Articol/Rodica Zafiu/Decât o negație

Răspândirea vertiginoasă a construcţiei în care decât ia locul adverbelor restrictive numai şi doar e un fenomen evident pentru orice vorbitor de română. Corectări, critici, ironii, parodii par să rămână fără efect: cu o viteză comparabilă cu aceea cu care a fost preluată construcţia ca şi, inovaţia sintactică pătrunde în uzul curent, în primul rând pentru a restrânge aserţiunea la un nominal – are decât o problemă –, dar şi (mai rar) în faţa unei propoziţii: decât am băut o bere. Decât restrictiv, folosit în afara construcţiei negative, a fost înregistrat de mai multă vreme ca particularitate regională, ca muntenism. E totuşi greu de înţeles de ce s-a răspândit atât de mult în ultima vreme: nu are, ca alte inovaţii, rolul de a umple un gol, avantajul scurtimii, al dezambiguizării sau al insistenţei. Nici numai, nici doar nu-i sunt prin nimic inferioare, învechite sau greoaie. E pur şi simplu o ilustrare a rolului imitaţiei şi a imprevizibilului din evoluţia limbii. Folosit de unii vorbitori fără nicio ezitare, în spaţiul public, în răspunsuri la examene sau în discursuri politice, noul decât e perceput de mulţi alţii ca stigmat social, ca marcă de vorbire neglijentă şi chiar de incultură. O excelentă publicaţie periodică şi-a ales titlul ironic Decât o revistă şi cuprinde, în numărul său cel mai recent (5, primăvara lui 2011), o întreagă discuţie, bine documentată, despre utilizarea construcţiei. Un forum (forum.softpedia.com) găzduieşte o dezbatere pe aceeaşi temă, întinsă pe durata a cinci ani (3.07.2006 – 2.04.2011) şi deschisă continuărilor. În mesajele participanţilor îşi fac loc iritări – „mă zgârie la creier”, „e una din cele mai odioase greşeli”, „nu pot suporta”, „analfabetism pur”, „Dacă la interviu vorbea cu «decât», sigur lucra acum în altă parte” –, dar şi zvonuri, informaţii fanteziste despre o presupusă schimbare a normei („după noile standarde ale limbii române acum se foloseşte numai în propoziţii afirmative”), precum şi numeroase comentarii despre particularităţile dialectale, despre raportul dintre normă şi eroare. Explicaţia cea mai simplă a abaterii de la normă e în acest caz analogia, regularizarea: structura negativă cu sens restrictiv – nu are decât o problemă, nu vin decât ei etc. – a fost pur şi simplu asimilată structurilor restrictive fără negaţie, cu adverbele numai şi doar. De la simpla omitere a negaţiei, din cazurile în care decât preceda un nominal (are decât o problemă, vin decât ei), echivalarea doar – decât a trecut şi asupra construcţiilor propoziţionale, după modelul doar am aşteptat aici construindu-se şidecât am aşteptat aici. Pentru a înţelege situaţia actuală, e însă important să cunoaştem şi istoria construcţiei. Decât a fost folosit, mai întâi, în structurile comparative şi de diferenţiere care s-au păstrat neschimbate, de tipul mai bun decât el, altul decât el. De la al doilea tipar, în varianta circumstanţialului de excepţie – nu are altceva decât mere – se poate ajunge, prin elipsă, la falsa negaţie cu sens restrictiv: nu are decât mere. În limba română veche pare să fi existat doar construcţia completă: „nemica alta nu ştia decât...” (Coresi, apud Dicţionarul limbii române – DLR, tomul I, partea a treia, Litera D, 2006). Structurile negative restrictive sunt atestate, în dicţionarultezaur, prin exemple foarte târzii, din secolul al XIX-lea. În lipsa unor cercetări detaliate, putem presupune fie o evoluţie internă, care să fi fixat elipsa, fie un calc după structura franceză similară ne... que („Il ne boit que du lait” – „nu bea decât lapte”). Apariţia târzie a construcţiei, în secolul al XIX-lea, ar susţine ipoteza calcului; e totuşi posibil să existe şi exemple mai timpurii, care să nu fi intrat în corpusul folosit pentru dicţionar şi care să ateste evoluţia internă. În limba veche şi în cea populară mai există o construcţie, în care decât este adversativ (având valoarea lui „dar”); aceasta nu are limitări dialectale şi e destul de stabilă în timp (se găseşte la Miron Costin, Alecsandri, Nicolae Filimon etc.): „Mergea ai noştri o samă mai bine, departe asupra taberii, decât tătarii şi săimeanii îi bătea den sineaţe” (M. Costin). Decât adversativ are altă valoare decât cel restrictiv plasat în faţa unei propoziţii, dar între opoziţie şi restricţie există o evidentă legătură. Explicaţiile nu schimbă, desigur, statutul sociolingvistic al construcţiei: oricât ar fi de motivată prin analogie sau prin alte tendinţe din evoluţia limbii, construcţia lui decât restrictiv în context afirmativ rămâne una stigmatizantă: e un semn de incultură şi ridicol, asemănător altor particularităţi din graiurile sudice. „Are decât” a devenit emblematic, plasându-se în preajma lui „ei este”.