Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Punctuație/Punctuația”

Articol/Punctuație/Punctuația (vedeți sursă)

Versiunea de la data 22 decembrie 2011 04:37

2.668 de octeți adăugați , 22 decembrie 2011 04:37

→‎Aspecte normative: varianta inițială

Radu Borza

Lingviști, Birocrați, Administratori

1.455 de modificări

@@ Linia 1: / Linia 1: @@
 __TOC__
+== Aspecte normative ==
+Norma punctuației este mai puțin strictă decît alte norme ale limbii literare (cum este, de exemplu, cea ortografică).
+Există reguli obligatorii, prescriptive (cum este cea care cere marcarea prin punct a finalului frazelor enunțiative, ''Citesc ce îmi recomanzi[.]'', sau izolarea interjecțiilor și a vocativelor, ''Hai[,] ne așteaptă mama!, Răspunde[,] Ioane[!]''), dar există mai ales reguli prohibitive (de exemplu, regula care interzice separarea subiectului de predicat sau cea a determinărilor obligatorii față de regent, dacă nu există intercalări.
+Multe reguli sunt însă facultative, permițînd alegerea dintre mai multe semne de punctuație sau dintre utilizarea unui semn și, respectiv, absența punctuației. Astfel, semnul exclamării alternează cu virgula sau cu absența punctuației mai ales după interjecțiile urmate de vocative: ''Măi[!] omule!, Măi[,] omule!, Măi omule!''. Ghilimelele sunt utilizate în concurență cu linia de dialog, ca mărci ale vorbirii directe. Semnul două puncte poate însoți ghilimelele sau linia de dialog, precedînd secvența în vorbire directă, sau se poate folosi, în absența altor semne de punctuație, ca marcă unică a vorbirii directe. Parantezele sunt utilizate în concurență cu linia de pauză și cu virgula, ca mărci ale intercalării. Linia de pauză are funcții comune cu bara oblică și cu cratima. Virgula și cratima alternează în structurile care exprimă aproximația prin numerale juxtapuse.
+În ceea ce privește semnele ortografice, aceasta este mai puțin cunoscută și ca atare mai puțin folosită în conformitate cu prevederile normative (din DOOM2 în acest caz). Din acest motiv, multe edituri sau redacții își creează seturi de reguli (diferite de la editură la editură) pentru a păstra  consistența dintre lucrările editate.
+Un aspect care a fost omis la crearea acestor norme este cel referitor la forma acestor semne, în special a celor mai puțin folosite sau a celor pentru care există un standard comun internațional. Astfel, o decizie a Academiei Române recomandă folosirea ghilimelelor „” (așa numitele ghilimele 99-99), dar nu impune ca obligatorie această recomandare.
 == Scurtă istorie a punctuației ==
-Semnele de punctuație au fost folosite la început pentru a marca limitele dintre cuvinte. Le întîlnim cu această valoare în documente epigrafice foarte vechi. Pe tablele eugubine1, în partea scrisă cu caractere etrusce, fiecare cuvînt este urmat de două puncte (''':'''). în partea, scrisă cu caractere latine, cuvintele sînt despărțite prin punct ('''.'''). Cel mai vechi document care utilizează semne ortografice este stela lui Meșa (secolul al IX-lea î.e.n.), care conține puncte ('''.''') pentru despărțirea cuvintelor și linii orizontale ('''-''') pentru delimitarea secțiunilor textului.
+Imediat după apariția alfabetului textele scrise nu conțineau spații între cuvinte, cel mai probabil datorită influenței scrierilor hieroglifice, unde nu exista această necesitate (fiecare glifă reprezenta un concept, practic „cuvîntul” era o propoziție. De aceea, este firesc faptul că, la început, semnele de punctuație au fost folosite pentru a marca limitele dintre cuvinte. Le întîlnim cu această valoare în documente epigrafice foarte vechi. Pe tablele eugubine (table de bronz, datînd aproximativ din secolul al VIII-lea î.e.n., găsite în localitatea Eugubio din Italia), în partea scrisă cu caractere etrusce fiecare cuvînt este urmat de două puncte (''':'''). În partea, scrisă cu caractere latine, cuvintele sînt despărțite prin punct ('''.'''). Cel mai vechi document care utilizează semne ortografice este stela lui Meșa (secolul al IX-lea î.e.n.), care conține puncte ('''.''') pentru despărțirea cuvintelor și linii orizontale ('''-''') pentru delimitarea secțiunilor textului.
 Forma semnelor de punctuație a variat foarte mult de-a lungul timpului. Într-o inscripție din Atena (450 î.e.n.), cuvintele sînt separate prin cîte trei sau patru puncte. Aceste puncte sînt așezate în linie dreaptă verticală ('''⁝''' sau '''⁞'''), în triunghi ('''∴'''), în careu ('''∷''') sau în romb ('''⁛'''). În alte inscripții grecești, în locul punctelor apar diverse figuri arbitrare: romburi, ramuri, inimi, cruci. După sigle (litere care alcătuiesc o prescurtare) apare adesea un romb sau un X. Tot în Atena secolului al V-lea î.e.n., Euripide utiliza semne speciale pentru marcarea pauzelor (deși nu se foloseau spațiile între cuvinte), însă fără a avea consistență.