Diferență între revizuiri ale paginii „Articol/Rodica Zafiu/Decât o negație”

De la dexonline wiki
Sari la navigare Sari la căutare
(Versiunea inițială)
 
m (test de modificare)
 
(Nu s-au afișat 11 versiuni intermediare efectuate de alți 2 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
Răspândirea vertiginoasă a construcţiei în care decât ia locul adverbelor restrictive numai şi doar e un fenomen evident pentru orice vorbitor de română.  
[[Fișier:Rodica Zafiu.jpg|thumb|right|alt="Rodica Zafiu"|Rodica Zafiu]]
Corectări, critici, ironii, parodii par să rămână fără efect: cu o viteză comparabilă cu aceea cu care a fost preluată construcţia ca şi, inovaţia sintactică pătrunde în uzul curent, în primul rând pentru a restrânge aserţiunea la un nominal – are decât o problemă –, dar şi (mai rar) în faţa unei propoziţii: decât am băut o bere. Decât restrictiv, folosit în afara construcţiei negative, a fost înregistrat de mai multă vreme ca particularitate regională, ca muntenism. E totuşi greu de înţeles de ce s-a răspândit atât de mult în ultima vreme: nu are, ca alte inovaţii, rolul de a umple un gol, avantajul scurtimii, al dezambiguizării sau al insistenţei. Nici numai, nici doar nu-i sunt prin nimic inferioare, învechite sau greoaie. E pur şi simplu o ilustrare a rolului imitaţiei şi a imprevizibilului din evoluţia limbii.  
 
Folosit de unii vorbitori fără nicio ezitare, în spaţiul public, în răspunsuri la examene sau în discursuri politice, noul decât e perceput de mulţi alţii ca stigmat social, ca marcă de vorbire neglijentă şi chiar de incultură. O excelentă publicaţie periodică şi-a ales titlul ironic Decât o revistă şi cuprinde, în numărul său cel mai recent (5, primăvara lui 2011), o întreagă discuţie, bine documentată, despre utilizarea construcţiei. Un forum (forum.softpedia.com) găzduieşte o dezbatere pe aceeaşi temă, întinsă pe durata a cinci ani (3.07.2006 – 2.04.2011) şi deschisă continuărilor. În mesajele participanţilor îşi fac loc iritări – „mă zgârie la creier”, „e una din cele mai odioase greşeli”, „nu pot suporta”, „analfabetism pur”, „Dacă la interviu vorbea cu «decât», sigur lucra acum în altă parte” –, dar şi zvonuri, informaţii fanteziste despre o presupusă schimbare a normei („după noile standarde ale limbii române acum se foloseşte numai în propoziţii afirmative”), precum şi numeroase comentarii despre particularităţile dialectale, despre raportul dintre normă şi eroare.  
Articol de '''Rodica Zafiu''' din seria ''Păcatele limbii''.
Explicaţia cea mai simplă a abaterii de la normă e în acest caz analogia, regularizarea: structura negativă cu sens restrictiv – nu are decât o problemă, nu vin decât ei etc. – a fost pur şi simplu asimilată structurilor restrictive fără negaţie, cu adverbele numai şi doar. De la simpla omitere a negaţiei, din cazurile în care decât preceda un nominal (are decât o problemă, vin decât ei), echivalarea doar – decât a trecut şi asupra construcţiilor propoziţionale, după modelul doar am aşteptat aici construindu-se şidecât am aşteptat aici.  
A fost publicat în [http://www.romlit.ro/dect_o_negaie România literară, nr. 14/2011]
Pentru a înţelege situaţia actuală, e însă important să cunoaştem şi istoria construcţiei. Decât a fost folosit, mai întâi, în structurile comparative şi de diferenţiere care s-au păstrat neschimbate, de tipul mai bun decât el, altul decât el. De la al doilea tipar, în varianta circumstanţialului de excepţie – nu are altceva decât mere – se poate ajunge, prin elipsă, la falsa negaţie cu sens restrictiv: nu are decât mere. În limba română veche pare să fi existat doar construcţia completă: „nemica alta nu ştia decât...” (Coresi, apud Dicţionarul limbii române – DLR, tomul I, partea a treia, Litera D, 2006). Structurile negative restrictive sunt atestate, în dicţionarultezaur, prin exemple foarte târzii, din secolul al XIX-lea. În lipsa unor cercetări detaliate, putem presupune fie o evoluţie internă, care să fi fixat elipsa, fie un calc după structura franceză similară ne... que („Il ne boit que du lait” – „nu bea decât lapte”). Apariţia târzie a construcţiei, în secolul al XIX-lea, ar susţine ipoteza calcului; e totuşi posibil să existe şi exemple mai timpurii, care să nu fi intrat în corpusul folosit pentru dicţionar şi care să ateste evoluţia internă. În limba veche şi în cea populară mai există o construcţie, în care decât este adversativ (având valoarea lui „dar”); aceasta nu are limitări dialectale şi e destul de stabilă în timp (se găseşte la Miron Costin, Alecsandri, Nicolae Filimon etc.): „Mergea ai noştri o samă mai bine, departe asupra taberii, decât tătarii şi săimeanii îi bătea den sineaţe” (M. Costin). Decât adversativ are altă valoare decât cel restrictiv plasat în faţa unei propoziţii, dar între opoziţie şi restricţie există o evidentă legătură.  
 
