Articol/Punctuație/Semnul întrebării

De la Dexonline wiki
Jump to navigation Jump to search

Definiții

[IOOP3] Semnul întrebării e folosit în scriere pentru a marca intonaţia propoziţiilor sau a frazelor interogative. Se pune semnul întrebării după cuvintele, grupurile de cuvinte, propoziţiile şi frazele care au un caracter interogativ şi care sunt întrebări directe.


[GLR1965] Semnul întrebării e folosit în scriere pentru a marca pe lângă pauză şi intonaţia propoziţiilor independente sau a frazelor inte­rogative. El se pune de asemenea după cuvinte sau grupuri de cuvinte cu funcţiune de propoziţii interogative independente.


[GLR2008] Semnul întrebării marchează toate tipurile de intonaţie interogativă: intonaţia ascendentă a întrebărilor totale (Maria citeşte[?]), intonaţia descendentă a întrebărilor parţiale (Ce citeşte[?]), intonaţia ascendent-descendentă a întrebărilor alternative (Citeşte cărţi sau revistei?]).


[DOR] Semnul interogativ marchează intonația propozițiilor sau a frazelor interogative.


Exemple

Aha, da! ce[?] povestea[?] cine[?] care poveste[?]
Sadoveanu

Ei, jupânule, de pe unde[?] ... Ce vânturi[?]... Pe la noi... ai[?]... și de ce[?]...
Delavrancea

Un fiziolog care stabileşte care sunt funcţiile organismului omenesc cum trebuie să înceapă[?]
P. Ţuţea


Reguli de folosire

Se folosește semnul întrebării:

1. La sfârșitul unei propoziţii interogative directe.

Da slănină nu-i în pod[?] unt nu-i[?] ouă nu-s[?]
Creangă

2. După un pasaj interogativ în care se redau spusele cuiva în vorbire indi­rectă, fără a se folosi verbe de declaraţie şi conjuncţii (procedeu denumit vorbire indirectă liberă).

Se spărseseră sticlele şi acum se scurgea rămăşiţa vinului. Ce să facă[?] La muşteriu, cu cioburi de sticlă nu putea merge. Să fugă[?] Unde să se ducă[?] Să se-ntoarcă la prăvălie! ...
Caragiale

3. La sfârșitul unei fraze compuse din propoziţii dependente de o propoziţie interogativă directă care se află la începutul frazei.

Iar vrei să te pupe cucul armenesc şi să te spurce, ca să nu-ţi meargă bine toată ziua[?]...
Creangă

De ce boala şi moartea să fie partea voastră,

Când ei în bogăţia cea splendidă şi vastă

Petrec ca şi în ceruri, n-au timp nici de-a muri[?]
Eminescu

4. După propoziţiile interogative retorice

Care e mai mândră decât tine între toate ţările semănate de domnul pre pământ[?]
Russo

5. La sfârșitul construc­ţiilor interogative cu caracter dubitativ-deliberativ.

Cum adică? să nu pot eu înţelege: visez ori sunt treaz[?]
Caragiale

Oare să se însoare, ori să nu se însoare[?]
Negruzzi

6. După o propoziţie interogativă incidentă, intercalată într-o propoziţie enun­ţiativă sau între două propoziţii enunţiative şi izolată de restul frazei prin pauze.

I-a rămas şi un copil, o fetiţă care — cum să spun[?] —, care e un fel de ghimpe între ei. . . un copil, vai! destul de rău crescut.
Sadoveanu

Atunci treci, Ghiţă, pe la nenea Zaharia p-acasă şi lasă-i vorbă coanei Joiţichii — nu-i aşa, nene Zahario[?] — să fie aşa de bună să nu se supere dacă om întârzia de la dejun . . . avem ceva politică de vorbit între bărbaţi.
Caragiale

7. La sfârșitul frazelor ce conțin o propoziție (fie principală, fie subordonată) interogativă.

– De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi?
Eminescu

8. Reprezentarea nedumeririi interlocutorilor prin mimică și/sau gesturi.

– Ei, da! și Costică...

– [?]...
– Costică Arion...

Caragiale

Cînd nu se folosește semnul exclamării

Este nerecomandabilă:

1. Folosirea punctului după propoziţiile interogative retorice;

Vezi? Nu ţi-am spus eu că tutunul nu e lucru bun[.]
Caragiale

Folosirea în relație cu alte semne

1. Cînd comunicarea este interogativă şi exclamativă în acelaşi timp, se pune semnul întrebării însoţit de semnul exclamării;

— Pe mine, fata lui Hagi Cănuţă, să-îndrăznești tu să mă baţi, păcătosule, janghinosule și rîiosule[!?]...
Caragiale

— Tu eşti mă, tragedianule[?!]
Galaction

A! de ce mai dă Dumnezeu omului fericire, dacă e să i-o ia înapoi[?!] De ce nu moare omul cînd e fericit[?!] De ce am mai trăit eu s-ajung la asa ceva[?!]
Caragiale

2. Reprezentarea diferitelor sentimente ale interlocutorilor prin mimică și gesturi se poate face prin combinarea diferitelor semne ortografice (în special semnul întrebării și semnul exclamării).

Patroana (cu ochii calzi): Şi de ce mă iubeşti?

Mitică: (rămâne năuc)[!!!?]
Patroana (frumoasă, furioasă): înţelegi sau nu înţelegi

Camil Petrescu

Mitică: Acum în urmă, când am fost la d-ta... Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine atunci...

Patroana:[?!]
Mitică: Nu ştiu...

Camil Petrescu


Observații

Bibliografie

Vezi bibliografia generală