Articol/Misterele cuvintelor/Mironosițe
Articol de Alexandru Ciolan din seria Misterele cuvintelor.
Femei mironosițe, bărbați mirofori
Continuând o tradiție veche deja de câteva secole (cel puțin de când au apărut primele cărți de cult românești, traduse din slavonă), în calendarul creștin ortodox „Duminica Mironosițelor” este socotită a fi „a treia după Paști” („a doua” fiind Duminica Tomei).
Modalitatea aceasta de numerotare a duminicilor din perioada pascală este de-a dreptul descumpănitoare: dacă duminica Învierii Domnului este chiar aceea a Sfintelor Paști[1], $terminus ab quem$, Duminica Tomei ar trebui socotită prima[2], și nu a doua „după Paști”, iar aceea a Mironosițelor a doua, și nu treia etc. Pe de altă parte, în același calendar ortodox numerotarea duminicilor de după Cincizecime începe cu „Duminica întâi după Rusalii”.
Să notăm că la romano-catolici, Duminica Învierii este „Paștele”, urmată fiind de „Duminica a 2-a a Paștelui” ș.a.m.d.
Mironosițele sunt sărbătorite, într-o duminică dedicată lor[3], doar în creștinismul răsăritean (ortodox și greco-catolic), nu și în cel occidental (romano-catolică și protestant[4]). Atât de însemnată este această prăznuire, prin semnificațiile cu care a fost încărcată de-a lungul timpului în Biserică, încât a ajuns a fi socotită „ziua de cinstire a femeii creștine”, în opoziție cu sărbătoarea laică din 8 martie[5].
Femeile venite la mormântul Mântuitorului în primele ceasuri ale Duminicii Învierii nu sunt numite în Evanghelii $mironosițe, mirofore$ sau $purtătoare de mir$, numele acestea le-au fost date mai târziu, de către exegeții Noului Testament și de către predicatori. Primii scriitori creștini vorbesc despre femei ca primi vestitori ai Învierii. (A le numi pe femeile mironosițe „martori ai Învierii” fără nici o precizare suplimentară este o greșeală. Învierea Domnului nu a avut $martori$, adică “persoane care au asistat la eveniment”, ci doar “mărturisitori, chezași ai adevărului”. Marele duhovnic Ilie Cleopa s-a exprimat lacunar atunci când a spus într-o predică: „Femeile mironosițe sunt cele dintâi, și cele mai vrednice martore ale răstignirii, morții, îngropării și învierii Domnului”. Mironosițele au văzut cu ochii lor și puteau depune mărturie despre minunile, răstignirea și înmormântarea[6] Domnului Iisus, dar nu și Învierea Lui, despre care însă puteau mărturisi, pentru că văzuseră mormântul gol, le vorbise îngerul, avuseseră dovezi că trupul nu fusese furat, așa cum mințeau „bătrânii”[7] poporului evreu, și, în plus, Mântuitorul li Se arătase și le îndemnase să meargă să le binevestească Apostolilor.)
Românescul $mironosiță$ este un împrumut din sl. $mironosica$, format din $mira$ “mir” și $nosit$ “a purta, a duce”, după modelul elinului $mirofóros,$ compus din $miron$ “parfum” și $foros$ “purtător, care poartă, care aduce”. Slavona (slava veche bisericească) a calchiat[8] așadar un cuvânt vechi grecesc[9], care a pătruns, prin cărțile de cult, în româna bisericească. Termenul greco-latin a pătruns însă în română, ulterior, și prin împrumut direct, sub forma neologică $mirofore$.
Prima atestare a cuvântului, până la proba contrarie, pare a fi în $Cartea românească de învățătură$ („Cazania”) mitropolitului Varlaam al Moldovei, apărută la Iași în 1643. Faptul că era un cuvânt nou, cărturăresc, îl dovedește definirea lui de către Varlaam în textul predicii „la dumeneca a treia după Paști”[10]: „Iar mironosițe să chiamă pentru ce au dus mir la groapa lui Hristos”.
Conform $Dicționarului universal al limbei române$ al lui Lazăr Șăineanu, elaborat la începutul secolului trecut, mironosițele sunt „purtătoare de mir, cari se duseră la mormântul lui Isus spre a-i unge trupul de pe cruce, dar cărora îngerul le vesti învierea Domnului: $săptămâna mironosițelor$, a doua săptămână după Paști”[11]. Este singura accepție oglindită în dicționar. Ceea ce nu înseamnă că în epocă nu circulau deja sensul extins de “femeie evlavioasă” și cel ironic de “femeie de o smerenie afectată”, prezente în $Dicționaru limbii românești$ din 1939 al lui August Scriban (fratele mai mare al arhimandritului-profesor Iuliu Scriban). Ca o paranteză (pilduitoare, totuși) și pată de culoare, să trimitem aici și la $Dicționarul limbii române literare contemporane$, apărut la câțiva ani după moartea lui Stalin din 1953[12], care nu consemna, din motive ideologice, sensul originar, creștin, ci doar pe cele lumești “femeie evlavioasă” și “femeie ipocrită”.
