Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Punctuație/Apostroful”

[DOOM2] În limba literară, apostroful marchează absenţa accidentală a primei sau a primelor două cifre (ale unui an: '' '77''), se folosește în împrumuturi din alte limbi (cu alte funcții decât în limba română: '''five o'clock''') și notează prezența unor realități fonetice din limba neliterară

<blockquote>''dacă nu curge, pică... Las['] că știm noi!''<br/>

<blockquote>''Da['] să vedeți ce s-a-ntâmplat... coane Fănică''<br/>

<blockquote>''O, vin['], al nopţii mele domn,''

În limba literară, apostroful:

'''1.''' marchează, mai ales în stilul publicistic, în indicarea anilor calendaristici, absenţa accidentală a primei sau a primelor două cifre: '''''[']918''''', '''''[']89'''''; În construcţiile cu prefixe de tipul '''''ante-[']89''''', '''''post-[']89''''', cratima precedă obligatoriu apostroful.

* substantive comune neadaptate ('''''five o[']clock''''');

* nume proprii străine de persoană ('''''D[']Annunzio''''', '''''D[']Artagnan''''', '''''O[']Neill''''');  

* nume de firme străine conţinând „genitivul saxon” ('''''Mc Donald[']s''''') — care s-a extins, în mod abuziv sau glumeţ, şi la unele nume româneşti de firme.

* consoană ('''''al[']fel''''', '''''cân[']va''''', '''''da[']''''', '''''dom[']''''', pentru ''altfel'', ''cândva'', ''dar'', ''domn'') sau  

* vocală ('''''altădat[']''''', '''''făr['] de''''', '''''lu[']''''' (Mihai), '''''numa[']''''', '''''pân[]' la''''', '''''tocma[']''''', '''''vin[']''''' pentru '''altădată''', ''fără de'', ''lui'' (Mihai), ''numai'', ''până la'', ''tocmai'', ''vino/vină'') sau

'''2.''' a mai multor sunete sau silabe ('''''dom[']le''''', '''''[']neaţa''''' pentru ''domnule'', ''(bună) dimineaţa''). În ceea ce priveşte poziţia, el poate apărea:

* la începutul unor cuvinte ('''''[']nainte''''' pentru ''înainte'');

* în interiorul unor cuvinte ('''''dom[']le''''' pentru ''domnule'') şi mai ales

* la sfârşitul unor cuvinte ('''''domnu[']''''', '''''scoal[']''''' pentru '''domnul''', '''scoală'''), inclusiv la nivelul propoziţiei ('''''las['] pe mine''''' pentru ''lasă pe mine'') sau al frazei ('''''las['] că-i arăt eu''''', '''''poa['] să''''', '''''tre['] să''''' pentru ''lasă că-i arăt eu'', ''poate să'', ''trebuie să'').

Apostroful nu se utilizează în scrierea formelor literare ale cuvintelor româneşti, ci notează realităţi fonetice din vorbirea familiară, neglijentă, populară sau regională, în tempo rapid, ori deficienţe de rostire ale unor vorbitori, apărând în utilizări contextuale ale cuvintelor ('''''săru['] mâna''''' pentru ''sărut mâna'''). De aceea, apostroful este folosit mai ales în stilul beletristic — în proză şi în teatru pentru caracterizarea unor personaje prin reproducerea vorbirii lor, iar în poezie din motive de prozodie, permiţând eliminarea unei silabe .

În interiorul cuvintelor, apostroful nu este precedat, nici urmat de blanc; la început de cuvânt este, bineînţeles, precedat, dar nu urmat de blanc, iar la sfârşit de cuvânt este, firesc, urmat de blanc — inclusiv în cuvinte compuse sau locuţiuni care se scriu în cuvinte separate ('''''făr['] de''''', '''''pân['] să''''' pentru ''fără de'', ''până să''').

Când căderea unui sunet se produce în cazul unui cuvânt scris în mod obişnuit cu cratimă, se foloseşte numai apostroful (care înlocuieşte şi cratima): '''''înşir[']te''''', mărgărite; '''''mam[']mare'''''; '''''sor[']ta''''' pentru ''înşiră-te'', ''mama-mare'', ''soră-ta''.

În urma acestei căderi pot apărea în alăturare nemijlocită două sunete care nu formează o silabă, apostroful marcând şi limita dintre silabe ('''''Sal[']tare, taică''''' pentru ''Salutare...'').