Diferență între revizuiri ale paginii „Scrisoare deschisă către Academia Română”

De la dexonline wiki
Sari la navigare Sari la căutare
Linia 16: Linia 16:


{|table class="wikitable"
{|table class="wikitable"
! Limba de origine || Vocala înlocuită de î || Număr de cazuri || Procent
! Limba de origine
! Vocala înlocuită de î<ref>În ordinea frecvenței înlocuirii.</ref>
! Număr de cazuri<ref>Anexăm listele alcătuite.</ref>
! Procent
|-
|-
| latină || A, E, I, O, U || 131 ||style="text-align:right;"| 22,75%
| latină || A, E, I, O, U || 131 ||style="text-align:right;"| 22,75%
Linia 30: Linia 33:
| U || 2 ||style="text-align:right;"| 0,35%
| U || 2 ||style="text-align:right;"| 0,35%
|-
|-
| albaneză (cf.) || e, i, u, a || 13 ||style="text-align:right;"| 2,26%
| albaneză (cf.)<ref>Unele, „conform...”</ref> || e, i, u, a || 13 ||style="text-align:right;"| 2,26%
|-
|-
| bulgară/sîrbo-croată (cf.) || ă, e/-, u, i || 82 ||style="text-align:right;"| 14,24%
| bulgară/sîrbo-croată (cf.) || ă, e/-, u, i || 82 ||style="text-align:right;"| 14,24%
Linia 60: Linia 63:
   <li>cele 20 de cuvinte formate cu sufixul -MÎNT provenind din latinescul ''mentum'';</li>
   <li>cele 20 de cuvinte formate cu sufixul -MÎNT provenind din latinescul ''mentum'';</li>
   <li>cele 13 cuvinte cu sufixul turcesc -LÎC (-lik), deși acestea sunt consemnate ca fiind împrumutate fiecare în parte, cu excepția lui CRAILÎC;</li>
   <li>cele 13 cuvinte cu sufixul turcesc -LÎC (-lik), deși acestea sunt consemnate ca fiind împrumutate fiecare în parte, cu excepția lui CRAILÎC;</li>
   <li>cele 34 de verbe terminate la infinitiv în '''î''', dintre care numai 2 de origine latină: AMĂRÎ (amarire) și URÎ (****horrire=horrere, horrescere). Toate aceste verbe au '''-î''' în poziție finală numai la forma de infinitiv; practic jumătate din formele lor flexionare (gerunziul, perfectul, participiul - eventual declinabil), precum și cuvintele derivate din ele, intră sub incidența indicației din comunicatul Academiei Române;</li>
   <li>cele 34 de verbe terminate la infinitiv în '''î''', dintre care numai 2 de origine latină: AMĂRÎ (amarire) și URÎ (horrire=horrere, horrescere). Toate aceste verbe au '''-î''' în poziție finală numai la forma de infinitiv; practic jumătate din formele lor flexionare (gerunziul, perfectul, participiul - eventual declinabil), precum și cuvintele derivate din ele, intră sub incidența indicației din comunicatul Academiei Române;</li>
   <li>gerunziul verbelor de conjugarea I format cu sufixul -ÎND din lat. -ando;</li>
   <li>gerunziul verbelor de conjugarea I format cu sufixul -ÎND din lat. -ando;</li>
   <li>gerunziul verbelor de conj. a II-a și a III-a format cu sufixul -ÎND din lat. -endo.</li>
   <li>gerunziul verbelor de conj. a II-a și a III-a format cu sufixul -ÎND din lat. -endo.</li>
Linia 77: Linia 80:
'''Onorată Academie Română,'''
'''Onorată Academie Română,'''


