Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Mioara Avram/XXVI. Cu sau fără cratimă?”

Sari la navigare Sari la căutare
Linia 127: Linia 127:
O dificultate reală o constituie scrierea unor compuse propriu-zise, alcătuite din cuvinte întregi existente și independent, la care criteriul este comportamentul în flexiune: se scriu cu cratimă compusele lipsite de unitate morfologică (la care flexiunea afectează primul termen) și într-un cuvînt cele cu unitate morfologică (la care flexiunea afectează termenul final). Această regulă generală se concretizează în aplicații individuale care prezintă contradicții fie în cadrul aceleiași familii, fie între formațiile cu aceeași structură și chiar cu un termen comun. De exemplu, se scrie corect:
O dificultate reală o constituie scrierea unor compuse propriu-zise, alcătuite din cuvinte întregi existente și independent, la care criteriul este comportamentul în flexiune: se scriu cu cratimă compusele lipsite de unitate morfologică (la care flexiunea afectează primul termen) și într-un cuvînt cele cu unitate morfologică (la care flexiunea afectează termenul final). Această regulă generală se concretizează în aplicații individuale care prezintă contradicții fie în cadrul aceleiași familii, fie între formațiile cu aceeași structură și chiar cu un termen comun. De exemplu, se scrie corect:


''rea-voință'' (art. ''reaua-voință''), dar ''bunăvoință'' (art. ''bunăvoința'') și ''răuvoitor'';


Cf. ''rea-credință'' și ''bună-credință''; ''răuvoitor'' și ''binevoitor''.


''bună-credință'' (art. ''buna-credință'') și ''bună-cuviință'' (art. ''buna-cuviință''), dar ''bunăstare'' (art. ''bunăstarea''), ''bunăvoie'' (art. ''bunăvoia'') și ''bunăvoință'' (art. ''bunăvoința'');


Cf. și ''bună purtare'' sau ''bună știință''.


''primă-balerină'' (art. ''prima-balerină''), dar ''primăvară'' (art. ''primăvara'') și ''primadonă'' (art. ''primadona'').


Pentru unele compuse din cuvinte întregi există reguli orientate după primul termen al compusului; astfel, se scriu cu cratimă compusele cu prepoziția ''după'' (sinonimele ''după-amiază'', ''după-masă'', ''după-prînz''), dar fără cratimă, într-un cuvînt, cele cu prepozițiile ''de'' și ''fără de' '(''deochi'', ''descăzut'', ''fărădelege'') sau cu prepoziția ''a'' + ''tot'', ''toate'' (''atotștiutor'', ''atoateștiutor'').


Compusele cu ''de'' pot fi scrise cu cratimă din motive de ordin fonetic: substantivele ''deîmpărțit'', ''deînmulțit'' pronunțate cu eliziunea lui -''î''- se scriu ''de-mpărțit'', respectiv ''de-nmulțit''.


Pentru altele — mai puține — regulile se referă la ultimul termen al compusului: este cazul formațiilor cu adverbul ''mite'', care se scriu într-un cuvînt (''cogeamite'', ''darămite'', ''pasămite'' și alte formații similare).


Regulile ortografice mai vechi erau inconsecvente recomandînd scrierea într-un singur cuvînt la ''cogeamite'', dar cu cîte două cratime la ''dară-mi-te'', ''pasă-mi-te''; grafiile cu cratimă reflectă un fenomen de etimologie populară (interpretarea adverbului ''mite'' drept format din pronumele ''mi + te'').


Scrierea compuselor tematice (cu așa-numitele elemente de compunere) este mai unitară și mai clar normată, încît ar trebui să nu pună probleme. Se scriu într-un cuvînt, fără cratimă, toate compusele tematice, cu următoarele excepții:


— compusele arhaice cu elementele ''baș-'' și ''vel-'' (''baș-caimacam'', ''vel-armaș'');


— compusele cu elemente care indică originea etnică aflate în raport de coordonare cu termenul următor: ''anglo-saxon'', ''austro-ungar'' — și ''Austro-Ungaria'' —, ''indo-european'' (dar ''istroromân'' „român(esc) din Istria”, ''iudeospaniol'' „evreu originar din Spania”, ''retoroman'' „roman(ic) din Reția”).