Explicaţiile nu schimbă, desigur, statutul sociolingvistic al construcţiei: oricât ar fi de motivată prin analogie sau prin alte tendinţe din evoluţia limbii, construcţia lui decât restrictiv în context afirmativ rămâne una stigmatizantă: e un semn de incultură şi ridicol, asemănător altor particularităţi din graiurile sudice. „Are decât” a devenit emblematic, plasându-se în preajma lui „ei este”.
Răspândirea vertiginoasă a construcției în care ''decât'' ia locul adverbelor restrictive numai și doar e un fenomen evident pentru orice vorbitor de română. Corectări, critici, ironii, parodii par să rămână fără efect: cu o viteză comparabilă cu aceea cu care a fost preluată construcția ''ca și'', inovația sintactică pătrunde în uzul curent, în primul rând pentru a restrânge aserțiunea la un nominal – ''are decât o problemă'' –, dar și (mai rar) în fața unei propoziții: ''decât am băut o bere''. ''Decât'' restrictiv, folosit în afara construcției negative, a fost înregistrat de mai multă vreme ca particularitate regională, ca muntenism. E totuși greu de înțeles de ce s-a răspândit atât de mult în ultima vreme: nu are, ca alte inovații, rolul de a umple un gol, avantajul scurtimii, al dezambiguizării sau al insistenței. Nici numai, nici doar nu-i sunt prin nimic inferioare, învechite sau greoaie. E pur și simplu o ilustrare a rolului imitației și a imprevizibilului din evoluția limbii.  
 
Folosit de unii vorbitori fără nicio ezitare, în spațiul public, în răspunsuri la examene sau în discursuri politice, noul ''decât'' e perceput de mulți alții ca stigmat social, ca marcă de vorbire neglijentă și chiar de incultură. O excelentă publicație periodică și-a ales titlul ironic '''''Decât o revistă''''' și cuprinde, în numărul său cel mai recent (5, primăvara lui 2011), o întreagă discuție, bine documentată, despre utilizarea construcției. Un forum (forum.softpedia.com) găzduiește o dezbatere pe aceeași temă, întinsă pe durata a cinci ani (3.07.2006 – 2.04.2011) și deschisă continuărilor. În mesajele participanților își fac loc iritări – „mă zgârie la creier”, „e una din cele mai odioase greșeli”, „nu pot suporta”, „analfabetism pur”, „Dacă la interviu vorbea cu «decât», sigur lucra acum în altă parte” –, dar și zvonuri, informații fanteziste despre o presupusă schimbare a normei („după noile standarde ale limbii române acum se folosește numai în propoziții afirmative”), precum și numeroase comentarii despre particularitățile dialectale, despre raportul dintre normă și eroare.  
 