Am ajuns la o concluzie gravă: aceea că, de fapt, abia acum mințim mai vîrtos (lat. virtuosus)! De fapt, cosmetizăm în „latinisme-cu-'''a'''” majoritatea cuvintelor cu '''î''' din limba română, indiferent de proveniență și de vocala lor de origine! Deci, schimbarea operată este la fel de abuzivă ca și cea anterioară din punct de vedere etimologic, fără a avea însă celălalt argument, al '''notării unei realități actuale a limbii: sunetul''' (î), a cărui pronunțare, trebuie să recunoaștem, este mai aproape de (i) decât de (a). Asta abia ne creează convingerea că unificarea notării acestui sunet ar fi venit oricum, în ordinea firească a evoluției spre simplificare a ortografiei românești, mai devreme sau mai tîrziu, indiferent de regimul politic! Sperăm însă că nu se urmărește să se elimine și '''sunetul''' (î)! Pentru că altfel, oricîte semne s-ar inventa pentru el, în urechile unora tot „ciudat” va suna! În orice caz, ca amatori în ale lingvisticii, dar ca utilizatori, beneficiari și... propagandiști voluntari ai limbii române*, vă putem împărtăși din proprie experiență că un modest intelectual român nu are nevoie de mai mult de 15 minute pentru a convinge un modest intelectual francez, de exemplu, de latinitatea românilor &lt;cu (î) cu tot&gt;. Nu știm cît de repede decurge „convertirea” între doi intelectuali de elită, dar presupunem că, logic, ar avea nevoie de și mai puțin timp. Dacă, desigur, cei doi sînt de bună credință. Altfel, două milenii de istorie nu sînt suficiente.
Am ajuns la o concluzie gravă: aceea că, de fapt, abia acum mințim mai vîrtos (lat. virtuosus)! De fapt, cosmetizăm în „latinisme-cu-'''a'''” majoritatea cuvintelor cu '''î''' din limba română, indiferent de proveniență și de vocala lor de origine! Deci, schimbarea operată este la fel de abuzivă ca și cea anterioară din punct de vedere etimologic, fără a avea însă celălalt argument, al '''notării unei realități actuale a limbii: sunetul''' (î), a cărui pronunțare, trebuie să recunoaștem, este mai aproape de (i) decât de (a). Asta abia ne creează convingerea că unificarea notării acestui sunet ar fi venit oricum, în ordinea firească a evoluției spre simplificare a ortografiei românești, mai devreme sau mai tîrziu, indiferent de regimul politic! Sperăm însă că nu se urmărește să se elimine și '''sunetul''' (î)! Pentru că altfel, oricîte semne s-ar inventa pentru el, în urechile unora tot „ciudat” va suna! În orice caz, ca amatori în ale lingvisticii, dar ca utilizatori, beneficiari și... propagandiști voluntari ai limbii române<ref>Jucăm de ani de zile scrabble, de aici și „năravul” de a cerceta cu atenție dicționarul. De altfel, Federația Română de Scrabble a prevăzut pentru anul viitor organizarea unui Festival Mondial de Scrabble în Limba Română!</ref>, vă putem împărtăși din proprie experiență că un modest intelectual român nu are nevoie de mai mult de 15 minute pentru a convinge un modest intelectual francez, de exemplu, de latinitatea românilor &lt;cu (î) cu tot&gt;. Nu știm cît de repede decurge „convertirea” între doi intelectuali de elită, dar presupunem că, logic, ar avea nevoie de și mai puțin timp. Dacă, desigur, cei doi sînt de bună credință. Altfel, două milenii de istorie nu sînt suficiente.


De altfel, dacă noi mergem neapărat pe ideea ca '''străinii să vadă altceva''' decît vedem noi în forma scrisă a unui cuvînt românesc, atunci propunem extinderea acestui sistem dual -- juma' / juma' -- și la (celel)alte vocale. Am putea deci (re)inventa, (ă) din I, (i) din U etc. Astfel, în loc de CĂPĂTÎI (din lat. capitaneum), am scrie: CĂPITÂU. Gîndiți-vă numai, înainte de a vă enerva, ce avantaj extraordinar prezintă sistemul: noi vom citi numai semnele diacritice, ignorînd vocalele de dedesupt, iar străinii curioși să ne cerceteze înscrisurile vor citi numai literele, ignorînd cu totul ciudatele noastre „accente” (cum de altfel se și întîmplă) și convingîndu-se de... Dumnezeu știe ce: de exemplu, că nu știm să scriem corect cuvîntul franțuzesc capitaux!
De altfel, dacă noi mergem neapărat pe ideea ca '''străinii să vadă altceva''' decît vedem noi în forma scrisă a unui cuvînt românesc, atunci propunem extinderea acestui sistem dual -- juma' / juma' -- și la (celel)alte vocale. Am putea deci (re)inventa, (ă) din I, (i) din U etc. Astfel, în loc de CĂPĂTÎI (din lat. capitaneum), am scrie: CĂPITÂU. Gîndiți-vă numai, înainte de a vă enerva, ce avantaj extraordinar prezintă sistemul: noi vom citi numai semnele diacritice, ignorînd vocalele de dedesupt, iar străinii curioși să ne cerceteze înscrisurile vor citi numai literele, ignorînd cu totul ciudatele noastre „accente” (cum de altfel se și întîmplă) și convingîndu-se de... Dumnezeu știe ce: de exemplu, că nu știm să scriem corect cuvîntul franțuzesc capitaux!
Linia 106: Linia 109:
Cu respect,
Cu respect,


