Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Rodica Zafiu/Îmi cer scuze...”

Or, situația actuală - în măsura în care o poate reflecta, în linii mari, internetul - pare a se caracteriza printr-o frecvență ridicată a construcției intensiv-participa­tive, dar și printr-o persistență a condamnării sale, a impresiei că este o greșeală de exprimare. O căutare pe Google (cu toate limitele ei) indică 461.000 de ocurențe ale secvenței ''îmi cer scuze'', față de doar 4.050 pentru ''îți cer scuze'', 5.480 pentru ''vă cer scuze'', 7.820 pentru ''îi cer scuze'' și 998 pentru ''le cer scuze''. Formula cea mai frecventă este însă ironizată pe diverse bloguri: «și atunci, viclenia-i dosnică l-a ajutat să găsească o formulare care-l satisface: „îmi cer scuze”. Adică, își cere scuze lui însuși. Singura persoană din lume căreia merită să-i ceară scuze este EL, unicul, marele și inegalabilul șarlatan electoral (...) Politicozaurus carpato-danubianus nu a reușit încă să învețe sau nu vrea să accepte că formularea corectă este: „vă cer scuze” sau „îți cer scuze”» (''tara-noastra-de-KKo.blogspot.com''). Unele luări de atitudine sînt și mai violente: „Rușine! Este inadmisibil să te numești jurnalist și să nu știi să scrii corect. „Îmi cer scuze”? Îți ceri dumitale scuze, sau celor față de care ai greșit? Deci trebuia: „Îți cer scuze” sau „vă cer scuze”, nici într-un caz „îmi cer scuze” (''gandul.info'', 12.07.2008). Cum se întîmplă adesea, ironia sorții se manifestă în faptul că fraza de aspră condam­nare a greșelii aproapelui conține ea însăși o greșeală (nici într-un caz). Alteori, condamnările sînt mai puțin vehemente și pozițiile - mai realiste: «o altă greșeală care este frecvent întâlnită în limba română și pe care, sincer, recunosc ca o fac și eu, este „Îmi cer scuze”. Expresia corectă este „Îți cer scuze”, „Vă cer scuze”. Expresia este „a-și cere scuze de la cineva” și nicidecum „a-și cere scuze de la sine» (miresici.ro). În citatul de mai sus, se observă că și în explicație vorbitorul folosește, de fapt, fără să-și dea seama, construcția pe care din considerente raționaliste o condamnă: «expresia este „a-și cere scuze de la cineva”»).  

Desigur, net preferabilă era vechea formulă, în care relația sintactico-semantică era transparentă: ''îmi cer iertare'' înseamnă „cer pentru mine iertare”, „cer iertarea mea”. De altfel, în extinderea construcției în care iertarea este înlocuită cu scuzele rolul esențial nu l-a jucat franceza, ci italiana, în care sunt curente construcțiile cu verbul echivalent lui „a cere”: ''chiedere scusa''; formula ''chiedo scusa'' este tipică pentru întreruperea politicoasă a unui vorbitor, prin propria luare de cuvânt (un fel de „îmi permiteți?”). Substantivul scuză este un împrumut modern (din secolul al XIX-lea) din italiană, așa că nu e de mirare că a adus cu sine o serie de construcții specifice; adaptate în română într-un mod care, cum se vede, nu este încă întru totul acceptat. Cea mai lipsită de ambiguități ar fi exprimarea eliptică și exclamativă, cu intonația de rigoare: Scuze!<p />