Explicația cea mai simplă a abaterii de la normă e în acest caz analogia, regularizarea: structura negativă cu sens restrictiv – ''nu are decât o problemă, nu vin decât ei'' etc. – a fost pur și simplu asimilată structurilor restrictive fără negație, cu adverbele ''numai'' și ''doar''. De la simpla omitere a negației, din cazurile în care decât preceda un nominal (are decât o problemă, vin decât ei), echivalarea '''''doar – decât''''' a trecut și asupra construcțiilor propoziționale, după modelul ''doar am așteptat aici'' construindu-se și ''decât am așteptat aici''.  
 
Pentru a înțelege situația actuală, e însă important să cunoaștem și istoria construcției. ''Decât'' a fost folosit, mai întâi, în structurile comparative și de diferențiere care s-au păstrat neschimbate, de tipul mai bun decât el, altul decât el. De la al doilea tipar, în varianta circumstanțialului de excepție ''nu are altceva decât mere'' – se poate ajunge, prin elipsă, la falsa negație cu sens restrictiv: ''nu are decât mere''. În limba română veche pare să fi existat doar construcția completă: „nemica alta nu știa decât...” (Coresi, apud Dicționarul limbii române – DLR, tomul I, partea a treia, Litera D, 2006). Structurile negative restrictive sunt atestate, în dicționarul tezaur, prin exemple foarte târzii, din secolul al XIX-lea. În lipsa unor cercetări detaliate, putem presupune fie o evoluție internă, care să fi fixat elipsa, fie un calc după structura franceză similară ''ne... que'' („Il ne boit que du lait” – „nu bea decât lapte”). Apariția târzie a construcției, în secolul al XIX-lea, ar susține ipoteza calcului; e totuși posibil să existe și exemple mai timpurii, care să nu fi intrat în corpusul folosit pentru dicționar și care să ateste evoluția internă. În limba veche și în cea populară mai există o construcție, în care decât este adversativ (având valoarea lui „dar”); aceasta nu are limitări dialectale și e destul de stabilă în timp (se găsește la Miron Costin, Alecsandri, Nicolae Filimon etc.): „Mergea ai noștri o samă mai bine, departe asupra taberii, decât tătarii și săimeanii îi bătea den sineațe” (M. Costin). ''Decât'' adversativ are altă valoare decât cel restrictiv plasat în fața unei propoziții, dar între opoziție și restricție există o evidentă legătură.  
 
Explicațiile nu schimbă, desigur, statutul sociolingvistic al construcției: oricât ar fi de motivată prin analogie sau prin alte tendințe din evoluția limbii, construcția lui ''decât'' restrictiv în context afirmativ rămâne una stigmatizantă: e un semn de incultură și ridicol, asemănător altor particularități din graiurile sudice. „Are decât” a devenit emblematic, plasându-se în preajma lui „ei este”.
 
[[Categorie:Sincronizare]]
[[Categorie:Articole:Rodica Zafiu]]
{{CuvinteCheie|decât, numai, doar}}

Versiunea curentă din 3 noiembrie 2017 16:39

"Rodica Zafiu"
Rodica Zafiu

Articol de Rodica Zafiu din seria Păcatele limbii. A fost publicat în România literară, nr. 14/2011

Răspândirea vertiginoasă a construcției în care decât ia locul adverbelor restrictive numai și doar e un fenomen evident pentru orice vorbitor de română. Corectări, critici, ironii, parodii par să rămână fără efect: cu o viteză comparabilă cu aceea cu care a fost preluată construcția ca și, inovația sintactică pătrunde în uzul curent, în primul rând pentru a restrânge aserțiunea la un nominal – are decât o problemă –, dar și (mai rar) în fața unei propoziții: decât am băut o bere. Decât restrictiv, folosit în afara construcției negative, a fost înregistrat de mai multă vreme ca particularitate regională, ca muntenism. E totuși greu de înțeles de ce s-a răspândit atât de mult în ultima vreme: nu are, ca alte inovații, rolul de a umple un gol, avantajul scurtimii, al dezambiguizării sau al insistenței. Nici numai, nici doar nu-i sunt prin nimic inferioare, învechite sau greoaie. E pur și simplu o ilustrare a rolului imitației și a imprevizibilului din evoluția limbii.