'''Claudia Mihai - traducător'''
'''Claudia Mihai - traducător'''<br>
'''Marilena Panait - economist'''
'''Marilena Panait - economist'''
== Note de subsol ==
<references/>

Versiunea de la data 4 iulie 2018 16:05

Claudia Mihai, Marilena Panait Publicată inițial în Renașterea Bănățeană, 5 mai 1993

Onorată Academie Română,

În numele dreptului la petiție garantat prin Constituție, în calitate de cetățeni români, vă rugăm respectuos să binevoiți a ne răspunde la următoarele nedumeriri stîrnite de recenta dvs. hotărîre de a reveni la grafia cu â.

Am urmărit cu mare interes toate luările de poziție din partea unor specialiști și a unor oameni de cultură în această privință. Argumentele în favoarea acestei măsuri par să se reducă la:

  1. Faptul că generalizarea lui î a fost făcută printr-o măsură abuzivă din partea fostului regim, din rațiuni politice și nu lingvistice. Încercînd să aflăm ceva despre istoria ortografiei limbii române, am aflat însă că unificarea lui (î) prin renunțarea la â a fost propusă pentru prima dată Academiei în 1925, de Congresul Filologilor din București și reiterată în 1926. Și chiar a fost adoptată de Academia Română în 1932! S-a revenit însă asupra acestei hotărîri, în urma memoriului depus de Timotei Cipariu. Nu știm cu ce argumente, dar v-am ruga să ne explicați.
  2. Argumentul cel mai important: să demonstrăm lumii originea latină a limbii noastre. Această demonstrație s-ar face cu succes garantat, am înțeles, prin detronarea monopolului deținut de litera î față de sunetul (î), întrucît se pare că în general acest sunet, inexistent în limba latină, a înlocuit un (a) originar.

Nu cunoaștem în detaliu argumentele specialiștilor în domeniu împotriva acestei măsuri -- între altele, pentru că nu prea le-am văzut publicate. În dorința de a ne forma o opinie, am întreprins unele cercetări „amatoriste” pe cont (și risc) propriu, utilizînd lucrări mai accesibile publicului larg, dintre cele editate sub egida Academiei Române. Lucrarea la care ne-am oprit este Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Institutul de Lingvistică, 1975, supl. ed. 1985.

Din acest dicționar, am extras toate cuvintele în interiorul cărora este cuprinsă litera î și care stau la baza unor întregi familii de cuvinte (deci am ales cuvîntul împrumutat dintr-o altă limbă sau format pentru prima dată). De asemenea, am ales cîte un exemplu dintre cuvintele formate cu același afix conținînd litera î. Practic, nu am numărat toate cuvintele conținînd î, ci cazurile în care apare această literă (așa cum toate cuvintele din familia ROMÂN sînt considerate un singur caz). Rezultatul acestui calcul poate fi urmărit în tabelul de mai jos.

Limba de origine Vocala înlocuită de î[1] Număr de cazuri[2] Procent
latină A, E, I, O, U 131 22,75%
din care A 66 11,46%
E 30 5,21%
I 26 4,51%
O 7 1,22%
U 2 0,35%
albaneză (cf.)[3] e, i, u, a 13 2,26%
bulgară/sîrbo-croată (cf.) ă, e/-, u, i 82 14,24%
germană (cf.) u, a 3 0,52%
maghiară (cf.) o, a, e, i 29 5,03%
necunoscută -?- 100 17,36%
neogreacă (cf.) o, i, a 9 1,56%
onomatopeică - 62 10,76%
rusă (cf.) i, u, î, o, e 8 1,39%
slavonă u, e, o, i, a 103 17,88%
turcă i, e, y, a 31 5,38%
ucraineană (cf.) y 5 0,87%
TOTAL 576 100,00%

Așadar, am considerat ca reprezentînd cîte un singur caz:

  1. cele 20 de cuvinte formate cu sufixul -MÎNT provenind din latinescul mentum;
  2. cele 13 cuvinte cu sufixul turcesc -LÎC (-lik), deși acestea sunt consemnate ca fiind împrumutate fiecare în parte, cu excepția lui CRAILÎC;
  3. cele 34 de verbe terminate la infinitiv în î, dintre care numai 2 de origine latină: AMĂRÎ (amarire) și URÎ (horrire=horrere, horrescere). Toate aceste verbe au în poziție finală numai la forma de infinitiv; practic jumătate din formele lor flexionare (gerunziul, perfectul, participiul - eventual declinabil), precum și cuvintele derivate din ele, intră sub incidența indicației din comunicatul Academiei Române;
  4. gerunziul verbelor de conjugarea I format cu sufixul -ÎND din lat. -ando;
  5. gerunziul verbelor de conj. a II-a și a III-a format cu sufixul -ÎND din lat. -endo.

Nu a fost inclus în listă cazul cuvintelor formate prin prefixarea unor cuvinte cu î inițial (ex. REÎNCEPE). De fapt, cu acestea ce se întîmplă?

De asemenea, nu am scăzut din listă, prin compensație, cele 3 cazuri în care noua regulă produce o discriminare inversă - cuvinte la care î-ul inițial provine dintr-un a latinesc: ÎNGER (angelus), ÎNGUST (angustus), ÎNTÎI (antaneus)!

Desigur, cifrele din tabelul nostru nu au pretenția unei desăvîrșite acurateți. Indiferent însă de procentele obținute și de erorile posibile, constatăm că, prin ultima modificare a grafiei, noi, românii, am realizat următoarele:

  1. am renunțat la o regulă simplă, clară, cu o singură excepție (familia cuvîntului ROMÂN), bazată pe un criteriu unitar și pe o logică la îndemîna oricărui cetățean alfabetizat: aceea prin care litera notează sunetul -- însăși logica ce a condus la inventarea primului alfabet din lume!
  2. am adoptat o regulă care nu pare să aibă alt criteriu decît poziția literei în cadrul cuvîntului (inițială, internă sau finală). Vă atragem respectuos atenția că limitele cuvîntului sînt suficient de bine marcate prin... pauză (spațiu, blanc)!
  3. dacă punctul doi nu poate fi luat în serios (și nu poate!) și dacă rămîne scopul declarat inițial, adică „restaurarea imaginii cuvîntului de origine” (să sperăm că nu se propune restaurarea tuturor grafiilor, unele destul de controversate de altfel, ale tuturor limbilor-sursă!), atunci vă atragem respectuos atenția că am „repus în drepturi” aceste cuvinte în numai 11,5% din cazuri, în schimb am falsificat celelalte 88,5% din cazuri, atribuind un a originar unor cuvinte care nu-l conțineau!

Onorată Academie Română,

Am ajuns la o concluzie gravă: aceea că, de fapt, abia acum mințim mai vîrtos (lat. virtuosus)! De fapt, cosmetizăm în „latinisme-cu-a” majoritatea cuvintelor cu î din limba română, indiferent de proveniență și de vocala lor de origine! Deci, schimbarea operată este la fel de abuzivă ca și cea anterioară din punct de vedere etimologic, fără a avea însă celălalt argument, al notării unei realități actuale a limbii: sunetul (î), a cărui pronunțare, trebuie să recunoaștem, este mai aproape de (i) decât de (a). Asta abia ne creează convingerea că unificarea notării acestui sunet ar fi venit oricum, în ordinea firească a evoluției spre simplificare a ortografiei românești, mai devreme sau mai tîrziu, indiferent de regimul politic! Sperăm însă că nu se urmărește să se elimine și sunetul (î)! Pentru că altfel, oricîte semne s-ar inventa pentru el, în urechile unora tot „ciudat” va suna! În orice caz, ca amatori în ale lingvisticii, dar ca utilizatori, beneficiari și... propagandiști voluntari ai limbii române[4], vă putem împărtăși din proprie experiență că un modest intelectual român nu are nevoie de mai mult de 15 minute pentru a convinge un modest intelectual francez, de exemplu, de latinitatea românilor <cu (î) cu tot>. Nu știm cît de repede decurge „convertirea” între doi intelectuali de elită, dar presupunem că, logic, ar avea nevoie de și mai puțin timp. Dacă, desigur, cei doi sînt de bună credință. Altfel, două milenii de istorie nu sînt suficiente.

