Articol/Punctuație/Semnul întrebării

De la Dexonline wiki
Jump to navigation Jump to search

Definiții

[IOOP3] Semnul întrebării e folosit în scriere pentru a marca intonaţia propoziţiilor sau a frazelor interogative. Se pune semnul întrebării după cuvintele, grupurile de cuvinte, propoziţiile şi frazele care au un caracter interogativ şi care sunt întrebări directe.


[GLR1965] Semnul întrebării e folosit în scriere pentru a marca pe lângă pauză şi intonaţia propoziţiilor independente sau a frazelor inte­rogative. El se pune de asemenea după cuvinte sau grupuri de cuvinte cu funcţiune de propoziţii interogative independente.


[GLR2008] Semnul întrebării marchează toate tipurile de intonaţie interogativă: intonaţia ascendentă a întrebărilor totale (Maria citeşte[?]), intonaţia descendentă a întrebărilor parţiale (Ce citeşte[?]), intonaţia ascendent-descendentă a întrebărilor alternative (Citeşte cărţi sau revistei?]).


[DOR] Semnul interogativ marchează intonația propozițiilor sau a frazelor interogative.


Exemple

Aha, da! ce[?] povestea[?] cine[?] care poveste[?]
Sadoveanu

Ei, jupânule, de pe unde[?] ... Ce vânturi[?]... Pe la noi... ai[?]... și de ce[?]...
Delavrancea

Un fiziolog care stabileşte care sunt funcţiile organismului omenesc cum trebuie să înceapă[?]
P. Ţuţea


Reguli de folosire

Se folosește semnul întrebării:

1. La sfârșitul unei propoziţii interogative directe.

– Câți oameni ați mâncat aceste cincisprezece bucăți de pâine[?]
Creangă

Da slănină nu-i în pod[?] unt nu-i[?] ouă nu-s[?]
Creangă

Propozițiile interogative pot fi și eliptice:

– Cine-i acolo[?]

– Eu.
– Cine eu[?]
– Eu. Ivan.
– Și ce vrei[?]

Creangă

2. După un pasaj interogativ în care se redau spusele cuiva în vorbire indi­rectă, fără a se folosi verbe de declaraţie şi conjuncţii (procedeu denumit vorbire indirectă liberă).

Se spărseseră sticlele şi acum se scurgea rămăşiţa vinului. Ce să facă[?] La muşteriu, cu cioburi de sticlă nu putea merge. Să fugă[?] Unde să se ducă[?] Să se-ntoarcă la prăvălie! ...
Caragiale

3. La sfârșitul unei fraze compuse din propoziţii dependente de o propoziţie interogativă directă care se află la începutul frazei.

Iar vrei să te pupe cucul armenesc şi să te spurce, ca să nu-ţi meargă bine toată ziua[?]...
Creangă

De ce boala şi moartea să fie partea voastră,

Când ei în bogăţia cea splendidă şi vastă

Petrec ca şi în ceruri, n-au timp nici de-a muri[?]
Eminescu

4. După propoziţiile interogative retorice

Care e mai mândră decât tine între toate ţările semănate de domnul pre pământ[?]
Russo

5. La sfârșitul construc­ţiilor interogative cu caracter dubitativ-deliberativ.

Cum adică? să nu pot eu înţelege: visez ori sunt treaz[?]
Caragiale

Oare să se însoare, ori să nu se însoare[?]
Negruzzi

6. După o propoziţie interogativă incidentă, intercalată într-o propoziţie enun­ţiativă sau între două propoziţii enunţiative şi izolată de restul frazei prin pauze.

I-a rămas şi un copil, o fetiţă care — cum să spun[?] —, care e un fel de ghimpe între ei. . . un copil, vai! destul de rău crescut.
Sadoveanu

Atunci treci, Ghiţă, pe la nenea Zaharia p-acasă şi lasă-i vorbă coanei Joiţichii — nu-i aşa, nene Zahario[?] — să fie aşa de bună să nu se supere dacă om întârzia de la dejun . . . avem ceva politică de vorbit între bărbaţi.
Caragiale

7. La sfârșitul frazelor ce conțin o propoziție (fie principală, fie subordonată) interogativă.

– De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi?
Eminescu

8. Reprezentarea nedumeririi interlocutorilor prin mimică și/sau gesturi.

– Ei, da! și Costică...

– [?]...
– Costică Arion...

Caragiale

9. În titluri, când sunt considerate propoziţii interogative directe.

Ce-i de făcut[?] (titlu de roman)

Cînd nu se folosește semnul exclamării

1. Este nerecomandabilă folosirea punctului după propoziţiile interogative retorice;

Vezi? Nu ţi-am spus eu că tutunul nu e lucru bun[.]
Caragiale

2. În titluri nu se pune semnul întrebării când sunt considerate propoziţii interogative indirecte, depinzând de o regentă neexprimată

Cum am învăţat româneşte (titlul unei povestiri de C. Negruzzi)

Folosirea în relație cu alte semne

1. Cînd comunicarea este interogativă şi exclamativă în acelaşi timp, se pune semnul întrebării însoţit de semnul exclamării.

— Pe mine, fata lui Hagi Cănuţă, să-îndrăznești tu să mă baţi, păcătosule, janghinosule și râiosule[!?]...
Caragiale

— Tu eşti mă, tragedianule[?!]
Galaction

A! de ce mai dă Dumnezeu omului fericire, dacă e să i-o ia înapoi[?!] De ce nu moare omul când e fericit[?!] De ce am mai trăit eu s-ajung la asa ceva[?!]
Caragiale

Dar ce-ai face tu și cum ai trăi, De-ai avea mamă și-ar muri[?!] Ce-ai face tu și cum ar fi, De-ai avea copii și-ar muri[?!]Vieru

2. Reprezentarea diferitelor sentimente ale interlocutorilor prin mimică și gesturi se poate face prin combinarea diferitelor semne ortografice

Patroana (cu ochii calzi): Şi de ce mă iubeşti?

Mitică: (rămâne năuc)[!!!?]
Patroana (frumoasă, furioasă): înţelegi sau nu înţelegi

Camil Petrescu

Mitică: Acum în urmă, când am fost la d-ta... Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine atunci...

Patroana:[?!]
Mitică: Nu ştiu...

Camil Petrescu

3. Se pune semnul întrebării între paranteze rotunde pentru a arăta că autorul are rezerve sau îndoieli faţă de afirmaţia anterioară.

Dar era un fel de laudă gratuită, ca şi cină cuvintele ar fi fost tocite de sens şi trebuiau umflate: „G.D. Ladima un strălucit talent” sau „a fost unul dintre cei mai lăudaţi [(?)] poeţi de azi”. Una vorbea chiar de „o mare pierdere pentru literatura românească”.
Camil Petrescu

4. Se adaugă punctele de suspensie pentru a indica variate stări afective și o pauză mai mare la sfârșitul propoziției.

Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe, Cine ține toate minte? Și ar sta să le asculte[?...]
Eminescu

Observații

Bibliografie

Vezi bibliografia generală