Folosit de unii vorbitori fără nicio ezitare, în spațiul public, în răspunsuri la examene sau în discursuri politice, noul decât e perceput de mulți alții ca stigmat social, ca marcă de vorbire neglijentă și chiar de incultură. O excelentă publicație periodică și-a ales titlul ironic Decât o revistă și cuprinde, în numărul său cel mai recent (5, primăvara lui 2011), o întreagă discuție, bine documentată, despre utilizarea construcției. Un forum (forum.softpedia.com) găzduiește o dezbatere pe aceeași temă, întinsă pe durata a cinci ani (3.07.2006 – 2.04.2011) și deschisă continuărilor. În mesajele participanților își fac loc iritări – „mă zgârie la creier”, „e una din cele mai odioase greșeli”, „nu pot suporta”, „analfabetism pur”, „Dacă la interviu vorbea cu «decât», sigur lucra acum în altă parte” –, dar și zvonuri, informații fanteziste despre o presupusă schimbare a normei („după noile standarde ale limbii române acum se folosește numai în propoziții afirmative”), precum și numeroase comentarii despre particularitățile dialectale, despre raportul dintre normă și eroare.

Explicația cea mai simplă a abaterii de la normă e în acest caz analogia, regularizarea: structura negativă cu sens restrictiv – nu are decât o problemă, nu vin decât ei etc. – a fost pur și simplu asimilată structurilor restrictive fără negație, cu adverbele numai și doar. De la simpla omitere a negației, din cazurile în care decât preceda un nominal (are decât o problemă, vin decât ei), echivalarea doar – decât a trecut și asupra construcțiilor propoziționale, după modelul doar am așteptat aici construindu-se și decât am așteptat aici.

Pentru a înțelege situația actuală, e însă important să cunoaștem și istoria construcției. Decât a fost folosit, mai întâi, în structurile comparative și de diferențiere care s-au păstrat neschimbate, de tipul mai bun decât el, altul decât el. De la al doilea tipar, în varianta circumstanțialului de excepție – nu are altceva decât mere – se poate ajunge, prin elipsă, la falsa negație cu sens restrictiv: nu are decât mere. În limba română veche pare să fi existat doar construcția completă: „nemica alta nu știa decât...” (Coresi, apud Dicționarul limbii române – DLR, tomul I, partea a treia, Litera D, 2006). Structurile negative restrictive sunt atestate, în dicționarul tezaur, prin exemple foarte târzii, din secolul al XIX-lea. În lipsa unor cercetări detaliate, putem presupune fie o evoluție internă, care să fi fixat elipsa, fie un calc după structura franceză similară ne... que („Il ne boit que du lait” – „nu bea decât lapte”). Apariția târzie a construcției, în secolul al XIX-lea, ar susține ipoteza calcului; e totuși posibil să existe și exemple mai timpurii, care să nu fi intrat în corpusul folosit pentru dicționar și care să ateste evoluția internă. În limba veche și în cea populară mai există o construcție, în care decât este adversativ (având valoarea lui „dar”); aceasta nu are limitări dialectale și e destul de stabilă în timp (se găsește la Miron Costin, Alecsandri, Nicolae Filimon etc.): „Mergea ai noștri o samă mai bine, departe asupra taberii, decât tătarii și săimeanii îi bătea den sineațe” (M. Costin). Decât adversativ are altă valoare decât cel restrictiv plasat în fața unei propoziții, dar între opoziție și restricție există o evidentă legătură.

Explicațiile nu schimbă, desigur, statutul sociolingvistic al construcției: oricât ar fi de motivată prin analogie sau prin alte tendințe din evoluția limbii, construcția lui decât restrictiv în context afirmativ rămâne una stigmatizantă: e un semn de incultură și ridicol, asemănător altor particularități din graiurile sudice. „Are decât” a devenit emblematic, plasându-se în preajma lui „ei este”.