De altfel, dacă noi mergem neapărat pe ideea ca străinii să vadă altceva decît vedem noi în forma scrisă a unui cuvînt românesc, atunci propunem extinderea acestui sistem dual -- juma' / juma' -- și la (celel)alte vocale. Am putea deci (re)inventa, (ă) din I, (i) din U etc. Astfel, în loc de CĂPĂTÎI (din lat. capitaneum), am scrie: CĂPITÂU. Gîndiți-vă numai, înainte de a vă enerva, ce avantaj extraordinar prezintă sistemul: noi vom citi numai semnele diacritice, ignorînd vocalele de dedesupt, iar străinii curioși să ne cerceteze înscrisurile vor citi numai literele, ignorînd cu totul ciudatele noastre „accente” (cum de altfel se și întîmplă) și convingîndu-se de... Dumnezeu știe ce: de exemplu, că nu știm să scriem corect cuvîntul franțuzesc capitaux!

Venerabili membri ai Prezidiului Academiei Române!

Vă rugăm să ne iertați tonul „jucăuș” (castigat ridendo... nu?). Apropo, dacă toată Europa latină RIDE, noi de ce să RADEM? Chiar am avea ceva important de CASTIGAT? (RADEM = râdem, CASTIGAT = câștigat, scrise pe un computer, al cărui sistem de operare nu a prevăzut, din păcate, și semnele diacritice românești).

Lăsînd gluma, ar fi mai bine să privim puțin cifrele din tabelul de mai sus. Chiar dacă ne referim numai la cuvintele cu î de proveniență latină (cam 22% din total, după opinia noastră), tot am avea un raport aproximativ unitar: practic, pentru fiecare caz de „restaurare” am avea unul de „alterare”, de îndepărtare de la forma cuvîntului de origine -- de data aceasta, fără justificare!

În final, vă prezentăm două știri recente, din presă:

  1. La ședința în cauză a Prezidiului Academiei Române, doamna acad. prof. dr. doc. Zoe Dumitrescu-Bușulenga a adus argumentul determinant al votului: trebuie să facem orice efort ca să convingem anumite „voci” din străinătate care (iarăși) se îndoiesc de latinitatea noastră. Mai mult, la Londra se învață limba română la... Institutul de Limbi Slave!
  2. Într-un articol se afirmă că slavii, ca o primă impresie despre această parte de lume asupra căreia năvăliseră, au denumit pe români și pe italieni cu același cuvînt (cu sensul de „lup”). O variantă a acestui cuvînt ar fi: V(A)LAH.

Oare să fi perceput barbarii aceia, care nu prea aveau obiceiul să cerceteze fel de fel de documente, mai ușor decît distinșii cercetători romaniști contemporani din Occident, legătura de rudenie dintre români și italieni?

Evident, nu. Acele „voci” nu pot fi decît de rea credință. Și atunci, e mai bine să nu le aducem noi, pe tavă, un argument ca acela cu „cosmetizarea”. Dacă, însă, chiar nu putem evita amestecul politicii în treburile limbii române, dacă trebuie mereu să „facem totul” după indicații din afară, atunci măcar s-o facem corect! Să limităm folosirea lui â la acele cazuri în care acesta se justifică. Și să sperăm că după asta nu ni se va spune că ar fi bine să umblăm puțin, de exemplu, și la z-ul din ZICE (lat. dicere), f-urile din deja-reformata FILOSOFIE (lat. philosophia), la... ca să fim mai credibili!

Dar dacă... Parcă poți să știi? Dacă n-o fi de ajuns? Nu mi se va sugera oare, la un moment dat, „în numele drepturilor omului și ale minorităților”...

Dar slaviștii, ei nu au nimic de zis? Lor le place cum tocmai am încurcat noi vocalele subtile și fluide ale domeniului lor de cercetare: ă-ul bulgăresc, cu u-ul sau e-ul slavon, cu y-ul ucrainian, sau cu... non-vocala sîrbească din srb, în scopuri „restauratoare”?

Dar eliniștii? Aoleu, parcă nici i-ul din HIDROGEN nu e tocmai y-ul care trebuie!

Dar...?

Cu respect,

Claudia Mihai - traducător
Marilena Panait - economist

Note de subsol

  1. În ordinea frecvenței înlocuirii.
  2. Anexăm listele alcătuite.
  3. Unele, „conform...”
  4. Jucăm de ani de zile scrabble, de aici și „năravul” de a cerceta cu atenție dicționarul. De altfel, Federația Română de Scrabble a prevăzut pentru anul viitor organizarea unui Festival Mondial de Scrabble în Limba Română!