''rea-voin''ță (art. ''reaua-voin''ță), dar ''bunăvoin''ță (art. ''bunăvoința'') și ''răuvoitor'';
Se scrie deci corect ''electrotehnică'', ''electroterapie'', ''electrofizioterapie'' etc.
 
 
Cf. ''rea-credin''ță și ''bună-credin''ță; ''răuvoitor'' și ''binevoitor''.
 
 
''bună-credin''ță (art. ''buna-credin''ță) și ''bună-cuviin''ță (art. ''buna-cuviin''ță), dar ''bunăstare'' (art. ''bunăstarea''), ''bunăvoie'' (art. ''bunăvoia'') și ''bunăvoin''ță (art. ''bunăvoința'');


Grafii greșite cu cratimă se întîlnesc mai ales la anumite elemente de compunere (de exemplu, ''cvasi''-, ''maxi-'', ''mini-'', ''semi-'' și ''vice''-: se scrie corect ''cvasiunanim(itate''), ''maxitaxi'', ''minibaschet'', ''semiauxiliar'', ''vicepreședinte'') și la compusele cu anumite structuri: cu elemente — altele decît cele referitoare la originea etnică — aflate în raport de coordonare (tipul ''psiholingvistică'' sau ''sociocultural''), îndeosebi cînd compusul are mai multe elemente (''electrobalneofizioterapie'' sau ''otorinolaringologie'').


Cf. și ''bună purtare ''sau'' bun''ă ș''tiin''ță.
Scrierea derivatelor cu prefixe are de asemenea reguli clar stabilite (vezi '''A 3 a'''). Grafii greșite cu cratimă se întîlnesc mai ales la derivate cu anumite prefixe, ca ''anti-'', ''non-'', ''para-'' și ''pro''- (se scrie corect ''antialcoolic'' și ''antidrog'', ''nonvaloare'' și ''nonviolență'', ''parasolar'' și ''parazăpadă'', ''profascist'' și ''prorector''). La derivatele cu sufixe apar ezitări și greșeli la formațiile de la nume proprii străine (vezi '''A 3 b'''): de exemplu, cratimă inutilă la ''newyork-ez'', ''faulkner-ian'' sau absența cratimei la ''shakespeareian''.


Ezitările sînt numeroase la scrierea cu sau fără cratimă a formelor flexionare ale unor nume proprii străine sau ale unor neologisme neadaptate (vezi '''A 4'''). Abaterile sînt mai puțin importante în exemple ca ''showul'' sau ''showuri'' pentru ''show-ul'', ''show-uri'' sau ''bourréeuri'' pentru ''bourrée-uri'' decît în cele cu diferențe mai mari între scrierea și pronunțarea finalei, de tipul ''Bruxellesului'' în loc de ''Bruxelles-ului''.


''primă-balerin''ă (art. ''prima-balerin''ă), dar ''primăvar''ă (art. ''primăvara'') și ''primadon''ă (art. ''primadona'').


Pentru unele compuse din cuvinte întregi există reguli orientate după primul termen al compusului; astfel, se scriu cu cratimă compusele cu prepoziția ''dup''ă (sinonimele ''după-amiaz''ă, ''după-mas''ă, ''după-prînz''), dar fără cratimă, într-un cuvînt, cele cu prepozițiile ''de'' și ''fără de ''(''deochi'', ''descăzut'', ''fărădelege'') sau cu prepoziția ''a'' + ''tot'', ''toate'' (''atotștiutor'', ''atoateștiutor'').Compusele cu ''de'' pot fi scrise cu cratimă din motive de ordin fonetic: substantivele ''deîmpărțit'', ''deînmulțit'' pronunțate cu eliziunea lui -''î''- se scriu ''de-mpărțit'', respectiv ''de-nmulțit''.




Pentru altele — mai puține — regulile se referă la ultimul termen al compusului: este cazul formațiilor cu adverbul ''mite'', care se scriu într-un cuvînt (''cogeamite'', ''darămite'', ''pasămite'' și alte formații similare).




Regulile ortografice mai vechi erau inconsecvente recomandînd scrierea într-un singur cuvînt la ''cogeamite'', dar cu cîte două cratime la ''dară-mi-te'', ''pasă-mi-te''; grafiile cu cratimă reflectă un fenomen de etimologie populară (interpretarea adverbului ''mite'' drept format din pronumele ''mi + te'').




