Articol/Mioara Avram/XXVIII. Abrevierile

De la dexonline wiki
Sari la navigare Sari la căutare
Versiunea pentru tipărire nu mai este suportată și poate avea erori de randare. Vă rugăm să vă actualizați bookmarkurile browserului și să folosiți funcția implicită de tipărire a browserului.
Mioara Avram - Ortografie pentru toți, 2002

XXVIII. Abrevierile

Abrevierile sau prescurtările se folosesc — mai ales în scris, dar uneori și în vorbire — pentru economie de spațiu și de timp. Ele sînt caracteristice limbajului tehnico-științific și celui administrativ, care utilizează, cu mare frecvență, diverse abrevieri convenționale (îndeosebi simboluri și indicații bibliografice), dar unele abrevieri apar și în alte stiluri funcționale; cel mai puțin se întîlnesc în stilul beletristic.

A. Abrevierile pot fi clasificate din diverse puncte de vedere: după natura lor pur grafică sau/și orală; după aria, gradul și restricțiile de folosire (generale și speciale, chiar particulare; uzuale sau curente și rare, chiar ocazionale; libere sau absolute și contextuale); după caracterul lor național sau internațional, de unde și concordanța sau neconcordanța cu cuvîntul reprezentat și folosirea unor litere din alte alfabete; după sensul sau valoarea lor (monovalente și polivalente pe plan lexical și gramatical); după categoriile lingvistice ale bazelor abreviate (cuvinte simple, cuvinte compuse, îmbinări de cuvinte; părți de vorbire și clase sau specii ale acestora, ca substantivele comune și proprii, pronumele de politețe; categorii onomasiologice); după felul abrevierii (pur literale — cu litere din alfabetul limbii române sau/și cu litere din alte alfabete — și mixte, realizate din litere asociate cu cifre sau cu alte semne grafice); după mecanismul de obținere a abrevierii (din litere inițiale, din litere nesuccesive și din fragmente de cuvinte); după accesibilitatea abrevierii (ușor decodabile și ermetice).

1. Cele mai multe abrevieri sînt pur grafice, necesitînd întregirea la lectura orală (vezi B 4). De exemplu: cca „circa”, nr. „numărul”.

Unele abrevieri pot apărea și în exprimarea orală, în limba comună sau numai în limbaje speciale. În general au (și) aspect oral abrevierile de cuvinte compuse, mai ales ale numelor proprii de întreprinderi și instituții, fie că permit lectura cursivă (de exemplu: BIG „(magazin de) băcănie, (articole) industriale (și de tip) Gospodina”, Plafar „(magazin de) plante farmaceutice”), fie că se citesc pe litere (C.F.R. „Căile Ferate Române”, citit [če-fe-re] sau [ke-fe-re]); vezi B 4.

Abrevierile folosite și în exprimarea orală pot deveni cuvinte de sine stătătoare; este cazul atît al unor nume proprii devenite comune (de tipul big-uri, un plafar etc.), cît și al unor termeni tehnici ca VAR „volt-amper reactiv”.

La unii vorbitori un fenomen asemănător se produce cu abrevierea onor. „onoratul, onoratului, onorata, onoratei, onorații, onoraților, onoratele, onoratelor”, care tinde să devină adjectiv invariabil, ceea ce se reflectă grafic în omiterea punctului final, iar gramatical în schimbarea construcției: în locul unor substantive nearticulate (onor. călători, onor. familii) apar forme articulate enclitic (onor călătorii sau onor călătorilor; onor familiei).

2. Pe lîngă un inventar de abrevieri generale în limbă, cunoscute tuturor vorbitorilor culți și înregistrate de obicei în lucrări normative de uz curent, există numeroase abrevieri specifice anumitor limbaje sau stiluri funcționale, cunoscute din manuale de cei inițiați în domeniul respectiv, și chiar abrevieri specifice unei anumite persoane sau unei anumite lucrări; abrevierile speciale și cele particulare folosite în texte date publicității sînt explicate în anexe sau note pentru înlesnirea decodării. În cadrul fiecărei categorii se pot distinge, după frecvență, abrevierile uzuale sau curente de cele rare sau ocazionale.

În timp ce majoritatea abrevierilor sînt de sine stătătoare, libere sau absolute, independente de o anumită vecinătate, unele abrevieri sînt contextuale, depinzînd de anumite vecinătăți. În această situație sînt abrevierile legate de vecinătatea directă (anterioară sau posterioară) a unor:

— cifre: p. „pagina”, r. „rîndul”, sec. „secolul”, vol. „volumul” și toate abrevierile numelor de unități de măsură (l „litru”, m „metru” etc.);

— date: a.c. „anul curent” și l.c. „luna curentă”, e.n. „era noastră” și î.e.n. „înaintea erei noastre”;

— nume proprii de persoană (nume de familie): toate abrevierile unor nume de titluri academice și profesionale (dr. „doctor”, ing. „inginer”, prof. „profesor”), precum și abrevierile prenumelor (Al. „Alexandru”, I. „Ion”);

— nume proprii de persoană (nume de familie ori prenume) sau/ și titluri academice ori profesionale: abrevierile unor termeni sau formule de adresare și de referire (d. sau dl „domnul”, dna „doamna”, P.S.S. „Preasfinția sa”).

De asemenea sînt contextuale abrevierile unor cuvinte care se folosesc în acest fel numai în abrevieri compuse corespunzătoare unor cuvinte compuse sau unor îmbinări de cuvinte. De exemplu: d. „de” în d.e. „de exemplu” și „după” în d.a. „după-amiază”; c. „curent” în a.c. „anul curent” și l.c. „luna curentă”, dar crt. „curent” în nr. crt. „numărul curent”.

3. Abrevieri cu specific național sînt cele care pornesc de la cuvinte românești; de exemplu: dv. și dvs. „dumneavoastră”, intr. „intrarea”, r. „rîndul”, șos. „șoseaua”; î.a. „înainte de amiază”, ș.a.m.d. „și așa mai departe”.

Numeroase abrevieri au caracter internațional. Dintre acestea cele mai multe sînt raportabile și la cuvinte românești; de exemplu: Ag „argint”, m „metru”, chiar p „piano”, p.s. „post-scriptum”, a.m. (< lat. ante meridiem) „antemeridian”, loc. cit. (< lat. loco citato) „(în) locul citat”, ss (< lat. sua subscriptione) „cu semnătura sa”.

Un caz extrem este reprezentat de raportarea abrevierii etc. ( < lat. et caetera „și celelalte”) la un adverb etcetera, care nu apare niciodată scris întreg, fiind inserat în dicționare numai pentru existența sa orală, ca lectură a abrevierii grafice menționate.

Altele însă, fie că pornesc de la cuvinte străine, fie că sînt absolut convenționale, nelegate de nici o limbă, prezintă discordanțe totale sau parțiale față de echivalentul românesc:

a) discordanțe totale: e „(nota) mi”, h „oră”, HP (< engl. horse-power) „cal-putere”;

b) discordanțe parțiale: Å „angstrom”, Cm „curiu” și Tm „tuliu”, Dy „disprosiu” și dyn „dină”, Fe „fier”, q „chintal”, Rh „rodiu” și Th „toriu”.

Abrevierile internaționale corespund uneori numai unuia dintre sinonimele existente în limba noastră pentru aceeași noțiune și nu totdeauna celui mai frecvent; de exemplu: Hg „hidrargir/ mercur”, K „kaliu/potasiu”.

Pentru unele noțiuni există dublete constituite dintr-o abreviere națională și una internațională (pornind de la o limbă străină); de exemplu: CP și HP „cal-putere”; (d.a. și p.m. „după-amiază”, î.a. și a.m. „înainte de amiază”; nr. și no sau no. „numărul”; S.U.A. și U.S.A. „Statele Unite ale Americii”.

Unele abrevieri internaționale nu sînt analizabile pentru orice vorbitor român, care le poate cunoaște numai sensul global; de exemplu, O.K. (formulă de aprobare), S.O.S. (semnal de alarmă). Necunoașterea caracterului străin al unei abrevieri duce și la greșeli: indicația cf. < lat. confer „compară” este înțeleasă de unii greșit drept „conform”.

4. a. Din punct de vedere lexical, cele mai multe dintre abrevierile fixate în normă sînt monovalente (desemnează o singură noțiune): Au „aur”, cca „circa”, E „est”, ha „hectar”, p. sau pag. „pagina”, urm. „următoarele”. Există însă și numeroase abrevieri polivalente (care desemnează două sau mai multe noțiuni, de obicei din domenii diferite); de exemplu: cap. „capitolul; caporal”; fig. „figura; figurat”; N „nitrogen/azot; neper; newton; nord”; S „siemens; sud; sulf”.

b. Din punct de vedere gramatical, puține abrevieri sînt monovalente (corespunzînd unei singure forme flexionare); de exemplu: d. sau dl „domnul”, dlor „domnilor”, dlui „domnului”; dna „doamna”, dnei „doamnei”; d-ta „dumneata”; d-tale „dumitale”. De obicei abrevierile sînt polivalente sub acest aspect; de exemplu: gr „gram, grame”, onor. „onoratul, onoratului, onorata, onoratei...”, sec. „secolul, secolului, secolele, secolelor”.

5. Abrevierile pot corespunde unor categorii lingvistice variate.

a. Din punctul de vedere al structurii, bazele abreviate pot fi:

a) cuvinte simple, fie nederivate: Br „brom”, dr. „doctor”, str. „strada”, fie derivate (interesează faptul că la derivatele cu prefixe abrevierea poate prelua elemente din ambele componente: prefixul și tema): c/val. „contravaloarea”, I.D.R. „intradermoreacție”, P.S.S. „Preasfinția sa”, slt. „sublocotenent”;

b) cuvinte compuse (la care, de asemenea, abrevierea poate prelua elemente de la principalii termeni componenți, chiar cînd compusul de bază este sudat și scris într-un singur cuvînt): CP „cal-putere”, d.a. „după-amiază”, D.D.T. „diclordifeniltriclormetilmetan”, km „kilometru”, lt.-col. „locotenent-colonel”, ms. „manuscris”;

c) îmbinări de cuvinte: a.c. „anul curent”, î.a. „înainte de amiază”, î.e.n. „înaintea erei noastre”, O.Z.N. „obiect zburător neidentificat”, P.A.L. „placă aglomerată lemnoasă”, ș.a.m.d. „și așa mai departe”, VSH „viteza de sedimentare a hematiilor”.

b. Din punct de vedere morfologic, bazele abreviate reprezintă următoarele părți de vorbire:

— substantive (cu cele mai multe abrevieri), atît comune: g sau gr „gram”, ing. „inginer”, nr. „numărul”, Pb „plumb”, cît și proprii: Astra „Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român”, C.F.R. „Căile Ferate Române”, I. „Ion”;

— adjective: c. „curent” (în a.c. și l.c.), I. „internațional” (în A.G.I. „Anul Geofizic Internațional”), univ. „universitar” (în: prof. univ.);

— adjective pronominale (posesive): n. „noastră” (în: e.n.), s. „sa” (în M.S. „Maiestatea sa);

— pronume: (de politețe) d-ei „dumneaei”, dv. și dvs. sau d-voastră „dumneavoastră”; (demonstrative) cl. „ceilalți, celelalte” (în: ș.cl.); (nehotărîte) a. „alții, altele” (în: ș.a.);