Dacă $mironosiță$ apare în mai toate dicționarele generale ale limbii române, sinonimul lui neologic $miroforă$ nu figurează în nici unul.
În dicționarele românești generale, de la Șăineanu până la ultima ediție a DEX și la $Micul dicționar academic$, $mironosiță$ este consemnat doar ca substantiv feminin, cu explicația: „Fiecare dintre femeile care…”. Dacă dicționarele acestea au dreptate (dar dicționarele nu au niciodată dreptate în privința exclusivității), construcții frecvente precum $femeile mironosițe$ ori $mironosițele femei$ (inclusiv dezvoltările de genul $sfintele femei mironosițe$) sunt pleonastice. Or, în $femei mironosițe$ nu avem a face cu alăturarea a două substantive, ci cu un substantiv ($femei$) și cu un adjectiv ($mironosițe$). Cu evidență, dicționarele românești generale rămân datoare cu revizuirea explicațiilor de sub cuvântul-titlu $mironosiță$!
După cum am văzut deja, în duminica a treia de perioadei pascale sărbătorim nu doar niște femei aducătoare de mir (numite: $mironosițe$), ci și doi bărbați, Iosif și Nicodim, care nu doar că au adus miresme pentru trupul coborât de pe cruce al Mântuitorului, ci l-au și uns cu ele. Cum să-i numim pe aceștia? $Mironosiță$ este o formă exclusiv feminină, de la care nu putem forma un masculin $mironosiț$, pentru că terminația -$siț$ este necunoscută limbii române. Există totuși soluții: 1) să glosăm înțelesul termenului (“aducător/purtător de mir”); 2) să folosim forma de masculin a sinonimului neologic $mirofor$. Într-un cuvânt la pomenirea părintelui Teofil Părăian, PS Episcop-vicar Sofian Brașoveanul a recurs, în aceeași frază, la ambele procedee: „Noi toți venim astăzi cu dragostea noastră, cu mirul cinstirii, cu gândurile noastre și cu tot ce avem mai frumos pentru părintele Teofil și pentru Dumnezeu. Toți cei care sunteți aici puteți să vă considerați $purtători de mir, mironosițe și mirofori$ în cinstea părintelui” (noutatiortodoxe.ro, 26 X 2010).
- ↑ ^{ Iar sinaxarul zilei ne-o confirmă: „În Sfânta și marea Duminică a Paștilor, prăznuim Învierea cea aducătoare de viață a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care o numim și Paști...”}
- ↑ ^{ În Penticostar (cartea de cult folosită în perioada pascală), duminica aceasta, „cea nouă”, care deschide ciclul duminicilor anuale, este numită „Duminica Antipasha, în care prăznuim pipăirea coastei Domnului de către Sfântul Apostol Toma”, iar imediat mai jos se dau indicații tipiconale pentru „această sfântă a doua Duminică [a perioadei pascale – n.n.], ce se zice Antipasha”. Sinaxarul zilei începe însă, contradictoriu, cu explicația sintetică: „Întru această Duminică a doua $după$ Paști, prăznuim înnoirea învierii lui Hristos…”}
- ↑ ^{ Foarte puțin se mai vorbește astăzi despre faptul că alături de mironosițe mai sunt prăznuiți în această duminică și Iosif din Arimateea și Nicodim, și ei, cu asupra de măsură, mirofori, adică “aducători de mir”.}
- ↑ ^{ Occidentalii vorbesc despre „cele două/trei Marii” sau despre „femei în fața mormântului gol”, fără a închina primilor mărturisitori ai Învierii, tocmai aceste femei, vreo sărbătoare.}
- ↑ ^{ Declarată oficial, de către ONU, „Ziua internațională a femeii” de-abia în 1977!}
- ↑ ^{ Nu $îngroparea$, căci trupul Mântuitorului a fost așezat într-un $mormânt$ tăiat în stâncă, nu într-o $groapă$ săpată în pământ!}
- ↑ ^{ Matei, 28, 12.}
- ↑ ^{ Adică l-a recompus folosind elemente lexicale proprii.}
- ↑ ^{ Împrumutat și de latină – $myrophorae.$}
- ↑ ^{ Prezența la Varlaam a acestei numerotări a duminicilor din perioada pascală ne face să bănuim o influență slavonă.}
- ↑ ^{ A se observa numerotarea: a doua (și nu a treia!) săptămână „după Paști”.}
- ↑ ^{ Moartea lui Stalin a marcat – sau ar fi trebuit să marcheze – începutul unei epoci de dezgheț ideologic.}