin restricții, care, de obicei, au explicații de ordin fonetic (diferențe de accent sau sunete asemănătoare în punctul de întîlnire). De exemplu, se scrie: | În altele — uneori cu aceeași structură, dar cu pronume sau verbe diferite — intervin restricții, care, de obicei, au explicații de ordin fonetic (diferențe de accent sau sunete asemănătoare în punctul de întîlnire). De exemplu, se scrie: | ||
''Ceasul nu-l am ''(nu'' nu l-am''), dar ''Nu l-am pierdut ''(nu'' nu-l am''); | ''Ceasul nu-l am'' (nu ''nu l-am''), dar ''Nu l-am pierdut'' (nu ''nu-l am''); | ||
'' | ''Nu-mi arde de glumă'' (nu ''nu mi-arde''), dar ''Nu mi-a ars'' (nu ''nu-mi a''); | ||
''Nu i-e foame''); | ''Nu mi-e foame'' și ''Nu-mi e foame'', dar numai ''Nu-i e foame'' (nu și ''Nu i-e foame''); | ||
Se scrie însă corect ''Cui i-e foame'' sau ''Lui i-e foame'' (vezi '''VIII 5'''). | |||
''Nu mi-era foame'' și ''Nu-mi era foame'', dar numai ''Nu-i era foame'' (nu și ''nu i-era''). | |||
Dificultăți mai mari apar la grupări alcătuite din pronume neaccentuate și variante — populare și familiare — ale unor verbe auxiliare din structura viitorului și a prezumtivului. De exemplu: ''te-i duce'' (cf. ''ne-om''... sau ''de-i vedea'') sau ''t-ei duce'' (cf. ''m-oi''..., ''s-o''...)?'' vă-ți duce ''(cf.'' ne-om''... sau ''de-ți vedea'') sau ''v-ăți duce'' (cf. ''m-oi''..., ''s-o''...)? Deși se pot invoca modele pentru ambele feluri de scriere, preferabile par soluțiile diferite la cele două persoane în discuție: ''te-i duce'', dar ''v-ăți duce''. | |||
'' | '''D.''' Un cuvînt sau un grup de cuvinte poate fi scris, dacă e necesar, cu mai multe cratime între diverși termeni. De exemplu, compuse populare ca numele de plante ''trei-frați-pătați'', ''sînge-de-nouă-frați'', ''iarba-datului-și-a-faptului'' și numele de personaje din basme ''Șchiopul-cu-Barba-cît-Cotul'', ''Jumătate-de-Om-Călare-pe-Jumătate-de-Iepure-Șchiop'' sau compuse savante ca ''kilo-gram-forță-metru'' și ''metru-kilogram-secundă-amper''; grupări de cuvinte diferite ca ''de-acu-ncolo'' și ''de-acu-ncolo-ncerc'', ''n-o-nțelege'' și ''n-o-nțelege-așa''. | ||
Din considerente de ordin estetic se evită, pe cît e posibil, folosirea apropiată a mai multor cratime. Aceasta explică faptul că normele actuale au preferat scrierea fără cratimă, în cuvinte separate, a substantivului compus ''mai mult ca perfect'' (art. ''mai mult ca perfectul''), care ar fi necesitat trei cratime, sau scrierea cu o singură cratimă a locuțiunilor, respectiv compuselor, de tipul ''de-a lungul'', ''de-a prinselea'', ''de-a uliul'' și ''porumbeii''. | |||
De reținut însă că economia de cratime poate afecta numai situațiile cu norme grafice mai mult sau mai puțin convenționale, nu și pe cele în care scrierea este dependentă de pronunțare. De aceea se scrie totuși ''de-a-ndăratelea'', ''de-a-ndoaselea'' sau ''de-a-n boulea'', ''de-a-n picioarelea'', ''de-a v-ați ascunselea''. | |||
{{CuvinteCheie|zgârie-brânză, prim-plan, ex, recrea, cratimă}} | |||