— verbe: cf. < lat. confer „compară”, v. „vezi”;

— adverbe: a. „așa” (în: ș.a.m.d.), cca „circa”, d.a. „după-amiază”, m.d. „mai departe” (în: ș.a.m.d.);

— prepoziții și locuțiuni prepoziționale: d. „de” (în: d.e.) și „după” (în: d.a.), î. „înainte de” (în: î.a., î.e.n.), vs. < lat. versus „față de”;

— conjuncții: ș. „și” (în: ș.a., ș.a.m.d., ș.cl.).

c. Din punct de vedere onomasiologic, bazele abreviate în mod curent și abrevierile respective reprezintă:

— numele unităților de măsură: g și gr „gram”, l „litru”, m „metru”, V „volt” etc.;

— numele punctelor cardinale: N „nord”, S „sud”, E „est”, V „vest”;

— numele lunilor anului: ian. „ianuarie”, febr. „februarie”, mart. „martie”, apr. „aprilie”, iun. „iunie”, iul. „iulie”, aug. „august”, sept. „septembrie”, oct. „octombrie”, n. „noiembrie”, dec. „decembrie”;

Numele lunii mai nu se abreviază. Vezi și XXIX.

— numele altor noțiuni temporale: d.a. „după-amiază”, e.n. „era noastră”, sec. „secolul”;

— titluri academice, nume de profesii, grade militare: acad. „academician”, agr. „agronom”, arh. „arhitect”, conf. univ. „conferențiar universitar”, cpt. „căpitan”, dr. „doctor”, ing. „inginer”, lt. „locotenent”, prof. „profesor”, serg. „sergent” etc.;

— termeni și formule de adresare și referire: d. sau dl „domnul”, M.S. „Maiestatea sa” etc.;

— pronume și formule de politețe: d-ta „dumneata”; dv., dvs., d-voastră „dumneavoastră”; D-sa „Domnia sa”; Dv., Dvs. „Domnia voastră”;

— termeni și formule din limbajul administrativ: a.c. „anul curent”, com. „comuna”, exp. „expeditor”, jud. „județul”, L.S. „locul sigiliului (ștampilei)”, mun. „municipiul”, nr. „numărul”, S.C. „societate comercială”, SRL „societate cu răspundere limitată”, ss „cu semnătura sa” etc.;

— indicații bibliografice: art. „articolul”, cap. „capitolul”, fig. „figura”, obs. „observația”, p. sau pag. „pagina”, tab. „tabelul”, v. „vezi”, vol. „volumul, volume(le)”;

— (cel puțin unele) simboluri din chimie, fizică și matematică: C „carbon”, Cl „clor”, H „hidrogen”, O „oxigen”, S „sulf”; c „viteza luminii”, F „forță”, m „masa”, v „viteză”; L „lungime”, l „lățime”, log. „logaritm”, sin „sinus”;

— formule de legătură și de enumerare: d.e. sau de ex. „de exemplu”, etc. „etcetera”, ș.a. „și alții”, ș.a.m.d. „și așa mai departe”;

— formule diverse, mai ales epistolare: N.B. < lat. nota bene! „ia seama bine, fii atent”, P.S. „post-scriptum”;

— nume proprii de persoane: (prenume) Al. „Alexandru”, Gh. „Gheorghe”, I. „Ion”; (nume complete în pseudonime sau în sigle) Nigrim „Nicolae Grigore Mihăilescu”, Tradem „Traian Demetrescu”, M.R.P. „Miron Radu Paraschivescu”;

— nume proprii de întreprinderi, instituții, asociații: C.E.C. „Casa de Economii și Consemnațiuni”, TAROM „Transporturile Aeriene Române”, ONU „Organizația Națiunilor Unite”;

— nume proprii geografice și teritorial-administrative (denumiri compuse ale unor state): R.F.G. sau R.F. Germania „Republica Federală Germania”, SUA „Statele Unite ale Americii”, R.M. „Republica Moldova;, R.P. Chineză ”Republica Populară Chineză”;

— simboluri (indicative) de state, județe sau orașe: B „București”, RO „România”, TL „Tulcea”.

6. Abrevierile pot consta din:

a. litere — minuscule sau majuscule —: (din alfabetul limbii române) mg „miligram”, V „volt”; (din alte alfabete) Å „angstrom”, ɲ, „micron”, ɲΩ „microohm”; (litere din alfabete diferite: românești și străine) ɲg „microgram”, „megaohm”;

b. litere asociate cu cifre: m2 „metru pătrat”, O3 „ozon”;

c. litere asociate cu alte semne grafice: ro „recto”, vo „verso”.

Deși prezintă asemănări funcționale, scrierea numerelor prin cifre (2, II, al II-lea) sau notații de tipul ' „minut”, " „secundă”, o „grad” nu sînt abrevieri, întrucît nu pornesc de la cuvinte.

În componența abrevierilor pot intra diverse semne ortografice: punctul, cratima, bara oblică (vezi B 3 a, b, c).

Folosirea literelor minuscule sau majuscule și a anumitor caractere (drepte sau cursive) ține de structura abrevierii; vezi B 3 e.

7. Abrevierile se realizează prin:

a. litera inițială a cuvîntului în cauză sau literele inițiale ale cuvintelor dintr-o îmbinare sau dintr-o denumire compusă: a.c. „anul curent”, î.e.n. „înainte de era noastră”, C.F.R.;

b. litere nesuccesive din structura cuvîntului în cauză: (prima și ultima) dl „domnul”, pz „piez”, Rn „radon”; (inițiala prefixului și a bazei sau inițialele termenilor unui compus): slt. „sublocotenent”, cm „centimetru”, dv. „dumneavoastră”, ha „hectar”, kgm „kilogrammetru”; (inițiala și altă literă sau alte litere fără o motivație anume) Ag „argint”, At „astatiniu”, cpt. „căpitan”, tg „tangentă”;

Literele nesuccesive selectate din interiorul bazei sînt de obicei litere care notează consoane; există însă și abrevieri discontinue cu litere care notează vocale: de exemplu. Ci „curie” sau dam „decametru”.

Abrevierile discontinue — alcătuite din litere nesuccesive în cuvîntul de bază — pot conține succesiuni grafice nepermise sau rare în alte situații (vezi XXIV): de exemplu, succesiunea sb în asb „apostilb” și Sb „stibiu”. De remarcat și literele duble care apar în situații neobișnuite: cca „circa”, mm „milimetru”.

c. segmentul inițial al cuvîntului în cauză sau segmente inițiale ale cuvintelor dintr-o îmbinare sau dintr-un compus: arh. „arhitect”, cos „cosinus”, cosec „cosecantă”, ian. „ianuarie”, art. cit. „articolul citat”, serg.-maj. „sergent-major”, ASIROM „Asigurarea Românească”, Astra „Asociațiunea Transilvană...”;

d. combinații de litere și segmente: cca „circa”, dna „doamna”, dnei „doamnei”, ADAS „Administrația Asigurărilor de Stat”, TAROM „Transporturile Aeriene Române”;

e. combinații de litere și cuvinte: aragaz < A.R.A. [= Asociația Româno-Americană] + gaz, D-sa „Domnia sa”, D-sale „Domniei sale”;

f. combinații de segmente și cuvinte: Eurasia, gostat, Rompetrol.

8. Accesibilitatea unei abrevieri depinde de familiarizarea cu baza abreviată și cu domeniul (limbajul) în care se folosește.

În general, sînt mai ușor decodabile abrevierile mai lungi, care rețin mai multe elemente din bază și care sînt realizate din sau și din segmente continue, nu numai din litere inițiale (de exemplu, într-un dicționar sau o gramatică subst. față de s. „substantiv”); abrevierile de acest fel sînt însă mai puțin economice. De asemenea sînt ușor decodabile abrevierile folosite într-un text după folosirea bazei neabreviate (de exemplu, M. Ionescu după ce s-a menționat integral prenumele Marin).

Sînt greu decodabile și chiar ermetice abrevierile lipsite de un indiciu semnificativ, mai ales cînd nu apar într-un context ajutător; este cazul abrevierilor unor nume de instituții în adrese sau enumerări (de exemplu: F.C.E., I.P.R.S. etc.).

B. Problemele de corectitudine pe care le pun abrevierile privesc: modul lor de realizare; existența unor variante de structură; scrierea; pronunțarea; condițiile de întrebuințare.

Numeroase abrevieri sînt fixate prin norme. Abrevierile generale și uzuale, precum și principalele abrevieri speciale sînt înregistrate în lucrările ortografice normative, în primul rînd în DOOM; ele pot fi cunoscute deci prin consultarea acestor lucrări. Pe lîngă normele care privesc aspectul diverselor abrevieri în parte, există unele norme generale ale abrevierii ca procedeu; cunoașterea lor servește atît la înțelegerea unor abrevieri existente, cît și la formarea unor eventuale abrevieri noi.

1. În ce privește modul de realizare a abrevierilor (pentru care vezi A 7):

a. Nu sînt recomandabile abrevierile prin care nu se realizează o economie reală de spațiu grafic, mai ales cînd spațiul unei litere omise este preluat de punct sau de cratimă (de aceea din principiu este nerecomandabilă abrevierea cuvintelor alcătuite din două litere: de exemplu, a prepozițiilor cu, de, în, la); abrevieri ca î.l.d. „în loc de”, p-ța „piața” sînt inutile, pentru că economisesc în fapt cîte un singur semn grafic. Se face excepție totuși pentru unele abrevieri din componența altora: de exemplu, d. „de” în d.e. „de exemplu” (dar de ex., nu d.ex.); S. „sa” în M.S. „Maiestatea sa” sau P.S.S. „Preasfinția sa”; ș. „și” în ș.a. „și alții, și altele” sau ș.a.m.d. „și așa mai departe”.

b. Nu sînt recomandabile abrevierile hibride sau semiabrevierile, în speță abrevierea parțială a unui compus sau a unei îmbinări terminologice: metru pătrat se abreviază corect m2, nu m pătrat, nici metru2.

c. Cu excepția abrevierilor internaționale, iar, dintre cele naționale, cu excepția abrevierilor reduse la litera inițială a bazei (a. din a.c. sau e. din d.e., A. „Ana, Andrei, Aurel etc.”) și a celor care mențin finala bazei (cca „circa”, dna „doamna”, drei „domnișoarei”), nu se admit abrevieri terminate în litere cu valoare de vocală sau semivocală/semiconsoană. Gheorghe se abreviază corect G. sau Gh. (nu Ghe.!), noiembrie se abreviază n. (nu noi. sau noe.!), iar raionul r. sau rn. (nu rai.!).

2. Unele abrevieri au variante admise în normă. Ele pot diferi prin:

— lungime: cot și cotg „cotangentă”; d. și dl „domnul”; dv., dvs. și d-voastră „dumneavoastră”; g și gr „gram” (dar numai cg, dag, dg, hg, kg, mg); ib. și ibid. (< (lat.) ibidem) „în același loc, tot acolo”; p. și pag. „pagina”;

— prezența (sau absența) și locul unor semne ortografice (vezi B 3 a);

— folosirea literei majuscule sau minuscule (vezi 3 e);

— scrierea mai sus (la umăr) a abrevierii sau însoțirea ei de semnul o : r sau ro „recto”, v sau vo „verso”.

La acestea se adaugă:

— existența dubletelor sinonime de tipul a.m. și î.a. „înainte de amiază”, etc. și ș.cl. „și ceilalți, și celelalte” (vezi A 3);

— existența unor abrevieri sinonime cu notații grafice de alt tip (neliterale), de exemplu: min. și ' „minut”, sec. și " „secundă”.

3. Scrierea corectă a abrevierilor are aspecte legate de prezența unor semne ortografice (punctul, cratima, bara oblică); caracterele drepte sau cursive; majuscule sau minuscule; așezarea în rînd; dublarea unor litere.

La acestea se adaugă folosirea unor litere din alfabete străine și a unor semne grafice neliterale (vezi A 6).

a. Dintre semnele ortografice care pot apărea în abrevieri cel mai important este punctul. Deși este considerat specific pentru abrevieri, punctul nu se folosește la orice abreviere: pe lîngă abrevieri la care punctul final sau interior este obligatoriu, există unele la care el este interzis și altele la care el este facultativ.

În general, abrevierile care pornesc de la cuvinte unice au un punct la sfîrșit. Nu se scriu însă cu punct final următoarele abrevieri:

— abrevierile care mențin ultima literă a bazei: cca „circa”, dl „domnul”, dnei „doamnei”, d-ta „dumneata”, jr „junior”;

Această regulă are unele excepții reale (dr. „doctor”, mr. „maior”) și altele aparente (întrucît corespund numai formelor articulate, nu celor nearticulate; de exemplu, nr. „numărul”, nu „număr”; de aceea bulevardul se abreviază corect bd., nu bd).

— numele unităților de măsură: cm, dl, kg, m etc.;

— numele punctelor cardinale: E, S, N, V;

— simbolurile din chimie, fizică și matematică: C, Hg, l, m etc.;

— indicativele statelor și ale județelor la autovehicule: R, GB, I; GJ, TL.

Perechi de abrevieri/simboluri constînd din aceleași litere se pot deosebi între ele prin scrierea cu sau fără punct final; de exemplu:

Co. < engl. company, lat. compania, dar Co „cobalt”;

n. „nota”, dar n „număr (întreg)”;

r. „rîndul”, dar r „röntgen”;

Rh. factor în medicină, dar Rh „rodiu”;

sec. „secolul” și „secundă”, dar sec „secantă”;

str. „strada”, dar str „steradian”.

În mod excepțional unele abrevieri au în normă variante cu sau fără punct final: f. sau f < (lat.) folio.

Variantele din uz sînt mai numeroase; unele dintre ele se explică prin vechi deprinderi ortografice: de exemplu, scrierea cu punct a abrevierilor pentru numele unităților de măsură (m. sau kg.) și pentru numele punctelor cardinale (N.). Tendința actuală este de renunțare la punct și în alte situații.

La abrevierile care pornesc de la îmbinări de cuvinte și denumiri compuse se pune și problema punctelor interioare, dintre termenii abrevierii.

Se pune punct după fiecare termen al abrevierii unor îmbinări libere de cuvinte: de exemplu, a.c., art. cit. „articolul citat”, e.n. „era noastră”, ș.a.m.d. „și așa mai departe”.

În mod excepțional, se pune punct după fiecare termen constitutiv sau numai după unii dintre ei și la abrevierea unor cuvinte compuse: d.a. „după-amiază”; kgf.m „kilogram- forță-metru”.

Abrevierea formulelor și ceilalți, și celelalte cunoaște trei variante rezultate din folosirea punctului: ș.cl., ș.c.l. și șcl. Dintre acestea cea care are numai punct final (șcl.) este total greșită. Celelalte două sînt ambele acceptabile, dar preferabilă este prima (ș.cl.), care urmează o regulă generală, în timp ce a doua (cu punct interior la abrevierea unui compus: c.l. „ceilalți, celelalte”) se orientează după excepții.

Nu se pun puncte la următoarele abrevieri:

— puține abrevieri literale ale unor îmbinări terminologice, caracterizate prin sudură, datorată posibilității de lectură cursivă: laser, radar, VAR;

— abrevierile unor nume proprii compuse în a căror structură intră (și) segmente sau cuvinte întregi: ADAS (nu A.D.A.S.!), TAROM sau Tarom (nu T.A.R.O.M.), la fel AGERPRES sau Agerpres, ROMPRES sau Rompres, ECOSOC, ICECHIM, SANEPID etc.

Punctele sînt facultative la abrevierile compuse din litere inițiale ale:

— unor cuvinte compuse (analizate în termenii constitutivi) și îmbinări terminologice: A. C. T. H. sau ACTH „adrenocorti-cotrophormon”;

— numelor proprii compuse de instituții, organisme, state: C.F.R. sau CFR; O.N.U. sau ONU; S.U.A. sau SUA.

Scrierea fără puncte interioare este recomandabilă în situațiile în care abrevierea nu este analizabilă în elemente cunoscute, deci există riscul disocierii unor segmente în litere fără corespondent. Pentru a nu greși în exemple ca ADAS sau ECOSOC e preferabil să se scrie fără puncte interioare toate abrevierile (deci și CFR sau ONU).

Abrevierile compuse fără puncte interioare nu se scriu cu punct nici la sfîrșit (nu se scrie deci ADAS., ACTH. sau CFR.).

b. Cratima se folosește în cuprinsul cîtorva abrevieri în două situații:

— fiind preluată din bază în cazul abrevierii unor cuvinte compuse nesudate: ec.-cont. „economist-contabil”, lt.-col. „locotenent-colonel”, serg.-maj. „sergent-major”, N-V „nord-vest”;

— marcînd discontinuitatea elementelor din structura abrevierii în cazul unor compuse sudate (de exemplu, d-ta „dumneata”, d-tale „dumitale”) și în cazul unor formule echivalente cu pronumele de politețe (D-sa „Domnia sa”).

Nu este corectă folosirea cratimei în abrevieri discontinue ale unor cuvinte simple, de exemplu în d-na în loc de dna, în p-ța „piața” sau în prenumele C-tin < Constantin, D-tru < Dumitru (de altfel, recomandabile sînt abrevierile C. sau Const., respectiv D.).

Perechi de abrevieri constînd din aceleași litere se pot deosebi între ele prin prezența sau absența cratimei:

d-lui „dumnealui”, dar dlui „domnului”;

d-lor „dumnealor”, dar dlor „domnilor”.

c. Bara se folosește în cuprinsul următoarelor abrevieri:

— abrevierea prefixului contra- în c/val. „contravaloarea”;

— cu valoarea „pe” în abrevierea unor formule distributive de tipul km/h „kilometru pe oră”.

d. Cele mai multe abrevieri nu au restricții în privința caracterelor grafice folosite: ele se scriu de obicei cu caractere tipografice drepte, dar pot fi scrise, după caz, și cu caractere cursive.

Există însă unele simboluri din matematică, fizică și muzică la care este obligatorie folosirea caracterelor cursive în textele tipărite, respectiv sublinierea în textele manuscrise sau dactilografiate.

Perechi de simboluri constînd din aceeași literă se pot deosebi între ele prin scrierea cu caractere drepte sau cursive. De exemplu:

A „amper” și „amper-spiră”, dar A „arie”;

F „farad” și „fluor”, dar F (sau f) „forte”;

h „ora” și „(nota) mi”, dar h „înălțime”;

m „metru”, dar m „masă”.

Dat fiind rolul distinctiv al caracterelor cursive la abrevieri, în acest capitol nu s-au folosit asemenea caractere la toate abrevierile discutate, după tehnica obișnuită la citarea unor litere, sunete, cuvinte etc., ci numai la cele care se scriu astfel.

e. Scrierea cu litere minuscule sau majuscule a abrevierilor face parte din structura lor și nu urmează regulile ortografice obișnuite.

Astfel, inițiala majusculă se folosește la numeroase abrevieri care nu sînt nume proprii; de exemplu: toate simbolurile elementelor chimice, numele punctelor cardinale.

Literă majuscula poate apărea în corpul unei abrevieri scrise cu inițiala minusculă: de exemplu, eV „electron-volt”, kW „kilowatt”, pF „picofarad”, pH „puterea hidrogenului”.

Perechi de abrevieri/simboluri constînd din aceeași literă sau aceleași litere se pot deosebi între ele prin scrierea cu majuscule sau minuscule. De exemplu:

cl „centilitru”, dar Cl „clor”;

d-ta „dumneata”, dar D-ta „Domnia ta”;

m „metru”, dar M „mach”;

n „număr (întreg)”, dar N „azot”, „neper”, „newton”, „nord”;

t „tonă”, dar T „tesla” și „tritiu”.

În mod excepțional unele simboluri constituite dintr-o singură literă au variante cu majusculă sau minusculă: F sau f „forte” (în muzică). Asemenea variante sînt mai numeroase la abrevierile alcătuite din mai multe litere; de exemplu: O.Z.N. și o.z.n. „obiect zburător neidentificat”; TBC, Tbc și tbc „tuberculoză”; TV și tv „televizor, televiziune”.

Abrevierile numelor proprii compuse se scriu cu toate literele majuscule: C.F.R., R.D.G. Unele dintre cele care pot fi citite legat se scriu atît integral cu majuscule, cît și numai cu inițiala majusculă: de exemplu, AGERPRES și Agerpres, ROMPETROL și Rompetrol, TAROM și Tarom.

Abrevierile scrise cu litere majuscule pun și problema semnelor diacritice la literele care comportă asemenea semne. Deși normele prevăd scrierea cu semnele diacritice de rigoare, în uz se constată omiterea lor: mai rar la Ș (vezi totuși frecvent S.S.F. în loc de S.Ș.F. „Societatea de Științe Filologice” și numai A.S.S.P. „Academia de Științe Sociale și Politice”, dar C.N.Ș.T. ”Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie”) și Ț (vezi F.Ț.B. „Fabrica de Țigarete București”, dar indicativul NT „Neamț”), dar aproape regulat la Î (vezi M.E.I. „Ministerul Educației și Învățămîntului” și toate denumirile în care abrevierea I. — scrisă și citită ca atare — corespunde cuvîntului Întreprinderea, de exemplu: I.T.B. „Întreprinderea de Transport București”).

Vezi și IX 10.

f. La scrierea unor abrevieri are rol distinctiv și așezarea în rînd.

Astfel, abrevierile r și v înseamnă „recto”, respectiv „verso” cînd sînt scrise mai sus decît rîndul, la umărul drept al cifrei însoțite: de exemplu, 11v12r (variantele ro și vo se scriu în rînd: 11 vo12 ro).

Numeroase simboluri conțin cifre plasate ca exponent (m3 „metru cub”) sau ca indice (O3 „ozon”).

g. Literele duble care apar în abrevieri pot fi legate sau nu de grafia bazei.

Sînt legate de grafia bazei:

— abrevierile care reprezintă segmente ale unor cuvinte cu ortografie străină: pass. < (lat.) passim, pizz. < (it.) pizzicato, rall. < (it.) rallentando;

— abrevierile alcătuite din litere nesuccesive ale bazei: cca „circa”, mm „milimetru”;

— abrevierile alcătuite din inițialele a două cuvinte: ss „(lat.) sua subscriptione” sau „semnătura sa”.

Nu sînt legate de grafia bazei literele duble folosite cu valoare de superlativ: ff „fortissimo” (față de f „forte”), pp „pianissimo” (față de p „piano”).

În aceeași categorie intră și literele duble folosite de unii cu valoare de plural, după modelul altor limbi, în abrevierile mss. „manuscrise” (față de ms. „manuscris”), pp. „paginile” (față de p. „pagina”), eventual și sqq. < lat. sequentes „(și) următoarele” (față de sq.< lat. sequens „(și) următoarea”). Procedeul nu este recomandabil, întrucît la toate celelalte abrevieri nu se face deosebire între singular și plural. (Vezi, din același domeniu al indicațiilor bibliografice, abrevierile cap. „capitolul, capitolele”, fasc. „fascicula, fasciculele”, r. „rîndul, rîndurile”, vol. „volumul, volumele” etc.)

4. Lectura orală (pronunțarea) corectă a abrevierilor pune probleme legate, pe de o parte, de întregirea lor, iar, pe de alta, de redarea abrevierilor respectate ca atare (neîntregite).

Ori de cîte ori se cunoaște corespondentul unei abrevieri se recomandă întregirea ei la lectura orală. Nu este corectă deci pronunțarea ca atare a abrevierilor d.a. sau p.m., etc. sau ș.a., ș.a.m.d., ș.cl. În situația termenilor de adresare și de referire, a titlurilor academice și profesionale folosirea orală a abrevierilor (de exemplu, acad., ing. în trecut tov.) este și nepoliticoasă.

În vorbirea neîngrijită tov. ajunsese să capete și forme flexionare: tovul, tovii etc.

Prenumele abreviate în scris se întregesc de asemenea la lectura orală, deci (dl) I. Popescu se citește (domnul) Ion Popescu.

Fac excepție unele nume, fixate oarecum în forma abreviată: D.R. Ioanițescu și D.R. Popescu (citit [de-re]), Gh. Dem. Teodorescu (citit [ǵe-dem]), I.L. Caragiale (citit [i-le]), Șt. O. Iosif (citit [ște-o] ).

Lectura ca atare a abrevierilor nu pune probleme la cele — simple sau compuse — alcătuite din segmente; de exemplu: cos „cosinus”, Astra „Asociațiunea Transilvană...”.

Abrevierile alcătuite din cîte o singură literă (inițială) pun, în unele situații, problema lecturii acesteia după modelul general românesc sau după un model străin. Astfel, următoarele litere care notează consoane au variante de citire consacrate în uz care diferă de lectura obișnuită pentru denumirea lor: f [ef], g [ǧe], h [haș], l [el], m [em], n [en], r [er], s [es].

La abrevierile compuse din litere inițiale se pune în primul rînd problema lecturii pe litere (în care situație la literele menționate anterior se pune aceeași problemă a lecturii după model românesc sau străin) sau a lecturii legate.

Numeroase abrevieri nu permit decît lectura pe litere: B.T.T. [be-te-te], C.T.C. [če-te-če], F.M.I. [fe-me-i], O.Z.N. [o-ze-ne], VSH [ve-se-haș].

Unele abrevieri de acest tip au cîte două variante orale: C.F.R. [če-fe-re] și, învechit, [ke-fe-re]; R.D.G. [re-de-ǧe] și [re-de-ǵe]; S.O.S. [se-o-se] și [es-o-es].

Altele permit ambele lecturi, dar uzul a fixat de obicei una dintre ele:

— lectura pe litere: B.O.B. [be-o-be], C.O.M. [če-o-me], M.A.I. [me-a-i], O.N.T. [o-ne-te];

— lectura cursivă: A.F.A., A.R.I.A., C.E.C., C.N.E.F.S., I.C.R.A.L., O.N.U., UNESCO, VAR.

Unele abrevieri au variante orale corespunzînd celor două tipuri de lectură: C.A.P. [če-a-pe] și [kap], C.A.R. [če-a-re] și [kar]; recomandabilă este prima variantă.

Aspectul oral al abrevierilor alcătuite dintr-o singura literă sau din mai multe litere citite ca atare nu trebuie confundat cu cel grafic prin transpunerea în scris a fonetismului: nu trebuie să se scrie Am „en” probleme, ci n; nu Cefere(ul), ci C.F.R.(-ul).

Abrevierile citite pe litere se accentuează corect pe ultima silabă. Cele citite cursiv cunosc, ca și cuvintele obișnuite, mai multe tipuri de accentuare, legate de structura lor fonetică; în linii mari, abrevierile terminate în consoană sau în vocala e au accentul pe ultima silabă: A.G.I.R., A.S.I.T., A.S.E., iar abrevierile terminate în orice vocală cu excepția lui e au accentul pe silaba penultimă: UEFA, UNESCO, E.L.U.

Unele abrevieri au variante de accentuare: ODUS și ODUS; ONU și ONU. Recomandabilă este prima variantă.




5. Folosirea corectă a abrevierilor implică respectarea anumitor reguli și restricții referitoare la bazele abreviabile, la natura textelor în care se introduc abrevieri și la asigurarea posibilităților de înțelegere.

a. Cele mai importante criterii care trebuie avute în vedere în decizia de a recurge la abrevierea unui cuvînt sau a unei îmbinări de cuvinte sînt frecvența bazei în textul sau limbajul dat și lungimea ei (vezi și 1 a).

Restricțiile referitoare la baze vizează mai ales unele categorii

de nume proprii și unele formule:

— La numele proprii de persoane se poate abrevia în mod obișnuit numai prenumele, nu numele de familie (sînt incorecte deci abrevierile de tipul C-tinescu pentru Constantinescu, D-trescu pentru Dumitrescu sau D-triu pentru Dumitriu).Numele de familie pot fi abreviate ca element constitutiv al unei abrevieri compuse, devenite pseudonim sau siglă (fixă sau ocazională); vezi A 5.

În mod excepțional numele de familie se abreviază — numai prin inițială — atunci cînd se urmărește camuflarea parțială a identității cuiva (de exemplu, I.C. sau Ioana C.).


Cu excepția propriei semnături, nu este recomandabilă abrevierea prenumelor feminine (se scrie deci Maria Ionescu, nu M. Ionescu).

— Numele proprii de localități nu se abreviază (nu se scrie deci G-ți pentru Galați sau T-ra pentru Timișoara).


În situația omonimiei cu nume de județe (de exemplu: BC, IS, TL), indicativul acestora nu se poate folosi pentru desemnarea orașului; vezi și b.


La numele compuse se admite abrevierea primului termen numai în cazul numelor de localități care reproduc un nume de persoană (de exemplu: N. Bălcescu) și în cazul cuvintelor: Sfîntul sau Sfînta, abreviate Sf.; Tîrgu(l), abreviat Tg.; Turnu(l), abreviat Tr.


Nu e corect să se scrie B. Mare în loc de Baia Mare; C. de Argeș în loc de Curtea de Argeș; M. Ciuc în loc de Miercurea-Ciuc; P. Neamț în loc de Piatra-Neamț; R. Sărat în loc de Rîmnicul Sărat; S. Nou în loc de Satul Nou.


— Din motive complexe (dificultăți de decodare și lipsă de politețe) nu este recomandabilă abrevierea unor formule cu valoare de enunțuri sau mesaje, de tipul: M.p.f. „Mulțumiri pentru felicitări” sau S.f. „Sărbători fericite!”

b. Admiterea abrevierilor depinde în cea mai mare măsură de natura textelor în care sînt folosite. În acest sens sînt esențiale deosebirile între:

— textele scrise pentru uz personal și cele destinate să fie citite de altcineva;— textele cu circulație limitată la un anumit grup de cititori și textele destinate publicului larg;

— textele (sau pasajele) codificate, schematice, și textele cursive.

În general, textele din prima parte a fiecăreia dintre opozițiile menționate permit sau chiar impun folosirea mai multor abrevieri decît cele opuse lor, la care se recomandă discernămînt și prudență. La scrierea unui text destinat să fie citit de altă persoană sau alte persoane, mai cu seamă atunci cînd pregătirea acestora diferă, nu trebuie folosite abrevieri care ar face lectura dificilă (vezi și c).

Există abrevieri care pot fi folosite numai în texte de uz personal (notițe la cursuri sau la ședințe, însemnări în agendă, ciorne ale unei lucrări); de exemplu, abrevierile unor instrumente gramaticale: as. ”asupra”, f. ”foarte”, fcă ”fiindcă”, m. ”mai”, p., pt. sau ptr. ”pentru” și ale altor cuvinte frecvente, ca ac. „acesta”, ns. „nostru”, tp. „timp” etc.

Există de asemenea abrevieri care se folosesc numai între membrii aceluiași colectiv sau între specialiștii din același domeniu. De exemplu, editorii, redactorii și tipografii folosesc abrevieri pentru numele caracterelor tipografice: crs. „cursive”, dr. ”drepte”, sn. „seminegre”, v. sau vz. „verzale”; lingviștii au și ei abrevieri specifice, dintre care unele au o răspîndire mai largă prin dicționare și gramatici: de exemplu, adj. „adjectiv”, pl. „plural”, prep. „prepoziție”. Uneori abrevierea aceluiași termen diferă de la un colectiv la altul sau de la un specialist la altul. Pentru”birou executiv” în unele instituții se folosea abrevierea Birex, iar în altele BEX. Terminologia lingvistică are numeroase variante de abrevieri, de exemplu: A, ac. și acuz. „acuzativ”, f. și fem. „feminin”, sing. și sg. „singular”.

În texte cu caracter special, la care se pune în mod acut problema economiei de spațiu prin codificare, cum sînt indicațiile din dicționare, notațiile de pe hărți, inscripțiile de pe plăcile de înmatriculare, se pot folosi abrevieri inacceptabile în texte cursive; de exemplu: (în dicționare) p. ext. „prin extensiune”, livr. „livresc”; (pe hărți) L. ”lacul”, Vf. „vîrful”; (la autoturisme) MM „Maramureș”.Folosirea abrevierilor depinde și de registrul stilistic în care sînt scrise textele respective. Puține abrevieri sînt neutre din acest punct de vedere, cele mai multe fiind marcate de apartenența (măcar inițială) la un anumit limbaj.

Unele abrevieri sînt create cu intenții glumețe, parodice; de exemplu, p.n.v. „pe nevăzute”, P.P.C. < poate pică ceva „sacoșă” sau abrevierile din argoul militar (A.M.R.+ cifră „au mai rămas [atîtea zile]”).

c. Oricine redactează un text destinat să devină public este interesat ca el să fie înțeles exact. Pentru aceasta, în privința abrevierilor se recomandă:

— folosirea lor cu măsură, în limitele strictei necesități;

— folosirea abrevierilor consacrate (prin normă și uz);

— explicarea tuturor abrevierilor terminologice și bibliografice (siglele sub care apar citate diverse lucrări) folosite în text.

Îndeosebi în lucrările adresate unui public larg e bine să se evite abrevierile cu mai multe valori din același domeniu (de exemplu, în lucrări cu obiect lingvistic, abrevierea conj. pentru „conjugare”, „conjunctiv” și „conjuncție” sau imp. pentru „imperativ”, „imperfect”, și „impersonal”), încercîndu-se dezambiguizarea lor prin selectarea unor litere specifice (de exemplu,impf. „imperfect”), și să se prefere abrevierile cît mai explicite, chiar dacă ele ocupă mai mult spațiu (de exemplu, Sadoveanu, B. sau, măcar, Sad., B. față de SB pentru „M. Sadoveanu, Baltagul”).