Scrierea compuselor tematice (cu așa-numitele elemente de compunere) este mai unitară și mai clar normată, încît ar trebui să nu pună probleme. Se scriu într-un cuvînt, fără cratimă, toate compusele tematice, cu următoarele excepții:
— compusele arhaice cu elementele ''baș-'' și ''vel-'' (''baș-caimacam'', ''vel-arma''ș);
— compusele cu elemente care indică originea etnică aflate în raport de coordonare cu termenul următor: ''anglo-saxon'', ''austro-ungar'' — și ''Austro-Ungaria'' —, ''indo-european'' (dar ''istroromân'' „român(esc) din Istria”, ''iudeospaniol'' „evreu originar din Spania”, ''retoroman'' „roman(ic) din Reția”).


Se scrie deci corect ''electrotehnic''ă, ''electroterapie'', ''electro- fizioterapie ''etc.Grafii greșite cu cratimă se întîlnesc mai ales la anumite elemente de compunere (de exemplu, ''cvasi''-, ''maxi-'', ''mini-'', ''semi-'' și ''vice''-: se scrie corect ''cvasiunanim(itate''), ''maxitaxi'', ''minibaschet'', ''semiauxiliar'', ''vicepreședinte'') și la compusele cu anumite structuri: cu elemente — altele decît cele referitoare la originea etnică — aflate în raport de coordonare (tipul ''psiholingvistic''ă sau ''sociocultural''), îndeosebi cînd compusul are mai multe elemente (''electrobalneofizioterapie'' sau ''otorinolaringologie'').


Scrierea derivatelor cu prefixe are de asemenea reguli clar stabilite (vezi A 3 a). Grafii greșite cu cratimă se întîlnesc mai ales la derivate cu anumite prefixe, ca ''anti-'', ''non-'', ''para-'' și ''pro''- (se scrie corect ''antialcoolic'' și ''antidrog'', ''nonvaloare'' și ''nonviolen''ță, ''parasolar'' și ''parazăpad''ă, ''profascist'' și ''prorector''). La derivatele cu sufixe apar ezitări și greșeli la formațiile de la nume proprii străine (vezi A 3 b): de exemplu, cratimă inutilă la ''newyork-ez'', ''faulkner-ian'' sau absența cratimei la ''shakespeareian''.


Ezitările sînt numeroase la scrierea cu sau fără cratimă a formelor flexionare ale unor nume proprii străine sau ale unor neologisme neadaptate (vezi A 4). Abaterile sînt mai puțin importante în exemple ca ''showul'' sau ''showuri'' pentru ''show-ul'', ''show-uri'' sau ''bourréeuri'' pentru ''bourrée-uri'' decît în cele cu diferențe mai mari între scrierea și pronunțarea finalei, de tipul ''Bruxellesului'' în loc de ''Bruxelles-ului''.


b. Alegerea între scrierea cu cratimă și cea fără cratimă și fără spațiu alb, într-un singur cuvînt, se bazează pe o analiză în același timp logică și lingvistică atunci cînd e vorba de distincția dintre un cuvînt unic și o succesiune de cuvinte diferite. Distincția fiind esențială și totodată simplă, orice ezitări sau greșeli în această privință sînt indicii sigure ale inculturii celui la care apar, constituind cele mai infamante greșeli de scriere.Atenție deci la omofone! Cuvinte și, mai ales, grupuri de cuvinte pronunțate la fel există, în primul rînd, printre monosilabe; termenii opoziției (ambii sau măcar unul dintre ei) au o mare frecvență în limbă, reprezentînd sau cuprinzînd instrumente gramaticale, de unde rezultă importanța însușirii scrierii lor corecte:
b. Alegerea între scrierea cu cratimă și cea fără cratimă și fără spațiu alb, într-un singur cuvînt, se bazează pe o analiză în același timp logică și lingvistică atunci cînd e vorba de distincția dintre un cuvînt unic și o succesiune de cuvinte diferite. Distincția fiind esențială și totodată simplă, orice ezitări sau greșeli în această privință sînt indicii sigure ale inculturii celui la care apar, constituind cele mai infamante greșeli de scriere.Atenție deci la omofone! Cuvinte și, mai ales, grupuri de cuvinte pronunțate la fel există, în primul rînd, printre monosilabe; termenii opoziției (ambii sau măcar unul dintre ei) au o mare frecvență în limbă, reprezentînd sau cuprinzînd instrumente gramaticale, de unde rezultă importanța însușirii scrierii lor corecte: